Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea “ Petre Andrei “

Facultatea de Economie
2018-2019

Referat
Comunicarea resurselor umane

Studenta: Juganari Dorina

Specializare: |Finanțe și bănci


COMUNICAREA DE MASĂ: MEDIERE ŞI MEDIATIZARE
Conceptul de comunicare umană

Pentru a comunica, omul şi-a creat un sistem de semne şi semnale, care prin intermediul
acestuia şi-a lărgit orizontul de cunoaştere, a dezvoltat specia umană şi a produs valorile
civilizaţiei şi culturii. Omul a transmis şi recepţionat mesaje pentru rezolvarea problemelor sale
cotidiene, adaptarea şi supravieţuirea sa în mediul în care a trăit şi şi-a coordonat
comportamentul său cu a altor semeni în vederea îndeplinirii unor obiective comune.

Comunicarea a apărut o dată cu omul, apoi s-a perfecţionat pe timpul evoluţiei sale, atât
din punct de vedere tehnologic, cât şi a disciplinelor care au studiat-o. De aceea, omul a
dezvoltat tehnologic noi mijloace de comunicare care să-i vină în ajutorul său cum ar fi: radioul,
televiziunea, mijloacele scrise, computerul, telefonia fixă şi mobilă, sateliţii de comunicaţii şi
Internetul. Consultarea principalelor dicţionare pentru a identifica definiţia comunicării relevă
aceleaşi caracteristici ale acesteia. Prin urmare, comunicarea constă într-un schimb de mesaje
între oameni sau grupuri de oameni prin intermediul unui limbaj, constituit într-un sistem comun
de semne şi simboluri, în scopul cunoaşterii şi transformării realităţii înconjurătoare, potrivit
trebuinţelor şi intereselor lor de viaţă.

Elementele fundamentale ale comunicării

Schema generală a comunicării conţine următoarele elemente fundamentale: sursa


(emiţător), mesajul, canalul, receptorul, codul, zgomotul, feed-back-ul (figura nr. 2).

CANAL(mesaj)
E
RE
M
C
I CODARE
E
Ţ Z
P
Ă G
T
O

FEED–BACK

Figura nr. 2: Schema generală a comunicării


Sursa sau emiţătorul reprezintă locul unde se originează mesajul şi de la cine pleacă el.
Sursa mai este denumită şi persoana care transmite mesajul; ea trebuie să ştie cărui public se
adresează, ce canale utilizează şi care ar fi răspunsul posibil al receptorului.

Mesajul desemnează conţinutul actului de comunicare. Structura mesajului depinde de


scopul urmărit de sursă şi de intenţiile receptorului.Aceste semnale pot fi verbale şi non-verbale
cu destinaţie asupra simţurilor umane: auz, văz, tactil, gustativ, olfactiv sau o combinaţie a
acestora.

Canalul este mijlocul prin care se transmite mesajul. Purtătorii mesajului pot fi undele
sonore pentru vorbire, undele luminoase pentru vedere, mass-media pentru comunităţile umane,
purtătorii de cuvânt pentru instituţii

Receptorul reprezintă persoana sau grupul de persoane care primeşte mesajul. Se


consideră că performanţa receptorului în captarea mesajului depinde de starea lui fizică şi
psihică. Primirea unui mesaj poate fi influenţată de oboseală, plictiseală, gradul de concentare
intelectuală, interes, dar şi de atenţia şi memoria selectivă ale subiectului predispuse numai la
stimulii care-i pot aduce diferite avantaje şi recompense.

Codul semnifică totalitatea normelor, valorilor şi convenţiilor comune care duce la


înţelegerea exactă şi clară a mesajului. La nivelul sursei se vorbeşte de un proces de codificare a
mesajului, unde codul poate fi un limbaj verbal sau scris, un limbaj non-verbal, concretizat prin
mimică, gesturi, atitudini sau pe alte căi.

Zgomotul se referă la factorii perturbatori care pot afecta comunicarea prin


distorsionarea mesajului. Zgomotul poate fi de natură fizică (perturbaţii sonore, fascicule
luminoase, căldură, frig), fiziologică (oboseală, foame, mirosuri neplăcute,) sau psihologică
(bariere sociale, culturale, tehnice şi individuale).Zgomotul pe timpul comunicării depinde de
două aspecte: a) cadrul sau contextul .

Redundanţa înseamnă repetarea elementelor dintr-un mesaj, având ca efect prevenirea eşecului
comunicării de informaţie. De regulă, redundanţa în limbajele scrise şi vorbite este în proporţie
de până la 50 %. loc comunicarea; b) experienţa emiţătorului şi receptorului.

Feed–back-ul (conexiunea inversă sau reacţia inversă) reprezintă reacţia receptorului la mesajul
primit. Prin răspunsul dat, se poate evalua modul în care mesajul a ajuns la receptor şi felul în
care acesta a fost interpretat.

Efectele comunicaţionale pot fi de trei feluri: a) cognitive - acumulare de informaţie, stocată în


urma operaţiilor gândirii (analiză, sinteză, inducţie, deducţie etc.); b) afective - determinate de
prezenţa emoţiilor, sentimentelor, atitudinilor unei persoane; c) comportamentale - concretizate
în norme, conduite, credinţe, gesturi şi deprinderi care pot schimba maniera persoanei de a
acţiona.

Se apreciază că obţinerea efectelor comunicării presupune un summum de condiţii cum ar


fi:
 cu cât controlul emiţătorului mesajului asupra receptorului este mai mare, cu atât
va fi mai mare efectul de influenţare a opiniei receptorului către sursă;

 efectele comunicării sunt mai puternice în cazul în care mesajul este modelat în
conformitate cu opiniile, convingerile şi înclinaţiile receptorului;
 comunicarea poate produce cele mai eficiente efecte în atitudinea receptorului,
dacă mesajele sunt nefamiliare, periferice, nefiind situate în centrul sistemului său
de valori;
 efectele comunicării sunt mai mari dacă emiţătorul deţine putere, are experienţă,
ţinută morală, obiectivitate şi capacitate de seducţie.

Formele comunicării umane

Formele comunicării umane sunt următoarele: intrapersonală, interpersonală, de grup,


prin mijloacele de informare în masă, directă.

Comunicarea intrapersonală se mai numeşte şi „vocea interioară a individului” care asigură


echilibrul psihic şi emoţional al acestuia. Prin monolog interior, individul se cunoaşte şi se
judecă pe sine, îşi evaluează proiectele şi deciziile sale, îşi însuşeşte sau nu mesajele primite.

Comunicarea interpersonală reprezintă dialogul cu cealaltă persoană. Comunicarea


interpersonală poate să fie directă, prin prezenţa persoanelor, şi mediată de un anume suport:
scrisoare, telefon, staţie de amplificare, Internet etc. Prin intermediul comunicării interpersonale
se ajunge la cunoaşterea semenilor, consolidarea sau distrugerea relaţiilor interumane.

Comunicarea de grup mijloceşte schimburile de informaţii în interiorul unei echipe,organizaţii,


comunităţi etc. Individul îşi foloseşte în mod activ cunoştinţele şi experienţa în viaţa sa socială şi
profesională, în cadrul unor astfel de grupuri.

Comunicarea prin mijloacele de informare în masă se mai numeşte şi comunicarea prin


intermediul mass-media, permiţând transmiterea mesajelor către un auditoriu larg, mai mult sau
mai puţin eterogen.

Comunicarea directă se realizează sub forma dialogului, unde emiţătorul şi receptorul îşi
transmit reciproc mesajele, fără ca a treia persoană să intervină. Acest tip de comunicare se poate
realiza nemijlocit prin prezenţa, faţă în faţă a subiecţilor sau prin intermediul unor mijloace
tehnice (telefon, computer).

Specialiştii în relaţii publice au ajuns la concluzia potrivit căreia comunicarea directă poate
fi de trei tipuri: verbală, non-verbală şi paralimbaj.

Comunicarea verbală aparţine fiinţei umane şi este expresia relaţiei dintre o limbă naturală şi
realitate. Pentru a se exprima, omul şi-a constituit un sistem de semne şi semnale, inspirat din
realitatea înconjurătoare, în scopul de a comunica cu semenii săi.
Comunicarea non-verbală reprezintă o formă a limbajului exterior, exprimată prin gesturi,
mimică, înfăţişare, ţinută, intonaţie, privire, mirosuri etc. şi redă semnificaţii, relaţii şi
interacţiuni care trebuie deduse de subiect.

Comunicarea non-verbală cuprinde următoarele trei elemente esenţiale: semnele,


semnalele şi simbolurile.

Semnele sunt indicatori lingvistici care exprimă diferite reguli, norme, atitudini, gesturi, fapte în
scopul organizării şi desfăşurării ordonate a vieţii sociale. Semnalele reprezintă o modificare
intenţionată în mediul ambiant şi în comportamentul omului cu scopul de a reglementa o situaţie,
a atrage atenţia despre ceva şi de a transmite o semnificaţie specială.

Simbolurile reprezintă denumiri speciale date unor lucruri, fenomene, fapte, gesturi care au sem
Paralimbajul sau comunicarea paraverbală se referă la tonul şi atitudinea subiecţilor în
comunicare, cu rol decisiv în receptarea mesajelor. nificaţii solemne sau metaforice în cadrul
unor grupuri de oameni sau a unei societăţi.

Repere în cercetarea funcţiilor, rolului şi efectelor comunicării de masă

Mass-media, parte a angrenajului social, răspunde unor necesităţi, îndeplinind anumite


funcţii. Funcţiile de bază ale mass-media, aşa cum sunt acestea inventariate şi acceptate de
specialişti, sunt următoarele: de informare, de interpretare, de legătură, de culturalizare şi de
divertisment. Dar multe din produsele mass-media răspund nevoii oamenilor de relaxare, de
odihnă, de evadare din grijile cotidiene, prin funcţia de divertisment pe care acestea le
îndeplinesc.

O concluzie credibilă promite să fie cea avansată de Leo Bogart: „Mass-media ne afectează
profund, deoarece constituie o prezenţă constantă în viaţa noastră.

OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA RELAŢIILOR PUBLICE

Relaţiile publice reprezintă o componentă esenţială a procesului de comunicare umană şi au


devenit o parte integrantă a vieţii sociale contemporane.

Obiectul relaţiilor publice


Pentru o înţelegere adecvată a relaţiilor publice este necesar să se facă distincţia dintre obiectul
de activitate al acestora şi subiectul acţiunii de comunicare. Obiectul relaţiilor publice
constă în capacitatea omului de a comunica prin intermediul unui limbaj în cadrul
societăţii umane.

Subiectul acţiunii de comunicare se concretizează într-un individ, grup social, organizaţie,


naţiune, comunitate internaţională, având roluri şi statute distincte de activitate, cu scopul de a
apăra interesele şi valorile pe care le susţin.

Specificul relaţiilor publice constă în identificarea celor mai eficiente relaţii de comunicare,
destinate să dezvolte încrederea, responsabilitatea, competiţia şi performanţa între o organizaţie
şi publicul ei şi să promoveze interesele organizaţiei, prin circulaţia liberă, completă şi
multidirecţională a informaţiilor.
Utililizând metoda istorică, în dezvoltarea relaţiilor publice se pot distinge şapte etape
distincte: preteoretică, religioasă, a colonizării, a revoluţiei industriale, teoretică,
tehnologică şi a mondializării.

Problematica relaţiilor publice


Problematica relaţiilor publice rezidă în conţinutul şi rolul activităţii de relaţii publice,
precum şi tipurile şi activităţile de relaţii publice.

Conţinutul şi rolul activităţii de relaţii publice

Conţinutul activităţii de relaţii publice se circumscrie procesului de comunicare, sistemului de


relaţii publice, activităţii de planificare comunicaţională şi a metodelor, tehnicilor si canalelor de
informare publică. Funcţii importante în activitatea de relaţii publice deţin comunicarea directă,
informarea publică şi opinia publică, privite ca domenii fundamentale de comunicare. De
asemenea, trebuie avut în vedere managementul relaţiilor publice, relaţiile cu comunitatea
locală, modul de formare a imaginii publice a organizatiei, protectia impotriva dezinformării şi
relaţiile publice in gestionarea crizelor.

Lucrările de specialitate evidenţiază o diversitate de roluri de conducere şi de execuţie


care se îndeplinesc în domeniul relaţiilor publice. Cele mai importante pot fi următoarele:

 Rolul de manager al comunicării: specialiştii planifică şi conduc programe de relaţii


publice, consiliază liderii şi iau decizii privind politica de comunicare a organizaţiei. În
organigrama instituţiei apar funcţii de experţi şi specialişti în comunicare, cu atribuţii de
conducere, de asigurare a legăturii cu presa, de interpretare şi de mediere;
 Rolul de legătură cu mass-media: specialiştii menţin contactele cu presa şi asigură
comunicarea în interiorul organizaţiei şi în exteriorul acesteia;
 Rolul de reprezentare: specialiştii reprezintă organizaţia la diferite evenimente;
 Rolul de tehnician al comunicării: acest specialist aplică deciziile luate, scrie, editează,
produce materiale audiovizuale, sigle, grafice şi alte mesaje specifice relaţiilor publice.

Tipuri şi activităţi de relaţii publice

Principalele tipuri de relaţii publice sunt:

 relaţii publice în domeniul afacerilor, desfăşurate de organizaţiile de afaceri într-o


competiţie economică puternică;
 relaţii publice în domeniul financiar – bancar, care au obiect de activitate
bursele, piaţa de acţiuni şi capital;
 relaţii publice de marketing: testează piaţa şi orientează organizaţiile şi publicul
pentru cumpărarea unui produs, articol sau serviciu;
 afaceri publice: relaţiile organizaţiilor de afaceri cu administraţia centrală şi
locală, precum şi activitatea proprie de relaţii publice a organizaţiilor
guvernamentale;
 relaţii publice în domeniul necomercial (non-profit): sunt cele de caritate, civice,
culturale, artistice etc., cuprinzând activităţile desfăşurate de organizaţii care nu
urmăresc scopuri comerciale;
 sponsorizări: includ activităţi de cooperare benefică între două organizaţii, cu
scopuri complementare: pe de o parte, una dintre organizaţii acordă celeilate
sprijin concret de ordin financiar, economic, material, iar cea de-a doua contribuie
la sensibilizarea opiniei publice cu privire la reputaţia şi onestitatea primei
organizaţii;
 relaţii publice în domeniul mediului înconjurător.

Analiza comparativă între relaţiile publice şi unele forme de comunicare interumană: reclama,
publicitatea, propaganda, activitatea de lobby şi relaţiile cu publicul.

Forma de Diferenţele specifice ale relaţiilor


comunicare publice
Conţinutul formei de comunicare umană
umană

desemnează totalitatea metodelor şi


tehnicilor utilizate în scopul de a atrage şi
convinge publicul despre calitatea unor Relaţiile publice au rolul de a informa şi
convinge pe reprezentanţii presei că
produse, servicii, opinii, cauze. Reclama
este folosită în scopuri pur comerciale mesajele despre o anumită organizaţie
merită să fie publicate, deoarece pot
pentru cumpărarea sau vinderea unor
produse. Fiecare reclamă are un mesaj- trezi interes în opinia publică.
Reclama
cheie cu scopul de a convinge publicul să De regulă, reclama şi relaţiile publice
reacţioneze într-un mod determinat. merg împreună, asemănările ţin de
Punerea reclamei în circulaţie se face pe mesajele-cheie care trebuie adresate
un spaţiu tipografic sau pe un timp de publicului.
emisie, care se plăteşte pentru
transmiterea ei. Reclama are o tentă preponderent
subiectivă prin care se stimulează şi se
De regulă, reclama deformează pozitiv creează trebuinţele potenţialului
mesajul ca şi propaganda, prin cumpărător. Relaţiile publice se apropie
exacerbarea calităţilor, în sensul că de obiectivitate, deoarece ele se referă
produsul este prezentat din unghiul cel şi la aspectele negative, ale căror
mai favorabil, fără a se face nici o omisiune ar afecta negativ credibilitatea
menţiune despre defectele acestuia. unei organizaţii.

desemnează capacitatea de comunicare a


unei organizaţii în mod repetat şi susţinut
cu scopul de a se menţine în atenţia Publicitatea este un hibrid între reclamă
şi relaţii publice, adică utilizează
opiniei publice. Dacă reclama pretinde un
scop pur economic, şi anume vânzarea de mijloace şi tehnici de relaţii publice în
scopul menţinerii organizaţiei în centrul
produse, publicitatea se referă la
reputaţia organizaţiei, pentru menţinerea atenţiei publice.
Publicitatea ei pe piaţă în atenţia opiniei publice.

Diferenţele dintre relaţiile publice şi


propagandă apar de la modul de
elaborare a mesajului: propaganda
deformează puternic pozitiv mesajul la
„amic” şi puternic negativ la „inamic.”;
relaţiile publice merg pe credibilitate şi
elaborează mesajul pe baza adevărului.
Diferenţele dintre reclamă, propaganda
şi relaţiile publice apar şi la nivelul
suportului lor. Reclama are un suport
preponderent economic, fiind destinată
obţinerii profitului. Propaganda are un
suport politic, urmărind să convingă şi să
câştige adepţi pentru o anumită idee,
concepţie sau anumit partid politic.
reprezintă instrumentul prin care se Relaţiile publice au suport social, în
manipulează credinţele, atitudinile şi sensul că acţionează la nivelul opiniei
acţiunile unei persoane sau a unor grupuri publice, pentru câştigarea încrederii şi
de oameni prin intermediul simbolurilor sprijinului public. Reclama se referă în
(cuvinte, gesturi, lozinci, monumente, special la produse şi servicii. Propaganda
Propaganda muzică, îmbrăcăminte, insigne etc.) promovează ideologii, doctrine sau
teorii. Relaţiile publice se referă la
organizaţii şi indivizi care doresc să
obţină încrederea publicului.

Lobby-ul este o formă de presiune


exercitată prin mijloace şi tactici de relaţii
publice asupra unor factori Interferenţa dintre lobby şi relaţii
publice constă în faptul că, dacă
guvernamentali, în scopul de a influenţa o
anumită decizie politică. Orice sistem presiunile exercitate asupra factorilor de
putere pot îmbrăca orice forme,
politic este supus unor acţiuni de lobby şi
de aceea el se referă la strategiile grupurile care exercită aceste presiuni se
Activitatea de folosesc de relaţiile publice pentru
concepute de indivizi sau grupuri de
lobby justificarea acţiunilor în faţa opiniei
interese private pentru a influenţa
publice.
deciziile instituţiilor guvernamentale.

sunt un aspect particular al relaţiilor Structura de relaţii cu publicul trebuie să


publice, adică acela al relaţiilor directe, fie subordonată responsabilului cu
Relaţiile cu nemijlocite cu un anumit public (clienţi, relaţiile publice, pentru obţinerea
publicul furnizori, acţionari, vecini etc.) feedback-ului parţial în ceea ce priveşte
imaginea publică a organizaţiei.
Obiective organizaţionale şi obiective de comunicare/ relaţii publice

Scopurile oferă direcţia, iar obiectivele reperează destinaţia. (Norman Nager şi T. Harrell Allen)
Scopurile sunt ancorate în misiunea şi viziunea organizaţiei. Ele sunt formulate în termeni
generali şi nu pot fi măsurate.

Scopurile de comunicare (communication goals) pot fi grupate în 3 categorii:

 scopuri legate de managementul reputaţiei (reputation management goals)


 scopuri centrate pe managementul relaţiei (relationship management goals)
 scopuri privind managementul sarcinilor (task management goals)
Înainte de a transpune scopurile în obiective, este necesar să determinăm poziţia pe care vrem s-o
aibă organizaţia în mintea stakeloderilor.

Obiectivele de comunicare (sau de relaţii publice) trebuie să întrunească 11 condiţii:

1. obiectivele sunt înrădăcinate în scopuri


2. obiectivele sunt corelate cu nevoile, interesele sau dorinţele stakeholderilor
3. obiectivele sunt orientate spre rezultate, iar nu spre mijloace
4. obiectivele sunt formulate pe fundamentul unei cercetări prealabile, care le asigură un
caracter rezonabil
5. obiectivele sunt explicite şi clar definite
6. obiectivele sunt măsurabile, adică precise şi cuantificabile
7. obiectivele sunt corelate cu termene limită pentru atingerea lor
8. obiectivele sunt singulare, adică focalizate pe câte un răspuns dezirabil de la câte un
public anume
9. obiectivele sunt mobilizatoare, altfel spus ele constituie o provocare pentru organizaţie
10. obiectivele sunt realiste, altfel spus ele sunt concordante atât cu aspiraţiile, cât şi cu
resursele organizaţiei
11. obiectivele sunt acceptabile pentru toţi constituenţii organizaţiei

Obiectivele de conştientizare privesc informarea şi cunoaşterea, obiectivele de acceptare, modul


în care stakeholderii reacţionează la informaţie, iar obiectivele comportamentale, răspunsul dorit
la mesajele receptate.

Canale și mijloace de comunicare

Canalele de comunicare sunt căi de transmitere a mesajelor către şi de la stakeholderi. Mijloacele de


comunicare (= media) sunt vehiculele care transportă mesajele către audienţă.

Un mijloc de comunicare poate fi controlat sub 4 aspecte:

 conţinut
 formă
 context
 audienţă
Din categoria mijloacelor de comunicare controlate face parte, de exemplu, panoul publicitar, iar din
categoria mijloacelor de comunicare necontrolate, televiziunea.

1. Media principale şi media adiţionale

MASS-MEDIA PRINCIPALE:

 Televiziunea
Avantaje: 1. informaţie complexă, 2. credibilitate, 3. popularitate, 4. impact, 5. audienţă
(virtualmente) foarte mare, 6. identificare bună a produsului / clientului.

Dezavantaje: 1. limitare temporală, 2. mesaj efemer, 3. dificultate în găsirea unor spaţii


disponibile, 4. costuri ridicate, 5. acoperire irosită, 6. clutter, 7. reproducere proastă a culorilor.

 Radioul
Avantaje: 1. selectivitate geografică, 2. saturare bună a pieţelor locale, 3. uşurinţă în modificarea
mesajului, 4. costuri relativ scăzute.

Dezavantaje: 1. limitare temporală, 2. mesaj efemer, 3. acoperire irosită, 4. lipsa suportului


vizual

• Ziarele
Avantaje: 1. selectivitate geografică, 2. uşurinţă în programarea mesajului, 3. uşurinţă în
modificarea mesajului, 4. costuri relativ scăzute, 5. depăşirea clivajului sub raportul veniturilor

Dezavantaje: 1. costuri mari în cazul acoperirii naţionale, 2. mesaj efemer, 3. tiraj irosit, 4.
reproducerea culorilor este deficitară

• Revistele
Avantaje: 1. selectivitate în privinţa audienţei, 2. atingerea unor publicuri înstărite, 3. transfer de
prestigiu celor care fac publicitate, 4. mai mulţi cititori pentru un exemplar, 5. reproducere bună a
culorilor

Dezavantaje: 1. aceleaşi publicuri pentru o anumită categorie de reviste, 2. lipsa unei poziţii
dominante pe o piaţă locală, 3. date de închidere a ediţiei îndepărtate, 4. costuri ridicate

MASS-MEDIA SECUNDARE/ADIȚIONALE:

• Poşta
Avantaje: 1. selectivitate extremă, 2. mesaj personalizat, 3. competiţie redusă cu alte reclame, 4.
posibilitatea de a calcula randamentul sau eficiența (ROI – return on investment)

Dezavantaje: 1. imagine proastă, 2. costuri relativ mari, 3. reguli poştale restrictive, 4. dificultăţi
în actualizarea listelor de distribuţie

• Afişajul / Materialele la punctele de vânzare


Avantaje: 1. flexibilitate, 2. posibilităţi de realizare a unei demonstraţii privind produsul, 3.
reproducere bună a culorilor, 4. valoare repetitivă, 5. favorizează vânzarea

Dezavantaje: 1. apatia vânzătorului în legătură cu instalarea, 2. costuri relativ mari, 3. probleme


de transport, 4. probleme de spaţiu, 5. perioadă de producţie lungă
• Panourile publicitare (staţionare)
Avantaje: 1. selectivitate geografică, 2. valoare repetitivă mare, 3. bună reproducere a culorilor,
4. costuri relativ scăzute

Dezavantaje: 1. imagine proastă, 2. mesajul trebuie să fie scurt, 3. acoperire naţională


costisitoare, 4. penurie de specialişti, 5. tiraj irosit

• Afişajul în tranzit
Avantaje: 1. selectivitate geografică, 2. valoare repetitivă mare, 3. bună reproducere a culorilor,
4. costuri relativ scăzute, 5. audienţă captivă

Dezavantaje: 1. imagine proastă, 2. nu poate fi folosit în toate decorurile, 3. penurie de


specialişti, 5. tiraj irosit

• Cinematograful
Avantaje: 1. selectivitate geografică, 2. audienţă captivă, 3. dimensiuni mari

Dezavantaje: 1. tiraj irosit, 2. constrângeri spaţiale, 3. costuri mari de producţie, 4. mesaj efemer

• Obiectele promoţionale
Avantaje: 1. prezentare unică, 2. valoare repetitivă mare, 3. are caracteristicile unui cadou, 4.
viaţă relativ lungă

Dezavantaje: 1. sunt supuse toanelor, 2. mesajul trebuie să fie scurt, 3. cost relativ mare pe
unitate, 5. dificultatea de a măsura eficienţa

• Foile volante şi broşurile


Avantaje: 1. mesaj detaliat la punctele de vânzare, 2. înlocuiesc prezentările, 3. oferă
posibilitatea de reluare a mesajului, 4. reproducere bună a culorilor

Dezavantaje: 1. deseori nu sunt folosite de vânzători, 2. puţini specialişti pentru creaţie, 3. cost
relativ mare pe unitate, 5. dificultatea de a măsura eficienţa

• Calculatoarele
Avantaje: 1. personalizare, 2. creativitate şi flexibilitate, 3. ubicuitate

Dezavantaje: 1. grup restrâns de utilizatori (?), 2. costuri ridicate (?)

(cf. Doug Newsom et al., Totul despre relaţiile publice)

ATL vs. BTL

Media Above the Line (ATL): mijloace de comunicare orientate spre publicul larg; acest public
maximal poate fi considerat o masa de indivizi (în principiu) numeroşi, anonimi, eterogeni şi
dispersaţi geografic.

Din această categorie fac parte următoarele mijloace de comunicare:

 televiziune
 radio
 presă scrisă
 cinematograf
 publicitate stradală [outdoor/ out-of-home]
Media Below the Line (BTL): mijloace de comunicare orientate spre un public restrâns,
specific şi abordabil prin mesaje adaptate nevoilor şi aşteptărilor acestuia.

Din această categorie fac parte următoarele mijloace de comunicare:

cadouri [corporative/ publicitare/ promoţionale/ personalizate]


• body media (tricouri, pălării, părţi ale corpului)
• poşta directă
• expoziţii
• ambalaje
• materiale la punctele de vânzare
• print-uri
• vitrine şi rafturi
• promoţii
• sponsorizări
În ultimul timp, distincţia ATL-BTL tinde să se estompeze în cadrul comunicării integrate de
marketing. Problema instrumentelor, canalelor și mijloacelor de comunicare devine din ce în ce
mai complexă o dată cu extinderea utilizării internetului.

Media interpersonale, media organizaţionale, media de ştiri şi media publicitare

Canalele şi mijloacelor de comunicare trebuie alese şi folosite în funcţie de obiectivele urmărite,


de audienţele care au fost configurate şi de mesajele care urmează a fi transmise.. MIJLOACE DE
COMUNICARE INTERPERSONALĂ:

 Implicare personală: intrări în perimetrul organizaţiei.


 Schimb de informaţii: reuniuni cu scop educaţional.
 Evenimente speciale: evenimente locale, evenimente sportive, competiţii, etc.
 Poşta directă: memorii, memorandumuri, scrisori .
 Tipărituri diverse: afişe, cutia/ registrul de sugestii, cartea de vizită, certificate,
proclamaţii, postere de vitrină, pay stuffer, bill insert, door hanger)
 Media audio-vizuale: audio,video,media digitale.
 Ştiri directe: news fact sheet, listă de evenimente [event listing], calendarul comunităţii,
note de interviu, communicate de presă, evenimente de actualitate, video B-roll, video
news release, photo and caption, media kits)
 Ştiri indirecte: media advisory, story idea memo, query letter.
 Ştiri interactive: news conference, (studio) interview, satellite media tour, editorial
conference.
 Publicaţii generale: publicaţii periodice (buletin informativ [newsletter], oficios),
publicaţii singulare (broşură, foaie volantă, circulară, catalog cu descrieri şi date tehnice),
republicări (communicate interne), rapoarte periodice de activitate, ghiduri de utilizare,
rapoarte de cercetare.
Bibliografie:

 Madhukar, R.K. (2009). Business Communication. 6th edition. New Delhi: Vikas
Publishing House.
 Murphy, Priscilla. (2000). “Simmetry, Contingency, Complexity:
Accommodating Uncertainty in Public Relations Theory.” Public Relations
Review 26 (4): 447-462.
 Reboul, Olivier. (1980) Langage et idéologie, Paris: P.U.F.
 Smith, Ronald D. (2005) Strategic Planning for Public Relations, 2nd edition,
Mahwah (N.J.): Lawrence Erlbaum Associates