Sunteți pe pagina 1din 5

Dinamica accidentelor de circulatie, analiza si

modelare

INTRODUCERE
Cu toate că automobilul a adus inestimabile servicii omenirii, prin revoluţionarea
transportului terestru, din păcate el stă la baza multor evenimente cu consecinţe tragice care
anual constau în sute de mii de vieţi omeneşte întrerupte, milioane de răniţi şi mutilaţi şi
multiple bunuri materiale distruse în accidentele de circulaţie rutieră. Omenire plăteşte un
tribut excesiv de mare acestei maşinării inventate de om.
Desigur automobilul este doar mijlocul fizic care aplică acţiunea violentă producătoare
de vătămări şi de distrugeri, dar omul este cel care se află la cârma lui este cel care are controlul
asupra mişcării vehiculului, el ia decizia privind acţionarea ori neacţionarea unor sisteme de
comandă, de dirijare şi de siguranţă, el intuieşte potenţialul pericol şi ajustează viteza şi poziţia
vehiculului pe carosabil în raport cu starea de lucruri în care se află, el stabileşte tacticele
pentru administrarea situaţiei din trafic. Totodată autovehiculul are însă o influenţă malefică
asupra omului de la volan, îi modifică uneori comportamentul şi modul de a exista şi acţiona, îi
induce o modalitate psihologică neobişnuită ce îl face să-şi asume conştient nişte riscuri.
Adesea omul imprimă vehiculului pe care îl conduce trăirile sale şi astfel conflictele nerezolvate,
ideile vindicative, tensiunile psihice ori eventualele eşecuri care îl obsedează găsesc căii
aberante de rezolvare şi descărcare agresivă prin reacţii bizare de teribilism, imprudenţă,
insolenţă, neglijenţă, egoism care de multe ori duc la accidente cu consecinţe grave.

EXAMINAREA AUTOVEHICULELOR

Vehiculul, parte implicată nemijlocit în accidentele de circulaţie rutieră este purtătorul


unor urme şi date foarte importante pentru înţelegerea şi analiza tehnică a evenimentului
respectiv. De interes pentru aflarea factorilor care au dus la producerea lui şi desluşirea
mecanismului de desfăşurare a accidentului sunt urmele rămase pe vehicul, starea sistemelor
tehnice ale vehiculului (sistemul de direcţie, sistemul de frânare, sistemul de iluminare ş.a.)

1
vitale pentru siguranţa circulaţiei rutiere şi datele stocate de echipamentele de înregistrare a
curselor şi unităţile electronice de control (UEC). în general examinarea unui vehicul care a fost
implicat într-un accident de circulaţie rutieră constă în obţinerea a cinci categorii de informaţii:
1. Identificarea autovehiculului;
2. Descrierea autovehiculului;
3. Starea vehiculului înainte de accident;
4. Efectele accidentului asupra vehiculului;
5. Datele stocate de înregistratoarele de cursă şi de UEC.
Condiţiile de stare ale vehiculului înainte de accident se referă în general, la deficienţele
şi abaterile de la caracteristicile tehnice de bază în special dacă ele sunt legate de
performanţele vehiculului.
Examinarea şi determinarea efectelor accidentului asupra vehiculului se desfăşoară în
două
etape:
-Examinarea tehnică preliminară (consecinţe ale accidentului ce se pot şi ce trebuie
stabilite la locul
accidentului);
- Examinarea tehnică a vehiculului (consecinţe ale accidentului ce se pot stabili mai
târziu orientate, în general, asupra modificărilor majore ale stării tehnice).

IDENTIFICAREA AUTOVEHICULUI

Prin identificarea unui vehicul se urmăreşte stabilirea calităţii lui de unitate distinct
determinată în mulţimea unităţilor de trafic. În acest scop se folosesc două elemente de
identificare: numărul curent de înmatriculare; numărul de identificare a vehiculului (VIN).
Pentru fiecare vehicul înmatriculat se eliberează de organele legale de evidenţă un
certificat de înmatriculare în care sunt trecute numărul de, înmatriculare, tipul vehiculului,
marca, modelul, caracteristicile tehnice de bază şi numele deţinătorului vehiculului. Numărul de
înmatriculare (pentru vehiculele înmatriculate în România) este compus din indicativul judeţului
sau al municipiului Bucureşti şi numărul de ordine format din două cifre şi trei litere. În cazul
vehiculelor care aparţin misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, armatei s.a., numărul de
înmatriculare este compus dintr-un indicativ specific, CD, CO, TC, A etc. şi numărul de ordine.
Pentru vehiculele înmatriculate temporar numărul de înmatriculare cuprinde indicativul
judeţului, numărul de ordine, luna şi anul în care expiră valabilitatea înmatriculării. Numărul de
înmatriculare este aplicat pe plăci metalice fixate în partea din faţă şi din spate a
autovehiculului iar la motocicletă, motoretă şi remorcă numai în partea din spate.
Unicitatea unui vehicul rutier este asigurată prin numărul de identificare atribuit de
constructor, prescurtat VIN (Vehicle Identification Number). Numărul de identitate VIN este un
înscris alfa-numeric format din şaptesprezece semne (STAS 12074 -1/1989 şi ISO 3779/1983)
care conţine informaţii despre provenienţa vehiculului. înscrisul VIN are trei grupe de simboluri:

2
codul de identificare mondială a constructorului WMI; descriptorul VDS care indică
caracteristicile constructive ale vehiculului; indicatorul VIS care conţine date unice de fabricaţie
a vehiculului.

DESCRIEREA AUTOVEHICULULUI

La scena accidentului este puţin timp pentru descrierea vehiculelor de aceea se


urmăreşte în mod deosebit descrierea condiţiilor de stare care au contribuit la declanşarea
accidentului. Se consemnează categoria vehiculului (autoturism, microbuz, autobuz, vehicul
utilitar, autocamion, autotractor cu semiremorcă etc), marca, tipul şi fabricantul. Descrierea
cuprinde:
- caracteristicile generale şi structura sistemului de rulare al vehiculului;
- tipul caroseriei şi aspectul exterior;
- destinaţia şi serviciile pe care le asigură.
Caracteristicile generale sunt dimensiunile de gabarit, ampatament, ecartament,
consolă faţă şi consolă spate şi schema sistemului de propulsie (punte motoare faţă, spate, 4 x 4
) . Totodată se consemnează masa totală a vehiculului şi sarcinile pe osii.
Tipul de caroserie se referă la configuraţia vehiculului precum: număr de portiere,
număr de locuri în habitaclu, număr de ferestre, forma pavilionului s.a. Se consemnează
eventualele modificări făcute vehiculului şi starea de încărcare în momentul accidentului.
Pentru autocamioane, autotrenuri se consemnează numărul de osii, numărul de roţi, formula
de dispunere a roţilor şi a punţilor motoare.

STAREA VEHICULULUI INAINTE DE ACCIDENT

Investigarea vehiculului la locul accidentului este succintă şi superficială dar poate să


releve unele deficienţe clare anterioare care nu sunt rezultatul accidentului. Aceste deficienţe
puteau fi remediate de proprietarul vehiculului. Poate cel mai evident exemplu este uzura
exagerată a anvelopelor. Alte deficienţe anterioare coliziunii sunt pierderea fluidului de frână,
lipsa energiei electrice, diminuarea presiunii din pneuri, asamblarea necorespunzătoare a unor
componente ale vehiculului (inversarea roţilor) ori mai grav, modificarea constructivă a unor
părţi ale vehiculului (suspensie mai rigidă, schimbarea volanului sistemului de direcţie, ataşarea
unor greutăţi pe pavilion, prelungirea caroseriei s.a.), reglarea necorespunzătoare a farurilor,
lipsa oglinzilor retrovizoare, nefuncţionarea ştergătoarelor, opacizarea parbrizului, obturarea
lunetei cu bagaje, acoperirea lămpilor cu mâzgă etc.
Ulterior se face examinarea tehnică a vehiculului pentru a stabili deficienţele anterioare
accidentului pornind de la nişte stări de fapt speciale. Se poate cere chiar demontarea

3
vehiculului şi efectuarea unor teste tehnice. Pentru acest lucru se solicită colaborarea unui
personal calificat şi abilitat în acest sens. -
Procedura generală de investigare după accident este de a evalua condiţiile de stare ale
vehiculului înainte de accident parcurgând câţiva din următorii paşi (nu este necesară
parcurgerea tuturor):
1. Verificarea datei când a fost efectuată ultima inspecţie tehnică periodică a
vehiculului la un atelier de specialitate;
2. Punerea problemei privind defecţiuni probabile ale unor componente ale
vehiculului, produse anterior accidentului, care au dus la nefuncţionarea ori funcţionarea
anormală a unor sisteme şi mecanisme esenţiale pentru maniabilitatea şi stabilitatea
vehiculului;
3. Examinarea părţilor respective şi compararea lor cu altele normale pentru a
determina în ce mod au afectat şi dacă au afectat acţiunile întreprinse de şofer pentru a
administra starea de pericol cu care s-a confruntat;
4. Estimarea consideraţiilor care fac să se creadă ori să nu se creadă că există o
anumită diferenţă între o componentă a vehiculului implicat în accident şi aceeaşi componentă
a altui vehicul în stare perfectă de funcţionare şi că acea diferenţă ar fi rezultatul uzurii,
coroziunii, supraîncărcării, neîntreţinerii, montării necoprespunzătoare, supraîncălzirii,
deficienţelor de fabricaţie, ori deficienţe datorate drumului etc;
5. Asamblarea necorespunzătoare a unor componente (inversarea roţilor pentru
creşterea ecartamentului) ori folosire altor anvelope decât cele prescrise de fabricant;
6. Stabilirea clară dacă deficienţele găsite după accident sunt rezultatul
accidentului sau mai degrabă au fost create înainte de accident;
7. Dacă deficienţele nu se datorează accidentului se stabileşte dacă condiţiile
anormale produse sunt specifice modului de funcţionare a vehiculului respectiv indiferent de ce
a putut face şoferul.
Încercând vehiculul ori unul similar cu partea deficientă înlocuită se poate determina
dacă efectul deficienţei aparţine funcţionării vehiculului ori şoferului. O soluţie satisfăcătoare a
problemei se obţine fără a efectua toţi aceşti paşi. Adesea costul parcurgerii tuturor fazelor nu
se justifică. Deficienţele de proiectare sunt încă şi mai complexe şi implică consideraţii de ordin
social şi economic ce depăşesc scopul investigaţiei accidentului de circulaţie.

EFECTELE ACCIDENTULUI ASUPRA AUTOVEHICULULUI

În majoritatea accidentelor vehiculele suferă unele deteriorări ale componentelor sale


ca rezultat al acţiunii violente a factorilor care au contribuit la modificarea mişcării preconizate.
Aceste deteriorări sunt numite avarii. Amploarea avariilor este măsura evaluării severităţii
accidentului. Avariile se împart in următoarele categorii:
a - Avarii de accident care scot vehiculul din circulaţie;
b - Avarii de accident care permit funcţionarea vehiculului în continuare;

4
c- Avarii ale vehiculului anterioare accidentului; d - Avarii proprii accidentului;
e - Avarii care nu se datorează accidentului.
La locul accidentului investigatorul trebuie să consemneze, separat pentru fiecare
vehicul implicat, caracterul avariilor şi locul de dispunere a lor. În acest scop se execută câte o
schiţă pentru fiecare vehicul pe care se marchează (fig.4.1) avariile constatate nemijlocit după
impact. Pentru operativitate ar fi indicată folosirea unui formular special dinainte pregătit
(Anexele B;C;D) care conţine mai multe proiecţii ale vehiculului în diferite planuri. Pe acestea se
poate trasa conturul ariilor cu avariile ce trebuie localizate în raport cu o bază de referinţă
(parte nedeformată) sigură de pe vehicul.
În timpul cercetării accidentului la faţa locului avariile vehiculului sunt percepute
superficial dar ele pot fi examinate mult mai complet şi comod dacă vehiculul este deplasat într-
un loc convenabil. Scopul principal al examinării vehiculelor la locul accidentului este de a putea
judeca mai târziu dacă s-au produs avarii în timpul deplasării lor după accident. Consemnarea
avariilor nu se poate face rapid şi uşor. Nu există timp pentru aşa ceva. Descrierea cu cuvinte nu
poate să cuprindă detaliile necesare pentru reconstituirea accidentului. Cel mai bun lucru este
să se fotografieze vehiculul avariat nemijlocit după impact. Pe lângă credibilitate fotografiile au
avantajul că înregistrează detalii pe care investigatorul nu le-a notat în timpul examinării. Dar
fotografiile nu arată totul şi atunci este bine să se consemneze şi următoarele aspecte:
1. Starea lămpilor de iluminat. Când nu s-a folosit un formular pentru
examinare se întocmeşte o lista cu toate lămpile de jur împrejurul vehiculului şi se
consemnează condiţiile în care se află: aprins ori stins; spart ori fără avarii (nedeteriorat).
Dacă lămpile nu sunt aprinse nu se pun sub tensiune pentru a vedea dacă funcţionează
întrucât se poate distruge un indiciu despre o anume lampă care poate arata dacă a fost ori
nu conectată în timpul producerii accidentului;
2. Părţi majore detaşate (roţi, uşi, apărători, capotă);