Sunteți pe pagina 1din 4

Calendarul 'romanilor cei vechi' avea zece luni: Martius, Aprilis, Maius, Iunius,

Quintilis, Sextilis, September, October, November si December. Prima luna a


anului il preamarea pe Marte, zeul razboiului, aprilie isi lega numele de 'cultul
Venerii, in multe identificata cu Flora, care deschide campul cu florile'(At.M.
Marienescu), luna mai ii era inchinata zeitei italice a pamantului, Maia, iar iunie,
Iunonei, zeita protectoare a casniciei, a caminului si a femeilor maritate, regina a
zeilor si a oamenilor.

Celelalte luni se numeau a cincea, a sasea, a saptea, a opta s.a.m.d., aceste


denumiri pastrandu-se pana in zilele noastre. Noua impartire a timpului instituita
de regele Numa Pompilius, care a introdus inca doua luni la sfarsit de an
(ianuarie si februarie), marind numarul acestora la 12, dar mai ales reforma
calendarului adusa de imparatul Iuliu Cezar, care – printre altele – a stabilit
inceputul de an la 1 ianuarie, au generat neconcordanta dintre denumirea lunilor
si locul acestora in calendar. De aceea, luna a noua din calendarul nostru (care
initial era luna a saptea) se numeste septembrie, luna a zecea (a opta din
vechime) – octombrie, a unsprezecea – noiembrie si a doisprezecea – decembrie,
'decem' in latina insemnand zece.
Pentru a mentine calendarul cat de cat in linie cu anotimpurile, a fost introdusa o
luna bisecta (se numea “luna intercalata”) la sfarsitul lui februarie. Aceasta
pozitie, care cadea la sfarsitul anului, pe vremea cand anul incepea in martie,
implica faptul ca luna intercalata precede schimbarea in observare a noului an.
In teorie, intercalarea acestei luni avea loc aproximativ la fiecare doi ani. In
practica, cei insarcinati cu mentinerea calendarului in linie cu anotimpurile nu
si-au facut treaba foarte bine, iar uneori calendarul isi pierdea sincronizarea in
mod drastic. Intercalarea romana a fost ciudata. Februarie a fost redusa la 23 sau
24 de zile (varia de la an la an), iar dupa aceasta a fost adaugata o luna cu 28 de
zile. Acest obicei ciudat a fost rezultatul modurilor in care zilele lunii erau
numarate in sistemul roman

Existau doua festivaluri importante, Refugium si Equirria, care cadeau la


sfarsitul lunii februarie si care nu putea fi separate de inceputul lunii martie.
Acestea au fost transferate in luna intercalata. Calendarul roman avea de
asemenea un ciclu periodic de 8 zile, similar cu saptamana din ziua de azi, numit
“nundinae” (noua zile). Aceasta “saptamana” nu avea semnificatie religioasa, ci
indica zilele in care se desfasura targul la Roma. Calendarele romane existente
indicau acest interval prin acordarea unei litere de la A la H, fiecarei zile
consecutive. Aceste litere erau simple marcaje mnemonice. Romanii nu au
botezat aceste zile “ziua A”, “ziua B”, etc. Saptamana de sapte zile si numele
zilelor au fost introduse in viata civila a romanilor abia in perioada imperiala.
Cel mai adesea, scriitorii romani socoteau anii dupa numele consulilor alesi in
anii respectivi. Acest obicei a persistat chiar si in perioada imperiala, chiar daca
puterea consulilor a fost redusa cu mult. Exista o lista neintrerupta a consulilor,
incepand cu fondarea republicii (in anul 509 i. Hr.) pana la sfasitul perioadei
imperiale. Unii oameni s-au intrebat daca toate numele vechi de pe aceasta lista
sunt istorice, insa cele mai recente cu siguranta sunt reale si ofera multe
oportunitati de corelare cu era noastra. Asa-numita “era Varronica”, numita dupa
anticarul republican Marcus Terentius Varro, a fost rareori utilizata in timpul
Republicii, insa a devenit mai populara in timpul perioadei imperiale. In aceasta
era, anii erau datati incepand cu fondarea Romei (anul 753 i.Hr.). Ca si cele mai
multe ere calculate dupa o data fundamentala din trecut, era Varronica ar trebui
sa fie considerata ca fiind pur conventionala – chiar daca Roma nu a fost fondata
in 753 i.Hr., datarea in acest sistem poate functiona in continuare foarte bine,
atata timp cat aceasta ramane consistenta