Sunteți pe pagina 1din 65

UNIVERSITATEA “ PETRE ANDREI “ IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE

Programul de studiu : FB

Anul de studiu : III

Data examen : 16.05.2020

Ora de începere examen : 11

Ora de încheiere examen : 13

Denumirea disciplinei de

examen : Asigurări și protecție

socială

Profesor examinator :

Prof.univ.dr. Alexandru

Trifu

Adresă de e-mail: Studentă:

trifu.alex@gmail.com Juganari Dorina


Principiile de bază cărora funcționează sistemul asigurărilor sociale.

Asigurarile sociale sunt o componenta importanta a sistemului de securitate sociala si


desemneaza regimul de natura contractuala prin care, intr-un cadru legislativ adecvat si prin
organisme corespunzatoare se garanteaza protectia unor persoane numite “asigurati” impotriva
anumitor consecinte ale unor eventualitati determinate in mod obisnuit: boala, batranete,
maternitate.
Sistemul asigurarilor sociale functioneaza pe baza urmatoarelor principii:
1. Unicitatea – este expresia solidarităţii sociale în general şi a solidarităţii între
generaţii, în special. Potrivit acestui principiu funcţionează un sistem public naţional de asigurări
sociale, garantat de stat, bazat pe aceleaşi norme de drept.
Constituirea sistemului public naţional de asigurări a avut în vedere structura ocupaţională, ca
urmare a restructurării economiei. Prin existenţa lui se încurajează mobilitatea pe piaţa muncii,
nu mai există rigiditatea anterioară actualei organizări a asigurărilor sociale.
2. Obigativitatea - în sistemul public naţional al asigurărilor sociale sunt asigurate prin
efectul legii, obligatoriu:
 persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de
muncă şi funcţionarii publici;
 persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care
sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata
mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei
meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu
ale persoanelor enumerate mai sus;
 persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă
din bugetul asigurărilor pentru şomaj (şomeri);
 persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent
cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care se află în una dintre situaţiile următoare:
a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
b) administratori sau manageri care au încheiat contract de
administrare sau de management;
c) membri ai asociaţiei familiale;
d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt
asiguraţii acestora;
f) alte persoane care realizează venituri din activităţi
profesionale;
Persoanele ocrotite prin sistemul public naţional de asigurări sociale au calitatea de
asiguraţi. Asiguraţi pot fi cetăţenii români, străini sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul
sau reşedinţa în România.
Practic, astăzi toţi cetăţenii activi ai ţării, pensionarii şi membrii lor de familie sunt
ocrotiţi prin sistemul asigurărilor sociale, ceea ce înseamnă că la baza asigurărilor sociale se află
principiul obigativităţii şi că statul garantează aceste drepturi prin Constituţie şi prin alte acte
normative.
Asiguraţii sunt obiligaţi să plătească contribuţii de asigurări sociale şi au dreputul să
beneficieze de prestaţii de asigurări sociale.
Caracterul obligatoriu al asigurărilor în sistemul public naţional dă consistenţă
solidarităţii sociale şi corelat cu garantarea de către stat a acestui sistem, reduce posibilitatea
lipsei de venituri a persoanelor în cazul producerii riscurilor.
3. Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale
Statul este garantul acestuia de drept exercitat prin sistemul public al asigurărilor
sociale. El sprijină acest sistem prin acoperirea deficitelor financiare cu respectarea prevederilor
legii bugetului de stat.
4. Contributivitatea – fondurile sistemului public naţional al asigurărilor sociale se
constituie pe seama contribuţiilor plătite de companiile naţionale, regiile auatonome, societăţile
comerciale, instituţiile publice, instituţiile cultelor etc.
Salariaţii cotizează parţial şi diferenţiat la constituirea fondurilor de asigurări sociale.
Pentru şomeri, contribuţiile la asigurările sociale se plătesc din fondul pentru plata indemnizaţiei
de şomaj.
5. Egalitatea - persoanele asigurate beneficiază de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi
obligaţii dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii cerute de lege.
Cum contribuţia fiecăruia este proporţională cu venitul relizat, cetăţenii sunt ocrotiţi
prin asigurările sociale în concordanţă cu sistemul de salarizare. Deci, nivelul salariului
reprezintă elementul fundamental în funcţie de care se stabileşte cuantumul indemnizaţiilor,
ajutoarelor, pensiilor etc.
Cetăţenii români care isi desfăşoară activitatea în străinătate, în interesul statului român,
sunt cuprinşi în sistemul public naţional de asigurări sociale. Persoanele asigurate în sistemul
public naţional care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în străinătate beneficiază de drepturile
de asigurări sociale în condiţiile convenţiilor internaţionale la care ţara noastră este parte.
6. Solidaritatea socială – persoanele care participă la sistemul public naţional de
asigurări sociale îşi asumă reciproc obigaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de actele normatiave.
7. Repartiţia – fondurile colectate în sistemul public naţional se repartizează între
asiguraţi sub forma pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor, tratamentelor balneare, trimiterilor la
odihnă şi refacere etc.
8. Ocrotirea asiguraţilor se realizează în concordanţă cu cerinţele eticii şi echităţii
socilale – pensiile şi celelalte forme de ocrotire sunt regelementate şi acordate pe baza
contribuţiei aduse la dezvoltarea societăţii, urmărindu-se concomitent realizarea unui raport
echitabil între veniturile care provin din salarii şi cele care provin din pensii, între pensiile mici şi
cele mari (trimiteri la tratament balnear gratuit ale pensionarilor cu pensii mici, trimiteri gratuite
la odihnă în staţiunile balneoclimaterice ale copiilor din familiile cu mulţi copii etc.).
9. Imprescribilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de asigurări sociale –
acest principiu este expres prevăzut de legislaţia de asigurări sociale. Salariaţii şi ceilalţi cetăţeni,
care îndeplinesc condiţiile legale, au dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie, la
indemnizaţie etc.
10. Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici
parţial – acestea constituie un drept personal şi nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, nu pot fi
cedate, deoarece sunt menite să asigure condiţii decente de viaţă persoanei căreia i-au fost
conferite.
11. Autonomia şi descentralizarea – potrivit acestui principiu, asigurările sociale se
înfăptuiesc de către asiguraţii respectivi prin organe proprii şi organizaţii competente. S-a
înfiinţat Casa Naţioanală de Pensii, organism autonom, bazat pe administrarea de sine stătătoare
a legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale, care întocmeşte propriul buget public naţional al
asigurărilor sociale, se preocupă de realizarea veniturilor, de efectuarea cheltuielilor, de stabilirea
şi de plata drepturilor de asigurări sociale.

Pensiile de asigurari sociale sunt scutite de orice impozite si taxe

Toate pensiile de asigurari sociale, precum si actele procedurale pentru dobandirea lor nu sunt
impozabile si nici taxabile.

In cazul asigurarilor sociale ale agricultorilor, sunt scutite de impozite si taxe, atat pensiile, cat si
indemnizatiile de asigurari sociale.Toate actele procedurale care au drept scop stabilirea
dreptului la pensie sau indemnizatie de asigurari sociale introduse in instante judecatoresti, sunt
scutite de orice taxe (timbru judecatoresc).
Majoritatea veniturilor asigurarilor sociale se realizeaza in procesul distribuirii primare a
venitului national. Cea mai mare parte a cheltuielilor de asigurari sociale reprezinta o
redistribuire a venitului national (acordarea de pensii, ajutoare, indemnizatii, trimiteri la odihna
si tratament).

Cu ocazia incasarii veniturilor si al efectuarii cheltuielilor de asigurari sociale, organele de


asigurari sociale si cele financiar-bancare controleaza nu numai respectarea normelor de asezare
si incasare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor la organizarea stiintifica a productiei si a
muncii, ci si folosirea rationala a fortei de munca, a mijloacelor de munca si banesti.

Structura triunghiulară sistemului de sănătate.

În România a funcţionat până în 1997 un sistem sanitar organizat baza finanţării de la bugetul de
stat. Grava subfinanţare şi slaba performanţă a sistemului sanitar au influenţat major starea de
sănătate precară a populaţiei şi au determinat politicienii să opteze pentru introducerea unui nou
sistem de asigurări sociale de sănătate, aprobând în iulie 1997 Legea asigurărilor sociale de
sănătate.
Între cele două abordări, finanţarea de la bugetul de stat sau din fondul asigurărilor sociale de
sănătate, există importante diferenţe în ceea ce priveşte organizarea, principiile de furnizare şi
conceptele economice. Şi acum sunt sisteme de sănătate finanţate de la bugetul de stat care
funcţionează în Anglia, Italia şi ţările scandinave, sisteme care permit funcţionarea unui sistem
privat de servicii medicale.

Prezentul sistem de asigurări sociale de sănătate are o structură triunghiulară de


furnizare şi finanţare a serviciilor medicale. Cele trei părţi principale ale sistemului sunt:
 pacientul care plăteşte contribuţia pentru asigurarea propriei sănătăţi;
 furnizorul care acordă serviciile (spitalele şi cabinetele medicale);
 casele de asigurări sociale care gestionează sumele colectate pentru plata serviciilor
necesare persoanelor asigurate.
Aceste trei părţi sunt entităţi autonome cu atribuţii, interese şi responsabilităţi specifice. Acest
sistem nu mai are legătură cu bugetul de stat şi îşi separă funcţia de colectare a resurselor de cea
de furnizare a serviciilor.
Caracteristicile acestui sistem de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele: este asigurat un
pachet definitiv de servicii acordate pentru întreaga populaţie asigurată; resursele colectate
(contribuţiile de asigurare) sunt intangibile altor instituţii publice; cuprinderea populaţiei în
asigurare este obligatorie indiferent de starea de sănătate proprie.

Definiția ajutorului de şomaj.


Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj reprezintă o formă de susţinere materială şi protecţie socială
a celor rămaşi temporar fără loc de muncă şi constă într-o sumă de bani fixă, neimpozabilă, care
se stabileşte şi se acordă lunar, o anumită perioadă de timp, diferenţiat pe categorii de persoane şi
vechime în muncă precum şi cu luarea în considerare a salariului de bază minim brut pe ţară, în
vigoare la data stabilirii acesteia.
Persoanele care solicită primirea ajutorului de şomaj trebuie să întocmească şi să prezinte la
oficiile forţei de muncă o cerere expresă în acest sens, însoţită de următoarele acte şi documente:
cererea pentru obţinerea unui loc de muncă; buletinul de identitate; actele de studii şi calificare;
actele eliberate de consiliul local al localităţii de domiciliu, din care să rezulte că persoanele în
cauză nu deţin terenuri agricole; actele eliberate de organele financiare teritoriale din care să
rezulte că nu au alte surse proprii venituri, etc.

Ce obligatii au beneficiarii ajutorului de somaj.

Pentru ca persoanele care sunt eligibile pentru acordarea ajutorului de somaj sa primeasca
indemnizatia pe toata perioada acordata, trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

sa se prezinte lunar, in baza unei programari sau ori de cate ori sunt chemate, la Agentia
pentru Ocuparea Fortei de Munca la care sunt inregistrate, pentru a primi sprijin in vederea
incadrarii in munca;

sa comunice in termen de trei zile Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca la care sunt
inregistrate orice modificare a conditiilor care au condus la acordarea drepturilor;

sa participe la serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca si de formare profesionala


oferite de agentia la care sunt inregistrate;

sa caute activ un loc de munca.

Plata ajutorului de şomaj încetează în următoarele situaţii:


 la îndeplinirea termenelor legale;
 la încadrarea în muncă a titularului sau după 30 de zile de la
obţinerea de către acesta a autorizaţiei de executare a unei activităţi pe cont propriu;
 în cazul refuzului nejustificat de a se încadra într-o unitate cu
contract de muncă pe o durată nedeterminată sau determinată, într-un loc de muncă
corespunzător pregătirii şi nivelului studiilor şomerului, situaţiei personale şi stării lui de
sănătate;
 la data refuzului nejustificat de a urma un curs sau o altă
formă de pregătire profesională organizate sau, după caz, la data întreruperii sau neabsolvirii
cursurilor pe motive imputabile beneficiarilor.
Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de
stagiul de cotizare, după cum urmează:
a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Persoanele beneficiare ale ajutorului de şomaj au următoarele obligaţii : să se prezinte lunar, pe


baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la oficiul forţei de muncă pentru vizarea
carnetului de evidenţă, comunicarea unor eventuale locuri de muncă vacante sau cursuri de
calificare sau recalificare, să comunice oficiului forţei de muncă următoarele :
 încadrarea cu contract de muncă pe durată determinată sau
nedeterminată;
 dobândirea de terenuri agricole în suprafaţa prevăzută de lege;
 identificarea de surse proprii de venituri sau realizarea unui venit
mediu lunar pe membru de familie, de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară
impozitat;
 îndeplinirea condiţiilor de înscriere la pensia pentru munca depusă şi
limită de vârstă sau, după caz, stabilirea pensiei de invaliditate;
 îndeplinirea stagiului militar sau stabilirea domiciliului în străinătate,
etc.

Ce măsuri a luat guvernul in domeniul protectiei sociale ( mai ales somajul ) in


timpul pandemiei ?

Guvernul a stabilit condițiile pentru intrarea în șomaj tehnic și a reglementat depunerea online a
documentelor pentru obținerea unor beneficii sociale pe perioada stării de urgență.

Guvernul a aprobat Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte


normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul
situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Actul
normativ reglementează, printre altele, condițiile pentru intrarea în șomaj tehnic, continuarea
plății unor beneficii sociale, prelungirea în mod automat a unor documente, precum și
posibilitatea transmiterii online a actelor necesare pentru obținerea unor beneficii.

În ceea ce privește șomajul tehnic, Guvernul a stabilit că în timpul stării de urgență,


pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în
cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizația de care beneficiază salariații să fie
suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Nivelul indemnizației va fi de minimum 75% din
salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai
mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul
asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.
De aceste prevederi urmează să beneficieze salariații angajatorilor care îndeplinesc una din
următoarele condiții:

a) întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente
potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și dețin Certificatul de situații de urgență
emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din Decretul
Președintelui României nr. 195/2020. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
eliberează certificatul de situații de urgență conform metodologiei aprobată prin ordin.

b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de


a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației
prevăzută pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la
data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație, din bugetul asigurărilor pentru șomaj,  se
face în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor, iar aceste sume se reîntregesc din
fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Fondurilor Europene, în limita sumelor alocate
pentru această intervenţie şi în conformitate cu prevederile şi regulile de eligibilitate ale
Programului Operaţional Capital Uman.

Impactul financiar estimat pentru aplicarea măsurilor de urgență stabilite de Guvern este de
2.036.000 mii lei.

Calitățile de asigurări.

   Potrivit Art.7 alin 1 din Ordin nr.1549/29.11.2018, privind aprobarea Normelor


metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de
asigurat publicat în MO nr.1036/06.12.2018, documentele prin care se atestă calitatea de
asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România sunt, după caz:
 cardul naţional de asigurări sociale de sănătate în conditiile în care persoanele detinătoare
se încadrează în una dintre categoriile de persoane asigurate potrivit legii;
 documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu
casele de asigurări de sănătate a instrumentului electronic pus la dispoziţie de CNAS;
 adeverinţa de asigurat cu o valabilitate de 3 luni, pentru persoanele care refuză în mod
expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional;
 adeverinţa de asigurat eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris
asiguratul, numai în situaţia în care cardul naţional de asigurări de sănătate nu a fost emis și doar
dacă în urma accesării de către furnizori a instrumentului electronic (PIAS) nu se poate face
dovada calităţii de asigurat;
 adeverinţa de înlocuire a cardului naţional, eliberată prin grija casei de asigurări de
sănătate la care este înscris asiguratul, pentru situaţiile în care se solicită emiterea cardului
duplicat, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate nr. 98/2015;
 certificatul de naştere sau actul de identitate, după caz, pentru copiii în vârstă de până la
18 ani;
 adeverinţa eliberată de instituţiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru
persoanele reţinute, arestate sau deţinute care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă,
străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi cei care sunt
victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii
şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii, din care să rezulte că se află în această
situaţie;
 adeverinţa eliberată de unităţile în grija cărora se află persoanele care execută o pedeapsă
privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unităţile penitenciare, precum şi persoanele
care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv
persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative
de libertate.

Sursele de constituire a ajutorului de șomaj.

Persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare
pregătirii lor, sunt considerate șomeri și beneficiază, în condițiile prezentei legi, de ajutor de
șomaj și de alte forme de protecție socială, precum și de sprijin în vederea reintegrării lor
profesionale prin calificare, recalificare și perfecționare.

(1) Sunt îndreptățite să primească ajutorul de șomaj în condițiile prezentei legi:


a) persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa unității pentru motivele
prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a) -f) din Codul muncii sau cărora, după caz, le-a încetat
calitatea de membru în cooperația meșteșugărească din motive neimputabile lor;
b) persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa unității, dacă s-a stabilit
prin dispoziția sau hotărârea organului competent nelegalitatea măsurii luate de unitate ori lipsa
vinovăției persoanei în cauză, iar reintegrarea în muncă nu mai este obiectiv posibilă la unitatea
în care a fost încadrată anterior sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia;
c) persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa lor, pentru motive care,
potrivit legii, la reîncadrare nu întrerup vechimea în muncă;
d) persoanele care au fost încadrate cu contract de muncă pe durată determinată.
(2) Persoanele cărora le-a încetat contractul de muncă sau calitatea de membru în cooperația
meșteșugărească, în cazurile prevăzute la alineatul precedent, lit. a) și d), beneficiază de ajutor de
șomaj dacă au o vechime în muncă de cel puțin 6 luni în ultimele 12 luni premergătoare datei de
înregistrare a cererii pentru plata ajutorului de șomaj.
(3) Absolvenții de învățământ care, în termen de un an de la absolvire, s-au angajat și nu au
beneficiat integral de ajutor de integrare profesională vor primi ajutor de șomaj indiferent de
vechimea în muncă.
(4) Sunt asimilate șomerilor și beneficiază de plata ajutorului de șomaj persoanele fizice
autorizate să presteze o activitate individuală și membrii asociațiilor familiale care își desfășoară
activitatea în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990, dacă au contribuit la constituirea fondului
pentru plata ajutorului de șomaj pe o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori înregistrării
cererii, în situația în care și-au încheiat, activitatea renunțând la autorizația de funcționare.
Ajutorul de șomaj, după caz ajutorul de integrare profesională, constă într-o sumă calculată în
mod diferențiat, pe categorii de persoane și vechime în muncă, după cum urmează:

a) 60% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, în
cazul beneficiarilor de ajutor de integrare profesională care provin din rândul absolvenților
învățământului preuniversitar, profesional sau de ucenici, în vârstă de minimum 18 ani sau, după
caz, 16 ani;

b) 70% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, în
cazul beneficiarilor de ajutor de integrare profesională care provin din rândul absolvenților
învățământului superior;
c) 50% din media salariului de bază brut, avut în ultimele 3 luni, din care s-a dedus impozitul
prevăzut de lege, în cazul beneficiarilor de ajutor de șomaj care au o vechime în muncă de până
la 5 ani, dar nu mai puțin de 75% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus
impozitul prevăzut de lege;
d) 55% din media salariului de bază brut, avut în ultimele 3 luni, din care s-a dedus impozitul
prevăzut de lege, în cazul beneficiarilor de ajutor de șomaj care au o vechime în muncă de la 5
până la 15 ani, dar nu mai puțin de 80% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a
dedus impozitul prevăzut de lege;
e) 60% din media salariului de bază brut, avut în ultimele 3 luni, din care s-a dedus impozitul
prevăzut de lege, în cazul beneficiarilor de ajutor de șomaj care au o vechime în muncă de
minimum 15 ani, dar nu mai puțin de 85% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a
dedus impozitul prevăzut de lege;
f) 40% din venitul mediu lunar, rămas după plata impozitului stabilit potrivit legii, pe ultimele 12
luni, pentru persoanele de la art. 2 alin. (4), care au contribuit la constituirea fondului pentru
plata ajutorului de șomaj o perioadă de până la 5 ani, dar nu mai puțin de un an;
g) 50% din venitul mediu lunar rămas după plata impozitului stabilit potrivit legii, pe ultimele 12
luni, pentru persoanele de la art. 2 alin. (4), care au contribuit la constituirea fondului pentru
plata ajutorului de șomaj o perioadă de peste 5 ani.
Ajutorul de șomaj, calculat potrivit prevederilor alineatului precedent, nu poate depăși suma
reprezentând cuantumul a cel mult două salarii de bază minime brute pe țară, din care s-a scăzut
impozitul prevăzut de lege.

În cazul în care sursele enumerate mai sus nu compensează cheltuielile, deficitul bugetar se
acoperă prin subvenţii de la bugetul statului.
La capitolul cheltuieli, în bugetul asigurărilor pentru şomaj, cea mai mare parte sunt destinate
pentru plata indemnizaţiei de şomaj, urmate de alocaţiile de sprijin, plăţile compensatorii,
ajutorul de integrare profesională etc.
Anexa

Capitolul 1
PROTECȚIA ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ,

PRIORITĂȚI LA NIVEL NAȚIONAL

1.1 Conceptul de politică socială a statului

Într-un stat democratic, protecţia socială reprezintă un element fundamental al


politicilor statale, deoarece prin punerea în aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau
înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca „riscuri sociale” asupra nivelului de trai
al populaţiei.
Protecţia socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viaţă de bază
pentru toţi oamenii, indiferent de mijloacele de care aceştia dispun.
Există mai multe categorii de persoane care cer protecţia socială: protecţia şomerilor,
protecţia handicapaţilor, protecţia copilului şi a tinerilor, protecţia socială complementară
( protecţia socială în caz de deces, incapacitatea de muncă, boală profesională ).
Condiţiile concrete şi nevoile diferite care se cer acoperite fac ca şi modalităţile de
realizare a protecţiei sociale să fie diferite. Astfel, programele se bazează pe premise diferenţiate
în cazul asigurarilor sociale - destinate acoperirii unor nevoi personale ca urmare a pierderii
temporare sau definitive a capacităţii de muncă - sau în cazul protecţiei lucrătorului la locul de
muncă - mediu, condiţii de muncă - nevoi care se transferă asupra costurilor de producţie şi a
căror satisfacere este inclusă în preţul produsului.
Obiectivele reformei în domeniul asistenţei sociale, adică în domeniul susţinut material
de stat, sunt astfel formulate şi fundamentate încât să se poata asigura realizarea restabilirii sau
menţinerii unor echilibre între sectorul public şi cel privat, între protecţie şi autoprotecţie, între
nevoi şi resurse, între dezvoltarea umană a generației prezente şi cea a generațiilor viitoare.
Asistența socială este mecanismul principal prin care societatea intervine pentru a
preveni, limita sau înlătura efectele negative ale evenimentelor care se produc asupra persoanelor
sau grupurilor vulnerabile, fără voia acestora sau sunt prea puțin influențate de acestea.
Obiectivul principal al protecţiei sociale îl constituie diminuarea sau chiar înlăturarea
consecințelor unor riscuri asupra mediului şi nivelului de trai ale unor segmente ale populației.

Politica socială a statului reprezintă un ansamblu de scopuri şi instrumente de


analiză prin care puterea publică realizează afectarea normativă a resurselor
publice şi a distribuirii veniturilor în perspectiva umanistă a dreptăţii sociale.

Politica socială urmăreşte rezolvarea marilor probleme sociale legate de sănătate,


educaţie, locuinţe şi se realizează prin intervenţia statului asupra următoarelor categorii de
beneficiari: familii cu mulţi copii fără susţinere materială, copii orfani, persoane aflate în
incapacitate de muncă definitiv sau temporar, persoane vârstnice etc. În general, nu se poate
elabora „o listă universală” de componente ale politicii sociale asupra cărora statul doreşte şi
poate să acţioneze prin intermediul politicii sociale deoarece aceasta cuprinde o arie mai largă
sau mai restrânsă de obiective sociale determinată de organizarea societăţii, în general şi în
funcţie de politica promovată de partidul de guvernământ şi mecanismele politice specifice
acestuia.
În lucrarea sa cu privire la problematica politicii sociale, T.H.Marshall, considera că
scopul declarat al politicii sociale este bunăstarea. Pornind de la această premisă, în condiţiile
actuale ale dezvoltării societăţii principalele obiective urmărite de politica socială, sunt:
 promovarea unor servicii publice: sănătate, educaţie, siguranţă socială, cultură etc;
 protecţia unor segmente ale populaţiei aflate în dificultate prin intermediul sistemului
asigurărilor sociale şi a sistemului asistenţei sociale;
 asigurarea unor condiţii sociale considerate a fi importante pentru dezvoltarea socială
generală: creşterea solidarităţii sociale, promovarea intereselor familiei şi a copilului etc.
Politica socială a statului poate interveni şi în alte domenii cum ar fi: aplicarea unor
măsuri de reglementare a proceselor cu efecte nocive asupra mediului ambiant sau la nivel
microeconomic prin intermediul instituţiilor locale poate influenţa sau urmări rolul şi activitatea
sindicatelor sau protecţia angajaţilor (durata zilei de muncă, dreptul la condiţii corespunzătoare
de muncă etc).
Fundamentul realizării politicii sociale îl constituie sincronizarea politicii sociale cu
politica economică astfel încât obiectivele politicii sociale să nu fie în discordanţă cu obiectivele
de dezvoltare economică. Afirmaţia că economia este latura inseparabilă a acţiunii sociale
presupune tratarea socialului prin prisma modificărilor la care este supus economicul ca urmare a
schimbărilor fundamentale de sistem.

Protecţia socială a devenit la ora actuală o temă majoră pentru întreprinderi, stat,
salariaţi şi toţi ceilalţi factori implicaţi în acţiuni sociale reprezentând nu doar un element
fundamental al politicii sociale (ca instrument) cât mai cu seamă obiectivul său central.
În general, abordarea conceptului de protecţie socială se face din două unghiuri de
vedere: al ofertantului şi al beneficiarului. Ca în orice raport cerere-ofertă, preţul (respectiv, al
protecţiei sociale) se va forma, în condiţiile unei pieţe libere a serviciilor sociale, dar şi ţinând
cont de caracterul colectiv al acestui tip de servicii, la intersecţia nevoilor cu resursele. Preţul
protecţiei sociale se exprimă prin costurile ocazionate de producerea serviciilor sociale a căror
efect este siguranţa sau securitatea socială.
Un gen special de protecţie este cerut de condiţiile cauzate de tranziţie. În această
situaţie protecţia este solicitată pentru a putea asigura omului traversarea unei perioade mai
scurte sau mai lungi de timp. De aceea se apreciază că politica socială a perioadei de tranziţie se
caracterizează în primul rând prin asigurarea protecţiei sociale în faţa fenomenelor inerente
acestei etape (şomaj, inflaţie, accentuarea sărăciei, marginalizarea socială etc).
Protecţia socială se manifestă printr-un ansamblu de măsuri (materiale şi/sau
nemateriale) care urmăresc direcţii practice, convingătoare, prin acţiuni concrete la nivelul
următoarelor dimensiuni:
Protecţia locului de muncă presupune în prealabil asigurarea unui loc de muncă pentru
fiecare, şi nu orice fel de loc de muncă ci a unuia cât mai pe măsura posibilităţilor şi pregătirii
individului. Aceasta se realizează prin:
 stimularea dezvoltării activităţilor economice care să ofere locuri de muncă cu cerinţe
de calificare superioară;
 acordarea de compensaţii economice şi sociale (cu caracter individual), pentru acele
activităţi care au un grad scăzut de acceptabilitate socială;
 fundamentarea unui regim complementar de protecţie realizat în cadrul fiecărei firme
pentru asigurarea unei dimensiuni de protecţie a salariaţilor care să cuprindă protecţia socială,
economică, financiară, juridică, în cazul producerii unor evenimente.
Protecţia populaţiei salariate, este asigurată prin acţiunile conjugate ale sindicatelor şi
legislaţia adecvată domeniului muncii şi protecţiei sociale. Ea include asigurarea de condiţii
fizice, sociale, organizaţionale normale de muncă precum şi protecţia împotriva oricăror abuzuri.
În mod special în această categorie (obiectiv) se include garantarea unui salariu minim civilizat.
Protecţia împotriva nedeteriorării calităţii vieţii formează un ansamblu de măsuri
menite să acţioneze în special asupra păstrării dimensiunilor indicatorilor cantitativi (dar şi
calitativi) ai calităţii vieţii. Acest tip de protecţie se cere în special în perioada de tranziţie, când
pericolul deteriorării standardului de viaţă apasă asupra întregii populaţii şi sunt necesare
eforturile şi suportul statului, a compensaţiilor economice (fără a depăşii limitele eficienţei), a
suplimentării acelor importuri prin care să se completeze cele necesare traiului civilizat.
Protecţia grupurilor sociale defavorizate (handicapaţii, minori abandonaţi, tineret fără
sprijin material şi nematerial, populaţie vârstnică fără suport de ajutor, familii cu mulţi copii fără
suport material adecvat etc).
Acest tip de protecţie porneşte de la drepturile civile ale cetăţenilor punând în evidenţă
nu doar serviciile sociale ci şi cele socio-sanitare pentru a proteja şi a oferi sprijinul adecvat
individului şi familiei sale. În aceste cazuri, dificultatea de integrare a acestor persoane în lumea
muncii cere mijloace de protecţie economică şi socială, corespunzătoare, începând cu integrarea
şcolară şi până la găsirea unui loc de muncă pentru aceste persoane cărora să le confere o
oarecare independenţă economică, protecţia acestor categorii se constituie ca cea mai asiduă
purtătoare a mesajului umanist-social.
O problemă majoră în cadrul acestei categorii de protecţie o constituie protecţia
copilului şi a tineretului. Abordarea şi aprofundarea problematicii specifice vârstei tinere au un
impact particular deosebit asupra calităţii vieţii. Aspectul condiţiei juvenile prezintă în societatea
contemporană o serie de particularităţi: violenţa minorilor, şomajul tinerilor, marginalizarea
tineretului prin pierderea atribuţiilor, comportamentul de tip „dezertor” în faţa imposibilităţii
găsirii unui loc de muncă pe măsura aşteptărilor etc., contribuie la accentuarea stării conflictuale
în special la această categorie socială.
Protecţia întregii colectivităţi urmăreşte asigurarea împotriva unor procese sociale
patologice cu acţiune negativă majoră asupra condiţiei individului: crize economice;
criminalitate; corupţie; tensiuni interetnice, interreligioase, interrasiale (sau între alte grupuri
sociale).
Teoretic protecţia socială trebuie să-şi dovedească maximum de beneficiu uman.
Practic, ea reprezintă o temă de mare sensibilitate economică privind depistarea şi utilizarea
tuturor resurselor economice (dar şi noneconomice) pentru crearea confortului social, la nivelul
întregii colectivităţi.
1.2. Definirea şi delimitarea termenului de sărăcie

Interesul pentru studiul sărăciei izvorăşte din convingerea tot mai mare a specialiştilor
în probleme economice că sărăcia nu este doar o consecinţă, ci este o premisă mai mult sau mai
puţin defavorabilă a creşterii economice. Scopul dezvoltării nu este numai creşterea producţiei,
ci modificarea repartiţiei acestei producţii în aşa fel încât, prin aceasta, să se amelioreze
condiţiile de viaţă ale indivizilor din cadrul societăţii.
Definirea cât mai exactă a sărăciei are o importanţă covârşitoare atât pentru cunoaşterea
proporţiilor sale, a cauzelor şi fenomenelor care o generează, cât şi pentru stabilirea metodelor de
combatere, prin măsuri de protecţie şi asistenţă socială. În acest sens, o bună definire a sărăciei
condiţionează nu numai înălţimea pragului de sărăcie, deci proporţia populaţiei sărace, dar şi
găsirea celor mai bune măsuri de protecţie socială
Obiectivul principal pentru a putea evalua numărul celor săraci este de a defini sărăcia.
Astfel, într-o abordare conceptuală, prin sărăcie se înţelege ansamblul raporturilor individului
cu societatea, iar într-o abordare operaţională sunt desemnaţi explicit cei care au nevoie de
ajutor din partea societăţii.
Sărăcia este determinată de două coordonate majore:
 nivelul venitului,
 necesităţile minime de viaţă.
Nivelul venitului să se situeze sub nivelul minimului de trai (acesta se va defini pe
parcursul prezentului studiu). (…) Efortul de definire a sărăciei, de determinare a nevoilor
minime de viaţă, poate fi finalizat în măsura în care se determină pragurile de sărăcie şi în
continuare se asigură datele statistice. Numai pe aceste date pot fi determinate numărul de familii
şi de indivizi care trăiesc în sărăcie, politicile şi programele de combatere a acesteia.

Sărăcia este o stare de lipsă de lungă durată a resurselor necesare pentru


a asigura un mod de viaţă considerat decent, acceptabil la nivelul unei
colectivităţi date.

Definiţia pune în evidenţă trei faţete ale conceptului:

Sărăcia nu trebuie confundată cu inegalitatea resurselor între membrii unei colectivităţi.


Inegalitatea resurselor este o stare de fapt existentă în orice societate şi, aşa cum istoria a
dovedit, înlăturarea acestei stări este pe cât de imposibil de realizat, pe atât de nedezirabilă.
Sărăcia este definită cel mai frecvent drept lipsă a resurselor (cel mai adesea, se au în vedere
resursele economice) şi/sau excludere socială. În acest context, sărăcia este mai mult decât atât,
reprezentând un “complex social-psihologic-cultural, un mod de viaţă individual, familial şi
social. Prin urmare, se poartă “războaie” anti-sărăcie, deoarece ea reprezintă extrema
inaceptabilă a inegalităţii care include implicit întrebarea – ce se poate face pentru a o combate ?
Durata stării de lipsă a resurselor este un element central al definiţiei sărăciei. Astfel, se
poate vorbi de sărăcie doar în situaţia în care lipsa de resurse tinde să se permanentizeze şi nu
mai poate fi “compensată nici de acumulări anterioare şi nici de amânarea unor tipuri de
consum”.
Definiţia subliniază necesitatea contextualizării sărăciei. Sărăcia nu poate fi decupată
din contextul larg în care ea există. Chiar dacă există în toate societăţile, sărăcia îmbracă forme
diferite de manifestare, extindere şi intensitate. Cauzele şi factorii sărăciei se gasesc în contextul
economic, politic, social, cultural şi istoric specific colectivităţii studiate. Prin urmare, analiza
sărăciei într-o societate dată, la un anumit moment, trebuie să pornească de la situaţia concretă,
specifică care să funcţioneze pentru toate societaţile şi nici măcar pentru aceeaşi societate de-a
lungul timpului, mai ales dacă aceasta trece prin schimbări structurale de mare amploare.
Luând în considerare multitudinea de factori care pot servi definirii sărăciei şi ţinand
cont de starea, în special economică, în care se află ţara noastră, putem defini sărăcia și ca fiind o
stare de lipsuri care-l privează pe individ/familie de exercitarea drepturilor fundamentale şi
responsabilităţilor sale, nepermițându-i să-și asigure el însuși resursele necesare unui mod de
trai decent acceptabil la nivelul colectivităţii la un moment dat.
Prin definiţia prezentată, se face referire, în special, la resursele economice - ca resursă
generală esenţială a tuturor activitaţilor care compun traiul zilnic, dar şi la totalitatea lipsurilor şi
handicapurilor acumulate de individ la un moment dat (lipsa unui loc de muncă, a unei locuințe,
absența scolarizării, a formării profesionale, o stare de sănătate precară etc).
Totodată trebuie făcute câteva completări cu privire la această definiţie şi anume:
 resursele disponibile ale individului. Poate exista, la un moment dat, situaţia ca
individul să dispună de astfel de resurse (forţă fizică, pregatire intelectuală etc), dar să nu le
poată folosi pentru a le transforma în resurse materiale pentru a-şi asigura existenta. Iata una din
situaţiile obiective care il plasează pe individ în sfera categoriilor sărace ale populaţiei.
 definiţia face referire în acelasi timp şi la individ şi la familie; familia reprezintă, în
anumite condiţii, un factor de compensare sau un factor de deteriorare a stării materiale a
individului.
Definiţia conceptului de sărăcie adoptata este cea care va orienta:
 măsurarea şi diagnoza acesteia,
 identificarea tipurilor de sărăcie, dinamica şi caracteristicile acestora,
 identificarea zonelor sociale unde sărăcia este localizată şi proiectarea politicilor sociale
şi modalităţilor de intervenţie eficiente şi legitime.
Concepte asociate:
Bunăstarea. Stat al bunăstării este acel stat în care puterea este angajată util (prin
acţiune politică şi prin cea administrativă) într-un efort menit să modifice jocul forţelor pieţei în
cel puţin trei direcţii: în primul rând, garantând indivizilor şi familiilor un venit minim
independent de fluctuaţiile cererii şi ofertei şi de capriciile proprietăţii; în al doilea rând, prin
diminuarea ariei de nesiguranţă şi punerea în gardă a indivizilor şi familiilor lor să suporte
anumite contingenţe sociale (bolnavi, bătrâni, şomeri); în al treilea rând, prin asigurarea că toţi
cetăţenii, fără deosebire de statut, să se bucure de standarde de viaţă mai bune, disponibile în
raport cu o gamă predominantă de servicii sociale.

1.3. Piaţa muncii şi protecţia socială

În general, prima coordonată care este abordată în cadrul problematicii pieţei muncii,
mai precis a negocierilor salariale este durata timpului de lucru (zi, săptămână, an). Această
durată este stabilită şi reglementată prin legislaţia guvernamentală dar şi prin acordurile de tarife,
este verificată periodic şi modificată atunci când condiţiile generale ale pieţei muncii o cer.
Factorul care influenţează cel mai accentuat durata programului de muncă şi care generează
adesea mari nemulţumiri şi presiuni sociale datorită consecinţelor sale este programul tehnic.
În general statisticile privind durata de muncă prezintă durata medie a
muncii/săptămână (în unele cazuri, zi sau lună) iar seriile de date se referă la:
 orele de muncă efectiv lucrate
 orele de muncă remunerate (plăţile)
Orele de muncă efectiv lucrate corespund în ansamblu orelor petrecute la locul de
muncă, cuprinzând perioadele normale de muncă şi orele suplimentare în timp ce orele
remunerate acoperă în plus orele de muncă plătite dar neefectuate (cum ar fi: concediile anuale,
zilele de sărbătoare, concediile de boală şi alte tipuri de concedii sau perioade de timp plătite).
De menţionat că începând cu anii `90 s-au produs numeroase şi ample modificări
cantitative şi calitative ale duratei de muncă pornind de la următoarele consideraţii:
 valul de evenimente politice-sociale precum şi profundele transformări economice de
după 1989 cu toate ţările central-est europene au determinat modificarea esenţială a pieţei muncii
astfel:
 eliberarea „cortinei de fier” prin ridicarea graniţelor (total sau parţial) a produs dislocări
de populaţie în direcţia reîntregirii familiilor şi căutarea de loc de muncă mai bine plătit;
 atracţia forţei de muncă (inclusiv calificată şi cu un loc de muncă asigurat în ţara de
origine) către occident ca „miraj” al realizării profesionale;
 accentuarea, în unele situaţii chiar scăparea de sub control a fenomenului „migraţia
clandestină” a forţei de muncă, cu efecte deosebit de negative în special asupra populaţiei şi
pieţei muncii din ţara către care s-a orientat fenomenul migraţionist;
 accentuarea şomajului (atât în ţările în tranziţie cât şi în cele dezvoltate) ca urmare a
următoarelor condiţii: restructurarea economică din fostele ţări socialiste a declanşat
generalizarea şomajului ca fenomen de masă; mutaţiile produse pe piaţa muncii au produs printre
altele şi schimbarea programului de lucru, trecerea la săptămâna de 5 zile lucrative.
Efectul a fost perceput sub două aspecte: unul considerat ca subiectiv, satisfacţia populaţiei
salariate de a se apropia prin această măsură de standardul ţărilor dezvoltate şi obiectiv,
diminuarea treptată a eficienţei muncii, randamentului şi motivaţiei paralel cu pretenţia susţinută
de creştere a salariului datorită inflaţiei şi liberalizării preţurilor;
 reducerea la 35 de ore săptămânal chiar în ţări dezvoltate (exemplu Franţa) ca simbol al
solidarităţii salariale şi sindicale în faţa posibilităţilor tot mai accentuate de pierdere a locurilor
de muncă în masă (în special în marile zone ale pieţei muncii, regii şi întreprinderi de stat);
 goana după competitivitate industrială pe piaţa externă ceea ce necesită încorporarea în
produse şi servicii a cât mai mult progres tehnic şi tehnologic cu consecinţe în planul renunţării
la utilizarea de forţă de muncă;
 disponibilizarea preferenţială a femeilor şi tinerilor ceea ce constituie conturarea
fenomenului „şomaj feminin” şi „şomaj tineret” (chiar licenţiaţi) necesită o protecţie socială
deosebită dar mai ales specifică.
Populaţia română scade şi îmbătrâneşte, ratele abandonului şcolar sunt ridicate, iar
populaţia participă foarte puţin la activitatea economică.
Mai mult de 10% din populaţia României a ales să muncească în străinătate, conform
datelor statistice naționale și intrnaționale. Specialiştii atrag atenţia asupra crizei de forţă de
muncă în unele domenii, dar vin şi cu soluţii: muncitorii din Republica Moldova, cei din Ucraina
sau Serbia sunt cei care ar putea să pună capăt crizei de forţă de muncă din România. În prezent,
peste trei milioane de români lucrează în străinătate. Cei mai mulţi, adică 40%, au ales să
muncească în Italia, 18% în Spania, 6% în Israel şi 5% în Germania. Raportul mai atrage atenţia
că România se va confrunta în viitor cu o altă situaţie de criză care poate genera pierderi în ceea
ce priveşte dezvoltarea umană. Documentul mai arată că în ultimii ani mai mult de un sfert dintre
românii care au ales să se stabilească în altă ţară sunt persoane cu studii superioare, iar 58% sunt
absolvenţi de studii liceale şi postliceale.
În prezent, sectoarele cu deficit de forţă de muncă sunt construcţiile; o situaţie gravă, în
condiţiile în care sunt alocate fonduri structurale mari pentru a dezvolta infrastructura, de aici
lipsind atât muncitorii necalificaţi, cât şi specialiştii. Economia României este vulnerabilă la
şocuri venite din afară pentru că ţara nu are o piaţă internă stabilă. Sistemele de protecţie socială
nu sunt perfecte, dar este mulţumitor faptul că există o diversificare de exemplu în sistemul de
pensii, care oferă şi schemele private. Economia România este în creştere puternică de opt ani
consecutiv, iar nivelul şomajului este redus. Însă situaţia se datorează unor factori
circumstanţiali, neexistând certitudinea că pe viitor situaţia se va menţine. În raport este subliniat
faptul că populaţia română scade şi îmbătrâneşte, ratele abandonului şcolar sunt ridicate, iar
populaţia participă foarte puţin la activitatea economică, mai precis jumătate din populaţia
României este inactivă. În plus, administraţia nu este pregătită pentru o Românie - stat membru
UE, este concluzia Raportului.

Reconversia profesională

Reconversia profesională respectiv perfecţionarea profesională nu constituie terapii


miraculoase care soluţionează sigur, de la sine, problemele majore ale pieţei muncii. Succesul
lor în planul ocupării şi reocupării forţei de muncă, al funcţionării pieţei muncii rămâne
dependent de asigurarea unui ansamblu de condiţii înainte, în timpul şi după derularea
acestora.
Reconversia profesională a forţei de muncă nu trebuie privită doar ca un mijloc de a
scăpa de ameninţarea şomajului, ci aşa cum se procedează în ţările dezvoltate, ca un mijloc de a
obţine o calificare mai înaltă, un loc de muncă mai bun şi toate avantajele care decurg din
aceasta.
Reconversia profesională reprezintă procesul prin care are loc o schimbare a
condiţiilor economice anterioare, o modificare a obiectului activităţii anumitor agenţi
economici şi chiar a unor ramuri ale economiei naţionale, iar în cadrul industriei pe
subramurile acesteia, datorită trecerii lor de la un gen de producţie la altul.
Reconversia profesională a forţei de muncă îndeplineşte două funcţii importante:
 funcţia economică de ajustare a forţei de muncă la nevoile economice în continuă
schimbare, în vederea echilibrării ofertei cu cererea de muncă, a echilibrării excedentelor cu
deficitele de forţă de muncă;
 funcţia socială reprezentând o pârghie care asigură concomitent:
o reducerea şi combaterea şomajului;
o combaterea sărăciei, ştiut că populaţia şomeră are o contribuţie apreciabilă în
determinarea proporţiilor şi evoluţiei populaţiei sărace.
Resursele financiare trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor pentru calificare,
recalificare sau perfecţionare, respectiv:
 salariile personalului de predare şi instruire şi sumele plătite colaboratorilor externi;
 sume destinate pentru a acoperi chiria sălilor de curs, materialele didactice, documente
de evidenţă, rechizite, întreţinerea clădirii, apă, energie, cazare, cantină, transport (pentru
cursanţii navetişti), echipament de lucru, material de producţie, etc.

Indexarea şi protecţia socială


Indexarea reprezintă o modalitate de conectare a unor variabile economice, precum
salariile, impozitele, pensiile, cu creşterea nivelului general al preţurilor. Cel mai adesea
indexarea se foloseşte pentru a oglindi dinamica veniturilor din muncă a salariilor, în raport cu
evoluţia preţurilor, îndeosebi a celor de consum personal, pentru corelarea creşterii salariilor cu
inflaţia.
În toate ţările cu economie de piaţă au fost adoptate legi prin care mărirea salariilor de
bază creşte în mod automat, corelat cu indicele creşterii preţurilor, indice devenit oficial după ce
a fost negociat între sindicate, patronat şi guvern.
Indexarea este însă numai una din aceste modalităţi şi procedee de realizare a
corelaţiilor dintre salarii şi preţuri, dintre salarii şi costul vieţii; salarii-productivitate, salarii-
venit naţional, salarii şi creşterea economică.
Într-o serie de ţări negocierea colectivă întemeiată pe o bună organizare a partenerilor
sociali, realizează aceste corelaţii fără însă a recurge la tehnicile indexării. Mai mult decât atât
într-o serie de ţări care nu practică indexarea (Germania, Japonia, Suedia, Austria) creşterea
salariilor, deşi mai mare decât în ţări care recurg la indexare nu generează totuşi procese
inflaţioniste mari, dimpotrivă ele fiind chiar mai mici.
Indexarea îndeplineşte ca funcţie principală prevenirea eroziunii puterii de
cumpărare. Ea are însă şi un efect secundar: acela de a transmite presiunile inflaţioniste
asupra costurilor, asupra ocupării, preţului şi rentabilităţii, asupra investiţiilor şi cererii
globale.
Alegerea unui indicator pentru indexarea salariilor este calculat în funcţie de indicele
preţurilor de consum care se calculează şi se publică regulat de către servicii publice specializate.
În practică, indicele naţional al preţurilor de consum este criticat de regulă de către sindicate
deoarece se calculează şi suferă influenţa obiceiurilor de consum ale familiei medii.
După mărimea numărului de salariaţi şi a altor categorii de populaţie care beneficiază
de indexare, ţările cu economie de piaţă pot fi clasificate astfel:
 ţări unde toţi salariaţii beneficiază de indexare reglementată de către puterea executivă;
 ţări în care indexarea este automată şi proporţională cu nivelul creşterii preţurilor;
 ţări în care o parte mai mult sau mai puţin importantă a salariaţilor beneficiază de o
clauză de indexare prin convenţiile colective ale fiecărei unităţi economice;
 ţări în care indexarea este inexistentă;
Oricum ar fi însă practica indexării, este apreciată în unanimitate ca o pârghie solidă a
politicii sociale pornind de la însăşi obiectivele sale: nivelul de trai şi calitatea vieţii.
În cazul în care compensarea constă într-o sumă uniformă pentru toţi salariaţii,
eficacitatea protecţiei sociale depinde de volumul aceste compensaţii şi de nivelul remunerării;
salariile mici vor fi bine protejate în timp ce salariile înalte nu vor fi decât în parte.
Cu toate acestea problema nu este deloc simplă deoarece sunt prezente două procese
care se derulează în spaţii temporare diferite:
 indexarea este un fenomen continuu (a cărei stare se poate percepe de la o lună la alta cu
ajutorul statisticilor de preţuri);
 convenţiile colective se încheie pe o durată variabilă de un an, doi sau chiar mai mult.
Cu toate acestea, rareori negocierile salariale pot fi redeschise la fiecare trei sau şase
luni; prevăzând indexarea salariilor, sindicatele încearcă să se protejeze împotriva creşterii
preţurilor în timpul perioadei dintre o negociere şi alta.
Clauza de indexare reprezintă o dispoziţie de contract care prevede ca ajustarea
salariilor stabilite prin contract să reflecte total sau parţial evoluţia preţurilor, a costurilor
specifice sau evoluţia nivelului general al preţurilor. Utilizarea clauzei de indexare se bazează pe
faptul că ea este prevăzută ca urmare a schimbării puterii de cumpărare(cel mai adesea prin
deteriorarea sa).

1.4. Conceptul şi formele de sprijin în asistență socială


Într-un concept modern, sistemul de asistenţă socială poate fi definit ca totalitatea
principiilor umanitare pe care se întemeiază ajutorul acordat unor membrii ai comunităţilor, aflaţi
în nevoie, sau sistemul de asistenţă socială reuneşte ansamblul mijloacelor tehnico-financiare
utilizate de administraţia publică centrală şi locală pentru materializarea politicilor sociale
naționale.
Asistenţa socială reprezintă componenta protecţiei sociale care, prin reglementări juridice,
pune în aplicare programe naţionale şi regionale în vederea susţinerii unor ajutoare, indemnizaţii,
alocaţii şi servicii sociale destinate familiilor cu copii, vârstnicilor, copiilor şi adulţilor cu
deficienţe şi altor categorii de persoane aflate în dificultate sau în situaţie de nevoie.
Nevoia socială pentru unele persoane poate fi stabilită ca un ansamblu de nevoi a căror
satisfacere trebuie considerată ca fiind necesară pentru asigurarea unui nivel minim de trai în
concordanţă cu cel al membrilor comunităţii. Dacă nevoile fundamentale nu pot fi satisfăcute –
hrană, îmbrăcăminte etc. – înseamnă că avem de-a face cu sărăcia. În mod frecvent termenul de
asigurări sociale se substituie celui de asistenţă socială. Dacă sistemul asigurărilor sociale este un
sistem contributiv la care participă angajatorii şi angajaţii, sistemul de asistenţă socială este un
sistem de ajutorare finanţat de la bugetul de stat şi bugetele locale, în interesul persoanelor care
nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului.

Caracteristicile asistenţei sociale sunt:


 asistenţa socială, ca o componentă a sistemului de protecţie socială este o instituţie
relativ independentă şi se adresează persoanelor care nu pot munci sau sunt dezavantajate social;
 sistemul juridic care îi reglementează acţiunile şi intervenţiile, aplică programele
umanitare pentru asigurarea în practică a politicilor sociale stabilite de administraţia publică
centrală şi locală;
 finanţarea serviciilor sociale şi a ajutoarelor, indemnizaţiilor şi alocaţiilor familiale se
asigură de la bugetul de stat şi bugetele locale.

Reglementări internaţionale privind asistenţa socială


Asistenţa socială se restructurează şi se dezvoltă în cadrul fiecărui stat în raport de situaţia
existentă a populaţiei şi de tradiţiile locale şi regionale.
Potrivit prevederilor art. 22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se stabileşte că
orice persoană, în calitatea sa de membru a societăţii, are dreptul la securitate (protecţie) socială
şi deci, la asistenţă socială; ea este îndreptăţită ca, prin efortul naţional şi colaborarea
internaţională, ţinând seama de resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea drepturilor economice,
sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi pentru libera dezvoltare a personalității
sale.
Ministerul Muncii şi Protecței Sociale, în domeniul managementului asistenţei sociale
acţionează prin direcţiile sale de specialitate pentru:
 coordonarea sistemului naţional de asistenţă socială, iniţierea de proiecte de acte
normative şi urmărirea aplicării legislaţiei în domeniul asistenţei sociale;
 evaluarea la nivel naţional a programelor de asistenţă socială şi propunerea strategiei
privind politicile familiare pe baza analizei indicatorilor sociali;
 iniţierea, coordonarea şi urmărirea realizării unor programe de servicii de asistenţă
socială în colaborare cu administraţia publică locală, organizaţiile neguvernamentale şi alţi
reprezentanţi ai societăţii civile;
 coordonarea metodologică a activităţii instituţiilor care asigură servicii comunitare de
asistenţă socială, finanţate de la bugetul de stat şi bugetele locale;
 asigurarea plăţii alocaţiilor familiale, ajutoarelor şi a indemnizaţiilor cu caracter
reparator de la bugetul de stat, pentru care, potrivit legii, este ordonator principal de credite
bugetare;
 elaborarea politicilor familiare şi supunerea lor spre aprobare organelor competente;
 acordarea de subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care
înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială.

Soluții pentru stimularea măsurilor de asistenţa socială


Guvernul va continua şi accelera procesul de reforme în concordanţă cu nevoile actuale ale
cetăţeanului şi ale societăţii româneşti.

Venitul minim garantat


Venitul minim garantat, care se adresează celor mai sărace segmente sociale, se va acorda
astfel încât acestea să depăşească nivelul de sărăcie în care trăiesc, însă, fără a descuraja
atitudinea faţă de muncă. Venitul se va acorda în funcţie de necesităţile reale, însă procedurile de
selecţie vor fi simplificate şi perfecţionate. Guvernul va urmări să nu mai existe întârzieri în
acordarea acestui ajutor.

Îmbunătăţirea echilibrului socio-economic al familiei


În vederea îmbunătăţirii echilibrului socio-economic al familiei, Guvernul României are în
vedere atingerea următoarelor obiective:
 redimensionarea măsurilor de protecţie socială pasivă/ajutor financiar pentru familiile
cu nevoi speciale/ şi dinamizarea măsurilor active de solidaritate familială; reducerea
disparităţilor faţă de accesul la resursele dezvoltării existente între familiile din mediul urban şi
cele din mediul rural;
 redimensionarea cadrului legal şi instituţional privind protecţia maternităţii, creşterea
natalităţii şi reducerea abandonului de copii;
 reducerea fenomenului violenţei în familie, creşterea gradului de educaţie şi securitate
familială;
 sporirea participării active a societăţii civile şi dezvoltarea durabilă a parteneriatului în
beneficiul dezvoltării şi protecţiei familiei.
Pentru realizarea acestor obiective strategice vor fi promovate următoarele programe:
Programul de măsuri pentru creşterea venitului familial şi a calităţii vieţii de familie
 corelarea nivelului venitului minim garantat cu salariul minim pe economie;
 majorarea alocaţiei de stat pentru copii până la circa 10 euro;
 darea în folosinţă gratuită, în limita terenului disponibil, pentru familiile sărace din
mediul rural, a unei suprafeţe de teren agricol, astfel încât suprafaţa deţinută împreună cu cea
primită în folosinţă să fie de 0,5 ha;
 atragerea resurselor locale pentru sporirea construirii locuinţelor sociale pentru
persoanele defavorizate şi revizuirea capacităţilor existente (va fi lansată în acest sens o
campanie naţională de sprijin);
 elaborarea unui set de măsuri active pentru integrarea pe piaţa muncii a susţinătorilor de
familie şomeri (Angajatorii care încadrează şomeri care sunt părinte unic susţinător al familiei
monoparentale vor fi scutiţi de plata contribuţiei la fondul de şomaj pe o perioadă de 1 an);
 lansarea unui Program de integrare a familiei în problemele comunitare (programe de
educaţie pentru sănătate, educaţie civică, educaţie pentru protecţia mediului etc.)
Programul pentru susţinerea familiei tinere
 construirea de locuinţe în sistemul creditelor ipotecare;
 acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei la prima căsătorie a fiecăruia
dintre soţi;
 organizarea serviciilor de consiliere familială în fiecare oraş, sau prin asociere de mai
multe oraşe sau comune;
 promovarea unor politici de atragere a agenţilor economici pentru a susţine familiile
tinere prin reducerea preţurilor la obiectele casnice achiziţionate în primii doi ani de căsătorie.
Programul de măsuri pentru concilierea vieţii de familie cu cea profesională
 organizarea serviciilor de sprijin a muncii în gospodărie/ revizuirea condiţiilor de acces
la sursa de apă, canalizare, electricitate, căldură;
 promovarea politicilor de educare pentru responsabilizarea egală a membrilor cuplului
familial faţă de problemele din gospodărie;
 sporirea facilităţilor de acces egal la formare şi perfecţionare profesională;
 reorganizarea serviciilor de creştere, îngrijire şi educaţie a copiilor în afara familiilor -
lărgirea reţelei în mediul rural.
Programul de integrare a familiilor de rromi în comunitate
 relansarea meşteşugurilor/meseriilor specifice rromilor;
 reintegrarea în muncă/participarea prin muncă la dezvoltarea comunităţilor locale;
 dezvoltarea incubatoarelor de mici întreprinzători pentru rromi;
 dezvoltarea programelor naţionale privind ameliorarea condiţiilor de viaţa, prin
colaborare cu actorii societăţii civile (educaţie pentru sănătate, civică, solidaritate familială etc.)
Reducerea abandonului de copii şi sporirea natalităţii
 acordarea unei indemnizaţii lunare pentru creşterea copiilor până la 2(3) ani femeilor
neasigurate în sistemul asigurărilor sociale pentru fiecare din primii trei copii;
 acordarea unei indemnizaţii lunare pentru creşterea copilului până la 2(3) ani,
persoanelor asigurate care îşi reiau activitatea în acest interval de timp.

Ameliorarea stării de sănătate a familiei, reducerea mortalităţii materne şi infantile


 organizarea activităţilor de educaţie pentru sănătatea familiei (cu precădere în mediul
rural);
 organizarea (împreună cu Ministerul Sănătăţii) a unei campanii de sprijin pentru femeile
gravide cu riscuri la naştere sau cu sănătate precară;
 revizuirea, împreună cu Ministerul Sănătăţii, a condiţiilor oferite de maternităţi şi
spitalele de copii şi a calităţii serviciului medical;
 realizarea campaniei de introducere obligatorie a consilierilor pentru viaţa de familie;
 realizarea campaniei de consiliere obligatorie pentru sănătatea reproducerii (mai ales în
mediul rural) şi a protecţiei femeii gravide în familie;
 aplicarea măsurilor legale de reducere a abandonului de copii, promovarea unor măsuri
active de sprijin pentru creşterea potenţialului familial de păstrare a copilului; responsabilizarea
părinţilor şi activarea solidarităţii comunitare de sprijin a familiei/mamei care se află în risc de
abandon a copilului;
 realizarea programului de formare a experţilor în domeniul protecţiei familiei, care
urmează a fi puşi la dispoziţia structurilor specializate din cadrul administraţiei locale.
Integrarea familiei în viaţa comunitară/combaterea formelor de discriminare în
cadrul familiei (violenţa în familie)
La nivelul comunităţilor locale:
 organizarea centrelor de consiliere pentru viaţa de familie;
 organizarea adăposturilor pentru victimele violenţei în familie (campania de informare a
prevederilor legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie);
 implicarea familiei în dezvoltarea spiritului comunitar prin Programul Naţional „Familia
şi comunitatea”.
Va fi îmbunătăţită legislaţia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Politicile, programele, acţiunile se vor realiza printr-o largă colaborare cu celelalte structuri
guvernamentale, cu reprezentanţii societăţii civile etc.
Reformarea sistemului de protecţie a copilului
Se va aplica o strategie de reformare a sistemului de protecţie a copilului şi va acţiona în
vederea promovării şi protejării drepturilor tuturor copiilor, indiferent de sex, apartenenţă etnică
şi socială, religie, opinie politică sau de alta natură, naţionalitate, rasă, limbă, infirmitate, naştere
sau situaţia copilului ori a părinţilor sau tutorilor săi.
Este necesar continuarea reformei în domeniul protecţiei copilului acţionând, cu prioritate,
pe următoarele direcţii:
Continuarea descentralizării serviciilor şi alocaţiilor
Vor fi implementate servicii sociale pentru protecţia drepturilor copilului la nivelul fiecărei
unităţi administrativ-teritoriale, până la nivelul comunelor. Activitatea de asistenţă socială se va
desfăşura cât mai aproape de mediul în care se dezvoltă fiecare copil, în cadrul familiei sale şi al
comunităţii de origine. Astfel, în funcţie de problemele sociale cu care se confruntă, consiliile
locale vor fi sprijinite pentru înfiinţarea diferitelor servicii alternative cum ar fi: centre de zi,
(inclusiv pentru copiii cu disabilităţi), servicii de asistenţă maternală, servicii de consiliere
(inclusiv a părinţilor), servicii de prevenire a abandonului şi de menţinere a copilului în propria
familie etc.
Aplicarea acestor măsuri vor conduce la înfiinţarea de servicii sociale la nivelul fiecărei
unităţi administrative (conform Legii nr. 705/2001 a asistenţei sociale) precum şi la dezvoltarea
unor servicii de tip „centru de zi, consiliere şi sprijin financiar”, care vor reduce numărul de copii
ce vor intra în sistemul rezidenţial de protecţie şi a celor care abandonează şcoala.
Protecţia persoanelor vârstnice
Pe lângă eliminarea nedreptăţilor existente în sistemul public de pensii, Guvernul
României va promova programe speciale pentru creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice cu
implicarea mai accentuată a autorităţilor publice locale şi a organizaţiilor civice în acordarea
serviciilor socio-medicale şi de îngrijire. În acest sens, vor fi promovate următoarele măsuri:
 construcţia de noi cămine precum şi modernizarea celor existente pentru crearea unor
condiţii decente de trai acestor persoane;
 realizarea unor servicii integrate socio-medicale la domiciliu;
 sprijinirea instruirii şi formării personalului care furnizează servicii de îngrijire la
domiciliu;
 elaborarea de standarde de calitate în domeniul serviciilor de îngrijire la domiciliu;
 dezvoltarea cadrului instituţional şi organizatoric care să permită implementarea serviciilor
de îngrijiri la domiciliu (reţea de centre comunitare integrate cu unităţile de asistenţă medicală şi
socială);
 modificarea legii privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor în sensul
urgentării datei de aplicare;
 programe speciale pentru prevenirea situaţiei de dependenţă şi creşterea implicării
persoanelor vârstnice în viaţa socială;
 stabilirea de parteneriate cu autorităţile administraţiei publice locale pentru dezvoltarea
serviciilor sociale comunitare;
 sprijinire a organizaţiilor civile şi a cultelor religioase furnizoare de servicii de asistenţă
socială destinată persoanelor vârstnice fără familie.
Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi
În ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi, se va urmări îmbunătăţirea situaţiei acestora, în
principal, prin următoarele măsuri:
 revizuirea Strategiei naţionale privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a
persoanelor cu handicap ţinându-se cont de Regulile Standard ale ONU;
 abordarea sistematică a accesibilizării mediului social, instituţional, de muncă, astfel încât
să poată fi utilizată în mod eficient resursa umană reprezentată de persoanele cu dizabilităţi;
 centrarea protecţiei speciale pe oferirea de locuri de muncă şi micşorarea ponderii
asistenţei pasive, bazate pe alocaţii;
 simplificarea modalităţii de determinare şi atestare a dizabilităţii (inclusiv criteriile
exclusiv medicale), precum şi a procedurilor de obţinere a sprijinului specific (şi de
recunoaştere a drepturilor);
 restructurarea instituţională, prin (re)evaluarea personalului implicat în sprijinul
specializat, dar şi prin clarificarea rolului pe care îl joacă diversele autorităţi ale statului;
 reanalizarea statutului instituţiilor de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap şi a
căminelor de îngrijire a persoanelor vârstnice;
 urmărirea aplicării prevederilor legale cu privire la accesibilizările pentru persoanele cu
handicap motor.

Capitolul 2
SISTEMUL PUBLIC NAŢIONAL AL ASIGURĂRILOR SOCIALE

2.1 Necesitatea şi conţinutul economic al asigurărilor sociale

În România, primele forme ale asigurărilor sociale au luat fiinţă către sfârşitul secolului
al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, din iniţiativa lucrătorilor din fabrici. Deşi în trecut în
România aceste asigurări au cunoscut o oarecare dezvoltare, totuşi, formele concrete de ocrotire
a cetăţenilor şi a familiilor lor n-au putut satisface pe deplin cerinţele de viaţă ale acestora.
Deoarece cetăţenii pot să ajungă în imposibilitatea de a mai munci, şi, deci, de a-şi
dobândi prin muncă bunurile şi serviciile necesare traiului lor şi a familiilor lor datorită
diferitelor cauze, cum sunt: accidentele, bolile, maternitatea, invaliditatea, precum şi ca urmare a
atingerii unei anumite limite de vârstă, când omul nu mai poate munci cu plenitudinea forţelor
sale etc. este necesar ca statul, companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale,
unităţile şi organizaţiile cooperatiste, asociaţiile, întreprinderile private, întreprinzătorii
particulari etc. să ia din timp măsurile corespunzătoare pentru protecţia cetăţenilor, asigurându-le
veniturile necesare traiului acestora şi familiilor lor.
Sub aspect financiar, asigurările sociale participă la repartiţia
unei părţi din produsul naţional brut, constituind un mijloc de control
asupra formării, repartizării şi utilizării acestuia, când se alimentează, se
repartizează şi se utilizează fondurile asigurărilor sociale.
 Asigurările sociale constituie acea parte a relaţiilor social
.
Asigurările sociale cuprind un sistem de ocrotire, de protecţie şi de ajutorare a
cetăţenilor activi, a pensionarilor şi a membrilor lor de familie, care constă în acordarea de către
stat sau anumite organizaţii de indemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la odihnă, la tratament
balnear şi alte gratuităţi, în perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de
muncă, sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară.
Aplicarea în practică a politicii sociale a statului român a contribuit la cristalizarea şi la
perfecţionarea pe plan naţional a unui sistem de asigurări sociale, care cuprinde ansamblul
organizat al formelor de asigurări sociale ce îşi păstrează individualitatea, depind unele de altele,
realizându-se astfel aspectul de totalitate şi integralitate prin care sunt ocrotiţi lucrătorii din
unităţile de stat, mixte, private, membrii cooperativelor meşteşugăreşti, agricultorii, avocaţii,
slujitorii cultelor, personalul casnic şi de îngrijire a blocurilor de locatari, pensionarii şi membrii
lor de familie.
Începând din anul 1992 se conturează tot mai bine realizarea unui sistem public naţional
unificat de asigurări sociale, prin integrarea în asigurările sociale de stat a sistemelor
independente de asigurări sociale (asigurările sociale pentru agricultori, ale cooperaţiei
meşteşugăreşti, ale Bisericii Ortodoxe Române, ale artiştilor plastici, ale muzicienilor,
compozitorilor şi scriitorilor).
Prin instituirea sistemului public naţional de asigurări sociale s-a creat un cadru unitar
de aplicare a legislaţiei în domeniu, se economisesc resurse materiale şi umane, se creează
flexibilitate în redistribuirea resurselor disponibile, în funcţie de cerinţele pentru anumite
prestaţii, se întăreşte controlul privind constituirea şi utilizarea resurselor şi calitatea prestaţiilor.

2.2. Principiile sistemului public naţional de asigurări sociale


Sistemul public naţional de asigurări sociale funcţionează cu respectarea următoarelor
principii:
1. Unicitatea – este expresia solidarităţii sociale în general şi a solidarităţii între
generaţii, în special. Potrivit acestui principiu funcţionează un sistem public naţional de asigurări
sociale, garantat de stat, bazat pe aceleaşi norme de drept.
Constituirea sistemului public naţional de asigurări a avut în vedere structura
ocupaţională, ca urmare a restructurării economiei. Prin existenţa lui se încurajează mobilitatea
pe piaţa muncii, nu mai există rigiditatea anterioară actualei organizări a asigurărilor sociale.
2. Obigativitatea - în sistemul public naţional al asigurărilor sociale sunt asigurate prin
efectul legii, obligatoriu:
 persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de
muncă şi funcţionarii publici;
 persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care
sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata
mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei
meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu
ale persoanelor enumerate mai sus;
 persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă
din bugetul asigurărilor pentru şomaj (şomeri);
 persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent
cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care se află în una dintre situaţiile următoare:
a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
b) administratori sau manageri care au încheiat contract de
administrare sau de management;
c) membri ai asociaţiei familiale;
d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt
asiguraţii acestora;
f) alte persoane care realizează venituri din activităţi
profesionale;
Persoanele ocrotite prin sistemul public naţional de asigurări sociale au calitatea de
asiguraţi. Asiguraţi pot fi cetăţenii români, străini sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul
sau reşedinţa în România.
Practic, astăzi toţi cetăţenii activi ai ţării, pensionarii şi membrii lor de familie sunt
ocrotiţi prin sistemul asigurărilor sociale, ceea ce înseamnă că la baza asigurărilor sociale se află
principiul obigativităţii şi că statul garantează aceste drepturi prin Constituţie şi prin alte acte
normative.
Asiguraţii sunt obiligaţi să plătească contribuţii de asigurări sociale şi au dreputul să
beneficieze de prestaţii de asigurări sociale.
Caracterul obligatoriu al asigurărilor în sistemul public naţional dă consistenţă
solidarităţii sociale şi corelat cu garantarea de către stat a acestui sistem, reduce posibilitatea
lipsei de venituri a persoanelor în cazul producerii riscurilor.
3. Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale
Statul este garantul acestuia de drept exercitat prin sistemul public al asigurărilor
sociale. El sprijină acest sistem prin acoperirea deficitelor financiare cu respectarea prevederilor
legii bugetului de stat.
4. Contributivitatea – fondurile sistemului public naţional al asigurărilor sociale se
constituie pe seama contribuţiilor plătite de companiile naţionale, regiile auatonome, societăţile
comerciale, instituţiile publice, instituţiile cultelor etc.
Salariaţii cotizează parţial şi diferenţiat la constituirea fondurilor de asigurări sociale.
Pentru şomeri, contribuţiile la asigurările sociale se plătesc din fondul pentru plata indemnizaţiei
de şomaj.
5. Egalitatea - persoanele asigurate beneficiază de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi
obligaţii dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii cerute de lege.
Cum contribuţia fiecăruia este proporţională cu venitul relizat, cetăţenii sunt ocrotiţi
prin asigurările sociale în concordanţă cu sistemul de salarizare. Deci, nivelul salariului
reprezintă elementul fundamental în funcţie de care se stabileşte cuantumul indemnizaţiilor,
ajutoarelor, pensiilor etc.
Cetăţenii români care isi desfăşoară activitatea în străinătate, în interesul statului român,
sunt cuprinşi în sistemul public naţional de asigurări sociale. Persoanele asigurate în sistemul
public naţional care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în străinătate beneficiază de drepturile
de asigurări sociale în condiţiile convenţiilor internaţionale la care ţara noastră este parte.
6. Solidaritatea socială – persoanele care participă la sistemul public naţional de
asigurări sociale îşi asumă reciproc obigaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de actele normatiave.
7. Repartiţia – fondurile colectate în sistemul public naţional se repartizează între
asiguraţi sub forma pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor, tratamentelor balneare, trimiterilor la
odihnă şi refacere etc.
8. Ocrotirea asiguraţilor se realizează în concordanţă cu cerinţele eticii şi echităţii
socilale – pensiile şi celelalte forme de ocrotire sunt regelementate şi acordate pe baza
contribuţiei aduse la dezvoltarea societăţii, urmărindu-se concomitent realizarea unui raport
echitabil între veniturile care provin din salarii şi cele care provin din pensii, între pensiile mici şi
cele mari (trimiteri la tratament balnear gratuit ale pensionarilor cu pensii mici, trimiteri gratuite
la odihnă în staţiunile balneoclimaterice ale copiilor din familiile cu mulţi copii etc.).
9. Imprescribilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de asigurări sociale –
acest principiu este expres prevăzut de legislaţia de asigurări sociale. Salariaţii şi ceilalţi cetăţeni,
care îndeplinesc condiţiile legale, au dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie, la
indemnizaţie etc.
10. Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici
parţial – acestea constituie un drept personal şi nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, nu pot fi
cedate, deoarece sunt menite să asigure condiţii decente de viaţă persoanei căreia i-au fost
conferite.
11. Autonomia şi descentralizarea – potrivit acestui principiu, asigurările sociale se
înfăptuiesc de către asiguraţii respectivi prin organe proprii şi organizaţii competente. S-a
înfiinţat Casa Naţioanală de Pensii, organism autonom, bazat pe administrarea de sine stătătoare
a legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale, care întocmeşte propriul buget public naţional al
asigurărilor sociale, se preocupă de realizarea veniturilor, de efectuarea cheltuielilor, de stabilirea
şi de plata drepturilor de asigurări sociale.

2.3. Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale

Izvoarele de formare a fondurilor asigurărilor sociale sunt contribuţiile ce se plătesc de


către agenţii economici şi salariaţi calculate prin aplicarea unor cote procentuale asupra
fondurilor de salarii în cazul angajatorilor şi asupra salariilor brute în cazul angajaţilor. Deci,
cuantumul fondurilor asigurărilor sociale depinde, în principal , de mărimea veniturilor realizate
de personalul încadrat în muncă, deci o creştere a veniturilor personalului determină şi majorarea
veniturilor asigurărilor sociale de stat.
În sistemul public al asigurărilor sociale, sunt contribuabili după caz, următorii:
 asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale;
 angajatorii;
 persoanele juridice asimilate angajatorilor la care îşi desfăşoară activitatea
asiguraţii (în cazul în care aceştia realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic),
echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute pe economie, de exemplu: asociaţi unici,
administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management,
membrii ai asociaţilor familiale, proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole etc. şi
care nu au contract individual de muncă.
Din anul 1992, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat ce se plătesc de către
agenţii economici şi instituţii au fost majorate şi diferenţiate. Majorarea cotei de contribuţie a
fost determinată de necesitatea păstrării echilibrului bugetului asigurărilor sociale de stat, în
condiţiile noi create de efectele tranziţiei la economia de piaţă.
Stabilirea unor cote diferenţiate a fost necesară pentru realizarea unei echităţi sporite,
prin legătura mai strânsă între contribuţia plătită în timpul activităţii şi prestaţiile obţinute la
vârsta pensionării, ţinându-se seama de grupa de muncă în care a lucrat.
Contribuţia de asigurări sociale pentru şomeri se suportă integral din bugetul Fondului
pentru plata ajutorului de şomaj, la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri se fac lunar de către instituţia
care administrează Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, respectiv Agenţia Naţională a
Ocupării Forţei de Muncă.
Contribuţia angajatului la asigurările sociale, în prezent de 25 % se calculează având ca
bază lunară de calcul salariile individuale brute inclusiv sporurile şi adaosurile, reglementate prin
lege sau prin contractul colectiv de muncă şi se reţine şi se plăteşte de către angajator. Baza
lunară de calcul, la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări sociale, o constituie fondul
de salarii brute lunare realizate de persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract
individual de muncă şi funcţionarii publici, precum şi de persoanele care îşi desfăşoară
activitatea în funcţii elective, cele numite în cadrul autorităţii executive,, legislative ori
judecătoreşti. Baza lunară de calcul la care persoana juridică română datorează contribuţia de
asigurări sociale pentru personalul român trimis în străinătate o constituie fondul de salarii total
rezultat din însumarea salariilor individuale la care s-a calculat contribuţia de asigurări sociale.
În această situaţie, baza de calcul nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul mediu al
asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 5 salarii
medii brute.
De asemenea, în cazul în care contribuţia lunară de asigurări sociale achitată de
contribuabili este mai mare decât contribuţia datorată, anual se procedează la regularizarea
sumelor prin restituirea în numerar a sumei achitate în plus sau prin compensare cu obligaţii de
plată viitoare.
În cazul în care angajatorul, în urma calculării şi reţinerii contribuţiei angajatului la
asigurările sociale nu face şi plata la buget a acestei sume, fapta constituie stopaj la sursă şi se
penalizează conform normelor legale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat mai este alimentat şi cu alte venituri cum sunt:
sumele rezultate din lichidarea debitelor din anii anteriori, restituirea subvenţiilor acordate
staţiunilor balneare în anii precedenţi şi nefolosite, majorările şi amenzile aplicate pentru
neplata la timp şi integrală a contribuţiilor pentru asigurări sociale, restituirea unor sume
plătite din eroare, pensii neachitate şi prescrise etc. Bugetul asigurărilor sociale de stat mai este
alimentat şi cu excedentul bugetului anului precedent, care se reportează pe anul următor.

2.4. Formele de protecţie a cetăţenilor prin asigurările sociale de stat


Cheltuielile bugetare destinate ocrotirii cetăţenilor din ţara noastră, prin asigurările
sociale de stat au crescut continuu datorită amplorii şi complexităţii problemelor sociale.

Principalele forme de protecţie a cetăţenilor prin asigurările sociale de stat


sunt: pensiile, biletele de odihnă şi tratament, indemnizaţii şi ajutoare,
alocaţii de sprijin. În România 4,5 milioane de angajaţi susţin în prezent
peste 6 milioane de pensionari.

Pensiile constituie forma principală şi tradiţională de ocrotire a cetăţenilor prin


asigurările sociale. Pensiile sunt drepturi băneşti lunare ce se acordă pe tot timpul vieţii de la
pensionare, persoanelor care îşi încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de
vârstă sau invalidităţii, copiilor urmaşi până la o anumită vârstă şi soţului supravieţuitor care
are calitatea de urmaş, pentru a li se asigura acestora condiţii decente de viaţă. Deci, pensia
poate fi privită şi din perspectiva unui venit de înlocuire atribuit persoanelor cărora vârsta nu le
mai permite să activeze pe piaţa muncii.
În sistemul public din România se acordă următoarele categorii de pensii: pensia pentru
limită de vârstă; pensia anticipată; pensia anticipată parţială; pensia de invaliditate; pensia de
urmaş.
Rolul şi responsabilităţile Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale
Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, creată în anul 2000, administrează şi
gestionează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Aceasta include o
reţea teritorială, respectiv Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi casele judeţene şi locale de
pensii, care constituie servicii publice investite cu personalitate juridică. Deoarece Ministerul
Muncii şi Solidarităţii Sociale are rolul principal în procesul decizional legat de administrarea
bugetului asigurărilor sociale de stat, îndeplinirea responsabilităţilor Casei Naţionale de Pensii şi
Asigurări Sociale face obiectul controlului acestui minister.
Administrarea curentă este asigurată de un Preşedinte (care este şi secretar de Stat în
Ministerul Muncii şi Protecției Sociale) şi de un Consiliu de Administraţie format din 19
membri. Membrii Consiliului de Administraţie sunt reprezentanţi ai Guvernului, organizaţiilor
patronale, sindicale şi de pensionari reprezentative la nivel naţional. Aceştia sunt desemnaţi pe o
perioadă de 4 ani dar pot fi revocaţi de către cei care i-au desemnat. CNPAS îşi elaborează
statutul propriu care se aprobă prin Hotărâre de Guvern. Statutul stabileşte atribuţiile Consiliului
de Administraţie şi ale Preşedintelui CNPAS, modul de organizare şi funcţionare al CNPAS
precum şi atribuţiile caselor judeţene de pensii. CNPAS are rolul principal în administrarea
majorităţii prestaţiilor de asigurări sociale, incluse în conceptul de “securitate socială” de către
legislatorul comunitar şi deţine un rol cheie în asigurarea resurselor necesare pentru mecanismele
de protecţie socială, în stabilirea unor proceduri detaliate, în finanţarea şi organizarea sistemului
conform legislaţiei şi practicii naţionale.

Principalele responsabilităţi ale CNPPS sunt:


 îndrumarea şi monitorizarea aplicării dispoziţiilor legale de către casele teritoriale de
pensii şi de către persoanele fizice şi juridice investite cu drepturi şi obligaţii în domeniu;
 monitorizarea colectării veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, (colectarea şi
transferul contribuţiilor de asigurări sociale şi a altor forme de contribuţii stabilite prin lege);
 organizarea, îndrumarea şi controlul activităţii de recuperare a datoriilor financiare faţă
de bugetul asigurărilor sociale, protejarea fondurilor de asigurări sociale;
 furnizarea datelor necesare pentru fundamentarea şi elaborarea bugetului asigurărilor
sociale de stat;
 organizarea evidenţei naţionale a contribuabililor la sistemul public precum şi a
drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale;
 îndrumarea şi monitorizarea reexaminărilor medicale şi a activităţilor de recuperare a
capacităţii de muncă;
 reprezentarea în faţa instanţelor;
 elaborarea de rapoarte pentru Guvern şi partenerii sociali;
 aplicarea acordurilor internaţionale de asigurări sociale la care România este parte şi
dezvoltarea relaţiilor cu autorităţile similare de asigurări sociale din alte ţări;
 organizarea selecţiei şi perfecţionării profesionale pentru personalul propriu;
 implementarea, extinderea, întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul şi de
evidenţă.
Trimiterile la tratament balneoclimateric şi odihnă
Trimiterile la tratament balneoclimateric şi odihnă constituie o altă formă de ocrotire a
cetăţenilor prin asigurările sociale de stat şi au un rol important în prevenirea îmbolnăvirilor,
refacerea şi întărirea sănătăţii pensionarilor, a salariaţilor şi a membrilor lor de familie.
Pe baza prescripţiilor medicale, salariaţii şi pensionarii sunt trimişi la odihnă şi la
tratament balneoclimateric. Se acordă prioritate salariaţilor care lucrează în condiţii foarte
grele sau foarte vătămătoare, sunt suferinzi de boli cronice sau profesionale, invalizilor.
Biletele de odihnă sunt finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat, se distribuie în
limita numărului de locuri aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi reprezintă
aproximativ 15% în comparaţie cu cele de tratament. De aceste bilete de odihnă pot beneficia
soţul/soţia celui îndreptăţit, precum şi copiii acestuia dacă au vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani şi
urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar.
Contribuţia care trebuie să fie plătită de beneficiari pentru biletele de odihnă se stabileşte
după cum urmează:
 pentru salariaţii bugetari 50% din preţul integral al biletului de odihnă;
 preţul integral al biletului de odihnă în cazul soţului, soţiei (care nu fac parte din
categoria persoanelor care potrivit art.19, litera g, Legea 19/2000 cu modificările ulterioare, pot
beneficia de aceste bilete de odihnă);
 50% din contribuţia părintelui în cazul copiilor.
Costul transportului, mesei, cazării şi tratamentului balneoclimateric se suportă pentru
salariaţi, pensionari şi membrii lor de familie - cărora li se acordă biletele respective - din
bugetul asigurărilor sociale de stat, în proporţie de 70% şi diferenţiat, în funcţie de nivelul
pensiei sau al salariului, în funcţie de staţiune şi de sezon.
Pentru asiguraţii care se află în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de
90 de zile şi pentru pensionarii de invaliditate, contravaloarea biletelor de tratament balnear se
suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. Durata tratamentului balnear este de 15-
21 de zile şi se stabileşte de medicul expert al asigurărilor sociale, în funcţie de tipul afecţiunii şi
de natura tratamentului.
Indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale
Indemnizaţiile şi ajutoarele constituie o altă formă de ocrotire a cetăţenilor. Prin asigurările
sociale de stat se acordă următoarele indemnizaţii şi ajutoare: indemnizaţii pentru prevenirea
îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii; indemnizaţii în caz de pierdere temporară a
capacităţii de muncă; indemnizaţii în caz de maternitate; indemnizaţia pentru îngrijirea
copilului în vârstă de până la 2 ani; ajutorul de şomaj, ajutorul de integrare profesională etc.
Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă se suportă de către
angajator şi/sau de către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Din bugetul asigurărilor sociale de stat, indemnizaţia în caz de pierdere temporară a
capacităţii de muncă se suportă astfel:
 Din prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor care beneficiază
de indemnizaţie de şomaj, de integrare profesională sau alocaţie de sprijin, persoanele care au
calitatea de asigurat şi realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin 5
salarii medii brute pe economie;
 Din ziua următoare celei suportate de angajator şi până la data încetării incapacităţii
temporare de muncă sau pensionării.
Indemnizaţia acordată pentru incapacitate temporară de muncă se acordă pe o durată de timp
de cel mult 180 de zile în interval de un an, socotit din prima zi de îmbolnăvire. Începând cu a
90-a zi concediul medical se poate prelungi până la 180 de zile, cu avizul medicului expert al
asigurărilor sociale.
În cazul unor boli speciale, durata de acordare a indemnizaţiei pentru pierderea temporară a
capacităţii de muncă poate fi mai mare.

Indemnizaţia de naştere
Indemnizaţia de naştere reprezintă o formă de încurajare de către stat a natalităţii şi se
acordă mamelor, indiferent dacă sunt sau nu asigurate, numai la naşterea celui de-al doilea
copil şi pentru fiecare copil născut ulterior, viu sau mort. Cuantumul acestei indemnizaţii este
stabilit în sumă fixă pentru fiecare dintre aceşti copii. Stabilirea şi plata indemnizaţiei de naştere
se face prin dispoziţia primarului localităţii în a cărei rază teritorială domiciliază mama
îndreptăţită. Plata indemnizaţiei se face pe baza actelor de naştere ale copiilor, din bugetele
locale, din sumele defalcate cu această destinaţie din bugetul de stat. Această indemnizaţie unică
se acordă indiferent de natura şi de nivelul veniturilor părinţilor şi independent de toate celelalte
forme de protecţie a familiilor cu copii.
Condiții de acordare concediul de maternitate
Certificatul medical pentru maternitate
1. Perioada de acordare
Concediul de maternitate poate fi acordat inainte sau dupa nastere, pe o perioada de cel mult
126 de zile, intrucat perioada de prenatal poate fi compensata in parte cu cea de postnatal, in
functie de optiunea persoanei sau de recomandarea medicului.
2. Care este perioada de acordare a concediului prenatal?
Femeia gravida poate beneficia de 63 de zile de concediu medical prenatal inainte de data
previzibila a nasterii, dar nu mai devreme de a 84-a zi anterioara acestei date.
3. Stagiul de cotizare se cauta in cele 12 luni anterioare lunii de acordare a certificatului
medical, adica in perioada oct. 2014 - sep. 2015. In acest interval de timp nu se pot identifica
luni intregi, de aceea, stagiul de o luna necesar se compune din insumarea celor 20 zile lucrate in
luna iulie pentru care s-a achitat CCIASS si a celor 3 zile de ITM din luna august pentru care
salariatul a primit indemnizatie de 100%.
Trebuie mentionat ca un concediu de maternitate se acorda in considerarea starii de sanatate
delicata a gravidei sau a lauzei, motiv pentru care, chiar daca salariata nu indeplineste conditiile
privind stagiul de cotizare necesar punerii in plata, absentele sale de la serviciu consemnate in
certificatul medical, sunt motivate de starea de graviditate.
4. Cuantumul indemnizatiei de maternitate si baza de calcul
Cuantumul indemnizatiei de asigurari sociale reprezinta produsul dintre un procent
determinat si valoarea bazei de calcul, stabilite de lege.
I = X% x Bc
Asadar, baza de calcul se constituie din ultimele 6 luni anterioare lunii de acordare a
concediului de maternitate pe baza carora s-a achitat CCIASS sau au fost realizate perioade
asimilate stagiului de cotizare. Baza de calcul este utila pentru stabilirea mediei zilnice a
indemnizatiei.
Iată câteva reguli de stabilire a bazei de calcul:
- baza de calcul se stabileste prin raportarea veniturilor la zilele lucrate pentru care s-a
achitat CCIASS din cele 6 luni anterioare lunii de acordare a concediului medical;
- daca in calcul intra si perioade in care asiguratul a beneficiat de indemnizatie pentru somaj,
acestea reprezinta stagiu de cotizare, iar veniturile luate in considerare sunt chiar valorile
indemnizatiei de somaj la care s-a calculat si s-a achitat contributia;
- daca in perioada luata in calcul persoana a fost asigurata facultativ, in baza unui contract de
asigurare, sumele lunare luate in calcul sunt chiar veniturile declarate in contractele de asigurare;
Numarul de zile pentru care s-a achitat contributia nu poate fi mai mare decat numarul
zilelor lucratoare stabilite, potrivit Codului muncii, corespunzatoare lunilor ce intra in baza de
calcul.
Cu alte cuvinte, ignorarea dispozitiilor legale privind acordarea repausului saptamanal sau a
sarbatorilor legale nu ne face nici mai sanatosi si in nici un caz mai bogati.
- daca salariatul nu a obtinut venituri in toate cele 6 luni, baza de calcul se poate restrange la
lunile efective de venit realizat, dar nu mai putin de o luna pentru care s-a calculat CCIASS;
Daca salariatul are stagiu de cotizare de o luna realizat, dar acesta nu se regaseste in cele 6
luni anterioare lunii de acordare a concediului medical, nu se poate constitui baza de calcul.
- pentru situatiile in care in perioada celor 6 luni, salariatul beneficiaza de indemnizatii
pentru concedii medicale se iau in calcul atat zilele pentru care s-a platit indemnizatia, cat si
valoarea acesteia, necesare pentru a constitui raportul (Mz = V : Nz);
- daca in baza de calcul intra perioade in care asiguratul a beneficiat de concediu crestere
copil, de pensie de invaliditate sau a urmat la zi si a absolvit cursurile unei facultati, veniturile
luate in considerare pentru aceasta perioada sunt la nivelul salariului minim brut garantat in plata
(in prezent 1.050 lei);
- indemnizatia de maternitate se acorda pentru numarul de zile lucratoare din perioada de
concediu medical.
Asa cum rezulta din instructiunile de completare a certificatelor medicale aprobate prin
Ordinul nr. 233/125/2006, in certificatele medicale se inscrie numarul zilelor calendaristice
incluzand prima si ultima zi de concediu medical.
Prin urmare, pentru stabilirea numarului zilelor efectiv indemnizate, este necesar sa
identificati numarul zilelor lucratoare din luna. In acest scop, veti tine cont de prevederile
Codului muncii referitoare la timpul de munca si timpul de odihna, dar si de cele ale CCM
aplicabil.
Zilele indemnizate nu vor putea fi stabilite cu incalcarea dispozitiilor legale privind repausul
saptamanal sau sarbatorile legale, ca drepturi minimale reglementate de Codul muncii.
In acelasi timp, daca prin CCM s-au stabilit si alte ocazii cu care salariatii beneficiaza de zile
libere platite, nici acestea nu vor fi remunerate cu indemnizatie de maternitate (ex. ziua
petrolistului, zilele libere acordate pentru evenimente deosebite in familie etc.).
5. Cine suportă indemnizația de maternitate
Indemnizația aferenta concediului medical de maternitate se suporta integral din contributia
pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate FNUASS (art. 25 alin. (2) din
O.U.G. nr. 158/2005).
Calculul si plata indemnizatiei de maternitate se fac pe baza certificatului medical eliberat
potrivit legii, care constituie document justificativ pentru plata (art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr.
158/2005).
Calculul si plata indemnizatiei de asigurari sociale se fac lunar de catre angajator, cel mai
tarziu odata cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectiva, in cazul persoanelor care se afla
in raporturi de munca sau de serviciu.
6. Pana cand se datoreaza indemnizatia de maternitate?
a) Daca plata nu s-a facut la termenul stabilit de lege
Indemnizatiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, in termenul de prescriptie de 90
de zile, calculat de la data la care persoanele beneficiare si platitorii erau in drept sa le solicite.
In cazul acesta, cuantumul indemnizatiei solicitate se achita la nivelul cuvenit pentru
perioada prevazuta in certificatul medical de maternitate neonorat (art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr.
158/2005).
b) Plata nu se mai datoreaza daca:
- beneficiarul a decedat;
- beneficiarul nu mai indeplineste conditiile legale pentru acordarea indemnizatiilor;
- beneficiarul si-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat cu care Romania nu are incheiata
conventie de asigurari sociale;
- beneficiarul si-a stabilit domiciliul pe teritoriul unui stat cu care Romania a incheiat
conventie de asigurari sociale, daca in cadrul acesteia se prevede ca indemnizatiile se platesc de
catre celalalt stat.
Erorile de calcul si refuzul de a efectua plata se sanctioneaza contraventional, cu amenda de
la 1.000 lei la 2.500 lei.
Ajutorul în caz de deces
Ajutorul în caz de deces este o formă de protecţie ce se concretizează într-o sumă de bani
care se acordă prin sistemul asigurărilor sociale de stat în caz de încetare din viaţă a
persoanelor încadrate în muncă, a pensionarilor şi a membrilor lor de familie. De acest ajutor
beneficiază o singură persoană care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele,
tutorele, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acestora, persoana care
dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Ajutorul în caz de deces se acordă şi în situaţia în care decesul a survenit la 90 de zile de la
desfacerea contractului de muncă sau de la lăsarea la vatră, cu condiţia ca cel în cauză să fi fost
încadrat într-o unitate de stat. Ajutorul în caz de deces cauzat de un accident de muncă sau de o
boală profesională, se acordă indiferent de vechimea în muncă, în celelalte cazuri solicitându-se
o vechime minimă în muncă.
Cuantumul ajutorului în caz de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor
sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat
şi făcut public de către Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale. Acest
ajutor poate fi solicitat în termen maxim trei ani de la data decesului şi plata acestuia nu este
condiţionată de îndeplinirea unui stagiu de cotizare. Cuantumul ajutorului de deces ce se cuvine
pentru un membru de familie reprezintă jumătate din cuantumul ajutorului pentru asigurat sau
pensionar.Plata ajutoarelor de orice fel menţionate mai sus se face în limita prevederilor
bugetare, pe baza cererii aprobate de conducerea şcolii sau a facultăţii care le acordă.
3. SISTEMUL DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE

3.1 Importanţa asigurărilor sociale de sănătate

Un sistem de asigurări sociale de sănătate este desemnat să finanţeze îngrijirea


medicală pentru populaţia asigurată şi inclusă în asigurare. În afara scopurilor sociale, acesta
este un instrument financiar care organizează transformarea sumelor colectate în servicii
medicale în aşa fel încât toate persoanele asigurate să-şi permită aceste servicii.
Un sistem de asigurări nu poate funcţiona dacă pachetul de servicii prevăzut a fi furnizat
persoanelor asigurate nu este acoperit în întregime de fondurile colectate. Aceasta însemnă că
bugetul de asigurări sociale de sănătate trebuie să acopere valoarea pachetului de servicii
medicale asigurat de care are nevoie populaţia asigurată într-o perioadă determinată.
Circuitul fondurilor - de la contribuabili la instituţiile de asigurare, de acolo la furnizorii
de servicii medicale şi înapoi la pacienţi sub formă de servicii medicale - reprezintă structura
financiară şi organizatorică de bază a unui sistem de asigurări sociale de sănătate.
Contribuţia la fondul unic de asigurări sociale de sănătate face parte din categoria
impozitelor directe - venituri curente fiscale, sursă a bugetului special de asigurări sociale de
sănătate.

3.2. Structura sistemului de asigurări sociale de sănătate


În România a funcţionat până în 1997 un sistem sanitar organizat baza finanţării de la
bugetul de stat. Grava subfinanţare şi slaba performanţă a sistemului sanitar au influenţat major
starea de sănătate precară a populaţiei şi au determinat politicienii să opteze pentru introducerea
unui nou sistem de asigurări sociale de sănătate, aprobând în iulie 1997 Legea asigurărilor
sociale de sănătate.
Între cele două abordări, finanţarea de la bugetul de stat sau din fondul asigurărilor
sociale de sănătate, există importante diferenţe în ceea ce priveşte organizarea, principiile de
furnizare şi conceptele economice. Şi acum sunt sisteme de sănătate finanţate de la bugetul de
stat care funcţionează în Anglia, Italia şi ţările scandinave, sisteme care permit funcţionarea unui
sistem privat de servicii medicale.
Principalele caracteristici ale unui sistem de sănătate public finanţat de la bugetul de
stat, sunt :
 furnizorii (spitalele, medicii) sunt plătiţi din alocaţii bugetare aprobate prin bugetul
anual stabilit fără a fi o legătură cu pachetul de servicii pentru pacienţi;
 la nivel macroeconomic nu există o legătură evidentă între taxele şi impozitele plătite
de populaţie şi volumul şi structura serviciilor medicale furnizate sau resursele financiare
necesare sectorului sanitar. Creşterea taxelor şi impozitelor nu implică automat şi creşterea
resurselor în sectorul sanitar.
Menţinerea la un nivel extrem de scăzut a resurselor financiare destinate asistenţei
medicale, indiferent de nivelul veniturilor colectate, s-a putut constata cu uşurinţă în ţara noastră
până la aprobarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (2-3% din PIB) comparativ cu alte
ţări europene, inclusiv cele foste socialiste, unde aceste procente se ridică între 7-8 %. În prezent,
acest procent în ţara noastră este de 4,1%.
Prezentul sistem de asigurări sociale de sănătate are o structură triunghiulară de
furnizare şi finanţare a serviciilor medicale. Cele trei părţi principale ale sistemului sunt:
 pacientul care plăteşte contribuţia pentru asigurarea propriei sănătăţi;
 furnizorul care acordă serviciile (spitalele şi cabinetele medicale);
 casele de asigurări sociale care gestionează sumele colectate pentru plata serviciilor
necesare persoanelor asigurate.
Aceste trei părţi sunt entităţi autonome cu atribuţii, interese şi responsabilităţi specifice.
Acest sistem nu mai are legătură cu bugetul de stat şi îşi separă funcţia de colectare a resurselor
de cea de furnizare a serviciilor.
Caracteristicile acestui sistem de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele: este
asigurat un pachet definitiv de servicii acordate pentru întreaga populaţie asigurată; resursele
colectate (contribuţiile de asigurare) sunt intangibile altor instituţii publice; cuprinderea
populaţiei în asigurare este obligatorie indiferent de starea de sănătate proprie.

3.3. Principiile asigurărilor sociale pentru sănătate


Asigurările sociale pentru sănătate din România sunt organizate şi funcţionează pe
baza următoarelor principii:
 cuprinderea obligatorie a tuturor cetăţenilor în cadrul sistemului medico-sanitar
coerent de protecţie socială.
 solidaritatea socială cuprinzătoare între toate categoriile sociale. Practic, solidaritatea
socială se realizează între: sănătoşi şi bolnavi; persoanele în vârstă şi cele active; bogaţi şi săraci;
cei ce nu au copii şi cei care şi-au asumat sarcina să crească şi să educe generaţiile următoare; cei
angajaţi şi cei aflaţi în şomaj; persoanele singure şi cele cu familii care au mai mulţi membri
ş.a.m.d.
 prestarea în favoarea asiguraţilor a unui pachet definit de servicii medico-sanitare.
Persoanele asigurate beneficiază de un complex de servicii medicale şi sanitare, avându-se în
vedere cerinţele de îngrijire a stării de sănătate.
 finanţarea autonomă şi echilibrul financiar. Asigurările sociale pentru sănătate îţi
constituie fondurile în principal din contribuţiile în părţi egale ale persoanelor fizice şi a celor
juridice, iar în caz de nevoie şi din subvenţii din partea statului. f. conducerea autonomă a
asigurărilor sociale pentru sănătate. Potrivit acestui principiu, asigurările sociale pentru sănătate
au organe proprii de conducere, care cuprind reprezentanţi ai asigurărilor şi ai persoanelor
juridice.

3.4. Finanţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi organizarea financiară


a acestuia
Asigurarea finanţării sistemului de asigurări sociale de sănătate reprezintă baza structurii
financiare a acestuia. În principal, aceasta determină ce nivel al contribuţiilor este necesar pentru
a finanţa serviciile sistemului având în vedere realizarea unui echilibru financiar al sistemului,
precum şi rezervele necesare pentru a preîntâmpina obligaţii viitoare necunoscute.
Caracteristica sistemului de asigurări sociale de sănătate obligatoriu introdus prin Legea
nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, ca de altfel oricare sistem de asigurări
sociale de sănătate este că se autofinanţează şi deci exclude finanţarea de la stat ca o sursă
majoră de finanţare. Principiul „banii urmează pacientul” este baza formării bugetului de
asigurări sociale de sănătate şi nu trebuie să fie neglijat atunci când se calculează nivelul
veniturilor.
Principalele surse de venituri ale sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:
 contribuţiile angajatorilor;
 contribuţiile persoanelor asigurate;
 subvenţiile de la stat;
 alte venituri (coplăţi, etc).

3.4.1. Contribuţiile la asigurările sociale de sănătate


Ca şi în alte sisteme de asigurări sociale de sănătate, cotele contribuţiilor de la angajatori
şi angajaţi se aplică la venit.
Pentru anul 2011, cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea
nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează:
a) 5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 258 din Legea nr. 95/2006, cu
modificările şi completările ulterioare;
b) 10,7% pentru cota datorată de persoanele prevăzute la art. 259 alin. (6) din Legea nr.
95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
c) 5,5% pentru celelalte categorii de persoane care au obligaţia plăţii contribuţiei direct
sau cu plata din alte surse.
Contribuţia lunară a persoanei asigurate se aplică asupra: veniturilor din salarii care se
supun impozitului pe venit, veniturilor din activităţi desfăşurate de persoane care exercită
profesii libere sau autorizate potrivit legii să desfăşoare activităţi independente, indemnizaţiile de
şomaj şi alocaţiile de sprijin etc. Deci, pentru persoana asigurată această contribuţie se deduce
din impozitul pe salariu sau din impozitul pe venit, după caz, şi se varsă la casa de asigurări
pentru sănătate.
Persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat sunt obligate să reţină şi să
vireze la Casa de Asigurări pentru Sănătate teritorială contribuţia datorată pentru asigurarea
sănătăţii personalului din unitatea respectivă şi să depună declaraţia privind obligaţiile de plată
lunar, până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datora contribuţia.
În multe ţări, obligativitatea asigurării se limitează numai până la un anumit plafon iar
veniturile la care se aplică contribuţia se limitează la acea parte din venit care nu depăşeşte
plafonul respectiv. În acest caz, aplicarea principiului solidarităţii în finanţarea asistenţei
medicale, care este inerent la stabilirea contribuţiilor în raport cu veniturile este într-o oarecare
măsură diminuată.
În unele ţări angajatorul plăteşte o parte mai mare a contribuţiei şi nu jumătate ca în ţara
noastră. Problema distribuirii poverii contribuţiei între angajaţi şi angajatori este pe termen lung
neesenţială. Pe de o parte, contribuţia angajatorilor reprezintă o parte a „costului muncii” aşa
cum sunt şi salariile însăşi, pe de altă parte comportamentul angajaţilor ca furnizori de muncă pe
piaţa muncii este influenţat de venitul net obţinut (după plata impozitului şi contribuţiilor) mai
mult decât de venitul brut.
În condiţiile în care sistemul de asigurări sociale cuprinde întreaga populaţie, viabilitatea
economică a sistemului de asigurări se va consolida dacă în situaţii de dezechilibru va beneficia
de subvenţii din partea bugetului de stat. Constituţia României prevede că dreptul la sănătate este
garantat, iar statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
În Statele Unite asigurarea sănătăţii nu este considerat un drept al fiecărui cetăţean, nu
este obligatorie şi milioane de persoane sunt neasigurate. Această abordare nu este însă proprie şi
ţărilor în CE, care au extins cuprinderea în asigurare a populaţiei până la 90 - 95%.
Există însă rezerve cu privire la subvenţionarea încrucişată între diferite grupuri de
asiguraţi cu venituri diferite cum ar fi angajaţi din mediul urban cu salarii mai mari şi cel din
mediul rural, adesea lucrători sezonieri, cu venituri mai mici. Sistemul de asigurări sociale de
sănătate naţional, prin aplicarea principiului solidarităţii, realizează o triplă subvenţie
încrucişată:
 de la persoane cu venituri mari către persoane cu venituri mici;
 de la persoanele sănătoase către persoanele bolnave;
 de la persoane singure şi familii mici către familii mari.
O altă sursă de finanţare a asigurărilor sociale de sănătate o reprezintă veniturile şi
coplăţile diverse. Veniturile diverse ale unui sistem de asigurări obligatorii de sănătate se
alcătuiesc din diferite activităţi, cum ar fi: venituri din investiţii făcute pentru constituirea
rezervei, onorariile percepute pentru serviciile acordate, taxe încasate de la alte sisteme de
asigurări sociale pentru asistenţa administrativă, amenzi şi penalizări pentru contribuabili rău
platnici. Toate acestea au în general o importanţă financiară minoră.
Una dintre cele mai proeminente şi dezbătute forme de venit noncontribuţie sunt taxele pe
care pacienţii le plătesc „la livrare”, cum ar fi o sumă fixă pentru fiecare prescripţie sau pentru
fiecare chemare la spital. Acest tip de venit este numit tradiţional „împărţirea costurilor”,
„coplăţi” sau „taxa utilizatorului”.
În România, dacă nu se achită în termen contribuţiile datorate fondurilor asigurărilor
sociale pentru sănătate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin organismele sale, are
dreptul de a aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului
asigurărilor sociale pentru sănătate şi a majorărilor de întârziere.
Fondurile asigurărilor sociale pentru sănătate se utilizează pentru:
 plata medicamentelor şi a serviciilor medicale acordate;
 cheltuieli de administrare şi funcţionare, într-o cotă de cel mult 5%;
 fondul de redistribuire, în cotă de 7%;
 fondul de rezervă, în cotă de 5%.
Disponibilităţile fondurilor rămase nefolosite la finele anului se reportează în anul
următor şi au aceleaşi destinaţii.

3.4.2. Finanţarea de către stat a asigurărilor de sănătate


Populaţia şi natura statutară a asigurărilor sociale nu implică neapărat participarea statului
la finanţarea lor, deoarece asigurarea socială este în mod normal „autofinanţată” din contribuţii
plătite în mod regulat de salariaţi şi de angajatorii lor şi de liber profesionişti. Totuşi, în practică,
legislaţia asigură subvenţii de la stat sau contribuţii, în funcţie de dimensiunea şi dezirabilitatea
angajamentului populaţiei de a susţine sistemul financiar în condiţiile economice date.
Participarea statului la finanţarea asigurărilor de sănătate se poate justifica dacă există
unele condiţii:
 în primul rând, sistemele de asigurare trebuie să accepte ca toţi membrii unui grup de
populaţie să fie acoperiţi; nu există nici o bază pentru respingerea unui solicitant care are boli şi
necesită îngrijire medicală permanentă, un risc ridicat de îmbolnăvire sau un număr mare de
dependenţi, iar schemele de asigurare trebuie să accepte chiar şi persoane fără venituri (asigurare
gratuită);
 în al doilea rând, beneficiile trebuie să includă îngrijire medicală în domenii care erau
odată considerate responsabilitate publică, cum ar fi anumite boli infecţioase sau probleme de
sănătate mentală.
Există mai multe forme prin care statul poate participa la finanţarea asigurării
obligatorii de sănătate:
 finanţarea infrastructurii sanitare. În timp ce venitul de la angajaţi şi angajatori va
acoperi costurile serviciilor medicale şi costurile administrative, bugetul de stat poate finanţa
construcţii de spitale, aparatură performantă, reparaţii ş.a. (de exemplu, Legea bugetului de stat
pe anul 2001, nr. 216/2001, are prevederi privind cheltuieli pentru investiţii, unele reparaţii la
clădirile spitalelor, acţiuni sanitare);
 subvenţii acordate unor anumite grupuri de asiguraţi care nu pot să plătească
contribuţiile (de exemplu, în Cehia statul suportă contribuţiile pentru copii şi pensionari);
 alocaţii de la bugetul de stat pentru programe de sănătate îndreptate în special spre
partea preventivă a asistenţei medicale.

3.5. Persoanele cuprinse în asigurările sociale pentru sănătate


În asigurările sociale pentru sănătate sunt cuprinse în mod obligatoriu următoarele
categorii de persoane:
 cetăţenii români cu domiciliul în ţară sau aflaţi temporar în străinătate;
 cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România.
Calitatea de asigurat se dobândeşte din ziua încheierii contractului individual de
muncă şi se păstrează pe toată durata acestuia. Persoanele care nu sunt salariate dobândesc
calitatea de asigurat din ziua în care au achitat contribuţia şi o păstrează conform legii.
Calitatea de asigurat încetează o dată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reşedinţă în
România şi se dovedeşte cu un document justificativ - adeverinţă sau carnet de asigurat -iar
pe viitor cu cardul electronic de asigurare.
De asemenea, sunt cuprinse în asigurările sociale pentru sănătate, fără plata contribuţiei,
următoarele categorii de persoane:
 toţi copiii în vârstă de până la 18 ani, tinerii de la vârsta de 18 ani până la vârsta de 26
de 26 ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă;
 persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse şi
se află în grija familiei;
 soţia, soţul şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
 persoanele care în baza Decretului-lege nr. 118/1990 beneficiază de drepturi ca urmare
a faptului că au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6
martie 1945;
 pensionarii de asigurări sociale, pensionarii militari, pensionarii I.O.V.R. şi alte
categorii de personal;
 femeile însărcinate sau lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de
bază minim brut pe ţară;
 persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul de ajutor social.

Calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate din
venituri proprii (ea se plăteşte din alte surse), o are şi persoana care se află în una din
următoarele situaţii:
 satisface serviciul militar în termen;
 se află în concediu medical, în concediu pentru sarcină şi lehuzie sau în concediu
medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani;
 execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv;
 beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau de ajutor social în conformitate cu
prevederile Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social.

Sunt exceptate de la asigurarea obligatorie următoarele categorii de persoane:


 membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;
 cetăţenii străini care se află temporar în ţara noastră.

3.6. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor


Asiguraţii au dreptul la servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare în mod
nediscriminatoriu, corespunzător necesităţilor, suficiente calitativ şi cantitativ, în concordanţă
cu exigenţele ştiinţei şi tehnicii moderne.
Contractul-cadru reglementează, în principal condiţiile acordării asistenţei medicale,
referitoare la:
 lista serviciilor medicale, a medicamentelor şi a altor servicii pentru asiguraţi;
 parametrii calităţii şi ai eficienţei serviciilor;
 nivelul costurilor, modul de decontare şi actele necesare în acest scop;
 asistenţa medicală primară;
 internarea şi externarea bolnavilor;
 necesitatea şi durata spitalizării;
 asigurarea tratamentului spitalicesc cu măsuri de îngrijire sau recuperare;
 condiţii generale de acordare, de către spital a tratamentului ambulatoriu;
 prescrierea medicamentelor, a materialelor sanitare, a procedurilor terapeutice, a
protezelor, a dispozitivelor de mers şi de autoservire;
 condiţiile şi plata serviciilor de tehnică dentară;
 informarea corespunzătoare a bolnavilor.
Asiguraţii au dreptul la asigurare medicală, în caz de boală sau de accident, din prima zi
de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare.
Îngrijirea medicală care se acordă asiguraţilor se realizează prin servicii medicale, cum
sunt: servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru
depistarea precoce a bolilor; servicii medicale ambulatorii, spitaliceşti, de asistenţă
stomatologică; de urgenţă, complementare pentru reabilitare; asistenţă medicală pre-, intra- şi
postnatală; îngrijiri medicale la domiciliu; medicamente, materiale sanitare, proteze.
Asiguraţii au dreptul să-şi aleagă medicul de familie care să le acorde serviciile
medicale primare. Dacă opţiunea este pentru un medic de familie dintr-o altă localitate,
asiguratul va suporta cheltuielile de transport. Asiguratul poate schimba medicul de familie
după expirarea a cel puţin 3 luni de la data înscrierii sale la medic.
Pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi păstrarea sănătăţii, asiguraţii sunt informaţi
permanent asupra mijloacelor de păstrare a sănătăţii, de reducere şi de evitare a cauzelor de
îmbolnăvire. Dacă se constată noxe profesionale sau risc crescut de accidentare, Casele de
Asigurări pentru Sănătate au obligaţia să anunţe autorităţile responsabile cu protecţia muncii.
În vederea prevenirii îmbolnăvirilor şi pentru păstrarea sănătăţii, Casele de Asigurări
pentru Sănătate colaborează cu comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din România,
cu medicii cu experienţă, cu unităţile medico-sanitare şi cu organizaţiile neguvernamentale,
pentru întocmirea de programe de sănătate finanţate de la bugetul de stat, de la bugetul
asigurărilor sociale pentru sănătate şi din alte surse.
Serviciile medicale stomatologice preventive se suportă de către Casele de Asigurare
pentru Sănătate în modul următor:
 nelimitat, pentru copii până la vârsta de 16 ani, individual sau prin
formarea de grupe de profilaxie, fie la grădiniţă, fie la şcoală;
 pentru tinerii de la 16 ani până la 20 ani, de două ori pe an;
 pentru adulţi, o dată pe an.
Asiguraţii în vârstă de peste 30 de ani au dreptul la un control în fiecare an, pentru
prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate.
În caz de boală, asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru
prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea sau cel puţin pentru ameliorarea suferinţei
pacientului. Tratamentul medical se aplică de către medici şi personalul sanitar acreditat.
Asiguraţii au dreptul la asistenţă medicală de specialitate ambulatorie, la indicaţia
medicului de familie, cu respectarea liberei alegeri a medicului specialist acreditat. Asistenţa
medicală de specialitate se acordă de către medicii specialişti.
Serviciile medicale ambulatorii cuprind: stabilirea diagnosticului, tratament medical,
îngrijiri medicale, recuperare, medicamente şi materiale sanitare.
Tratamentul în spitale se acordă prin spitalizare integrală sau parţială, care cuprinde:
consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratament medical şi/sau tratament chirurgical,
îngrijire, medicamente, materiale sanitare, cazare şi masă.
Tratamentele stomatologice se suportă de către Casa de Asigurări de Sănătate în
proporţie de 40-60%, ţinând seama de necesitatea respectării controalelor profilactice impuse de
serviciul stomatologic. În cazul copiilor în vârstă de până la 16 ani, aceste tratamente se suportă
de către Casa de Asigurări pentru Sănătate, pe baza criteriilor stabilite în contractul-cadru.
Asiguraţii au dreptul la asistenţă medicală de recuperare într-o unitate specială pentru
o perioadă şi după un ritm stabilite de medicul curant în programul de reabilitare. Contribuţia
personală pentru asistenţă medicală de recuperare se stabileşte prin contractul-cadru.
În ceea ce priveşte tratamentul medical la domiciliu, asiguraţii au dreptul să primească
asistenţă medicală la domiciliu şi o îngrijire din partea unui cadru mediu sanitar, dacă este
necesar ş indicat de medic.
Asiguraţii beneficiază şi de alte servicii speciale. Astfel, asiguraţii au dreptul la
transport sanitar în următoarele situaţii: urgenţe medicale; alte cazuri prevăzute de contractul-
cadru. Serviciile medicale trebuie să fie de bună calitate.
Asigurarea calităţii serviciilor medicale se realizează prin acceptarea de către Casele de
Asigurări pentru Sănătate numai a:
 serviciilor medicale şi stomatologice recunoscute de către Casa Naţională de Asigurări
pentru Sănătate şi de Colegiul Medicilor din România;
 medicilor, asistenţilor medicali şi a celuilalt personal acreditat;
 unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei evidenţe primare privind
diagnosticul şi terapia aplicată;
 respectării criteriilor de evaluare a calităţii asistenţei medicale şi stomatologice,
elaborate de către Colegiul Medicilor din România.

Dorim să introducem, ca elemente de înțelegere a întregii problematici a disciplinei


Asigurări și protecție socială, extrase din Legea nr. 6/2020 a Bugetului Asigurărilor de
Sănătate, document de bază al intervenției statului în acest domeniu. Statul este singurul agent
care poate sprijini această activitate de protecție socială pe diferite paliere:
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020

Capitolul  I
Dispoziţii generale
Secţiunea  1
Dispoziţii generale referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru
șomaj pe anul 2020
Art.1. – Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2020 veniturile pe
capitole şi subcapitole și cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele fondurilor externe nerambursabile, sinteza bugetelor
instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii precum şi reglementări specifice
exerciţiului bugetar al anului 2020.
Secţiunea   a 2-a
Art.3. – (1) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se
stabileşte la venituri în sumă de 87.327.121 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 87.327.121 mii lei
atât la credite de angajament cât și la credite bugetare.
(2) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri
în sumă de 162.337 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 137.860 mii lei, atât la credite de
angajament cât și la credite bugetare, cu un excedent de 24.477 mii lei.
Secţiunea a 3-a
Art.5. – (1) Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru
şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 2.157.794 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de
1.900.578 mii lei credite de angajament și în sumă de 1.900.864 mii lei credite bugetare, cu un
excedent de 256.930 mii lei.
(2) Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr.200/2006 privind
constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările
ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 1.258.657 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de
11.465 mii lei, atât la credite de angajament cât și la credite bugetare, cu un excedent de
1.247.192 mii lei.
Capitolul II
Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi şi dispoziţii
în gestionarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile
SECŢIUNEA 1
Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi
Capitolul III
Dispoziţii finale
Art.15. – Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei.
Art.16. – Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:
a) asiguratului sau pensionarului, la 5.429 lei;
b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.715 lei.
 
Art.17. – În anul 2020 indicele de corecţie prevăzut la art.170 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,41.
Art.18. – În anul 2020 nu se acordă creditele, respectiv fondurile nerambursabile
prevăzute la art. 86 şi 861 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și
stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.20. – (1) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru
transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc
prin aplicarea coeficientului de 1 % asupra sumelor plătite.
(2) Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea şi
achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj se stabilesc prin aplicarea
coeficientului de 1% asupra sumelor plătite.
(3) Cheltuielile stabilite prin aplicarea coeficienților prevăzuți la alin.(1) şi (2) se suportă
din bugetul din care se finanţează drepturile respective.
Art.21 – Tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situaţia în care
aceștia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei și se suportă din
bugetul din care se finanțează dreptul respectiv.
Art.22. – Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat,
respectiv al bugetului asigurărilor pentru şomaj are obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor
Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posturi finanţat în condiţiile
legii şi salariul mediu de bază pe funcţii din anul 2020, în termen de 30 de zile de la data intrării
în vigoare a prezentei legi.

         
Cap. 4
SISTEMUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

4.1. Categorii de persoane cuprinse în sistemul asigurărilor pentru şomaj

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe şi mai ales prin dinamicele ce
îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macrosocială. În general,
persoana aptă de muncă, dar care nu găseşte de lucru şi poate fi angajată parţial sau total numai
în anumite momente ale dezvoltării economică-sociale şi se află în situaţia de a primi
indemnizaţia de şomaj se numeşte şomer. În sens restrâns, şomerul este acea persoană care caută
un loc de muncă remunerat şi care nu are un asemenea loc în mod curent.
Dacă privim conceptul de şomaj din perspectiva timpului, şomajul de lungă durată
mai este numit şi şomaj cronic sau şomaj de excludere şi poate să dureze peste anumite limite
de timp, diferite de la ţară la ţară, dar, în general, peste 12 luni consecutive. Analiza gradului
de selectivitate pe piaţa muncii, atât din punct de vedere al disponibilizărilor cât şi din
perspectiva angajărilor, arată că cu cât vechimea de şomer este mai mare, cu atât şansele de
angajare ale acestor şomeri sunt mai mici.
În România, şomajul de lungă durată este cel care atinge în mod special persoanele cu
vârstă mai înaintată care nu au disponibilităţi de recalificare, ca de exemplu femeile, tinerii cu
calificare redusă dar şi bărbaţii lucrători calificaţi care ţi-au desfăşurat activitatea în zone
monoindustriale şi au fost disponibilizaţi prin concedieri colective ca urmare a restructurărilor.
Datorează contribuţii pentru asigurările de şomaj:
 angajatorii şi persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea:
funcţionarii publici, persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt în
cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, militarii angajaţi pe bază de contract,
persoanele care au un raport de muncă în calitate de membru cooperator;
 persoanele care încheie contract de asigurare pentru şomaj;
 persoanele care sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii.
În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate persoanele fizice cetăţeni români care
sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri, cu excepţia persoanelor care au calitatea de
pensionari, cetăţenii români care lucrează în străinătate, cetăţenii străini care, pe perioada în care
au domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri.

Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi au


dreptul să beneficieze de indemnizaţia de şomaj.
Ajutorul de şomaj se acordă următoarelor persoane:
 persoanelor al căror contract de muncă a fost desfăcut din iniţiativa unităţii economice
pentru motive prevăzute în Codul Muncii;
 persoanelor care au fost încadrate în muncă pe o perioadă determinată;
 absolvenţilor de învăţământ care în termen de un an s-au angajat şi/sau au beneficiat
integral de ajutor de integrare profesională, primesc ajutor de şomaj indiferent de vechimea în
muncă;
 persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală şi membrii asociaţiilor
familiale în situaţia în care ţi-au încetat activitatea renunţând la autorizaţia de funcţionare, dacă
au contribuit la constituirea fondului pentru plata ajutorului de şomaj pe o perioadă de 12 luni în
ultimii 2 ani.

Nu beneficiază de ajutorul de şomaj următoarele persoane:


 persoanele care deţin, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole de cel puţin
20.000 m2;
 persoanele care au surse de venituri proprii sau care realizează venituri din prestarea
unor activităţi autorizate mai mari de cel puţin jumătate din salariul minim;
 persoanele cărora li s-a oferit un loc de muncă corespunzător pregătirii şi nivelului
studiilor, situaţiei personale, a stării de sănătate situat la o distanţă de cel mult 50 km mde
localitatea de domiciliu sau cărora li s-a recomandat dă către oficiile forţei de muncă, în scris, să
urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare şi au refuzat nejustificat oferta sau
recomandarea;
 persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare;
 absolvenţilor de liceu care urmează forme superioare de pregătire profesională.
Ajutorul de şomaj se plăteşte la cererea persoanelor îndreptăţite de la data dobândirii
drepturilor pe o perioadă de cel mult 270 de zile calendaristice. Dacă în această perioadă
direcţiile de muncă şi pregătire profesională organizează cursuri de calificare, recalificare,
perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională, şomerii sunt obligaţi să le urmeze.

4.2. Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj

Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj reprezintă o formă de susţinere materială şi


protecţie socială a celor rămaşi temporar fără loc de muncă şi constă într-o sumă de bani fixă,
neimpozabilă, care se stabileşte şi se acordă lunar, o anumită perioadă de timp, diferenţiat pe
categorii de persoane şi vechime în muncă precum şi cu luarea în considerare a salariului de
bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia.
Persoanele care solicită primirea ajutorului de şomaj trebuie să întocmească şi să
prezinte la oficiile forţei de muncă o cerere expresă în acest sens, însoţită de următoarele acte şi
documente: cererea pentru obţinerea unui loc de muncă; buletinul de identitate; actele de studii şi
calificare; actele eliberate de consiliul local al localităţii de domiciliu, din care să rezulte că
persoanele în cauză nu deţin terenuri agricole; actele eliberate de organele financiare teritoriale
din care să rezulte că nu au alte surse proprii venituri, etc.
Oficiul forţei de muncă întocmeşte câte un dosar pentru fiecare persoană, cu toate actele
care stau la baza acordării ajutorului de şomaj, verificând în acelaşi timp actele şi documentele
prezentate, urmând ca în acelaşi timp să se stabilească prin decizia directorului direcţiei de
muncă şi protecţie socială, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile pentru acordarea ajutorului de
şomaj. Plata ajutorului de şomaj se face lunar de către direcţiile de muncă şi protecţie socială
proporţională cu numărul de zile calendaristice cât titularul este îndreptăţit să primească acest
drept.
Persoanele beneficiare ale ajutorului de şomaj au următoarele obligaţii : să se prezinte
lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la oficiul forţei de muncă pentru
vizarea carnetului de evidenţă, comunicarea unor eventuale locuri de muncă vacante sau
cursuri de calificare sau recalificare, să comunice oficiului forţei de muncă următoarele :
 încadrarea cu contract de muncă pe durată determinată sau nedeterminată;
 dobândirea de terenuri agricole în suprafaţa prevăzută de lege;
 identificarea de surse proprii de venituri sau realizarea unui venit mediu lunar pe
membru de familie, de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară impozitat;
 îndeplinirea condiţiilor de înscriere la pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă
sau, după caz, stabilirea pensiei de invaliditate;
 îndeplinirea stagiului militar sau stabilirea domiciliului în străinătate, etc.

Plata ajutorului de şomaj încetează în următoarele situaţii:


 la îndeplinirea termenelor legale;
 la încadrarea în muncă a titularului sau după 30 de zile de la
obţinerea de către acesta a autorizaţiei de executare a unei activităţi pe cont propriu;
 în cazul refuzului nejustificat de a se încadra într-o unitate cu
contract de muncă pe o durată nedeterminată sau determinată, într-un loc de muncă
corespunzător pregătirii şi nivelului studiilor şomerului, situaţiei personale şi stării lui de
sănătate;
 la data refuzului nejustificat de a urma un curs sau o altă
formă de pregătire profesională organizate sau, după caz, la data întreruperii sau neabsolvirii
cursurilor pe motive imputabile beneficiarilor.
Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de
stagiul de cotizare, după cum urmează:
a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Precizările de mai jos privind calcularea indemnizaţiei de şomaj sunt de reţinut prin
raportarea la obligaţiile angajatorilor privind contribuţia asiguratorie pentru
muncă. Semnalările au ca bază modificările şi completările aduse prin HG nr. 80/2018,
publicată în Monitorul Oficial nr. 224/2018, la Normele metodologice de aplicare
a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței
de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002. 
Cum se calculează indemnizaţia de şomaj?
Regula generală, prevăzută de lege este aceea că indemnizaţia de şomaj se acordă în mod
diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, fiind constituită astfel :
a) 75% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii acestuia,
pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
b) în completare, o sumă calculată prin aplicarea, asupra mediei veniturilor care
constituie baza de calcul al indemnizației de șomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu
de cotizare, a unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare.
Prin modificările aduse de HG nr. 80/2018, Normele prevăd:
- Veniturile care constituie baza de calcul al indemnizației de șomaj sunt veniturile care
constituie baza de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă.
- Baza de calcul al indemnizației și baza lunară de calcul al contribuției asiguratorii
pentru muncă, pentru fiecare lună din ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, sunt
cele din Declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit
și evidența nominală a persoanelor asigurate.
Declaraţia pe formularul 112 este pusă la dispoziția agențiilor pentru ocuparea forței de
muncă, pe cale electronică, din sistemul informatic al MFP.
- Pentru persoanele asigurate facultativ în baza unui contract de asigurare pentru șomaj, la
determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferențiate în funcție de
stagiul de cotizare, se va avea în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru
șomaj la care aceste persoane s-au asigurat, potrivit legii, și la care s-a calculat și s-a plătit
contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
• Cota procentuală diferențiată în funcție de stagiul de cotizare se aplică asupra mediei
veniturilor care constituie baza de calcul al indemnizației de șomaj pe ultimele 12 luni în care s-a
realizat stagiu de cotizare.
• Contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj este în cotă de 20%, egală cu cota
prevăzută la art. 2206 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, care revine bugetului asigurărilor pentru
șomaj din cota contribuției asiguratorie pentru muncă.
- Pentru persoanele fizice care au realizat venituri de natură profesională pentru care s-a
datorat și s-a plătit contribuția individuală de asigurări pentru șomaj, la determinarea sumei
calculate prin aplicarea cotei procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare, se vor avea
în vedere veniturile determinate prin aplicarea – asupra veniturilor realizate de persoanele
asigurate obligatoriu pentru activitățile desfășurate pe baza contractelor de drepturi de autor și
drepturi conexe și/sau pe baza contractelor/convențiilor încheiate potrivit Codului civil – a unui
coeficient rezultat ca raport între cota de contribuție individuală de asigurări pentru șomaj și cota
de contribuție datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj potrivit legii, de către persoanele
asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj.
- În situația consilierilor locali, județeni sau ai municipiului București, care realizează
venituri reprezentând indemnizație de ședință, în condițiile în care aceste persoane nu au calitatea
de pensionar, perioada reprezentând luna în care se realizează astfel de venituri constituie stagiu
de cotizare în sistemul asigurărilor pentru șomaj. 

Cererea pentru 30% din indemnizaţia de şomaj


Legea dispune prin art. 72, că persoanele cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizația de
șomaj și care se angajează cu normă întreagă, conform prevederilor legale în vigoare, și, ca
urmare a angajării, le încetează plata indemnizației de șomaj, beneficiază, din momentul
angajării până la sfârșitul perioadei pentru care erau îndreptățite să primească indemnizația de
șomaj, de o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 30% din
cuantumul indemnizației de șomaj, stabilită și, după caz, reactualizată.
Drepturile se acordă numai dacă persoanele îndreptățite vor depune la agenția pentru ocuparea
forței de muncă, unde se află în evidență, în termen de maximum 60 de zile de la data încetării
dreptului la indemnizație de șomaj ca urmare a angajării, următoarele documente:

 cerere;
 actul în baza căruia au fost încadrate în muncă, în copie;
 document emis de angajator, din care să rezulte că în ultimii 2 ani acesta nu a mai fost
în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă.
Prin completările aduse la Norme sunt introduse unele facilităţi privind depunerea cererii:
 în situația în care documentele transmise în termen, nu sunt lizibile sau persoana nu a
transmis toate documentele, agenția pentru ocuparea forței de muncă solicită persoanei
redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, în termen de 5 zile de la
data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate
a fi depuse în termen.
 în situația în care persoana nu redepune documentele care nu sunt lizibile sau nu
transmite documentele care lipsesc în termenul de 5 zile, aceasta poate solicita acordarea
drepturilor prin depunerea unei noi cereri însoțite de toate documentele, în termenul de decădere
din drepturi de 60 de zile de la data încetării dreptului la indemnizație de șomaj ca urmare a
angajării.
Pentru persoanele care au fost asigurate în baza unui contract de asigurare pentru şomaj,
la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de
stagiul de cotizare, se va avea în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru
şomaj.

Indemnizaţia de şomaj se acordă la cerere, după caz, de la data:


• încetării raporturilor de muncă/ de serviciu;
• încetării mandatului pentru care au fost numite sau alese;
• expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajaţi pe bază de contract;
• încetării calităţii de membru cooperator;
• încetării contractului de asigurare pentru şomaj;
• încetării motivului pentru care au fost pensionate;
• încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu;
• rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
• încetării activităţii desfăşurate exclusiv pe baza convenţiei civile;
• expirării perioadei de 60 de zile, pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de
minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în
muncă potrivit pregătirii profesionale;
• absolvirii, pentru absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de
minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.
Potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă, persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au următoarele obligaţii:
• să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenţia
pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea
încadrării în muncă;
• să comunice în termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt
înregistrate orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;
• să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională, oferite de
agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate (această obligaţie nu se aplică în
situaţia în care persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj participă la programe de
formare profesională, organizate în condiţiile legii, a căror finanţare este asigurată din asistenţa
financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene,
prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, Fondului social european şi
Fondului de coeziune.
Obligaţia nu se aplică pe perioada în care persoanele participă la aceste programe de
formare profesională, în condiţiile în care, anterior includerii în cadrul acestor programe, nu au
fost cuprinse în serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională
oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă şi se află în perioada de acordare a acestor
servicii;

• să caute activ un loc de muncă.


• să înştiinţeze în scris agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate cu
privire la apariţia stării de incapacitate temporară de muncă şi datele de identificare, respectiv
numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta, în termen de 24 de ore de la
data acordării concediului medical.
Şomerii şi membrii lor de familie care se află în întreţinere beneficiază de următoarele
drepturi: asistenţă medicală gratuită; primesc alocaţia de stat pentru copii; perioada de şomaj
constituie vechimea în muncă; îşi păstrează dreptul locativ asupra locuinţei de serviciu;
beneficiază de drepturi de asigurare socială în perioada în care urmează un curse de calificare,
recalificare şi perfecţionare; la cerere li se acordă credite în condiţii avantajoase pentru
înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, în scopul creării de noi locuri de
muncă, în special pentru şomeri.

4.3. Surse de constituire a bugetului asigurărilor pentru şomaj

Rezumând, Fondul necesar pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare


profesională și a alocației de sprijin se constituie din următoarele surse (Legea 1/1991, cu
modificările și adăugirile ulterioare):

 a) o cotă de 5% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar, în valoare brută, de
persoanele fizice și juridice române și străine cu sediul în România care angajează personal
român, precum și din veniturile declarate în contractele de asigurări sociale de către persoanele
fizice autorizate să presteze o activitate individuală și asociațiile familiale care își desfășoară
activitatea în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990;
 b) o contribuție de 1% din salariul de bază lunar de încadrare brut, plătită de salariații
persoanelor fizice și juridice prevăzute la lit. a);
 c) o contribuție de 1% din venitul lunar în valoare brută, obținut din munca prestată de
către membrii cooperației;
 d) o subvenție de la bugetul de stat pentru completarea fondului, în caz că sursele de la
lit. a), b) și c) nu acoperă plățile datorate.

 Art. 23. -

 (1) Fondul prevăzut la art. 22 se păstrează într-un cont al Ministerului Muncii și


Protecției Sociale deschis la Banca Națională a României, este gestionat de acesta și este purtător
de dobândă.
 (2) Sumele neconsumate într-o perioadă se reportează în perioadele imediat următoare
fără a exista obligația de a fi vărsate la bugetul de stat.
 (3) Pentru nevărsarea la termen a sumelor prevăzute la art. 22 se aplică o majorare de
0,2% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât totalul sumelor datorate. Sumele
reprezentând majorările de întârziere sunt sursă de constituire a fondului pentru plata ajutorului
de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin.
 (4) În cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate pentru constituirea fondului
pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin,
precum și a majorărilor de întârziere, potrivit legii, direcțiile teritoriale ale Ministerului Muncii și
Protecției Sociale pot dispune poprirea sumelor respective din conturile agenților economici, prin
introducerea de dispoziții de încasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare
sunt obligate a le executa fără acceptul debitorilor. În cazul lipsei disponibilităților bănești în
conturile bancare, lichidarea creanțelor se face prin aplicarea procedurii de executare silită, în
condițiile legii.

 Art. 24. -

 (1) Din fondul constituit potrivit art. 22 și 23 din prezenta lege se vor face plăți și
pentru:
 a) acoperirea unor cheltuieli legate de efectuarea plății ajutorului de șomaj, a
ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin;
 b) acoperirea unor cheltuieli pentru calificarea, recalificarea și perfecționarea
șomerilor, a celor care beneficiază de ajutorul de integrare profesională și de alocația de sprijin;
 c) utilizarea unei părți de până la 10% din dobânda constituită la fondul pentru plata
ajutorului de șomaj, precum și din veniturile din prestații realizate de oficiile forței de muncă și
de centrele de calificare și recalificare a șomerilor, pentru dezvoltarea bazei materiale a acestor
oficii și centre de calificare și recalificare, pentru reparații la clădiri și alte mijloace fixe din
dotarea acestora, precum și pentru cheltuieli de personal;
 d) acordarea unor credite în condiții avantajoase, cu o dobândă de 50% din dobânda
bancară negociată trimestrial, pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, în
scopul creării de noi locuri de muncă, în special pentru șomeri; în acest scop, Banca Națională a
României va transfera o parte din fondul pentru plata ajutorului de șomaj ca depozit în băncile
comerciale indicate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în contul și la dispoziția acestuia.
 (2) Pentru ca o întreprindere să poată fi finanțată din fondul constituit conform art. 24
lit. d) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:)
 a) să angajeze minimum 50% din personal din rândul persoanelor care beneficiază de
ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin. În cazul în care
disponibilizează personalul provenit din categoriile menționate, anterior împlinirii a 2 ani de la
încadrare, va fi obligată să angajeze, în limita procentului prevăzut, personal din rândul
beneficiarilor acestor ajutoare. În cazul nerespectării procentului minim de angajare, agentul
economic pierde dreptul la creditare și plătește cu titlu de penalitate o sumă egală cu mărimea
creditului acordat;
 b) să realizeze activitatea de bază în producție, servicii sau turism; nu se pot finanța
agenții economici care au obiect de activitate exclusiv comerțul;
 c) să aibă întocmit proiectul de fezabilitate avizat de o comisie formată din
reprezentanții băncilor finanțatoare și reprezentantul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
 (3) Timpul maxim de creditare este de un an, exclusiv perioada de grație. În cazul în
care întreprinderea solicită un credit suplimentar, i se poate acorda, cu condiția achitării în
totalitate a creditului anterior, inclusiv dobânda. Pentru noul credit acordat condiția este cea
prevăzută la alin. (2) lit. a).
 (4) Banca finanțatoare poartă răspunderea pentru creditele acordate rămase
nerambursate.
 (5) Mărimea fondului destinat creditării se va stabili prin legea bugetului asigurărilor
sociale de stat. La elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat, cât privește
stabilirea fondului destinat creditării, Guvernul va consulta organizațiile patronale și
confederațiile sindicale.
 (6) Condițiile de acordare și rambursare a creditelor, modul de stabilire a garanțiilor și
organizarea și desfășurarea licitațiilor pentru desemnarea băncilor autorizate să acorde credite
din fondul pentru plata ajutorului de șomaj se vor stabili prin norme metodologice ale
Ministerului Muncii și Protecției Sociale și ale Băncii Naționale a României.

 Art. 25. -

 (1) Au prioritate la obținerea creditelor șomerii care se obligă să constituie


întreprinderi, în condițiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. d) și art. 24 alin. (2) din prezenta lege.
 (2) La obținerea creditelor au prioritate șomerii din județele care au o rată a șomajului
mai mare decât media pe țară.

În cazul în care sursele enumerate mai sus nu compensează cheltuielile, deficitul


bugetar se acoperă prin subvenţii de la bugetul statului.
La capitolul cheltuieli, în bugetul asigurărilor pentru şomaj, cea mai mare parte sunt
destinate pentru plata indemnizaţiei de şomaj, urmate de alocaţiile de sprijin, plăţile
compensatorii, ajutorul de integrare profesională etc.

4.4. Rolul Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă în diminuarea


şomajului

Ocuparea forţei de muncă a devenit una din problemele cele mai tensionate ale
tranziţiei. România se confruntă cu o criză a ocupării forţei de muncă, în condiţiile declinului
economic instalat în ultimul deceniu. Privatizarea şi restructurarea economiei româneşti au
influenţat semnificativ piaţa muncii, determinând masive disponibilizări şi amplificarea
fenomenului de şomaj. Involuţiile din economie au restrâns posibilităţile de ocupare a forţei de
muncă; numărul populaţiei active şi ocupate, respectiv rata de activitate şi de ocupare s-au redus
iar şomajul s-a cronicizat.
Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui, sunt aspecte ce pot fi
înţelese numai în legătura lor cu sistemul real al economiei de piaţă. Ca un flux macrosocial
global, şomajul este generat de cauze multiple şi complexe fapt pentru care diminuarea acestui
fenomen presupune un sistem de pârghii coordonate instituţional.
Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă are următoarele atribuţii principale:
 Organizează, prestează şi finanţează, în condiţiile legii, servicii de formare
profesională pentru persoanele neîncadrate în muncă;
 Orientează persoanele neîncadrate în muncă şi mediază între acestea şi angajatorii din
ţară, în vederea realizării echilibrului dintre cerere şi oferta pe piaţa internă a forţei de muncă;
 Face propuneri privind elaborarea proiectului de buget al asigurărilor pentru şomaj;
 Administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj şi prezintă Ministerului Muncii şi
Protecției Sociale rapoarte trimestriale şi anuale privind execuţia bugetară;
 Propune Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale proiecte de acte normative în
domeniul ocupării şi formării profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în
muncă;
 Organizează serviciile de stabilire, plată şi evidenţă a ajutoarelor, alocaţiilor şi
indemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
 Elaborează, în baza indicatorilor sociali de performanţă stabiliţi de Ministerul Muncii
şi Solidarităţii Sociale, programe anuale de activitate pe care le supune spre aprobare Ministrului
Muncii și Protecției Sociale.
Principalele servicii oferite şomerilor de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă sunt:
Informarea şi consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii oferite
persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în mod gratuit. Acestea sunt: furnizarea de informaţii
privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea
orientării profesionale; dezvoltarea abilităţii şi a încrederii în sine a persoanelor aflate în căutarea
unui loc de muncă în vederea luării deciziei privind propria carieră; instruirea în metode şi
tehnici de căutare a unui loc de muncă;
Serviciile de mediere a muncii reprezintă punerea în legătură a angajatorilor cu
persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau
de serviciu. Serviciile de mediere constau în oferirea de informaţii privind locurile de muncă
vacante şi condiţiile de ocupare a acestora, prin publicarea, afişarea şi organizarea de burse ale
locurilor de muncă, medierea electronică, adică punerea în corespondenţa a cererilor şi ofertelor
de muncă prin intermediul Internet-ului;
Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei afaceri se acordă, la cerere, persoanelor
în căutarea unui loc de muncă, sub forma de servicii juridice, de marketing, financiare, metode şi
tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă.
Organizarea de cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri. Persoanelor aflate în
căutarea unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi
practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă.
Structura serviciilor de calificare/recalificare porneşte de la cursuri de meserii, până la cursuri de
perfecţionare. De asemenea, sunt organizate şi cursuri de iniţiere în termenii de bază ai
economiei de piaţă sau cursuri de pregătire pentru crearea de întreprinderi mici ;
Stimularea mobilităţii forţei de muncă. Persoanele care, în perioada în care primesc
indemnizaţia de şomaj, se încadrează în muncă într-o localitate aflată la peste 50 km de
domiciliu, beneficiază de o primă de încadrare, egală cu două salarii minime brute pe ţară, în
vigoare la data încadrării. Cei care se încadrează într-o altă localitate şi, astfel, îşi schimbă
domiciliul, primesc o primă de instalare, echivalentă cu şapte salarii minime brute pe economie;
Stimularea angajatorilor de a încadra personal cu vârstă mai mare de 45 de ani
precum şi absolvenţi de şcoli profesionale, liceu sau facultate. Angajatorii care încadrează în
muncă, pe perioada nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri întreţinători
unici de familie, primesc de la A.N.O.F.M. timp de 12 luni, o sumă reprezentând un salariu
minim brut pe ţară, având obligaţia de a menţine raporturi de muncă timp de 2 ani. De aceleaşi
facilităţi beneficiază şi angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi încadrează persoane cu
handicap. Angajatorii sunt stimulaţi în vederea încadrării absolvenţilor tuturor instituţiilor de
învăţământ. Pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, pe durată nedeterminată, angajatorul
primeşte, timp de 12 luni, o sumă reprezentând un salariu minim brut pe ţară, iar pentru fiecare
absolvent din rândul persoanelor cu handicap, o sumă reprezentând 1,5 salarii minime brute pe
ţară, pentru o perioadă de 18 luni. Angajatorii care încadrează absolvenţi sunt obligaţi să menţină
raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 3 ani de la data încheierii. În perioada
celor 3 ani, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator,
iar cheltuielile necesare pregătirii profesionale vor fi suportate, la cererea angajaţilor, din bugetul
asigurărilor pentru şomaj;
Acordarea de credite cu dobândă subvenţionată. Acestea sunt acordate întreprinderilor
mici şi mijlocii, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor familiale și persoanelor fizice autorizate să
desfăşoare activităţi independente şi şomerilor care înfiinţează societăţi în scopul creării de noi
locuri de muncă, din care minimum 50% pentru şomeri . Pentru judeţele unde se înregistrează o
rată medie anuală a şomajului mai mică sau egală cu rata medie anuală a şomajului la nivel
naţional se acordă credite cu o dobândă de 50% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a
României. Pentru judeţele cu o rată medie anuală a şomajului mai mare decât rata medie la nivel
naţional creditele se vor acorda cu dobândă redusa;
Servicii de preconcediere. În cazul restructurării unor activităţi care pot conduce la
modificări substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a personalului, angajatorii au
obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor
măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile. Pentru a veni în
sprijinul persoanelor afectate de restructurările care au loc în economie, angajatorii au obligaţia
de a înştiinţa agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu cel puţin 30 de zile înaintea acordării
preavizelor prevăzute de lege.
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

 Bistriceanu, Gh (2002) Sistemul asigurărilor din România, Ed. Economică, București.


 Isac, Claudia, Isac, Melinda (2006) Protecție și asigurări sociale, Petroșani.
 Nedeluț, M., Isac, M. (2002) Protecție și asigurări sociale, Ed. Focus, Petroșani.
 Vîrlănuță, Florina (2008) Asigurări și protecție socială, note curs, Galați.
 *** Legislația în domeniu, actualizată
 *** Articole, materiale, informări de pe internet privind elemente de asigurări și
protecție socială.