Universitatea “Al. I.

Cuza” Iaşi
Faculatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Profesor îndrumător, Student,

Adina Martin
Disciplina: IFME
Specializarea: Finanţe-Bănci
Grupa: 22
Anul: III

Iaşi
-2010-
 Cuprins

1. Supravegherea bancară. Concept şi rol……………………………………………3-6

1.1. Noţiunea de supraveghere……………………………………………………….3-4
1.2. Obiectivele principale ale reglementării și supravegherii bancare………………4-6
2. Implementarea standardelor europene Basel II…………………………………..6-13
2.1. Etapele parcurse pentru definirea standardelor de evaluare a solidităţii bancare şi
incidenţa riscurilor bancare………………………………………………………6-9
2.1.1. Acordul de capital Basel I…………………………………………………..6-7
2.1.2. Acordul de capital Basel II………………………………………………….7-8
2.1.3. Necesitatea aplicării noului acord de capital……………………………….8-9
2.2. Reglementări cu privire la supravegherea bancară în UE……………………….9-13
Concluzii

2
 1. Supravegherea bancară. Concept și rol

1.1. Noţiunea de supraveghere

“Noţiunea de supraveghere este definită ca acţiunea de a supraveghea (definită în

Dicţionar drept ”a observa, a păzi cu grijă, cu atenţie, cu autoritate; a avea sub control” 1) şi
2
rezultatul ei.” Mai mult de atât în continuarea definirii noţiunii de supraveghere se înscrie
cuvântul “control”.
Noţiunea de supraveghere poate fi definită drept control. Supravegherea este o
varietate a controlului, fiind desfasurată în anumite condiţii stabilite de reglementarea în
materie, fiind specifică unei anumite activităţi care face obiectul acesteia.
Pe scurt, supravegherea prudenţiala reprezintă o modalitate specifică utilizată în
domeniul bancar pentru verificarea indicatorilor de prudenţialitate ai instituţiilor de credit.
“Principalii indicatori urmărişi sunt:
 Solvabilitate. Solvabilitatea ridicată arată că băncile nu sunt dispuse să-şi assume nici
un risc, ceea ce generează reducerea profitabilităţii şi pe termen lung probleme de
lichiditate.
 Lichiditatea imediată este gradul de acoperire cu active lichide a surselor atrase şi
împrumutate şi trebuie să aibă un nivel minim de 35% pentru evitarea situaţiilor de
criză.
 Raportul dintre credite şi surse atrase şi împrumutate. Dacă acest indicator este mai
mare de 50%, se trece la analiya structurii creditelor acordate de bancă, cu excepţia
cazului în care creditele existente sunt colaterizate cu depozite bancare, scrisori de
garanţie, avaluri etc.
 Rata generală de risc este raportul dintre acrivele ponderate funcţie de risc şi activele
la valoarea lor nominală, valoarea maximă admisă fiind de 40%.
 Rata capitalului propriu reprezintă raportul dintre capitalul propriu şi total active şi
arată cât din active este finanţat de fonduri proprii, valoarea minimă admisă pentru
acest indicator fiind de 5%.

1
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române – DEX, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 221
2
Silberstein, Ianfred, Control Administrativ şi supraveghere bancară, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 9

3
  Ponderea creditelor restante şi îndoielnice în total credite şi Ponderea creantelor
restante si îndoielnice în total active, respective în capitalurile proprii sunt indicatori
influenţati şi de reglementările legale privind încadrarea creditelor in categoria
restante sau îndoielnice, funcţie de criterii precum şi serviciul datoriei sau situaţia
financiară clienţilor debitori3 “4
Supravegherea bancară este activitatea pe care o desfaşoară autoritatea de
supraveghere bancară asupra insituţiilor componente ale sistemului bancar care constă în
urmărirea modului în care aceasta respectă reglementările prin care sunt prezentate cerinţele
prudenţiale care să asigure atât aplicarea unei politici şi practici bancare prudente în interesul
băncii şi în interesul clienţilor, cât şi credibilitatea şi viabilitatea întregului sistem.5

1.2. Obiectivele principale ale reglementării și supravegherii bancare

Reglementarea și supravegherea bancară, după părerea celor mai mulți autori,

reprezintă o soluție pentru a oferi băncilor și economie naționale siguranța și stabilitate.
Motivația reglementării bancare de către guvern are urmatoarele obiective principale:
 pentru a proteja siguranța economiilor populației;

 pentru a controla oferta de monedă și credit în măsură să înfăptuiască obiective

economice generale (cum ar fi utilizarea înaltă a forței de munca și inflația scăzută);
 pentru a egala oportunități și imparțialitate în accesul public la credit și alte servicii
bancare;
 pentru a promova încrederea publică în sistemul bancar, astfel încât fluxul economiilor
să curgă fără întrerupere către investiții productive și plațile pentru bunuri și servicii să
se deruleze rapid și eficient;
 pentru a ajuta sectoarele economie care au nevoi speciale de credit.

Sistemul de reglementare nu acționează numai sub aspect legislativ, pentru a asigura

sistemului bancar și economiei securitate și stabilitate, în sensul de a stabili norme utile
îndeplinirii jaloanelor de mai sus. O latură semnificativă a reglementărilor în acțiune este
activitatea organelor de supraveghere bancară menite să asigure aplicarea reglementărilor în
cele mai bune condiții și deci să controleze și să monitorizeze activitatea care poate fi decisivă
în îndeplinirea obiectivelor propuse.
3
Bichi, Cristian, Un nou sistem pentru măsurarea solvabilitătii băncilor, “Piaţa financiară”, Mai 2001;
4
Stoica, Ovidiu, Căpraru, Bogdan, Filipescu, Dragoş, Efecte ale integrării europene asupra sistemului bancar
romînesc, Ed. Universităţii ’’Al. I. Cuza’’ Iaşi, 2005, pag. 115;
5
Silberstein, Ianfred, Control Administrativ şi supraveghere bancară, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 53

4
 În fiecare stat s-au organizat sisteme de supraveghere bancară tutelate de autoritatea
monetară, Banca Centrală a fiecarui stat, care au dezvoltat norme specifice de derulare a
activității de suraveghere bancară cu rezonanțe deosebite în stabilitatea economică a fiecarei
țări.
Cerințele contemporane ale dezvoltării pe plan mondial au impus necesitatea
stabilității și securității băncilor ca factor de realizare a cerințelor de cooperare între țări.
În timp s-a sesizat oportun rolul pe care îl pot avea băncile în siguranță și vitalitatea
relațiilor economice internaționale.
În anul 1975 a fost înființat Comitetul de la Basel prin intermediul guvernatorilor
Băncilor Centrale din țările membre ale Grupului celor zece țări industrializate6.
“Comitetul de la Basel fost conceput ca un forum în care reprezentanții
supraveghetorilor bancari, experții Băncilor Centrale se întalnesc cu scopul:

de a discuta probleme fundamentale de interes comun;

de a împărtăși cele mai bune practici;

de a învăța unul de la altul și să schimbe informații privind tehnicile de operare

bancară în fiecare dintre țările lor. “7

Obiectivul Comitetului de la Basel era promovarea stabilității și sănătatea sistemelor

bancare naționale și a relațiilor interbancare internaționale.
Pe scurt Comitetul nu a fost creat să stabilească norme obligatorii referitoare la
practicile și politicile de supraveghere, ci să încerce să formuleze un consens pe care membrii
comitetului îl vor adopta în țările lor, ale fiecăruia dintre ei.
Un moment esențial al activității de supraveghere bancară este formularea, în 1997, a
celor “25 de principii esențiale pentru supravegherea bancară”, considerate de Comitet ca
cerințe minime și destinate a servi ca referințe de bază pentru supraveghetori și alte autorități
publice, în toate țările și pe plan internațional.
Autorii au structurat principiile astfel:

premise pentru supravegherea bancară efectivă;

autorizare și structură;
reglementări prudențiale și cerințe;
metode pentru desfașurarea supravegherii bancare;
6
Belgia, Canda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Suedia, Elveția, Anglia și SUA;
7
Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar, Ed. Economică, București, 2002, pag. 222

5
 cerințe în domeniul informațional;
puterile formale ale supraveghetorilor;
băncile internaționale.

Această grupare oferă, în ansamblu și pentru fiecare în parte, jaloane de bază în

orientarea supravegherii bancare.

2. Implementarea standardelor europene Basel II

2.1. Etapele parcurse pentru definirea standardelor de evaluare a
solidităţii bancare şi incidenţa riscurilor bancare

2.1.1. Acordul de capital Basel I

“Sistemul bancar, deseori zguduit de crahuri, a simţit nevoia să se autoprotejeze încă

din deceniul al treilea al secolului XX, dar numai după ce fenomenul globalizării economie
mondiale şi-a înteţit ritmul dezvoltării s-a reuşit constituirea unui for colocvial, care să deţină
o autotitate larg recunoscută.”8
Înca de la înfiinţarea sa în anul 1974, rolul Comitetului Basel pentru Supravegherea
bancară a fost acela de a promova stabilitatea sistemului bancar global. Primele reglementări
se referă mai mult la împarţirea regională a sferelor de influenţă, ceea ce a condus la o
nemulţumire generală, astfel în anul 1988 s-a ajuns la un prim acord de reglementare propriu-
zisă a pieţei monetare.
Acordul Basel I a stabilit o cuantificare a riscului de expunere a băncilor. Pe scurt cea
mai reprezentativă reglementare a fost stabilirea unui prag de 8% pentru raportul dintre
capitalul propriu şi expunerea unei bănci, astfel acesta a constituit momentul în care s-a pus
problema performanţei în gestionarea portofoliului de credite.

8
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 169

6
Iniţial acordul a vizat băncile internaţionale dar standardul de adecvare a capitalului a fost
adoptat şi implementat în mai mult de 100 de ţări şi acum constituie partea integrantă a
oricărei abordări de supraveghere bancară bazată pe risc.9
Comintetul de la Basel a dezvoltat un simplu algoritm de măsurare a riscului, prin care
fiecărei structuri de active bancare i se atribuie una dinte cele patru categorii de risc, cu
ponderare de la 0% la 100% (cu procentele intermediare de 20% şi 50% - categoria de risc
“0” căreia îi sunt asociate titlurile de stat şi plasamentele ca numerar, şi categoria de risc”1”
căreia îi sunt asociate creditele garantate cu ipotecă).
Normele de la Basel sugerează băncilor să menţină rata Cooke la un nivel minim de
8% ( rata Cooke este un indicator de solvabilitate care se calculează ca raport dintre fondurile
proprii şi activele totale ajustate în funcţie de gradul de risc al acestora ). Astfel, prin formula
ratei Cooke se stabileşte nivelul fondurilor proprii în funcţie de riscul de credit.
Obiectivul principal al Acordului de capital Basel I era să asigure convergenţa reglementărilor
prudenţiale în ceea ce priveşte riscul de credit şi riscul de piaţa fără să pună accentul şi pe
stabilitatea financiară.
În prezent Acordul Basel I nu este un cadru suficient de flexibil pentru a surprinde întreg
spectrul profilului de risc al instituţiilor de credit pentru că:
 Foloseşte un număr restrâns al ponderilor de risc de credit pentru expunerile
băncilor (0%, 20%, 50% şi 100%);
 Nu prevede proceduri şi modalităţi complexe de supraveghere a instituţiilor de
credit;
 Instumentele de diminuare a riscului de credit nu sunt suficient de dezvoltate.10

2.1.2. Acordul de Capital Basel II

În anul 1999 Comitetul Basel a demarat consultările care au dus la un nou accord de
capital în anul 2004, denumit Basel, datorită unor motive obiective (volatilitatea pieţelor
financiare din ultimul deceniu, dezvoltarea rapidă a tehnicilor noi de management al riscului
la nivelul băncilor şi proliferarea inovaţiilor financiare de tipul instrumentelor financiare
derivate).

9
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 170
10
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 170

7
 Comitetul de la Basel a decis revizuirea unor prevederi ale acordului deoarece cerinţele
de capital impuse nu corespund adevăratului profil de risc al unei instituţii bancare.
Obiectivele fundamentale ale Basel II rămân aceleaşi ca şi al Acordului din anul 1988 şi
anume promovarea solidităţii sistemului bancar, promovarea siguranţei sistemului bancar şi
sporirea egalităţii competitive a băncilor.
Noul cadru de capital pe lângă cerinţele minime de capital a propus să includă doi piloni
suplimentari care să aibă în vedere un proces sporit de supraveghere şi analiză şi o utilizare
eficientă a disciplinei de piaţă. Nici unul din cei trei piloni nu trebuie caracterizat ca fiind cel
mai important deoarece se completează reciproc.
“Prin noul accord se au în vedere şi:
 Asigurarea stabilităţii sistemului financiar-bancar la nivel global;
 Ajungerea la un nivel de competitivitate egală;
 Furnizarea unei abordări aplicabile în procesul de evaluare a capitalului la
nivel global;
 Furnizarea unei abordări mai competitive pentru abordarea riscului şi
promovarea celor mai bune practici în managementul riscului.”11
Acordul de capital Basel II ia în considerare în stabilirea fondurilor proprii, alături de
riscul de credit şi riscul operaţional şi riscul de piaţă, deşi cunantificarea tipurilor de risc este
mai dificilă şi mai complexă comparativ cu cea a Acordului Basel I.
Indicatorul Cooke aferent primului accord se transformă în indicatorul Mc Donough.

2.1.3. Necesitatea aplicării noului acord de capital

Începând cu anul 2007 aplicarea prevederilor Noului Acord de Capital Basel II

reprezintă un angajament pe care România şi-l asumă în programul de aderare la Unuiunea
Europeană.
“Pentru aplicarea prevederilor Noului Acord de Capital, Banca Naţională a României
şi-a constituit o strategie care a cuprins un plan de acţiune ce a inclus măsuri cu privire la:
 Cadrul legistaltiv – preluarea şi transpunerea în legislaţia românească a directivelor
europene;
11
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 1171

8
  Cadrul instituţional – a vizat banca centrală şi instituţiile de credit ( dezvoltarea
practicilor de guvernanţă corporativă, includera unor noi cerinţe în strategiile şi
politicile interne);
 Cadrul relaţional – vizează colaborarea permanentă între instituţiile implicate,
încheierea de acorduri de cooperare cu autorităţile de supraveghere din statele de
origine ale instituţiilor de credite care deţin sucursale în România, dezvoltarea
agenţiilor naţionale de rating.”12

2.2. Reglementări cu privire la supravegherea bancară în UE

România în calitate de membră UE trebuie să se adapteze cerinţelor Acordului Basel

II, pentru ca prevederile acestui sistem au titlu de lege în Uniune.
Instituţiile de credit din România care cuprind atât băncile cât şi insituţiile financiare
nebancare, conform Basel II trebuie să-şi adapteze capitalul la riscul pe care şi-l asumă în
momentul în care acordă credite persoanelor fizice şi juridice.
În România implementarea Basel II a început relativ târziu şi de aceea implică eforturi
relative mari din partea băncii centrale dar şi a instituţiilor de credit.
 În contextul dialogului dintre instituţiile de credit şi banca centrală au fost
definite opţiunile naţionale privind riscul de credit, riscul de piaţă şi riscul
operaţional.
Adoptarea de către un număr relativ mare de instituţii de credit a abordării standard
este justificată prin considerente ce ţin de faptul că:
 Piaţa bancară românească este considerată deseori mică la nivelul grupurilor
bancare care activează, acestea orientându-se cu prioritate spre creşterea
cotei de piaţă, care să justifice ulterior costurile implementării Basel II;
 Capitalul băncilor este relativ superior nivelului minim reglementat (12%),
media pe întreg sistemul bancar la 31.12.2006 fiind de 17,34% 13 neexistând
astfel stimulentul de a economisi fonduri prin utilizarea abordărilor
avansate;
 Cadrul actual de reglementare permite băncilor să utilizeze actuala abordare
în ceea ce privesc cerinţele de capital conform Basel I pînă în anul 2008.

12
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 175
13
Banca Naţională a României, Buletinul lunar, martie 2007

9
  Cadrul de reglementare a fost reconfigurat substanţial până la sfârşitul anului
2006:
 Au fost finalizate şi publicate în Monitorul Oficial al României pachetul
de acte normative care cuprind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi
celelalte reglementări secundare prin care se transpun prevederile
directivelor europene aferente Basel II.
 Au fost elaborate Ghidurile de validare a modelelor interne pentru riscul
de credit, pentru riscul operaţional şi riscul de piaţă.
“Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006 este de fapt noua lege
bancară în vigoare de la începutul acestui an şi include cerinţele privind administrarea
riscurilor operaţionale, de credit şi de piaţă preluate în legislaţia românească din Directiva
2000/12/CE referitoare la:
 Obligativitatea existenţei, la nivelul insituţiilor de credit, a cadrului de
administrare a activităţii, a proceselor de identificare, monitorizare şi raportare
a riscurilor şi a mecanismelor de control intern;
 Modul de exercitare a supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit de
către Banca Naţională a României, colaborarea acesteia cu celelalte autorităţi
competente şi stabilirea responsabilităţilor fiecărei instituţii competente;
 Determinarea cerinţelor de capital pentru acoperirea riscurilor de credit, de
piaţă, operaţional.
Odată cu adoptarea OUG nr.99/2006, a fost emisă şi legislaţia secundară care vizează
dispoziţiile din lege aplicabile atât instituţiilor de credit, cât şi societăţilor de servicii de
investiţii financiare, care au fost emise în comun de Banca Naţională a României şi
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Reglementările cu caracter general cuprind:
 Regulamentul nr.13/2006 privind cerinţele minime de capital ale instituţiilor
de credit şi ale firmelor de investiţii stabileşte riscurile pentru care se
impune ca instituţiile reglementate să dispună de cerinţe minime de capital
(riscul de credit, riscul de diminuare a valorii creanţei, riscul de poziţie,
riscul de decontare, riscul valutar, riscul de credit al contrapartidei, riscul de
marfă şi riscul operaţional);
 Regulamentul nr.17/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a
instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii stabileşte în principal nivelul de

10
 respectare a cerinţelor prudenţiale în contextul exercitării supravegherii pe
bază consolidată, aria de cuprindere a consolidării prudenţiale şi metodele de
consolidare utilizate în scop prudenţial;
 Regulamentul nr.18/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de
credite şi firmelor de investiţii stabileşte: componenţa fondurilor proprii la
nivel individual şi consolidate ce stau la baza determinării indicatorilor de
prudenţă bancară prevăzuţi de diferitele reglementări prudenţiale aplicabile;
principiile şi condiţiile de a căror respectare depinde inculderea sau nu a
diferitelor elemente în calculul fondurilor proprii; aspectele generale
referitoare la stilul de raportare a fondurilor determinate la nivel consolidat
şi individual; cerinţe privind nivelul minim al capitalului iniţial;
 Regulamentul nr.23/2006 privind criteriile tehnice referitoare la
organizarea şi tratamentul riscurilor, precum şi criteriile tehnice utilizate
de autorităţile competente pentru verificarea şi evaluarea acestora stabileşte
criteriile tehnice referitoare la organizarea şi tratamentul riscurilor, precum
şi criteriile tehnice utilizate de autorităţile competente pentru verificarea şi
evaluarea acestora;
 Regulamentul nr.30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de
credit şi firmele de investiţii impune instituţiilor de credite să facă
informaţiile calitative şi cantitative publice, concentrate pe parametrii cheie
ai profilului de afaceri, expunerile de risc şi managementul riscului;

Reglementările privind riscul de credit cuprind:

 Regulamentul nr.14/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru

insituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard stabileşte
modul de determinare, potrivit abordării standard, a valorii ponderate la risc
a expunerilor, în vederea calculării cerinţelor minime de capital pentru riscul
de credit;
 Regulamentul nr.15/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru
insituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării bazate pe modele
interne de rating stabileşte modul de determinare a cerinţei de capital pentru
riscul de credit, potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, pe baza
unor varibile de intrare (probabilitatea de nerambursare, pierdere în caz de

11
 nerambursare, factori de conversie şi maturitate); prin intermediul
tratamentului IRB de bază (Fundation IRB) sau al tratamentului IRB avansat
(Advanced IRB);
 Regulamentul nr.20/2006 privind tratamentul riscului de credit al
contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor
de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu
împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de
creditare în marja care stabileşte modul de determinare a valorii expunerilor
pentru anumite tipuri de tranzacţii (instrumente financiare derivate,
tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare/luare de titluri/mărfuri cu
împrumut, tranzacţii cu termen lung de decontare şi tranzacţii de creditare în
marjă), care, în vederea calculării cerinţelor minime de capital al riscului de
credit, sunt supuse ulterior ponderării la risc potrivit abordării standard sau
abordării bazate pe modele interne de rating;
 Regulamentul nr.19/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit
utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii stabileşte modul de
determinare a efectului tehnicilor de diminuare a riscului de credit asupra
calculului valorii ponderate la risc a expunerilor sau al valorii pierderii
aşteptate, în scopul determinării cerinţelor minime de capital;
 Regulamentul nr.21/2006 privind tratamentul expunerilor care fac obiectul
securitizării şi cel al poziţiilor securizate, din perspectivele riscului de
credit stabileşte modul de determinare a valorii ponderate la risc a
expunerilor la risc de credit care fac obiectul securitizării, precum şi a
poziţiilor deţinute în urma operaţiunii de securitizare, în vederea calculului
cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit şi pentru riscul de
diminuare a valorii creanţei;
 Regulamentul nr.21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit
şi firme de investiţii tratează în special aspecte ce ţin de monitorizarea şi
raportarea expunerilor mari, limitele aplicabile expunerilor mari, precum şi
exceptarea integrală/parţială a expunerilor de la aplicarea limitelor pentru
expunerile mari;

Reglementările cu privire la riscul operaţional cuprind:

12
  Regulamentul nr.24/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital
ale instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii pentru riscul operaţional
stabileşte modul de determinare a cerinţei de capital pentru riscul operaţional
potrivit uneia dintre cele patru abordări: abordarea de bază, abordarea
standard, abordarea standard alternativă şi abordarea avansată de evaluare;

Reglementarile cu privire la riscul de piaţă cuprind:

 Regulamentul nr.22/2006 privind adecvarea capitalului investiţiilor de

credit şi firmelor de investiţii stabileşte modul de determinare a cerinţelor
minime de capital pentru riscul de decontare, de poziţie, valutar, de marfă şi
de credit al contrapartidei.”14

Concluzii

 Acordul de la Basel II a constituit un moment important atât în practică cât şi

în teoria managementului de risc. Acest nou acord desfiinţează graniţele naţionale şi
elimină tendinţa băncilor de a avea un portofoliu de o calitate mai redusă. Adevarul este
că fără aceste reglementări riscurile ar fi afectat toţi jucătorii pieţei, chiar dacă unor bănci
mai mici aceste relementări nu prea convin.
 Se consideră că Acordul de la Basel II are asupra viitorului economic al
României o influenţă deosebită, deoarece rolul acestor reglemenări este de a însănătoşi
creşterea economică.
 Implementarea Acordului de Capital Basel II creează bănci mai sigure în
sensul că activitatea bancară va fi mai puţin expusă la riscuri

14
Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”,
Iaşi, 2008, pag. 176-178., pag. 176-178.

13
 Bibliografie

1. Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar, Ed. Economică, București, 2002;
2. Gotcu, Cezar, Augustin, Vasile, Evaluarea și prevenirea riscului în activitatea de
creditare, Ed. Tehnopress, Iași, 2008;
3. Silberstein, Ianfred, Control Administrativ şi supraveghere bancară, Ed. Rosetti,
Bucureşti, 2004;
4. Stoica, Ovidiu, Căpraru, Bogdan, Filipescu, Dragoş, Efecte ale integrării europene
asupra sistemului bancar romînesc, Ed. Universităţii ’’Al. I. Cuza’’ Iaşi, 2005;
5. Voinea, Gheorghe, Chirleşan, Dan, Guvernarea în noile ţări membre ale UE, Ed.
Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 2008.

14