Sunteți pe pagina 1din 2

Alexandru Lapusneanul

Nuvela ‚,Alexandru Lapusneanul” apare in primul numar al Daciei Literare din 1840, fiind prima
nuvela istorica din literatura romana. Scriitor apartinand perioadei pasoptiste, o generatie in
esenta romantica, Costache Negruzzi impartaseste interesul comun pentru istoria nationala, este
un cititor al cronicilor moldovene din care isi selecteaza materialul pentru nuvela ramasa un
model.

Este o nuvela romantica prin: tema de inspiratie istorica, personajele excepionale in situatii
exceptionale, construite in antiteza, culoarea epocii redata in descrieri cu valoare documentata
(portretul fizic al doamnei in capitolul al II-lea, vestimentatia lui Lapusneanul in biserica, masa
domneasca), gesturile spectaculoase si replicile devenite celebre.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, exceptional, care
actioneaza in situatii exceptionale: scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc, scena mortii
domnitorului otravit. Intruchipeaza tipul domnitorului tiran si crud, perfect integrat in
mentalitatea epocii, care guverneaza absolutist intr-o societate dominata de anarhie feudala. El
este construit din contraste si are o psihologie complexa, calitati si defecte puternice, fiind un
damnat romantic.

Tema nuvelei ilustreaza lupta pentru putere in epoca medievala (in Moldova, la mijlocul secolului
al XVI-lea). Evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul(1564-1569)
evidentiaza lupta pentru impunerea autoritatii domnesti si consecintele detinerii puterii de un
domnitor crud, tiran.

Statutul sau social de la inceputul operei este de fost domnitor care este vazut ca un invadator de
popor si de boieri. Statutul psihologic liniar al personajului este evidentiat atat prin caracterizarea
directa, cat si prin cea indirecta. Portretul fizic este schitat, accentandu-se acele trasaturi care pun
in evidenta caracterul crud, dur si firea imprevizibila a acestuia: ,,ochii scanteira ca un fulger”,
,,muschii i se suceau in rasul acela si ochii lui hojma clipeau”.

Crud, hotarat, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscator al psihologiei umane, abil politic,
personajul este puternic individualizat si memorabil. Vointei permanente i se asociaza alte
trasaturi: abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane sunt calitati ale conducatorului, dar
folosite pentru consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni linistitoare
pentru ceilalti, dar care ascund un plan de razbunare.

O scena semnificativa care reprezinta cruzimea domnitorului este scena macelului de la ospat si a
aruncarii lui Motoc la norod. Atmosfera ospatului impacarii contrasteaza puternic cu sangeroasa
fapta ce va urma. Apoi, spaima nemarginita a lui Motoc este comparata cu intruchiparea
diavoleasca a lui Lapusneanul. Cand vinul ajunge pe masa, Veverita ridica paharul si il inchina
pentru domnitor, care este insa semnalul de inceput al macelului. Ostenii, care pana atunci
petrecusera, au inceput sa-i omoare pe boieri la indemnul domnului. Lapusneanul, pentru a-si
satisfice dementa, il trage deoparte pe Motoc, doar pentru a-i vedea fata inspaimantata. Desi
putea sa-l omoare in acelasi timp cu cei 47 de boieri, nu a facut-o, doar ca sa-l vada suferind si
mai tare. Cand ,,prostimea” a cerut capul lui Motoc, domnitorul deja a inceput sa-l tachineze pe
boier. Mai presus decat potolirea norodului este satisfactia lui de a chinui pana la moarte inamicii
Alexandru Lapusneanul
sai. Cruzimea este evidentiata cel mai bine de modul prin care Lapusneanul isi ucide dusmanii cu
sange rece

O alta scena semnificativa care reprezinta cruzimea domnitorului este alcatuirea piramidei din
capetele boierilor ucisi. Dupa ce si-a indeplinit scopul de ai omori pe boieri, trebuia sa-si
indeplineasca promisiunea facut domnitei sale Ruxanda. Asa ca folosindu-si propriile maine a
asezat toate capetele dupa rang si dupa neam in ordine intr-o forma de piramida. Doar un om
psihopat putea sa se gandeasca sa construiasca o asemenea atrocitate, in special ca a facut-o
pentru a fi arata angelicei Ruxanda. Dupa aceea s-a dus la sotia lui speriata si a dus-o afara sa-i
arate leacul de frica. Rade crud cand isi vede dragostea lesinand, facand comentarii deplasate:
,,Femeia tot femeie, (...) în loc să se bucure, ea se sparie.” Satisfactia lui este demonica, plina de
rautate, aratandu-si adevaratul caracter.

Naratorul realizeaza in mod direct portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentatiei
specifice epocii: ,,Purta dulama poloneza de catifea stacosie, avea cabanita turceasca”. De
asemenea inregistreaza gesturile si mimica personajului prin notatii scurte asemenea indicatiilor
scenice si avand pretentia obiectivitatii: ,,Spun ca in minutul acela el era foarte galben la fata si
ca racla sfantului ar fi tresarit”, ,,raspunse Lapusneanul cu sange rece”.

Caracterizarea prin intermediul altor personaje este realizata de mitropolitul Teofan: ,,Crud si
cumplit este omul acesta” si de Spancioc: ,,sangele pangarit al unui tiran ca tine”. Faptele
domnitorului caracterizeaza indirect personajul. Uciderea boierilor, desfiintarea ostilor,
distrugerea cetatilor evidentiaza cruzimea si dorinta de a le lua puterea boierilor. Inteligent ii
ademeneste pe boieri la masa de impacare. Disimult si viclean se foloseste de slujba,
imbracaminte, promisiuni pentru a le capata increderea.

De asemenea motto-urile I si IV surprind dorinta de razbunare si de urmare a interesului propriu


indiferent de consecinte. Replici care socheaza boierii soli si pe Ruxanda ii determina sa-si
schimbe planul si sa actioneze diferit din cauza fricii provocate.

Relatia cu doamna Ruxanda este condusa de dragoste, poate falsa, interes, frica, construita pe
baza antitezei demonic-angelic. Lapusneanul se casatoreste cu ea doar pentru ca este fiica lui
Petru Rares, care a fost iubit de nord, astfel incercand sa le castige increderea. Statutul final al
domnitorului este total diferit de cel initial. Pe patul mortii, in loc sa-si gaseasca linistea, incepe sa
ameninte pe oricine in jurul sau, inclusiv pe fiu si pe sotie. Din omul puternic, cu o armata in spate
si cu un vis s-a ajuns la cel distrus, singur totul din cauza caracterului sau marsav si razbunator.

Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a personajului


principal. Principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere intre domnitor si
boieri. Impunerea autoritatii domnesti in fata oligarhiei boieresti a constituit in secolul al XVI lea
un progres, dar mijloacele alese de Lapusneanul sunt sangeroase, caracteristice tiranului feudal.
Conflictul secundar, intre domnitor si Motoc, particularizeaza dorinta de razbunare a
domnitorului.

In concluzie, Alexandru Lapusneanul este un personaj memorabil, crud, tiran, inteligent,


disimulat, care face orice pentru a-si atinge scopul.