Sunteți pe pagina 1din 7

ORL – CURS 1

RINOLOGIA
Este ştiinţa care se ocupă cu studiul nasului şi al organelor anexe.

Anatomia nasului şi a sinusurilor


Fosele nazale au rol în apărare de infecţii a căilor respiratorii, în vorbire prin funcţia de cavitate de
rezonanţă şi în declanşarea unor reflexe. Organul mirosului este constituit dinporţiunea superioară a
mucoasei, care este diferenţiată ca organ receptor la excitanţiichimici aduşi de aer.

Scheletul nasului este format din:


1. Oasele nazale
2. Montantul osului maxilar – alcatuieste peretele lateral osos al nasului
3. Septul nazal – cartilaj unic ce desparte ca un perete cele doua nari
4. Cartilajele alare superioare (se mai numesc si cartilaje triunghiulare)
5. Cartilajele alare inferioare

In interior, narile sunt acoperite de o membrana bine vascularizata numita mucoasa. Aceeasi


mucoasa capitoneaza si cornetele nazale, structuri care confera interiorului nasului un aspect de
labirint. Rolul acestor cornete este de a maximiza contactul aerului inspirat cu mucoasa. Astfel aerul
care ajunge prin faringe, laringe si trahee in plamani, este incalzit si purificat. Pe peretii laterali ai
foselor nazale se afla cate trei reliefuri rulate in forma de pâlnie, situate unul deasupra altuia, numite
cornete (superior, mijlociu si inferior).
Sinusurile au rol de cavităţi de rezonanţă în vorbire şi rol în încălzirea şi umidificarea
aerului respirat.
Sinusurile sunt cavităţi situate în grosimea oaselor feţei, pline cu aer şi acoperite de o mucoasa identica
cu cea care acopera fosele nazale. Ele se deschid in nas.

Semiologia nasului

Anosmie – abolirea mirosului. Interesează simultan mirosul şi gustul.


Cauze:
 Obstrucţia nazală mecanică (deviaţie de sept, tumori, rinita acută şi cronică hipertrofică, alergia
nazală), se opun pătrunderii particulelor odorinectoare către zona olfactivă.
 Atrofia, alterarea epiteliului olfactic (intoxicaţii cu nicotină, mediu cu Crom, Ciment, Plumb,
vulcanizare cauciuc; folosirea abuzivă a picăturilor de nas
 Nevrite olfactive: gripa, viroze neurotrope
 Secţionarea filetelor olfactive: fracturi frontobazale
 Lipsa de funcţionare a epiteliului olfactiv
 Atrofia nervului olfactiv – proces de îmbătrânire, abuzul de mirosuri, avitaminoza
Diagnosticul anosmiilor se bazeaza pe interogatoriu, rinoscopie anterioara, rinoscopie posterioara,
examenul functiei respiratorii nazale si examenul functional olfactiv calitativ si cantitativ.

Clasificare:
 Totala: traum. Occipitale, tumori cerebrale
 Partiala: traum. parietale
 Tranzitorie: anosmii de cauza inflamatorie
 Definitiva: traum. Occipitale, tumori cerebrale, atrofia receptorului periferic si infectiuni ale
filetelor nervoase
 Bilaterala: traum. Occipitale, tumori cerebrale
 Unilaterala: anosmii de cauza mecanica
 Precoce: tumori cerebrale
 Tardiva
 Paradoxala, senzitivo-senzoriala: anosmia isterica (conservarea perceperii senzatiilor
gustative)

Cacosmia – perceperea de către o persoană sau de anturaj a unor mirosuri urâte ce par a proveni
din căile aerodigestive superioare.
Rinoreea – prezenţa secreţiilor apoase/mucoase/muco-purulente la nivelul nasului.
Hidroree – hipersecreţie nazală (apoasă), neparoxistică, scurgere permanentă, fără stranut, fără
lacrimare de lichid seros din ambele narine – Coriza banala, rinita alergica
Rinoree purulentă – secreţie groasă, galben-verzui uni sau bilaterală – sinuzita anterioara supurată,
sinuzita supurată bilaterală, rinita cronică purulentă
Secreţie crusoasă – cruste galben-verzui, greu de detaşat – rinita atrofică.
Obstrucţia nazală =Insuficienţa respiratorie nazală tulburare a funcţiei respiratorii a nasului
prin obstacole în fosele nazale: obstacol mecanic (deviaţii de sept nazal simple sau duble, hipertrofia
cornetelor, polipoza nazală, fibroame, cancerul etmoidomaxilar, vegetaţii adenoide) sau obstacol
funcţional (inflamaţia mucoasei, vasodilataţie locală). Clinic: senzatie de greutate in respiratie,
uni/bilaterala, voce nazonata, bilaterala/partiala, absoluta/relativa., rinofonie (vorbire pe nas).

 ACUTA: inflamatii acute ale mucoasei nazale


 PROGRESIVA: rinita cronica hipertrofica, polipi mucosi
 PERMANENTA: vegetatii adenoide, deviatii de sept
 EVOLUTIE INSIDIOASA: compensare prin respiratie bucala, sforait nocturn, apnee de
somn, obseala matinala, gura si gat usact la trezire dimineata

Hemoragia nazală = Epistaxis = scurgere de sânge prin nas (rinoragia), picătură cu picătură.

Cauze:
Locale: eroziunea capilarelor din pata vasculara (Kisselbach) – traumatism, zgarietura cu unghia;
Inflamatii acute si cronice ale mucoasei nazale; Tumori ale cavitatilor nazale . 
Generale: HTA, Ateroscleroza; Tulburari de coagulare: hemofilie, trombocitopenie, Tratament
cu anticoagulante. 
Traumatice: fracturi ale bazei craniului, fractura lamei ciuruite a etmoidului, fractura piramidei nazale,
intervenţii chirurgicale asupra foselor nazale. Factori favorizanţi: alcoolul, exerciţii fizice, ascensiune,
băi de soare prelungite, munca la temperaturi înalte, munca la mare adâncime.

Tratamentul epistaxisului.
– Forme usoare: compresiunea digitala a aripii nazale pe sept/ aplicarea unui tampon de vata imbibata in
apa oxigenata in nara sangeranda.; Cauterizare chimica a petei vasculare
– Forme mijlocii (leucemii, insuficienta renala): aplicarea locala de tampoane biologice (Gelaspon)/
tamponament anterior, hemostatice generale
– Forme severe: tamponament anterior si posterior, Ligatura arterei carotide externe, a. etmoidala
anterioara, Embolizari arteriale selective
ATENTIE !!! HIPERTENSIVII SUNT LASATI SA SANGEREZE – DEPLETIE SANGUINA
(epistaxisul este o supapa de siguranta – se evita astfel un AVC)
PATOLOGIA NASULUI ŞI SINUSURILOR

Afecţiunile inflamatori ale nasului şi cavităţilor anexe

Rinita acută banală (Coriza acută). Are origine virală, fiind urmată la 2-3 de infecţie bacteriană (prin
exacerbarea florei saprofite locale).
Germenii microbieni cel mai frecvent incriminaţi sunt: Streptococcus pneumoniae, Staphilococcus
aureus, Strept. Pzogenes, Klebsiella Pneumoniae, H. Influenzae.
Este favorizată de frig, umezeală, schimbaări bruşte de temperatură şi de factori locali nazali (deviaţii
de sept, hipertrofii de cornete, vegetaţii adenoide). Factorii generali ca alergia, tulburări endocrine,
denutriţia, surmenajul joacă un rol favorizant. Afecţiunea poate apare endemic în perioadele reci, chiar
de mai multe ori pe an. Mucoasa nazală la debut prezintă vasoconstricţie dupa care urmează perioada
de vasodilataţie, cu edem local, hipersecreţie şi infiltrat inflamator limfoplasmocitar.

Boala debutează prin:


semne generale: indispoziţie, febră, curbatură, usturimi în gât, mialgii, artralgii, frisoane;
semne locale: prurit nazal, obstrucţie nazală, strănuturi, supă 1-2 zile apare rinoreea apoasă, cefalee
frontală prin obstrucţia canalului fronto-nazal, hiposmie, anosmie, hipoacuzie, acufene.
Dupa 24 de ore secreţia seromucoasă devine muco-purulentă prin infecţie bacteriană. Treptat secreţia
diminuă şi în 6-8 zile dispar toate semnele de boală şi apare vindecarea. Uneori rinita acută se poate
complica cu sinuzite, otite, laringotraheite, bronşite, amigdalite acute. 
Tratamentul este simptomatic. Obstrucţia nazală se combate prin soluţii vasoconstrictoare(instilaţii,
pulverizaţii, aerosoli); la copii se administrează ser fiziologic. Combaterea febrei se realizează cu
antitermice (Aspirină, Algocalmin, Paracetamol), pentru creşterea rezistenţei organismului –
proteinoterapie sau vitaminoterapie.

Rinita acută banală a sugarului. 


Clinic: strănuturi, rinoree apoasă, febră, obstrucţie nazală, alimentaţie dificilă, scădere ponaderală.
Evoluţia bolii poate fi favorabilă şi se vindecă în 7-8 zile. Dacă secreţia devine muco-purulentă pot
apărea complicaţii (otite, bronşite acute, tulburări digestive).

Rinite acute specifice.

Rinita gripală apare în epidemiile de gripă, cu febră ridicată (39-40°C), curbatură, cefalee, meningism,


are debut brutal şi se complică cu otite, sinuzite, laringite. Epistaxisul este frecvent. După vindecare
rămân cefalee rebelă, tuse spasmodică, anosmie.

Rinita rujeolică, scarlatinoasă, varicelică există în cursul bolilor infecţioase, unde


reprezintă manifestarea lor de debut.

Rinita cronică catarală se prezintă ca un guturai permanent cu obstrucţie nazală prelungită şi secreţii
abundente mucoase sau mucopurulente, galben-verzui. Produce tuse şi tulburări digestive în urma
căderii secreţiilor în laringe şi trahee şi a deglutiţiei lor. Tratamentul urmăreşte îndepărtarea cauzelor
favorizante locale (deviaţii de sept, hipertrofii de cornete, sinuzite cronice, vegetaţii adenoide) şi a
cauzelor generale (tratarea limfantismului, a diatezei exudative, alergiei, carenţelor vitaminice, a
deficitului endocrin). Sunt indicate cure crenoterapice sulfuroase şi alcaline în staţiuni
balneoclimaterice (Govora, Slănic Moldova, Herculane), suflatul corect al nasului, instilaţii sau
pulverizaţii cu soluţii de vitamina A+D, hiposulfit de sodiu 5% .
Rinita cronică hipertrofică este caracterizată prin obstrucţie nazală permanentă, cu absenţa secreţiilor.
Se prezintă sub două forme evolutive: faza vasomotorie sau congestivă şi faza parenchimatoasă. Rinita
cronică hipertrofică este secundară unor rinite acute repetate, recidivante. În faza congestivă, obstrucţia
nazală este variabilă şi dependentă de schimbările de temperatură, de prânzuri abundente, de decubit
(se obturează fosa de pe partea pe care doarme bolnavul = rinita în balanţă). Obstrucţia nazală este
produsă de prezenţa cornetelor nazale care sunt mărite şi se retractă la vasoconstrictoare. Insuficienţa
respiratorie nazală este permanentă, constantă, fără să fie influenţată de poziţia bolnavului. Hipertrofia
poate să intereseze tot cornetul inferior sau să fie localizată numai la nivelul cozii (vizibilă la rinoscopia
posterioară). În faza congestivă, tratamentul urmăreşte reducerea volumului cornetelor inferioare, prin
injecţii intracornetale cu hidrocortizon sau cu soluţii sclerozante, cauterizare chimică cu acid cromic
1/3 sau galvano-cauterizare. În faza parenchimatoasă sau conjunctivă se îndepartează chirurgical
excesul de mucoasă hipertrofiată (mucotomie sau ablaţia cozilor de cornete). Se vor îndepărta cauzele
favorizante locale şi generale.

Rinita cronică atrofică. Din punct de vedere clinic sunt cunoscute două varietăţi de rinită: cronică
atrofică : rinita atrofică simplă şi ozena (rinita cronică atrofică cu fetor). O entitate specială o constituie
rinita sicca, afecţiune profesională întâlnită la persoane care lucrează în mediu cu praf, uscat, cu
temperaturi ridicate (turnători, vulcanizatori, oţelari, sticlari). Rinita atrofică simplă, fără cruste şi
fetiditate, este o consecinţă a rinitelor din bolile infecto-contagioase, a sinuzitelor cronice (în special
etmoidite cronice) sau a sifilisului şi tuberculozei nazale. Ozena este caracterizată prin triada
simptomatică: atrofie, cruste, fetiditate. Fetorul caracteristic din ozenă provine din prezenţa crustelor
galben-verzui, formate din secreţia vicioasă nazala, cruste prezente sub meate, coane şi în restul
cavităţii nazale. Bolnavul nu percepe mirosul dezagreabil datorită atrofiei mucoasei nazale extinse la
nivelul mucoasei olfactive. Este mai frecventa la femei, debutează la pubertate, ca o rinită cronică
mucopurulentă. Etiologia şi patogenia rămân încă neelucidate (ereditate, lues, TBC, sideropenie,
carenţe vitaminice, infecţii specifice). Bacteriologia ozenei este diferită, fiind incluse trei tipuri de
germeni: klebsiella, corynebacteria si cocobacili. Tratamentul urmăreşte mai multe obiective locale:
debarasarea foselor nazale de secreţiile crustoase prin spălături cu ser fiziologic călduţ şi aplicarea de
pomezi unguente; combaterea mirosului neplacut cu pomezi aromate, pe bază de mentol, combaterea
uscăciunii şi revitalizarea mucoasei prin badijonări locale cu vit. A, glicerină iodată, ape iodate - în
instilaţii şi aerosoli; combaterea infecţiei ozenoase prin autovaccin preparat din secreţia nazală; Se
administrează pe cale generală vit A şi C, preparate din fier, aeroterapie, helioterapie, crenoterapie
iodată. Pentru reducerea volumului foselor nazale se execută operaţii proteice.

Rinita alergică (Alergia nazo-sinusală)

Este o formă de manifestare a bolii alergice la nivelul nasului şi cavităţilor anexe. Sensibilitatea
locala a mucoasei nazosinuzale este rezultatul conflictului dintre diverşi alergeni (digestivi sau
trofalergeni, respiratori sau pneumalergeni, agenţi fizici termici) şi anticorpii din organism care
eliberează o cantitate mare de histamină, responsabilă de vasodilataţie, creşterea permeabilităţii
vasculare, edem, hipersecreţie glandulară; alergia se dezvoltă pe un teren predispus ereditar cu diateză
exudativă, tulburări neurovegetative şi disfuncţie endocrină, carenţă de Calciu, vitamine A, C, D, unele
maladii parazitare (helmintiaza, micoze) sau infecţii bacteriene. Simptomatologia este dominată de
strănuturi repetate, în salve, rinoree apoasă, obstrucţie nazală alternantă şi progresivă. La examenul
obiectiv rinoscopic mucoasa pituitară apare edemaţiată, palidă şi uşor violacee (în perioada latenta) sau
hiperemică (în perioadele acute). Examenul citologic al secreţiei nazale pune în evidenţă prezenţa
eozinofilelor, al căror procent este, ca şi în sânge, crescut. Radiografia SAF(Sinusuri anterioare ale
feţei) arată o îngroşare a mucoasei nazosinuzale, sinusurile prezentând un contur policiclic.

Tratamentul general vizează în primul rând : îndepărtarea alergenului - schimbarea lenjeriei, a


produselor cosmetice, îndepărtarea blănurilor, schimbarea locuinţei sau chiar a localităţii; acţiune
asupra conflictului antigen-anticorp prin metode de desensibilizare specifică la alergenul depistat prin
testele de sensibilizare; acţiune asupra terenului prin desensibilizare nespecifică - histaminoterapie, cu
diluţii extreme în injecţii interdemice, tratament neuroendocrin, corticoterapie pe cale generală sau
local, în aerosoli sub formă de Prednison, in doze descrescânde, aerohelioclimatoterapie; actiune asupra
efectelor locale ale procesului alergic prin antihistaminice de sinteză - Feniramin, Tavegyl,
Clorfenoxamina, Claritine; Tratament local este medicamentos - injecţii intracornetale cu cortizon şi
chirurgical (ablaţia polipilor).

SINUZITELE ACUTE.

Sinuzita acută maxilară.

Cauze: locale rinorigene favorizează trecerea inflamaţiei din nas în sinus, prin continuitate anatomică.
Îngustarea orificiului sinusal provoacă stagnare mucusului şi un deficit de aerare, care permit
accentuarea inflamaţiei şi dezvoltarea infecţiei. Obstacolele nazale sunt reprezentate de deviaţia de
sept, rinita cronică hipertrofică, vegetaţiile adenoide, corpii străini nazali, tumorile nazale. Toate aceste
cauze locale determină infectarea fie a sinusului maxilar, etmoid sau frontal
uni- sau bilateral. Cauzele generale constau din fragilitatea imunobiologică a terenului – diateză
exudativă, alergie, diabet, avitaminoze, anumite afecţiuni (gripa, boli infecţioase).
Bacteriologia întâlnită în sinuzitele acute este dominată de Streptococcus pneumoniae, Haemophilus
influenzae, Strept. Pzogenes, etc. Simptomele locale subiective constau în: senzaţie de tensiune,
plenitudine intranazal sau hemicranie, durere spontană determinată de efectul acumulării puroiului şi de
nevrita ramurilor nervoase care asigură sensibilitatea mucoasei, cacosmia cauzată de flora microbiană
anaerobă. Obiectiv se constată congestia mucoasei nazale şi la bucofaringoscopie secreţii la nivelul
peretelui faringian posterior. La palparea peretelui anterior al sinusului se constată sensibilitate.
Examenul radiologic al sinusurilor paranazale arată o creştere a densităţi sinusale, nivel de lichid în
sinusul maxilar.

Sinuzita acută frontală.

Se manifestă prin durere cu o periodicitate caracteristică, apare dimineaţa la ore fixe, atinge intensitate
maximă către prânz, după care cedează odată cu eliminarea de puroi pe nas (colici frontale). Durerea
este explicată de prezenţa mecanică a puroiului, care se acumulează în timpul nopţii în sinusul fronal,
iar dimineaţa, datorită poziţiei anatomice a canalului fronto-nazal, puroiul apasă pe mucoasa inflamată
şi încearcă sa-şi facă loc, până îl străbate în toată lungimea sa şi se elimină. La palpare, regiunea
frontală sinuzală este dureroasă.
Tratamentul constă în administrarea de antibiotice (Amoxicilină, Penicilină, Augmentin, Cedax),
decongestionante nazale, analgezice, antiinflamatorii. Evoluţia sinuzitelor acute este favorabilă sub
tratament, însă netratate, pot să genereze complicaţii, prin extinderea procesului infecţios la organele
din jur.

Sinuzitele cronice. Cronicizarea unei sinuzite acutre apare în urma nediagnosticării sau netratării
la timp a puseului acut sau poate fi determinată de fragilitatea constituţională a mucoasei respiratorii
(alergie, boli cronice, tulburări metabolice). Sinuzita cronică maxilară este total nedureroasă în afara
puseelor de acutizare. Totul se rezumă la o rinoree purulentă unilaterală, mai mult sau mai puţin
abundentă, însoţită de o scurgere la nivelul peretelui posterior al faringelui. Diagnosticul de sinuzită
cronică se stabileşte pe simptomatologia subiectivă, pe semne obiective şi pe investigaţii paraclinice.
Evoluţia sinuzitelor cronice tratate este favorabilă.

Corpii străini nazali.

Sunt întîlniţi cu precădere la copii şi sunt introduşi pe cale narinară, fiind, de obicei, unilaterali. Natura
corpilor străini este variată, începând de la boabe de porumb, fasole, jucării - bile, mărgele, fragmente
din plastic, până la nasturi, gumă, burete, hârtie. Aceşti corpi străini nazali sunt introduşi din joacă
(curiozitate, inventivitate). O altă cale de pătrundere este cea coanală -când sunt proiectate din gură, în
timpul alimentaţiei, diverse fragmente, când apare un acces de tuse, strănut, râs. Cu totul excepţional,
pătrund corpi străini nazali pe cale externă, în cursul traumatismelor (accidente de muncă, circulaţie)
sau se formează prin depunere de săruri de calciu peste un mic fragment ignorat - aşa-zişii corpi străini
endogeni sau rinoliţi. Simptomele se caracterizează prin obstrucţie nazală, unilaterală, senzaţie de
gâdilătură, strănut, hidroree. Dacă existenţa corpului străin este ascunsa sau
este ignorată, apare rinoreea purulentă fetidă. Diagnosticul este uşor de stabilit din anameză, iar
rinoscopia anterioara certifică existenţa corpului străin nazal. Corpii străini se extrag pe calea pe care
au patruns. Excepţie fac corpii străini nazali care au intrat prin orificiile coanale .

Traumatismele nasului

Având în vedere poziţia centrală - în mijlocul feţei - a nasului, acesta este frecvent supus la diverse
traumatisme.
Etiopatogenia lezării piramidei nazale este legată de accidente de muncă, de circulaţie, agresiune
individuală, accidente casnice. Simptomatologia este strâns legată de formele anatomo-clinice. Cea mai
simplă formă clinică este escoriaţia piramidei nazale, unde este interesat numai stratul tegumentar, cu
aspect de zgârietură.
Urmează contuzia care reprezintă zdrobirea ţesuturilor, fără lezuni de continuitate, care determină
echimoze şi hematoame. Nu necesită tratament pe cale generală, ci numai local, igiena cu antiseptice,
comprese reci.
Plăgile pot fi superficiale sau profunde, transfixiind cartilajele alar, triunghiular sau să
descopere oasele proprii nazale, având marginile netede sau neregulate. Necesită toaleta cu apă
oxigenată, cloramină, sutura şi, pe cale generală, tratament cu antibiotice. Oasele proprii nazale pot fi
traumatizate, în funcţie de agresivitatea agentului cauzal, sub formă de fisură sau de fractură simplă cu
deplasare sau fractură cominutivă cu deplasare. Oasele roprii pot fi fracturate singure sau în contextul
unei agresiuni mai violente când pot fi interesate şi oasele vecine - ramurile montate ale maxilarelor,
septul nazal, sinusurile paranazale, orbita- sau pot apare în cadrul unui traumatism cranio-cerebral şi
pot fi traumatisme închise (fără plagă) sau deschise (cu plagă). Deformările şi aspectul clinic sunt
dependente de mecanismul de producere al fracturii, de forţa şi direcţia loviturii
Bolnavii cu fractura oaselor proprii nazale acuză epistaxis, durere nazală, obstrucţie nazală, prezenţa
sau absenţa plăgii nazale, înfundarea piramidei nazale (când agentul traumatizant acţioneaza antero-
posterior) sau laterodeviere (când lovitura este laterală), crepitaţii osoase şi mobilitate anormală la
palpare. La inspecţie se observă chimoze palpebrale )în ochelari), cu lărgirea distanţei interpalpabrale.
Radiografia piramidei nazale stabileşte tipul de fractură. Tratamentul urmăreşte reducerea ortopedică a
focarului de fractură cu contenţia internă şi externă a piramidei nazale, care se menţine timp de 5 zile,
sub protecţie antibiotică şi antialgice. La nivelul septului nazal se întâlnesc hematoame, luxaţii şi
fracturi.

Hematomul septului  se manifestă prin durere, senzaţie de jenă şi tensiune intranazală,


obstrucţie  nazală totală, bilaterală, anosmie, rinolalie închisă. Colecţia de sânge se găseşte între
pericondru şi cartilajul patrulater, ducând la bombarea septului în bisac (vizibilă la rinoscopia
anterioară). Ea se poate resorbi spontan (hematom mic), se poate infecta secundar (abces al septului)
sau organiza fibros (îngroşare definitivă a septului).
Hematomul de sept beneficiază de tratament chirurgical, prin incizie şi drenare, urmate de
tamponament anterior bilateral 24-48 ore, antibiotice. Acelaşi tratament şi pentru abcesul de
sept. Luxaţiile nasului interesează oasele proprii şi cartilajul septal. Lovitura laterală luxează
oasele  proprii nazale, modificând forma rădăcinii nasului. Dacă lovitura actionează antero-posterior se
produce luxaţia cartilajului condrovomerian (fractura Jarjaway). În aceste forme de luxaţie se practică
reducerea imediată cu ajutorul unei pense, introdusă în fosele nazale, iar contenţia se face prin
tamponament anterior unilateral (de partea luxată).

Tumorile foselor nazale, sinusuri

Tumori benigne. Simptomatologia: obstrucţie nazală.


 Papiloamele foselor nazale, formaţiuni conopidiforme galben-cenuşii, inflamate la  nivelul
vestibulului narinar al foselor nazale. Etiologia virală a fost demonstrată. Tratament – excizie
chirurgicală.
 Osteomul foselor nazale – proliferare osoasă situată în porţiunea înaltă a foselor nazale
 Condromul – tumoră cartilaginoasă localizată în ½ inferioară a septului cartilaginos
 Polipul sângerând al septului nazal – formaţiune angiofibromatoasă pediculată situată la
nivelul petei vasculare. Simptomatologie – epistaxis unilateral, repetat şi obstrucţie nazală de aceeaşi
parte. Tratamentul este chirurgical.
 Mucocelul etmoidofrontal – se dezvoltă prin retenţia de mucus la 2 sau mai multe
celule etmoidale. Infecţia sinusală cronică, traumatismele, corpii străini nazo-sinusali pot determina
obstrucţia orificiului de drenaj, al celi etmoidal sau al canalelor fronto-nazale. Blocajul ostial determină
formarea unui chist de retenţie (mucocelul) care cu timpul , capătă dimensiuni considerabile,
producând eroziunea pereţilor osoşi.

Tumori maligne.
 Cancerele piramidei nazale  – au caracterul cancerului de piee şi se dezvoltă pe
leziuni preexistente, inflamatorii sau tumorale benigne. Clinic: ulceraţie sângerândă.
 Cancerele foselor nazale şi sinusurilor paranazale – 7% din totalul tumorilor ORL.
În  etiologia tumorală factorii favorizanţi sunt unele produse chimice poluante, răşini lemnoase.