Sunteți pe pagina 1din 7

Personalitatea infractorului

Personalitatea este o unitate stabilă și personalizată a ansamblului


conduitelor, care are 3 funcții psihologice: controlul, identificarea, investigaţia.
Ea se referă la “organizarea interioară, sintetică, unitară și totodată
individualizată a însușirilor psihofizice, a structurilor cognitive și atitudinale, a
capacităților individului care îi determină o adaptare specifică la mediu”
.Personalitatea se dezvoltă în procesul socializării individului, formându-se în
contextul relațiilor sociale și cuprinde elemente de temperament, aptitudini și
caracter. Trăsăturile de personalitate sunt relativ stabile, constante, și au un grad
de generalitate.
Concepţia asupra personalităţii criminale implică practici de expertiză
pentru a estima potenţialitatea antisocială a indivizilor, și are scopuri diagnostice
şi terapeutice.
Știința criminologiei definește conceptul de criminal astfel: “este persoana
care a săvârșit o crimă, o faptă penală prevăzută de legea penală, pentru care
persoanei respective i se aplică o pedeapsă”. Psihologia criminalului este una
dintre aspectele de bază ale criminologiei. În acest sens de referință sunt
cercetările criminologului francez Jean Pinatel. El susține că personalitatea
criminală există ținând seama de 2 condiții: în primul rând criminalul trebuie să
întrunească un set de trăsături specifice; iar în al doilea rând persoana trebuie
să prezinte “ o stare de pericol social, o stare periculoasă”
Dupa modul in care personalitatea infractorului afectează
comportamentul infracțional, se diferențiază patru categorii de criminali
infractori:
socializați;
neurotici;
1
psihotici;
sociopați.
Infractorii socializați prezintă tulburari emoționale mult mai mult decât
persoanele care nu au comis infracțiuni. Ei devin infractori în urma impactului
cu alții, de la care invață reguli și valori deviante. Ei sunt mai mult violatori ai
proprietații decât violenți.
Infractorii neurotici comit actele infracționale datorită compulsiunilor
neurotice. Ei nu percep lumea distorsionat, ci sunt constienți că există ceva rau
în ceea ce privește gândirea și comportamentul lor. Principalul sindrom al
nevrozei este anxietatea, care poate fi exprimată direct sau indirect. In general,
ei comit infracțiuni de tipul cleptomaniei, piromaniei, furtului din magazine. Ei
devin infractori datorită distorsiunilor personalității.
Infractorii psihotici prezintă distorsiuni profunde ale personalității și au
percepții complet distorsionate despre lumea din jurul lor. Acestea sunt și
motivele pentru care ei comit infracțiuni. Ei pot comite cele mai bizare si mai
lipsite de sens acte antisociale, inclusiv omorul.Sunt cei caracterizati printr-o
personalitate egocentrică. Datorită marilor tulburari de caracter, ei pot ușor
victimiza pe altii cu un sentiment minim de anxietate sau vinovatie.

Starea de pericol sau temebilitatea ( termen folosit în criminologie pentru


a caracteriza capacitatea criminală a subiectului cu risc ridicat de periculozitate)
are două componente: gradul sentimentului de amenințare pe care îl inspiră
criminalul persoanelor din jur, altfel spus, prezența capacității criminale; și
incapacitatea de adaptare socială. Starea de pericol poate avea un caracter
permanent- care se traduce printr-o stare psihologică stabilă cu caracter
antisocial, sau o formă iminentă- care apare în etapa comiterii crimei propriu-
zise.
Trăsăturile psihologice specifice personalității criminale se diferențiază
în funcție de natura sau de gradul trăsăturilor de personalitate ale necriminalului.
Aceste trăsături sunt de ordin emotiv-active: trebuințe și tendințe, care la
personalitatea criminală sunt excesive, nestăpânite; temperamentale
(impulsivitate, insensibilitate); trăsături psihopatice și neurotice; nivel scăzut al
inteligenței și al cunoștințelor; imaturizare socială, etc.
Însumarea principalelor caracteristici ale personalității infractorului.
Realizăm aici o descriere succintă a lor, astfel:
• Egocentrismul este o trăsătură a persoanei care se caracterizează prin
tendința individului de a raporta totul la propria persoană. Sub raport cognitiv

2
persoana își face o imagine pozitivă despre sine, rupându-se de realitate. Sub
raport afectiv se înregistrează o dorință puternică de auto-afirmare, iar când
acest lucru nu este posibil apar sentimente de invidie, frustrare, disperare;
• Labilitatea presupune fluctuația emotivității, o voință slabă,
incapacitatea de a-și controla impulsurile, dorințele, incapacitate de a realiza
consecințele faptelor sale- toate aceste caracteristici personale conducând la
ușurința comiterii unei crime;
• Indiferența afectivă este o stare fizico-psihică, legată de egocentrism,
care constă în absența emoțiilor, a sentimentelor ce privesc relațiile sociale
(simpatie, prietenie) și a empatiei. Originile ei pot fi de natură bio-
constituțională, educativă sau de mediu social, în special din funcționarea
defectuoasă a structurii familiale; De obicei, infractorul nu este conștient de
propria-i stare de inhibare emoțională, ceea ce explică atât calmul cât și sâgele
rece cu care sunt comise o serie de infracțiuni de o violentă exagerată
• Indiferența morală este strâns legată de indiferența afectivă, și se referă
la lipsa de prevedere, lipsa de judecată, capacitatea redusă de a distinge binele
de rău(Oancea,1994);
• Inadaptarea socială este o caracteristică definitorie a personalității
criminale. Teoria inadaptării sociale a criminalilor susține că “orice persoană
este înzestrată prin ereditate cu o serie de dispoziții biopsihice, care, în prezența
unor condiții de mediu normale, conduc la adaptarea socială; sau, în cazul unor
factori psihici deficitari și condiții de mediu slabe, conduc la inadaptarea socială
(la crimă)”
• Agresivitatea infractorului joacă un rol important în procesul de trecere
la comiterea crimei. Ea este un comportament violent și destructiv orientat spre
persoane, obiecte sau sine. Agresivitatea apare atunci când satisfacerea unor
dorințe, trebuințe este obstrucționată; Agresivitatea se referă la toate acțiunile
voluntare orientate orientate aspura unei persoane sau asupra unui obiect ,
acțiuni care au drept scop poducerea într-o formă directă sau simbolică a unei
pagube, jigniri sau dureri. Agresivitatea și violența infracrilor este declanșată
ușor și datorită lipsei sentimentului de culpabilitate și tendinței de a considera
actele lor drept legitime.
• Complexul de inferioritate se referă la un complex de trăiri intense cu
un caracter frustrant, este de ordin raţional corespunzând unor sentimente de
culpabilitate sau de depresie. Evaluarea negativă de sine este făcută în raport cu
idealul eului. Inferioritatea se leagă de un ideal grandios, în orice caz, este vorba
de o dimensiune narcisică a relaţiilor subiectului cu el însuşi, în măsura în care

3
ea implică identificarea în raport cu altul superior. Acest complex conduce
individul la producerea anumitor comportamente compensatorii, iar în cazul
infractorilor aceste comportamente fiind orientate antisocial.
Stabilirea cauzelor fenomenului criminal este una dintre funcțiile
principale ale științei criminologiei. Cunoașterea acestor cauze are rolul de a
anticipa o anumită acțiune, pe baza relației cauzale-dacă o cauză este cunoscută,
prevederea efectului este posibilă. Cunoașterea, analizarea și explicarea cauzelor
comportamentului criminal este îndeosebi benefică în prevenția infracțiunilor.
Factorii psihologici, alături de cei biologici și sociali, au o mare
importanță în explicarea cauzelor comportamentului criminal. Factorii
psihologici implicați în etiologia crimei se clasifică în 3 categorii: factori
motivaționali (trebuințe, dorințe); factori cognitivi (percepție, intelect,
imaginație) și factori conativi, de mișcare .
Factorii motivaționali includ instinctele-surse biologice de acțiune;
trebuințele, tendințele- care sunt mobilurile acțiunilor umane.
Mobilurile/motivele sunt de mai multe feluri: primare, sunt bazale pentru buna
funcționare a organismului. Printre acestea se numără trebuința auto-conservării
(foamea, setea, somnul); trebuința sexuală; trebuința combativă- care se
manifestă în situații de pericol, când apar piedici în satisfacerea altor trebuințe;
tendința parentală care constă în îngrijirea și apărarea propriului copil chiar și cu
riscul de a comite o infracțiune; trebuința de auto-afirmare.
A doua categorie de motive sunt cele derivate, alcătuite din emoții complexe,
interese, caracter, atitudini. Ele se dezvoltă din motivele primare, devenind
structuri psihice complexe.
Caracterul este una dintre trăsăturile de bază ale omului, fiind o
organizare și ierarhizare a tendințelor, emoțiilor și sentimentelor realizată sub
influența mediului social și cel educațional. Caracterul persoanei este reprezentat
de influența dominantă a unei tendințe, emoții, a unui anumit sentiment asupra
personalității sale.
Inteligența, reprezentată prin capacitatea de judecată este un factor
important în etiologia crimei, fiind implicată în toate activitățile indivizilor:
procesul de muncă, adaptare socială, comportament. Este cunoscut că făptașul
unei crime este lipsit de capacitatea de a conștientiza consecințele unei
infracțiuni, de a se gândi la potențiala pedeapsă ca urmare a faptelor sale.
Temperamentul este o structură psihică de origine ereditară care se referă
la forma psihică de desfășurare a acțiunilor. Astfel, o persoană poate acționa
într-un mod impulsiv, energic sau, din contră, poate fi stăpânit, calculat,

4
controlat, lent. Rapiditatea și încetineala se referă la modul obișnuit de mișcare,
de acțiune. Pe baza unor cercetări s-a constatat că delincvenții au reacții mai
încete decât non-delincvenții .
Impulsivitatea se caracterizează prin reacții spontane, incontrolabile, fără
analizarea consecințelor. Delincvenții sunt în mai mare măsură caracterizați de
această trăsătură. Nivelul redus al stăpânirii de sine, care se referă la
incapacitatea persoanei de a-și inhiba impulsurile, este o altă trăsătură definitorie
pentru populația delincventă.

Personalitatea infractorului recidivist

Luând în considerare pericolul social sporit pe care ei îl prezintă,


considerăm pe deplin justificată tratarea recidivistului într-o secţiune separată
pentru a pune în evidenţă trăsăturile dominante şi particularităţile specifice ale
personalităţii în cauză.
In primul rand, trebuie clarificată noțiunea de recidivă, conform art. 41
alin. 1 din NCP se consideră recidivă comiterea cu intenție a uneia sau a mai
multor infracțiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracțiune
săvârșită cu intenție.
Astfel, recidiva înseamnă repetarea infracțiunii, persoana care a săvârșit-o
având antecedent penal pentru infracțiunea săvârșită de ea anterior.
Antecedentul penal apare imediat după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare la pedeapsa închisorii Recidiva este cunoscuta că cea mai
periculoasa forma de pluralitate de infracțiuni care demonstrează că pedeapsa
aplicată pentru fapta precedentă nu a dat efectul cuvenit și persoana a pășit iarăși
pe calea criminala.

O primă particularitate a personalității recidivistului o constituie rezistenta


la procesul de reeducare. Personalitatea acestuia se caracterizează printr-o
complexitate a trăsăturilor negative psiho-sociale care caracterizează pe ceilalți
infractori și printr-o interacțiune mai intensă a acestora, determinând o mai mare
posibilitate în trecerea la actul infracțional. În analiza diferențelor semnificative
de personalitate între infractorii primari și cei recidiviști, s-au identificat o serie
de factori care se poate afirma că sunt tipici pentru recidiviști: extravertirea,

5
promptitudinea in agresiune, abuzul de alcool( care se regăsește în proporții mai
reduse și la infractorii primari).
Deși aceste particularități de personalitate sunt prezente și la infractorii
primări, cele mai multe au fost identificate în cazul recidiviștilor. Prin urmare,
astfel se poate creiona personalitatea recidiviștilor prin intermediul unor
combinații de factori de intensitate superioare la recidiviști.
In general, pentru recidiviști sunt considerate caracteristice următoarele
trăsături:
-tendința de dezintegrare pronunțată a structurii și funcțiilor familiei;
- proces intens dereglat de socializare - familia lipsită de caracterul de
refugiu, părinții evaluați negativ, fara putere de exemplu pozitiv;
- eșec școlar
-efect de școlarizare redus;
- absența unor idealuri pozitive
- abuzul de alcool și dependenta de diverse droguri
- agresiunea flagrantă prompta, comportament bazat pe forța fizică sau
mecanica
-puternica orientare spre subcultura criminala, dezvoltare în regim de
libertate a subculturii dobândite în centrele de reeducare sau in penitenciare
- absența unor legături sau contacte pozitive cu cei din afara locurilor de
deținere
-existența unui anumit mod de a gândi, bine fixat, cu tendințe de
justificare a propriului comportament.
Este de observat faptul că și în ce privește categoria particularităților
psihice considerate drept caracteristice, trăsătură dominantă distinctivă pare să
fie cea a intensității gradului de inadaptare socială, exprimată ca dezintegrare '
pronunțată', 'eșec' de integrare, 'absența' unor aspirații, etc, recidiviștii fiind mai
degrabă produsul unor procese de integrare negativă, antisocială.
Din punct de vedere psihologic și moral, aceștia au pus în evidență câteva
trăsături specifice:
- o insuficiență generala a afectivității
-absența sentimentului de culpabilitate
-opinia că sunt asemănători celorlalti descriind că indiferent, ostil și injust
- o solidă organizare mintală pentru a sprijini justificările antisociale
- o slabă preocupare pentru adaptarea la viitor, recidivistul exprimând o
lipsă reală de preocupare pentru durată.

6
Succesul obținut de infractor la prima infracțiune, acționează drept stimul
pentru alte situații infracționale asemănătoare. Acceptă greu dezaprobarea. Un
indiciu deosebit de relevantal periculozității persoanei infractorului îl constituie
atitudinea sa din trecut față de exigența legii penale. De aceea, individualizând
pedeapsa, instanța nu poate face abstracție de lipsa sau existența unor
antecedente penale, chiar daca a intervenit amnistia, graiere sau chiar
reabilitarea.
Infractorii recidiviști au tendința de a percepe realitatea într-un mod
neobișnuit si deformat, având impresia câ nimeni nu le oferâ ajutor și câ în viață
totul se petrece conform legilor „baftei” sau „ghinionului”. Acestora le este
caracteristică prezenta unor manifestări de indecizie și incertitudine interioară,
dificultate de autoreprezentare, tendința de a-și ascunde propria personalitate.

Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul


general, cuprinzând acele elemente care se pot desprinde din analiza trăsăturilor
fundamentale ale unui numar mare de infractori. Imaginea prezentată este mai
degrabă una statistica, ea permite un număr nesfârșit de excepții, un joc mare de
deplasări cauzate fie de elemente temperamental-caracteriale, fie de exercitarea
unei specialități infracționale deosebite. Ponderea cu care apar aceste
caracteristici diferă foarte mult de la un infractor la altul, în funcție si de genul
de infracțiune pe care îl realizează.