Sunteți pe pagina 1din 4

ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. (Folosit și absol.

) A avea
cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște. ◊ Loc.
adv. Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = a) fără să-și dea
seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil. ◊ Expr. (Tranz., absol.) Nu știu, n-am
văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu
eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las’ că știu eu, se spune
pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus
în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă
ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se
spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai)
știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire,
neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță.
(Intranz.) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe
cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am. 2. Tranz. A lua
cunoștință de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaște pe cineva (din toate
punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că
este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se
cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ține
seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de
cineva. ♦ Tranz. A recunoaște pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte
de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji
de... II. Tranz. 1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a
stăpâni o știință, o artă etc. ◊ Expr. A ști carte = a ști să scrie și să
citească; p. ext. a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi
învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl
nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală. ♦ A
vorbi și a înțelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce
trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită
împrejurare. ◊ Expr. A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi
nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă
de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de
unde să înceapă un lucru. (Absol.) Știu eu? exprimă o îndoială, o
nesiguranță, o șovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt
pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ◊ Expr. A nu ști ce vrea = a nu
putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi. 3. A ține minte, a-și
aminti. 4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe. ◊ Expr. A nu (prea) ști
multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și)
eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu
e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat,
bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să...
(Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec
deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu ști de glumă = a fi supărăcios. 5. A
prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de
ceva. ◊ Expr. Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă... ♦ Refl.
impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.

 sursa: DEX '98 (1998)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

ȘTÍ, știu, vb. IV. I. T r a n z .  (Urmat de un complement direct sau de o


propoziție completivă; folosit și absolut) 1. A avea cunoștință (despre
ceva), a cunoaște (ceva). De-ar ști mama! Vai, să știe Ce-i fac azi, mi-ar
da ea mie! COȘBUC, P. I 105. Era odată un boier tare bogat, care nici
nu știa sama bogăției sale. SBIERA, P. 139. Știu ce nevoie te-a adus pe
la mine. CREANGĂ, P. 213. Nu știai sau ai uitat cum că la vînătorie, ca
și la multe altele, eu mă pricep cam tot atîta pre cît se pricepea vestitul
ageamiu. ODOBESCU, S. III 9. ◊ (Familiar, în construcții negative, urmat
mai ales de «ce», la prez. ind. pers. 1 sg. în forma redusă -ș) Dacă nu
era cocoana să sară pentru mine... mă rupea, că nu-ș’ ce-avea, era
turbat rău de tot. CARAGIALE, O. I 55. Inimioară cu suspin Mult mai
plîngi și-mi faci venin, Nu-ș cînd te-oi vedea rîzînd. ȘEZ. XXI 50.
♦ E x p r .  Nu știu, n-am văzut = sînt cu totul străin (de ceva), nu cunosc
nimic, nu am idee ție nimic. A ști ce știi sau las’ că știu eu = a
cunoaște foarte bine situația, a avea toate motivele să..., a avea
motivele sale pentru... Se vede că știa ea ce știa. ISPIRESCU, U. 5. Ia
lasă-mă, jupîneasă, cu cărțile cele a d-voastre în pace, că eu știu ce știu
eu. CREANGĂ, P. 118. Rămîneți voi cu-mpăratul, Ostași, dragii mei, Că
eu știu ce știu. TEODORESCU, P. P. 112. Tu știi una, eu știu mai
multe = eu cunosc mai multe în legătură cu aceasta, am mai multe
motive decît tine să... A ști în ce apă se scaldă cineva v. a p ă  (I 2). A
ști ce-i (sau cît îi) face sau plătește (cuiva) pielea = a ști ce fel de om
este cineva, a avea idee de ce poate cineva. Taci că știu cît îți face
pielea. CĂLINESCU, E. O. II 246. Știi ce? (sau știi ceva, știi una?)= fii
atent la ce-ți spun. Stăpîne, știi ce? Culcă-te și te odihnește și mîni
demineață vom vorbi amîndoi. CREANGĂ, P. 158. Florico, știi
una? ALECSANDRI, T. II 896. ◊ I n t r a n z .  De aceasta nu știa altul
nime, fără numai cerbul. SBIERA, P. 175. Biata mamă nu știe de astă
mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. (Poetic) Numai luna și
c-o stea Știe de durerea mea. MARIAN, Î. 44. (E x p r . ) A-i ști cuiva de
știre v. ș t i r e  (1). A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află
cineva. Nu-ți mai știu de urmă ție. ȘEZ. V 89. Pe cît (sau după cît)
știu = după informațiile pe care le am, după cunoștința mea. Aista nu-i
semn bun, după cît știu eu. CREANGĂ, P. 186. ♦ A avea cunoștință de
existența unui lucru; a se orienta bine într-un anumit loc, a cunoaște bine
ceva. Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine. COȘBUC,
P. II 169. Acolo eu știu o viță care face niște struguri
gustoși. ISPIRESCU, U. 96. Trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi
bine locurile pe aici. CREANGĂ, P. 203. Haideți, copii, după mine, Că
știu calea-n codru bine. ALECSANDRI, P. P. 156. ♦ R e f l .  A se
considera, a se crede. Eu mă știam că sînt legată numai cu
prietenie. CONACHI, P. 82. 2. A lua cunoștință de ceva, a prinde de
veste, a afla, a auzi. Să știi că pînă azi nici un muritor n-a cutezat să
calce hotarele mele pînă aicea. ISPIRESCU, L. 5. Mătușă, de mi-i face
acest bine, atunci să știi că ai să ai și mai mult de la mine. CREANGĂ,
P. 171. Și să știi că-s sănătos. EMINESCU, O. I 149. La una i-am zis să
vie, Ceialaltă să nu știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 73.
◊ E x p r .  (Așa) să știi (sau să știți)! = formulă prin care i se spune cuiva
ceva cu toată hotărîrea, pe un ton aproape poruncitor. Așa, să știți. Nu
mai dau pe datorie. STANCU, D. 121. Numai cînd veți vîrî tot pămîntul
în buzunar, numai atunci veți fura și banii mei. Așa să știți!
Așa! DELAVRANCEA, la TDRG. 3. A cunoaște pe cineva, a avea
cunoștință unde se află, ce face, ce fel de om este. Ești vulpe bătrînă,
las’ că te știu eu. CĂLINESCU, E. O. II 178. Ciobănaș la oi am fost,
Fetele nu mă cunosc; Iar la vară de-oi mai fi, Nici atîta nu m-or ști. ȘEZ. I
212. Pînă cînd nu te știam, Unde mă culcam, dormeam. JARNÍK-
BÎRSEANU, D. 88. ◊ (Urmat de un nume predicativ sau de o propoziție
predicativă) O știau cît de bună este la inimă. RETEGANUL, P. II 30. Nu
te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că demult îți făceam
feliul. CREANGĂ, P. 236. Crezi că te-aș fi ales de discipul al meu, de nu
te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54. Mă știai om cinstit Și cu
bani agonisit, De simbrie neplătit. TEODORESCU, P. P. 598. Pînă nu
stai cu omul în casă, nu-l știi cum este. ♦ R e f l .  (Uneori urmat de un
nume predicativ) A se cunoaște pe sine, a avea conștiința că este într-un
anumit fel. Aleodor se știa vinovat. ISPIRESCU, L. 43. Codre, vei avea
păcat Cumva de mă-i da legat, Că nimic nu ți-am stricat, Nu mă știu de
vinovat. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ E x p r .  A se ști cu musca pe
căciulă v. c ă c i u l ă .  ♦ R e f l .  A se pomeni, a se vedea (într-un anumit
fel). Numai cu chef să mă știu. ȘEZ. IV 231. Decît cu drăguța proastă,
Mai bine la oi pe coastă, C-oi tăia cîte-o nuia Și m-oi ști fără de
ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 453. ♦ R e f l .  reciproc. A se cunoaște unul
pe altul; a avea legături de prietenie. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca
frații, ba mai bine. COȘBUC, P. I 77. Se știau de tinerei, De pe cînd erau
copii. PĂUN-PINCIO, P. 51. II. I n t r a n z .  1. A ține seamă de ceva, a lua
în seamă, a băga de seamă. Părinte, te-am așteptat destul, iacă o trecut
vadeaua și mie-mi trebuiesc numaidecît banii, eu nu știu, dau hîrtie la
judecată. VLAHUȚĂ, la TDRG. De descîntece rîia nu știe. ȘEZ. II 70. A
venit o grea urgie Ce de dragoste nu știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. ♦
A asculta, a avea teamă sau respect de cineva. Șoimuleț, pui de romîn,
Ce nu știe de stăpîn, Nici nu bei, nici nu mănînci. Ce stai pe gînduri
adînci? ALECSANDRI, P. P. 149. ◊ E x p r .  (Rar) A ști de dragul
cuiva = a iubi pe cineva, a face pe placul cuiva. De dragul dumitale Știe
chiar și sfîntul soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. A ști de frică (sau de
frica cuiva) v. f r i c ă .  ◊ T r a n z .  A recunoaște pe cineva sau ceva
drept. Necruțînd nimica-n lume, neștiind nimica sfînt, Uităm că viața-i o
punte dintre leagăn și mormînt. HASDEU, R. V. 167. Lumea de stăpîn îl
știe. VĂCĂRESCU, P. 6. ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva, a
se înfrupta din ceva, a duce grija cuiva sau a ceva. N-au mai știut de
vrun năcaz ori supărare. RETEGANUL, P. II 35. Și să nu mai știu de
rău. HODOȘ, P. P. 78. Să nu știu de scîrbă-n lume. ȘEZ. II 46. Zile
bune n-am avut, De dulceață n-am știut. JARNÍK-BÎRSEANU, D.
22. 2. A se interesa (de cineva sau de ceva), a avea grija cuiva (sau a
ceva), a se îngriji de... Nu mai știi de mine. EMINESCU, O. I 128. Dar de
murgu cin’ să-mi știe? ȘEZ. I 288. ◊ T r a n z .  Că-ți vine, lele,