Sunteți pe pagina 1din 6

MECANISMELE PSIHICE DE STIMULARE SI ENERGIZARE

MOTIVAŢIA
1. Rolul motivației
- Surprinde cauzele fenomenelor (de ce s-au produs?)
- Cuprinde ansamblul unor factori/stimuli interni care determină,
impulsionează, instigă comportamentul.
- Estestarea de necesitate internă a organismului care orientează şi
dirijează comportamentul pe direcţia satisfacerii ei. De obicei apare atunci
când în organismul uman se instituie o stare de dezechilibru (fiziologic sau
psihologic), o oscilație de la starea iniţială de echilibru, un deficit energetico-
informaţional sau o necesitate ce trebuie satisfăcută.
- Este ansamblu de motive (sau structură de motive).
- La baza motivației stă principiul homeostaziei ( organismele tind să-şi
menţină aceeaşi stare, un anume echilibru constant, cu toate modificările
mediului. Când echilibrul este perturbat, atunci fiinţa vie reacţionează în
vederea restabilirii lui. Dezechilibrele se traduc pe planul psihic prin apariţia
unei trebuinţe: nevoia de hrană, de apă, de căldură etc. trebuinţa este tocmai o
trăire a unei stări de dezechilibru, provocată de obicei de o lipsă. Dar nu tot
ceea ce reţinem ca necesitate are o cauză nativă. Sunt foarte multe trebuinţe
formate în cursul existenţei: nevoia de a vedea u film, de a te plimba cu
automobilul (dorinţa fiind o trebuinţă conştientă de obiectul ei) etc. toate
acestea se formează, fiind produsul experienţei, al civilizaţiei care, satisfăcând
unele nevoi, creează şi altele noi.
2. Motivul şi funcţiile sale
Ce este motivul?
- fenomen psihic ce are un rol esenţial în declanşarea, orientarea şi
modificarea conduitei.
- este o cauză principală a unui comportament. Nu orice cauză este un motiv.
- Motivul este o cauză internă a conduitei.
- Motivul îndeplineşte trei funcţii principale: funcţia de declanşare,
funcţia de orientare-direcţionare şi funcţia de susţinere (energizantă).
3. Forme ale motivaţiei
 Sub aspect genetic: motivaţie înnăscută sau primară şi motivaţie
dobândită sau secundară.
Motivaţia înnăscută:
- este legată de procesele de dezvoltare, maturizare şi homeostazie biologică, în cadrul
organismului
- exprimă nevoia bazală a organismului nostru, ca entitate vie, de substanţă, energie şi
informaţie din mediul extern, de menţinere a integrităţii structural-funcţionale şi de
reproducere.
Motivaţia dobândită sau secundară
- este specifică cu precădere omului
- se formează în cursul adaptării la mediu, fiind favorizată atât de factori de ordin intern
(creşterea complexităţii structural-funcţionale a creierului) şi extern (dezvoltarea,
complicarea şi dinamismul mediului socio-cultural, care dezvoltă permanent cerinţe şi
exigenţe noi).
- cunoaşte un proces de permanentă evoluţie, dobândind conţinuturi şi forme noi, pe
măsură ce se diversifică conţinuturile mediului socio-cultural, tipurile de relaţii
interpersonale şi formele de activitate.
- ea mai este puternic influenţată de unicitatea persoanei.
 pe baza conţinutului se diferenţiază şi se structurează o gamă largă
de motive.
Teoria ierarhică a nevoilor (Maslow) (nevoile fiziologice sau biologice: nevoia
de oxigen, de hrană, apă precum şi de o temperatură corporală constantă; nevoile de
securitate sau siguranţă, nevoile sociale (nevoia de dragoste, de afecţiune şi de
apartenenţă); nevoile de stimă şi apreciere; nevoia de a cunoaşte şi de a înţelege; self-
actualizare în cadrul căreia toate nevoile primare pot fi subsumate.
 după importanţa şi semnificaţia reglatorie se delimitează
următoarele tipuri de motive: motive homeostazice, motive de creştere şi
dezvoltare, motive pozitive (antientropice), motive negative (entropice), motive
extrinseci, motive intrinseci.
 după gradul de structurare şi integrare:Pulsiunile şi tendinţele;
Trebuinţele propriu-zise; Interesele; Idealurile.
Întrebări recapitulative:
1. În ce categorie a mecanismelor psihice se încadrează motivația?
2. Care este rolul motivației?
3. Ce este motivul? Care sunt funcțiile motivului? Detaliați.
4. Care sunt formele motivației?
5. Dați exemple pentru fiecare formă în parte.
6. Dați exemple de trei tipuri de interese din evoluția voastră personală și
profesională. Detaliați modul în care unul dintre aceste interese s-a dezvoltat și
s-a transformat. De exemplu: interesul pentru a călători și a afla lucruri noi
despre diferite locuri din lume poate să se dezvolte și să constituie punct de
plecare pentru o carieră în domeniul turismului.
7. Identificați o pasiune (din viața voastră sau a celor din jur) și detaliați maniera
în care aceasta evoluează.
AFECTIVITATEA

1. Rolul afectivității
- Reflectă, în forma unei trăiri subiective de un anumit semn, de o anumită intensitate şi
de o anumită durată, raportul dintre dinamica evenimentelor motivaţionale sau a
stărilor proprii de necesitate şi dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern.
- Cuprinde trăiri care exprimă gradul de concordanţă sau neconcordanţă dintre un
obiect sau o situaţie şi tendinţele noastre.
- Stările afective se află într-o indisolubilă legătură cu trebuinţele, tendinţele, interesele
şi aspiraţiile noastre.
- Ele oglindesc, în fiecare moment, situaţiile prezente, rezultatele conduitei noastre în
raport cu impulsurile şi dorinţele noastre.
- Totodată, într-o măsură mai mare sau mai mică, constituie imbolduri către anumite
reacţii, manifestări, acţiuni. Unele dintre ele, cum sunt sentimentele, sunt chiar
principalele motive de activitate susţinută.
- Stările afective sunt strâns legate de cogniții și de motivație

2. Caracteristicile stărilor afective: atitudinea pozitivă sau negativă;


polaritatea; subiectivismul; totalitatea; intensitatea; durata; conversiuneași
ambivalenţa.

3. Clasificarea proceselor şi stărilor afective

 Dispoziţiile organice însoţesc stările fiziologice specifice: de sănătate,


de boală, oboseală, activare sexuală etc. ele contribuie la conştientizarea condiţiilor
mediului intern şi la stimularea unor comportamente compensatorii.
 Emoţiile sunt stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al
relaţiilor persoanei cu un obiect sau o situaţie, deci au un caracter situaţional. Ele pot
fi declanşate de o situaţie reală sau de una imaginată. Intensitatea lor este foarte
variată: poate fi vagă, mijlocie, dar şi foarte mare, zguduind întregul organism. În
acest caz, se poate vorbi despre emoţie-şoc (sau afect).Afectele sunt manifestări
emoţionale cu caracter exploziv, cu apariţie bruscă, de scurtă durată, cu desfăşurare
unipolară, însoţite de expresii şi gesturi ample şi haotice. Ele pot apărea atât pe
segmentul pozitiv (euforie, râs, bucurie) sau pe segmentul negativ (furie, groază,
panică, plâns) al continuum-ului emoţional. Afectele sunt susţinute de o descărcare
energetică puternică de natură instinctuală, inconştientă, împingând persoana la acte
comportamentale cu consecinţe nedorite sau chiar dramatice. Deşi într-o situaţie
excepţională, oricine poate fi cuprins de starea de afect, se poate totuşi spune că cele
mai predispuse la acestea sunt persoanele cu echilibru emoţional instabil, impulsive şi
cu un slab autocontrol.
A. Cosmovici menţionează patru emoţii-şoc (afecte) tipice: frica (teroarea),
furia, tristeţea în forma sa acută (disperarea) şi bucuria explozivă. Ele pot apărea, în
condiţii obişnuite cu o intensitatea mijlocie sau moderată: cineva se teme să meargă
la dentist; altcineva se enervează că prietenul întârzie la întâlnire etc. dar sunt mult
mai multe emoţii decât acestea: dezgustul, ruşinea, nemulţumirea, regretul,
indignarea, simpatia, antipatia, speranţa, mila, satisfacţia, nehotărârea, sfidarea etc.
Există şi emoţii în relaţie cu munca intelectuală: mirarea, nesiguranţa, certitudinea,
îndoiala etc.
În literatura de specialitate, se precizează faptul că emoţiile au un conţinut mult
mai bine nuanţat şi individualizat, neexistând fenomenul de iradiere nespecifică, care
este întâlnit în afecte (când furia se descarcă pe tot ce iese în calea furiosului).
Emoţiile propriu-zise se subordonează unei condiţionări şi modelări socio-
culturale specifice, care duce la un proces de diversificare şi cizelare a conţinuturilor
şi nuanţelor trăite. Aspectul cel mai important pe care-l determină factorii socio-
culturali în structurarea şi dinamica emoţiilor este legarea lor de sisteme specifice de
valori culturale, morale, estetice, religioase, sociale etc.
 Sentimentele:
- sunt durabile în timp și se pot extinde pe perioade lungi din viață.
- Într-o definiţie simplă, sentimentele apar ca ample structuri de
tendinţe şi aspiraţii, relativ stabile, care orientează, organizează,
declanşează şi reglează conduita.
- Ele sunt transsituaţionale, persistând în variate împrejurări şi chiar în
absenţa obiectului principal.
- Conțin elemente cognitive
- Sunt foarte variate: Sentimentele inferioare (în relaţie cu trebuinţele de
ordin biologic sau strict personal), Sentimentele superioare (relaţie cu valori
sociale, cu aspiraţii colective, benefice din punct de vedere social. Ele pot fi
împărţite în trei mari grupe: morale, estetice şi intelectuale).
 Pasiunile:
- sunt forme complexe de manifestare a afectivităţii care îmbină intensitatea
emoţiei cu durabilitatea sentimentului.
- au intensitate foarte mare
- devin inrobitoare, cu dorința puternică pentru atingerea scopului
- Pasiunile pozitive îmbogăţesc viaţa psihică, cel puţin într-un domeniu şi
permit realizări importante, mai ales dacă se împletesc cu un talent autentic.
În domenii specifice de activitate, când pasiunea se îmbină cu aptitudinea se
naşte vocaţia – identificarea cu scopurile şi obiectivele urmărite.
- Pasiunile negative duc la o sărăcire accentuată a vieţii psihice, la degradarea
morală şi fizică (alcoolismul, dependenţa de drog, pasiunea pentru jocurile
de noroc etc.)

4. Teorii asupra naturii emoţiilor

 Teoria fiziologică – periferică


- elaborată de James şi Lange.
- subliniză importanţa modificărilor fiziologice, mai ales în cazul emoţiilor
şoc
- succesiunea evenimentelor devine următoarea: acţiunea stimulului-percepţia
stimulului-expresiile emoţionale-emoţia (ca trăire subiectivă internă). De
exemplu: oamenii raţionează greşit, afirmau ei. De obicei consideră că
văzând un urs în pădure, se sperie şi atunci devin palizi, tremură etc. De fapt
ordinea ar fi inversă: văd ursul, încep să tremur, pălesc şi conştiinţa acestor
modificări fiziologice este ceea ce se numeşte frică. Deci percepţia atrage
după sine modificările fiziologice, iar conştiinţa acestora constituie emoţia.
Nu fiindcă sunt trist plâng, ci pentru că plâng, sunt trist.
 Teorii fiziologice centrale
- teoria lui Cannon-Bard: Talamusul are un rol important în declanşarea
expresiilor emoţionale spre deosebire de teoria lui James care sublinia rolul esenţial
al cortexului. Excitaţiile senzoriale ajung la talamus care le transmite la cortex:
talamusul, dezinhibat de cortex, declanşează modificările musculare şi viscerale,
simultan informând şi cortexul. Deci sursa trăirii afective o constituie talamusul.
Modificările organice apar aproape instantaneu cu trăirea emoţională şi nu ele sunt
cauza emoţiei. Emoţia rezultă dintr-o excitare concomitentă a talamusului şi
cortexului.

 Cercetările asupra neurotransmiţătorilor şi neuromediatorilor


- în mecanismul emoţiilor un rol important îl au neurohormonii. Asemenea
neurosecreţii, precum norepinefrina, serotonina, histamina, dopamina, acidul -
butiric (GAMA) etc. modifică selectiv responsivitatea emoţională a formaţiunilor
integrative – diencefalo-corticale.

 Orientarea cognitivă (Arnold, Schachter, Singer, Lazarus şi Averill)


- veriga principală care declanşează o emoţie o constituie interpretarea semnificaţiei
stimulului şi experimentarea activă de către subiect a situaţiei afectogene. Aşadar,
emoţia începe cu cogniţia şi interpretarea.

 Teoria interacţionist-motivaţională (Izard)


- procesele fiziologice în sistemul personalităţii şi le conferă o dimensiune psihologică.
- emoţiile interacţionează unele cu altele, o emoţie activând, amplificând sau
atenuând pe alta. Se susţine existenţa unui număr mic de emoţii primare pure. Acestea
au aproximativ aceleaşi expresii şi calităţi experienţiale în cele mai diferite culturi de
pe glob, inclusiv la cele lipsite de alfabet.
Alţi autori accentuează faptul că modul de a acţiona al omului este determinat,
în mare măsură de dispoziţiile, sentimentele şi trăirile emoţionale pe care le încearcă
în momentul dat şi pe care i le trezesc situaţiile interacţiunilor sociale. În mecanismul
proceselor afective trebuie inclusă şi veriga socială.

Întrebări recapitulative:
1. Care este rolul afectivității?
2. Detaliați caracteristicile stărilor afective.
3. Evidențiați diferențele dintre emoții, sentimente și pasiuni.
Dați exemple.
4. Alegeți una dintre teoriile asupra naturii emoțiilor pe care o considerați
mai interesantă și explicați-o.