Sunteți pe pagina 1din 29

PROIECTAREA CURRICULARĂ ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

MASTER - Activitate motrică extracurriculară şi curriculară, anul II sem II

CURS

PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE

Generalităţi
Întreaga activitate umană este o activitate complexă, transformatoare, conştientă,
programată şi orientată spre scop. Ceea ce diferenţiază conduita umană de manifestările
animalelor este tocmai orientarea sa spre atingerea unor obiective stabilite, mai întâi, în plan
mental şi programarea realizării lor în funcţie de condiţiile concrete. “Păianjenul efectuează
operaţii care seamănă cu ale ţesătorului iar albina, prin construcţia celulelor ei de ceară face de
ruşine pe mulţi arhitecţi din rândul oamenilor. Ceea ce distinge, însă, din capul locului, pe cel
mai prost arhitect de albina cea mai perfectă este faptul că el a construit celula în capul său,
înainte de a o construi din ceară“.1 Cu alte cuvinte omul, spre deosebire de animal stabileşte,
înainte de a începe o activitate, ce vrea să efectueze, cum şi cu ce mijloace, în ce scop şi ce
urmează să obţină, sau altfel spus îşi programează activitatea pe care urmează să o desfăşoare.
Proiectarea reprezintă activitatea de anticipare şi pregătire a tuturor demersurilor pe care
le implică procesul instructiv şi care are drept scop asigurarea eficienţei acestui proces (Epuran
M. 1997).
Procesul didactic, care are rolul de a modifica subiecţii conform cerinţelor societăţii în
care trăiesc şi evoluează, este şi el supus unei activităţi obligatorii de programare, de proiectare
didactică. Proiectarea procesului de învăţământ şi de antrenament sportiv este o activitate
complexă, desfăşurată pe etape şi care vizează orientarea instruirii spre realizarea unor finalităţi,
prin valorificarea elementelor componente - obiective, conţinuturi, metodologie, mijloace,
evaluare - în condiţii şi forme de organizare specifice. Proiectarea didactică este, deci, o
activitate de tip anticipativ ce stabileşte paşii ce trebuie efectuat de către profesor sau antrenor şi
de către elevi, în realizarea instrucţiei şi educaţiei, într-o anumită perioadă de timp.
În educaţia fizică şcolară, în relaţie cu perioada de timp pentru care se realizează
proiectarea şi în funcţie de gradul de specificitate a componentelor instruirii, proiectarea poate fi
globală şi eşalonată.
În funcţie de durata de timp pentru care se realizează proiectarea, Vlăsceanu I., consideră
că se poate vorbi de o „proiectare globală” şi o „proiectare eşalonată”. 2

1
K. Marx, citat de C. Postelnicu, 2000.
2
Vlăsceanu I., (1980) – Proiectare didactică în Curs de Pedagogie – Editura T. U. B., Bucureşti, pagina 250.

1
Proiectarea globală

Proiectarea globală acoperă o perioadă de instruire mai mare, de regulă un ciclu de


învăţământ şi operează cu obiective, conţinuturi şi criterii de evaluare mai largi, ce au în vedere
activităţile din instituţiile şcolare (C. Cucoş, 1996, pag. 119).
Proiectarea globală creează cadrul, limitele şi posibilităţile proiectării eşalonate şi se
concretizează în planurile de învăţământ şi programele analitice.
Proiectarea globală se întocmeşte de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului
împreună cu Consiliul Naţional pentru Curriculum, pe o perioadă de timp îndelungată (un ciclu
de învăţământ) şi este reprezentată de Planurile cadru de învăţământ, Programele şcolare,
Ghidurile metodologice şi Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare.
Planul de învăţământ
Conţinutul învăţământului se obiectivează în documentele şcolare fundamentale-
planurile de învăţământ, programele şi manualele şcolare.
„Planul de învăţământ precizează activităţile de învăţământ şi numărul de ore săptămânale
afectate acestora. În planurile de învăţământ, educaţia fizică este prezentă la fiecare clasă, fiind
normată cu ore obligatorii pentru fiecare clasă şi cu activităţi sportive (prevăzute ca activităţi
suplimentare, la alegere, opţionale).”3
Planul de învăţământ – elaborat de MEC stabileşte următoarele elemente:
 disciplinele şcolare ce urmează a fi studiate şi succesiunea acestora pe ani şcolari;
 numărul săptămânal şi anual de ore pentru fiecare obiect, la fiecare an de studiu;
 structura anului şcolar, adică succesiunea intervalelor de timp afectate studiilor, vacanţelor,
exemenelor.
Curriculum-ul desemnează ansamblul coerent de conţinuturi, metode de învăţare şi
metode de evaluare a performanţelor şcolare, organizat în vederea atingerii unor obiective
determinate. (G. Văideanu (1986), Noile educaţii, Univ. A. I. Cuza, Iaşi)
Curriculum-ul este un ansamblu de procese educative şi experienţe de viaţă pe care educatul îl
parcurge pe perioada procesului de instruire. (Colibaba - Evuleţ, D., (2007) Praxiologie şi
proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport, Editura Universitaria Craiova, pag. 48).

3
Mitra, G. şi M.A. (1980) – Metodica educaţiei fizice şcolare – Ediţia a III –a REVĂZUTĂ ŞI ADĂUGITĂ,
EDITURA Sport-Turism, Bucureşti, pagina 293.

2
În România, se deosebesc următoarele tipuri de curriculum:
 Curriculum nucleu (CN) cuprinde oferta educaţională obligatorie la nivel naţional
pentru un anumit ciclu de învăţământ; disciplinele de studiu şi numărul de ore aferente;
 Curriculum la decizia şcolii (CDS) exprimă autonomia de care dispune şcoala în
precizarea traseului particular de învăţare a elevilor, prin valorificarea tradiţiei locale (se
vor regăsi fie aceleaşi discipline ca în cadrul CN, cărora li s-a alocat un număr de ore
suplimentar, fie discipline noi de studiu);
 Curriculum diferenţiat (de profil) – prin care se creează condiţii optime de orientare a
elevilor către o prespecializare, acordându-se ore suplimentare anumitor discipline care
contribuie la definirea unui traseu de instruire al elevilor. Exemplu, la clasa a-X-a, profil
sportiv se mai alocă 10 ore (2 ore pregătirea teoretică+8 ore pregătirea practică).
 Ciclurile curriculare reprezintă periodizări ale şcolarităţii care au în comun obiective
specifice. Ele grupează mai mulţi ani de studiu, care aparţin uneori de niveluri şcolare
diferite.
Aceste periodizări ale şcolarităţii se suprapun peste structura formală a sistemului de
învăţământ, cu scopul de a focaliza obiectivul major al fiecărei etape şcolare şi de a regla
procesul de învăţământ prin intervenţii de natură curriculară.
Ciclurile curriculare ale învăţământului primar şi gimnazial sunt prezentate în tabelul următor:

6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Vârsta
Gr.
Clasa pregătitoare I II III IV V VI VII VIII IX

ACHIZIŢII
Ciclul OBSEVARE ŞI
FUNDAMENTALE DEZVOLTARE
curricular ORIENTARE

În prezent, educaţiei fizice îi sunt alocate 2 lecţii în cadrul CN, pentru toate clasele, mai
puţin clasa a-VIII-a şi a-XII-a, care au doar o singură lecţie pe săptămână.
Curriculum-ul Naţional este alcătuit din:

3
 planuri cadru de învăţământ;
 programe şcolare;
 metodologii şi ghiduri de implementare;
 manuale alternative;
 materiale suport (ghiduri, portofolii, culegeri).

I. Planul cadru de învăţământ reprezintă documentul reglator esenţial care jalonează


resursele de timp ale procesului de predare-învăţare.
Planurile-cadru pentru învăţământul obligatoriu oferă o soluţie de optimizare a bugetului
de timp:
 pe de o parte - activităţi comune tuturor elevilor din ţară în scopul asigurării egalităţii de
şanse a acestora;
 pe de altă parte - activitatea pe grupuri/clase de elevi în scopul diferenţierii parcursului şcolar
în funcţie de interesele, nevoile şi aptitudinile specifice elevilor .
Planul cadru (de învăţământ) – permite şcolilor şi claselor să realizeze scheme orare proprii.
Dispare în felul acesta, planul de învăţământ unic pentru toate clasele din şcolile de acelaşi tip.
Planul cadru cuprinde:
 un curriculum comun (T.C.), un curriculum la decizia şcolii (C.D.Ş.) pentru învăţământul
gimnazial;
 un curriculum comun (T.C.), un curriculum la decizia şcolii (C.D.Ş.) şi un curriculum
diferenţiat (C.D.).pentru liceu.
 Curriculum de bază – cuprinde cunoştinţe, capacităţi, aptitudini, abilităţi şi comportamente,
obligatorii pentru toţi elevii cuprinşi într-un ciclu de învăţământ.
 Trunchiul comun – este o componentă a planului cadru care, conţine discipline şi număr de
ore obligatorii pentru toţi elevii, oferind în acelaşi timp posibilitatea şcolii de a asigura
elevilor şi parcursuri diferenţiate. La numărul de ore şi discipline obligatorii din trunchiul
comun (75%-80%), se adaugă orele prevăzute pentru curriculum la decizia şcolii (20%-
25%), în funcţie de opţiunile elevilor şi de resursele umane şi materiale din zona geografică
respectivă.

4
II. Programa şcolară
Este concepută pentru a fi aplicată în condiţii de înzestrare materială diferită, asigurând cadrul
orientativ general pentru desfăşurarea activităţii de educaţie fizică4, configurează conţinutul
procesului instructiv-educativ la o disciplină de învăţământ. Are caracter unitar şi obligaroriu
pentru obiectul de învăţământ care se studiază în toate şcolile de acelaşi grad şi profil.
Programa şcolară – element central în realizarea proiectării didactice – reprezintă un
document reglator în sensul că stabileşte obiective, adică ţintele ce urmează a fi atinse prin
intermediul activităţii didactice. Programa se citeşte „pe orizontală” în succesiunea următoare:

Obiective de
referinţă/
Obiective cadru Competenţe Conţinuturi Activit
specifice ăţi de
învăţar
e
În programa şcolară, fiecărui obiectiv cadru/competenţă generală îi sunt asociate două
sau mai multe obiective de referinţă/competenţe specifice. Atingerea obiectivelor de
referinţă/competenţelor specifice se realizează cu ajutorul conţinuturilor, care se regăsesc în
ultima parte a programei. Cadrul didactic poate opta pentru folosirea activităţilor de învăţare
recomandate prin programă sau poate propune alte activităţi adecvate condiţiilor concrete din
clasă (exemplele din programă au caracter orientativ, de sugestii, şi nu implică obligativitatea
utilizării numai a acestora în procesul didactic).
Programa şcolară descrie oferta educaţională a unei anumite discipline pentru un parcurs
şcolar determinat şi cuprinde:
 nota de prezentare - precizează statutul disciplinei în cadrul curriculumului naţional şi
contribuţia educaţiei fizice, la realizarea finalităţilor unui ciclu de învăţământ.
 obiectivele cadru/competenţele generale - sunt obiective cu grad ridicat de generalitate şi
complexitate care se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini specifice disciplinei
fiind urmărite de-a lungul unui ciclu de învăţământ.
 obiectivele de referinţă/competenţele specifice - exprimă rezultatele aşteptate ale
învăţării şi urmăresc progresul în achiziţia de competenţe şi cunoştinţe de la un an la
altul.

4
Mitra, G. şi M.A. (1980) – Metodica educaţiei fizice şcolare – Ediţia a III –a revăzută şi adăugită, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, pagina 294.

5
 exemple de activităţi de învăţare - propun modalităţi de organizare a activităţii în clasă.
Programa oferă cel puţin un exemplu de astfel de activităţi pentru fiecare obiectiv de
referinţă în parte. Exemplele de activităţi de învăţare sunt construite astfel încât să
pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se integreze unor strategii didactice
adecvate contextelor variate de învăţare.

 conţinuturile - sunt mijloacele prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi a


obiectivelor de referinţă propuse. Sunt reprezentate prin conţinuturile întregului proces
instructiv-educativ, la disciplina educaţie fizică şi sport (capacitatea de organizare, DFA,
CM, DM....)

 standardele curriculare de performanţă - sunt criterii de evaluare a calităţii procesului


de învăţare, reprezentând enunţuri sintetice, în măsură să indice gradul în care sunt atinse
obiectivele curriculare de către elevi. Acestea asigură conexiunea între curriculum şi
evaluare, pe baza lor fiind elaborate nivelurile de performanţă, precum şi itemii necesari
probelor de evaluare.

„Actualele programe şcolare subliniază importanţa rolului reglator al obiectivelor pe cele


două niveluri de generalitate: obiective cadru şi obiective de referinţă/competenţe specifice.
Celelalte componente ale programei au ca principal scop realizarea cu succes a obiectivelor de
către elevi. Centrarea pe obiective reprezintă unica modalitate de a face ca sintagma centrarea pe
elev să nu rămână un slogan fără conţinut.”5

5
Titel I. (2006) – Repere privind proiectarea şi planificarea idactică – Educaţie fizică şi sport clasele I – XII,
Bucureşti, pagina 17.

6
Domeniul de instruire
Tip obiectiv Motor / psihomotor Cognitiv Afectiv
Dezvoltarea calităţilor Formarea unui sistem Formarea trăsăturilor
Obiectiv cadru motrice de bază coresp. de cunoştiinţe pozitive ale caracterului
teoretice şi de
specialitate
Să prezinte un nivel Să identifice şi să Să accepte reuşitele şi
Obiectiv de optim de dezvoltare a utilizeze concepte eşecurile înregistrate în
referinţă/competenţă vitezei de execuţie (cls. legate de mişcare (cls diferitele situaţii de
specifică III) I) instruire specifice
Să prezinte un nivel Să cunoască noţiuni educaţiei fizice (cls. II).
optim de dezvoltare a legate de efort (cls. I) Să respecte conceptul de
rezistenţei (cls II) fayr-play (cls IV)
Să execute 5 aruncări Să execute mişcări Să dea mâna cu
Obiectiv operaţional cu o mână de la umăr, distincte de ridicare a câştigătorii întrecerii
în timp cât mai scurt. braţelor prin lateral (jocului).
Să exececute alergare sus, rapid-lent. Să accepte decizia dată de
continuă timp de 3 Să măsoare frecvenţa arbitrul întrecerii.
minute cardiacă la comandă,
pe 10 secunde.
“PIRAMIDA “ OBIECTIVELOR DE INSTRUIRE – Dragnea A.6
(exemplificare ciclul de învăţământ primar)

6
Dragnea A. Şi colaboratorii (2006) – Educaţie fizică şi sport – teorie şi didactică – Editura FEST, Bucureşti, pagina
113.

7
Proiectarea eşalonată

Proiectarea eşalonată cuprinde, deci, toate documentele pe care trebuie să le elaboreze


profesorul, la fiecare clasă în parte, pentru asigurarea continuităţii procesului instructiv-educativ,
pe o perioadă de un an, un semestru, o lecţie:
Eşalonarea anuală a unităţilor de învăţare - este primul document de planificare ce se
elaborează, în care sunt repartizate, schematic ciclurile tematice pentru unităţile de învăţare
prevăzute de Programa Şcolară (în funcţie de condiţiile materiale din şcoala respectivă), având o
formă grafică.
Tabelul centralizator - este un document complementar eşalonării anuale, în care se va
trece numărul total al lecţiilor din ciclurile tematice, alocate unităţilor de învăţare din eşalonarea
anuală, şi separat pentru unităţile de învăţare principale sau secundare, de-a lungul anului şcolar.
Planul calendaristic semestrial - este un document administrativ care asociază într-un
mod personalizat, elemente ale programei (obiective de referinţă şi conţinuturi) cu alocarea de
timp considerată optimă de către profesor pe parcursul unui semestru, respectiv an şcolar.
Proiectarea unităţilor de învăţare - reprezintă o categorie de conţinut preluată din
programa şcolară de la nivelul clasei respective, unitară tematic, care deserveşte unul sau mai
multe obiective de referinţă, care se derulează pe parcursul mai multor lecţii şi care presupune
sau nu evaluare. Proiectarea acesteia presupune eşalonarea sistemelor de acţionare (detalierile de
conţinut), separat pentru fiecare lecţie în parte.
Planul de lecţie (proiectul didactic):
- cuprinde strategiile didactice ce contribuie la realizarea obiectivelor verigilor
(secvenţelor) dintr-o lecţie
- este necesar a se elabora la toate orele, pentru fiecare clasă în parte, serii separate (A,
B...), deoarece elevii, din punct de vedere numeric, al sexului şi motrice, diferă de la o
clasă la alta, chiar dacă sunt de aceeaşi vârstă.
- în acest document se trec detaliat mijloacele de acţionare şi dozarea lor doar pentru o
lecţie.

8
La cele două forme de proiectări globală şi eşalonată, Colibaba E.D. adaugă şi “proiectarea
operaţională – pentru fiecare lecţie sau unitate de învăţare în parte.”7

Etapele proiectării activităţii didactice


Majoritatea autorilor (Cârstea Gh. 1993, Dragnea A. 2006, Colibaba E. D. 2007) propun
un algoritm procedural ce înglobează patru - cinci întrebări cuprinzătoare pe care trebuie să le
aplice fiecare profesor:
 Ce doresc să realizez?
 Cu cine şi cu ce voi realiza cele propuse?
 Cum voi realiza cele propuse?
 „Cum asigurăm aplicarea corectă a proiectului în practică?”8
 Cum voi şti dacă am realizat ceea ce mi-am propus?
Răspunsurile la întrebări „vor contura etapele proiectării didactice – precizarea
obiectivelor, analiza resurselor (mijloace, materiale), elaborarea strategiei, elaborarea sistemului
de evaluare.”9
Prezentăm în continuare cele cinci etape ale proiectării didactice dintre care patru
(1,2,3,5) sunt elaborate de Cârstea Gh. 1993, citat de Dragnea A. 2006, la care adăugăm încă o
etapă (4) după Colibaba E. D. în 2007, completează de fapt etapa a treia:
Nr. Etape Soluţii - operaţii
Stabilirea obiectivelor instruirii: acestea trebuie să fie,
1. Ce vrem să realizăm? de preferinţă, măsurabile, să corespundă fazei de
instruire, să se poată realiza în timpul avut la dispoziţie.
Analiza resurselor umane, materiale, climaterice,
geografice: analiza colectivului de elevi (compoziţie
Cu cine vom realiza cele
2. numerică, sexul, nivelul de însuşire a deprinderilor şi
propuse?
priceperilor motrice); analiza posibilităţilor materiale
de care dispune şi a condiţiilor geografico-climaterice.

7
Colibaba E. D. (2007) – Praxologie şi proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport – Editura Universitaria,
Craiova, pagina 71.
8
Colibaba E. D. (2007) – Praxologie şi proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport – Editura Universitaria,
Craiova, pagina 79.
9
Dragnea A. Şi colaboratorii (2006) – Educaţie fizică şi sport – teorie şi didactică – Editura FEST, Bucureşti,
pagina184.

9
Elaborarea de strategii metodico-organizatorice:
repartizarea timpului alocat lecţiei pentru fiecare
verigă, stabilirea ordinii de abordare a temelor,
Cum vom proceda pentru selecţionarea mijloacelor şi metodelor sau procedeelor
3.
realizarea celor propuse? metodice necesare îndeplinirii verigilor lecţiei;
stabilirea dozării mijloacelor şi metodelor sau
procedeelor metodice; stabilirea formaţiilor de lucru şi
a procedeelor de organizare a exersării.
Planificarea- programare raţională
Cum asigurăm aplicarea
Organizare – conducere şi desfăşurarea pregătirii
4. corectă a proiectului în
propriu zise.
practică?
Asigurarea condiţiilor optime de aplicare a strategiei.
Care este posibilitatrea de a Stabilirea unui sistem concret de evaluare: elaborarea
5. cunoaşte nivelul de de modalităţi concrete de verificare şi apreciere a
îndeplinire a celor propuse? calităţii activităţii desfăşurate de elev şi profesor.
Pornind de la aceste întrebări şi răspunsuri (soluţiile) fiecare cadru didactic îşi va proiecta
independent activitatea didactică ulterioară respectând prevederile documentelor şcolare
fundamentale (planurile de învăţământ, programele şcolare, sistemul naţional de evaluare).
„Dar programarea unei activităţi, fie ea şi didactică, nu se limitează doar la stabilirea paşilor
ce urmează a fi parcurşi, întrucât în acest caz ar rămâne în faza de proiect. Stabilirea clară a
obiectivelor (mai ales a celor operaţionale), analiza atentă a resurselor umane şi materiale,
alegerea celor mai potrivite metode şi mijloace în raport cu scopul acţiunii şi condiţiile concrete
în care se realizează aceasta, înseamnă, în egală măsură, modelarea procesului instructiv-
educativ. În acest caz, evaluarea nu are drept scop “de a eticheta şi ierarhiza elevii odată pentru
totdeauna, ci de a perfecţiona necontenit procesul instructiv-educativ, prin evidenţierea unor
puncte slabe sau neajunsuri, prin asigurarea unei autoreglări şi închideri sporitoare ce au loc
chiar în cuprinsul sistemului acţional de instruire” (C. Cucoş, 1996, p. 324). Ea joacă deci rolul
de feed-back permanent în procesul de modelare şi remodelare a activităţii instructiv-educative
oglindită în documentele de proiectare didactică.”10

10
CĂTĂNEANU S., şi colaboratorii, (2001) - Educaţie Fizică şi Antrenament Sportiv, Editura SITECH, Craiova,
pagina 116.

10
METODOLOGIA ÎNTOCMIRII EŞALONĂRII ANUALE A UNITĂŢILOR DE
ÎNVĂŢARE

Eşalonarea anuală a unităţilor de învăţare reprezintă un document ajutător în care se


concretizează întreaga concepţie a profesorului privind:
 alegerea unităţilor de învăţare adaptând conţinutul programei şcolare la condiţiile
concrete în care îşi desfăşoară activitatea;
 atribuirea numărului de lecţii pentru fiecare din acestea;
 modalitatea de plasare a lor în aşa fel încât cele finalizate cu evaluare să beneficieze de
un număr mai mare de ore;
 numărul de ore, pe cele 2 semestre, pentru fiecare unitate de învăţare se va face în urma
unei analize temeinice a nivelului de pregătire a fiecărei clase în parte şi a resurselor materiale
existente în şcoală;
 cuplarea şi modul de înlănţuire a unităţilor de învăţare astfel încât să favorizeze transferul
de deprinderi sau să asigure influenţarea calităţilor motrice profund implicate în conţinutul
unităţilor care urmează.
În elaborarea eşalonării anuale a unităţilor de învăţare, profesorul de educaţie fizică
trebuie să dea dovadă de multă iniţiativă şi creativitate, adaptând conţinutul programei şcolare la
condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea: număr de ore cu caracter obligatoriu alocate
săptămânal prin Planul-cadru de învăţământ, nivelul de pregătire al fiecărei clase în parte,
condiţiile materiale (suprafaţa şi calitatea bazei sportive, cantitatea de materiale sportive),
atitudinea conducerii şcolii faţă de disciplina “educaţie fizică“ (posibilitatea demixtării prin
programul orar, număr de clase ce lucrează simultan, etc.), ş.a.m.d. Totuşi, el trebuie să respecte,
în limita posibilităţilor, o serie de cerinţe11, pe care le redăm în continuare.
1. Prevederile programei şcolare pentru curriculum-ul nucleu au caracter obligatoriu, realizarea
lor asigurând nivelul minimal de referinţă pentru orice tip de evaluare.
2. Conţinuturile prevăzute la capitolele “capacitate de organizare“ şi “dezvoltare fizică
armonioasă“ nu constituie teme de lecţie decât în ciclul primar, asupra lor acţionându-se constant
în fiecare lecţie.

11
CĂTĂNEANU S., şi colaboratorii, (2001) - Educaţie Fizică şi Antrenament Sportiv, Editura SITECH, Craiova,
pagina 123.

11
Începând cu ciclul gimnazial, nici deprinderile motrice generale nu trebuie să mai constituie teme
de lecţie, ele urmând să fie exersate în structuri complexe, de regulă sub formă de întrecere
(excepţie pot face şcolile cu bază materială precară, ce nu pot asigura, mai ales, un minim de
condiţii pentru practicarea deprinderilor din ramurile sportive.
3. Numărul temelor dintr-o lecţie, de obicei două sau trei, depinde de măiestria pedagogică şi
experienţa didactică a profesorului, de nivelul motrice al colectivului, de baza materială, de
numărul de ore alocat (în cazul unei singure lecţii obligatorii pe săptămână este absolut necesar
să se prevadă permanent trei teme) şi de etapa formării deprinderii motrice (este recomandat să
se prevadă doar două teme într-o lecţie în care una din teme are ca obiectiv “învăţare“; în acest
mod se poate aloca timp suficient pentru demonstraţie şi explicaţie, pentru primele execuţii şi
pentru corectarea greşelilor majore, tipice).
4. Temele lecţiilor se aleg din calităţi motrice şi din procedee tehnice specifice ramurilor
sportive. Dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi combinate trebuie să constituie o preocupare
permanentă, constantă, în fiecare lecţie (lucru de altfel menţionat şi în programele şcolare). Este
indicată, în acest caz, folosirea procedeelor tehnice singulare sau sub formă de structuri
complexe care, efectuate în condiţii variate, în tempouri ridicate, cu îngreuiere sau cu număr
mare de repetări pot dezvolta, simultan cu consolidarea deprinderii, şi diverse forme de
manifestare a calităţilor motrice (exerciţii cu efect combinat).
Este recomandată, după părerea noastră, dezvoltarea vitezei şi îndemânării exclusiv pe această
cale, pentru forţă şi rezistenţă prevăzându-se teme de lecţie cu caracter permanent, pe întreg
parcursul anului şcolar.
5. Numărul de lecţii dintr-un sistem este variabil, în funcţie nu numai de unele prevederi
metodice ci, mai ales, de structura anului şcolar şi de condiţiile geoclimatice şi materiale.
În perioada 1 septembrie - 30 octombrie (perioada activităţii în aer liber) este recomandat un
singur ciclu de lecţii pentru dezvoltarea cu prioritate a rezistenţei de tip aerob, urmând ca viteza,
îndemânarea şi detenta să fie dezvoltate prin exerciţiile planificate la consolidarea procedeelor
tehnice.
În perioada activităţii în sală, accentul trebuie pus pe dezvoltarea, prin cicluri tematice, a forţei
dinamice segmentare, a detentei şi a forţei explozive, fără a se neglija dezvoltarea, în continuare,
a îndemânării şi vitezei. De asemenea, se poate acţiona pentru dezvoltarea forţei în regim de

12
rezistenţă (circuit) şi a rezistenţei în regim mixt şi anaerob prin utilizarea procedeelor tehnice din
ramurile sportive planificate.
În cazul procedeelor tehnice, numărul de lecţii dintr-un sistem este variabil, de la minim trei (o
lecţie de învăţare şi două de consolidare), până la 12-14, în funcţie de complexitatea fiecăruia şi
de nivelul de pregătire al elevilor.
6. Modul de eşalonare a sistemelor de lecţii pentru formarea procedeelor tehnice trebuie stabilit
la nivelul colectivului disciplinei sau catedrei, în funcţie de programul orar al şcolii, astfel încât
baza sportivă să fie utilizată în mod raţional şi eficient.
7. În faza de învăţare, succesiunea temelor din procedee tehnice specifice diverselor ramuri de
sport trebuie să urmeze linia metodică a ramurii de sport respective (se învaţă mai întâi alergarea
de rezistenţă şi apoi cea de viteză, etc.).
8. De asemenea, în faza de învăţare a unui procedeu tehnic, se va urmări permanent realizarea
transferului (pozitiv) şi evitarea interferenţei. Reamintim că transferul reprezintă influenţa
(pozitivă sau negativă) a unei deprinderi motrice consolidate asupra alteia care se învaţă
(exemplu: influenţa pozitivă a aruncării mingii de oină cu elan ca deprindere consolidată asupra
învăţării aruncării la poartă cu paşi încrucişaţi - ambele mişcări tip azvârlire şi influenţa negativă
a celei din urmă ca deprindere consolidată asupra învăţării aruncării greutăţii - mişcare de tip
împingere).
9. Pentru a facilita formarea corectă şi rapidă a diverselor procedee tehnice este necesară
dezvoltarea, în prealabil, a calităţilor motrice dominante (viteza de accelerare şi detenta în cazul
săriturii în lungime cu elan).
10. Timpul afectat părţii tematice (aproximativ 30 de minute în fiecare lecţie) se repartizează pe
teme în funcţie de aceleaşi variabile: condiţiile materiale, nivelul motrice al clasei, complexitatea
deprinderilor ce se formează şi faza formării acestora, etc.
11. Este indicată programarea temelor din jocuri sportive cât mai mult timp posibil (dacă se
poate, chiar pe parcursul întregului an şcolar). La şcolile unde, în perioada activităţii în sală, se
lucrează prin rotaţie (sală de gimnastică - sală de jocuri sportive), aceasta trebuie efectuată la
mijlocul perioadei sau lunar, în nici un caz săptămânal, întrucât continuitatea formării
deprinderilor motrice şi a dezvoltării calităţilor motrice este total compromisă.

13
12. De regulă, sistemele de lecţii se încheie cu probe de control, fiind indicată şi introducerea
probelor propuse de profesor (structuri motrice din jocuri sportive sau chiar joc bilateral) pe
lângă cele prevăzute în Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare.

Paşii metodici necesari a fi respectaţi în elaborarea eşalonării anuale a unităţilor de


învăţare:12
1. identificarea obiectivelor cadru/competenţelor generale şi obiectivelor de
referinţă/competenţelor specifice pentru fiecare clasă în parte în funcţie de condiţiile geografice,
de tradiţie şi materiale, necesare desfăşurării lecţiei de educaţie fizică, existente în şcoala
respectivă, mai ales atunci când se predă pentru prima dată în această instituţie;
2. cunoaşterea nivelului de pregătire a elevilor prin consultarea rezultatelor obţinute la probele
de control din anul precedent, pentru a depista şi programa mai multe lecţii pentru unitatea la
care sunt deficitari şi mai puţine la cele care au avut rezultate bune;
3. delimitarea pe graficul eşalonării anuale a perioadelor favorabile lucrului în sală, pentru a
programa unităţile de învăţare ce se efectuează numai în interior;
4. stabilirea şi repartizarea pe semestre, în mod egal, a unităţilor de învăţare finalizate cu
evaluare, ( probele de control obligatorii, impuse de Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare),
realizând un echilibru numeric între cele două semestre, evitarea planificării acestora în
săptămânile premergătoare vacanţelor;
5. citirea eşalonării anuale pe verticală reprezintă numărul de teme dintr-o lecţie (de obicei 2
sau 3, depinzând de experienţa didactică a profesorului, de nivelul motrice al colectivului, de
baza materială, de numărul de ore alocat pe săptămână, de etapa formării deprinderilor motrice).
Numărul acestor teme trebuie să fie relativ acelaşi pe tot parcursul anului (excepţiile trebuind
argumentate, în sensul că se pot planifica lecţii cu o singură temă, la începutul anului şcolar,
pentru acomodare sau la sfârşitul semestrelor atunci când se încheie situaţia şcolară);
6. citirea pe orizontală reprezintă numărul de lecţii alocate pentru predarea unei unităţi de
învăţare (mai puţine când se cunoaşte tehnica unităţii respective şi mai multe când nu s-a predat

12
Ungureanu Aurora (2010) - Metodica educaţiei fizice în învăţământul preşcolar şi primar – Editura Universitaria
Craiova, pagina 149.

14
anul precedent unitatea respectivă, aceleaşi reguli fiind valabile şi pentru calităţile motrice - vezi
pasul numărul 2);
7. alocarea unui număr suficient de lecţii pentru predarea unei unităţi de învăţare, astfel încât
aceasta să nu fie fragmentată de o vacanţă, excepţie făcând jocurile sportive a căror programare,
se recomandă a fi pe tot parcursul anului şcolar (dacă şcoala dispune de sală de jocuri sportive);
8. se va începe apoi programarea ordinii şi a numărului de lecţii pentru unităţile de învăţare,
obligatorii, rămase (cele care includ probele de control fiind deja programate - vezi pasul
numărul 4), ţinând cont de regulile amintite în continuare, atât pentru calităţile motrice cât şi
pentru deprinderile motrice;
9. este obligatoriu ca fiecărei unităţi de învăţare să i se aloce cel puţin un sistem de lecţii, pentru
unele se pot programa şi două sisteme de lecţii – vezi regulile.

Reguli privind programarea calităţilor motrice în eşalonarea anuală a unităţilor de


învăţare:13
1) Într-un an şcolar pentru aceeaşi calitate motrice se pot programa unul sau mai multe sisteme
de lecţii.
2) NU se cuplează niciodată în lecţie calitatea motrice viteza cu îndemânarea, şi nici forţa cu
rezistenţa.
3) În cadrul aceluiaşi sistem afectat dezvoltării unei calităţi motrice de bază, pot exista obiective
diferite, pentru diferitele forme de manifestare ale calităţilor motrice respective, păstrându-se
totuşi 3-4 ore unul (dezvoltarea vitezei de execuţie, dezvoltarea vitezei de reacţie şi repetiţie,
etc.).
4) Mijloacele folosite pentru dezvoltarea calităţilor motrice sunt deprinderi motrice ajunse în
stadiul de consolidare.
5) Viteza poate fi programată tot timpul anului, mai puţin viteza de deplasare în sală, rezistenţa
tot anul, mai puţin în sală.
6) Îndemânarea poate fi programată tot timpul anului, forţa tot timpul anului dar a se evita
exerciţiile pentru dezvoltarea forţei la nivelul musculaturii braţelor, abdomenului şi spatelui,
atunci când nu suntem în sală.

13
Ungureanu Aurora (2010) - Metodica educaţiei fizice în învăţământul preşcolar şi primar – Editura Universitaria
Craiova, pagina 150.

15
7) Calităţile motrice se exersează în cele 2 semestre (1 sau 2 pe lecţie) într-o ordine stabilită de
profesor.
8) Respectarea ciclurilor tematice având aceeaşi temă, obiectivul putând fi diferit.

Reguli privind programarea deprinderilor motrice în eşalonarea anuală a unităţilor de


învăţare:
1) “Într-un an şcolar de regulă, pentru învăţarea tehnicii unei deprinderi motrice NU se alocă
mai multe sisteme de lecţii.
2) Tehnica unei deprinderi motrice NU este testată iniţial, atunci când nu s-a predat deloc, nici
măcar în anul precedent.
3) Se poate începe spre exemplu un joc sportiv într-un semestru şi se poate finaliza cu notă în
semestrul II.
4) NU se începe predarea unei unităţi de învăţare înainte de o vacanţă, spre exemplu alergarea
de viteză cu 4 lecţii înainte de vacanţă şi cu încă 4, dar după o vacanţă de două săptămâni. Tot ce
şi-au însuşit în primele 4 lecţii se poate pierde după vacanţă, să nu mai amintim că un câştig de
forţă se pierde foarte uşor după o pauză;
5) NU se cuplează niciodată în lecţie alergarea de viteză cu alergarea de rezistenţă, nici
alergarea de viteză cu viteza (doar dacă viteza nu este de accelerare sau de deplasare), şi nici
alergarea de rezistenţă cu rezistenţa (numai dacă se învaţă startul din picioare la alergarea de
rezistenţă).
6) În etapa iniţierii, tehnica alergării de rezistenţă precede tehnica alergării de viteză.
7) Probele atletice se programează logic numai afară.
8) Gimnastica acrobatică şi săriturile la aparate se fac numai în sală.
9) Jocurile sportive se fac şi în sală şi afară, în funcţie de condiţiile existente în şcoală (dacă are
sau nu sală de jocuri).
10) Deprinderile motrice de bază (valabil pentru învăţământul primar) şi utilitar - aplicative
(unele) se pot face şi în sală şi afară (mai puţin târârea).”14

14
Ungureanu Aurora (2010) - Metodica educaţiei fizice în învăţământul preşcolar şi primar – Editura Universitaria
Craiova, pagina 150.

16
METODOLOGIA ÎNTOCMIRII PLANULUI CALENDARISTIC

Planul calendaristic derivă din planul tematic anual, se concepe pentru fiecare semestru în
parte şi se adresează aceloraşi componente tematice ale modelului de educaţie fizică.
Prin planificarea calendaristică profesorul asociază într-un mod personalizat elemente ale
programei (obiective de referinţă/competenţe specifice şi conţinuturi), cu timpul optim necesar,
considerat de către acesta pe parcursul unui an şcolar.

“La întocmirea planului calendaristic, profesorul trebuie să ţină seama de următoarele:


 respectarea numărului de lecţii din ciclul tematic prevăzut în graficul de eşalonare a temelor,
doar obiectivele putând fi diferite pe parcursul acestora (exemplu: ciclu tematic de 16 lecţii cu
tema forţă, din care 8 cu obiectiv dezvoltarea forţei dinamice segmentare şi 8 cu obiectiv
dezvoltarea forţei explozive a trenului superior şi detentei trenului inferior);
 precizarea clară a probelor de control: 50 m.p. şi nu testarea vitezei de deplasare; săritura în
lungime fără elan şi nu testarea forţei trenului inferior, etc;
 programarea obiectivelor temelor din calităţi motrice trebuie să ţină seama de condiţiile în
care se desfăşoară activitatea (exemplu: în perioada de activitate în aer liber se programează
dezvoltarea vitezei de demaraj şi de deplasare, iar în sală se programează dezvoltarea vitezei de
reacţie şi de execuţie sau de repetiţie);
 în cazul activităţii simultane a două clase din ani de studii diferiţi (care nu se pot cupla în
vederea demixtării) ordinea abordării temelor trebuie să ţină seama de acest fapt: unul din
profesori îşi programează ca primă temă ceva din atletism, iar celălalt tema din joc sportiv,
ş.a.m.d..”15

15
CĂTĂNEANU S., şi colaboratorii, (2001) - Educaţie Fizică şi Antrenament Sportiv, Editura SITECH, Craiova,
pagina 127.

17
Plan calendaristic

Semestrul ....
Şcoala...........Clasa ...
An şcolar......../ Profesor.........
Probe de control
1....
2...
3.......

UNIT
COMPETENȚE Nr.
DE CONŢINUTURI Săptămâna OBS.
SPECIFICE Ore
ÎNVĂŢ

„În tabelul planului calendaristic:


 Unităţile de învăţare se indică prin titluri (teme) stabilite de către profesor.
 Competenţele specifice sunt cele din programă, şi se vor menţionate prin indicativele
corespunzătoare numai după ce au fost scrise integral, o dată.
 Conţinuturile selectate sunt cele extrase din lista de conţinuturi a programei.
 Nr. de ore alocat se stabileşte de către profesor în funcţie de experienţa acestuia şi de
nivelul de achiziţii ale elevilor clasei.
 Săptămâna – este rubrica în care se trece numărul săptămânii a unităţii respective.
 Observaţii rubrică pentru consemnarea eventualelor modificări apărute în aplicarea
efectivă a planificării la clasă.
În elaborarea planificărilor, se recomandă parcurgerea următoarelor etape:
1. realizarea asocierilor dintre obiective/competenţe şi conţinuturi;
2. împărţirea unităţilor de învăţare pe cele două semestre;
3. stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţilor de învăţare;

18
4. alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învăţare, în concordanţă cu
obiectivele/competenţele şi conţinuturile vizate.
Planul calendaristic ar trebui să fie însoţit de anexa acestuia, care cuprinde cele mai
eficiente şi atractive sisteme de acţionare elaborate de profesorul respectiv şi care sunt detaliate,
dozate corespunzător şi codificate prin litere şi cifre.”16

METODOLOGIA ÎNTOCMIRII PROIECTĂRII UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE17

Unitatea de învăţare este elementul generator al planificării calendaristice şi reprezintă o


categorie de conţinut preluată din programa şcolară de la nivelul clasei respective, unitară
tematic, care deserveşte unul sau mai multe obiective de referinţă/competenţe specifice, care se
derulează pe parcursul mai multor lecţii şi care presupune sau nu evaluare.

Proiectarea unei unităţi de învăţare presupune:


alegera obiectivelor de referinţă corespunzătoare (din Programa de educaţie fizică la
clasa respectivă);
detalierea unităţii de învăţare în mai multe conţinuturi (dacă este cazul);
stabilirea sistemelor de acţionare (activităţi de învăţare) dozate corespunzător;
stabilirea resurselor umane sau materiale necesare activităţii din lecţia respectivă;
evaluare numai dacă a fost planificată anticipat a fi evaluată unitatea de învăţare
respectivă.

16
Ungureanu Aurora (2010) - Metodica educaţiei fizice în învăţământul preşcolar şi primar – Editura Universitaria
Craiova, pagina 152.
17
Ungureanu Aurora (2010) - Metodica educaţiei fizice în învăţământul preşcolar şi primar – Editura Universitaria
Craiova, pagina 153.

19
Proiectarea unităţii de învăţare

Nr. ore alocate ............


DETALIERI ACTIVITĂŢI
NR. COPMPETENȚE
DE DE RESURSE EVALUARE
LECŢIEI SPECIFICE
CONŢINUT ÎNVĂŢARE

Proiectare aunităţii de învăţare „se rezolvă” în modul următor:


 La prima rubrică se trece numărul lecţiei;
 În rubrica Competenţe specifice se trec indicativele corespunzătoare din programa
şcolară;
 În rubrica referitoare la detalieri de conţinut apar inclusiv detalierile necesare în
explicarea anumitor noţiuni (dacă este cazul);
 Activităţile de învăţăre pot fi cele din programa şcolară, completate, modificate sau
chiar înlocuite de alte sisteme de acţionare, pe care profesorul le consideră adecvate pentru
realizarea obiectivelor propuse, în funcţie de clasă;
 rubrica Resurse cuprinde specificări de timp, de loc, forme de organizare a clasei,
materiale sportive folosite etc.
 în rubrica Evaluare se menţionează instrumentele de evaluare aplicate la clasă, evaluarea
făcându-se numai dacă unitatea de învăţare respectivă a fost planificată anticipat a fi evaluată.
Totodată, finalul fiecărei unităţi de învăţare presupune evaluare sumativă.

20
METODOLOGIA ÎNTOCMIRII PLANULUI DE LECŢIE

Document de planificare obligatoriu a se elabora pentru fiecare lecţie de educaţie fizică la


fiecare clasă în parte, mai ales până la obţinerea deinitivatului în învăţământ, pentru obţinerea
unei experienţe în alegerea sistemelor de acţionare corespunzătoare unităţilor de învăţare
respective şi după aceea, sub forma unei schiţe pentru eliminarea improvizaţiei în realizarea
acestuia.
Proiectarea lecţiei este acţiunea concretă de anticipare şi prefigurare a activităţii ce
urmează să se predea cu scopul atingerii obiectivelor propuse, iar planul de lecţie este rezultatul
material de realizare a obiectivelor temelor de lecţie.
Proiectul didactic este rezultul unei activităţii de proiectare, care constă într-un demers
strategic anticipativ, „un act de creaţie prin care se imaginează şi se constriesc” atât elementele
principale ale lecţiei, cât şi cele de amănunt.18
Elaborarea planului de lecţie se realizează prin conturarea unor etape ce decurg din
răspunsurile la următoarele întrebări:

Ce
Cu ce Cum Cum voi şti dacă am realizat
voi
voi voi ce mi-am propus?
face?
face? face?

Etapa I – este etapa în care se extrag temele de lecţie care au fost programate în
eşalonarea anuală şi în planificarea calendaristică şi li se stabilesc obiectivele.
Etapa a II a – constă în gestionarea resurselor necesare desfăşurării lecţiei: resursele
umane (colectivul de elevi număr fete, băieţi, particularităţi motrice); resursele materiale (aparate
şi instalaţii sportive, obiecte portative, materiale sportive); locul de desfăşurare al lecţiei (teren
sport- aer liber timp frumos sau friguros, sală de sport, spaţii improvizate).
Etapa a III a – constă în următoarele operaţii:
stabilirea ordinii corecte a temelor din partea fundamentală;
selectarea metodeleor şi procedeelor pentru particularităţile lecţiei respective;

18
Cucoş C. (1996) – Pedagogie – Editura polirom Iaşi.

21
alegerea celor mai eficiente şi atractive sisteme de acţionare pentru fiecare verigă în parte
şi în funcţie de obiectivele acestora şi de particularităţile colectivului de elevi repartizarea
timpului pentru acestea şi dozarea efortului;
alegerea formaţiilor de lucru şi a procedeelor de exersare.
Etapa a IV a – „constă în elaborarea instrumentelor de evaluare a activităţii: probe de
control, execuţii tehnice, combinaţii de elemente, jocuri bilaterale, concursuri”19, întreceri.

PLAN DE LECŢIE
Clasa .......................... Teme şi obiective
Efectiv ........................ 1.
Data ............................ 2.
Loc de desfăşurare........ 3.
Materiale şi instalaţii......
Şcoala......
Profesor.............
Formaţii de
Veriga şi
Partea Conţinut Dozare lucru şi ind. Obs.
durata
metod.
V1
Pregătitoare

V2

V3

V4
Tematică

V5
V6
De încheiere

V7

V8

19
Raţă G., (2008) – Didactica educaţiei fizice şi sportului – Editura PIM, Iaşi, pagina 251.

22
Planul de lecţie sub forma grafică prezentată anterior vizează 6 rubrici şi în care se consemnează:
în prima rubrigă „partea” – se va trece denumire părţii lecţiei;
în rubrica „veriga şi durata” – se trece denumirea verigii respective şi durata acesteia;
la „conţinuturi” se vor detalia exerciţiile (sistemele de acţionare), desene specifice
fiecărei verigi a lecţiei;
„dozarea” presupune stabilirea volumului, intensităţii şi complexităţii efortului împreună
cu pauza necesară (pasivă sau activă), în funcţie de conţinutul exerciţiului, de particularităţile
de vârstă şi motrice ale elevilor şi de timpul alocat fiecărei verigi, deasemeni;
în rubrica „formaţii de lucru şi indicaţii metodice” se vor consemna formaţiile în care se
vor desfăşura conţinuturile alese, iar indicaţiile metodice vor face referire la distanţă, ritm,
amplitudine, la organizrea materială a lecţiei (manevrarea aparatelor şi materialelor);
la rubrica „observaţii”, care se completează doar la sfârşitul lecţiei, se trec aspectele
pozitive sau negative ale lecţiei, precum şi menţionări ale schimbării temelor de lecţie, care
programate a se desfăşura în aer liber, datorită condiţiilor meteorologice, lecţia s-a desfăşurat
în sală şi obiectivele temelor iniţiale nu puteau fi atinse, datorită spaţiului.

În elaborarea planului de lecţie sau proiectului didactic este necesar să se respecte unele
reguli, să se aplice unele măsuri:20
o precizarea clară a locului unde se desfăşoară activitatea, a dimensiunilor terenului şi
numărului de materiale avut la dispoziţie, în vederea dozării corecte a efortului în toate
momentele lecţiei (distanţele parcurse pe lungimea sau lăţimea terenului, numărul de mingi
raportat la numărul de elevi, numărul panourilor de baschet la care se lucrează, etc.);
o adaptarea conţinutului pregătirii organismului pentru efort la prevederile părţii tematice,
cel puţin ale primei teme; exemplu: nu se programează pas săltat dacă urmează tema -
aruncarea la coş din dribling (mai ales în faza de învăţare şi nu numai) sau aruncarea la poartă
din săritură; nu se efectuează alergare cu pas încrucişat la “încălzire“ dacă am planificat
predarea poziţiei fundamentale şi a deplasării în teren din baschet sau handbal;
o prezentarea complexului de dezvoltare fizică armonioasă se face doar în planul lecţiei în
care se învaţă, el putând fi apoi înlocuit cu un cod (D.F.A.1) sau, mai bine, ataşat planului de

20
Cătăneanu S., şi colaboratorii, (2001) - Educaţie Fizică şi Antrenament Sportiv - Editura SITECH, Craiova,
pagina 128.

23
lecţie într-o anexă a acestuia; justificarea constă în faptul că orice complex de dezvoltare fizică
armonioasă, după învăţare, trebuie menţinut pe parcursul a două-trei luni pentru a fi eficient;
o sistemele de acţionare prezentate la rubrica “conţinut“ sunt cele programate în planul
calendaristic, descrierea şi codificarea lor fiind identică cu cea din planul calendaristic;
numărul exerciţiilor şi dozarea lor (număr de serii şi de repetări, durata pauzelor) trebuie să
corespundă, prin totalizare, timpului afectat temei respective în planul tematic anual;
o la rubrica “dozare“ trebuie înscrisă nu numai durata pauzei dintre repetări sau exerciţii, ci
şi felul acesteia (activă sau pasivă);
o formaţiile de deplasare sau de lucru simple, cunoscute (coloană, careu, cerc, etc.) se
prezintă în cuvinte, sub formă grafică, fiind prezentate structurile motrice complexe din jocuri
sportive, ştafetele, etc.; formele de exersare se prezintă, de asemenea, în cuvinte (frontal, pe
grupe de câte n, pe perechi, individual).
o indicaţiile metodice trebuie să facă referire expresă la tratarea diferenţiată (dacă nu s-a
făcut la rubrica “dozare“), precum şi la unele măsuri de autoconducere sau autoorganizare, etc.,
şi nu la execuţia corectă a actelor sau acţiunilor motrice care rezultă din însăşi tehnica de
efectuare a acestora;
O completarea rubricii “Observaţii“ sau “Consemnări“ nu este obligatorie; ea se face, când
este cazul, după încheierea lecţiei şi vizează aspecte de ordin organizatoric sau metodic care au
influenţat pozitiv sau negativ desfăşurarea acesteia (formaţii de lucru necorespunzătoare,
exerciţii prea dificile, dozare incorectă, grad de atractivitate crescut sau scăzut, etc.).

Reguli privind proiectarea unui plan de lecţie:


1. Conţinuturile prevăzute în programă, la capitolele « deprinderile motrice de bază »,
« capacitatea de organizare » şi « dezvoltarea fizică armonioasă » constituie teme de lecţie la
ciclul primar.
2. Temele lecţiilor se stabilesc din calităţi motrice (de bază) şi din deprinderile motrice (de
bază – doar cilul primar, utilitar-aplicative şi specifice ramurilor sportive).
3. Viteza sau îndemânarea, dacă sunt programate se realizează întotdeauna în prima parte a
conţinutului tematic (V4), dar niciodată în aceeaşi lecţie.
4. Forţa sau rezistenţa se planifică întotdeauna în ultima parte a conţinutului tematic dar a
se evita cuplarea lor în aceeaşi lecţie.

24
5. Dacă este prevăzută învăţarea unei d.m. noi, aceasta va fi programată ca prima temă
(V4 dacă nu am prevăzut dezvoltarea vitezei sau a îndemânării, sau V5 dacă acestea sunt
planificate).
6. NU se programează 2 teme din deprinderi motrice, amândouă cu obiective de învăţare
sau de verificare.
7. NU se programează 2 teme din deprinderi motrice, una cu obiectiv de învăţare şi cealaltă
cu obiectiv de verificare.
8. Dacă este prevăzută o temă de verificare, aceasta va fi planificată în prima parte a
activităţii tematice.
9. Dacă temele din deprinderile motrce au ca obiectiv -consolidarea, pot fi programate în
orice ordine, indiferent de ramurile sportive cărora le aparţin, programarea lor respectând curba
efortului în lecţie.
10. NU sunt teme de lecţie :
 denumirea disciplinelor sportive: fotbal, baschet, atletism, volei, handbal, gimnastică,;
 jocurile de mişcare, jocurile bilaterale – sportive ;
 ştafetele, parcursurile şi traseele utilitar –aplicative;
 denumirea procedeelor metodice de dezvoltare a unor calităţi motrice circuitul, izometria,
antrenamentul cu intervale.

Exemple de teme şi obiective

Calităţile motrice - în cazul lor tema este denumirea calităţii respective, iar obiectivul va fi:
dezvoltarea/îmbunătăţirea, evaluarea, unei forme de manifestare a acesteia aşa cum reiese din
exemplele următoare:
1. Îndemânarea - dezvoltarea coordonării acţiunilor în relaţie cu un partener.
2. Viteza – dezvoltarea vitezei de execuţie în acţiuni motrice variate.
3. Forţa – dezvoltarea forţei dinamice segmentare, cu învingerea greutăţii propriului corp.
4. Rezistenţa - dezvoltarea rezistenţei la eforturi aerobe, cu creşterea progresivă a duratei.
5. Mobilitatea – dezvoltarea mobilităţi articulaţiilor coxo-femurale.

25
Deprinderile motrice de bază şi utilitar-aplicative – temă de lecţie devine deprinderea
motrice respectivă dintr-o anumită ramură sportivă ci nu denumirea ramurii sportive, iar
obiectivul va fi unul din următoarele: învăţare, consolidare, perfecţionare sau verificare.
1. Alergarea – învăţarea alergării cu paşi încrucişaţi.
2. Alergare, sărituri, aruncare-prindere - consolidare.
3. Tracţiuni - împingeri – consolidare.
4. Ridicare şi transport de obiecte - învăţare ridicării şi transportului de obiecte individual.

Deprinderile motrice specifice


În atletism - tema este chiar proba atletică pe care vrem s-o tratăm în lecţia respectivă, iar
obiectiv va fi unul dintre: învăţare, consolidare, perfecţionare sau verificare.
Alergarea de rezistenţă – învăţarea pasului alergător de semifond.
1. Alergarea de viteză – consolidarea startului din picioare.
2. Săritura în înălţime cu păşire – învăţarea păşirii.
3. Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanţă – consolidare.
În gimnastica acrobatică – temă poate fi elementul acrobatic cu unul din obiectivele învăţare,
consolidare, perfecţionare sau verificare, ori o succesiune de elemente acrobatice deja învăţate şi
atunci poate avea doar unul din obiectivele - consolidare sau verificare după cum reiese din
următoarele exemple:
1. Rostogolirea înainte din ghemuit în ghemuit - consolidare.
2. Stând pe omoplaţi - învăţare.
3. Cumpănă pe un picior, trecere în sprijin ghemuit, rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit,
ridicare în stând – consolidare.
Jocurile sportive
În oricare dintre jocurile sportive colective (handbal, volei, fotbal, baschet), tema de
lecţie poate fi: un procedeul tehnic, o structură tehnică, un sistem de joc în atac sau apărare iar
obiectivul: învăţare, consolidare, perfecţionare sau verificare.
Handbal
1. Ţinere, prinderea şi pasarea mingii de pe loc – învăţare;
2. Aruncarea la poartă cu paşi adăugaţi -consolidare
3. Dribling, pasă, alergare, reprimirea mingii, aruncare la poartă din săritură - consolidare

26
Volei
1. Serviciul de jos din faţă - învăţare.
2. Pasa cu două mâini de sus - consolidare.
Baschet
1. Pasa cu 2 mâini de la piept de pe loc - consolidare
2. Oprirea intr-un timp - învăţare.
3. Dribling, oprire 2 timpi, pivotare, aruncare la coş din săritură - consolidare.
Fotbal
1. Şutul la poartă de pe loc – învăţare.
2. Lovirea mingii cu capul, de pe loc – consolidare.

SEMINAR

1. Argumente în favoarea necesităţii proiectării didactice. 2 ore

2. Planurile de învăţământ şi programele şcolare - baza proiectării didactice (prezentare,


2 ore
discuții).

3. Conţinutul şi importanţa programelor şcolare. 2 ore

4. Proiectarea ”Eşalonării anuale a unităţilor de învăţare”: cerinţe, repartizarea probelor


2 ore
şi ramurilor sportive.

5. Proiectarea Planului calendaristic semestrial. 2 ore

6.Proiectarea documentului de planificare ”Proiectarea Unitaţii de învăţare”. 4 ore

7.Proiectarea ”Planului de lecţie”. 4 ore

8. Proiectarea disciplinelor sportive alternative, la alegere din programele școlare. 4 ore

9. Elaborarea sistemelor de acționare conform metodicii predării disciplinelor sportive


alternative din programele școlare (badminton, dans sportiv, înot, oină, orientare 4 ore
sportivă, șah, tenis de masă, etc.).

10. Modalități de elaborare a programei pentru o disciplină sportivă nouă. 2 ore

27
EVALUARE

Tip activitate 10.1 Criterii de 10.2 Metode de 10.3 Pondere din nota
evaluare evaluare finală
10.4 Curs Examen 60%

10.5 Seminar/laborator Lucrări practice 25 %


Evaluare continuă 15%
10.6 Standard minim de performanţă
 pentru nota 5 cunoştinţe în proporţie de 50% din notiunile predate
 pentru nota 10 o proporţie de 95-100% a cunoştinţelor dobândite la cursuri şi activităţi prestate
pe parcursul semestrului şi participarea activă la procesul educaţional

BIBLIOGRAFIE

1. Cătăneanu S. M. şi Ungureanu A. (2016) – Educaţie fizică şi sportivă şcolară – Teoria şi


metodica predării - Editura Universitaria Craiova.
2. Cătăneanu, S., colab., Educaţie fizică şi antrenament sportiv, Ed. Sitech, Craiova, 2001.
3. Cârstea, G., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, AN-DA, Bucureşti, 2000.
4. Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I. (1998) - Jocuri sportive - Teorie şi metodică, Ed. Aldin,
Bucureşti.
5. Colibaba-Evuleţ, D., Praxiologie şi proiectare didactică curriculară în educaţia fizică şi
sportivă, Universitaria, Craiova, 2007.
6. Dragnea, A., colab., Teorie şi didactică, FEST, Bucureşti, 2006.
7. Jinga, I., Istrate, E., Manual de pedagogie, ALL Educational, Bucureşti, 1998.
8. Prodea C. (2010) - Didactica activităților de loisir la diferite categorii de vârstă - Suport
de curs, Cluj-Napoca.
9. Postelnicu, C., Fundamente ale didacticii şcolare, Aramis, Bucureşti, 2000.
10. Ungureanu A., (2013) - Predarea unitatilor de învăţare prin jocuri de mişcare – Editia a
II a, revazuta si adaugita, Editura Pro Universitaria Bucuresti.
11. *** Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ghid de aplicare a noului curriculum la
învăţământul liceal, clasele IX - X, Disciplina Educaţie Fizică şi Sport, 2000.

28
12. *** M.E.C.I., Programe şcolare clasele IX - XII, Educaţie Fizică, Bucureşti, 2009.
13. *** Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru Curriculum, „Ghid
metodologic de aplicare a programei de educaţie fizică şi sport - învăţământ liceal”,
Bucureşti, 2001.
14. *** Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru Curriculum „Programe
Şcolare - Educaţie fizică”, Bucureşti (V- VIII, IX, X, XI-XII.), 2003.
15. *** Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Planul cadru de învăţământ - pentru învăţământul
preuniversitar, 1999.
16. *** M. E. C. T., Programă şcolară de Educaţie Fizică şi Activităţi Sportive Clasele I-a
X-a, Curriculum Deficienţe mintale severe, profunde şi/ sau asociate, 2008.

29