Biblia - geneză şi metamorfoză

"Biblia este cea mai cumpărată, cea mai preţuită şi probabil cea mai greşit înţeleasă carte din
istoria civilizaţiei umane." Bart D. Ehrman ("Răstălmăcindu-l pe Iisus")

Biblia este cuvântul lui Dumnezeu? Ceea ce citim noi este o traducere a traducerilor anterioare.
La orice traducere o parte din sens se pierde sau se schimbă. În zona trăită de români scrierile
biblice au intrat pe filiera greacă şi slavă. Mai nou există traduceri din engleză sau din germană.
Mai mult, aceste traduceri nu sunt făcute după originalele acestor cărţi, ci după copii ale lor. Sunt
mii de copii, care diferă între ele, unele au diferenţe mai mici, altele mai mari. Este dificil să
susţii că Dumnezeu a realizat minunea de a revela cuvântul său dar nu a reuşit să îl păstreze
intact. "Dacă a vrut să ne ofere cuvântul lui de ce nu s-a asigurat că îl şi primim?" Bart D.
Ehrman.

Cărţile Noului Testament au fost scrise în greacă, aproximativ în secolul I dH., de creştinii ce
doreau să păstreze şi să transmită informaţiile lor (probabil Matei, Marcu, Luca, Ioan, poate şi
alţii, nu ştim asta). Singura soluţie de multiplicare în acea vreme era copierea cărţii cu mâna,
moment în care au apărut greşeli şi neconcordanţe. Puteţi face singuri acest experiment: copiaţi,
cu mâna, un caiet scris de altcineva... Copia respectivă a fost copiată de alcineva, apoi copia
copiei a fost copiată la rândul ei, greşelile au fost copiate ca fiind cuvântul divin, iar noul copist a
făcut propriile greşeli. Cel mai vechi fragment este datat în jurul anilor 250 dH şi conţine doar
câteva cuvinte. Cu certitudine nici măcar acesta nu este vre-unul din originale, fiind de fapt o
bucăţică a copiilor copiilor copiilor originalului.

Tentativele de corectare datorate lipsei de sens a propoziţiilor a dus la o şi mai mare devianţă.
Corectura putea da un sens logic propoziţiei, dar nu înseamnă că dădea sensul iniţial. Astfel
avem originalul, greşeala şi corectura greşită a greşelii. În acest moment există clasificate circa
5700 de copii vechi în greacă, peste 10000 în latină, şi alte câteva mii în coptă, siriană,
georgiană, armeană, slavona veche etc. Şi nici una nu este identică cu alta... Între aceste copii
foarte vechi avem, însumate, mai multe diferenţe (neconcordanţe) decât toate cuvintele pe care le
conţine Noul Testament. O veste bună: deşi sunt atât de multe, marea majoritate nu sunt
importante. Dar trebuie să ţinem seama de faptul că aceste neconcordanţe există.

Pe lângă aceste diferenţe neintenţionate, accidentale, datorate copierii cuvânt cu cuvânt există
diferenţe ce sunt create cu intenţie, cu scop. Scribii modifică cuvintele sau sensul frazei deoarece
acesta nu mai corespunde realităţii sau contrazice alte scrieri din scriptură. Exemplu: "Precum a
fost scris în Isaia proorocul: Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea
Ta." existent în copii mai vechi a fost transformat în: "Precum este scris în proorocie (la
Maleahi) şi Isaia: Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta." iar în
unele versiuni a dispărut complet Isaia. De ce? Pentru că în Isaia nu era nimic scris despre asta.
În schimb este notat în Exodul (la Maleahi). Această modificare este clar executată de către
cineva care a comparat scrierile biblice şi şi-a "permis" să facă aceste modificări.

Un alt exemplu este referitor la pasajul acesta: Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis
către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi. Cei ce
copiau manuscrisele ştiau că Maria fusese virgină, respectiv că Iisus nu îl are ca tată pe Iosif.
Astfel au apărut versiuni în care este scris "Noi te-am căutat" sau "Iosif şi eu te-am căutat", din
dorinţa ca această problemă să fie îndepărtată.

Câteodată se introduc, pur şi simplu, pasaje întregi, fără ca acestea să fi existat înainte. Exemplul
cel mai vestit este cel cuprins în evanghelia după Ioan, capitolul 8. Este vorba de povestea femeii
adulterine, când Iisus spune vestitele vorbe: "Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi
piatra asupra ei." Acest pasaj nu există în nici o evanghelie a lui Ioan de dinainte de secolul X. În
absolut toate celelalte evanghelii a lui Ioan de dinaintea secolului X acest pasaj lipseşte.
Specialiştii presupun că un călugăr a notat pe marginea manuscrisului această poveste, care a fost
apoi copiată şi introdusă în cuvântul biblic.

Nu sunt numai pasaje adăugate, sunt şi pasaje şterse. În unele versiuni, mai ales când prigoana
împotriva evreilor era mai puternică, au apărut copii ce nu mai conţineau cuvintele: "Părinte,
iartă-le lor, că nu ştiu ce fac." Evident, ideea că evreii au fost iertaţi şi erau pe nedrept persecutaţi
nu trebuia să existe, nici măcar în Noul Testament. Şi atunci acest verset a fost scos. În afara
faptului că alţii îl interpretau ca fiind adresat romanilor, care îl executau, şi nu evreilor, care îl
predaseră autorităţilor romane.

De altfel intenţia ca romanii să fie "absolviţi" de vina răstignirii a triumfat în scrierile sfinte. Mai
ales soldaţii romani, care aveau capacitatea de a se deplasa prin imperiu şi de a transmite idei şi
concepte, a impus modificări ale bibliei pentru a putea fi convertiţi şi a deveni vectori ai
creştinismului. Multe secte creştine timpurii erau formate din călugări proveniţi din armata
imperială ce decăzuse şi aveau clar atribute paramilitare, de ordine şi control a societăţii. Iar
aceste influenţe continuă şi astăzi...

Material inspirat de aici: Răstălmăcindu-l pe Iisus

Biblia - geneză şi metamorfoză II

Biblia, şi mai ales Noul Testament, este cartea de căpătâi a creştinilor, indiferent de cult, biserică
sau denominare. Principalul atu al religiei creştine (şi nu numai) este cuvântul "scris". Notarea
ideilor, a faptelor, realizarea concretă, prin semn trasat, a transformat şi sacralizat aceste idei.
Gestul scrierii devine sacru deoarece informaţia notată transpare ca nemuritoare şi prin asta
veşnicia invocată îi dă putere, credibilitate şi siguranţă.

Ceea ce "este scris" este valabil, este viabil, este permanent, într-un cuvânt "există". Ceea ce era
sculptat în piatră sau lemn, trasat pe plăcuţe de lut, scrijelit pe tablă sau desenat pe papirus era
considerat sacru sau cel puţin important nu numai datorită ideilor în sine cât mai ales capacităţii
"inscripţiei" de a sintetiza şi înmagazina putere. Iniţiaţii ce erau în stare să mânuiască aceste
puteri erau atât preţuiţi cât şi temuţi. În Biblie apare de nenumărate ori formularea "precum este
scris", "după cum e scris" sau "se găseşte scris".

O mulţime de personaje biblice sunt specialişti în arta scrierii, fie prin învăţare, fie prin înzestrare
divină cu această calitate. Ceea ce pare de neînţeles este "incapacitatea" Fiului Domnului de a
scrie. Deşi se subînţelege că acesta ştia să scrie şi să citească nu a rămas nici măcar un singur
cuvânt scris de acesta. Iisus chiar vorbeşte despre ceea ce "e scris" cu recunoaştere şi acceptare a
virtuţii literei ca fiind semn al divinităţii. El recunoaşte valoarea ideilor cuprinse în scris şi chiar
invocă "scrierile", deşi nu este niciodată surprins ca citind ci doar punând pe alţii să o facă.

Cu toată îngăduinţa, am găsit doar un singur verset unde Iisus scrie - Sfânta Evanghelie după
Ioan, Cap.8 (este vorba de întâmplarea cu femeia adulteră):
6. Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos,
scria cu degetul pe pământ.
7. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel
dintâi piatra asupra ei.
8. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ.

Acest fragment are o problemă. În exemplarele mai vechi de secolul X ale Evangheliei după Ioan
nu există această întâmplare, după cum nu există în nici o altă evanghelie. Cercetătorii biblici
consideră că acest fragment a apărut ca o adnotare pe marginea unui manuscris, fiind apoi copiat
ca făcând parte din Evanghelie (Bart D. Ehrman - "Răstălmăcindu-l pe Iisus").
Este foarte posibil că Iisus să nu fi fost de fapt un om cult în sensul actual al cuvântului. Dacă ne
înşelăm cea mai importantă "operă" literară a acestuia, desenată în colb, să fi dispărut odată cu
răspunsul dat fariseilor...

Fenomenul poate avea o explicaţie simplă: Iisus nu era un cititor şi nici un scriitor. Este foarte
posibil să fi fost ca unul dintre cei mai mulţi din imperiul roman: analfabet. Dar, pe parcursul
genezei Noului Testament, cei ce puteau să noteze şi să citească învăţăturile au devenit preoţi.
Într-un fel sau altul Iisus (sau reprezentarea acestuia) trebuia să le acorde credit: dacă citesc
cuvântul Lui este pentru că El a permis acest lucru în "cunoştinţă de cauză", adică şi el era un
Cititor şi Scriitor. Chiar dacă cuvintele lui sunt re-povestite de altcineva, de cei patru
evanghelişti, de exemplu...

Biblia - geneză şi metamorfoză III

Vechiul Testament este o culegere de idei ce stau la baza celor trei mari religii monoteiste:
iudaismul, creştinismul şi islamul. Evreii sunt creatorii de facto ai Vechiului Testament. Nu
neapărat a evenimentelor şi normelor cuprinse în acesta, ci mai ales a originalei concepţii privind
sacrul.

La fel ca multe alte popoare antice, cei mai mulţi dintre evreii de acum trei milenii, când au
format primul regat în Asia Mică, credeau într-o configurare politeistă a existenţei. Cele zece
triburi nordice, politeiste, s-au despărţit în 922 iH de cele două triburi sudice şi au format statul
Israel, cucerit în 722 iH de asirieni. Aceştia au dispărut disipaţi şi transformaţi de cuceritori.
Aceasta era soarta celor cuceriţi, mai ales în antichitate, grupul etnic îşi schimba credinţa,
obiceiurile, regulile şi limba după cuceritori. Zeii lor, înfrânţi, erau înlocuiţi de zeii cuceritorilor.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu cele două triburi sudice ce formau regatul Iudeii. Deşi cuceriţi
de babilonieni în 586 iH, aceştia supravieţuiesc, într-un fel sau altul, renăscând naţional şi
cultural. Este foarte posibil ca invenţia lor, divinitatea unică ce transcede natura, împletită cu
sistemul socio-politic sacralizat prin cărţile sfinte şi o oarecare oportunitate istorică să fi făcut ca
soarta obişnuită celor cuceriţi, asimilarea, să îi ocolească. Deşi evreii nu au devenit niciodată un
imperiu, religiile bazate pe această idee referitor la divinitate au ajuns, într-o formă sau alta să
controleze cea mai mare parte a Terrei.

Această concepţie a divinităţii unice, situată deasupra naturii, nu a apărut dintr-o dată şi nu
imediat a fost acceptată de toţi evreii. A fost un proces îndelung, ideea în sine suferind
transformări. Din acest motiv Dumnezeul Vechiului Testament este un dumnezeu când iubitor,
când răzbunător, când drept, când arbitrar, când radical, când iertător. Această amalgamare se
datorează şi multitudinii de surse ce au fost folosite pentru a genera Biblia. Pentru că tradiţiile
cuprinse în Biblie sunt colectate din surse preexistente acesteia.

Geneza este inspirată din epopeea babiloniană Enuma Eliş, perechea primordială are asemănări
majore cu cea mai mare epopee antică a lui Ghilgameş, potopul este varianta ebraică a mai
multor scrieri antice: Epopeea lui Ghilgameş şi epopeea mesopotamiană a lui Atrahasis. De altfel
miturile potopului sunt foarte vechi: povestea sumeriană a lui Ziusudra provine din mileniul 3 iH
dar asemănările sunt izbitoare. Generatorii Bibliei au preluat o multitudine de legende, mituri,
poveţe şi legi din zona în care au trăit sau cu care au intrat în contact. Deşi editorii finali ai
textului au impus şi certificat viziunea monoteistă, Vechiul Testament conţine încă diferite tonuri
în exprimare funcţie de capitol, fiind chiar diferit asumat de fracţiunile creştine.

Dar cel mai important atribut al invenţiei unui Dumnezeu unic este faptul că avea putere deplină
asupra istoriei şi timpului, fiind totodată deasupra capacităţii oamenilor de a-l cuprinde.
Catastrofele şi nenorocirile au putut fi interpretate nu ca o înfrângere a acestuia sau ca o părăsire
a poporului ce i s-a închinat ci ca o parte a planului divin. Dumnezeu este înzestrat cu morală iar
acţiunile sale sunt pentru asanarea justiţiară a propriei "creaţii": omenirea.

Şi totuşi câteva rămăşiţe politeiste mai subzistă: mitul diavolului şi al îngerului decăzut, miturile
eroilor şi ale profeţilor, mitul renaşterii şi al învierii...

Biblia - geneză şi metamorfoză IV

Pe lângă problemele specifice scrierilor antice ce produceau, în timp, versiuni diferite a scrierilor
sfinte, apar, mai ales odată cu acceptarea şi promovarea de către stat a creştinismului (Constantin
cel Mare), probleme majore cu privire la dogmatica şi interpretarea bibliei de către liderii
religioşi. Aceştia interpretau diferit versiunile existente, formând vederi antagonice cu privire la
structura divinului de sorginte creştină, şi prin asta asupra percepţiei lumii.

Acest lucru nu era de dorit pentru împăratul Constantin aflat în postura de a conduce noul
imperiu roman reunit pentru prima dată după 40 de ani. Secondat de mama sa, Elena, acesta
înţelege potenţialul de putere oferit de structurile creştine nou apărute. Deşi niciodată nu a
refuzat sau damnat public sau personal religiile păgâne, iudaice sau precreştine, a înţeles că
oportunitatea ce i se oferea folosind creştinismul pentru a-şi atinge scopurile nu putea fi ocolită.
Mai ales că aceste structuri erau pe placul său, centralizate, şi prin asta uşor de utilizat.

Dar această structură piramidală era divizată datorită viziunilor diferiţilor episcopi. Constantin
iniţiază Conciliul de la Niceea nu pentru că ar fi dorit să afle adevărata fiinţă a lui Iisus ci pentru
că dorea să existe o singură dogmă care să conducă bisericile, şi prin asta să fie o singură
conducere adecvată, mult mai uşor de controlat. Puţin îi păsa lui de fiinţa divină, ceea ce dorea
era ca sinodul să stabilească un concept unic care să definească Cezarul ca fiind în drept. Era
necesar ca cei ce aveau alte idei să fie eliminaţi din conducerea bisericilor şi pentru asta cel mai
bine era ca aceştia să fie declaraţi eretici. Apoi vor avea grijă de cei diferiţi chiar cei de-o seamă
cu ei, ceilalţi creştini. Adevărata faţă a "sfântului" Constantin cel Mare o vedem când ordonă, la
indicaţia mamei sale, "sfânta" Elena, execuţia fiului său mai mare şi a soţiei sale, Fausta, după o
căsnicie de 19 ani şi 5 copii împreună.

Pot considera, fără nici o remuşcare, că data de naştere a creştinismului ca structură, ca biserică
din punct de vedere instituţional, este anul 325, anul în care peste 200 de episcopi, cei mai mulţi
din estul imperiului, s-au reunit la Niceea (Iznik - Turcia), fără nici o teamă, sub patronajul şi
ochiul ager al lui Constantin. Acolo au comparat versiunile scrierilor sfinte şi au tăiat, modificat,
retuşat şi chiar adăugat textele ce de atunci le vom cunoaşte ca fiind Biblia...

Biblia - geneză şi metamorfoză V

... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului...

Biblia trebuie să fie cuvântul lui Dumnezeu odată ce este cuvântul despre Dumnezeu.
Este necesar ca Sfânta Scriptură să nu fie modificată, interpretată sau trunchiată pentru ca acest
cuvânt să rămână corect generaţiilor viitoare.
Mai ales că, despre Dumnezeu revelat fiind, este despre Adevăr.
Întrucât poporul român este în dreapta biserică presupunem că Scripturile Bisericii Ortodoxe
Române sunt Cuvântul adevărat, transmis de Apostolul Andrei când a poposit pe aceste
binecuvântate meleaguri (bine-cuvântat: cuvânt bun, corect).

Luăm, ca din întâmplare, câţiva psalmi (Solomon, capitolul 8) ai versiunii acceptate de Biserica
Ortodoxă Română, ediţia 1982:
24. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă.
25. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.
26. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume,
27. Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa
adâncului,
28. Când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug,
29. Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat
temeliile pământului,
30. Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă
fără încetare în faţa Lui;
31. Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii
oamenilor.
Iată aici o sugestivă descriere a Terrei, de unde se vede că exista o cunoaştere astronomică
corectă. Pământul era descris ca rotund şi bănuim că se referă la sfericitatea acestuia. Facem
acestă analogie pentru că noi ştim sigur, demonstrabil ştiinţific, că Pământul este o planetă
sferoidă ce se învârte în jurul Soarelui.
O abordare similară, dar pe care ortodocşii nu pun bază deoarece nu este promovată de
Patriarhie, este o formulare a Bibliei executată de teologul Dumitru Cornilescu:
31. jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.
Nu ne putem permite să interpretăm de capul nostru aceste cuvinte şi trebuie să verificăm şi alte
scripturi, mai vechi, ale Bisericii noastre. Nu de alta dar răuvoitorii ar putea să invoce ideea
precum că "rotund" se referă la circular (rotund: Adj. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui
disc; S.n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc). Mai ales că versiunea neoprotestanţilor
este mai aproape de acestă idee (rotocol: S.n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc,
de cerc sau de inel). Şi asta ar însemna fie că Dumnezeu nu ştie cum a făcut Pământul fie că
Biblia nu este cuvântul său deoarece nu prezintă adevărul, fie că Pământul e plat.

Ne îndreptăm spre ceea ce spune Mitropolitul Bartolomeu Anania în varianta sa ce este şi ea

promovată de Patriarhie:
24. şi mai înainte de a fi făcut adâncurile, mai înainte ca izvoarele apelor să fi ţâşnit,
25. mai înainte ca munţii să fi fost sădiţi şi mai înainte decât toate dealurile, El pe mine m'a
născut.
26. Domnul a făcut ţări şi pământuri nelocuite şi lumea cea mai'naltă în ceea ce-i sub cer.
27. Când pregătea cerul, eu cu El eram; şi când Şi-a aşezat tronul deasupra vânturilor,
28. şi când a întărit norii cei de sus, şi când, ca pe o temelie, punea izvoarele în ceea ce-i sub
cer,
29. şi când a întărit temeliile pământului
31. când El Se veselea desăvârşindu-ne lumea şi întru fiii oamenilor Se veselea.

Hopa! Aici nu avem nici un fel de Pământ rotund, circular sau sferic. Se pare că referirea era la
necuprinsul circular al ochilor şi nu la sfericitatea Terrei. E posibil ca răposatul Anania să fi
greşit? Să verificăm în continuare. Vom arunca o privire către Biblia de la Bucureşti din 1914:

24. Şi mai nainte de a face adâncurile, mai nainte de a ieşi izvoarele apelor.
25. Mai nainte de ce s'au înfipt munţii, mai nainte decât toate dealurile m'au născut pre mine.
26. Domnul au făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii supt cer.
27. Când gătea cerul cu dânsul eram, şi s'au aşezat scaunul său peste vânturi.
28. Şi când au întărit norii cei de sus, şi ca nişte tării au pus izvoarele cele de supt cer.
29. Când au pus mării hotar şi apelor, ca să nu treacă ţărmurile sale, şi tari au făcut temeliile
pământului.
30. Eram la dânsul tocmind, eu eram de care se bucura, şi în toate zilele mă veseleam înaintea
feţei lui în toată vremea.
31. Când se veselea lumea săvârşind, şi se veselea întru fiii oamenilor.

Mda! Nici aici nu se aminteşte nimic de forma pământului. Încep să am convingerea că Biblia
nici nu se referă la Pământ ca planetă, cel mult la pământ ca suport al cerului. Mergem mai
departe la Biblia de la Blaj din 1795:
24. Şi mai înainte de a facerea adâncurile, mai înainte de a ieşi izvoarăle apelor;
25. Mai înainte de ce s-au înfipt munţii, mai înainte decât toate dealurile m-au născut pre mine.
26. Domnul au făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii supt ceriu.
27. Când gătea ceriul cu Dânsul eram, şi când Şi-au osibit scaonul Său preste vânturi,
28. Şi când au întărit norii cei de sus, şi ca nişte tării au pus izvoarăle ceale de supt ceriu,
29. Când au pus mării hotar şi apelor, ca să nu treacă ţărmurile sale, şi tari au făcut temeliile
pâmântului,
30. Eram la Dânsul tocmind, eu eram de carea să bucura şi în toate zilele mă veseleam
înaintea feaţei Lui în toată vreamea.
31. Când Să veselea lumea săvârşind şi Să veselea întru fiii oamenilor.

Deci pământul e plat şi versiunea Bibliei după care se iau ortodocşii e greşită. Măi să fie! Să
intrăm şi mai adânc în istorie - Biblia de la Bucureşti din 1688 - prima traducere completă în
română:
24. Şi mai nainte decît a face beznele, mai nainte decît a ieşi izvoarăle apelor,
25. Mai nainte de a se întări munţii, şi mai nainte de toate dealurile mă naşte.
26. Domnul au făcut ţări şi nelăcuite, şi margini lăcuite celui de supt ceriu.
27. Cînd gătiia ceriul, eram de faţă cu El; cînd usebiia scaunul Său preste vînturi,
28. Cînd tari făcea pre cei de sus nori, şi cum tare punea izvoarăle celui de supt ceriu,
29. Cînd punea mării cercetarea Lui, şi apele nu vor treace gura lui, şi tari făcea temeaile
pămîntului;
30. Eram lîngă El tocmind, eu eram cu carea să bucura, şi în toate zilele mă veseliiam în faţa
Lui preste toată vremea;
31. Cînd să veseliia lumea săvîrşind, şi Să veseliia întru fiii oamenilor.

De aici desprind ideea că Pământul este un teren (plan) solid în interior şi plat, cu munţi "aşezaţi"
(sădiţi) pe el, între apele ce-l înconjoară, cu un cer deasupra "aşezat ca o boltă" (arc de cerc fixat
de pardoseală prin pereţi), solid şi acesta odată ce norii sunt fixaţi de el ("tari" şi ei pentru că
"norii nu se rup sub greutatea apelor. - Iov 26.8").

În concluzie Biblia este corectă în măsura în care este adnotată şi modificată conform
cunoştinţelor obţinute pe cale ştiinţifică (revelaţia nu a funcţionat?), aşa cum au păţit versiunile
româneşti moderne (Cornilescu şi Teoctist). Dar asta ar fi o intervenţie impardonabilă în
cuvântul Domnului. Să fii fost introducerea cuvântului rotund o scăpare omenească? În acest
caz trebuie reclamată această inadvertenţă în vederea corectării. Dar cum să faci acest lucru când
creştinii români tocmai pe acest paragraf se bazează pentru a arăta că ştiinţa nu este altceva decât
redescoperirea revelaţiei din Biblie?

Acesta este procesul prin care scrierile sfinte se modifică şi se îmbunătăţesc odată cu trecerea
timpului, părând ancorate în realitate. Revelaţiile sunt iniţial fantezii neverificabile, dar sunt
schimbate odată cu descoperirile adevărate, ştiinţifice, obiective. Eppur si mouve!

PS: În scripturile vechi, greceşti, slavone, romane sau ebraice (şi bănuiesc că în toate celelalte
traduceri), în paragraful respectiv nu este nici cea mai mică sugerare a "rotunjimii" Pământului.
Ca de altfel nicăieri în textul sfânt.