Sunteți pe pagina 1din 3

BALTAGUL-VITORIA LIPAN

Personajul literar este o instanta narativa prin intermediul careia scriitorul isi exprima indirect
ideile, conceptiile, sentimentele.

Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este ,,probabil singurul roman
obiectiv” (Nicolae Manolescu) al scriitorului si aduce o formula romaneasca inedita in peisajul epicii
interbelice: poliformismul structurii, adica ,, amestecul de roman realist si naratiune arhetipala
grefata pe un scenariu politist”(Carmen Matei Musat).

,,Baltagul’’ apartine realismului prin personajele tipologice in situatii tipologice, determinismul


social, tehnica detaliului semnificativ, perspectiva narativa obiectiva, analiza psihologica, stilul
impersonal si veridicitatea data de cronotopul narativ.

Roman al perioadei de maturitate, acesta include marile teme ale prozei sadoveniene: viata
pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea populara.

Personajele sadoviene penduleaza intre tipicitate si atipicitate (tanarul in formare, negustorul,


preotul confident, gospodarul, hangiul), insa Victoria Lipan, ca personaj principal, reuseste mai
multe roluri si tipologii: este agentul justitiei, initiatorul ce modeleaza personalitatea lui Ghita,
sotia iubitoare si responsabila, mama plina de griji. Calatoria sa si toata experienta traita dupa
moartea sotului ei nu conduc la modificare fundamentala a statusului social si psihologic al
eroinei. Ea ramane pana la finalul actiunii munteanca de pe Tarcau preocupata de respectarea
traditiilor ancestrale si de pastrarea echilibrului moral al vietii.

Vitoria Lipan este tot timpul in comuniune cu natura si divinitatea, cunoscand semnele acestora
cat si psihologia umana. Munteanca din Magura Tarcaului se confrunta cu lumea de la campie,
fiind stapana pe sine si devotata traditiilor si familiei. De asemenea, stie sa minta pentru a afla
adevarul, avand un simt practic bine conturat. Fiind un personaj rotund, eroina se
autoconstruieste permanent, fiecare capitol adaugand noi accente la profilul ei.

Trasaturile fizice sunt schitate in linii mari, prin caracterizarea directa realizata de catre
narator : ,,Nu mai era tanara, dar avea o frumusete neobisnuita in privire. Ochii ii straluceau ca-
ntr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfirate in carligase.’’, pentru ca atentia sa se
orienteze asupra calitatilor morale, sufletesti. Desi insasi se considera nestiutoare de carte, ea
face dovada unor insusiri superioare  : inteligenta, discretie, tenacitate, cinste, subtilitate, intuitie,
fiind considerata de Calinescu ,,un Hamlet feminin’’.

Caracterizarea indirecta se desprinde din multitudinea de fapte, gesturi, ganduri, relatii si chiar
din numele personajului. Astfel, Vitoria comunica dincolo de moarte cu Nechifor, ca dovada a
iubirii care supravietuieste timpului si legilor firii : ,,Dac-a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu
dupa dansul !’’ Este credincioasa, se inchina la icoane, tine post conform canoanelor, merge la
preotul Danila, dar la fel de des merge si la vrajitoarea satului, baba Smaranda, pentru a putea
gasi interpretari mitice in orice.

Celelalte personaje ii pretuiesc atributele, fiecare judecand in functie de relatie pe care o au cu


aceasta. Gheorghita, fiul ei, este uimit de intuitia mamei sale, si este format de ea prin calatoria
sa, fiind indemnat sa devina barbat. Minodora, fiica ei, este mereu adusa pe calea traditiei
BALTAGUL-VITORIA LIPAN
urmand sfaturile mamei mai mult din obligatie, fiind impotriva relatiilor conjugale si a
vestimentatiei moderne.

O secventa semnificativa care contureaza intelepciunea pastorala este reprezentata de episodul


narativ dedicat gasirii osemintelor lui Nechifor intr-o rapa, intre Suha si Sabasa. In timp ce
neinitiatul Gheorghita se pierde cu firea la vederea scheletului tatalui, Vitoria se ingrijeste sa
respecte ordinea spirituala, isi jeleste sotul, aprinde o lumanare, dar nu neglijeaza deloc nici pe
aceea lumeasca: e foarte atenta la semnele realului, cauta indicii ale savarsirii crimei, care pot
ajuta la ancheta, incearca sa inteleaga in amanunt coordonatele locului. Nu e de mirare ca noua
sa postura de anchetator primeste parca o binecuvantare divina: ,,Avea in ea o putere noua, care-
I razbea in toate miscarile si in priviri”. Astfel, chiar daca banuielile i se confirma si isi gaseste
sotul mort nu se pierde cu firea si analizeaza cu atentie locul omuciderii.

O alta secventa semnificativa ce surprinde intelepciunea pastorala este reprezenntata de pomana


menita a cinsti memoria lui Lipan. Total atipic pentru o vaduva, munteanca incalca obiceiurile
inmormantarii, comportandu-se foarte teatral. Ca un veritabil actor, cea care ar fi trebuit sa se
arate umila si indurerata devine un maestru de ceremonii, cerandu-le celor prezenti sa manance
si sa bea ca la o petrecere. Mai mult, ea il iscodeste iritant pe Calistrat Bogza, care, pierzandu-si
cumpatul, se deconspira. Criminalul va fi oprit de Gheorghita cu baltagul si omorat de Lupu, asa
incat insistentele Vitoriei determina si finalizarea maturizarii fiului, acesta putand sa-si
inlocuiasca tatal disparut. Reiese deci ca protagonista lui Sadoveanu este un vizionar si orice
actiune infaptuita este bine gandita si cu un scop clar: protejarea ordinii prin dreptate.

Titlul, dincolo de semnificatia denotative, simbolizeaza dezechilibrul in ordinea lumii si, de


asemenea, restabilirea necesara a unitatii acesteia, prin urmare este un obiect ambivalent, arma
a crimei si instrumental actului reparator. In roman se gasesc doua astfel de instrumente:
baltagul lui Nechifor, vechi, care ,,stie multe” si pe care ,,e scris sange”, dar si cel nou, faurit
pentru Gheorghita, ramas nepatat si pe care il asteapta datoriile viitorului. Baltagul este asociat
cu labrys-ul, securea cu care a fost doborat minotaurul, monstrul mitic.

Exista doua tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor. Un prim conflict,
cel interior, se prefigureza la inceputul romanului si este marcat de nelinistea Vitoriei, care nu
intelege absenta prelungita a lui Nechifor Lipan si nu stie ce solutie sa adopte. De aceea, oscileaza
intre mai multe posibilitati: fie intarzie la vreo petrecere, bucuros de bunul mers al afacerilor, fie
s-a oprit ia o femeie cu ochi verzi (situatie sugerata de vrajitoarea satului, Maranda, respinsa insa
de instinctul VitorieI), fie i s-a intamplat o nenorocire. Acest conflict inceteaza in momentul in care
femeia accepta nefirescul atitudinii sotului ei si constientizeaza ca numai moartea l-ar fi putut
opri sa se intoarca acasa dupa atata timp. Un rol importantii are visul premonitoriu in care
Nechifor trecea calare o apa neagra, indrep-tandu-se catre asfintit. Al doilea tip de conflict este
cel exterior si se manifesta intre Vitoria si asasinii sotului ei, Calistrat Bogza si Ion Cutui. Ca un
veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan si ii identifica pe cei doi
raufacatori.
BALTAGUL-VITORIA LIPAN
In concluzie, Vitoria Lipan se incadreaza in categoria personajelor capabile sa schimbe
mentalitatea vremii, fiind un simbol al inteligentei pastorale, al intuitiei, al comuniunii cu natura,
iar calatoria in sine a fost initiata de catre devotamentul si dragostea sa pentru Nechifor.