Sunteți pe pagina 1din 4

Junimea şi Junimismul

de Zicu Ornea

Autorul menţionat anterior , născut la data de 29 august 1930 la Frumuşica, judeţul Botoşani
şi a decedat la 14 noiembrie 2001 la Bucureşti este consideratat unul dintre cei mai importanţi
editori critici şi istorici ai ideilor şi ideologiilor politice şi culturale ale modernităţii. Ocupaţiile
lui erau de: sociolog, editor, critic şi istoric literar. Numele original este de Ornestein şi are
origine evreiască. Alături de profesorul Leon Volovici, Zicu Ornea a subliniat tendinţele şi
manifestările antisemite din operele unor reprezentanţi importanţi ai generaţiei interbelice de
scriitori de la noi. Dintre operele sale reprezentative amintim.: ,, A.D Xenopol. Concepţie socială
şi filosofică” în colaborare cu N.Gogoneaţă 1965, ,,Junimea şi contribuţiile la studierea
curentului” 1966, ,, Junimea şi junumismul” apărută la Bucureşti în 1975, ediţia a doua ,
revizuită şi adăugată în anul 1978; altă ediţie I-II 1998, etc.

Lucrarea citată mai sus, ,,Junimea şi junimismul” a apărut la Editura Eminescu, la Bucureşti
în anul 1975 prima ediţie, iar ce-a de-a doua revizuită şi adăugată în 1978 având 7 capitole,un
număr de 744 de pagini cu un număr inegal de subcapitole. Pe lângă aceste componente, cartea
mai cuprinde preliminarii, indice de nume şi un cuprins.

Primul capitol,care este structurat în cinci subcapitole, intitulat Istoric , reliefează că în toamna
anului 1864, la Iaşi, la iniţiativa a cinci tineri cu studii superioare în Occident Vasile Pogor, Petre
P.Carp, Iacob Negruzii, Theodor Rosetti şi nu în ultimul rând ,,părintele spiritual” Titu
Maiorescu ia naştere o societate culturală, un curent complex de idei (literer ideologic ), care a
inaugurat o nouă orientare în spiritul public, intitulată, la iniţiativa lui Th. Rosetii ,,Junimea”.
Societatea a funcţionat pe baza unui program bine stabilit, care ,printre alte lucruri dorea
introducerea unei tipografii ,fapt realizat în anul 1865. Cu ajutorul ei, a fost tipărită, sub
conducerea lui Iacob Negruzzi în martie 1867 revista intitulată ,, Convorbiri literare”, despre care
Titu Maiorescu afirma că ar fi uitlă pentru rezumarea discuţiilor lor politice, literare,istorice şi
socuiale.

Cel de-al doilea capitol, alcătuit din patru subcapitole este intitulat Ideologia junimistă. Aceasta
se duce între împrumuturi din Occident şi idei originale autohtone. Noua lor direcţie ideologică
era cea germană a deceniilor patru şi cinci ale secolului al XIX.lea . Junimiştii sunt împotriva
soluţiilor revoluţionare, în special a Revoluţiei franceze din 1789, ei elogiind statul natural, dar şi
a paşoptismului. Este amintită în acest capitol despre teza importantă a membrilor societăţii,de
care se leagă numele lui lui Titu Maiorescu, intitulată teoria formelor fără fond prin care,
evoluţia culturii şi societăţii ar trebui să se înfăptuiască treptat, pe propriile legi,fără împrumuturi
externe. Finalul acestui capitol aduce cu sine două probleme socială, cea a ţărănimii şi cea
agrară. În concepţia lor, situaţia tăranilor s-ar schimba doar dacă proprietăţiile moşiereşti ar fi
dimunuate ,iar ţăranii împroprietăriţi.

Din perspectiva mea, următorul capitol intitulat Junimismul în viaţa politică este cel mai
interesant deoarece surprinde activitatea şi dinamica, dar nu în ultimul rând importanţa
junimiştilor în Partidul Conservator. Pe lângă activitatea lui Carp şi Maiorescu în Partid, sunt
prezentate şi divergenţele conservatorilor cu liberalii lui I.C.Brătianu. P.P. Carp se dovedeşte a fi
o figură extrem de importantă în partid,dar şi controversată, la un moment dat în anul 1908
preluând şefia conservatorilor, sub tutela acestuia unificându-se partidul. Are relaţii tensionate cu
Take Ionescu, figură importantă în partid. Sunt prezentate şi alte probleme actuale ale societăţii
de atunci privitoare la: Războiul de independenţă, revizuirea articolului 7 al Constituţiei,
aderearea României în 1883 la Tripla Alianţă. Chiar dacă prietenia celor doi Carp şi Maiorescu
trece printr-un impas, spre sfârşitul Partidului Conservator aceasta se consolidează. Tema
principală de discuţie devine neutralitatea României odată cu izbucnirea Primului Război
Mondial şi ocupaţia Bucureştiului de către germani.

Capitolul patru poartă denumirea de Între estetica,, legislativă “ şi critica ,, judecătorească şi


adduce în prim plan activitatea lui Titu Maiorescu în estetica filozofică românească şi are şase
subcapitole. Principalele sale surse de inspiraţie au fost operele lui Herbart şi Schopenhauer. Din
perspectiva lui, căderea liricii ar fi cauzată de politică. Estetica junimistă este construită pe o
structură duală , bazată pe clasicism şi romantism. Maiorescu este cel care a întemeiat critica
literară românească, considerând literatura o componentă a culturii.

Aruncând o privire asupra capitolului cinci care conţine şi el subcapitole în număr de şase, acesta
se numeşte Junimismul în viaţa literară, şi tratează ,după cum bine sesizăm literatura română.
Datorită activităţii sale în planul literaturii, Junimea şi-a câştigat un mare prestigiu în rândul
poporului. Poezia este atent studiată în prima parte, de aceasta legându-se numele lui Mihai
Eminescu şi Vasile Alecsandri. Asemenea lui Maiorescu ,Eminescu ia drept model în opera lui
pe germanul Schopenhauer. Poetul român reia în domeniile sale de interes problema ţărănească
şi cea a formelor fără fond . Caragiale este al mare clasic prezent în capitol. Acesta critică
liberalismul, satirizând liberalismul extremist. Sunt surprinse operele sale importante precum,, O
scrisoare pierdut”. Un alt reprezentant de seamă al societăţii este Ion Creangă. Acesta are relaţii
cu Maiorescu,iar la iniţiativa bunului său prieten Eminescu aderă la junimişti. Acesta se face
remarcat prin jovialitatea sa , tratând umorul şi înţelepciunea ţărănească. Opera lui Creangă
cuprinde elemente din sectorul lumii rurale, arhaice şi răzeşeşti. De asemenea critică reformatorii
radicali. Datorită afinităţilor şi intelectualităţii comune Eminescu îl descoperă pe Ioan Slavici şi
consideră că ar merita un loc în Junime. Are activiatate în cadrul revistei Convorbiri literare şi
este redactorul ziarului Timpu. Este evidenţiat si realismul poporan în nuvelistica lui Nicolae
Gane, dar şi nuvelistica lui Duiliu Zamfirescu ce conţine elemente preluate de la autorul anterior.
Acesta a fost un dizident în cadrele interioare ale junimismului. Intenţia sa din perspectivă
literară a fost aceea de a citatdiniza romanul românesc. Proza lui este o legătură între junimism şi
semănătorism.
Capitolul şase , format din patru subcapitole se numeşte Polemici. Sunt relatate primele reacţii
antijunimiste şi dezaprobarea ardelenilor A.Densuşianu, George Bariţ, Iosif Vulcan. Cercurile
literare bucureştene ,ca de exemplu grupul Haşdeu şi V. A. Urechea nu stau cu mâinile în sân şi
contraatacă. O altă figură a epocii se face remarcată prin faptul că doreşte să-şi impună propria
concepţie în locul celei junimiste,este vorba de Alexandru Macedonski. Societatea este cuprinsă
de mişcarea socialistă ,împotriva căreia junimiştii sunt cu vehemenţă. Pentru România,
socialismul este un fenomen politic inadecvat. Guvernărilejunimiste doresc să ia măsuri
antisocialiste. În anul 1886 este introdusă o nouă ideologie literară prin apariţia revistei
Contemporanul . O reală antipatie se naşte între Maiorescu şi Gherea datorită concepţiilor critice
şi literare distincte. Gherea devine una dintre importantele personalităţi critice ale epocii, acest
fapt neliniştindu-i pe junimişti, care organizează o misiune ofensivă ce o lasă în mâinile noii
generaţii de tineri maiorescieni Prima etapă a ofensivei a fost marcată de studiile lui Gh. Bogdan
Duică, N, Petraşcu şi Al, Philipide, apoi studiile lui M. Draagomirescu ,S. Mehedinţi şi P.P
Negulescu. Odată cu polemicile celor două orientări ia sfărşit şi ciclul junimist.

Ultimul capitol, şapte ,intitulat Luminile posterităţii. Junimism şi Maiorescianis se referă la


faptul că, spiritul junimist s-a consolidat în glorioasa perioadă de aur ieşeană a Societăţii şi este
străns legat de maiorescianism al cărui patron este marele critic şi om de cultură Titu Maiorescu,
aceste două concepte trăind într-o armonie perfectă.
Concluzia

În final, ţin să precizez faptul că, autorul operei analizate în rândurile anterioare Zicu
Ornea,prin această capodoperă,construită printr-un limbaj atât de uşor şi accesibil oricărui tip de
cititor , atăt de temeinic, minuţios şi într-o manieră obiectivă relizată a reuşit să mă impresioneze
şi să-mi creeze o impresie plăcută. Fiecare teză este tratată meticulos şi puţin pretenţios, lăsând
posterităţii o lucrare semnificativă despre trecutul cultural, literar, ideologic şi politic românesc.