Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tehnici Kinetologice de Baza
Tehnici Kinetologice de Baza
1. Tehnici akinetice
Tehnicile akinetice au doua caracteristici de baza: absenta
contractiilor musculare voluntare; nu determina miscarea
segmentului.
a. Imobilizarea
Imobilizarea se caracterizeaza prin mentinerea si fixarea
artificiala, pentru anumite perioade de timp, a corpului in
intregime sau doar a unui segment intr-o pozitie determinata, cu
sau fara ajutorul unor instalatii sau aparate.
Imobilizarea suspenda, in primul rand, miscarea articulara, ca si
contractia dinamica voluntara, dar permite efectuarea
contractiilor izometrice a muschilor din jurul articulatiilor
respective.
Imobilizarea poate fi totala, daca antreneaza intregul corp, sau
poate fi regionala, segmentara, locala, daca implica parti ale
corpului.
Imobilizarea totala are ca scop obtinerea repausului general in:
politraumatisme, arsuri intinse, boli cardio-vasculare grave,
paralizii etc.
Imobilizarile regionale, segmentare sau locale realizeaza
imobilizarea completa a unor parti ale corpului, concomitent cu
pastrarea libertatii de miscare a restului organismului. In functie
de scopul urmarit, pot fi:
imobilizare de punere in repaus - indicate in: traumatisme
craniocerebrale, medulare, toracice, procese inflamatorii
localizate (artrite, tendinite, miozite, arsuri, flebite etc.) precum
si alte procese ce determina algii intense de mobilizare.
Imobilizarea se face pentru segmentul respectiv si se realizeaza
pe pat, pe suporturi speciale, in esarfe, orteze etc.
imobilizare de contentie - consta in mentinerea 'cap la cap' a
suprafetelor articulare sau a fragmentelor osoase; blocheaza un
segment sau o parte dintr-un segment intr-un sistem de fixatie
externa (aparat gipsat, atela, plastice termomaleabile, orteze,
corsete etc.). Tehnica este utilizata pentru consolidarea
fracturilor, in luxatii, artrite specifice, discopatii etc.
imobilizare de corectie consta in mentinerea pentru anumite
perioade de timp a unor pozitii corecte, corective sau
hipercorective in vederea corectarii unor atitudini deficiente:
devieri articulare prin retracturi (genu flexum, recurbatum etc.
posttraumatic, paralitic, degenerativ etc.) deviatii ale coloanei
vertebrale in plan frontal sau sagital (scolioze, cifoze etc.).
Imobilizarea de corectie se realizeaza cu aceleasi sisteme ca si
cea de contentie. Nu pot fi corectate decat posturile defectuoase,
care tin de tesuturi moi (capsula, tendon, muschi etc.). Doar cand
osul este in crestere, anumite tipuri de imobilizare pot influenta
forma sa. Imobilizarile de contentie si corectie urmeaza in general
unor manevre si tehnici fie ortopedo-chirurgicale, fie kinetologice
(tractiuni, manipulari, miscari pasive sub anestezie etc.).
b. Posturarea
• Posturarile corective sunt cele mai utilizate in kinetologia
terapeutica sau de recuperare. In multe cazuri se recomanda
preventiv in boli a caror evolutie este previzibila, determinand
mari disfunctionalitati
(de exemplu spondilita ankilopoietica). Din patologie amintim
cateva afectiuni in care posturarea reprezinta o tehnica de baza a
kinetoterapiei: reumatismul inflamator cronic si in general
artritele, indiferent de etiologie, coxartroza, lombosacralgia
cronica de cauza mecanica, paraliziile de cauza centrala sau
periferica, deviatiile de coloana sau ale altor segmente etc.
Posturarile corective se adreseaza doar partilor moi, al caror tesut
conjunctiv poate fi influentat. Corectarea devierilor osoase nu
este posibila decat la copii si adolescenti in crestere. Uneori se
recomanda ca postura (mai ales cea libera) sa fie adoptata dupa
o incalzire prealabila a respectivei zone sau, eventual, sa fie
aplicata in apa calda.
De un mare interes in recuperarea functionala sunt posturile
seriate care se fixeaza cu orteze amovibile, pe masura ce se
castiga din deficitul de corectat. Se considera ca noaptea este cel
mai potrivit interval pentru posturi - imobilizari in diverse
aparate, in scop corectiv sau de pastrare a amplitudinilor de
miscare castigate prin kinetoterapia din timpul zilei.
Din punct de vedere tehnic, posturile corective pot fi:
libere (posturi corective) sau autocorective; Acestea sunt atitudini
impuse pacientului si adoptate voluntar de acesta, pentru
corectarea progresiva a limitarilor amplitudinilor articulare. Sunt
indicate, mai ales, in hipertonii reversibile. Posturarile
autocorective folosesc greutatea unui segment sau a intregului
corp, realizand posturari segmentare, mentinute prin greutatea
unui membru sau a unui segment al acestuia.
liber-ajutate (prin suluri, perne, chingi etc.) sau realizate manual;
fixate (posturi exterocorective; instrumentale) cu ajutorul unor
aparate sau instalatii. Acestea restabilesc mobilitatea articulara
utilizand greutati (incarcaturi): directe (saculeti de nisip, suluri,
perne) plasate proximal sau distal de articulatia mobilizata;
indirecte, aplicate prin intermediul montajelor cu scripeti.
Aceste posturari solicita intens articulatia, de aceea se folosesc
mai ales pentru articulatiile mari -genunchi si sold, pentru
celelalte putand fi chiar nefaste. Mentinerea nu depaseste 15-20
de minute. • Posturari de facilitare: Posturarile induc efecte de
facilitare asupra organelor interne. In vederea facilitarii unui
proces fiziologic perturbat de boala, pozitionarea corpului intr-o
anumita postura poate reprezenta un tratament de mare valoare.
Posturarile cu efect asupra aparatului cardiovascular:
Antideclive (proclive) faciliteaza circulatia de intoarcere venoasa
si limfatica la nivelul extremitatilor si au rol profilactic sau curativ
in edemele de staza.
Declive (antigravitationale) faciliteaza circulatia arteriala in
capilare si se obtin prin mentinerea extremitatilor in sens
gravitational.
Posturarile cu efect asupra aparatului respirator:
Profilactice - previn instalarea unor afectiuni pulmonare
secundare scaderii ventilatiei bazelor pulmonare si zonelor hilare.
Terapeutice, de drenaj bronsic - favorizeaza eliminarea secretiilor
bronsice din lobii si segmentele pulmonare afectate in caz de:
bronsite cronice, bronsiectazii, abces pulmonar etc. Asocierea
percutiilor toracice si a masajului vibrator creste eficienta
drenajului bronsic.
Posturari de drenaj biliar
2 Tehnici kinetice
Tehnicile kinetice statice se caracterizeaza prin modificarea
tonusului muscular fara sa determine miscarea segmentului.
A. Contractia izometrica reprezinta o contractie musculara in care
lungimea fibrei musculare ramane constanta, in timp ce tensiunea
musculara atinge valori maxime, prin activarea tuturor unitatilor
motorii ale grupului muscular respectiv. Contractia izometrica se
realizeaza fara deplasarea segmentelor, contra unei rezistente
egale cu forta maxima a muschiului respectiv sau cand se
lucreaza contra unei greutati mai mari decat forta subiectului, dar
imobile. In realitate, se produce o microdeplasare, neglijabila,
intre momentul cresterii tensiunii musculare si cel al relaxarii.
B. Relaxarea musculara: se realizeaza cand tensiunea de
contractie a muschiului respectiv scade, muschiul se
decontractureaza. Relaxarea poate fi considerata ca o atenuare a
tensiunii de orice natura (nervoasa, psihica, somatica) cu
schimbarea centrului de atentie, de concentrare sau de efort.
Relaxarea reprezinta un proces psihosomatic, pentru ca se
adreseaza concomitent atat starii de tensiune musculara
crescuta, cat si starii psihice tensionate, vizand o reglare tonico-
emotionala optimala.
Relaxarea musculara poate fi:
generala - proces in legatura cu relaxarea psihica
locala - se refera la un grup muscular
Relaxarea ca tehnica kinetica statica se refera la relaxarea locala.
DIMITRIU GABRIEL
ANUL II BALNEO