Olimpiada de socio-umane – 16 ianuarie 2016

Disciplina: psihologie

Subiectul 1:

a. Cunoasterea, cat si activitatea constituie doua aspecte care nutresc intru

dezvoltarea conduitei psiho-sociale a individului in cadrul ambiantei cu care
interactioneaza. Pe baza lor, entitatea stabileste unitatea de timp si spatiu,
mecanismele si rolul acestora in desfasurara ordinii firesti a lucrurilor.
Omul in cauzarea sensului vietii se sprijina de informatiile ce se rasfrang
asupra sa, ele devenind o forma de reconstructie a reperelor cu ajutorul carora
subiectul uman strabate un drum al initierii. Acestea sunt prelucrate de psihic pana
ajung la nivelul de cunostinte prin care fapura rationala interpreteaza (reflecta la)
lumea in complexitatea sa. Conceptul filosofic al lui Rene Descartes, „Cogito ergo
sum” ( „Cuget deci exist”), de asemenea, se rezuma la o stare de interdependenta
intre gandirea profunda (cugetat) si cunostere. In aceasta idee, cunoasterea se
identifica cu gandirea; ea este un mod mijlocit prin care accedem la existenta.
Activitatea, ghidata de aceleasi principii, este, prin insasi definitia sa, un
ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit
rezultat.
Ajungem, deci, la un consens prin care demonstram ca cele doua se rezuma la
existenta individului, astfel servind pentru manifestarea ei. Si cum fiinta superioara,
sociala, care se caracterizeaza prin gandire, intelectualitate si limbaj acut poseda un
amalgam de senzatii prin care se adapteaza la conditiile de mediu, deducem ca
procesul cognitiv senzorial de cunoastere a insusirilor concrete (luate separat) ale
obiectelor si fenomenelor lumii reale, in cazul actiunii directe asupra analizatorului
sta la baza cunoasterii si activitatii prin particularitatile asumate (legile sensibilitatii).
Ca exemplu, putem sa ne focalizam asupra senzatiei gustative, care ia nastere
prin contactul organului de simt specific (limba) si stimuli aferenti ipostazei suport
(hrana). Astfel, raportandu-ne la activitate, un bucatar va apela la legea pragului
absolut minim pentru a condimenta corespunzator un preparat, tinand seama de
cantitatea cea mai mica necesara aplicata in circumstanta data pentru o reusita
optima. La nivelul cunosterii, acesta va tine seama de perioada de acomodare in care
patrundea in tinele gatitului, de primele incercari de a rezolva situatia expusa, pentru
a performa pe viitor in contextul in care extrage informatii procurate din experientele
initiatice si le tranforma in cunostinte.
De altfel, senzatia vizuala are acelasi rol in cadrul celor doua mijloace de
sustinere a vietii, cu modificarile adecvate. Aceasta se intemeiaza in conformitate cu
legea contrastului senzorial, care, spre exemplu, ne ofera oportunitatea de a afisa o
tinuta impecabila din punct de vedere stilistic printr-o pata de culoare ce scoate
 imbracamintea din anonimat (activitatea). Astfel, culorile se armonizeaza intr-o mare
de curcubeie, evidentiindu-se una pe alta spre a constitui un aspect pitoresc;
cunoasterea va consta in faptul ca aceasta combinatie data va ilustra o complexitate
favorabila si utilizata in viitoarele elaborari de costumatii.
Modalitatea cutanata (termica) face referinta la legea adaptarii senzoriale. Un
model care explica algoritmul acestei reguli este urmatorul: un inotator isi popune sa
faca baie intr-o piscina in care apa nu prezinta o temperatura standard din cauza orei,
vremii, anotimpului etc, aceasta etapa reprezentand activitatea care va urma. In
primele secunde, contactul termic isi va face simtita prezenta prin diferenta de
temperatura, marcandu-se printr-o reactie neplacuta, in care se induce ideea de frig,
rece, dar, mai apoi, corpul se adapteaza la situatia data si se instaureaza cunoasterea
ce va fi printata in mintea protagonistului expus.

b. Perceptia este un proces psihic cognitiv senzorial de cunoastere a obiectelor in

totalitatea insusirilor concrete si in conditiile actiunii directe a obiectelor asupra
analizatorilor.

Iluziile optice, de altfel, reprezinta niste exceptii prin care autorii acestora
manipuleaza privitorul in scopuri personale sau la nivel de comunitate, in functie de
elementele componente din constructia sa si capacitatea acesteia de a influenta.
Diferenta de opinie asupra subiectului dat variaza in functie de interpretarea celui care
analizeaza situatia/ obiectul, desi, in esenta, aceste vizualizari false se bazeaza pe legile
generale ale perceptiei.

Pentru a explica cum se aplica regulile acestui proces in aceasta situatie,

presupunem urmatoarea ipostaza: in cadrul unei piese de teatru despre pitici, regizorul
formeaza un grup cu un numar limitat de persoane, unde un singur actor are aproximativ
1,50 m, iar ceilalti – circa 1,80 m. Scopul acestei organizari este de a sugera ca cel mai mic
este un pigmeu ( creatura de o statura mica din mitologia greaca, care se presupune ca a
trait in Etiopia), desi inaltimea sa este una tipica populatiei umane.

Aplicand legile universal valabile ale perceptiei in cadrul prezentat, obtinem, in

raport cu ele, pe rand, urmatoarele: persoana individualizata este considerata a fi un pitic
si in cazul in care schimbam distanta perceptiei, unghiul acesteia sau lumina datorita legii
constantei perceptive; protagonistul (cel cu inaltimea diferita) va fi perceput ca fiind afisat
complet chiar si atunci cand, spre exemplu, unul dintre ceilalti ii acopera o parte a
corpului cu un material ( legea integralitatii perceptiei).

Asadar, obiectele din lumea inconjuratoare pot primi caracteristici ce induc in

eroare un individ, o comunitate sau un ansamblu mai numeros de persoane influentate sau
invitate la concentrare spre a interpreta circumstante variate de catre scopurile fauritorilor
de iluzii.
Subiectul 2:

a. Omul, in toata complexitatea sa, poseda particularitati de cunoastere

in activitate si constructia personalitatii sale, lucru care il face rational, cugetator
si implicat in cadrul relatiilor de comunicare pe care le inteprinde. In aceasta
idee, exista note distinctive prin care ne deosebim de varietatea lumii vii,
formand un ansamblu de entitati cu functii si abilitati specifice.

Doua dintre aceste caracteristici asumate de demiurg doar fapturii umane

sunt, stabilite prin examinarea asemanarilor si deosebirilor intre speciile pamantului,
gandirea si limbajul.

Gandirea, definita la nivel psihologic, ilustreaza un proces psihic cognitiv

superior de reflectare mijlocita si generalizat abstracta a insusirilro comune ale
obiectelor precum si a relatiilor dintre acetea. Aceasta emite termeni, notiuni
(stiintifice si nestiintifice), propozitii si jucatati, aflandu-se in centrul vietii psihice.
Limbajul, pe de alta parte, este functia de utilizare a limbii in procesul de
comunicare. Facand o analiza asupra notiunilor dezvoltate, pornim in
demonstrarea unei corelatii dintre cele doua concepte de la premisa ca spunem
ceea ce gandim. Acesta este sustinut de persoanele si mijloacele prin care are loc
dialogul participantilor. Se bazeaza pe un emitator care propune o idee pe care o
afiseaza, urmand ca receptorul sa o analizeze prin canal/ cod pentru a-i deslusi
semnificatia (mesajul).
Intre cele doua procese se creeaza o legatura de interdependenta prin
prisma faptului ca nu putem expune ceea ce meditam fara a utiliza limbajul,
precum nici nu suntem capabili sa comunicam ceva in situatia in care nu avem
nicio parere despre un anumit subiect propus.
Pentru a intelege si consolida mai bine teoria suport, cercetam urmatorul
caz: maimutele sunt capabile sa rationalizeze, dar limbajul lor este rudimentar
din cauza ambiguitatii cuvintelor bazate pe reguli lingvistice. Prin urmare,
mesajele lor pot fi reprezentate doar printr-o serie limitata de manifestari, astfel
incat continutul informatiei se exhiba incomprehensibil in ambianta propusa.
Pe de alta parte, societatea, la rang international, percepe, evolueaza,
creeazas au distruge mecanisme ce ne asigura o viata mult mai usoara. Tot ceea
ce s-a faurit - constructiile imense, tehnologia, vestimentatia, regulile unei
comunitati normale, traditiile si obiceiurile – sta la baza interactionarii oamenilor;
acest tot este o dovada vie a legaturii dintre gandire si limbaj.
b. Conditia de integrare a relatiei de concordanta intre cele doua consta in
continutul semantic al mesajului. Astfel se explica incapacitatea omului de a
intelege ceea ce transmite un film/ o melodie fara subtitrare in limba nativa a
acestuia sau o persoana de o alta nationalitate.
 Gandirea, datorita faptului ca ii corespund operatii, are rolul de a
simplifica modul in care asimilam informatii. Asadar, un elev care trebuie sa
descrie intr-o compunere insusirile elementare ale omului, va exrage calitatile
acestuia, mai apoi intocmind cateva criterii de comparatie pe baza carora va
selecta trasaturile specifice doar entitatii umane. Prin generalizare, va extinge
aspectele rezultate tuturor fiintelor sociale pentru a vorbi in eseul sau de omul
comun.
In activitate, spre exemplu, acest proces este remarcat pentru una
dintre oportunitatile pe care ni le ofera – putem rezolva probleme pe baza unor
pasi general valabili in cadrul aceluiasi tip de exercitiu. Astfel, un student care
trebuie sa rezolv o ecuatie, va reactualiza notiunile cunoscute din datele suport,
va selecta ideile relevante pentru situatia data si regulile de urmat, formand o
ipoteza de lucru care sa rezulte solutii posibile.

In raport cu dezvoltarea/ constructia personalitatii, gandirea si limbajul se

impletesc spre a completa sarcina asumata sau impusa cu scopul de a evolua
personal. In acest mod, un licean care vrea sa candideze la presedentia consiliului
scolar al elevilor isi va pregati un discurs pe baza gandirii, folosind algoritmi
Subiectul 3:

Subiectul dat spre analiza, Pablo Picasso, induce conditia omului de geniu in
evolutia sa prin dubla ipostaza pe care o afiseaza in contextul dat – isi exhiba
privilegiile prin arta, fiind, de altfel, un introvertit care priveste lumea cu superioritate
prin apogeul intelepciunii lui in singuratatea sa.
Opera sa vasta constituita din „sute de opere, nu numai picturi ci si sculpturi,
ilustratii, ceramica” trimite la complexitatea proceselor sale psihice superioare.
Astfel, imaginatia (responsabila cu selectarea, combinarea si recombinarea
experientei anterioare pentru elaborarea unor imagini si proiecte noi) il ajuta sa-si
indeplineasca destinul prin creatie. Prin caracteristicile si procesele ei, se confirma
faurirea amalgamului elementelor(„sute de opere) aparute din fluiditate si
aglutinare, dar si autenticitatea si diversitatea fiecarei lucrari zamislite, caci a povocat
in arta „mutatii mai profunde decat oricare alt artist al secolului”) provenite din
originalitatea, respectiv multiplicarea si omisiunea acestui proces psihic.
De asemenea, motivatia definita ca totalitatea cauzelor interne innascute sau
dobandite constient care sustin si orienteaza intreaga activitate au contribuit la
soarta sa mareata. Cateva dintre trebuintele de crestere, precum cea cognitiva si
stima de sine, l-au mobilizat in sens ascentent, astfel incat nevoie de cunoastere si
apreciere pentru eul propriu a devenit un ideal indispensabil, fapt pentru care
”Picasso a fost unul dintre putinii artisti apreciati si celebrati inca din timpul vietii. In
acest sens, recompensa motivatiei pozitive a constat in dorinta vesnic vie in ochii lui –
cea de a dainui etern in societatea de actualitate, lucru care l-a facut „sa traiasca mai
multe perioade artistice.
Procesul psihic de reglaj prin care omul isi modifica si canalizeaza capacitatile
intelectuale si fizice in vederea depasirii dificultatilor si anume vointa, prin calitatile
ei, au oferit lucrarilor artistului un grad de originalite prin independenta („...niciodata
nu a facut nimic la fel ca ceilalti” deoarece isi „suprindea din nou” apreciatorii chiar si
in situatiile in care acestia garantau topicul propus de idolul lor). Fermitatea sa l-a
ajutat sa treaca peste greutatile ce i-au incercat viata, desi „El si opera sa au
constituit subiect de...barfe si antipatii.”.
Ca personalitate, subiectul suport are un temperament coleric (clasificare
dupa H. Eysenck), fiind caracterizat prin actiuni agresive, impulsive („extrem de dur
cu copiii sai si cu femeile din viata sa”); este activ in domeniul in care isi presteaza
serviciile, creand o serie de „amprente” ale existentei sale in lumea efemera, precum
si optimist prin faptul ca se considera mai bun, superior, promordial („Oricat de
interesat as fi, ceilalti sunt ca acele firisoare de praf in lumina soarelui.”)
La nivelul gandirii (proces psihic cognitiv superior de reflectare mijlocita si
generalizat abstracta a insusirilor comune ale obiectelor precum si a relatiilor dintre
acestea), se raporta la operatiile instrumentale pentru, spre exemplu, a descompune
si extrage insusirile unui obiect (abstractizare) spre a infaptui o opera.
In esenta, Pablo Picasso a ilustrat tipicul elitei, cu o atitudine
incomprehensibila prin ambiguitatea expunerii rationamentului sau, care, in calatoria
sa prin univers, a imprumutat din intelepciunea naturii spre a imortaliza lumea fizica
inconjuratoare in evolutia sa.