Sunteți pe pagina 1din 3

Producţie de tip lean reprezintă un concept de administrare a întreprinderii,

care consideră că, cheltuielile de resurse pentru orice alt scop decât crearea de
valoare pentru clientul final este o risipă şi astfel, o ţintă pentru eliminare. Lucrul
trebuie analizat din punctul de vedere al clientului care consumă un produs sau un
serviciu, iar „valoarea” este definită ca fiind orice acţiune sau proces pentru care
clienţii ar fi dispuşi să plătească. În esenţă, lean este orientat spre păstrarea valorii
cu mai puţină muncă.
Conform dicţionarului Business Disctionary, definiţia pentru fabricaţia
Lean, este următoarea: „Lean Manufacturing implică eforturi permanente pentru a
elimina sau a reduce <<pierderile>> (muda în japoneză) în proiectare, fabricaţie,
distribuţie şi procese de service pentru clienţi.
Geneza
Producţie de tip Lean este o filosofie de management ce derivă în cea mai
mare parte din Sistemul de Producţie Toyota (Toyota Production System – TPS) şi
identificat ca „Lean” doar în anii 1990. TPS este renumit pentru schimbarea
atenţiei sale de la reducerea celor şapte pierderi originale de la Toyota la
îmbunătăţirea valorii generale pentru clienţi, dar există diferite abordări cu privire
la modul cel mai bun de realizare a acestui lucru. Creşterea constantă a companiei
Toyota, de la o întreprindere mică la cel mai mare producător de automobile din
lume, a atras atenţia asupra modului în care a obţinut acest succes.
Termenul a fost folosit pentru prima dată de John Krafcik în articolul său din
anul 1988, „Triumful sistemului de producţie Lean”, având la bază lucrarea sa de
master de la Şcoala de management MIT. Krafcik a fost inginer în calitate la
concernul Toyota-General Motors NUMMI din California înainte de a intra la
studiile MBA ale MIT. Cercetarea lui Krafcik a fost continuată prin programul
IMVP la MIT, care a produs cartea scrisă de autorii James P. Womack, Daniel
Jones şi Daniel ROOS intitulată „Maşina care a schimbat lumea”.
Aspectele de bază
Punctul de reper al conceptului lean reprezintă stabilirea valorii produsului
pentru consumatorul final, luând în considerare fiecare etapă de creare a
produsului. Sarcina principală este crearea unui produs continuu de eliminare a
pierderilor, adică eliminarea oricăror acţiuni care consumă resurse dar nu creează
valoare (ori nu sunt importante) pentru consumatorul final. Foarte des noţiunea de
„pierdere” este denumită prin cuvântul „muda” acesta având sensul de cheltuieli,
rămăşiţe, resturi, deşeuri etc. De exemplu, consumatorul nu consideră valoare
faptul că produsul ori părţile lui componente se află în depozit şi totuşi în sistemul
tradiţional de administrare pierderile cauzate de menţinerea produsului în depozit,
corectarea defectelor sau alte cheltuieli indirecte, în final, sunt suportate de către
consumator.
Prin analizarea problemei reducerii pierderilor, eforturile producţiei de tip
lean rezolvă probleme de reducere a duratei ciclurilor de producţie, standardizare,
flexibilitate şi răspuns rapid la nevoile clienţilor. În timp ce conceptul de reducere
a pierderilor se poate aplica în orice domeniu, deoarece acestea sunt prezente atât
în industria serviciilor şi funcţiile de birou cât şi în producţie, majoritatea tehnicilor
lean sunt specifice producţiei/fabricaţiei şi trebuie modificate pentru a putea fi
implementate în afara mediului producţiei.
Scopurile Lean Manufacturing-ului
Scopurile producţiei de tip lean pot fi sintetizate astfel:
 Îmbunătăţirea calităţii: întreprinderea trebuie să înţeleagă dorinţele
clienţilor şi să elaboreze procese care să satisfacă aceste cerinţe.
 Eliminarea pierderilor: sunt considerate „pierderi” orice activităţi
care consumă tim, resurse sau spaţiu de producţie, fără ca acestea să
adauge vreo valoare produsului sau serviciului.
 Reducerea timpului: acest obiectiv implică reducerea timpului utilizat
pentru a termina orice activitate de la început până la sfârşit.
 Reducerea costurilor totale: pentru a minimiza costurile,
întreprinderea trebuie să producă numai la cererile clienţilor.
Supraproducţia are ca şi efect majorarea costurilor pentru stocarea
produselor.
Tipuri de pierderi
Principalele tipuri de pierderi sunt următoarele:
 Pierderile dintr-o întreprindere;
 Pierderile din supraproducţie;
 Pierderile prin timpi de aşteptare;
 Pierderile din transporturi inutile;
 Pierderile în procesare;
 Pierderile datorită stocurilor existente;
 Pierderile datorită mişcărilor care nu sunt necesare;
 Pierderile prin produse defecte;
 Pierderile datorită personalului neutilizat.