Sunteți pe pagina 1din 2

În România, cea dintâi cercetare de amploare în domeniul tehnologiilor

neconvenţionale a fost efectuată de către M. Singer, autorul unei teze de doctorat


(susţinute în 1954) în care erau abordate probleme ale prelucrării anodo-mecanice.
În anii 1956-1957, sunt iniţiate cercetări de către cei care vor constitui,
ulterior, prestigioasa şcoală timişoreană din domeniul tehnologiilor neconvenţionale;
un prim grup de cercetători s-a format în jurul profesorului dr. doc. ing. Aurel Nanu,
remarcabilă personalitate a ingineriei mecanice în general.
O primă monografie consacrată metodelor neconvenţionale („prelucrărilor
electrice”) a fost publicată în 1968, de către un colectiv de specialişti condus de prof.
dr. ing. Ionel Gavrilaş, de la Institutul Politehnic Bucureşti (actuala Universitate
Politehnica Bucureşti.
Un alt centru universitar cu realizări importante în domeniul tehnologiilor
neconvenţionale este Braşovul, aici iniţiindu-se şi dezvoltându-se mai întâi cercetări
de amploare privind prelucrarea prin electroeroziune (prof. dr. ing. Gheorghe Obaciu
- teză susţinută în anul 1969) şi respectiv prelucrarea prin eroziune electrochimică
(prof. dr. ing. Mircea Ivan – teză susţinută în 1970).
O intensă activitate în domeniul tehnologiilor neconvenţionale a fost
desfăşurată de către un grup de specialişti ai Universităţii „Ştefan cel Mare” din
Suceava.
La Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, cercetări extinse în domenii
aparţinând tehnologiilor neconvenţionale aveau să fie realizate îndeosebi de către
prof. dr. ing. Nicolae Gherghel (rectificare electrochimică) şi dr. ing. Toader Berlea
(marcare şi prelucrare electrochimică a inelelor de rulmenţi).

4.DOMENII DE UTILIZARE A TEHNOLOGIILOR NECONVENŢIONALE.


Concluzii

Conceptul de tehnologii neconvenţionale vizează un grup de tehnologii


bazate pe un transfer de energie spre zona de prelucrare, în alte moduri
decât cele presupuse de aşa – numitele tehnologii clasice.
În principiu, se apelează la tehnologii neconvenţionale atunci când
utilizarea unei tehnologii clasice este neeficientă sau realmente
imposibilă.
Nu se poate vorbi despre o delimitare absolut clară a domeniului
tehnologiilor neconvenţionale, semnalându-se deosebiri între opiniile
specialiştilor implicaţi în cercetarea sau utilizarea diferitelor metode
neconvenţionale de prelucrare.