Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuza” Iaşi
Faculatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Iaşi
-2010-
Cuprins
2
1. Supravegherea bancară. Concept și rol
1
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române – DEX, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 221
2
Silberstein, Ianfred, Control Administrativ şi supraveghere bancară, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 9
3
Ponderea creditelor restante şi îndoielnice în total credite şi Ponderea creantelor
restante si îndoielnice în total active, respective în capitalurile proprii sunt indicatori
influenţati şi de reglementările legale privind încadrarea creditelor in categoria
restante sau îndoielnice, funcţie de criterii precum şi serviciul datoriei sau situaţia
financiară clienţilor debitori3 “4
Supravegherea bancară este activitatea pe care o desfaşoară autoritatea de
supraveghere bancară asupra insituţiilor componente ale sistemului bancar care constă în
urmărirea modului în care aceasta respectă reglementările prin care sunt prezentate cerinţele
prudenţiale care să asigure atât aplicarea unei politici şi practici bancare prudente în interesul
băncii şi în interesul clienţilor, cât şi credibilitatea şi viabilitatea întregului sistem.5
4
În fiecare stat s-au organizat sisteme de supraveghere bancară tutelate de autoritatea
monetară, Banca Centrală a fiecarui stat, care au dezvoltat norme specifice de derulare a
activității de suraveghere bancară cu rezonanțe deosebite în stabilitatea economică a fiecarei
țări.
Cerințele contemporane ale dezvoltării pe plan mondial au impus necesitatea
stabilității și securității băncilor ca factor de realizare a cerințelor de cooperare între țări.
În timp s-a sesizat oportun rolul pe care îl pot avea băncile în siguranță și vitalitatea
relațiilor economice internaționale.
În anul 1975 a fost înființat Comitetul de la Basel prin intermediul guvernatorilor
Băncilor Centrale din țările membre ale Grupului celor zece țări industrializate6.
“Comitetul de la Basel fost conceput ca un forum în care reprezentanții
supraveghetorilor bancari, experții Băncilor Centrale se întalnesc cu scopul:
5
cerințe în domeniul informațional;
puterile formale ale supraveghetorilor;
băncile internaționale.
8
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 169
6
Iniţial acordul a vizat băncile internaţionale dar standardul de adecvare a capitalului a fost
adoptat şi implementat în mai mult de 100 de ţări şi acum constituie partea integrantă a
oricărei abordări de supraveghere bancară bazată pe risc.9
Comintetul de la Basel a dezvoltat un simplu algoritm de măsurare a riscului, prin care
fiecărei structuri de active bancare i se atribuie una dinte cele patru categorii de risc, cu
ponderare de la 0% la 100% (cu procentele intermediare de 20% şi 50% - categoria de risc
“0” căreia îi sunt asociate titlurile de stat şi plasamentele ca numerar, şi categoria de risc”1”
căreia îi sunt asociate creditele garantate cu ipotecă).
Normele de la Basel sugerează băncilor să menţină rata Cooke la un nivel minim de
8% ( rata Cooke este un indicator de solvabilitate care se calculează ca raport dintre fondurile
proprii şi activele totale ajustate în funcţie de gradul de risc al acestora ). Astfel, prin formula
ratei Cooke se stabileşte nivelul fondurilor proprii în funcţie de riscul de credit.
Obiectivul principal al Acordului de capital Basel I era să asigure convergenţa reglementărilor
prudenţiale în ceea ce priveşte riscul de credit şi riscul de piaţa fără să pună accentul şi pe
stabilitatea financiară.
În prezent Acordul Basel I nu este un cadru suficient de flexibil pentru a surprinde întreg
spectrul profilului de risc al instituţiilor de credit pentru că:
Foloseşte un număr restrâns al ponderilor de risc de credit pentru expunerile
băncilor (0%, 20%, 50% şi 100%);
Nu prevede proceduri şi modalităţi complexe de supraveghere a instituţiilor de
credit;
Instumentele de diminuare a riscului de credit nu sunt suficient de dezvoltate.10
În anul 1999 Comitetul Basel a demarat consultările care au dus la un nou accord de
capital în anul 2004, denumit Basel, datorită unor motive obiective (volatilitatea pieţelor
financiare din ultimul deceniu, dezvoltarea rapidă a tehnicilor noi de management al riscului
la nivelul băncilor şi proliferarea inovaţiilor financiare de tipul instrumentelor financiare
derivate).
9
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 170
10
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 170
7
Comitetul de la Basel a decis revizuirea unor prevederi ale acordului deoarece cerinţele
de capital impuse nu corespund adevăratului profil de risc al unei instituţii bancare.
Obiectivele fundamentale ale Basel II rămân aceleaşi ca şi al Acordului din anul 1988 şi
anume promovarea solidităţii sistemului bancar, promovarea siguranţei sistemului bancar şi
sporirea egalităţii competitive a băncilor.
Noul cadru de capital pe lângă cerinţele minime de capital a propus să includă doi piloni
suplimentari care să aibă în vedere un proces sporit de supraveghere şi analiză şi o utilizare
eficientă a disciplinei de piaţă. Nici unul din cei trei piloni nu trebuie caracterizat ca fiind cel
mai important deoarece se completează reciproc.
“Prin noul accord se au în vedere şi:
Asigurarea stabilităţii sistemului financiar-bancar la nivel global;
Ajungerea la un nivel de competitivitate egală;
Furnizarea unei abordări aplicabile în procesul de evaluare a capitalului la
nivel global;
Furnizarea unei abordări mai competitive pentru abordarea riscului şi
promovarea celor mai bune practici în managementul riscului.”11
Acordul de capital Basel II ia în considerare în stabilirea fondurilor proprii, alături de
riscul de credit şi riscul operaţional şi riscul de piaţă, deşi cunantificarea tipurilor de risc este
mai dificilă şi mai complexă comparativ cu cea a Acordului Basel I.
Indicatorul Cooke aferent primului accord se transformă în indicatorul Mc Donough.
8
Cadrul instituţional – a vizat banca centrală şi instituţiile de credit ( dezvoltarea
practicilor de guvernanţă corporativă, includera unor noi cerinţe în strategiile şi
politicile interne);
Cadrul relaţional – vizează colaborarea permanentă între instituţiile implicate,
încheierea de acorduri de cooperare cu autorităţile de supraveghere din statele de
origine ale instituţiilor de credite care deţin sucursale în România, dezvoltarea
agenţiilor naţionale de rating.”12
12
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 175
13
Banca Naţională a României, Buletinul lunar, martie 2007
9
Cadrul de reglementare a fost reconfigurat substanţial până la sfârşitul anului
2006:
Au fost finalizate şi publicate în Monitorul Oficial al României pachetul
de acte normative care cuprind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi
celelalte reglementări secundare prin care se transpun prevederile
directivelor europene aferente Basel II.
Au fost elaborate Ghidurile de validare a modelelor interne pentru riscul
de credit, pentru riscul operaţional şi riscul de piaţă.
“Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006 este de fapt noua lege
bancară în vigoare de la începutul acestui an şi include cerinţele privind administrarea
riscurilor operaţionale, de credit şi de piaţă preluate în legislaţia românească din Directiva
2000/12/CE referitoare la:
Obligativitatea existenţei, la nivelul insituţiilor de credit, a cadrului de
administrare a activităţii, a proceselor de identificare, monitorizare şi raportare
a riscurilor şi a mecanismelor de control intern;
Modul de exercitare a supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit de
către Banca Naţională a României, colaborarea acesteia cu celelalte autorităţi
competente şi stabilirea responsabilităţilor fiecărei instituţii competente;
Determinarea cerinţelor de capital pentru acoperirea riscurilor de credit, de
piaţă, operaţional.
Odată cu adoptarea OUG nr.99/2006, a fost emisă şi legislaţia secundară care vizează
dispoziţiile din lege aplicabile atât instituţiilor de credit, cât şi societăţilor de servicii de
investiţii financiare, care au fost emise în comun de Banca Naţională a României şi
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Reglementările cu caracter general cuprind:
Regulamentul nr.13/2006 privind cerinţele minime de capital ale instituţiilor
de credit şi ale firmelor de investiţii stabileşte riscurile pentru care se
impune ca instituţiile reglementate să dispună de cerinţe minime de capital
(riscul de credit, riscul de diminuare a valorii creanţei, riscul de poziţie,
riscul de decontare, riscul valutar, riscul de credit al contrapartidei, riscul de
marfă şi riscul operaţional);
Regulamentul nr.17/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a
instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii stabileşte în principal nivelul de
10
respectare a cerinţelor prudenţiale în contextul exercitării supravegherii pe
bază consolidată, aria de cuprindere a consolidării prudenţiale şi metodele de
consolidare utilizate în scop prudenţial;
Regulamentul nr.18/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de
credite şi firmelor de investiţii stabileşte: componenţa fondurilor proprii la
nivel individual şi consolidate ce stau la baza determinării indicatorilor de
prudenţă bancară prevăzuţi de diferitele reglementări prudenţiale aplicabile;
principiile şi condiţiile de a căror respectare depinde inculderea sau nu a
diferitelor elemente în calculul fondurilor proprii; aspectele generale
referitoare la stilul de raportare a fondurilor determinate la nivel consolidat
şi individual; cerinţe privind nivelul minim al capitalului iniţial;
Regulamentul nr.23/2006 privind criteriile tehnice referitoare la
organizarea şi tratamentul riscurilor, precum şi criteriile tehnice utilizate
de autorităţile competente pentru verificarea şi evaluarea acestora stabileşte
criteriile tehnice referitoare la organizarea şi tratamentul riscurilor, precum
şi criteriile tehnice utilizate de autorităţile competente pentru verificarea şi
evaluarea acestora;
Regulamentul nr.30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de
credit şi firmele de investiţii impune instituţiilor de credite să facă
informaţiile calitative şi cantitative publice, concentrate pe parametrii cheie
ai profilului de afaceri, expunerile de risc şi managementul riscului;
11
nerambursare, factori de conversie şi maturitate); prin intermediul
tratamentului IRB de bază (Fundation IRB) sau al tratamentului IRB avansat
(Advanced IRB);
Regulamentul nr.20/2006 privind tratamentul riscului de credit al
contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor
de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu
împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de
creditare în marja care stabileşte modul de determinare a valorii expunerilor
pentru anumite tipuri de tranzacţii (instrumente financiare derivate,
tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare/luare de titluri/mărfuri cu
împrumut, tranzacţii cu termen lung de decontare şi tranzacţii de creditare în
marjă), care, în vederea calculării cerinţelor minime de capital al riscului de
credit, sunt supuse ulterior ponderării la risc potrivit abordării standard sau
abordării bazate pe modele interne de rating;
Regulamentul nr.19/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit
utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii stabileşte modul de
determinare a efectului tehnicilor de diminuare a riscului de credit asupra
calculului valorii ponderate la risc a expunerilor sau al valorii pierderii
aşteptate, în scopul determinării cerinţelor minime de capital;
Regulamentul nr.21/2006 privind tratamentul expunerilor care fac obiectul
securitizării şi cel al poziţiilor securizate, din perspectivele riscului de
credit stabileşte modul de determinare a valorii ponderate la risc a
expunerilor la risc de credit care fac obiectul securitizării, precum şi a
poziţiilor deţinute în urma operaţiunii de securitizare, în vederea calculului
cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit şi pentru riscul de
diminuare a valorii creanţei;
Regulamentul nr.21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit
şi firme de investiţii tratează în special aspecte ce ţin de monitorizarea şi
raportarea expunerilor mari, limitele aplicabile expunerilor mari, precum şi
exceptarea integrală/parţială a expunerilor de la aplicarea limitelor pentru
expunerile mari;
12
Regulamentul nr.24/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital
ale instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii pentru riscul operaţional
stabileşte modul de determinare a cerinţei de capital pentru riscul operaţional
potrivit uneia dintre cele patru abordări: abordarea de bază, abordarea
standard, abordarea standard alternativă şi abordarea avansată de evaluare;
Concluzii
14
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 176-178., pag. 176-178.
13
Bibliografie
1. Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar, Ed. Economică, București, 2002;
2. Gotcu, Cezar, Augustin, Vasile, Evaluarea și prevenirea riscului în activitatea de
creditare, Ed. Tehnopress, Iași, 2008;
3. Silberstein, Ianfred, Control Administrativ şi supraveghere bancară, Ed. Rosetti,
Bucureşti, 2004;
4. Stoica, Ovidiu, Căpraru, Bogdan, Filipescu, Dragoş, Efecte ale integrării europene
asupra sistemului bancar romînesc, Ed. Universităţii ’’Al. I. Cuza’’ Iaşi, 2005;
5. Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed.
Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 2008.
14