Sunteți pe pagina 1din 4

Regatul Angliei

Regatul Anglie a fost un stat localizat în Europa de Vest ale cărui


începuturi au fost în secolele al nouălea și al zecelea și care a fost
succedat de Regatul Marii Britanii în secolul al XVII-lea în urma uniunii
cu Regatul Scoției. Regatul Angliei ocupa inițial doar teritoriul Angliei
iar mai târziu a inclus și Țara Galilor. Richard I al Angliei a făcut regatul
un vasal al Sfântului Imperiu Roman, iar fratele său, Ioan al Angliei a
transformat regatul într-un vasal plătitor de tribut al Sfântului Scaun.
Regatul și-a recăpătat suveranitatea în secolul al XIV-lea când a refuzat
supremația Sfântului Scaun.

Inițial, reședința regală principală era situată la Winchester, în


Hampshire, dar Londrei și Gloucesterului le-au fost acordate un statut
asemănător. Londra, sau mai exact Westminster, a devenit capitala de
facto a regatului. Londra a fost capitala statelor succesive care au
înlocuit Regatul Angliei, și anume Regatul Marii Britanii, Regatul Unit
al Marii Britanii și al Irlandei și al actualului stat Regatul Unit al Marii
Britanii și al Irlandei de Nord.

Regatul Angliei nu a fost fondat la o dată specifică. Originile acestuia se


găsesc în Heptarhie, un termen ce definea cele șapte regate minore din
Anglia: Northumbria, Mercia, Anglia de Est, Essex, Kent, Sussex și
Wessex. Cel mai puternic rege al Heptarhiei era de obicei recunoscut de
ceilalți regi, dar odată cu cucerirea Regatului Kent și Sussex, Regii
Wessex-ului au devenit din ce în ce mai puternici. În secolele VIII și IX
o serie de războaie cu regii vikingi ai tiferitelor teritorii ocupate de
aceștia în Anglia, au perșis treptat unirea tuturor regatelor. Athelstan a
fost primul conducător de facto al unei Anglii unite.

În timpul domniei lui Ethelred al II-lea (978–1016) un nou val de invazii


daneze au culminat cu cucerirea Angliei de către a aceștia sub
conducerea lui Knud cel Mare. Coroana a oscilat ulterior între urmașii
lui Ethelred și ai lui Knud în prima jumătate a secolului al X-lea, astfel
că în 1066 au apărut mai mulți pretendenți la tronul Angliei. Harold
Godwinson a devenit rege, numit probabil de către Edward Confesorul
pe patul de moarte și susținut și de Witan, o adunare de nobili care
reprezentau interesele comunității. În aceași timp, William de
Normandia, descendentul lui Ethelred și al soției lui Knud, Emma,
pretindea că tronul iî aparține. Un alt pretendent era regele Harald al
Norvegiei, care fusese proclamat rege în York și plănuia cucerirea
întregii Anglii.

Harold Godwinson l-a înfrânt pe Harald al Norvegiei sprijinit de fratele


renegat al lui Harold, Tostig, la Bătălia de la Podul Stamford, dar a murit
la Hastings în lupta dintre armata sa și cea normandă a lui William,
acesta din urmă fiind numit după bătălie William Cuceritorul. William a
fost încoronat rege al Angliei în ziua de Crăciun a anului 1066, iar până
în 1204 Regatul Angliei și Ducatul Normandiei au fost în uniune
peronală.

Imediat după Cucerirea normandă o serie de seniori normanzi au atacat


și cucerit diverse regiuni din Țara Galilor. Majoritatea seniorilor,
inclusiv galezi, au recunoscut în tot acest timp superioritatea regelui
Angliei, dar aceștia mențineau un nivel de independență important. În
1282, Eduard I al Angliei termină cucerirea efectivă a Țării Galilor iar
din 1301 a fost creat titlul de Prinț de Țara Galilor, titlu purtat de
moștenitorul tronului Angliei.

Războiul de 100 de ani (1337–1453) a reechilibrat puterile în vestul


Europei, Anglia pierzând în defavoarea Regatului Franței mare parte din
posesiunile de pe continent, dar acest război a dus la consolidarea unei
identități engleze și a permis impunerea limbii engleze în uz curent.
Războiul celor Două Roze (1455–1487) a urmat acestuia și a fost un
război civil între două fracțiuni ale familiei regale. Odată cu căsătoria
dintre Henric al VII-lea al Angliei cu Elisabeta de York a fost înființată
dinastia Tudorilor care va conduce regatul pentru mai mult de un secol.

Henric al VIII-lea a terminat statutul de coroană separată a Țării Galilor


prin incorporarea acesteia în coroana engleză. Tot în timpul domniei
acestuia, Anglia devine un regat protestant, iar Regatul Irlandei intră în
uniune personală cu Regatul Angliei. Ultimul membru al dinastiei
tudorilor este Elisabeta I a Angliei în timpul căreia puterea Angliei este
consolidată și extinsă. La moartea acesteia fără moștenitori, coroana
revine regelui Iacob IV Stuart al Scoției astfel că Regatul Scoției intră la
rândul lui în uniune personală cu Anglia.

Dinastia Stuarților a fost întreruptă în timpul Revoluției engleze între


1649, odată cu execuția regelui Carol I al Angliei, și Restaurația
Stuarților din 1660, când Carol al II-lea al Angliei este încoronat. În
urma Revoluției Glorioase din 1689, William de Orange urcă pe tronul
Angliei, instaurând astfel o monarhie constituțională. În timul domniei
fiicei acestuia, Anna, ultimul monarh din Casa Stuarților, Regatul
Angliei este unit cu Regatul Scoției formând astfel Regatul Marii
Britanii. Din acest moment Anglia a încetat să mai fie o entitate politică
separată, cu toate că din punct de vedere legal aceasta și-a păstrat până
în prezent jurisdicția.

Anglia
Anglia este cea mai mare și cea mai dens populată țară din Regatul Unit
al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Până în anul 1707 Anglia a fost un
regat independent, Regatul Angliei. În 1707 acesta a fuzionat cu Scoția,
dând astfel naștere Regatului Marii Britanii.

Pentru unii, Anglia este sinonim cu Marea Britanie sau chiar cu Regatul
Unit, lucru care însă este incorect și-i atinge pe scoțieni, galezi și nord-
irlandezi.

Numele „Anglia” vine de la „Țara anglilor” referindu-se la angli, trib


germanic de vest, care s-a așezat în insulă în secolul V și care provenea
din peninsula Iutlanda . Alături de aceștia s-au așezat încă alte 2 triburi
germanice de vest: Iuții și saxonii . Numele Angliei în limba cornică
este Pow Sows, care înseamnă „Țara Saxonilor”. Se numea așa deoarece
anglo-saxonii și alți germani din Europa continentală au impus limba și
cultura băștinașilor britoni în toată Anglia, mai puțin în Țara Galilor,
Cornvalia și Cambria.