Conversia Electrochimică A Energiei

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI - FECC
SURSE DE ENERGIE - note de curs - ş.l.dr.ing. Luminiţa CONSTANTINESCU
CURS 3
Capitolul 3. Conversia electrochimică a energiei: principiul conversiei electrochimice.
Pile de combustie. Construcție, funcționare, caracteristici, circuite și instalații auxiliare.
Baterii de acumulatoare. Caracteristici ale bateriilor de acumulatoare
3.1 Principiul conversiei electrochimice

Energia (de legătură) chimică a unui sistem de substanțe este transformată direct în
energie electrică prin eliberarea electronilor la un electrod ca urmare a reacției de oxidare și
transferul acestora, prin circuitul exterior - de sarcină - la celălalt electrod, unde are loc reacția
de reducere.
Procesul de conversie este condiționat de existența transportului sarcinilor electrice
în mod diferit în cadrul sistemului electrochimic.
În interiorul sistemului sub acțiunea unor forțe de natură neelectrică, de ex. forțe de difuzie
asociate unui gradient de concentrație ionică, ionii se deplasează către electrozii opuși celui
unde au fost generați, stabilind astfel o tensiune electrică imprimată, sesizată în exterior ca
tensiune la bornele atașate electrozilor.
În circuitul exterior, electronii eliberați la electrodul unde are loc oxidarea sunt dirijați către
electrodul unde are loc reducerea, rezultând astfel un curent electric prin receptorul conectat la
bornele sistemului electrochimic.
Desfășurarea reacțiilor:
La electrodul numit anod, sau electrodul de combustibil are loc o reacție de oxidare.
X  X z   ze 
X – combustibilul
X z  – ionii pozitivi formați (cationii)
ze – electronii eliberați în număr de z
Ionii pozitivi sunt injectați din electrodul unde au fost generați în electrolit, fiind
deplasați de către forțele de difuzie către electrodul opus (numit catod), pe care îl pozitivează în
raport cu electrodul de unde au plecat. Pe de altă parte, electronii eliberați în anod sunt
transportați, prin circuitul exterior, sub tensiunea electrică apărută între electrozi, până la catod.
La electrodul numit catod, sau electrodul de oxidant, are loc reacția de reducere.
Y  ze   Y z 
Y – oxidantul
Y z  - ionii negativi (anionii)
Anionii Y z  sunt injectați din catod în electrolit, unde are loc reacția de neutralizare a
acestora cu cationii X z  sosiți prin electrolit, rezultând un produs de reacție care trebuie
eliminat.
X z   Y z   XY
1
Fig. 3.1
3.2 Clasificarea surselor electrochimice
Sursele electrochimice, ca sisteme producătoare de energie electrică, se clasifică în pile
electrice și acumulatoare electrice.
O pilă electrică este o sursă electrochimică ce funcționează prin consumarea unui
combustibil (cu contribuția unui oxidant) în reacțiile de oxidare/reducere corespunzătoare.
Pilele electrice pot fi, la rândul lor:
- pile electrice propriu zise/pile primare, în care combustibilul este chiar anodul (de obicei
metalic, care se consumă în timpul funcționării), iar oxidantul este furnizat de reacții chimice
care au loc în electrolit.
- pile de combustie, în care combustibilul și oxidantul sunt asigurate în mod continuu din
exterior, pentru asigurarea funcționării.
Un acumulator electric/pilă secundară este o sursă electrochimică reversibilă,
regenerabilă, la care substanța consumată în reacțiile de oxidare/reducere în regim de generator
(la descărcare), când este furnizată energie electrică pe la borne, este refăcută prin reacții
chimice inverse în regim de receptor (la încărcare), când primește energie electrică pe la borne.
Bateria reprezintă două sau mai multe elemente de pile/acumulatoare, fiecare constituit din
anod, catod şi electrolit, conectate electric între ele.
3.3 Pile electrice primare

În prima jumătate a secolului XIX, sursele electrochimice au fost singura sursă de
energie electrică. Prima sursă de energie electrică a fost bateria construită de Allesandro Volta în
anul 1799, constând din plăci de cupru şi zinc separate prin pâslă îmbibată în acid sulfuric.
În pila primară Volta, cu lanţul electrochimic:
( - ) Zn / H2SO4 /Cu ( + ) sau ( - ) Zn / Zn2+ , SO42- / Cu ( + )
Zn | H2SO4 | Cu
electrodul de zinc este electrodul negativ şi în timpul funcţionării pilei are loc oxidarea acestuia
la ionul său, conform reacţiei:
Zn  Zn 2   2e 
2
iar electrodul de cupru este electrodul pozitiv şi pe el are loc reacţia de reducere a ionilor de
hidrogen din soluţie, conform reacţiei:
2 H   2e   H 2
Reacția de celulă
Zn  2 H   Zn2   H 2
sau Zn  H 2 SO4  ZnSO4  H 2
Alte exemple:
Tabelul 1. Pile şi baterii primare
Tipul de pilă Lanţul electrochimic T.e.m
V
Bunsen HgZn | 1 parte H2SO4 +12 părţi H2O || HNO3 conc.| C 1,94
Poggendorf sau pila HgZn | 1 parte H2SO4 +12 părţi H2O || sol.conc.Na2Cr2O7+H2SO4 | C 2,00
cu bicromat
Daniell HgZn| sol.5% ZnSO4. 6H2O|| sol.sat. CuSO4. 5H2O| Cu 1,07
Fery Zn| sol.12%NH4Cl | depolarizant C 1,20
Grove HgZn | 1 parte H2SO4 +12 părţi H2O || HNO3 fumans.| Pt 1,96
Leclanché HgZn| sol.20%NH4Cl | MnO2, C 1,50
Lalande Zn | sol.18-19%NaOH | oxizi de Cu, Cu 0,95
Pilă uscată Zn | NH4Cl-ZnCl2| MnO2 , C 1,53
Leclanché
Le Carbone Zn | 20%NaOH | C special 1,40
Zinc-aer Zn | sol.NaOH | C special 1,25
Zinc-clorură de Zn | NH4Cl | Ag Cl, Ag 1,00
argint
Magneziu-clorură Mg | H2O | AgCl, Ag 1,60
de argint
Zinc-clorură de Zn | KOH | Ag2O2 1,90
argint
R.M. Zn | KOH | HgO, Hg 1,34
Plumb-acid Pb | HClO4 | PbO2 2,06
percloric
Pilă uscată cu Aliaj Mg | MgBr2 | MnO2,C 1,80
magneziu
3
Pilele primare pot fi clasificate:

- după natura metalului anodic: pile cu anozi de zinc, cu anozi din metale uşoare (magneziu
sau aluminiu) sau alte metale active;
4
- după natura oxidantului, care se reduce la catod: pile cu bioxid de mangan, cu oxid de
mercur, pile cu depolarizare de oxigen, pile cu depolarizanţi lichizi (când oxidantul se găseşte
în stare dizolvată în electrolit);
- după starea electrolitului: pile uscate, pile de rezervă sau pile cu electroliţi solizi.
Pilele uscate sunt realizate astfel ca electrolitul să nu curgă, acesta fiind absorbit în
materiale hidrofobe, sau se află sub formă de gel. Ele se mai numesc şi pile de folosinţă
îndelungată.
Pilele de rezervă se pot păstra în stare uscată, timp îndelungat. Ele se umplu cu electrolit
în momentul folosirii, deoarece durata de viaţă este de numai 2-3 zile după umplere, din cauza
atacării anodului de către oxidantul catodic. Aceste pile se deosebesc prin puteri şi energii
specifice ridicate şi au aplicaţii în domenii speciale.
Pilele cu electroliţi solizi, au ca electrolit săruri, de regulă halogenuri de argint, care
posedă conductibilitate ionică ridicată şi nu au conductibilitate electronică.
Video – You Tube

- 02. Electrochimie pe înțelesul tuturor
https://www.dailymotion.com/video/x2nl15w
Pilele Karpen
- Pila Karpen inventata de ing. Nicolae Vasilescu Karpen
https://www.youtube.com/watch?v=51RzRH4ahc8
- Pilele Karpen, sistemul producător de energie electrică fără să consume ceva în schimb
https://www.youtube.com/watch?v=PJPg3qFu6us
- Gândit în România - Nicolae Vasilescu Karpen
https://www.youtube.com/watch?v=jiknXMnlWHc
3.4 Pila de combustie

Pilele de combustie sunt surse electrochimice de energie electrică, care sunt alimentate
continuu cu specii active, în timpul funcţionării. Cea mai studiată şi dezvoltată pilă de combustie
este pila hidrogen-oxigen, descoperită în anul 1839 de către W.R.Grove.
3.4.1 Pila hidrogen-oxigen (H2-O2) este cea mai bine studiată şi mai răspîndită; a servit ca
sursă de energie electrică şi apă, pe capsulele trimise în cosmos în cadrul proiectelor Gemini şi
Apollo.
Se precizează că hidrogenul care ocupă primul loc printre combustibilii utilizaţi în aceste pile,
prezintă dezavantajul (în afară de pericolul inflamabilităţii) legat de imposibilitatea lichiefierii
lui, ceea ce ridică probleme destul de dificile. În unele aplicaţii militare, acest dezavantaj a fost
rezolvat prin folosirea hidrurii de litiu, care degajă hidrogen sub acţiunea apei.
Reacţiile care au loc în pilă sunt următoarele:

(-) : 2 H 2  4 H  + 4e 
(+) : O2  4 H  + 4e   2 H 2O
5
Reacţia chimică globală care are loc în pilă este:

2 H 2 (g)  O2 (g)  2 H 2O (l)
Schema de funcţionare a unei pile de combustie :

l — electrozi poroşi; 2 — electrolit; 3 — curent electric 4 — apă în fluxul de gaz;.
Clasificarea pilelor de combustie se poate face după mai multe criterii:

- după tipul combustibilului folosit:
 pile cu combustibili gazoşi;
 pile cu combustibili lichizi;
 pile cu combustibili solizi.
- după electrolitul folosit:
 pile cu electrolit lichid
- topitura de carbonaţi
- acid (soluţie apoasă)
- bazic (soluţie apoasă)
 pile cu electrolit solid
- membrană din răşină
- membrană schimbătoare de ioni
- membrană cu structură cristalină
-după temperatura de funcţionare:
 pile de temperatură joasă (reci) care funcţionează între 20 – 80 °C;
 pile de temperatură medie (calde) care funcţioneaza între 200-300 °C;
 pile de temperatură înaltă (fierbinţi) care funcţionează între 400-800 °C şi în jur
de 1000°C.
- după modul în care se consumă combustibilul:
 directe (combustibilul se consumă în mod direct fără transformări intermediare);
 indirecte (combustibilul suferă o serie de transformări înainte de a intra în pilă).
6
Tip pila Electrolit Catalizatori Performante medii Observatii

Densitate Tensiune
2
(mW/cm ) (V)
Temperatura KOH solutie Anod (H2): 100-200 0.8 – 0.9 - pret redus
joasa 6-12 N Ni,Pt,Pd, oxizi 50 - 100 0.7 – 0.8 - carbonatarea
20 – 80 ° C H2SO4 solutie catod (O2): C, electrodului cu
7N CO2 din aer
Ag,Pt,Pd,oxizi
anod: Pt, Pd - electrolit stabil
catod; Pt, Pd
Temperatura KOH solutie Anod: Ni 200 - 500 0.8 – 0.9 - pret redus
medie amestecată cu catod: NiO dopat cu - carbonatarea
200 ° C hidroxizi topiti Li electrodului cu
CO2 din aer
- putere specifică
mare
Temperatura Carbonati Anod (H2): 10 – 100 0.8 – 0.9 -insensibil la CO2

inalta alcalini topiti Ni,Pt,Pd, oxizi 10 – 100 0.8 – 0.9 -accepta
400 – 800° C Oxizi solizi catod (O2): C, Ag, amestecuri de
> 1 000 ° C H2+CO sau
Pt, Pd,oxizi
anod: Pt H2+CO2
catod: Pt, Ag, oxizi -coroziune severa
-accepta
amestecuri de
H2+CO sau
H2+CO2
3.4.2 Tipuri de pile de combustie

Pile cu electrolit alcalin-AFC ( Alkaline Fuel Cells)
Funcţionează pe bază de hidrogen comprimat şi oxigen. Ele folosesc ca electrolit o
soluţie de hidroxid de potasiu (KOH) cu apă. Fac parte dintre cele mai eficiente pile de
combustie, având o eficienţă în jur de 70%, la o temperatură de operare între 100 şi 200ºC.
Permit utilizarea unor catalizatori ieftini, precum nichelul, datorită faptului că utilizarea
electrolitului alcalin (pH ridicat) deplasează potenţialul electrochimic, reducând astfel
potenţialul de activare. Particularitatea acestei pile este că avem conducţia prin electrolit în
principal ionică, bazată pe gruparea OH- şi mai puţin protonică, H+. Electrolitul este fixat într-o
matrice de azbest sau este în stare lichidă, caz în care este circulat în permanenţă prin pompare.
O problemă ce poate apare în acest caz, ca la orice recipient umplut în permanenţă cu lichid, este
că pot apărea scurgeri. O altă problemă serioasă este vulnerabilitatea ridicată la dioxidul de
carbon din aer. Acesta reacţionează cu electrolitul, formând un precipitat de carbonat de potasiu.
De aceea, în exploatarea lor este necesară sărăcirea aerului în dioxid de carbon, folosind
epuratoare speciale. Se construiesc pentru puteri de ieşire între 300 W şi 150 KW şi au densităţi
energetice destul de bune. Pilele alcaline se folosesc pentru a genera electricitate şi apă
7
potabilă. În prezent sunt folosite în general pentru aplicaţii fixe, dar au fost folosite şi pentru
aplicaţii mobile.
Pilele de combustie cu carbonat topit (MCFC) - Folosesc drept electrolit un complex de

carbonaţi (CO3) de litiu, sodiu, potasiu şi/sau de magneziu şi funcţionează la temperaturi înalte,
acolo unde aceste săruri trec în starea lichidă. Purtătorii de sarcină în electrolit sunt ionii
carbonat (CO32-). Temperatura ridicată (peste 650ºC) limitează efectele negative ale
monoxidului de carbon care otrăveşte pila, dar energia termică reziduală este destul de
însemnată. Ea poate fi utilizată ca atare într-o centrală cu cogenerare sau pentru a genera
suplimentar energie electrică cu o turbină. Catalizatorii folosiţi sunt de nikel şi sunt relativ ieftini
în comparaţie cu cei de platină folosiţi la alte tipuri de pile. Aceştia pot chiar să lipsească în
unele cazuri, temperatura ridicată având oricum efecte de rupere a legăturilor dintre atomii de
oxigen, respectiv hidrogen. Acest tip de pilă de combustie acceptă introducerea directă la anod a
gazului metan sau a metanolului, împreună cu vapori de apă, fără a mai fi necesară o reformare
prealabilă. Reformarea apare în mod natural în interiorul pilei, datorită temperaturii înalte de
funcţionare. Dioxidul de carbon rezultat din reformarea metanului sau a metanolului nu numai
că nu afectează în sens negativ electrolitul, ci este chiar de folos în menţinerea acestuia. În
condiţiile alimentării pilei cu hidrogen, ionii de carbonat care formează electrolitul se consumă
în reacţiile care au loc şi este necesară injectarea de dioxid de carbon pentru a compensa aceste
pierderi. Eficienţa este între 60 – 80%. Au fost realizate unităţi cu puteri de ieşire de 2 MW şi
există proiecte pentru unităţi de 100 MW. Temperatura ridicată introduce limitări în ceea ce
priveşte materialele folosite şi siguranţa în utilizare a acestui tip de pile (necesită supraveghere),
în special pentru aplicaţiile casnice sau comerciale şi face aproape imposibilă folosirea lor în
aplicaţii mobile.
8
Pile cu electroliţi oxizi solizi –SOFC (Solid Oxides Fuel Cells)

Folosesc ca electrolit un complex ceramic de oxizi (Ox) metalici (calciu sau zirconiu).
Eficienţa este în jur de 60% şi temperatura de operare - în jur de 1000ºC. Ca şi în cazul MCFC,
datorită temperaturii atât de ridicate nu este necesar un “reformator” pentru a extrage hidrogenul
din combustibil, iar căldura rezultată poate fi folosită pentru a genera suplimentar electricitate.
Purtătorii de sarcină sunt ionii de oxigen (O2-), ceea ce face posibilă chiar şi utilizarea
monoxidului de carbon (CO) drept combustibil. Nu necesită utilizarea unor catalizatori scumpi.
Electroliţii solizi elimină problema scurgerilor, existente la alte pile de combustie, însă aici pot
apare fisuri. Uzual s-au realizat baterii de astfel de pile ce generează până la 100 kW.
Temperatura foarte ridicată şi dimensiunile destul de mari limitează folosirea acestui tip de pile
pentru aplicaţii casnice, comerciale sau mobile.
9
Pile cu electrolit acid fosforic – PFAC (Phosphorus Acid Fuel Cells)

Au fost primele pile de combustie disponibile pentru utilizări comerciale. Electrolitul
utilizat (acidul fosforic) este prins într-o matrice ceramică inactivă chimic (ex. carbura de
siliciu), ce-i asigura pilei atât stabilitatea şi rezistenţa mecanică, cât şi menţinerea acidului în
pilă. Temperatura de operare trebuie menţinută între 150 - 200ºC. La temperaturi sub 100 ºC pot
apare probleme legate de intereacţiunea ionilor fosfat cu electrodul de oxigen, scăzându-i
capacitatea catalitică. Temperatura joasă de funcţionare implică utilizarea unor catalizatori
scumpi, sub forma unor depuneri de metale nobile de circa 0,2 mg/cm2 la electrodul de hidrogen
şi 0.4 mg/cm2 la cel de oxigen. Eficienţa variază între 40 - 80%, aplicaţiile uzuale sunt realizate
pentru puteri între 5 şi 200 KW. Acest tip de pile tolerează o concentraţie de monoxid de carbon
de 1-3% (în funcţie de temperatura de funcţionare), ceea ce lărgeşte semnificativ posibilitatea de
alegere a combustibilului utilizat. Concentraţiile mai mari de CO, uzuale în cazul amestecurilor
de gaze rezultate din reformarea hidrocarburilor, pot otrăvi catalizatorul de la electrodul de
hidrogen, prin prinderea de acesta şi blocarea microcavităţilor din interiorul electrozilor. Un
avantaj al temperaturii de funcţionare de peste 100ºC este evacuarea sub formă de vapori a apei
rezultate din reacţie. Dezavantajul principal este densitatea energetică destul de mică, de trei ori
mai redusă decât în cazul altor tipuri de pile de combustie. Un alt dezavantaj este necesitatea
menţinerii pilei la o temperatură minimă de 45ºC, sub care acidul fosforic îngheaţă şi se dilată,
putând distruge electrozii sau matricea ceramică. Aceste două probleme sunt suficiente pentru a
face dificile aplicaţiile casnice sau mobile, implementările principale fiind realizate în special în
aplicaţii industriale fixe.
Pile de combustie ce folosesc membrana cu schimb de protoni (PEMFC) - Utilizează un

electrolit polimerizat în forma unei membrane foarte subţiri şi permeabile. Polimerul folosit
conţine de obicei un derivat organic al acidului perfluorosulfonic prins într-un lanţ de
politetrafluoretilen (PTFE sau teflon). Acest lanţ conţine din loc în loc structuri chimice
terminate cu gruparea SO3H. Hidrogenul acestei grupări se disociază de moleculă când aceasta
este umezită şi apare în soluţie ca proton. Pe de altă parte, anionii SO3- sunt mai degrabă prinşi
10
în molecula polimerului decât liberi în soluţie. Acesta este unul dintre avantajele principale ale
acizilor polimerizaţi. Protonii liberi în soluţie se pot astfel deplasa şi mobilitatea lor stă la baza a
ceeace s-a numit “conducţie protonică”. De aici vine şi denumirea acestui tip de pilă (PEM): de
la expresia “proton exchange membrane” sau, de asemenea, de la “polymer electrolyte
membrane”. Membranele de polimer acid pot fi realizate în folii extrem de subţiri, sub 50 μm,
facând posibilă micşorarea dimensiunilor pilei şi prin urmare, obţinerea unor densităţi de putere
crescute. Scăderea grosimii foliei de electrolit scade considerabil rezistenţa internă a pilei şi,
prin urmare, scad şi pierderile rezistive din interiorul ei. Unul dintre polimerii cei mai folosiţi
este deja renumitul “Nafion”. Acesta este un copolimer de acid perfluorosulfonic şi PTFE în
formă acidă, realizat cu aproximativ 40 de ani în urma de firma Dupont. Membranele Nafion
PFSA au o utilizare largă în pilele de combustie cu membrană cu schimb de protoni (PEM).
Membrana funcţionează ca un separator şi un electrolit solid ce permite transportul selectiv de
cationi prin joncţiunea pilei. Polimerul este rezistent din punct de vedere chimic şi durabil. Deşi
utilizările iniţiale ale Nafionului au vizat realizarea de membrane separatoare în industria
electrochimică, în special în domeniul separării clorurilor alcaline, aplicaţiile ulterioare au fost
variate, dar cea mai importantă este la realizarea pilelor de combustie.
În figura de mai sus este reprezentată structura chimică a Nafionului, în care n şi m reprezintă
frecvenţa radicalilor neutri şi ai celor acizi în structura polimerului. Raportul n/m este mărimea
ce caracterizează aciditatea polimerului solid. Acizii polimerizaţi din categoria Nafionului sunt
cunoscuţi în literatura de specialitate şi ca “superacizi” datorită acidităţii lor foarte ridicate, mai
mari decât a acidului sulfuric pur. Folosirea unui polimer solid elimină necesitatea unui
compartiment etanş pentru electrolitul lichid precum şi coroziunea şi problemele de siguranţă
legate de acesta. Utilizarea catalizatorilor este foarte importantă, iar cantităţile utilizate sunt mai
mari decât în cazul altor pile, datorită temperaturii joase de funcţionare (70-800C). Temperatura
nu poate fi crescută peste 800C, deoarece, la temperaturi mai mari există riscul evaporării apei
din membrană în cazul unor vârfuri de consum, fenomen ce poate distruge pila. Se foloseşte de
obicei platina, în cantităţi de minim 0.4 mg/cm2, la fiecare electrod. Cantităţile ridicate cresc
rezistenţa pilei la “otrăvirea” cu monoxid de carbon, în cazul utilizării unui hidrogen impur.
Datorită temperaturii joase, la care catalizatorii sunt puţin activi, o cantitate mai mare de
catalizator este necesară la catod, datorită ionizării mai dificile a oxigenului. Pentru a împiedica
otrăvirea anodului cu CO, o metodă este utilizarea unui aliaj catalitic Pt/Ru. Prezenţa ruteniului
11
modifică structura catalizatorului şi face absorbţia monoxidului de carbon în acesta mult mai
dificilă. Performanţele acestor pile se reduc oricum simţitor dacă se foloseşte un hidrogen
rezultat prin reformare, ce conţine CO în concentraţie mai mare de 50ppm. Membrana cu
schimb de protoni pe bază de Nafion funcţionează de obicei sub 70-85°C. Temperatura scăzută
de funcţionare asigură o pornire rapidă şi nu necesită o izolaţie termică pentru protecţia
personalului. Condiţiile moderate de funcţionare constituie un mare avantaj al acestor pile,
comparativ cu alte modele ce necesită utilizarea acizilor foarte corozivi, a ceramicilor menţinute
la temperaturi înalte sau a sărurilor topite. Pe de altă parte, pilele cu schimb de protoni sunt în
mod special vulnerabile la creșterea cantităţii de apă din membrană; aceasta poate apare datorită
producţiei constante de apă la catod şi poate bloca difuzia reactanţilor. De aceea, în construcţia
acestor pile, trebuie luate măsuri suplimentare pentru evacuarea apei în exces. Eficienţa electrică
este între 40-50% şi temperatura de operare - în jur de 80ºC. Pilele astfel realizate generează
între 50 şi 200 KW. Electrolitul solid nu prezintă scurgeri sau crăpături şi temperatura de
operare este suficient de mică pentru a putea fi folosite în casă sau în maşină. Dar combustibilul
trebuie să fie purificat şi folosesc deasemenea catalizatori de platină de ambele părţi ale
membranei care măresc costurile de producţie.
Pile de combustie cu metanol aplicat direct în anod (Direct Methanol Fuel Cell - DMFC)
Acest tip de pilă este o excepţie de la regula de clasificare a pilelor de combustie după electrolit,
elementul definitoriu fiind, în acest caz, combustibilul. Metanolul diluat este aplicat direct în
anod, unde este separat în protoni, electroni şi dioxid de carbon. Acest combustibil a fost ales
fiind în acelaşi timp disponibil pe scară largă şi suficient de activ din punct de vedere electric
(moleculă puternic polarizată electric). DMFC sunt foarte asemănătoare cu PEMFC datorită
faptului că amândouă folosesc drept electrolit o membrană acida polimerică. Spre deosebire de
PEMFC, în cazul DMFC, anodul extrage singur hidrogenul din metanolul lichid, eliminând
necesitatea utilizarii unui reformator care să extragă hidrogenul, aşa cum se întâmplă la celelalte
tipuri de pile. Mulţi cercetători şi-au orientat eforturile către studiul şi perfecţionarea acestui tip
12
de pile de combustie, datorită faptului că utilizarea unui combustibil lichid oferă multiple
avantaje de ordin practic. Deşi metanolul are o densitate energetică de 5 ori mai mică decât a
hidrogenului, totuşi utilizarea sa este foarte practică, fiind uşor de produs şi de transportat. Din
punct de vedere al volumului ocupat, densitatea sa energetică volumică este de 4 ori mai mare
decât a hidrogenului comprimat la 250 de atmosfere. Poate fi produs destul de uşor atât din
benzină, cât şi din biomasă. Şi în cazul acestor pile este necesară utilizarea catalizatorilor,
deocamdată folosindu-se platina, în cantităţi sensibil mai mari decât în cazul PEMFC. Dioxidul
de carbon rezultat în anod determină utilizarea unor electroliţi acizi, pentru a evita reacţiile
nedorite ale acestuia cu electrolitul. O problemă importantă este aceea că oxidarea metanolului
produce de regulă produşi intermediari ce pot otrăvi anodul. O altă problemă este aceea că,
moleculele de metanol fiind relativ mici, iar rata de oxidare redusă, există problema trecerii
metanolului prin electrolit spre catod. Din această cauză, în unele cazuri au fost constatate
pierderi de până la 30%. Această problemă se speră că va fi rezolvată prin modificarea structurii
electrolitului sau prin alte metode. Este necesar un alt tip de polimer acid şi dezvoltarea unei
membrane specifice, destinată pentru a fi utilizată în sistemele energetice DMFC. Cu această
membrană s-a reuşit creşterea densităţii de putere, scăderea fluxului de apă, dimensiuni mai
scăzute şi scăderea costurilor faţă de alte tehnologii. Mai multe companii mari au anunţat
rezultate spectaculoase obţinute pe baza pilelor DMFC. Randamentul acestor pile se situează în
jurul valorii de 40%, în timp ce temperatura de funcţionare se menţine între 50 şi 1000 C.
http://www.esru.strath.ac.uk/EandE/Web_sites/03-04/hydrogen/fctypes.htm
ANEXA 1
Pila de combustie cu membrana cu schimb de protoni, PEM (Proton Exchange
Membrane) – Laborator Centrul de cercetare ELECTROMET - UPIT
Figura 1.1 Ansamblu de pile PEM 8kW, 47 – 76V, 0 – 170A

1.1 Prezentare
În Fig. 1.2 este prezentat panoul de interfaţă a pilei de combustie (PC) unde se află:
▪ bara colectoare de sarcină (–);
▪ bara colectoare de sarcină (+);
▪ conector de pompă, P006;
▪ conectorul de comunicare şi interfaţă control, P301;
▪ conectorul de comunicare şi interfaţă control, P302;
▪ conectorul de prevenire a îngheţării.
13
Fig.1.2 Panou de interfaţă
Ieşirea de putere a PC- Barele magistralei de sarcină

PC produce un curent continuu, cu gama de tensiune între 47-76 Vcc. Tensiunea exactă
depinde de curentul care este extras de la PC. Două bare colectoare din cupru, aflate într-o latură
a unităţii, constituie bornele de putere ale PC.
▪ Conectarea aplicaţiei la barele colectoare ale PC se realizează printr-un contactor de sarcină.
Cablurile utilizate trebuie să corespundă la valoarea maximă de 200 A.
Orificiul cu diametru 12 mm de la barele colectoare permit cablului de sarcină să fie conectat
direct la bare.
Borna negativă este la stânga, cea pozitivă la dreapta - Fig. 1.2.
Controlul şi izolarea sarcinii

Obţinerea curentului de la PC înainte ca ansamblul de celule de combustie să fie gata să-l
furnizeze poate să deterioreze definitiv blocul. Din acest motiv, PC are sub control un
întrerupător intern care declanşează sarcina utilă, pe care trebuie să-l folosim pentru a controla
contactorul special pentru izolarea sarcinii de la ieşirea de putere a PC, aşa cum recomandă
firma Hydrogenics ca metodă directă de conectare-deconectare a sarcinii aplicaţiei la PC.
Instalarea contactorului de sarcină extern

Pe ieşirea de putere principală s-a instalat contactorul de sarcină C, pentru a împiedica ca
aplicaţia să solicite curent înainte să fie pregătit modulul de curent. Caracteristicile contactului
de sarcină sunt:
▪ valoarea de calcul / nominală minimă pentru 200 A, 80 Vcc;
▪ valoarea de calcul / nominală a bobinei de acţionare a contactorului de sarcină: < 5A, rezistiv
28 Vcc.
Contactorul C se afla în cutia Convertorului 47-76 Vcc / 220 Vcc.
14
Pentru conectarea contactorului de sarcină s-au utilizat pinii pentru contactorul de sarcină P 301-
06 şi P 301-07, aflaţi în conectorul de interfaţă P 301; sunt utilizaţi pentru alimentarea bobinei
contactorului.
Sarcina este conectată la borna / bara colectoare pozitivă, prin contactul normal deschis C al
contactorului.
Fig. 1.3 Schema electrica de forţă
1.2 Descrierea schemei electrice de forţă a sistemului de acţionare (Fig. 1.3)

Schema electrică de forţă a sistemului de acţionare cuprinde următoarele: un contactor
de sarcină C cu un contact normal deschis înseriat cu bara pozitivă a PC; o sursă exterioară de
24V, 5Acc, pentru alimentarea bobinei contactorului; o diodă D conectată la borna negativă a
PC; un ansamblu de 6 baterii de acumulatoare, B1, de 12V, 24Ah cu posibilitatea de conectare/
deconectare de la bornele de forţa ale PC; un întrerupător a pentru conectarea în paralel cu PC a
bateriilor de acumulatoare B1; un convertor 47-76 V, 200 Acc/ 220 Vcc, 37A, CC/CC;
invertorul Inv. pentru motorul de acţionare m; motorul de acţionare m.
Bobina contactorului se alimentează de la o sursa exterioara şi se afla conectata la pinii P301-07
şi P301-06 ai conectorului P301 aparţinând PC. Conectarea contactorului C este condiţionata de
comutatorul de sarcina permisa (Load Enable Switch) intern.
1.3 Alimentarea cu gaze de lucru
PC necesită alimentare cu hidrogen şi oxigen, sub formă de aer pur, în scopul funtionarii.
Cerinţele şi instrucţiunile de instalare pentru sursele de alimentare cu gaz sunt date în
continuare.
1.3.1 Condiţii generale ale sistemului de alimentare cu hidrogen (Anod)
Hidrogenul furnizat către PC trebuie să se conformeze specificaţiilor de calitate pentru
hidrogen publicate de Comitetul de standarde tehnice al SAE: SAE J2719, noiembrie 2005.
1.3.1.1 Date de proiectare privind conectarea admisiei hidrogenului în PC
1.3.2 Proiectarea şi realizarea sistemului de alimentare cu hidrogen
La proiectarea sistemului de alimentare cu hidrogen s-a pornit de la datele prezentate mai
sus şi de la situaţia concretă de pe teren. În această ordine de idei s-au proiectat şi realizat:
• staţia de hidrogen;
• circuitul de alimentare cu H2.
1.3.2.2 Prezentarea circuitului de alimentare cu hidrogen
15
Schema de principiu a circuitului de hidrogen este prezentata in figura 1.3.
Figura 1.3 Circuitul de hidrogen: BG1, BG2 – butelii alimentare hidrogen; RP – regulator
presiune butelii hidrogen ; DG – distribuitor hidrogen; M – manometru; SS – supapa de
siguranţă; EVH2 – electrovalvă de siguranţă hidrogen; DM – debitmetru hidrogen; PC – pila de
combustie; UCEG- unitate control electronica generală.
1.4 Circuitele de evacuare şi drenare - cerinţe şi realizarea practică

Gazele de evacuare şi apa trebuie direcţionate în afara PC, aşa cum se descrie în continuare.
1.4.1 Cerinţe şi realizarea circuitului de evacuarea la catod
In figura 1.4 este data schema de principiu de evacuare și de drenare la catod. Rezervorul
Rz1 este prevăzut cu un preaplin.
În timpul funcţionării pilei se are în vedere ca în mod regulat să se facă diagnoza PC
pentru a asigura debitul de hidrogen care să nu fie excesiv.
Fig 1.4 Circuitul de evacuare si drenare la catod: 8-evacuare catod; 10- circuit drenare catod;
Rz1-rezervor apa
1.4.2 Evacuarea hidrogenului (evacuare la anod): cerinţe şi realizare practică

In figura 1.5 este prezentat circuitul de evacuare la anod. Rezervorul de colectare apa,
Rz1, este prevăzut cu un sistem de eliminare a apei în afara rezervorului peste un anumit nivel –
prea plin - și de eliminare a gazului.
16
Fig. 1.5 Circuitul de evacuare la anod: 6-evacuare la anod
1.5 Sistemul de răcire

Temperatura de ieşire pentru agentul de răcire al PC necesită reglarea la 65 grade C. PC acceptă
trei metode diferite de reglare şi control al temperaturii.
1.5.1.1 Controlul temperaturii agentului de răcire
1.5.2 Proiectarea şi realizarea sistemului de răcire
Fig. 1.6 Schema sistemului de răcire realizat: DM – debitmetru hidrogen; Q – aparat indicator;
PC – pila de combustie; EP – electropompa recirculare agent răcire; M – motor pompa; F1,F2 –
filtru; Rd – radiator; mv – motor ventilator; VE – vas expansiune
17
Fig. 1.7 Schema generala a circuitului de răcire, alimentare evacuare şi drenare: 1 – intrare agent
racire; 2, 3 – borne electrice; 4 – intrare hidrogen; 5 – ieşire agent; 6 – evacuare anod; 7 –
conector interfaţa; 8 – ieşire aer; 9 – conector rezerva; 10 – evacuare apa catod.
Variatia tensiunii in functie de curentul de lucru pentru pila HyPM HD 8 Puterea
80 10
70 9
8
60
7
Tensiunea [V]
50 Puterea[kW]
6
40 5
30 4
3
20
2
10 1
0 0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180
Curentul de lucru [A]
Fig. 1.8 Caracteristicile pilei
18
Video – You Tube

- funcionamiento de un pila de combustible
https://www.youtube.com/watch?v=qTIirPZVEEE
- Pila Hidrógeno - CITEDEF - Ministerio de Defensa
https://www.youtube.com/watch?v=k3Ji0a0Bwik
- [Comment ça marche ?] L’électrolyseur et la pile à combustible
https://www.youtube.com/watch?v=AFZZoMc8PjU
- dr fuel cell - Training and Demonstration Unit for Solar & Hydrogen Fuel Cell Technology
https://www.youtube.com/watch?v=3xTYCch961c
CURS 4
3.5 Acumulatoare electrice
Un acumulator electric este o sursă electrochimică reversibilă, regenerabilă, la care
substanța consumată în reacțiile de oxidare/reducere în regim de generator (la descărcare), când
este furnizată energie electrică pe la borne, este refăcută prin reacții chimice inverse în regim de
receptor (la încărcare), când primește energie electrică pe la borne.
Bateria de acumulatoare reprezintă două sau mai multe elemente de acumulator,
fiecare constituit din anod, catod şi electrolit, conectate electric între ele. Reacţiile redox
(oxidare – reducere) care se desfăşoară la cei doi electrozi, convertesc energia chimică în
energie electrică.
19
Un acumulator electric este capabil să se descarce, dar apoi şi să fie reîncărcat de la o

sursă exterioară de curent continuu.
Încărcarea reprezintă transformarea energiei electrice, furnizată sub formă de curent
continuu de la o sursă exterioară de energie electrică, sub formă de energie chimică stocată la
electrozii acumulatorului electrochimic.
Descărcarea reprezintă transformarea energiei chimice stocate la electrozii
acumulatorului, în energie electrică furnizată unui consumator exterior.
Reacţia electromotric activă care stă la baza funcţionării acumulatorului, poate fi
reprezentata astfel:
O1 + R2 ↔ R1 + O2
în care O şi respectiv R reprezintă stările oxidate şi reduse ale speciilor “1” şi “2” .
Reacţia electromotric activă la nivelul acumulatorului rezultă prin însumarea reacţiilor de
electrod:
catod: O1 + ze- ↔ R1
anod: R2 ↔ O2 + ze-
Speciile electroactive implicate în reacţia electromotric activă pot fi elemente chimice,
oxizi, hidroxizi sau săruri, uneori adiţionate cu diferiţi agenţi. Însumând potenţialul electric la
care se desfăşoară cele două reacţii de electrod, rezultă potenţialul la nivelul elementului de
acumulator.
Reacţia electromotric activă este guvernată de legile termodinamicii, conform cărora
energia electrică maximă este egală cu variaţia energiei Gibbs cu semn schimbat:
zFE   G
în care z reprezintă numărul de electroni schimbaţi;
F – constanta lui Faraday;
E – tensiunea/forţa electromotoare corespunzătoare regimului de echilibru;
ΔG – variaţia de entalpie liberă.
Când acumulatorul este conectat la o sarcină externă, electronii circulă prin intermediul
unui circuit exterior de la anod, care este oxidat, către catod, unde electronii sunt acceptaţi iar
materialul catodului este redus. Circuitul electric se închide prin electrolit, prin care se
deplasează anioni (ioni negativi) şi cationi (ioni pozitivi), către anod şi respectiv către catod.
În timpul procesului de reîncărcare a unui acumulator, sensul de trecere a curentului se
inversează.
În regim dinamic de funcţionare, în care acumulatorul debitează energie, tensiunea la
borne este întotdeauna mai mică decât tensiunea electromotoare corespunzătoare regimului de
echilibru:
Ub  E
iar în regim dinamic, când bateria se reîncarcă, întotdeauna tensiunea la borne este mai mare
decât tensiunea electromotoare corespunzătoare regimului de echilibru>
Ub  E
Diferenţa dintre regimul dinamic şi cel de echilibru se caracterizează prin intervenţia
supratensiunii (polarizării), care este o măsura a ireversibilităţii reacţiei electromotric active şi
20
deci a polarizării electrozilor şi este dependentă de intensitatea/ densitatea curentului, energia de

activare a reacţiei de transfer de sarcină, efecte electrocatalitice, rezistenţa electrolitului,
temperatura, natura chimică a electrozilor şi proprietăţile de transport masic spre şi dinspre
interfaţa electrod/electrolit.
Curba de descărcare este curba ce reprezintă variaţia tensiunii la bornele bateriei
(elementului de acumulator) în timpul procesului de descărcare, la temperatură constantă şi sub
un curent de descărcare (viteza de descărcare) constant în timp, U (t ) temp , I  ct . .
d
Reacţia de descărcare este spontană şi se desfăşoară atunci când acumulatorul este

solicitat să livreze putere. Reacţia de reîncărcare, având afinitate chimică negativă (ΔG > 0),
trebuie suportată energetic folosind o sursă de curent continuu.
Gradul de valorificare a sarcinii înmagazinate la încărcare se exprimă prin randamentul
de încărcare care poate fi formulat astfel:
t
i  d 100
ti
în care:
- i reprezintă randamentul la încărcare;
- td şi ti – durata de descărcare, respectiv de încărcare folosind aceeaşi intensitate de curent.
Dacă intensitatea curentului de descărcare (Id) nu este aceeaşi cu intensitatea curentului folosită
la reîncărcare (Ii), randamentul se calculează astfel:
t I
i  d d 100
ti I i
Acest randament reprezintă randamentul faradic (raportul dintre numărul de Ah
descărcaţi şi numărul de Ah încărcaţi care poate fi simbolizat şi astfel:
Ah descarcati
 Ah  100 ; Practic acesta este de ordinul a 85-90%.
Ah incarcati
Valoarea inversă a acestui raport reprezintă factorul de încărcare.
Randamentul energetic reprezintă produsul dintre randamentul faradic şi raportul
adimensional de tensiune. Această tensiune este determinată de viteza de încărcare şi de
descărcare şi de cinetica de electrod a sistemului electrochimic care stă la baza funcționării
acumulatorului.
Randamentul energetic este definit astfel:
energie eliberata la descarcare
energetic  100
energie necesara pentru reincarcare
Randamentul energetic este de ordinul 70-80%, din cauza pierderilor de energie prin reacţii
chimice secundare (care determină și diferenţa dintre tensiunea medie de încărcare și tensiunea
medie de descărcare) și prin efect electrocaloric în rezistenţa lui interioară.
21
3.5.1 Mărimi fundamentale ale unei baterii de acumulatoare

Mărimile fundamentale ale unei baterii de acumulatoare se împart în două mari categorii:
specificațiile (caracteristicile) bateriei și parametrii acesteia.
Specificațiile unei baterii sunt, de obicei, furnizate de producător și nu suferă variații în
cadrul procesului de funcționare al ei. Dintre acestea cele mai importante sunt:
 capacitatea nominală a bateriei, Cn(Ah);
 tensiunea nominală, Un(V);
 tensiunea maximă admisă, Umax(V);
 tensiunea minimă admisă, Umin(V);
 densitatea de energie, (Wh/l), sau energia specifică (Wh/kg)
 densitatea de putere (W/l), sau puterea specifică (W/kg)
 autodescărcarea, durata de viată (ani) etc.
Pe de altă parte, parametrii bateriei sunt mărimi de proces care caracterizează bateria la
un anumit moment de timp bine definit, din cadrul funcționării acesteia. Cei mai importanți
parametri pentru o baterie sunt:
 Starea de încărcare (State of Charge - SOC)
 Starea de descărcare (Depth of Discharge – DOD)
 Tensiunea de circuit deschis (Open Circuit Voltage – OCV)
 Rezistenţa internă (Ri)
 Starea de sănătate ( State of Health – SOH)
 capacitatea de polarizație, rezistența de polarizație etc.
a. Specificațiile bateriei
 Capacitatea nominală, Cn [ Ah] , reprezintă cantitatea teoretică de sarcină electrică pe
care o poate ceda un acumulator încărcat, într-o perioadă de 20 de ore, fără ca tensiunea de la
borne să scadă sub tensiunea minimă admisă. Se mai numește și C20. Capacitatea nominală este
marcată în clar pe corpul bateriei și are expresia
Cn  I n  20 [ Ah]
unde In este curentul nominal de descărcare.
Curentul de descărcare are influență asupra cantității de substanță antrenată și implicit va
avea influență asupra capacității bateriei. Astfel pentru un curent de descărcare Id≠In capacitatea
bateriei va fi dată de relația lui Peukert
C  I dK  td [ Ah]
unde K este coeficientul lui Peukert (adimensional, care ia valori în funcție de tipul bateriei), iar
td este timpul de descărcare.
 Tensiunea nominală – Un[V] exprimă o valoarea în jurul căreia variază, pe durata
funcționării, tensiunea de la bornele bateriei. Valoarea tensiunii nominale este marcată în clar pe
corpul bateriei.
22
 Tensiunea maximă admisă, este valoarea tensiunii maxime de la bornele bateriei care
apare în cadrul procesului de încărcare. Dacă această valoare este menținută timp de o oră
bateria se consideră încărcată.
 Tensiunea minimă admisă, este valoarea tensiunii minime de la bornele bateriei care
apare în cadrul procesului de descărcare. La prima atingere a acestei valori bateria se consideră
descărcată.
 Densitatea de energie se referă la raportul dintre energia disponibilă în acumulator şi
volumul acestuia (Wh/l). Energia specifică a acumulatorului se referă la raportul dintre energia
disponibilă şi masa acestuia (Wh/kg).
 Densitatea de putere reprezintă raportul dintre puterea disponibilă a acumulatorului şi
volumul său (W/l). Puterea specifică se referă la raportul dintre puterea acumulatorului şi masa
acestuia (W/kg).
 Autodescărcarea reprezintă pierderea de capacitate a acumulatorului, ce apare în urma
stocării lui pe perioade mai lungi de timp. Autodescărcarea variază cu tipul acumulatorului,
tehnologia de fabricaţie, temperatura la care se face stocarea şi durata stocării.
 Durata de viață a unei baterii reprezintă numărul de cicluri de încărcare-descărcare,
după care capacitatea bateriei scade sub 80% din valoarea capacității nominale. Durata de viață
variază foarte mult în funcție de tehnologia bateriilor, modul de exploatare și modul de
întreținere.
b. Parametrii bateriei
 Starea de încărcare (State of Charge – SoC) se definește ca fiind raportul dintre
capacitatea curentă C(t) a unei baterii și capacitatea nominală:
C t 
SoC 
Cn
Pentru că în practică capacitatea nominală nu reflectă întotdeauna cantitatea de sarcină
stocată în baterie, în locul ei se folosește capacitatea efectivă. Capacitatea efectivă este sarcina
maxima care poate fi stocată în baterie. Aceasta mărime se determină pe cale experimentală și
nu are o valoarea fixă pe durata de viață a bateriei ci depinde de: curentul de descărcare,
temperatură, vârsta bateriei etc.
Capacitatea curentă se determină prin intermediul capacității descărcate din baterie.
Considerând o baterie încărcată total la momentul t = 0 și I valoarea curentului de descărcare,
atunci în timpul td capacitatea descărcată Cd va fi:
td
Cd   Idt
0
În aceste condiții capacitatea curentă a bateriei se definește drept:

td
C  t   Cef  Cd  Cef   Idt

0
Atunci se determină SoC a unei baterii drept:
23
td
Cef  Cd  Idt
SoC   1 0
Cef Cef
Mărimea complementară a SoC este starea de descărcare (DoD – Depth of Discharge)
definită drept:
td
 Idt
DoD  0
Cef
 Tensiunea de circuit deschis (Open Circuit Voltage – OCV), este tensiunea de la
bornele bateriei la o anumită SoC și temperatură, în lipsa oricărui curent de descărcare sau
încărcare. Această tensiune se atinge de obicei după 30 de minute de la decuplarea bateriei de la
orice circuit electric și reprezintă valoarea tensiunii electromotoare.
 Rezistența internă este un parametru al bateriei care depinde de: rezistenţa parţială a
plăcilor (18 - 35 % ), a separatoarelor (18  22 %), a electrolitului (47-60 %), a punţilor de
grupare şi a punţilor dintre elemente cu o contribuţie mai redusă, de rezistenţa introdusă de
fenomenul de polarizare (modificarea valorii potenţialelor de electrod cauzată de variaţia
concentraţiei substanţelor care participă la reacţii şi care contribuie la pierderi de tensiune în
interior).
Rezistența internă nu are valoare fixă și depinde de o serie de factori astfel:
- Numărul de plăci; la același volum, un număr mai mare de plăci implică mai puțin
electrolit și astfel o rezistență internă mai mică.
- SoC; la descărcare în baterie se formează substanțe slab conducătoare de electricitate, de
unde rezultă că pentru o SoC mică, rezistența internă este mai mare.
- Temperatură; la temperaturi scăzute vâscozitatea electrolitului crește și acesta se opune
mai mult la trecerea curentului ionic ceea ce implică creșterea rezistenței interne.
- Vârsta bateriei; odată cu creșterea vârstei bateriei cantitatea de sulfat de plumb care
rămâne neantrenată în interiorul acesteia crește ceea ce face ca valoarea rezistenței
interne să crească.
 Capacitatea și rezistența de polarizare sunt datorate modificării potențialelor
electrozilor, din cauza modificării compoziției electrolitului și electrozilor la trecerea curentului
prin ei (pe electrozii bateriei se depozitează ionii care realizează conducția prin soluția
electrolitului).
 Starea de sănătate ( state of health – SOH) reflectă capacitatea unei baterii de a
furniza sau primi energie la un anumit moment de timp. Starea de sănătate se măsoară în
procente și se raportează la perioada dintre începutul de viaţă al bateriei (Begin of Life – BoL)
până la sfârşitul de viaţă al ei ( End of Life – EoL). Sfârșitul de viată al unei baterii, se consideră
atins, atunci când bateria nu mai îndeplinește parametrii minimi de funcționare, de ex.:
- capacitatea efectiva a bateriei a scăzut sub 80% din capacitatea nominala. Aceasta se
numește pierderea capacității (capacity fading);
24
- puterea maximă debitată a scăzut sub 80% din puterea nominala. Aceasta se numește
pierderea puterii (power fading).
3.5.2 Tipuri de baterii de acumulatoare

În vederea selectării unităţii de stocare a energiei optime pentru scopul propus, echiparea
vehiculului electric sau hibrid, se vor investiga caracteristicile acumulatoarelor electrochimice
reîncărcabile tip plumb-acid sulfuric, a celor realizate pe baza de nichel şi a celor realizate pe
baza de litiu.
3.5.2.1 Bateria plumb-acid sulfuric
Cel mai comun tip de baterie utilizată ca unitate de stocare a energiei în vehiculul
electric este bateria de tip acid, plumb – acid sulfuric.
3.5.2.1.1 Bateria clasică sau “deschisă”
Pentru acest tip de baterie celula nu este închisă. Electrolitul se află în stare lichidă,
umplând spaţiul dintre electrozi şi un spaţiu suplimentar, constituind aşa-numita rezervă de
electrolit. Ea necesită întreţinere şi control al nivelului electrolitului pentru a nu se micşora
durata de viaţă. De asemenea trebuie să fie amplasată într-o încăpere suficient de ventilată, căci
spaţiul de deasupra electrolitului este format dintr-un amestec de hidrogen şi oxigen care poate
fi explozibil.
Construcţia bateriei acide.

Structura elementară a bateriei acide este celula, o baterie de 12 V având 6 celule.
Celula este constituită dintr-un vas, un element şi electrolit.
Vasul unei celule (1) este de fapt un compartiment al întregului vas al bateriei (2),
obţinut prin compartimentarea acestuia cu ajutorul pereţilor despărţitori; este realizat din
polipropilenă.
Fig. 1.2.7 Construcţia acumulatorului acid.
La baza vasului, în interior, sunt prevăzute nervurile 4 pe care se aşează electrozii (sub
formă de placă), distanţându-se astfel de fundul vasului. Se creează un spaţiu în care se poate
depune substanţa activă desprinsă de pe plăci, evitându-se scurtcircuitarea plăcilor.
La partea superioară, vasul se închide cu un capac 5, prevăzut cu buşoane de umplere 3,
prin care trec bornele exterioare ale bateriei.
Elementul este un ansamblu al celulei format din electrozi şi separatoare.
Electrozii au forma unor plăci, deosebindu-se electrozi pozitivi şi electrozi negativi.
25
O placă este alcătuită dintr-un suport sub formă de grătar şi materia activă, având
grosimea de cca 1 mm (fig.1.2.8). O baterie auto standard are grătarul pozitiv de 1,52 mm şi cel
negativ de 1,4 mm.
Grătarul este executat din Pb la care se adaugă materiale pentru uşurarea procesului de
turnare. Acesta poate fi antimoniu sau calciu pentru baterii cu întreţinere redusă.
Fig.1.2.8 Grătar de acumulator acid.
Grătarul asigură: forma plăcii, rezistenţa mecanică a plăcii, este suport pentru materia activă şi
calea de curent spre şi de la materia activă a plăcii.
Materia activă este substanţa care întreţine fenomenele electrochimice la încărcare şi
la descărcare. Ea poate rezulta direct din metalul suportului, sau se prepară sub formă de pastă şi
se aplică pe suport. În cazul acumulatoarelor auto plăcile electrod sunt de tipul pastat.
Ambele plăci, pozitive şi negative, au la bază acelaşi material activ, dar la cele
negative se adaugă combinaţii de sulfat de bariu, cărbune sau litiu, pentru creşterea
performanţelor la temperaturi reduse prin prevenirea tasării plumbului spongios ( ceea ce devine
substanţa activă a acestei plăci , după formare). Masa activă pentru electrodul pozitiv devine,
după acelaşi proces de formare, dioxid de plumb (peroxidul de Pb, sau dioxidul de Pb, PbO2).
Formarea reprezintă procesul de încărcare a bateriei pentru prima oară. În acest proces
electrochimic se schimbă pasta de oxid de Pb din grătarul plăcii pozitive în PbO2 la placa
pozitivă şi în Pb spongios la placa negativă. Formarea se face prin introducerea plăcilor într-o
soluţie slabă de acid sulfuric şi aplicarea unui curent mic, placa pozitivă devine de culoare
cafenie, iar placa negativă de culoare cenuşie.
Separatoarele au rolul de a izola plăcile pozitive faţă de plăcile negative, pentru
evitarea scurtcircuitului. Separatoarele sunt plăci subţiri, poroase, izolatoare, confecţionate din
diferite materiale, cum ar fi de exemplu, polipropilena poroasă; porii permit trecerea curentului
ionic din electrolit între plăcile pozitive şi negative.
Caracteristicile importante ale separatoarelor sunt: suprafaţa uniformă plată, rezistenţă la
oxidare, porozitate, dimensiune şi distribuţie a porilor, capacitate de umidificare şi o bună
difuzie a acidului.
Faţa separatorului aşezată spre placa pozitivă trebuie să realizeze: o suprafaţă mai mică
de contact, spaţii mărite cu H2SO4, activarea circulaţiei acidului, condiţii pentru ridicarea la
suprafaţa electrolitului a oricărei bule de gaz produsă.
Separatoarele se intercalează normal între plăcile electrod sau se pliază în jurul plăcii
inferioare a electrodului, capsulând o faţă a acestuia.
Construirea unui element constă în asamblarea plăcilor , a separatoarelor şi a plăcilor
(-), într-un pachet (fig.1.2.9).
26
Un element conţine 5  14 plăci de acelaşi fel, care sunt conectate pe la partea

superioară (prin sudare) cu ajutorul unor barete, prevăzute cu borne pentru înserierea cu
elementul vecin (fig.1.2.9 şi fig..2.10). Borna  a unui element se conectează cu borna (-) a
elementului următor ş.a.m.d. Tensiunea pentru un element este de 2 V astfel că o baterie de 12 V
va avea 6 celule (elemente).
Fig.1.2.9 Asamblarea unui element.
Fig.1.2.10 Conectarea elementelor
Există un element pe celulă. Creşterea numărului de plăci şi a suprafeţei acestora

conduce la creşterea valorii curentului pe care bateria poate să-l debiteze, sau, la acelaşi curent
debitat, scade căderea de tensiune interioară. În cazul pornirii motorului termic, motorul electric
de pornire va fi antrenat cu o turaţie mărită, pornirea realizându-se mai rapid.
Electrolitul este o soluţie de acid sulfuric (H2SO4) cu apă distilată (H2O), la o
densitate care diferă în funcţie de zona geografică. Cele mai multe baterii utilizate în zona
noastră au densitatea cuprinsă între 1,25-1,29 g/cm3 pentru bateria complet încărcată. Pentru
zonele tropicale densitatea variază între 1,21-1,23 g/cm3. Prin zona tropicală înţelegem zona în
care apa nu îngheaţă niciodată. Densitatea micşorată a acidului în zonele calde prelungeşte viaţa
bateriei, electrolitul mai slab deteriorează mai puţin separatoarele şi plăcile decât un acid mai
concentrat.
Reacţiile potenţial active la cei doi electrozi sunt următoarele:

(+): PbO2 + 3H+ +HSO4- + 2e- ↔ PbSO4 + 2H2O
(-): Pb + HSO4- ↔ PbSO4 + 2e- + H+
________________________________________
PbO2 + Pb + 2H2SO4 ↔ 2PbSO4 + 2 H2O
27
Principiul de funcţionare al bateriei plumb-acid sulfuric este prezentat în fig.1. În

acumulatorul plumb-acid sulfuric se pot desfăşura şi reacţii secundare parazite. Autodescărcarea
este consecinţa descărcării H2 la electrodul negativ şi a reducerii PbO2 de către plumbul din
matriţa electrodului, la electrodul pozitiv.
Pe parcursul procesului de reîncărcare, la atingerea unei tensiuni de aproximativ
2,39V/element, în acumulator se produce şi procesul de descompunere a apei în hidrogen şi
oxigen, pe lângă procesul principal de desulfatare a masei active de la electrozi.
Cele mai comune mecanisme de distrugere a acumulatoarelor plumb-acid sulfuric sunt
următoarele:
- coroziunea plăcii pozitive ca rezultat al supraîncărcării, stratificării electrolitului şi
respectiv a concentraţiei prea mari a electrolitului;
- desprinderea materiei active de pe plăcile electrod ca urmare a variaţiilor mari de volum
a electrozilor cauzate de descărcările adânci ale acumulatorului;
- sulfatări ireversibile care se produc atunci când acumulatorul nu este reîncărcat
corespunzător, sau ca urmare a unor cicluri frecvente la descărcări adânci.
Efectele acestor procese de degradare ale acumulatorului sunt:
- reducerea capacităţii reale a acumulatorului;
- creşterea rezistentei interne;
- creşterea autodescărcării;
- scăderea posibilităţii de reîncărcare a acumulatorului (a acceptării de sarcina la
încărcare).
Fig.1.2.11 Principiul de funcţionare al bateriei plumb-acid sulfuric
Variaţia parametrilor bateriei la descărcare

Mai întâi se fac unele precizări: măsurând tensiunea bateriei fără sarcină, se va determina
valoarea t.e.m. Ue a bateriei care corespunde relaţiei U e  0,84   .
28
Fig. 1.2.12 Măsurarea tensiunilor.
Dacă se va menţine voltmetrul în circuit, dar se închide comutatorul K, se va constata o scădere

a valorii indicate de V. Tensiunea măsurată va fi Ub, tensiunea în sarcină a bateriei, cu o valoare
mai mică decât t.e.m:
Ub  E .
Cauza diferenţei între cele două valori o reprezintă căderea internă de tensiune U :
U  I d  ri (5.5)
în care :
Ub -tensiunea la bornele bateriei;
ri - rezistenţa internă a bateriei;
Id - curentul de descărcare.
Tensiunea Ub este mai mică decât tem Ue , cauza fiind rezistenţa internă ri.
Rezistenţa internă are o semnificaţie mai uşor de înţeles după ce s-au făcut precizări
asupra construcţiei bateriei. Pornind de la borna (-): aceasta face corp comun cu o punte de
grupare, apoi se pătrunde în grătarul cu substanţă activă, se ajunge la interfaţa placă-electrolit,
prin separator se străbate electrolitul, ajungând la interfaţa electrolit-placă pozitivă şi iarăşi
substanţa activă şi grătarul, dar de la placa  , apoi prin puntea de grupare a plăcilor  şi prin
cea de legătură la borna (-) a celulei următoare ş.a.m.d. până la borna  de ieşire a bateriei. Tot
acest traseu opune rezistenţă la trecerea sarcinilor electrice şi determină rezistenţa internă.
Contribuţia fiecărei porţiuni la rezistenţa internă poate fi rezumată astfel: rezistenţa
parţială a plăcilor (18 - 35 % ), a separatoarelor (18  22 %), a electrolitului (47-60 %), a
punţilor de grupare şi a punţilor dintre elemente cu o contribuţie mai redusă. Se va include în
rezistenţa internă şi rezistenţa introdusă de fenomenul de polarizaţie, care constă în modificarea
valorii potenţialelor de electrod cauzată de variaţia concentraţiei substanţelor care participă la
reacţii şi care contribuie la pierderi de tensiune în interior.
Rezistenţa internă reprezintă un parametru fundamental pentru acumulatoarelor auto.
Rezistenţa internă depinde de o serie de factori:
- de numărul plăcilor, scăzând cu creşterea numărului acestora;
- de starea de încărcare a bateriei, la descărcarea bateriei se formează, aşa cum s-a
văzut, PbSO4, care este o substanţă rău conducătoare de electricitate şi care măreşte ri ; cu
creşterea stării de descărcare creşte şi ri ;
29
- de temperatura electrolitului; cu scăderea temperaturii creşte vâscozitatea

electrolitului, reacţiile chimice sunt mai lente şi ri creşte;
- vârsta bateriei: cu îmbătrânirea creşte cantitatea de PbSO4 şi implicit ri , deci vine un
moment când bateria, datorită creşterii ri, să nu mai fie capabilă să antreneze motorul de pornire
şi mai ales pe timpul rece.
Acum, se poate reprezenta schema electrică echivalentă a montajului prezentat:
Fig.1.2.13 Schema echivalentă a bateriei şi măsurarea tensiunii Ub.
Ecuaţia circuitului, cu K închis va fi:

U b  E  ri  I d
Variaţia tensiunilor şi a densităţii electrolitului la descărcare cu Id = constant este
prezentată în continuare:
Fig.1.2.14 Variaţia Ue, Ub, şi ρ la descărcarea bateriei cu Id=ct.
La t  0 , cu I d  0 , U b  U e şi corespunde valorii de 2,12V/element. Cu I d  ct. , dacă

considerăm relaţia teoretică de legătură dintre U e şi  , atunci U e va înregistra, în timp, o
scădere liniară de la 2,12V/element până la 1,96V/element, când se va opri descărcarea.
În acelaşi interval de timp, U b scade rapid de la valoarea 2,12 V/element la 1,95-
2V/element, apoi lent până la 1,8V/element valoare în jurul căreia se produce o curbură
pronunţată a diagramei, Ub scăzând rapid la zero. La 1,8 (1,75)V/element se opreşte descărcarea.
În toată perioada descărcării, ρ scade liniar de la valoarea iniţială, considerată 1,28
g/cm pentru relaţia dată, la 1,12 g/cm3.
3
30
Variaţia tensiunii Ub în timp este dependentă de mărimea curentului de descărcare. Cu

cât I d este mai mare cu atât Ub scade mai rapid. De altfel, şi valoarea la care trebuie oprită
descărcarea, pentru a se asigura reversibilitatea fenomenelor, depinde de I d (fig. 1.2.15).
Fig.1.2.15 Influenţa curentului Id asupra caracteristicii U b  f  I d  .

La curenţi de descărcare mai mari este antrenată o cantitate de substanţă activă mai
mică, descărcarea este mai superficială, se poate merge până la Ub = 1,2 V/element în cazul unor
curenţi de descărcare foarte ridicaţi.
La descărcarea cu Id mici şi în timp îndelungat (ex. 20h) sulfatarea este în profunzime,
conduce la epuizarea substanţei active. Oprirea descărcării trebuie să se facă la valori mult mai
mari ale lui Ub.
În figura 1.2.15 In înseamnă curentul nominal de descărcare a cărui semnificaţie o vom
lămuri în continuare
Capacitatea bateriei reprezintă o carateristică foarte importantă a bateriei, poate fi
exprimată în mai multe moduri şi se determină după procedeul indicat de constructor.
Sub denumirea precisă de capacitatea bateriei se înţelege în cel mai general caz,
cantitatea de electricitate restituită de un acumulator încărcat, în anumite condiţii. Ea se notează
cu C şi se calculează cu relaţia cea mai generală:
td
C   idt [ Ah]
0
sau, pentru i  I d  ct. :

C  I d td [ Ah]
C se măsoară în amperi  oră [Ah], deşi nu reprezintă altceva decât sarcina electrică
cedată de acumulator, la descărcare.
În partea inferioară a figurii 1.2.14 este reprezentat un dreptunghi a cărui suprafaţă este
dată de produsul I d  t d şi care reprezintă capacitatea bateriei C.
Observaţie. Se va putea defini o capacitate la descărcare (Cd) în care curentul este Id, iar
durata este td şi o capacitate de încărcare care va exprima sarcina electrică înmagazinată de
acumulator în timpul de încărcare, tî când bateria a fost alimentată cu curentul Ii.
La bateriile auto de pornire una din mărimile caracteristici înscrisă pe carcasă este
capacitatea baterie, exprimată în Ah: este vorba de capacitatea nominală sau C20:
C20  I n  20  Ah
31
şi reprezintă produsul dintre curentul maxim pe care poate să-l debiteze bateria (care se va numi
curent nominal, In) şi 20 de h, timp după care tensiunea bateriei nu trebuie să scadă sub
1,8(1,75)V/element adică 10,8(10,5)V pentru o baterie de 12V , la temperatura 26,7 C .
Este foarte importantă precizarea valorii curentului de descărcare şi a tensiunii.
După cum s-a văzut, curentul Id are influenţă asupra cantităţilor de substanţă antrenate şi,
implicit, va avea influenţă asupra capacităţii. Pentru un curent de descărcare I x  I n se obţine o
capacitate Cx dată de relaţia:
k
I 
C x  C20   n 
 Ix 
k  0,15  0,21 .
Creşterea temperaturii conduce la creşterea capacităţii bateriei, reacţiile chimice sunt
accelerate şi electrolitul străbate porii separatoarelor mult mai uşor, în timp ce temperatura
scăzută are efectul de scădere a capacităţii, deoarece reacţiile sunt mai lente (fig.1.2.16).
Fig.1.2.16 Influenţa temperaturii asupra capacităţii bateriei.
Se cunoaşte că, în condiţii de pornire la rece, vâscozitatea uleiului de ungere din motorul
termic creşte, calitatea amestecului se poate înrăutăţi, condiţiile de aprindere a amestecului
devin mai dificile.
Acestea, coroborate cu scăderea capacităţii bateriei la frig, dau o imagine asupra
problemelor delicate pe care trebuie rezolvate. Bateria de acumulatoare este cheia rezolvării
problemei. Parametrul pentru caracterizarea comportamentului la rece al bateriei este tot un fel
de capacitate numită capacitate la rece (cold cranking) exprimată în A, CCA.
CCA reprezintă curentul de descărcare pe care poate să-l suporte bateria, 30 de secunde,
ca tensiunea să nu scadă sub 7,2V(1,2V/element) pentru o baterie de 12V, la temperatura
de 17,8 C   18 C  , după standardul SIA.
Mai jos se prezintă standardele:
SAE – Societate inginerilor de automobile (Society of Automobile Engineers);
BS – Standardul britanic (British Standards);
DIN – Standardul german.
32
Standard Durata încercării Tensiunea la sfârşitul încercării

SAE 30 7,2V(1,2V/el)
BS 60 8,4V(1,4V/el)
DIN 30 9,0V(1,5V/el)
Pe autovehicule se mai poate întâlni o situaţie: cea în care alternatorul nu mai
funcţionează şi mașina se află într-o cursă. Cât timp mai poate funcţiona motorul termic ţinând
seama că acesta, şi nu numai, este deservit de o serie de echipamente electrice care necesită o
sursă de energie?
Parametrul care edifică această problemă se numeşte rezerva de capacitate (RC),
exprimată în unităţi de timp (min).
RC se defineşte ca timpul de descărcare a unei baterii pentru un curent de 25A, la
 
temperatura de 26,7 C ~ 27 C până la 1,75V/element (10,5V pentru o baterie de 12V).
Capacitatea bateriei este aproximativ proporţională cu suprafaţa totală a plăcilor, de
aceea numărul plăcilor este mare. Menţinerea suprafeţei acestor plăci, adică a capacităţii (şi a ri),
este legată de menţinerea nivelului de electrolit şi de sulfatarea plăcilor care, din nefericire,
creşte odată cu vârsta bateriei. Cu creşterea capacităţii bateriilor prin mărirea suprafeţei plăcilor,
va scădea şi ri.
Variaţia parametrilor (tensiune şi densitate a electrolitului) bateriei la încărcare

Atingerea pragului de 1,8(1,75)V/el impune încărcarea imediată a bateriei de
acumulatoare. Pentru acest lucru trebuie să se dispună de o sursă de tensiune superioară tensiunii
maxime pe care o poate avea bateria la sfârşitul încărcării sau de o sursă de curent capabilă să
menţină un curent constant pe perioada de încărcare.
Dacă se ia cazul unei baterii de 12V, atunci sursa va trebui să aibă o tensiune de circa
14,4V.
Presupunând că şi procesul de încărcare va fi efectuat în condiţii asemănătoare cu cel de
descărcare, adică I î  ct.
Fig.1.2.17 Încărcarea bateriei de la redresor
Schema echivalentă electrică la încărcare va fi:
33
Fig.1.2.18 Schema echivalentă a bateriei la încărcare
Ecuaţia corespunzătoare schemei de încărcare ne va da:

U b  E  ri  I î
Variaţia tensiunilor Ub, Ue şi a  sunt prezentate în figura 5.15.
Fig. 1.2.19 Variaţia parametrilor bateriei la încărcare
Iniţial, bateria fiind complet descărcată, rezistenţa opusă curentului de încărcare este
foarte redusă şi deci tensiunea sursei (Ub) nu trebuie să fie foarte mare. Ea va trebui însă să
crească treptat pentru a fi în stare să menţină I î  ct. , deoarece pe măsura încărcării bateriei,
creşte şi Ue.
Ub Ue
Iî   ct
ri
Aşa se explică forma de variaţie a tensiunilor: Ue creşte liniar de la valoarea de 1,96V/el
până la 2,12V/el, în timp ce tensiunea Ub creşte rapid de la 1,96V/element la 2-2,2V/element şi
apoi, lent, la 2,3/element, ca la sfârşitul încărcării Ub să poată atinge chiar 2,6-2,75V/element.
Densitatea  înregistrează o variaţie liniară de la 1,12-1,28g/cm3.
Sfârşitul încărcării este recunoscut prin menţinerea constantă a valorilor Ub, Ue şi  .
Curentul absorbit serveşte la electroliza apei. Descompunerea apei în hidrogen şi oxigen începe
de la 2,3-2,4V/el, este deosebit de activă la sfârşitul încărcării şi se manifestă printr-o agitare a
electrolitului cu eliminarea de gaze (“fierberea electrolitului”).
În partea inferioară a figurii este desenat dreptunghiul cu laturile Iî şi tî care determină o
suprafaţă egală cu capacitatea de încărcare a bateriei:
Cî  I î  tî [Ah]
34
valoarea curentului de încărcare Iî fiind constantă. Valoarea capacităţii de încărcare nu este

dată, dar din cauza randamentului se poate aprecia că este superioară capacităţii bateriei (de
descărcare) dacă de fabricant.
Curentul de încărcare
Se pune problema asupra valorii curentului de încărcare nominal sau a curentului de
încărcare cu care se poate efectua operaţia de reîncărcare a bateriei.
Dacă se dispunem de o sursă de tensiune, să zicem cu Umax=14,4V şi dacă bateria este
complet descărcată şi se aplică întreaga tensiune de 14,4V nu rezultă un curent periculos de
mare? Aşadar, în acest caz este nevoie să existe informaţii asupra curentului Ii.
Curentul nominal de încărcare se află din C[Ah], valoare înscrisă pe corpul bateriei.
45
Exemplu: C  45Ah; I n   2,25 A reprezintă atât curentul nominal cu care se determină
20
capacitatea bateriei (de descărcare), cât şi curentul nominal de încărcare.
Aşadar, teoretic, curentul de încărcare nominal va fi
C
I n  20 [ A]
20
Ţinând seama de randament, vom folosi în practică un curent de încărcare obţinut din
relaţia Cî:
C 1,3C20
Iî  î  .
20 20
Exemplu: C20  45 Ah, Cî  58,5 Ah
58,5
Iî   2,97  3 A .
20
În practică, curentul de încărcare folosit este în limitele:
C20 3C20
 A
10 10
dacă nu este o situaţie de urgenţă, când se doreşte o încărcare rapidă şi când se poate folosi un
curent mai mare.
Metode de încărcare
Încărcarea poate fi efectuată într-un regim normal sau într-un regim rapid. Ca metodă
de încărcare se foloseşte fie încărcarea la I î  ct. fie la U î  ct.
În prima situaţie, la o încărcare normală curentul trebuie să fie egal, sau chiar mai mic
de:
C20
A .
10
La sfârşitul încărcării se produce o agitare a electrolitului, fiind emis hidrogenul şi
oxigenul. Dacă timp de o oră tensiunea la bornele bateriei rămâne constantă, încărcarea este
finalizată.
35
Încărcarea cu tensiunea constantă presupune o sursă de tensiune constantă, care să

furnizeze o tensiune în limitele maxime de 2,1-2,75V/el, pentru a putea fi folosită la o gamă mai
mare de baterii.
Dacă bateria este complet descărcată, la începutul încărcării, se limitează valoarea lui Iî
C
(de la ex la 1,3 20 ).
10
Metoda aceasta de încărcare are avantajul că la sfârşitul încărcării curentul de încărcare
este redus, degajarea de gaze este, de asemenea redusă. Se recunoaşte sfârşitul încărcării după
degajarea de gaze şi după faptul că Iî = ct .
Încărcarea rapidă se face cu atenţie şi numai în cazuri extreme. Bateriile fără întreţinere
se încarcă la o sursă cu 14,4V=ct. Se opreşte încărcarea când începe degajarea de gaze.
Stabilizarea Iî indică sfârşitul încărcării. Valoarea curentului este stabilită de unele aparate de
încărcat automat, care testează valoarea de încărcat şi durata încărcării. În caz contrar se
consultă un tabel ca cel de mai jos:
RC[min] C20[Ah] 5A 10A 20A 30A 40A

 75  50 10h 5h 2,5h 2h
75 – 115 50 – 75 15h 7,5h 3,5h 2,5 2h
115 - 160 75 - 100 20h 10h 5h 3h 2,5
Deoarece temperatura nu trebuie să depăşească 43o C, în una din cele două celule
centrale de baterie se introduce un întrerupător termostat care va sista încărcarea.
Observaţii
1. La sfârşitul încărcării bateriilor uzuale de 12V, tensiunea măsurată trebuie să fie de
minimum 12,6V.
2. Nu încărcaţi rapid bateriile fără întreţinere!
Factori care afectează încărcarea
Temperatura scăzută conduce la creşterea rezistenţei de încărcare. Cu cât o baterie este
mai puţin încărcată, cu atât conţinutul de apă creşte şi pericolul de îngheţ se măreşte. În fig.
1.2.20 se arată aproximativ punctele de îngheţ ale electrolitului la diferite densităţi ale
electrolitului.
Fig.1.2.20 Punctele de îngheţ ale bateriei acide.
36
Oricum, o baterie încărcată poate fi depozitată la temperaturi scăzute fără probleme.

Autodescărcarea este redusă la temperatură joasă.
O baterie îngheţată va da un curent foarte scăzut, nu suferă o defectare permanentă, dacă
carcasa nu se crapă, deşi îngheţarea nu presupune întotdeauna acest lucru, acidul nemărindu-şi
volumul în situaţia dată.
Completarea cu apă distilată fără efectuarea unui parcurs (fără încărcarea bateriei) pe
timp cu temperatură scăzută nu este permisă.
Starea de încărcare. Bateriile puternic descărcate sunt greu de încărcat din cauza
stratului de PbSO4 care nu este uşor convertit în substanţa activă şi care conduce la distrugerea
bateriei. În cazurile sulfatării reduse, încărcarea cu un curent redus pe o perioadă îndelungată
poate reface bateria.
În cazul unei baterii sulfatate, la încărcare, tensiunea la borne creşte rapid, în timp ce la o
baterie normală creşterea tensiunii la borne este lentă.
În măsura în care este anulată sulfatarea, tensiunea scade şi creşte lent pe măsură ce
modificările chimice au loc asociate cu încărcarea care se efectuează.
La descărcarea normală se formează cristale fine de PbSO4 pe plăcile bateriei şi prin
încărcare acestea sunt convertite în substanţă activă.
Randamentul bateriei
Aşa cum s-a arătat, nu toată energia electrică înmagazinată la încărcare se poate obţine la
descărcare. De exemplu, dacă o baterie cu C20  45 A este încărcată cu I î  4,5 A timp de 10h
este de aşteptat ca, la descărcare, cu acelaşi curent I d  4,5 A sfârşitul descărcării să se producă
mai devreme de 10h, de exemplu în 8,6 ore. De aceea s-a indicat un curent de încărcare mai
mare decât cel nominal rezultat din C20.
Evidenţierea acestui aspect este făcută prin randamentul de sarcină:
td
C
Q  d 
0 d
i  dt
tî
Cî
0
id  dt
Dacă se convine ca id  iî  I n , atunci:
td
Q 
tî
Dacă se convine ca id  I d şi iî  I î şi ca I î  I d , pentru ca td  tî , atunci:
Id
a 
Iî
- randamentul energetic:
tî
w
W  d 
0
ud  id  dt
tî
wî
 0
uî  id  dt
În timp ce ηQ este minim 84% ajungând până la 90%, randamentul energetic are valori
cuprinse în intervalul 65% - 75%. Folosirea reală a bateriei de acumulatoare este indicată de
37
randamentul energetic, pentru că exploatarea se face în condiţiile unei anumite tensiuni şi acest
randament ţine seama de această mărire.
Autodescărcarea este un fenomen de pierdere graduală din capacitatea iniţială de
încărcare a unui acumulator neconectat într-un circuit electric şi care iniţial a fost într-o stare
bună şi încărcat normal.
Acest fenomen este provocat de procese chimice interne. Bateriile puse în funcţiune,
după o perioadă de timp suferă de la efectul depozitelor de antimoniu de pe plăcile negative;
acestea formează baterii miniatură, care sunt scurtcircuitate folosind sarcina de pe plăcile
negative. La acest fenomen se adaugă impurităţile metalice din apă care duc la descărcarea
ambelor plăci  şi (-).
Suprafaţa capacului bateriei afectat de umezeală, praf, vapori de acid poate conduce la
scurgeri de curent şi la autodescărcare. Curăţirea periodică a capacului poate minimiza acest
fenomen.
Autodescărcarea are loc într-un ritm de 0,1-0,2% [Ah] pe zi depinzând de vârsta bateriei.
Autodescărcarea (K) creşte cu creşterea temperaturii (fig.1.2.21) şi cu densitatea electrolitului.
Fig.1.2.21 Influenţa temperaturii asupra autodescărcării

Autodescărcarea K se determină cu ajutorul relaţiei:
C  C2
K 1  100
NC1
în care: C1 – capacitatea iniţială a bateriei determinată cu Inom;
C2 – capacitatea după N zile de depozitare.
La noi există STAS 445/1-75 şi 446-69 pentru determinarea autodescărcării.
Se poate remedia fenomenul de autodescărcare la depozitare prin compensarea pierderii
printr-un curent de încărcare egal cu autodescărcarea. Dacă, de exemplu, se apreciază că
valoarea curentului de autodescărcare este Cn 1000 , atunci acesta va reprezenta curentul de
încărcare Iî.
45
Exemplu: Cn  45 Ah , Iî   0,045 A .
1000
Concluzii:
În mod normal de funcţionare, bateria va prezenta o degradare graduală odată cu
creşterea timpului sau de viaţă. În cazul funcţionării acumulatorului în condiţii
38
necorespunzătoare mecanismele de degradare se pot intensifica, conducând la o scurtare

evidenta a vieţii acestuia.
Pe piaţă există mai multe tipuri de acumulatoare plumb – acid sulfuric care se pot
clasifica după mai multe criterii. Astfel, după compoziţia materiei active a electrodului de
plumb, se deosebesc acumulatoare cu material activ din plumb şi cu un adaos normal de stibiu
(2 – 12%), sau plumb cu adaos redus de stibiu (2 – 3%), sau plumb cu adaos de calciu (0,06 –
0,09%). Adaosul de stibiu în materia activa a electrozilor are ca efect îmbunătăţirea rigidităţii şi
turnabilităţii materialului, dar şi creşterea autodescărcării. Aliajele plumb-calciu se utilizează la
realizarea acumulatoarelor capsulate (fără întreţinere) şi au ca efect reducerea autodescărcării.
După modul de întrebuinţare, acumulatoarele plumb – acid sulfuric se realizează în trei
variante constructive: tip auto, tip staţionar şi de tracţiune, iar mai nou şi acumulatoare pentru
sisteme cu surse regenerabile de energie (baterii solare). Aceste tipuri se deosebesc între ele în
principal prin forma şi grosimea plăcilor electrod şi prin cantitatea (rezervă) de electrolit.
Acumulatoarele de tip auto sunt realizate cu plăcile electrod pastate subţiri, de grosime cuprinsa
între 0,8 şi 1,3 mm. Acumulatoarele de tracţiune au plăcile electrod ceva mai groase, de 3 până
la 10mm. Grosimea plăcilor electrod pentru acumulatoarele staţionare este de 5 până la 15mm.
Electrolitul acumulatoarelor plumb-acid sulfuric este o soluţie apoasa de acid sulfuric
care constituie un mediu cu conductivitate electrica foarte mare. Concentraţia electrolitului
variază pe parcursul desfăşurării proceselor de încărcare şi respectiv descărcare. Valoarea
iniţială a densităţii electrolitului, când bateria este complet încărcată, variază în funcţie de tipul
constructiv. În bateriile auto densitatea iniţiala este de 1,28g/cm3 (la 25oC), în bateriile de tip
staţionar poate avea valori cuprinse între 1,21 g/cm3 şi 1,30 g/cm3, iar în bateriile de tracţiune
are valori cuprinse între 1,27 g/cm3 până la 1,32 g/cm3. Bateriile sunt astfel proiectate încât
concentraţia electrolitului în bateria complet descărcată să fie deasupra punctului de congelare
corespunzător limitei inferioare de temperatura de funcţionare admisă.
Tensiunea nominală la acumulatoarele plumb-acid sulfuric este de 2V/element.
Tensiunea de final de descărcare la acumulatoarele plumb-acid sulfuric trebuie să fie limitată în
funcţie de viteza de descărcare, aşa cum este prezentat în Tabelul 1.2.2.
Tabelul 1.2.2 Variaţia tensiunii limită de descărcare în funcţie de viteza de descărcare

Nr. Viteza de descărcare (ore) Tensiunea limita de descărcare
crt. (V/element)
1 <1 1,60
2 1 la 3 1,65
3 3 la 5 1,70
4 5 la 20 1,75
5 20 1,80
Densitatea de energie teoretică pentru acumulatoarele plumb-acid sulfuric este de

161Wh/kg, iar densitatea energetică practică este de 25 – 50Wh/kg, respectiv de 60 –
120Wh/dm3. Domeniul de temperaturi de operare este cuprins între -20oC şi +50oC, variind în
funcţie de tipul de pilă. Randamentul de încărcare/descărcare este de 60 – 95%, iar randamentul
39
faradaic este de 65 – 100%. Autodescărcarea poate varia între 2% şi 5% pe lună. Durata de viaţă
a acestor acumulatoare variază în funcţie de tipul constructiv, condiţiile de funcţionare (DOD,
temperatura). În Tabelul 1.2.3 este prezentată durata de viaţă a acumulatoarelor plumb-acid
sulfuric, în funcţie de tipul constructiv al electrodului.
Tabelul 1.2.3 Durata de viaţă a acumulatoarelor plumb-acid sulfuric în funcţie de tipul

constructiv al electrodului pozitiv
Tip constructiv al Durata de viata
electrodului pozitiv Număr de cicluri Număr de ani
(adâncime mare de
descărcare)
Plumb-acid, pastate 300-750 3-7
Plumb-acid, tubulare 1200-1800 5-15
Plumb-acid, Planté sau 1000-1500 12-25
plumb-calciu
Preţul unui astfel de acumulator variază între 50 şi 150 euro/kWh.
3.5.2.1.2 Baterii VRLA (Valve Regulated Lead-Acide )

Aceste baterii plumb-acid etanşe (capsulate) sunt fabricate în tehnologie AGM
(absorbent glass material – fibră de sticlă absorbantă), adică electrolitul se află imobilizat în
separatoare fie în stare lichidă, dar impregnat într-o împâslitură din fibre de sticlă, fie se află în
stare de gel.
Fig.1.2.22 Bateria VRLA – detaliile unei celule
În anii 1970 acumulatorul capsulat a devenit comercial. Acesta este prevăzut cu un

sistem catalitic pentru recombinarea gazelor, astfel încât hidrogenul şi oxigenul provenite din
descompunerea apei (proces ce începe să se producă la o tensiune de aproximativ
2,39V/element), să se recombine, evitând astfel concentrarea electrolitului. Procesul de
recombinare a gazelor poate atinge o eficienţă de 85%. Asemenea acumulatoare se mai numesc
şi acumulatoare fără întreţinere, deoarece la acest tip constructiv este eliminată necesitatea
operaţiei de adăugare a apei pentru menţinerea concentraţiei electrolitului, operaţie necesară
acumulatoarelor necapsulate.
40
Pot fi utilizate atât în poziţie orizontală cât şi verticală, fiind etanşe şi fără scurgeri de
electrolit. Nu necesită întreţinere şi au un nivel scăzut de autodescărcare. Au densitate de putere
mare şi pot fi utilizate o perioadă îndelungată în parametri proiectaţi (http://www.derko.ro/).
VIDEO – You tube
Procesul de fabricatie al unei baterii auto plumb-acid
https://www.youtube.com/watch?v=PGJ3I-n8XNw
Cum se fabrica un acumulator! ROMBAT 30 de ani

https://www.youtube.com/watch?v=evG_tkH6E1I
Baterii auto - cum se fabrica?

https://www.youtube.com/watch?v=tlRFagezPm4
Fonctionnement d'une batterie Processus électrochimique

https://www.youtube.com/watch?v=uyMA7padCKk
CURS 5
3.5.2.2 Baterii pe bază de nichel
Bateriile cu nichel (Ni) sunt surse electrochimice de energie electrică care utilizează ca
electrolit soluţii concentrate alcaline, motiv pentru care ele fac parte din categoria bateriilor
alcaline.
Bateriile de acumulatoare sunt un ansamblu de celule.
Componentele unei celule sunt: electrozii pozitivi, electrozii negativi, separatoarele,
electrolitul, vasul celulei, dop cu ventil, bornele de ieşire, barele de conexiune a electrozilor.
Forma geometrică a celulei poate fi: prismatică cu dop cu ventil, prismatică capsulată,
cilindrică capsulată, buton capsulată.
Bateriile cu nichel sunt bateriile: Ni-Cd (Cadmiu); Ni-Fe (Fier); Ni-Zn (Zinc); Ni-MH
(hidruri metalice).
Bateriile Ni-Cd
Aceste baterii au început să se producă după treizeci de ani de la intrarea în producţie a
bateriilor acide. Ele ocupă un segment din aplicaţiile industriale neacoperit de bateriile acide.
Acest segment este constituit din: căile ferate, telecomunicaţii, iluminat de siguranţă, surse de
putere interuptibile, aviaţie şi, mai nou, automobilele electrice şi hibride electrice.
Celulele Ni-Cd industriale sunt realizate sub formă prismatică, având vasul unicelular,
realizat din tablă de oţel sau din material plastic. Pentru asigurarea unei exploatări îndelungate
fără întreţinere a acumulatoarelor, unele se execută cu dimensiuni mai mari decât cele normale.
Din punct de vedre structural acest acumulator are electrodul pozitiv şi negativ realizaţi
dintr-o structură de fibre de nichel şi materie activă care nu conţine fier sau grafit. Datorită
formei electrodului, nu este necesar adaosul de grafit pentru creşterea conductibilităţii electrice
şi respectiv pentru creşterea gradului de utilizare a materiei active. Structura tridimensională a
matricei de nichel este foarte elastică, astfel încât solicitările mecanice şi variaţiile de volum în
41
timpul proceselor de încărcare / descărcare sunt preluate uşor de structura electrodului. Materia
activă de la catod este formată dintr-o pastă de nichel în care starea de oxidare a nichelului
variază între +2 şi +4. Ambele specii, oxidată şi redusă, există în câteva modificaţii cristaline.
Anodul este realizat pe baza de cadmiu, iar electrolitul este constituit dintr-o soluţie apoasă
diluată de KOH.
Spre deosebire de acumulatorul plumb-acid sulfuric, în cazul acumulatorului Ni-Cd,
electrolitul are rolul numai de mediu conductor ionic, fără să ia parte activa la reacţiile de
electrod.
Fig.1.2.23 Bateria şi celula Ni-Cd

Electrozii pozitivi sunt încapsulaţi în separatori microporoşi. Separatorii realizează buna
separare a electrozilor şi asigură o rezistenţă electrică redusă a acumulatorului.
Reacţiile potenţial active la cei doi electrozi sunt următoarele:
(+): NiO(OH) + H2O + e- ↔ Ni(OH)2 + HO-
(-): Cd + 2HO- ↔ Cd(OH)2 + 2e-
_______________________________________
2NiO(OH) + Cd + 2H2O ↔ 2Ni(OH)2 + Cd(OH)2
Acest tip de acumulator se realizează în două variante constructive: plat şi plat sinterizat.
Tipul din urmă se realizează în varianta deschisă şi capsulată.
Tensiunea nominală a unui astfel de acumulator este de 1,2V/element.
Se poate observa un mecanism de formare a cristalelor în timpul reacţiilor care poate
conduce la scurtcircuitarea electrozilor dacă se străpunge separatorul. Acest fenomen are loc la
cicluri profunde de descărcări/încărcări.
Creşterea preferenţială a cristalelor conduce la un alt fenomen denumit “efectul memoriei” care
se manifestă după descărcări parţiale repetate şi care se manifestă prin faptul că bateria “ţine
minte” de câtă energie are nevoie sarcina, conducând la o utilizare ineficientă a ei. Bateria nu
este compromisă dacă se supune, cu grijă, la un ciclu complet de încărcare/descărcare.
Constructiv electrozii sunt sub formă de plăci compuse dintr-o ramă de oţel în care se
fixează suporturile materiei active. Suporturile sunt, în construcţie clasică, sub formă de casetă,
cu dimensiuni standardizate. Varianta aceasta este cea mai scumpă, dar are o mare fiabilitate,
durată mare de viaţă, suportă bine solicitările mecanice şi electrice.
Materia activă pozitivă este hidroxidul de nichel (Ni(OH)2), amestecat cu grafit sau Ni.
Hidroxidul de nichel este produs din soluţiile de săruri de Ni cum ar fi sulfatul de nichel-
(NiSO4).
42
Adăugând hidroxidul de sodiu (NaOH) în soluţie se produce precipitarea hidroxidului de

Ni în particule de 10100m. Hidroxidul de Ni precipitat este spălat şi amestecat cu grafit sau
pulbere de Ni pentru creşterea conductivităţii. Mai pot fi adăugate Calciu (Ca), Cadmiu (Cd), şi
Zincul (Zn) care duc la o sporire a performanţelor materialului activ.
Materia activă a electrodului negativ (Cd) este oxidul de Cd (CdO) şi hidroxidul de Cd
(Cd(OH)2).
Cadmiul metalic este vaporizat, reacţionează cu oxigenul din aer pentru formarea CdO.
Acesta, cu o mică cantitate de NiSO4, drept catalizator, este introdus în apă şi astfel se formează
Cd(OH)2. În următorul pas de spălare o parte din Cd(OH)2 se transformă iarăşi în oxid de Cd.
Pentru creşterea conductivităţii este adăugat Ni sau grafit. Nichelul are şi rolul de a inhiba
dezvoltarea cristalelor în timpul proceselor de încărcare-descărcare. Pentru acest motiv mai sunt
folosite oxidul de fier, hidroxidul de nichel, silicatul de sodiu.
Plăcile pozitive şi cele negative sunt asamblate în grupuri, izolarea electrică între ele
făcându-se prin separatoare. Plăcile pozitive şi, respectiv, plăcile negative sunt fixate printr-un
bolţ sau prin sudare.
La acumulatoarele alcaline dopul are un rol deosebit: permite ieşirea gazelor din element,
dar împiedică intrarea aerului sau ieşirea electrolitului.
Electrolitul este o soluţie de hidroxid de potasiu cu o densitate de 1,2g/cm3. Limitele de
variaţie a densităţii electrolitului la bateriile alcaline este de: 1,16g/cm3- valoarea minimă şi
1,27g/cm3-valoarea maximă, valoarea prescrisă fiind de 1,21 g/cm3 la acumulatoarele Ni-Cd. În
timpul încărcării – descărcării nu se constată o variaţie apreciabilă a densităţii, decât după o
perioadă lungă de funcţionare. La 1,19 g/cm3 se recomandă schimbarea electrolitului (la 1,16
g/cm3 este obligatoriu).
Pentru schimbarea electrolitului se procedează astfel: se descarcă acumulatorul până la
0,5V/element cu I2=0.14C5. Se goleşte electrolitul şi se umple bateria cu electrolit cu densitatea
de 1,25 g/cm3, urmând o încărcare de 14h cu I=0.07C5.
Acumulatoarele Ni-Cd cu plăci sinterizate reprezintă un progres important în
tehnologia acumulatoarelor alcaline. Electrozii sunt realizaţi în mai multe variante:
a) Acumulatoare cu plăci sinterizate care constau din benzi fine perforate, acoperite cu
materie alcalină aderentă şi poroasă, supusă unui tratament termic şi electrochimic;
Bateriile cu plăci sinterizate au fost inventate de Shlecht şi Ackermann. Ele au
caracteristici superioare în ceea ce priveşte descărcarea profundă, valoarea ridicată a curenţilor
de descărcare la temperaturi joase. Porozitatea plăcilor le conferă o mare suprafaţă de contact cu
electrolitul, o conducţie bună şi o rezistenţă mecanică ridicată.
Reamintim că sinterizarea este un proces termic prin care particulele foarte fine se
transformă, în condiţii de presiune şi temperatură, într-o masă coerentă, înainte de a fi atins
punctul de topire al materialului.
b) Acumulatoare cu electrozi tot sub formă de placă, dar realizaţi din fibre, au fost
dezvoltate în anii 1980 pentru EV şi sunt disponibile pentru aplicaţii industriale.
c) Acumulatoare cu plăci sinterizate şi cu legături de plastic; au plăcile pozitive realizate
prin sinterizare, iar cele negative sunt realizate cu tehnologia legăturilor de plastic. Capacitatea
lor se limitează la 440Ah/celulă.
43
Soluţia de acumulatoare Ni-Cd prismatice cu dop cu ventil au avantajul că permite

degajarea naturală a gazelor, dar este necesar să se completeze periodic cu apă. Există şi
riscuri asociate ventilelor de gaze.
Categoria de baterii capsulate se întâlneşte sub diferite forme geometrice: prismatică,
cilindrică, buton. Bateriile capsulate sunt fără întreţinere, cu excepţia reîncărcării. Problemele
termice limitează celulele NiCd cilindrice capsulate la 20Ah. În schimb, cele prismatice de tip
fibră cu celule capsulate sunt disponibile în comerţ până la 100Ah/celulă.
Variantele de baterii Ni-Cd capsulate au fost dezvoltate de Sanyo Electric în 1961 ca
baterii portabile în aplicaţii casnice şi industriale.
Cele mai răspândite sunt bateriile capsulate cilindrice, fiind relativ uşor de produs şi
foarte potrivite la suprapresiunile interne din timpul supraîncărcării.
Se întâlnesc următoarele tipuri de celule Ni-Cd:
 celule standard – cele mai economice;
 celule de curent ridicat – au rezistenţa internă mică pentru curenţi de descărcare mari;
sunt utilizate pentru motoarele electrice de acţionare;
 celule de mare capacitate – proiectate pentru obţinerea unor baterii de capacitate
ridicată;
 celule rezistente la temperaturi mari – baterii cu construcţie specială cu materialul
activ pozitiv stabilizat, separatori rezistenţi la temperatură ridicate; sunt utilizate în aplicaţii de
siguranţă, ca de exemplu, la iluminat;
 celule cu încărcare rapidă pot fi încărcate într-o oră sau într-un timp mai mic fiind
utilizate pentru alimentarea uneltelor portabile;
 celule pentru memorii – proiectate pentru alimentarea memoriilor electronice de
salvare, având separatoare rezistente la temperatură, cu ventile speciale de scurgere.
Bateria Ni-Fe
Bateria Ni-Fe a fost dezvoltată chiar înaintea bateriei Ni-Cd, fiind cunoscută ca bateria
Edison. Ea este mult mai ieftină ca bateria Ni-Cd, este robustă şi fiabilă, dar nu se încarcă
eficient.
Bateria Ni-Fe este constituită dintr-un electrod pozitiv pe bază de Ni(OH)2 şi unul
negativ pe bază de fier. Astfel materia activă pozitivă o constituie hidroxidul de Ni amestecat cu
fulgi de Ni, iar cea negativă este oxidul de fier cu adaos de oxid galben de mercur.
Electrolitul este constituit dintr-o soluţie apoasă de KOH. La masa activă de la electrodul
pozitiv se adaugă palete de nichel pentru mărirea conductibilităţii electrice. La masa activă a
electrodului negativ se adaugă o mică cantitate de oxid mercuric.
Formarea elementelor acumulatoarelor alcaline Ni-Fe se realizează în trei cicluri, în cuve
cu electrolit în care se introduc elementele complet asamblate, înseriate între ele şi separate cu
şipci distanţiere din lemn:
Ciclul I: încărcarea 48 ore cu 0,5I5 (I5 = 0.2C5);
descărcare 48 ore cu I5 până la tensiunea 0,9V/element.
Ciclul II: încărcare 10h cu I5;
descărcare cu I5 până la 0,9V/element.
44
Ciclul III: încărcare 1,5h cu I5;

descărcare cu I5 timp de 5h şi 45min.
Acest tip de acumulator poate suporta descărcări complete fără să se degradeze, suportă
un număr mare de încărcări, are o întreţinere simplă şi funcţionează în bune condiţii şi la
temperaturi scăzute.
Reacţiile potenţial active la cei doi electrozi sunt:
(+): 2Ni(OH)3 + 2e- ↔ Ni(OH)2 + 2HO-
(-): Fe + 2 HO- ↔ Fe(OH)2 + 2e-
____________________________________
2Ni(OH)3 + Fe ↔ 2Ni(OH)2 + Fe(OH)2
Printre dezavantajele acestor acumulatoare se număra tensiunea la borne redus: 1,35 –

1,65V/element, randamentul scăzut, autodescărcarea relativ mare şi preţul de cost ridicat.
Bateria Ni-Zn
Bateriile Ni-Zn au început să fie studiate din 1930, datorită următoarelor avantaje oferite
de zinc:
 potenţialul de reducere a cuplului Zn/Zn(OH)2 este foarte negativ:-1,25V/NHE;
 capacitatea masică ridicată: 820 Ah/Kg şi preţul de cost scăzut;
 uşor reciclabil şi nu afectează mediul (calitate considerată de când sunt în vigoare
legile ecologice);
Electrozii sunt: cei pozitivi din hidroxid de Ni, iar cei negativi din hidroxid de Zn.
(+): NiO(OH) + H2O + e- ↔ Ni(OH)2 + HO-
(-): Zn + 2HO- ↔ Zn(OH)2 + 2e-
_______________________________________
2NiO(OH) + Zn + 2H2O ↔ 2Ni(OH)2 + Zn(OH)2
Bateria Ni-MH – nichel metal hidrid

Bateria NiMH are anodul realizat dintr-un aliaj de nichel cu pământuri rare, capabil să
stocheze hidrogen, denumit hidrură metalică, iar catodul este realizat din NiO(OH). Electrolitul
este o soluţie de KOH.
(+):NiO(OH) + H2O + e- ↔ Ni(OH)2 + HO-
(-): MH + HO- ↔ M + H2O + e-
___________________________________
NiO(OH) + MH ↔ Ni(OH)2 + M
La ora actuală aliajele stocatoare de hidrogen comercializate sunt bazate pe aliajele din
familia LaNi5, dezvoltată de Philips Research Laboratory din Eindhoven.
Compoziţia tipică de aliaj este MmNi3,6 Co0,7 Mn0,4 Al0,3. Mm constau dintr-o mixtură de
metale din pământuri rare în principal La, Ce, Nd şi Pr, toate având proprietăţi chimice similare.
45
Pe lângă descoperirea aliajelor de stocare a hidrogenului, firma amintită a descoperit şi

mecanismul de încetinire a coroziunii rapide a aliajului în electrolitul alcalin al bateriei.
O moleculă de apă disociază în ionul (OH)- şi hidrogen (H+) care este intercalat în stratul
metalic, formând hidrura metalică:
Inc
 .
M  H 2O  e  MH x  OH 
 
Desc.
La descărcare, reacţiile sunt reversibile şi energia chimică stocată poate fi convertită în

energie electrică.
Reacţia globală va fi:


Inc .
Ni OH  2  M NiOOH  MH x

Desc.
Fig.1.2.24 Reacţiile de încărcare şi de descărcare.

Dezvoltarea bateriilor Ni-MH
Electrodul sinterizat din Ni are o densitate de stocare de 450mAh/el.
Electrodul din hidruri metalice are o densitate de două ori mai mare faţă de electrodul de
cadmiu.
Utilizând aceeaşi tehnologie a electrodului de Ni de la bateriile Ni-Cd şi pentru bateria
Ni-MH, capacitate creşte doar cu 30%.
Se impune un nou tip de electrod de Ni, pentru creşterea semnificativă a capacităţii noii
baterii. Astfel s-a dezvoltat noul electrod de Ni-poros. Acesta conţine un Ni poros realizat cu o
porozitate de aproximativ 95% şi care este umplut cu pastă de hidroxid de nichel de înaltă
densitate. Astfel capacitatea creşte, ajungând la valoarea aproximativă de 600mAh/el.
Noul electrod, în combinaţie cu electrodul din hidruri metalice, conduce aproape la
dublarea capacităţii comparativ cu bateria convenţională Ni-Cd.
Cantitatea de substrat conductor a fost, oricum, redus, ceea ce conduce la dificultăţi în
regiunea puterilor ridicate. Aceasta este cauza principală pentru comportarea slabă a bateriilor
Ni-MH la curenţi mari.
Dezvoltarea celulelor Ni-MH de mare putere

Bateriile pentru hibridul Toyota Prius produs în 1997 sunt realizate de Matsushita şi sunt
baterii Ni-MH de dimensiuni de tip D. O baterie conţine 240 celule înseriate.
Sanyo este un alt producător care a prezentat o baterie de tip D pentru HEV cu o
densitate de 900 W/Kg.
46
La varianta Prius II pentru Europa şi SUA se utilizează tot baterii Ni-MH cu o densitate
raportată de 1100W/Kg.
Toshiba a decis să introducă domeniul de putere ridicată a Ni-MH, cu modificări proprii
ai electrozilor de nichel, pe care-i utilizează în celulele obişnuite de Ni-MH.
Dezvoltarea necesară pentru obţinerea unei celule de putere ridicată NiMH este să se
revină la un electrod de Ni mai bun conducător, conţinând o fracţiune mai mare de material
conductor. Aceasta, aşa cum s-a arătat, conduce la o creştere a capacităţii cu doar 30%
comparativ cu celula Ni Cd.
O problemă fundamentală a electrodului de Ni, comparativ cu electrodul de MH, este
aceea că Ni(OH)2 format în stare de descărcare nu este conductor, faţă de Ni(OOH) din starea de
încărcare a electrodului.
Dozarea hidroxidului de nichel cu oxid de cobalt este o metodă comună de creştere a
conductivităţii electrodului în stare de descărcare, astfel crescând gradul de utilizare a
materialului activ de nichel.
La un potenţial scăzut de descărcare CoOOH va fi, de asemenea, convertit în Co(OH)2.
Asocierea curenţilor ridicaţi de descărcare induce gradienţi mari de potenţial şi de temperatură
care vor perturba cobaltul dopat, redistribuind reţeaua conductoare. Scad caracteristicile de
putere şi se micşorează durata de viaţă.
În această privinţă, substratul de nichel sinterizat constituie o structură fină şi densă de
nichel, conducând la o cale foarte scurtă de migrare a electronilor în hidroxidul de nichel, ceea
ce reprezintă un avantaj.
Într-un electrod poros cu o structură deschisă importanţa dopării cu cobalt creşte.
Substratul de nichel poros poate fi crescut pentru aplicaţii de putere prin mărirea reţelei
conductoare şi reducerea traseului curentului, dar aceasta este realizată pe socoteala cantităţii de
material activ din electrod.
Caracteristicile bateriilor cu nichel

 Tensiunea electromotoare E0 (tensiunea în circuit deschis)
Pentru o celulă E0 depinde de tipul bateriei, iar în cadrul aceluiaşi tip depinde de
construcţie. Astfel, pentru bateriile Ni-Cd, E0=1,29V cu excepţia bateriilor cu fibră pentru care
avem 1,35V; pentru bateriile Ni Zn E0=1,73V, iar pentru NI MH, E0=1,40V.
 Tensiunea la borne, Ub
Ub este diferită de E0 din cauza căderii de tensiune interne. De exemplu, în sarcină,
tensiunea are o variaţie între 1,251V la Ni-Cd, între 1,601,40V la bateriile Ni-Zn şi între
1,251,10V, inferioară tem E0.
La valori ridicate ale curentului de descărcare, sau la temperatură redusă tensiunea finală
scade la 0,65V pentru celula Ni-Cd.
Figura 1.2.25 prezintă o serie de caracteristici de descărcare pentru bateriile Ni-Cd şi Ni-
MH la 20C, la curenţi de descărcare diferiţi.
47
Fig.1.2.25 Caracteristicile de descărcare pentru celulele Ni-Cd şi Ni-MH la +20C.
Pentru încărcare, tensiunea trebuie să fie superioară valorii tem E0. Astfel la Ni-Cd
tensiunea la bornele bateriei va trebui să fie de 1,65V, însă această valoare depinde de
tehnologia de realizare. La Ni-Zn şi Ni-MH valorile Ub sunt de 1,73V respectiv 1,40V.
Tensiunea pentru încărcare este considerată la curentul de încărcare C/5 pentru bateriile Ni-
Cd cu supapă, C/10 la Ni-Cd capsulate şi Ni-MH şi pentru Ni-Zn.
Aceste date sunt prezentate în tabelul T 1.2.4
Tabelul T 1.2.4
Tensiunea nominală E0(V) Ub[V] Ub[V]
(V) la descărcare la încărcare
Ni-Cd 1,2 1,29* 1,251,00 1,65*
Ni-Zn 1,65 1,73 1,601,40 2,10
Ni-MH 1,2 1,40 1,251,10 1,55
 Rezistenţa internă diferă de la o variantă constructivă la alta: acumulatoarele cu

plăci tubulare au cea mai mare rezistenţă internă, cele cu plăci sinterizate, cea mai redusă. În
tabelul T 1.2.5 se dă rezistenţa internă pentru diferite tipuri de electrozi, la temperatura de 25C,
ea fiind o funcţie de capacitatea acumulatorului. Rezistenţa internă ri pentru acumulatorul
încărcat se obţine împărţind valoarea din tabel la capacitatea în regim de 5h (C5). Rezistenţa
internă mai este influenţată de: cantitatea de electrolit; construcţia specifică; starea de încărcare.
Acumulatoarele de putere trebuind să furnizeze curenţi mari, au electrozii subţiri şi în număr
mare, membranele separatoare fiind de asemenea subţiri.
Tabelul T 1.2.5
Tipul acumulatorului ri []
Cu plăci tubulare 0,36
Cu plăci casetate, normale 0,22
Cu plăci casetate, subţiri 0,10
Cu plăci sinterizate, normale 0,06
 Capacitatea elementelor cu nichel în stare normală de funcţionare este

determinată de electrozii pozitivi şi în mică măsură de cantitatea şi densitatea electrolitului.
48
La temperatura camerei, capacitatea disponibilă până la anularea tensiunii la diferite

valori ale curentului de descărcare variază între ceva mai mult de 100%C la valori mici ale
curentului şi până la mai puţin de 1%C ( Tabelul 1.2.6).
Funcţionarea la temperaturi reduse scade performanţele, iar creşterea temperaturii la
peste 40C conduce la caracteristici asemănătoare cu cele obţinute la temperatura camerei.
În tabelul T 1.2.6 sunt date capacităţile disponibile la valori de descărcare diferite, la
20C şi la - 20C.
Tabelul T 1.2.6
0,1C 0,2C 1C 2C 5C 7C
Ni-Cd sinterizate % 20C * * 100 94 77 71
-20C * * 80 75 62 57
Ni-Cd capsulate % 20C 106 100 87 81 63 *
cilindrice -20C 87 80 58 40 * *
Ni-MH capsulate % 20C 106 100 87 81 63 *
cilindrice -20C 87 80 58 40 * *
*Nu sunt date.
Celulele cu plăci fibră sunt produse ca celule pentru valori mari şi foarte mari ale
curenţilor de descărcare şi cu performanţe superioare faţă de cele prezentate în tabelul T 1.2.6.
Capacitatea disponibilă scade cu scăderea temperaturii. În fig 1.2.26 este prezentat efectul
temperaturii asupra celulelor capsulate cilindrice standard Ni-Cd şi Ni-MH. Capacitatea
disponibilă a celulei este obţinută după o încărcare de 16 ore cu un curent de 0,1C, la 20C.
Fig.1.2.26 Efectul temperaturii asupra capacităţii bateriilor capsulate NiCd, NiMH.
 Densităţi de energie şi putere sunt dependente de tipul celulei, modul de proiectare,

curentul de descărcare şi de temperatură.
Tabelul T 1.2.7
Tipul bateriilor Wh/Kg Wh/dm3 W/Kg W/dm3
Ni-Cd sinter.plastic 33-48 68-88 108-122 190-203
ventil sinterizate/ 30-37 58-96 330-460 730-1250
sinterizate
Ni-Cd Cil.capsulate 30-45 80-110 750-1000 2500-3500
Ni-MH Cil.capsulate 50-80 175-200 500-1000 1500-2000
HEV, EV 50-80 80-180 220-1100 400-2200
Ni-Zn Evercel capsulat 50-60 75-110 40-65 70-110
49
3
* puterea specifică tipică la U0 la 80% DOD, baterie de energie mare.
4
Datele din tabelul T 1.2.7 corespund temperaturii camerei, valorile densităţii de energie
[Wh/Kg, Wh/dm3] pentru Ni-Cd cu ventil corespund la curentul C/5 [A] până la 1V/celulă,
celula fiind complet încărcată (140%).
Valorile densităţii de putere (W/Kg, W/dm3) corespund situaţiei unei SOC ridicate (>
90) şi descărcare de scurtă durată (130s).
 Durata de serviciu şi cicluri de utilizare. Pentru bateriile Ni-MH destinate
automobilelor hibride şi electrice, şi pentru Ni Zn sunt date numărul ciclurilor şi capacităţile
[Ah] pentru 80%, DOD şi 20% DOD.
Tabelul T 1.2.8
80% DOD 20%DOD
Cicluri capacitate cicluri capacitate
Ni MH HEV,EV 800-1200 600-460 10000 2000
Ni Zn - 500 400 3500 700
 Randamentul de sarcină pentru acumulatoarele Ni MH pentru HEV şi EV are

valori între 80-85% iar randamentul energetic de 65-70%.
Bateriile Ni-Zn au un randament de sarcină de 90%, iar cel energetic de 80%.
 Autodescărcarea este foarte importantă la acumulatorul Ni-Fe şi neînsemnată la
acumulatorul Ni-Cd, casetă. Temperatura de depozitare are importanţă foarte mare (fig.1.2.27).
Fig.1.2.27 Autodescărcarea la acumulatoarele Ni- Cd casetate cu supapă.
Celulele Ni-Cd cu plăci sinterizate au autodescărcarea mult mai mare decât celulele de
tip casetă, iar cele cilindrice Ni-Cd şi Ni MH au valori şi mai ridicate.
 Temperatura de lucru minimă pentru celulele cu Ni este de -20C, dar pentru
Ni-Cd cu supapă valoarea poate scădea la -40C dacă se utilizează un electrolit cu o concentraţie
mărită. Valoarea maximă a temperaturii poate ajunge la 60C. Pentru bateriile Ni MH pentru
HEV şi EV valorile prescrise ale temperaturii sunt în intervalul -20  60C, iar pentru Ni Yn: 0
 60C.
Recomandări practice
Electrolitul trebuie să aibă densitatea prescrisă (informativ 1,191,21g/cm3).
50
Prepararea electrolitului se face în vase de fier, rezistente la temperatura care se degajă.

La început în vas se pune electrolitul solid şi apoi se toarnă apa.
Bateriile Ni-Cd cu supapă pot fi încărcate la curent constant, tensiune constantă sau
tensiune constantă modificabilă. În mod normal este recomandat curentul constant.
Bateriile Ni-Cd capsulate sunt în mod curent încărcate la curent constant. La un curent
mai mare ca C/3 durata încărcării trebuie să fie controlată pentru evitarea supraîncărcării.
Încărcarea cu tensiune constantă nu este recomandată, deoarece conduce la creşterea
temperaturii, dar poate fi utilizată dacă încărcarea este controlată.
Metoda de încărcare rapidă (1h) necesită proceduri de încărcare speciale şi criterii de
sistare a încărcării.
Efectele supraîncărcării :
 La bateriile Ni-Cd cu supapă supraîncărcarea nu este dăunătoare, dar creşte
temperatura celulei şi de aceea trebuie evitată, deoarece conduce la scăderea duratei de viaţă;
creşte şi consumul de apă prin creşterea volumului de gaze eliminat.
 La Ni-Cd cilindrice capsulate şi Ni MH supraîncărcarea conduce la scăderea
performanţelor bateriei cauzată de pierderile de electrolit prin deschiderea supapei de siguranţă;
creşte temperatura celulei.
Descărcarea profundă pentru bateriile Ni-Cd cu supapă nu este dăunătoare, dar conduce la
creşterea consumului de apă.
Pentru bateriile capsulate Ni-Cd şi Ni MH descărcările profunde se vor evita.
În timpul încărcărilor şi descărcărilor profunde se elimină hidrogenul. La o concentrare
mai mare de 2% a volumului de hidrogen camera în care se află bateria trebuie ventilată.
La sfârşitul încărcării electrolitul nu fierbe, el nefiind un indiciu al stării de încărcare.
Durata şi valoarea curentului de încărcare sunt factorii indicatori ai stării de încărcare.
Oxidarea bornelor se evită prin protejarea suprafeţei lor cu vaselină.
Pentru păstrare se vor utiliza locuri curate, uscate, fără praf şi vapori de orice natură,
temperatura fiind între 10-25C fără variaţii bruşte. Electrolitul va fi la nivelul prescris.
Preţul unui asemenea acumulator este foarte mare, iar durata de viata este pe jumătate
din durata de viata a acumulatorului NiCd. Spre deosebire de acumulatorul NiCd insa,
acumulatorul pe baza de hidruri metalice are o capacitate de 30% mai mare şi o densitate de
putere mai mare (+25%).
3.5.2.3 Baterii pe bază de litiu

Sub aceasta denumire sunt grupate o serie de acumulatoare care au ca trăsătură comună
anodul realizat din litiu, în rest putând să prezinte deosebiri. Principalele tipuri de acumulatoare
de acest fel sunt acumulatoarele litiu–metal, litiu–ion, litiu-metal-polimer şi litiu-ion-polimer.
Cele mai importante acumulatoare din această categorie sunt acumulatoarele litiu-ion şi
respectiv litiu-polimer.
Acumulatorul litiu-ion are catodul realizat pe bază de litiu în amestec cu oxizi metalici:
LiCoO2, LiNiO2, LiMn2O4, iar anodul din compuşi de inserţie: carbon/grafit, electrolitul fiind un
electrolit lichid organic şi o sare de litiu (LiPF6, LiBF4).
Reacţiile care au loc la încărcarea/descărcarea acumulatorului sunt reprezentate de:
51
Li(1-x)MO2 + LixC6 ↔ LiMO2 + 6C

în care M reprezintă un metal.
Acumulatorul litiu-polimer are catodul realizat pe bază de litiu în amestec cu oxizi

metalici: LixMyOz (LiCoO2, LiNiO2, LiMn2O4), iar anodul din compuşi de inserţie:
carbon/grafit, electrolitul fiind un polimer conductiv electric şi sare de litiu.
Reacţiile care au loc la încărcarea/descărcarea acestui acumulator sunt următoarele:
xLi + MyOz ↔ LixMyOz
Acumulatorul Li-ion are o densitate energetică mare (80 – 150Wh/kg) şi număr de
cicluri de funcţionare mare (> 1200 de cicluri de încărcare / descărcare). Aceste baterii
funcţionează în bune condiţii pe un domeniu larg de temperatură (-20oC până la + 60oC).
Acumulatoarele Li-polimer au aceleaşi bune caracteristici ca şi cele Li-ion, în condiţiile
în care toate componentele acumulatorului, inclusiv electrolitul, se prezintă în stare solidă.
Domeniul de variaţie a tensiunii unui astfel de acumulator este de 3 până la 4,2V/element,
valoarea medie fiind de 3,7V/element. Autodescărcarea acestor acumulatoare este mai mică de
10% pe luna.
3.5.2.4 Bateria zinc – aer

O astfel de baterie are o densitate mare de energie şi de putere, dar o durată de viaţă
redusă. Catodul este realizat din carbon poros care poate absorbi oxigenul din aer. Anodul este
realizat din zinc, iar electrolitul este o bază (KOH). În fig.1.2.28 este prezentată iconstrucţia unui
asemenea acumulator.
Fig.nr.1.2.28 Componenţa acumulatorului zinc-aer

Şi alte tipuri de acumulatoare au fost investigate pentru a fi folosite la realizarea
vehiculului electric, dar ele nu sunt utilizate în mod normal deoarece nu corespund încă în
totalitate cerinţelor impuse de această aplicaţie sau nu au fost dezvoltate la scară industrială.
Aceste acumulatoare sunt: Al – aer, Fe –aer, Ni – Zn, Ag – Zn, Na – S, Zn – Mn.
52
Video – You Tube

alcaline
https://www.duracell.ro/technology/cum-sunt-fabricate-bateriile/
Li-ion
https://www.youtube.com/watch?v=EDRDrT8zSHA&t=7s
Diversitatea mare de tipuri de automobile electrice prezente în circulație a condus și la

dezvoltarea mai multor tipuri de baterii, fiecare prezentând anumite particularități privind
metodele de determinare a parametrilor necesari.
O prima încercare de standardizare a metodelor de extragere a parametrilor bateriilor,
folosite în industria auto, a fost realizată de către Departamentul de Energie din SUA în
colaborare cu specialiștii de la trei mari companii producătoare de autovehicule: General
Motors, Ford și Chrysler.
Evaluarea performanțelor bateriilor folosite în industria auto implică pe lângă
determinarea parametrilor fundamentali ai bateriilor și determinarea unor parametri specifici (ce
corespund regimului de funcționare al bateriilor, conform situațiilor din trafic). Pentru
determinarea acestora au fost elaborate o serie de teste care sunt grupate în două manuale:
USABC Test Procedures Manual şi PNGV Test Manual.
53
54
3.5.3 Acumulatoare solare

1. Tipuri de acumulatoare si caracteristici ale acestora
2. Incarcarea acumulatoarelor in sisteme fotovoltaice
3. Dimensionarea acumulatoarelor in sistemele fotovoltaice independente
Sistemele fotovoltaice necesita dispozitive speciale pentru stocarea energiei, pentru a fi

utilizata atunci când generatorul nu produce sau produce sub nivelul consumului.
Cele mai la indemana dispozitive de stocare a energiei sunt bateriile de acumulatoare, care au
rolul de a inmagazina energia electrica produsa atunci când sursa de energie a generatorului
(iradianta solara) este disponibila, si de a o reda pentru a fi utilizata pe timpul noptii.
Bateriile de acumulatoare pentru sisteme fotovoltaice sunt de constructie specială, fără
întreținere și suportă un număr mare de cicluri de încărcare- descărcare.
Obs. In sistemele electrice autonome, stocarea energiei este asigurata, in general, de baterii de
acumulatoare. Acestea sunt esentiale pentru buna functionare a sistemelor autonome.
Elementele de stocare reprezinta 13 - 15% din investiția inițiala, pentru o durata de exploatare
de 10-15 ani. Bateriile se utilizeaza in cazul in care exista un decalaj intre perioadele când este
solicitata energie si perioadele insorite. Alegerea tipului de baterie se face in functie de puterea
medie zilnica si in funcție de timpul necesar de stocare.
1. Tipuri de acumulatoare si caracteristici ale acestora

a. plumb-acid (Pb-acid).
b. nichel-cadmium (NiCd).
c. nichel-metal hidrid (NiMH).
d. lithium-ion (Li-ion).
e. lithium-polymer (Li-poly).
f. Zn-Br.
a. Bateriile de acumulatoare de tipul plumb-acid

Exista doua tipuri de astfel de baterii cu plumb:
• Baterii cu electrolit lichid
• Baterii cu electrolit stabilizat
Baterii cu electrolit lichid

Bateriile plumb-acid continua sa reprezinte principala optiune pentru stocarea energiei,
avind avantajul pretului si al disponibilitatii, pe lânga faptul ca pot elibera o cantitate foarte
mare de energie intr-un interval foarte scurt de timp, putând suporta curenti foarte mari.
Bateriile plumb-acid utilizate in sistemele fotovoltaice sunt incapsulate si nu necesita completare
cu apa si intretinere, supapa regulatoare (VLRA) realizand recombinarea oxigenului si a
hidrogenului rezultati in urma reactiilor chimice de la nivelul anodului si catodului.
Temperatura optima de functionare a unei baterii de acumulatori acid-plumb este 5°C- 20°C si
influenteaza direct durata de viata a bateriei. In cazul in care bateriile de acumulatoare
55
functioneaza la temperaturi superioare acestui domeniu, durata de serviciu se reduce drastic, iar
la temperaturi inferioare se reduce capacitatea. In afara intervalului optim de temperatura este
necesara de asemenea, compensarea tensiunii de incarcare cu temperatura.
Curentul de incarcare al unei baterii de acumulatori trebuie sa se incadreze in domeniul 10%
pina la 20% din capacitatea ei nominala.
Bateriile plumb-acid au electrolitul din acid sulfuric diluat cu apa in stare lichida in bateriile
clasice (electrolit lichid), retinut prin efectul capilar in separatoare din fibra de sticla sau silicat
de bor (baterii AGM) - AGM (Absorptive Glas Mat).
Caracteristici:
• Cel mai intalnit tip de baterie reincarcabila • In momentul descarcarii se formeaza apa si sulfat
de plumb, apa dilueaza acidul sulfuric (electrolitul) astfel incat masa specifica a electrolitului
scade pe masura ce bateria se descarca • La incarcare apar reactii inverse • Exista diferite tipuri
de baterii • Acumulatori cu ciclu superficial-utilizate la automobile • Acumulatori cu ciclu
profund Aceste baterii sunt constituite dintr-un recipient in care se alterneaza placi pozitive si
negative, separate de distanțiere izolante. Recipientul este inchis cu un dop, pentru a evita
corodarea interna si scurgerea electrolitului.
Avantaj: Construcție simpla, deci ieftine.
Dezavantaj: Bateriile trebuie pastrate si utilizate in poziție orizontala, altfel electrolitul se scurge
prin orificiul de egalizare a presiunii din dop, placile nemaifiind scufundate in electrolit.
Bateriile AGM au separatoarele montate rigid, rezista foarte bine la socuri si vibratii, iar
electrolitul nu se varsa nici daca bateriile sunt rasturnate. Pentru ca nu contin elemente care
ingheata pot fi utilizate la temperaturi extrem de scazute. Desi din punct de vedere al
electrolitului sunt similare cu bateriile cu gel, bateriile AGM apartinind clasei lichid, iar
tensiunea si algoritmul de incarcare sunt aceleasi ca si pentru bateriile clasice. In calitate de
electrolit este de asemenea folosita solutie acida in forma lichida, iar spatiul dintre electrozi este
umplut cu materiale poroase, separator pe baza de fibra de sticla. Aceasta substanta actioneaza
ca un burete, absoarbe tot lichidul si il pastreaza, nu-l lasa sa se raspandească, electrozii si
placile separatoare, alterneaza intre ele.
Principala caracteristica tehnica a bateriei AGM, spre deosebire de cele auto conventionale este
posibilitatea de a lucra in regim de descarcare profunda.
Ele pot da energie electrica o perioada lunga de timp (ore sau chiar zile) pana la starea in care
rezerva de energie scade la 20-30% din valoarea initiala.
Dupa incarcare acumulatorul isi reface aproape complet capacitatea operationala. Desigur, astfel
de situatii nu pot trece fara urme, dar baterile AGM de astazi pot rezista pana la 600 sau mai
multe cicluri de descarcare profunda.
Acumulatorii sunt puternic influentati de conditiile externe: temperatura si umiditatea, calitatea
curentului electric de incarcare, etc.
In practica, bateriile AGM se schimba mai des, dar este vorba de ani si ani de functionare. In
plus bateria AGM are o tensiune de autodescarcare foarte mica. O baterie incarcata neconectata
poate stoca energie pentru o perioada lunga de timp. De exemplu, timp de 12 luni de
nefunctionare nivelul bateriei scade la doar 80% din cel initial. Aceste caracteristici sunt
realizate nu numai datorita tehnologiei AGM, la fabricarea de baterii AGM sunt folosite
56
materiale mai scumpe cu proprietati speciale: electrozii sunt facuti din electrozi de plumb
ultrapur si mai grosi, electrolitul este acid sulfuric de inalta puritate.
De aceea pretul bateriilor AGM este mai mare decat cele standard.
Baterii cu electrolit stabilizat

In electrolitul lichid se adauga substante pe baza de dioxid de siliciu (SiO2), generand
astfel o masa groasa. Cu aceasta masa este umplut spatiul dintre electrozi din interiorul bateriei.
In cursul reactiilor chimice in substanta electrolitica se formeaza numeroase bule de gaz, iar
reunirea gazelor are loc cu o eficienta mult mai mare.
Fata de bateriile AGM cele cu GEL se restabilesc mai bine dupa o descarcare profunda, chiar si
atunci cand procesul de incarcare nu incepe imediat dupa descarcare. Ele sunt capabile sa
suporte mai mult de 1000 de cicluri de descarcare profunda, fara o pierdere semnificativa a
capacitatii.
Deoarece electrolitul este intr-o stare densa, este mai putin predispus la separarea in apa si parti
componente de acid, bateriile cu gel tolereaza astfel mai bine parametrii necorespunzatori ai
curentului de incarcare.
Singurul minus al bateriilor cu gel (GEL - Gel Electrolite) este preţul, care este mai mare decat
la bateriile AGM de aceeasi capacitate.
Aceste baterii se mai numesc cu recombinare a gazului. In cazul acestora, electrolitul nu mai
este lichid, ci sub forma de gel.
Avantaje: - Nu necesita intretinere; - Nu exista riscul de scurgeri accidentale de acid lichid; -
Potrivite pentru instalare in imediata apropiere a oamenilor si echipamentelor electronice. In
plus, forma de gel face aceste baterii potrivite in special pentru aplicaţii care necesita o mulţime
de cicluri "profunde" de descarcare. In condiţii "grele" de lucru in ceea ce priveste numarul de
cicluri de incarcare-descarcare si adâncime de descarcare, daca sunt supuse la incarcare
corespunzatoare durata de viaţa utila a unei baterii gel este de aproximativ de 3 ori mai mare
decat la o baterie de acid comun. - Nu au nevoie de intreţinere.
Dezavantaj: Produsul este mai tehnic (gelul), deci mai scumpe.
b. Nichel Cadmium
• Electrodul pozitiv este facut din Cd iar electrodul negativ este facut din Ni
• Cei doi electrozi sunt separati de Nylon
• Sunt mai tolerante la temperatura • Poluare • Efectul de memorie Inlocuite cu NiMh
c. NiMh
• Asemanatoare cu cele tip NiCd • Anodul este construit din Mh • Are un efect de memorie
neglijabil • Sunt mai putin capabile sa produca un maxim de putere • Sunt scumpe • Tinta este
utilizarea la masini
57
d. Litiu-Ion
• Este o tehnologie mai recenta • Ofera pana la de 3 ori mai multa energie ca Pb-acid • litiu-ion
au tensiunea pe celula 3.5V fata de 2.0V pentru Pb-acid si 1.2V pentru alte baterii
electrochimice. • Sunt vulnerabile la supraincarcari 2.
Caracteristicile acumulatorilor • tensiunea nominala • tensiunea de incarcare • capacitatea
acumulatorului • regimul de incarcare-descarcare • eficienta • timpul de viata
2. Incarcarea acumulatorilor in sistemele fotovoltaice
• Se foloseste un regulator de incarcare • Etapele de incarcare:  Incarcare principala 
Incarcare finala  Incarcare de echilibru  Incarcare de intretinere
Dimensionarea corecta a capacitatii pentru o baterie de acumulatori se face in functie de
puterea nominala a consumatorilor si de diagrama de consum pe intervale orare.
Durata de viata a unei baterii de acumulatori este dependenta de adancimea de descarcare si de
temperatura de lucru.
In functie de capacitatea si tipul bateriei de acumulatori se aleg controlerele de incarcare si/sau
invertoarele de baterii. Trebuie retinut ca utilizarea unui controler de incarcare sau invertor de
baterii impropriu poate duce la reducerea capacitatii bateriei de acumulatori si a duratei de viata
a acesteia sau chiar la distrugerea ei.
3. Dimensionarea acumulatoarelor in sistemele fotovoltaice independente

Capacitatea bateriei de acumulatori se dimensioneaza in functie de necesarul zilnic de
consum si de distributia acestuia pe intervale de timp.
Se stie ca in aplicatiile fotovoltaice independente acumulatorii lucreaza in regim ciclic
zi-noapte, iar durata lor de viata depinde de numarul de cicluri de incarcare-descarcare,
adincimea de descarcare si conditiile de exploatare.
Acesti parametri sunt prevazuti in fisa tehnica a oricarei baterii de acumulatori si pe baza lor se
poate determina cu usurinta durata de viata estimata. Pentru exploatarea eficienta a bateriei de
acumulatori se recomanda dimensionarea capacitatii acesteia la o valoare de 3-5 ori mai mare
decit necesarul zilnic de consum.
Cum electricitatea fotovoltaica este preţioasa, in special in perioadele innorate si lipsite de
lumina ale iernii, bateriile trebuie sa aiba, de asemenea si rate de autodescarcare mici si un
randament foarte bun.
In general bateriile solare au o rata de autodescarcare de aproximativ 3% pe luna.
Randamentul este calculat in trei moduri:
- Randamentul de incarcare, procentul de sarcina pusa intr-o baterie care poate fi
recuperata, in general 85%.
- Randamentul tensiunii,care reflecta faptul ca tensiunea in timpul descarcarii este
mai mica decât in timpul incarcarii.
- Randamentul energetic, produsul randamentelorde incarcare si cel al tensiunii;
are de obicei valoareade 75%.
Daca nu sunt descarcate mai mult de 30% rezista câteva mii de cicluri de incarcare/descarcare;
daca sunt descarcate in mod regulat cu pâna la 80%, aproximativ o mie de cicluri.
http://electromed.ro/wp-content/uploads/2015/03/7-Acumulatori-solari.pdf
58
Bateriile solare sunt acumulatori cu numar ridicat de cicli de functionare tip deep cycle. Bateriile
folosite in aplicatiile solare pot fi acid FLA (flooded) sau sigilate VRLA. Bateriile solare VRLA
sunt de tip AGM sau GEL. Tipul de baterie este important la setarea regulatorului de incarcare
deoarece parametrii de incarcare difera de la un tip de acumulator solar la altul.
http://www.solar-depot.ro/Baterii-Solare
ANEXA 2
Tehnologia AGM (Absorbent Glas Mat)
Tehnologie AGM în bateria Bosch S6 AGM:
pentru autoturisme cu sistem Start/Stop şi recuperarea energiei din frânare
La bateriile cu tehnologie AGM (Absorbent Glas Mat) sunt amplasate strâns straturi cu
microfibre de sticlă între plăcile de plumb ale bateriei şi conţin întregul acid al bateriei. Forţa de
apăsare ridicată minimizează pierderea materialului activ la o rezistenţă internă extrem de mică.
Prin reacţia mai rapidă dintre acid şi materialul plăcii pot fi produse cantităţi mai mari de
energie în situaţii deosebite.
Tehnologia EFB (Enhanced Flooded Battery)
Tehnologia EFB în bateria Bosch S5 EFB: pentru autoturisme cu sistem Start/Stop

La tehnologia EFB, placa pozitivă este acoperită cu o aşa-numită pânză de poliester. Astfel,
materialul activ obţine o aderenţă suplimentară pe placă. Creşte rezistenţa la cicluri în
comparaţie cu bateriile tradiţionale, iar bateria rămâne funcţională chiar şi la şocuri puternice.
59
Tehnologia PowerFrame®
Grătarul este decisiv pentru puterea şi fiabilitatea unei baterii. PowerFrame® patentat oferă
avantaje semnificative faţă de grătarele uzuale şi este responsabil pentru un curent optim
https://ro.bosch-
automotive.com/ro/parts_and_accessories_5/service_parts_3/batteries_5/batterietechnologien_3/
batterietechnologien_2
60
ANEXA 3
Clasificarea bateriilor si acumulatorilor utilizați în RO
Concluzii: Pentru dezvoltarea şi comercializarea lor, pilele şi bateriile primare şi secundare

trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să fie comode în exploatare;
b) producţia lor să nu necesite materiale scumpe şi deficitare;
c) să nu implice metode de lucru grele;
d) să aibă o durată de viaţă cât mai mare şi rezistenţă mecanică bună;
e) să poată fi păstrate şi să lucreze pe un interval cât mai mare de temperaturi;
f) să posede randamente energetice pe unitatea de greutate şi de volum al construcţiei cât
mai ridicate;
g) auto-descărcarea să se producă cu viteză minimă.
Teme de studiu
http://masinaelectrica.ro/baterie-pentru-masini-electrice-puternica/
O baterie pentru masini electrice de 7 ori mai puternica
Imaginati-va o baterie pentru masini electrice pe baza de Li care poate inmagazina de 7 ori
mai multa energie per kilogram decat orice baterie disponibila astazi. Cum ar schimba asta
viitorul masinii electrice ?
Un grup de cercetatori din Japonia a dezvoltat o baterie pentru masini electrice reincarcabila
bazata pe un nou principiu in cooperare cu Nippon Shokubai Co Ltd.
Grupul este condus de catre Noritaka Mizuno, profesor la Facultatea de Inginerie din cadrul
61
Universitatii din Tokyo. Noua baterie pentru masini electrice utilizeaza o serie de reactii chimice
care nu au ai fost utilizate pana in prezent. Grupul a dovedit ca peroxizii sunt generati si
dispersati din cauza acumularii de sarcina si eliberarea de sarcina intre materialele din structura
bateriei. Acestea sunt pe baza de Cobalt adaugat unei structuri cristaline de oxid de litiu (Li2O)
pentru polul pozitiv.
Noua tehnologie poate genera o densitate de energie de sapte ori mai mare decat a generatiei
existente de baterii pentru masini electrice Li-ion. De asemenea pretul ar putea scadea si
capacitatea ar creste precum si nivelul de siguranta. Este de asteptat ca aceasta tehnologie sa fie
folosita atat pentru baterii pentru masini electrice cat si pentru urmatoarea generatie de baterii de
uz general.
Performante extraordinare pentru noua baterie pentru masini electrice
Bateria are o capacitate teoretica de 897mAh pentru fiecare 1g de material al electrodului activ
pozitiv/negativ, un voltaj de 2,87 V si o densitate energetica teoretica de 2,570Wh/kg. Aceste
valori sunt usor mai mici decat a modelelor Li-aer (3,460 W/kg) insa acest sistem este unul
inchis, asemenea bateriilor conventionale Li-ion, permitand o mai buna manevrare si un nivel de
siguranta sporit. De asemenea conform calculelor si timpii de incarcare ar fi mult mai mici. Cu
siguranta ca varianta finala va avea performantele mai mici decat cele teoretice insa va
reprezenta fara doar si poate un progres remarcabil in domeniul stocarii de energie.
http://www.go4it.ro/curiozitati/inventatorul-acumulatorilor-li-ion-promite-un-inlocuitor-cu-
trasaturi-mult-superioare-16184707/
În vârstă de 94 de ani, John B. Goodenough - profesor la Universitatea din Texas în oraşul
american Austin şi co-inventator al acumulatorului cu tehnologie Li-ion promite un nou tip de
acumulator solid, mai sigur decât acumulatorii Li-Ion convenţionali şi cu densitate mai mare de
înmagazinare a energiei.
Folosind un electrolit sub formă de sticlă şi nu lichidă, cum întâlnim la acumulatorii Li-ion,
noua tehnologie promite cel puţin triplarea capacităţii de stocare a energiei şi scurtarea duratei
de încărcare la doar câteva minute pentru obţinerea unei sarcini complete. Având caracteristici
numai bune pentru echiparea viitoarelor generaţii de vehicule electrice, acumulatorii aflaţi
deocamdat la stadiu de prototip ar putea suporta un număr mai mare de cicluri încărcare-
descărcare, anduranţa acestora putând fi comparabilă duratei de viaţă a autoturismelor pe care le
echipează.
Folosirea unui electrolit „din sticlă” în locul celui lichid are o serie de beneficii importante, cum
ar fi evitarea formării „mustăţilor din metal” în timpul sesiunilor de încărcare rapidă, care în
timp pot duce la scurtcircuitarea celulelor Li-ion. Un alt avantaj este abilitatea de a funcţiona la
temperaturi scăzute, de până la -20°C.
Încă aflat la stadiul de cercetare, noul tip de acumulator mai eficient şi mai prietenos cu mediul
înconjurător ar putea fi disponibil pentru uz comercial în următorii ani.
62
http://www.descopera.ro/stiinta/16405320-o-noua-tehnologie-poate-revolutiona-masinile-
electrice-bateriile-care-se-incarca-instant
O nouă tehnologie poate revoluţiona maşinile electrice: bateriile care se încarcă instant
Un grup de cercetători de la Universitatea Purdue a creat o baterie (Ifbattery) care foloseşte

electroliţi fluizi pentru a realimenta. Această tehnologie va elimina timpul de încărcare al unei
maşini electrice obişnuite şi (timpul ) va fi echivalent cu reîncărcarea unei maşini pe combustibil
fosil.
Eric Nauman, co-fondator al Ifbattery şi profesor la Universitatea Purdue, a precizat:
„dezvoltăm un sistem de înmagazinare care va permite şoferilor să îşi alimenteze maşinile
electrice sau hibride cu electroliţi fluizi aşa cum şi-ar umple rezervorul cu
benzină”. Electroliţii folosiţi vor fi colectaţi şi duşi la o instalaţie de energie regenerabilă pentru
a fi reîncărcate, scrie Daily Mail.
Mulţi văd în maşinile electrice/hibride viitorul automobilelor, în schimb, timpul lung de
alimentare este văzut ca o problemă majoră de către cei care doresc să achiziţioneze acest tip de
maşini. Astfel, noua tehnologie are potenţialul de a aduce o creştere însemnată în vânzări, pentru
o industrie care este deja în plină expansiune.
În acest sens, John Cushman, de asemenea co-fondator al proiectului Ifbattery şi profesor la

Universitatea Purdue, a precizat că „vânzările de maşini electrice şi hibride cresc în întreaga
lume iar popularitatea companiilor precum Tesla este incredibilă, dar încă există o mulţime de
provocări pentru industrie şi pentru şoferii maşinilor electrice sau hibride”.
O altă mare problemă pe care Ifbattery ar rezolva-o este „infrastructura necesară pentru a
încărca vehiculul”, precizează Cushman. Nauman adaugă şi el că „elaborarea şi construirea
staţiilor de reîncărcare necesită o dezvoltare a infrastructurii, care înseamnă că sistemul de
distribuţie şi înmagazinare trebuie reconstruit, ceea ce înseamnă costuri enorme”.
În cazul bateriilor cu electroliţi lichizi această problemă ar fi eliminată, noii electroliţi putând fi
achiziţionaţi de aproape oriunde.
O altă inovaţie a bateriei este lipsa membranei, ceea ce îi prelungeşte viaţa şi scade costurile; dar
cel mai mare avantaj al lipsei membranei se regăseşte în precizările lui Cushman: „deteriorarea
membranei limitează numărul de cicluri de reîncărcare şi este cunoscută ca o cauză pentru
explozia acestora”.
http://www.go4it.ro/auto/fabricarea-unei-baterii-pentru-masini-electrice-poate-genera-tot-atata-
poluare-cat-sofatul-pe-benzina-timp-de-8-ani-16514609/
Fabricarea unei baterii pentru maşini electrice poate genera tot atâta poluare cât şofatul pe benzină timp de 8 ani
63

Conversia Electrochimică A Energiei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conversia Electrochimică A Energiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI - FECC

SURSE DE ENERGIE - note de curs - ş.l.dr.ing. Luminiţa CONSTANTINESCU

3.1 Principiul conversiei electrochimice

3.3 Pile electrice primare

Pilele primare pot fi clasificate:

Video – You Tube

3.4 Pila de combustie

Reacţiile care au loc în pilă sunt următoarele:

Reacţia chimică globală care are loc în pilă este:

Schema de funcţionare a unei pile de combustie :

Clasificarea pilelor de combustie se poate face după mai multe criterii:

Tip pila Electrolit Catalizatori Performante medii Observatii

Temperatura Carbonati Anod (H2): 10 – 100 0.8 – 0.9 -insensibil la CO2

3.4.2 Tipuri de pile de combustie

Pilele de combustie cu carbonat topit (MCFC) - Folosesc drept electrolit un complex de

Pile cu electroliţi oxizi solizi –SOFC (Solid Oxides Fuel Cells)

Pile cu electrolit acid fosforic – PFAC (Phosphorus Acid Fuel Cells)

Pile de combustie ce folosesc membrana cu schimb de protoni (PEMFC) - Utilizează un

Figura 1.1 Ansamblu de pile PEM 8kW, 47 – 76V, 0 – 170A

Fig.1.2 Panou de interfaţă

Ieşirea de putere a PC- Barele magistralei de sarcină

Controlul şi izolarea sarcinii

Instalarea contactorului de sarcină extern

Fig. 1.3 Schema electrica de forţă

1.2 Descrierea schemei electrice de forţă a sistemului de acţionare (Fig. 1.3)

Schema de principiu a circuitului de hidrogen este prezentata in figura 1.3.

1.4 Circuitele de evacuare şi drenare - cerinţe şi realizarea practică

1.4.2 Evacuarea hidrogenului (evacuare la anod): cerinţe şi realizare practică

Fig. 1.5 Circuitul de evacuare la anod: 6-evacuare la anod

1.5 Sistemul de răcire

Variatia tensiunii in functie de curentul de lucru pentru pila HyPM HD 8 Puterea

Fig. 1.8 Caracteristicile pilei

Video – You Tube

Un acumulator electric este capabil să se descarce, dar apoi şi să fie reîncărcat de la o

deci a polarizării electrozilor şi este dependentă de intensitatea/ densitatea curentului, energia de

Reacţia de descărcare este spontană şi se desfăşoară atunci când acumulatorul este

3.5.1 Mărimi fundamentale ale unei baterii de acumulatoare

În aceste condiții capacitatea curentă a bateriei se definește drept:

C  t   Cef  Cd  Cef   Idt

Atunci se determină SoC a unei baterii drept:

3.5.2 Tipuri de baterii de acumulatoare

Construcţia bateriei acide.

Fig. 1.2.7 Construcţia acumulatorului acid.

Fig.1.2.8 Grătar de acumulator acid.

Un element conţine 5  14 plăci de acelaşi fel, care sunt conectate pe la partea

Fig.1.2.9 Asamblarea unui element.

Fig.1.2.10 Conectarea elementelor

Există un element pe celulă. Creşterea numărului de plăci şi a suprafeţei acestora

Reacţiile potenţial active la cei doi electrozi sunt următoarele:

Principiul de funcţionare al bateriei plumb-acid sulfuric este prezentat în fig.1. În

Fig.1.2.11 Principiul de funcţionare al bateriei plumb-acid sulfuric

Variaţia parametrilor bateriei la descărcare

Fig. 1.2.12 Măsurarea tensiunilor.

Dacă se va menţine voltmetrul în circuit, dar se închide comutatorul K, se va constata o scădere

- de temperatura electrolitului; cu scăderea temperaturii creşte vâscozitatea

Fig.1.2.13 Schema echivalentă a bateriei şi măsurarea tensiunii Ub.

Ecuaţia circuitului, cu K închis va fi:

Fig.1.2.14 Variaţia Ue, Ub, şi ρ la descărcarea bateriei cu Id=ct.

La t  0 , cu I d  0 , U b  U e şi corespunde valorii de 2,12V/element. Cu I d  ct. , dacă

Variaţia tensiunii Ub în timp este dependentă de mărimea curentului de descărcare. Cu

Fig.1.2.15 Influenţa curentului Id asupra caracteristicii U b  f  I d  .

sau, pentru i  I d  ct. :

Fig.1.2.16 Influenţa temperaturii asupra capacităţii bateriei.