FUNDAMENTAREA TEORETICA A LUCRARII

1.1. Caracterizarea generala a varstei scolare mijlocii (preadolescența)

Preadolescenta (etapa scolaritatii mijlocii) etapa ontogenetica cuprinsa intre 10/11 si 14/15 ani, se
caracterizeaza in mod esential prin faptul ca marcheaza incheierea copilariei si inceputul fazei de
maturizare. Pubertatea este o perioada de impetuase si profunde modificari biosomatice si
psihologice

In aceasta perioada de varsta scolarul inceteaza de a mai fi copil, dar nici nu poate fi considerat
matur, desi el incepe sa creada aceasta si chiar sa se impuna printr-un comportament pozitiv.

Dezvoltarea biofiziologica

Procesul de crestere intra intr-o faza de puseu: in perioada de varf – 13 ani la fete, 15 ani la baieti –
cresterea taliei este de 8-10 cm. pe an, iar a greutatii corpului de 5-6 kg. pe an. Cresterea intensa in
inaltime este insa insotita de unele stari de disconfort. Datorita cresterii mai intense a membrelor
inferioare si celor superioare, in raport cu trunchiul a carui crestere se produce in timpul pubertatii
propriu-zise si ulterior in ajunul pubertatii, are loc o modificare a segmentelor si particularitatilor
siluetei.

In aceasta perioada de varsta se desavarseste osificarea coloanei vertebrale, se accelereaza procesul

sudarii oaselor bazinului, se incheie in mare procesul de osificare a oaselor mainii, de aici aparitia
unor stangacii ale miscarilor fine ale mainii.

Cresterea mai intensa a unor segmente ale organismului precum si dezvoltarea intr-un ritm diferit –
mai lenta si mai tarzie a musculaturii decat a scheletului – modifica partial sistemul de coordonare a
miscarilor, de unde iarasi o stangacie in miscari. Aceste stangacii dispar la sfarsitul pubertatii.

Schimbari importante se produc in aceasta perioada si in structura si functiile aparatului cardio –

vascular. Masa si volumul inimii se amplifica, dar muschiul cardiac nu se dezvolta in acelasi ritm;
pe de alta parte diametrul vaselor sanguine creste mai lent decat volumul inimii. Ca efect, mai ales
in conditii de efort sustinut, ritmul inimii sporeste considerabil, creste presiunea sanguina, apar
uneori fenomene de tulburare a circulatiei si activitatii inimii: palpitatii, ritm neregulat, dispnee,
precum si unele tulburari ale activitatii nervoase: ameteli, dureri de cap, oboseala. Aceste fenomene
impun necesitatea evitarii factorilor suprasolicitanti.

Perioadei preadolescentei ii este caracterizata si intensificarea dezvoltarii plamanilor: creste

sensibilitatea pulmonara.

In ceea ce priveste sistemul nervos, masa creierului nu mai creste. In schimb, au loc o complicare a
structurii cerebrale interne si o evidenta dezvoltare a plasticitatii functionale a activitatilor nervoase
superioare.

Modificari complexe se produc la nivelul sistemului endocrin. Locul central in restructurarea

generala a organismului preadolescentului il ocupa procesul maturizarii sexuale, care isi pune
amprenta atat pe dezvoltarea anatomo – fiziologica cat si pe cea psihica.
Se inregistreaza acum numeroase momente de instabilitate nervoasa, o relativa slabire a fortei
inhibitiei, exprimata prin izbucniri zgomotoase, cu caracter exuberant, prin reactii nervoase si prin
prezenta unei iritabilitati generale. Prin evidentierea caracterelor sexuale secundare se manifesta
semnele maturizarii fizice a individului.

Dezvoltarea psihica

Concomitent cu dezvoltarea biofiziologica in pubertate se desfasoara intens si procesul de evolutie

psihica.

O puternica influenta asupra dezvoltarii psihice la aceasta varsta o exercita continutul mai complex
si formele lor variate ale activitatii pe care o desfasoara copii de varsta scolara mijlocie.

Pe plan senzorial –perceptiv se constata o evidenta intensificare a dezvoltarii mai ales a capacitatilor
vizuale si auditive; se dezvolta orientarea spatio-temporala, spiritul de observatie, etc., iar perceptiile
imbraca accentuate forme analitice.

Si memoria inregistreaza transformari calitative: procesele sale, pana acum mecanice, dobandesc
treptat caracteristice logice, fixand, pastrand, reproducand esentialul.

Gandirea, in prima parte a preadolescentei, are inca un caracter concret, utilizand preponderent
imagini intuitive.

Continutul procesului de invatamant, devenit mai complex, exprimand cerintele care solicita
capacitatile interpretative si creatoare, determina insa un salt calitativ in manifestarile gandirii, care
devine abstracta, logica, categoriala, etc..

Structura vocabularului se imbogateste cu noi termeni stiintifici si tehnici; debitul verbal creste;
relatarile verbale sau scrise devin mai consistente, mai bogate si mai facile.

Preadolescentul este deosebit de sensibil la manifestarile afective ale familiei prietenilor, grupului
social, fiind la randul sau capabil de o bogata si intensa afectiune.

Preadolescentul ii este specifica afirmarea intensa a aspiratiilor, idealurilor, ca si a posibilitatilor,

fenomen ce marcheaza inceputul constituirii liniilor de perspective ale vietii. Se constata uneori o
dispozitie intre aspiratii, dorinte si posibilitatile de realizare.

Dezvoltarea motricitatii

Datorita dezvoltarii organismului pe mai multe planuri mai ales marirea plasticitatii scoartei
cerebrale si a mobilitatii proceselor nervoase excitatia si inhibitia, sporesc si posibilitatile de
dezvoltare a tuturor calitatilor motrice.

Ca urmare a dezvoltarii aparatului locomotor indemanarea progreseaza evident, fapt pentru care
pubertatea mai este denumita “varsta indemanarii“.

Prin imbunatatirea calitatilor muschilor, sporeste capacitatea de forta in regim de viteza sub forma
detentei.
In privinta motricitatii la varsta invatamantului gimnazial, nu prezinta deosebiri esentiale intre baieti
si fete, ci numai unele particularitati de care trebuie tinut cont pentru a se face o judicioasa tratare
diferentiala, particularitati care se refera la gradul de maturitate al miscarilor, cursivitatea, tempoul,
expresivitatea.

In aceasta perioada baietii au inclinatii spre exercitiile de forta, in timp ce fetele prefera exercitiile
expresive.

Din cercetarile facute, alergarea este deprinderea cel mai larg utilizata, insa volumul alergarii scade
odata cu inaintarea in varsta, fapt care trebuie impiedicat printr-o buna aplicare a alergarii in lectie
de catre profesorul de educatie fizica.

Aruncarile sunt realizate mult mai bine su mai corect de catre baieti, fetele avand tendinta de
impingere a mingii in loc sa foloseaseca procedeul de azvarlire.

Datorita dezvoltarii morfologice din aceasta perioada si sariturile au de suferit din punct de vedere
calitativ impunandu-se in acest caz o atenta indrumare a profesorului in ceea ce priveste coordonarea
miscarilor segmentelor corpului, dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare, insusirea corecta a
componentelor sariturilor. Pe parcursul ciclului gimnazial exista mari disponibilitati in ceea ce
priveste insusirea unor procedee specifice jocurilor sportive.

Indiferent de faptul ca dezvolatrea tuturor calitatilor motrice incepe concomitent, trebuie respectata
legea cresterii gradate a volumului, in diferite exercitii.

Redam in tabelul urmator modul de reparizare al volumelor de dezvoltare a calitatilor motrice in

perioada pubertatii.

CALITATEA MOTRICA VARSTA ELEVILOR

10 –12 ani 13 – 14 ani
VITEZA
INDEMANARE
REZISTENTTA
FORTA
SUPLETE

1.2. Lectia de educatie fizica scolara – forma de baza: concept, tipologie, structura,
perspective

In cadrul sistemului formelor de activitate, din considerente de ordin pedagogic cunoscute,

lectia reprezinta forma de baza a organizarii procesului instructiv – educativ. Ea ramane, in viziunea
didacticii moderne, principala forma de organizare, supla, cu mobilitate structurala si cu un grad
crescut de adaptabilitate la conditiile concrete, prezentand urmatoarele caracteristici:
 Se desfasoara cu colective de subiecti (clase, echipe sau grupe) relativ constante (ca numar),
omogene (ca varsta sau de pregatire). Fiind prevazuta in plan (de invatamant sau
antrenament) este obligatorie (pentru educator si educat).

Are o durata stabila(50’, 90’, 100’, 120’ in antrenamentul sportiv), fiind inclusa intr-un orar
sau plan. Are un volum precizat saptamanal, de la prescolari pana la invatamantul
superior.

Este condusa de un „specialist ” cu o pregatire corespunzatoare. Conducerea nu presupune

intotdeauna o indrumare nemijlocita (mai ales cand se lucreaza pe ateliere).

Se desfasoara pe baza unei programe elaborata pe plan national (de Minister sau federatii)
asigurand o indeplinire unitara a obiectivelor educatiei fizice si sportului.

In ea se respecta – ca urmare a pregatirii de specialitate a celor care conduc – cerintele

generale sau fundamentale care stau la baza conceperii, organizarii si desfasurarii sale.

Lectia reprezinta unitatea structurala de baza a procesului instructiv – educativ, instituindu-

se in sisteme sau cicluri de lectii. In educatia fizica scolara se intalneste o mare varietate de tipuri de
lectii, determinata de specificul invatamantului si in mod special de teme si obiective.

Teoretic, pornindu-se de la etapele invatarii care vizeaza deprinderile si priceperile motrice,

s-au stabilit urmatoarele tipuri de lectii:

- de invatare

- de consolidare (fixare )

- de perfectionare

- de verificare

- mixte, rezultand din combinatia celor 4 tipuri

In realitate, din punct de vedere al subiectului nu exista decat lectii mixte (pornind de la
faptul ca in orice lectie sunt 2 sau 3 teme). Din punctul de vedere al celui care conduce (profesor)
putem avea si lectii „ pure ” (de exemplu verificare), dar lectia trebuie privita ca unitate.

Din alte puncte de vedere, lectia mai poate fi:

a) - monosport - cand are o tema sau doua din aceeasi ramura de sport;

– bisport – cand are teme din doua ramuri de sport;

b) de pregatire fizica generala (cu teme numai din calitatile motrice) intalnita in special in
antrenamentul sportiv;

c) – introductiva sau de organizare (la inceput de trimestru)

 - bilant (la sfarsit de trimestru sau an scolar)

Lectia prezinta un continut si o structura. Continutul, impus de tipologie este constituit din
ansamblul mijloacelor, metodelor si procedeelor metodice, al altor masuri didactice, fiind structurat
intr-un anumit mod.

Structura lectiei este reprezentata de succesiunea, in timpul alocat, a unor „parti”, „verigi” necesare
pentru indeplinirea temelor si obiectivelor.

Prezentarea structurii depinde de criteriul principal luat in seama (biologic, metodic, psiho-
pedagogic), de orientarile specifice in diferite perioade si nu in ultimul rand de „viziunea” fiecarui
specialist.

In timp, evolutia structurii lectiei a fost:

- pe patru parti (organizare, pregatire,fundamentala,incheiere)

- pe trei parti (pregatire,fundamentala,incheiere)

- pe verigi

Toate acestea sunt secvente intre care nu exista o delimitare stricta, ci o interdependenta, o
unitate.

In prezent se accepta structura pe verigi, care, din punct de vedere teoretic, deci in
totalitatea lectiei, sunt:

1. Organizarea colectivului (de elevi, studenti, etc.)

2. Pregatirea organismului pentru efort.

3. Influentarea selectiva a aparatului locomotor.

4. Dezvoltarea (“educarea”) calitatilor motrice, viteza/indemanare.

5. Invatarea, consolidarea, perfectionarea sau verificarea deprinderilor

sau/si priceperilor motrice.

6. Dezvoltarea (“educarea”) calitatilor motrice, forta sau rezistenta.

7. Revenirea organismului dupa efort.

8. Aprecieri si recomandari.

In realitate, in nici o lectie nu pot exista practic toate aceste verigi. Caracter permanent au,
indiferent de tipuri de lectie, verigile 1,2,3,7 si 8. Celelalte sunt prezente in functie de natura
temelor si obiectivelor.
 In fiecare veriga se folosesc anumite grupaje de exercitii, se stabililesc o dozare medie a
efortului, s-au consacrat unele formatii de lucru. Toate sunt subordonate rezolvarii temelor si
obiectivelor lectiei.

Privind in perspectiva, in “perimetrul” lectiei ar aparea o serie de noutati vizand, de

exemplu, conducerea unor verigi, nu de catre specialist, ci de catre elevi, in sensul acceptarii
autonomiei elevilor in cadrul lectiei. Tot de principiul autonomiei se leaga o eventuala “rupere” de
cadrul national unitar reprezentat de programa de educatie fizica. In privinta structurii, s-ar putea
renunta la verigile in care se vizeaza “educarea” calitatilor motrice, acestea urmaand a constitui
teme pentru acasa.