Lucian Boia, Între înger și fiară.

Mitul omului diferit din

Antichitate până în zilele noastre

Ana Olivian, Istorie, Anul 2

 Încă din Introducere, Lucian Boia propune o analiză a omului și a omenirii, din
punctul de vedere al istoriei imaginarului și cea a mentalităților. Un alt aspect abordat este cel
al mitului și cum acesta este indestructibil adeseori. Autorul se întreabă dacă omul e o simplă
ființă din carne și oase sau o himeră și pentru aceasta propune o analiză a modului cum a
văzut Occidentul acest lucru. Așadar, mitul omului diferit, care este o creație, un construct și
o proiecție „întruchipează prin nenumăratele sale înfățisări, toate fantasmele, prejudecățile,
idealurile și iluziile, viciile și virtuțile fiecăruia dintre noi”1, însă „ceea ce suntem chemați să
descoperim este, de fapt, spiritul uman”2.

Obsesia pentru omul diferit, cât și pentru imaginea celuilalt este atât de veche precum
omenirea însăși. Această alteritate radicală a fost un concept-cheie care a însoțit umanitatea și
l-a zugrăvit pe celălalt într-un mod total diferit. Pentru Boia, omenirea a fost un laborator de
monștri care prin fantasma omului diferit a creat o imagine a celuilalt, frizând de multe ori
absurdul și inimaginabilul. Un aspect ar fi cel al fiziologiei, anatomiei care ne poate ajuta să
înțelegem cum era văzut celălalt. Gigantismul și nanismul erau două dintre fetișurile favorite
ale acestei alterități radicale.3 Alte aspecte sunt hipertorfia sau omul care îmbracă diferite
forme zoomorfe ori din lumea vegetală. Modernitatea aduce și creaturi artificiale ca
Frankenstein care este reflecția unui monstru odios. Așadar, alteritatea biologică a celuilalt a
ajuns pană la artificialitate care este produsul modernității și al scientismului.

Un alt aspect prin care se altera imaginea celuilalt este reprezentat de comportamet și
obiceiuri. Antropofagia, vegetarianismul, nudismul (reprezintă starea de natură și nu stare de
cultură) sunt câteva din aspectele care au creionat imaginea celorlalți. Raportul dintre
goliciune, licență sexuală și canibalism s-a păstrat până în epoca modernă. 4 Pe lângă acestea,
este importantă și modul cum ia omul parte la viața socială. Astfel, s-a creat mitul Vârstei de
Aur, când oamenii trăiau asemenea zeilor. Acest arhetip al unei societăți fictive va influența
ideologiile mileraniste, atât religioase cât și seculare. Această formă utopică unde nu
indidvidul contează, ci comunitatea, a fost apanajul multor ideologii moderne ( naționalismul,
de exemplu). Un alt concept fundamental este cel de insularitate. Pe lângă creațiile clasice ale
religiilor ( Rai, Iad, Câmpii Elizee, Loc al Umbrelor, etc), omul a construit tot felul de lumi,
proiectând asupra acestora descrieri fantastice și de neimaginat.

1
Boia Lucian, Între înger și fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre, Ed Humanitas,
București, 2011, Introducere
2
Ibidem
3
Ibidem, p. 10
4
Ibidem, p.20
 Antichitatea clasică ( greco-romană) a fost împânzită de astfel de proiecții ale
celuilalt. Cu cât te îndepărtai de Mediterană, alteritatea era tot mai evidentă. Barbarul era un
altfel de om, având cele mai fantasmagorice descrieri. Nordul cu al lui sciți sau germanici era
un ținut al misterului care stârnea curiozitatea, dar și imaginația grecului. Herodot ne oferă
multe imagini ale acestor meleaguri. Acest nord producea ciudățenii morale paradoxale, de la
bestiale la inocență și sfințenie. India, și Egiptul, de asemenea, au fascinat imaginația
grecului. Aceste lumi erau pline de animale și ființe care pentru greci trezeau o mare
curiozitate. Totuși, cu cât ținurile studiate erau mai aproape de Grecia, cu atât ele reflectau o
imagine mai apropiată de realitate. Tracia, de exemplu, care era între Grecia și Dunăre, se
afla la granița dintre natură și cultură. Tracii nu erau nici canibali, nici incestuoși, nici
licențioși, ci doar poligami. Polis-ul era locul perfect pentru dezvoltarea normală a
individului, străinii și barbarii fiind elemente ale alterității care putea îmbrăca multe forme.

În secolul al IV-lea, istoricul Ammianus Marcellinus scriind despre istoria Romei, îi

descrie pe huni ca fiind un neam sălbatic și de o cruzime fără seamăn. Deși, unele dintre
afirmațiile sale sunt adevărate, totuși exagerările sale sunt de domeniul fantasticului.
Ambrozie, episcop de Milan și mai târziu istoricul got Iordanes contribuie la creionarea unei
imagini ireale a hunilor. Așadar, Antichitatea clasică a excelat în a vedea în celălalt un om
diferit, ajungând la creionări de multe ori absurde și paradoxale.

Zorii Evului Mediu moștenesc Antichitatea păgână îmbrăcând-o în haina creștină.

Totuși, imaginea creionată despre celălalt este asemănătoare cu cea din Antichitate. Arabii cu
ale lor insule misterioase, Oceanul Indian cu ale sale ținuturi paradisiace sau Extremul Orient
( China) au fost inspirația imaginația medievală, fantasmagoriile și fabulațiile fiind în vogă.
Pe lângă zâne și pitici, pentru omul medieval, marginalii, ca ereticii, vrăjitoarele, leproșii,
evreii au fost un izvor pentru construirea unei alterități radicale. În 1321 leproșii și evreii sunt
văzuți ca niște complotiști feroce care doresc distrugerea Creștinătății. Un alt episod al Evului
Mediu este Renașterea care prin antropocentrismul și încercarea recuperii lumii clasice, a
renăscut și înviat anumite mituri ale alterității antice. Multe dintre populațiile descoperite nu
erau decât vechi popoare antice dispărute. Totuși, aceste descoperiri vor stârni omul modern
și vor crea noi mituri, ceea ce va duce la o nouă paradigmă a alterității.

Imaginarul omului modern va fi clădit pe cel fantastic al Evului Mediu și Antichității.

Totuși, acesta va căpăta o nouă formă, cea a rațiunii, a scientismului și-l va transforma într-o
paradigmă. Sălbaticului, omul teritoriilor descoperite, i se vor conferi cele mai monstruoase
comportamente și obiceiuri, lucru care va avea un efect enorm în elaborarea teoriilor rasiste
din secolul al XIX-lea. Totuși, Epoca Luminilor are și alte viziuni asupra acestui sălbatic și se
întreabă dacă nu acesta este strămoșul omului. O mare influență o are Rousseau care vede în
sălbaticul stării naturale un om nobil, doar că civilizația l-a corupt. Imaginarul zoomorf al
Evului Mediu a rămas, în epoca modernă, un vestigiu ce greu putea fi înlăturat. Pentru
Maurpetuis existau sălbatici văzuți de alții, păroși, cu coadă, care sunt între oameni și
maimuțe. Voltaire îi răspunde lui Maurpetuis că a înnebunit de-a binelea. Epoca Luminilor
oscila între miturile vechi și rațiune, dar la rândul ei creând premisele unor noi mituri.

Lumea creată de Rațiune va lăsa în urmă o capodoperă a Luminilor care prin vocea
lui Carl von Linne face o descriere a raselor în felul următor:

„Europeanul: „Este alb, sangvin, musculos. Păr blond, lung şi des; ochi albaştri.
Nestatornic, ingenios, inventiv. Se îmbracă cu haine strânse pe trup. Ascultă de legi."

Asiaticul: "Are pielea gălbuie, este melancolic, cu fibra tare. Păr negru, ochi închişi la
culoare. Este sever, fastuos, zgârcit. Poartă veşminte largi. Ascultă de opinia publică."

Americanul: ,,Are pielea smeadă, este coleric, merge drept. Păr negru, drept, cu firul gros,
nările largi; obrazul aproape lipsit de barbă. Este încăpăţânat, mulţumit de soarta sa,
iubitor de libertate. Se vopseşte cu dungi roşii, împletite în fel şi chip. Ascultă de obiceiuri."

Africanul: "Este negru, flegmatic, cu fibra moale. Păr foarte negru şi creţ; pielea catifelată;
nasul turtit; buzele groase; pieptul lăsat la femeile care alăptează. Este viclean, leneş,
neglijent. Îşi unge trupul cu ulei ori grăsime. Ascultă de voinţa arbitrară a stăpânilor."5
Toate aceste descrieri vor fi prelucrate de teoreticienii raselor secolului al XIX-lea. Astfel se
pregătește drumul spre o alteritate care are la bază scientismul și nu fabulația vechilor
timpuri.

Piticii sau oamenii cu blană nu puteau să se adapteze în atmosfera stiițifică a secolului

al XIX-lea. Dar aceasta nu înseamnă că acest secol nu avea propriul său imaginar, fie el chiar
științific. Complexul superiorității rasei albe care în mod evident este europeanul a dus la
dezvoltarea mitului arian, acea rasă nordică, superioară tuturor oamenilor. Și în această
perioadă apar teoreticieni care vor avea o mare influența asupra lumii științifice. Contele
Arthur de Gobineau în faimosul său Eseu asupra inegalităţii raselor umane ne spune că:
“Toate civilizaţiile sunt opera rasei albe, nici una nu poate exista fără contribuţia acestei
rase”6, sau „Nu există civilizaţie deplină la naţiunile europene, acolo unde nu au dominat
ramurile ariene.”7
5
Ibidem, p. 112
6
Ibidem, p. 163
7
Ibidem
 Acest secol al XIX-lea este numit de Lucia Boia un secol al înfruntărilor, la Gabineau
avem lupta dintre rase, la Marx, lupta dintre clase, lupta pentru existență la Darwin și lupta
pentru nașterea națiunilor. Teoriile care crează mitul rasist întră și ele în această ecuație a
înfruntărilor. Italianul Cesare Lombroso în lucrarea sa, Omul criminal, duce mai departe
mitul rasismului și netezește drumul pentru eugenism. Criminal nu e acela care ucide, ci acela
care se naște. Așadar, științei i se deschid noi perspective, ea ocupând locul privilegiat al
religiei și devenind la rândul său o religie care dorește să-și impună valorile asupra societății.
Pentru Ernest Renan, stiința trebuie să continue opera naturii după cum natura l-a adus pe om
din starea din animalitate în cea de umanitate, tot așa știința va oferi posibilitatea ca
divinitatea să iasă din umanitate. E doar un pas până la Francis Galton, părintele
eugenismului.
Omul secolulul al XX-lea suferă toate consecințele atroce ale rasismului și
eugenismului prin genocide, lagăre și crime odioase. Pentru el omul diferit este cel al
mașinăriilor, al roboților și al extratereștrilor. O altă preocupare a omului contemporan este
cea a atingerii nemuririi și a transformării acestei lumi într-un Paradis al plăcerii și desfătării.
În concluzie, putem afirma că această căutare a Omului diferit a fost una dintre
aventurile cele mai fascinante pentru mintea omenească. Deși nu a putut fi zărit, el a obsedat
de la începutul istoriei până astăzi. Avatarurile lui și-au schimbat forma și conținutul parțial,
dar și-au păstrat aura mitică, pentru a cărei construcție imaginația a depus un efort colosal.
Fantasma alterității radicale a celuilalt a perindat prin istorie fără să facă vreun popas și
atunci când a făcut-o, a fost doar pentru a se alimenta cu noi mituri.