Sunteți pe pagina 1din 16

Membrele sau extremităţile sunt două perechi de apendice mobile, destinate diferitelor mişcări.

 
                 Ele sunt impartite:
- membre superioare 
- membre inferioare
                   Membrele (extremitatile) prezinta o portiune care le leaga de trunchi, numita centura
membrului (centura scapulara - pentru membrele superioare, centura pelviana - pentru membrele
inferioare) si o portiune care o continua pe precedenta, numita membrul liber (superior sau inferior).
I. Scheletul membrului superior
                    Oasele care alcătuiesc scheletul membrului superior sunt descrise ca oase ale centurii
scapulare şi oasele extremităţii libere a membrului superior. Centura scapulară este alcătuită din
claviculă şi omoplat. Scheletul extremităţii libere a membrului superior se subîmparte, la rândul lui, în
scheletul braţului, reprezentat de humerus, scheletul antebraţului, alcătuit din radius şi ulna sau
cubitus, şi scheletul mâinii, format din oasele carpiene, metacarpiene şi falange.

a. Centura membrului superior sau centura scapulară formează scheletul umărului și asigură


legătura dintre oasele membrului liber și toracele osos. 

 Oasele centurii scapulare se compune din două oase: clavicula şi scapula sau omoplatul.

1. CLAVICULA este un os lung şi pereche, situat la limita dintre torace şi gât; este orientată


transversal, fiind cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul scalpului.
                       Clavicula prezintă două curburi inegale, care îi dau forma literei S culcat (C\J ). Dintre
aceste două curburi, una este medială, cu concavitatea posterioară, şi alta laterală, cu concavitatea
anterioară. Forma osului poate fi observată prin simpla inspecţie. Osul poate fi explorat prin palpare
aproape pe toată întinderea lui, fiind astfel un reper important pentru delimitarea unor regiuni
ale corpului şi pentru localizarea eventualelor afecţiuni.
                    Clavicula este formată din corp şi două extremităţi.
                    Orientare. Se aşază: lateral - extremitatea turtită, anterior - marginea concavă a acestei
extremităţi, iar în jos - faţa osului, prevăzută cu un şanţ.
2. SCAPULA sau OMOPLATUL   este un os lat, de formă triunghiulară, situat la partea
postero-superioară a toracelui.
              Pe schelet, acest os se întinde între primul spaţiu intercostalşi coasta a VII-a. Osul este aplicat
pe torace, pe care-1 depăşeşte însă lateral, luând astfel parte la formarea umărului şi la delimitarea
axilei.
              Prezintă două feţe, trei margini şi trei unghiuri.
              Orientare. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu o puternică spină; în sus marginea cea mai
mică şi subţire; lateral (şi puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate articulară).

1.Spina scapulei aderă de faţa posterioară a scapulei. Se continuă în porţiunea ei laterali cu o


prelungire liberă, neaderentă de faţa posterioară ;  numită acromion. Spina scapulei are o
formă triunghiulară, prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. Ea are trei margini, dintre
care una anterioară, prin care spina aderă de faţa poasterioară a scapulei; alta laterală, liberă şi
concavă; a treia dorsală. Marginea dorsală este groasă şi rugoasă şi dă inserţie, prin buza
superioară muşchiului trapez, iar prin cea inferioară muşchiului deltoid.
2. Acromionul. Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub piele. Prezintă faţa
articulară
a acromionului  pentru extremitatea laterală a claviculei, cu care se articulează. La unirea
acromionului cu buza inferioară a spinei scapulei, se formează unghiul acromionului. Spina
scapulei şi acromionul se pot palpa sub piele. Unghiul acromionului, situat la unirea celor
două formaţiuni, are deosebită importanţă practică; pornind de la el, se pot face măsurătorile
pentru stabilirea eventualelor luxaţii ale centurii scapulare.
3. Fosa supraspinoasă. Dă inserţie muşchiului supraspinos.
4. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă. Dă inserţie mai multor muşchi: infraspinos, rotund
mare, rotund mic.

b. Scheletul membrului superior liber este format din scheletul bratului (humerus), scheletul
antebrațului (radius, ulna) și scheletul mâinii (oase carpiene, metacarpiene ți falange).

1. HUMERUSUL este un os lung, pereche, care formează scheletul braţului. El este alcătuit


dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize. Corpul are forma unei prisme
triunghiulare cu marginile mult rotunjite, prezintă în partea mijlocie - 29 - proeminenţa osoasă
numită tuberozitatea deltoidiană şi şanţul nervului radiat. Extremitatea superioară prezintă:
capul humeral, tuberculul mare, tuberculul mic şi şanţul intertubercular. Capul numeral este o
formaţiune osoasă a cărei suprafaţă articulară are mărimea unei treimi dintr-o sferă. El intră în
cavitatea glenoidă a scapulei. Extremitatea inferioară a humerusului este turtită antero-
posterior şi prezintă condilul humeral, trohleea, epicondilii medial şi lateral, fosa coronoidă şi
olecraniană.  
                   Orientare. Se aşază: în sus extremitatea prevăzută cu un cap sferic, medial
suprafaţa ei articulară, anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă.
                   Torsiunea humerusului. Axul transversal al capului humerusului şi cel al
condilului numeral nu se află în acelaşi plan frontal. La adult ele formează un unghi ascuţit,
deschis lateral, are 14-20° şi denotă torsiunea osului. La nou-născut unghiul are aproximativ
60°.
2. ULNA   este un os lung şi pereche, situat în partea medială a antebraţului, în prelungirea
degetului mic. Ulna sau cubitus este un os lung, pereche, care împreună cu radiusul formează
scheletul antebraţului. Ulna este formată dintr-un corp şi două extremităţi. Corpul de forma
unei prisme triunghiulare, prezintă trei feţe şi trei margini. Marginea dinspre radius (laterală)
este ascuţită şi poartă numele de creasta interosoasă a ulnei. Extremitatea superioară prezintă
incizura trohleară, olecranul, apofiza coronoidă, tuberozitatea ulnară şi incizura radială.
Extremitatea inferioară a ulnei este alcătuită dintr-o parte sferică, numită capul ulnei, şi dintr-o
proeminenţă osoasă ascuţită, numită apofiza stiloidă a ulnei .
                    Pe scheletul articulat el este puţin oblic de sus în jos şi medio-lateral, formând cu
humerusul un unghi, cu deschiderea laterală.
                    Orientare. Se pune în sus extremitatea mai voluminoasă, anterior scobitura acestei
extremităţi, iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului.
3. RADIUSUL este un os lung şi pereche, situat la partea laterală a antebraţului, în dreptul
policelui. Radiusul este un os lung, pereche, care împreună cu ulna formează scheletul
antebraţului. El este aşezat lateral extern față de ulnă. Radiusul prezintă un corp şi două
extremităţi. Corpul este de formă rotundă în partea superioară şi de prismă triunghiulară în cea
inferioară, prezintă: creasta interosoasă şi tuberozitatea radială.
Extremitatea superioară a radiusului are formă cilindrică şi poartă denumirea de cap radial.
Acesta prezintă o suprafaţă articulară scobită, aşezată pe faţa superioară, numită foseta capului
radial. Extremitatea inferioară a radiusului prezintă o proeminenţă osoasă care pleacă de pe
faţa laterală şi se prelungeşte în jos, numită apofiza stiloidă a radiusului, se articulează cu
capul cubitusului scafoid semilunar.
Orientare. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior faţa ei prevăzută cu
şanţuri, lateral procesul descendent al acestei extremităţi.
4. OASELE MÂINII
                      Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele
degetelor.

                     Faţa anterioară, concavă, a mâinii se numeşte palma mâinii, iar faţa posterioară,


convexă, dosul mâinii; marginea laterală, corespunzătoare policelui se numeşte marginea
radială, iar cea corespunzătoare degetului mic marginea ulnară. Vom folosi aceşti termeni la
descrierea oaselor mâinii.
                      Oasele carpiene sunt în număr de opt și formează masivul carpian, corpul sau
segmentul proximal al scheletului mâinii. Ele sunt aşezate pe două rânduri, unul superior şi
altul inferior. Oasele carpiene se articulează, pe de o parte, între ele, iar pe de lata, cu oasele
antebraţului şi cu cele metacarpiene. Rândul superior este alcătuit, din afară înăuntru, din
următoarele patru oase: scafoid, semilunar, piramidal şi pisiform. Rândul inferior este alcătuit
din trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu cârlig. Aceste se articulează cu cinci oase
metacarpiene numerotate de la 1-5, de la exterior la interior, aceste la rândul lor se articulează
cu primul rând de falange. Sunt trei falange pentru fiecare deget, cu excepţia policelui care are
două falange. 
II.  Scheletul membrului inferior  
       
Oasele care alcătuiesc scheletul membrelor inferioare se împart în oasele centurii pelviene (a)
şi oasele extremităţilor libere a membrului inferior (b). 

a. Centura pelviană este formată din două oase coxale, care împreună cu osul sacral şi cu
coccisul formează bazinul.

COXALUL 
-este un os pereche, de formă neregulată care provine din sudarea a trei oase primitive:
ilion, ischion şi pubis, care se sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani la
băieţi 
-la adult coxalul are două feţe (medială şi laterală), patru margini (anterioară,
posterioară, superioară şi inferioară) şi patru unghiuri
*Faţa medială prezintă: fosa iliacă internă, linia arcuată, faţeta auriculară a coxalului,
fundul cavităţii cotiloide şi gaura obturatorie
*Faţa laterală prezintă: fosa iliacă externă, acetabulum şi gaura obturatoare.
*Marginea anterioară prezintă trei proeminenţe osoase, numite spina iliacă antero-
superioară, spina iliacă anteroinferioară, eminenţa iliopectinee, spina pubisului
*Marginea posterioară prezintă două proeminenţe osoase, numite spina iliacă postero-
superioară şi spina iliacă posteroinferioară; marea incizură sciatică, spina sciatică, mica
incizură sciatică situată sub spina sciatică; tuberozitatea ischiatică, situată în partea
inferioară a acestei margini
*Marginea superioară poartă numele de creasta iliacă
* Marginea inferioară prezintă o suprafaţă articulată, numită faţeta pubiană sau faţa
articulată simfizară care serveşte la articularea celor două oase coxale.
b. Oasele extremităţii libere a membrului inferior sunt:

-femurul, care formează scheletul coapsei

- tibia şi fibula, care alcătuiesc scheletul gambei

-oasele tarsiene, metatarsiene şi falangele, care alcătuiesc scheletul piciorului

- în alcătuirea scheletului extremităţii libere a membrelor inferioare mai intră şi rotula sau

patela, un os situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural. 


1.FEMURUL este un os lung, pereche, care formează scheletul coapsei. El se
compune dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize. Corpul are o formă
asemănătoare cu o prismă triunghiulară cu feţele convexe şi netede. Pe muchia posterioară
a corpului se găseşte o creastă osoasă - linia aspră a femurului. Extremitatea superioară
prezintă: capul femurului, gâtul femurului, trohanterul mare, trohanterul mic şi creasta
intertrohanteriană. Capul femural este o formaţiune osoasă de formă aproape sferică,
prevăzută cu o suprafaţă articulată. Gâtul sau colul femurului are o formă aproape
cilindrică şi măsoară aproximativ 5 cm. Trohanterul mare şi trohanterul mic. sunt două
proeminenţe osoase situate la locul de unire dintre colul şi corpul femurului. Extremitatea
inferioară, uşor turtită anteroposterior, este alcătuită din condiţii femurali (medial şi
lateral), epicondilii femurali (medial şi lateral), trohleea femurală şi groapa sau incizură
intercondiliană. Condilii femurali sunt două mase osoase voluminoase, ovoide, aşezate
unul medial şi altul lateral. Epicondilii femurali sunt două proeminenţe oase situate de o
parte şi de alta a epifizei inferioare (epicondilul medial şi epicondilul lateral). Trohleea
femurală este o suprafaţă articulară asemănătoare cu un scripete sau mosor, situată pe faţa
anterioară a epifizei, respectiv, a condililor femurali. Ea se articulează cu rotula.
2.TIBIA este un os lung, pereche, care împreună cu fibula formează scheletul gambei.
Pentru descrierea anatomică prezintă: un corp, două epifize. Corpul are forma unei prisme
triunghiulare, prezentând trei fețe, trei margini. Epifiza proximală mai este denumită și
platou tibial, datorită aspectului plat pe care îl prezintă. Prin intermediul acesteia se
realizează articularea cu epifiza inferioară a femurului. Epifiza inferioară prezintă o
apofiză internă – maleola internă.

3.FIBULA sau PERONEUL este un os lung, pereche, care împreună cu tibia formează


scheletul gambei. Tibia este așezată medial, iar fibula lateral. Fibula se compune dintr-un corp și două
extremități. Corpul fibulei reprezintă o creastă interosoasă pe care se inseră membrana interosoasă a
gambei. Extremitatea superioară sau capul peroneului prezintă o suprafață articulară pentru condilul
lateral al tibiei și o proeminență osoasă: vârful capului sau apofiza stiloidă a peroneului. Extremitatea
inferioară prezintă o formațiune osoasă care coboară sub nivelul extremității inferioare a tibiei,
denumită maleola lateral sau externă, care se articulează cu astragalul și o suprafață articulară pentru
tibie.
4. ROTULA sau PATELA este un os scurt, turtit antero-posterior, de formă
triunghiulară, situat în masa tendonului cvadriceps femural. Pe fața posterioară a rotulei
se găsesc două fețe articulare pentru articularea cu condilii femurali.

5.OASELE PICIORULUI
Oasele tarsiene sunt în număr de șapte și formează tarsul sau segmentul posterior al
scheletul piciorului. Ele sunt așezate pe două rânduri, unul posterior și altul anterior.
Rândul posterior este alcătuit din talus (astragal) și calcaneu, iar rândul anterior, din
osul scafoid, cuboid și cele trei oase cuneiforme. Oasele metatarsiene, în număr de cinci,
alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului piciorului. Ele sunt numerotate de la l la V,
începând din dreptul degetului mare al piciorului. Falangele alcătuiesc scheletul
degetelor sau scheletul segmentului anterior al piciorului, sunt în număr de 14. Fiecare
deget, cu excepţia celui mare (haluce), are câte trei falange: proximală, mijlocie şi distală.