Sunteți pe pagina 1din 2

Mihai Viteazul (1593-1601).

Lupta
antiotomană
Mihai Viteazul este înscăunat domn al Ţării Româneşti (susţinut de boierii Craioveşti în
ţară şi de Cantacuzini la Istanbul), într-o epocă în care conjunctura internaţională era
favorabilă luptei antiotomane. Imperiul Otoman suferise înfrângerea de la Lepanto
(1571), iar habsburgii devin principala forţă din zonă, care vor relua ofensiva spre Serbia
şi Tările Române.

La iniţiativa Papei Clement al VIII-lea şi a împăratului Rudolf al II-lea al Imperiului


Romano-German, se constituie o alianţă antiotomană, Liga creştină, la care au aderat
Spania, ducatele italiene iar, în final, şi Ţările Române.

Lupta antiotomană este declanşată de Mihai prin masacrarea garnizoanei turceşti din
Bucureşti (1594). Urmează apoi atacarea şi incendierea cetăţilor de la Dunăre ocupate de
garnizoane otomane şi înfrângerea armatelor turco-tătare (venite să-l mazilească pe
domn) la Putineiu, Stăneşti şi Serpăteşti (ianuarie 1595). Sunt eliberate Rusciuc, Silistra
şi Brăila; oştile lui Mihai Viteazul ajung până la Dunăre.

Reactia Porţii se produce în vara anului 1595. Încă din luna mai sultanul declarase
Moldova şi Ţara Românească provincii turceşti. O puternică armată otomană condusă de
Sinan-paşa trece Dunărea pe la Giurgiu, înaintând spre Târgovişte. La Călugăreni (23
august 1595), Mihai zdrobeşte avangarda turcă, dar apropierea marii armate otomane îl
obligă să se retragă spre munţi, la Stoeneşti, în aşteptarea ajutorului transilvan. Între timp
Sinan ocupă Bucureştiul, asediază Târgoviştea şi începe organizarea ţării în paşalâc, prin
numirea reprezentanţilor otomani în administraţie.

Beneficiind de ajutorul lui Sigismund Bathory, Mihai trece la ofensivă, eliberând oraşele
Târgovişte şi Bucureşti (octombrie 1595) şi îi urmăreşte pe otomani până la Giurgiu. Aici
Mihai atacă avangarda turcă, distruge podul de vase şi zdrobeşte unităţile otomane, iar
cetatea Giurgiu este cucerită

În anul 1597 sultanul i-a propus lui Mihai o pace avantajoasă, recunoscându-i domnia pe
viaţă şi reducerea tributului la jumătate. Prin urmare, se evită transformarea ţării în
paşalâc, iar în anul următor (1598), prin tratatul de la Mănăstirea Dealu, încheiat cu
Rudolf al II-lea, voievodul muntean se impunea drept principal factor al coaliţiei creştine
în Sud-Estul Europei.
Unirea Ţărilor Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul.

În vara anului 1599 se contura un nou raport de forţe în Carpaţi şi la Dunăre. În


Transilvania, Sigismund Bathory renunţă la tron în favoarea vărului său, cardinalul
Andrei Bathory, favorabil Poloniei şi adept al încheierii păcii cu turcii. Prin urmare, se
consolida poziţia Poloniei, care controla Moldova prin Ieremia Movilă şi uneltea cu
acesta îndepărtarea şi înlocuirea lui Mihai cu Simion Movilă..

Deteriorarea relaţiilor cu Transilvania ca urmare a cererii lui Andrei Bathory, sprijinită şi


de Polonia, ca Mihai să părăsească tronul ţării, crea o gravă ameninţare pentru securitatea
Ţării Româneşti. În scopul alungării cardinalului Bathory, domnitorul organizează o
rapidă intervenţie militară în Transilvania. Armata lui Mihai trece Carpaţii în două
coloane, pe la Buzău şi Turnu Roşu, întâlnind oastea principelui transilvan la Şelimbăr
(28 octombrie 1599). Exemplul personal al lui Mihai şi atacul lui Baba Novac asupra
spatelui armatei inamice vor contribui la câştigarea victoriei. Fugind de pe câmpul de
luptă, Andrei Bathory este prins şi omorât de secui.

Lupta de la Şelimbăr face din domnul muntean stăpânul Transilvaniei, pe care Poarta îl
recunoaşte ca atare, Rudolf al II-lea îl socoteşte doar guvernator, iar Dieta Principatului l-
a acceptat drept „locţiitor” al împăratului.

La 1 septembrie 1599, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, unde este aclamat ca principe al
Transilvaniei. În această calitate, a urmărit îmbunătăţirea situaţiei tăranilor români şi a
bisericii ortodoxe, a reconfirmat privilegiile secuilor şi ale micii nobilimi române din
Transilvania, a emis acte în limba română, pe lângă acelea în latină şi maghiară.

Politica ostilă a lui Ieremia Movilă l-a determinat pe Mihai să întreprindă, în vara anului
l600, o expediţie în Moldova. Cele trei armate pregătite în acest scop îşi fac intrarea în
Moldova. Din Sud venea Nicolae Pătraşcu, fiul domnitomlui, cu armata munteană; cea
mai mare parte a 0ştirii conduse de Mihai trece prin valea Trotuşului, iar pe la Rodna
trece Baba Novac. În faţa Sucevei, soldaţii moldoveni renunţă la luptă şi-l aclamă pe
Mihai. Părăsit de armată, Ieremia Movilă se adăposteşte la Hotin. Generalul Basta,
reprezentantul împăratului Rudolf al II-lea, era un adversar hotărât al voievodului. În
aceste condiţii, revolta nobilimii transilvane aliată cu Basta provoacă lui Mihai
înfrângerea de la Mirăslău şi pierderea Transilvaniei, iar în Moldova pătrunderea armatei
polone aduce pe tron pe Ieremia Movilă. Continuându-şi înaintarea în Tara Românească,
polonezii îl înfrâng pe Mihai la Bucov şi Curtea de Argeş, ridicându-l domn pe Simion
Movilă, acceptat de turci. Se prăbuşea, astfel, într-un timp foarte scurt, întreaga operă a
lui Mihai Viteazul. Plecat la Praga pentru a obţine ajutor de la Rudolf al II-lea,   Mihai se
întoarce şi obţine victoria de la Guruslau (1601). Mihai este ucis pe Câmpia Turzii de
mercenarii valoni, din ordinul lui Basta (1601).