Romantismul, reverie si simtire

Romantismul, aparut ca reactie impotriva dogmelor si restrictiilor clasicismului, este o miscare literara si
artistica, ce a aparut in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-Iea si inceputul secolului al XIX-Iea. Directiile
acestui curent literare a avut influente puternice si in filozofie, istorie, drept, lingvistica, economie
politica etc.
Este unul dintre cele mai importante si mai complexe curente literare, aceste noi framantari luand
nastere initial in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Romantismul
este antidotul rigorii clasicilor, dogmatismului estetic, ratiunii reci si conventionalului. Acest curent
literar a reprezentat pentru scriitori momentul in care au dat frau liber imaginatiei, fiind cunoscut in
literatura universala ca un promotor al manifestarii fanteziei si exprimari sentimentelor, al originalitatii,
spontaneitatii si sinceritatii emotionale. Libertatea de expresie, dincolo de canoanele clasicilor, este unul
din factorii cheie ai acestei miscari literar-artistice.
Cel care a teoretizat romantismul european este considerat Victor Hugo, acesta trasand si identificand
directiile si trasaturile acestui curent cultural in programul-manifest "Prefata" de la
drama "Cromwell" (1827).

Elemente definitorii ale romantismului

 negarea normelor de compozitie specifice clasicilor

 introducerea unor noi categorii estetice: uratul, grotescul fantasticul, macabrul, pitorescul,
feericul

 introducerea unor specii literare iesite din comun: drama romantica, meditatia, poemul filozofic,
nuvela istorica

 cultiva fantezia, reveria, sensibilitatea, in detrimentul ratiunii reci si implacabile

 puternice influente folclorice, elementele de traditie fiind motive si simboluri in operele literare
romantice

 predispozitie pentru evadarea din cotidian, din lumea reala prin intermediul visului, intr-un
cadru nocturn; elementele cadrului nocturn devin motive romantice: luna, stelele

 natura, o sursa de inspiratie nesecata, este conturata in pasteluri; totodata natura este un
mediu propice meditatiei, al dialogului interior; motive: vegetale (flori, tei, salcam) acvatice
(marea, lacul)

 sunt prezentate angoase sufletesti, iubiri mistuitoare, pasiuni inflacarate, fantezii debordante,
exemple clare ale suprematiei subiectivismului si a eului personal

 personajele sunt exceptionale, in situatii exceptionale, iesite din comun: geniul singuratic,
neinteles de umanitate

 timpul si spatiul, motive in meditatia romantica, este o conceptie preluata din lucrarile filosofilor
idealisti; tema genezei si infinitul timpului si al spatiului

 spre deosebire de clasicism, care condamna limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice
si vulgare, romantismul face apel la cuvinte si expresii populare, la arhaisme, a regionalisme,
 specifice oralitatii

 procedeele artistice sunt complexe si variate, specifica acestui curent literar fiind antiteza.
Personajele sunt prezentate in antiteza, planurile, ideile, situatiile de asemenea

 genurile si speciile literare respectate riguros de clasicism, in romantism fuzioneaza: lirismul este
introdus in epic si dramatic, comicul face casa buna cu tragicul; in aceeasi poezie lirica pot fi
identificate elemente de oda, imn, meditatie, satira sau pastel

Reprezentantii romantismului in literatura universala sunt: Byron, Kcats, Shelley, Shakespere - in

Anglia, Novalis, Chamisso, Heine in Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas - tatal, Stendhal in Franta,
Puskin, Lermontov in Rusia.

Romantismul in literatura romana

Dupa cum era firesc, romantismul romanesc dezvaluie elemente specifice conditiilor sociale si politice
ale vremii. Acest curent literar coexista alaturi de clasicism si realism. Initial, romantismul a aparut ca un
stimulator al luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale, specific operelor cunoscute ca
fiind pasoptiste.
Asadar, in evolutia romantismului autohton, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa,
preromantica, Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor cu un
usor regret fata de un trecut eroic care este un exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si
meditatia primeaza.
O a doua etapa, perioada pasoptistilor, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare
istorica si ii are ca reprezentanti pe Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu,
Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.
In cea de-a treia etapa, are loc maturizarea estetica a romantismului. Totodata, se observa o reactie
critica si pamfletara fata de societate, pesimiste, chiar de refugiu in natura si mitologie, asa cum se
manifesta la ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu.

Eminescu, esenta romantismuluiAm ales operele lui Eminescu pentru ca prezinta ca nimeni altul
directiile romantice. In operele sale putem observa cateva mari mari teme romantice: istoria (o
modalitate de evaziune intr-o perioada ideala, vezi "Scrisoarea III"), timpul (uneori legat de tema istoriei,
pretext pentru meditatii si angoase sufletesti, personajul se reporteaza la relativitatea timpului,
vezi "Scrisoarea I", "Memento Mori"), natura (ca o alta modalitate de evadare; exista o natura interioara
si una exterioara, "Scrisoarea I", "Lacul"), iubirea (mistuitoare, prezentata in legatura cu natura,
vezi "Sara pe deal", "Lacul", "Pe langa plopii fara sot") si omul de geniu (acel suflet superior gloatei, dar
care este un nefericit si un neinteles, vezi "Sarmanul Dionis", "Scrisoarea I").
Nasterea si stingerea universului, ca un fenomen singular, este una din ideile principale ale
romantismului eminescian, fiind tratate in opere precum "Scrisoarea I", "Luceafarul", "Rugaciunea unui
dac". Viziunea cosmogonica eminesciana capata proportiile gigantice ale spatiului si ale timpului
universal si este prezentata in antiteza cu fiinta umana derizorie, muritoare.