Sunteți pe pagina 1din 9

Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem.

II

Curs 01 Psiho logia grupurilor sociale - Introducere

Cuprins:

 Introducere
 Cadrarea teoretică a psihologiei grupurilor sociale
Definiţia psihologiei sociale
Nivelurile de analiză în psihologia socială
 Domenii de aplicare a psihologiei grupurilor sociale

Elaborarea unui curs în domeniul psihologiei presupune nu doar transmiterea unui


set de informaţii, ci elaborarea unei viziuni din partea autorului, în care aspectele
teoretice, metodologice şi empirice esenţiale, prezentate coerent şi exhaustiv, să genereze
reflecţii imediate şi la un nivel latent. Lectura trebuie să provoace o analiză mai profundă
a sinelui, a celorlalţi, să creeze substrat pentru intuirea schimbării în mai bine. Greu de
crezut că un autor va fi (cândva) pe deplin mulţumit de ceea ce a creat.
În procesul construcţiei acestui curs am întâmpinat câteva constrângeri:
documentarea, reflecţia şi selecţia sunt consumatoare de timp, iar accesul la materiale -
deseori limitat. Este adevărat că avem posibilitatea de a accesa bazele de date care
stochează cele mai prestigioase reviste de specialitate tematice încă de la prima apariţie
până în momentul actual, însă mai dificil este de a identifica sursele bibliografice non-
periodice timpurii.
În 1978, Weigel şi Corazzini afirmau că este practic imposibil pentru oricine să fie
la curent cu toate materialele din literatura de specialitate sau ceea ce este în curs de
apariţie la un moment dat. Probabil din acest motiv un manual de specialitate sau
reeditarea unei lucrări adăugite şi revizuite apare cu o cadenţă de aproximativ un deceniu.
Autorii nu se limitează doar în prezentarea acestor obstacole, ci propun soluţii viabile şi
posibile.
Alteori, o temă abordată cumulează foarte multe informaţii, fiind dificilă
realizarea unei sinteze economice. Însăşi decizia pentru implementarea unei strategii
didactice este dificilă: să se parcurgă mai multe teme şi să fie abordate relativ sumar sau
un număr mai mic de teme şi mai aprofundat? Există avantaje şi dezavantaje indiferent de
opţiune, iar calea de mijloc este greu de găsit... Vom încerca în ceea ce urmează să ne
axăm pe esenţial şi să păstrăm echilibrul în măsura posibilităţilor.

Introducere
Expresia „omul este o fiinţă socială” pare a fi un pleonasm psihologic. Să reflectăm
asupra momentelor cvasigenerale din evoluţia fiinţei umane, de la naştere până la apusul
existenţei sale.
Primul strigăt crează un grup primar ancestral pe care îl cunoaşte omenirea –
familia. Însăşi apariţia unui individ are loc în cadrul unui grup şi dă naştere unui grup.
Constituit din medic, asistentă medicală şi tânăra mamă în devenire (în unele cazuri este

1
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem. II

prezent şi tânărul tată!) toţi contribuie la transformarea cuplului în familie. Noii membri
se reunesc acasă, şi, pentru o perioadă relativă de timp, se instituie o izolare a noului
membru de ceilalţi în scopul protejării până când sistemul imunitar se va întări. În acest
context şi în funcţie de posibilităţi, părinţii oferă credit bunicii pentru ajutor. După o
perioadă de timp de adaptare şi un număr restrâns de vizite ale celor apropiaţi, micuţului i
se va destăinui o nouă lume cu noi interacţiuni. Simţul comun foloseşte conceptul de
„socializare” care este diferit de cel din literatura de specialitate şi presupune mai mult
decât comunicarea cu alte persoane. Plimbările pe alei sau parcuri atrag zâmbete şi
investigări repetate a datelor sociodemografice elementare.
În curând, urmează o provocare atât pentru micuţ dar cât şi pentru părinţi. Se
deschide un capitol major care vizează implicarea în constituirea, cunoaşterea şi
integrarea etapizată într-un grup relativ numeros din cadrul creşei şi/sau grădiniţei. Acest
mediu oferă experienţe de interrelaţionare frecvente, regulate şi supravegheate. Sunt
învăţate şi exersate norme sociale de grup conform unor scenarii prestabilite dar şi
rolurile sociale aflate în stadiul incipient. Ghidat de personalul grădiniţei şi prin
colaborare cu părinţii, copilul este invitat să parcurgă un anevoios traseu „complezenţă-
identificare-interiorizare” faţă de normele sociale. În paralel, eforturile sunt concentrate
în pregătirea tranziţiei de la microsocial la macrosocial. Grupul de la grădiniţă se va
dizolva într-un final pentru ca mai apoi copilul să devină membru al unui nou grup cu noi
provocări.
Perioada şcolarizării presupune o trilogie, fiecărei părţi revenind câte patru ani. Prin
trei grupuri noi se va perinda copilul şi fiecare grup îi va oferi prilej pentru dezvoltarea şi
afirmarea personalităţii. Încă de la început, sunt câteva descoperiri nebănuite şi care
afectează fundamental percepţia socială şi strategiile comportamentale adoptate: jocul nu
mai este activitatea predominantă iar cooperarea din cadrul grupului pare să concureze cu
competiţia. Urmează o (re)definire şi o (re)negociere a rolurilor din cadrul grupului, o
rafinare a acestora. Sfârşitul ciclului primar hărăzeşte o perioadă de zbucium a
personalităţii. Perioada adolescenţei oferă un potenţial remarcabil în ceea ce priveşte
aderarea la noi grupuri. Marcat de curiozitate, revoltă, nevoie stringentă de a demonstra
unicitatea, cu un avânt nesăbuit pentru aventură, deseori riscantă, şi picaj în depresie,
adolescentul va accepta şi încuraja participarea la activităţi de grup, ceilalţi similari având
rolul de a facilita procesul de acumulare a noi experienţe. În unele cazuri, energia va fi
consumată cultivând şi maturizând personalitatea, pretext pentru sedimentarea valorilor şi
conturarea principiilor de alegere a noilor grupuri. În alte cazuri, adolescentul poate cădea
pradă grupurilor deviante care vor exercita presiuni pentru comiterea actelor ce vor aduce
cu sine necazuri.
Perioada tinereţii promite noi oportunităţi, aderarea la noi grupuri. În acest răstimp
are loc pregătirea parţială sau totală pentru exercitarea unei meserii printr-o formare
socioprofesională mai specifică, de data aceasta parţial obligatorie şi asigurată. În timpul
rămas liber, tânărul are posibilitatea să decidă independent şi să se implice în activităţi
care îmbină utilul şi plăcutul: formări teoretice şi aplicative specializate, voluntariat,
implicarea în activităţi cu caracter cultural-artistic şi sportiv. Se activează, din ce în ce
mai des, necesitatea angajării parţiale sau totale în câmpul muncii. Activarea în cadrul
grupurilor socioprofesionale se poate întinde pe tot parcursul vieţii. În ansamblu, alegerea
grupurilor este mai pretenţioasă, iar integrarea se realizează cu mai multă cumpătare.

2
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem. II

Mai devreme sau mai târziu, după mai multe sau mai puţine încercări, tânărul adult
va practica meseria însuşită. Doar în cazul în care activitatea profesională nu este una
solitară, individul îşi va petrece poate mai mult de jumătate din existenţa sa în grupul
socio-profesional. În mod normal, în această perioadă un cuplu va deveni familie şi ciclul
existenţei va triumfa.
Chiar dacă cazurile diferă, în general perioada vârstei a treia nu mai este abundentă
nici în numărul grupurilor la care persoana participă, nici în timpul acordat acestora. La
primă vedere, în această etapă persoana ar avea un exces de timp liber, deseori însă
aceasta este doar un mit. Ajutorul pus la dispoziţia copiilor, disponibilitatea pentru
activităţi meticuloase sau preocuparea pentru îngrijirea sănătăţii nu mai pot concura cu
elanul implicării în viaţa de grup aşa cum s-a întâmplat anterior. Proximitatea fizică a
celorlalţi similari constituie un factor care amplifică valorizarea relaţiilor de vecinătate.
De principiu, dacă individul pierde motivaţia de a fi util social iar activităţile întreprinse
nu sunt validate social, se înregistrează progresiv izolarea socială. În caz contrar, creşte
probabilitatea implicării în activităţi prosociale. Experienţa de viaţă şi muncă îi
transformă în buni povestitori şi sfătuitori pentru persoane sau grupuri indiferent de
vârstă. Un exemplul potrivit în acest caz îl reprezintă comunitatea de bătrâni.

Dezvoltarea armonioasă a omului are loc prin intermediul interacţiunilor umane.


Istoria semnalează un caz nemilos ieşit din comun; în încercarea de a demonstra cu orice
preţ originea limbajului, în secolul XIII, împăratul roman Frederic al II-lea a izolat nişte
copii nou născuţi care urmau să fie crescuţi cu anumite restricţii. Îngrijitorii le satisfăceau
nevoile fiziologice, dar aveau interdicţie de a comunica verbal cu aceştia în oricare fel.
Toţi copiii au decedat. Există alte numeroase exemple ale copiilor care au fost crescuţi
pentru perioade mari de timp în compania animalelor sălbatice, reabilitarea însă a fost
realizată cu multă dificultate şi până la un anumit nivel.
Prin urmare, este greu să ne imaginăm studiul individului în afara grupului social.
Viaţa ne oferă posibilităţi enorme de a participa, contribui, crea o constelaţie de grupuri
prilej cu care îi cunoaştem pe ceilalţi, de fapt, ne cunoaştem pe noi înşine. Dacă
cunoaşterea sinelui este indispensabil legată de ceilalţi, de grupurile sociale din care
facem parte, atunci studiul psihologic al grupurilor sociale devine o prioritate implicită.

Cadrarea teoretică a psihologiei grupurilor sociale


În general, psihologia este disciplina care studiază comportamentul uman
observabil şi încearcă să-l explice apelând la structurile şi procesele psihice prin
intermediul metodei ştiinţifice. Deşi psihologia are o perioadă relativ scurtă de existenţă
ca ştiinţă, problematica complexă pe care o abordează a determinat crearea mai multor
subdomenii de cercetare. Andrei Cosmovici (1996) prezintă cele mai importante ramuri
ale psihologiei prin intermediul unei scheme sintetice. Aşa cum se poate observa din
figura 1, harta dezvoltării psihologiei ca ştiinţă începe prin delimitarea psihologiei
animale şi umane, normale şi patologice. Urmează acordarea atenţie ramurilor care se
ocupă de studiul individului şi a socialului, psihologia socială ocupând un rol distins şi
influenţând la rândul ei alte domenii teoretice şi aplicative.

3
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem. II

a muncii; a transporturilor; economică

practică medicală; pedagogică; judiciară

militară; a sportului; a artei


evoluat
generală
analitică
fiziologică
a individului teoretică
normală sintetică – a persoanei

umană socială evoluat


în dezvoltare
Psihologia
patologică în dezvoltare
animală

Figura 1. Ramurile psihologiei conform lui Cosmovici, 1996, p. 20.

Pentru a cadra teoretic psihologia grupurilor sociale ne vom sprijini pe două


aspecte importante: definiţia psihologiei sociale şi nivelurile de analiză în psihologia
socială.

Definiţia psihologiei sociale

Conform definiţiei de bază elaborată în 1935 şi revizuită în 1954 de către Gordon


Allport, psihologia socială studiază felul în care gândurile, sentimentele şi
comportamentele indivizilor sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginară sau implicită
a altor persoane (apud Boncu, 2002).
Oricare manual sau curs de psihologie socială invocă definiţia lui Allport în mod
prioritar înainte de a aborda oricare fenomen sau proces psihosocial. Prezentăm în ceea ce
urmează o variantă extinsă şi comprehensibilă a definiţiei psihologiei sociale aşa cum
aceasta este împărtăşită studenţilor în „prolog”-ul iniţierii în psihologia socială (Nastas,
2017). Aşadar, psihologia socială se preocupă de studiul individului, de fapt, de
comportamentul său, care poate fi verbal, non-verbal, para-verbal sau/şi
(neuro)fiziologic, explicându-l prin apel la totalitatea stărilor şi proceselor cognitive,
afective şi motivaţionale atunci când acesta se află în prezenţa reală, imaginară sau
implicită cu o altă entitate socială: individ, grup sau societate.
Deşi poate părea o definiţie dificil de a fi memorată (din punct de vedere al
cantităţii unităţilor informaţionale), considerăm binevenită o schemă grafică structurată şi
organizată pentru a facilita procesul înţelegerii acesteia, ilustrată în Figura 2:

4
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem. II

cogniţia individ

afectivitatea comportament prezenţa grup*

motivaţia societate
- verbal - actuală
- non-verbal - imaginară
- paraverbal - implicită
- (neuro)fiziologic

Figura 2. Schema definiţiei psihologiei sociale a lui G. Allport, 1935, 1954


adăugită şi revizuită conform Nastas, 2014.

Se poate observa că unul dintre scopurile psihologiei sociale este îndreptat spre
studiul comportamentelor unui individ atunci când se află în prezenţa unui grup social.
Chiar dacă prezenţă celorlalţi este imaginară, este suficient ca să producă modificări
comportamentale evidente. Acest aspect poate fi descoperit în rezultatele studiului
realizat în 1987 de către Baldwin şi Holmes 1 în care conştientizarea (salience) audienţei
private compusă din persoane similare i-au determinat pe subiecţi să fie mai toleranţi în
aprecierea unei probleme delicate, şi anume, atitudinea faţă de sexul premarital.
În mod cert, termenului de „prezenţă” îi putem adăuga şi cel de „interacţiune”. În
realitate, individul nu petrece tot timpul aflându-se singur, iar când este în prezenţa altor
persoane nu rămâne doar un simplu spectator, ci îşi poate asuma un rol activ în cadrul
interacţiunii. Într-un studiu axat pe motivaţia afilierii în viaţa de zi cu zi, realizat în 1996
de către O’Connor şi Rosenblood, s-a testat empiric pertinenţa a două modele teoretice:
Modelul afilierii sociale (Social Affiliation Model) şi Teoria privării regulate (Privacy
Regulation Theory). Subiecţii erau echipaţi cu pagere2 şi erau invitaţi, la intervale
neregulate de timp, să răspundă la două întrebări: cu cine sunt în momentul atenţionării şi
în ce ipostază îşi doresc să se afle într-un viitor apropiat. Au fost prevăzute trei forme de
răspuns pentru fiecare întrebare: a) singur, b) în contact social fără interacţiune şi c) în
contact social cu interacţiune. Explorarea rezultatelor a scos în evidenţă o distribuţie
relativ similară a ratei persoanelor aflate în condiţia singur şi contact social, în acelaşi
timp ultima categorie împărţindu-se echitabil între cei aflaţi în cadrul unor interacţiuni
versus fără interacţiune.
Definiţia influenţei sociale aproape că se suprapune peste definiţia psihologiei
sociale, înlocuind elementul „prezenţa” cu „interacţiunea” (Boncu, 2002; Wren, 2002).
Mai mult decât atât, interacţiunea este sinonimă psihologic cu termenul de „presiune”.
Majoritatea fenomenelor de influenţă socială (conformism, obedienţă, influenţa
minoritară, reactanţa psihologică etc.) analizează tipul presiunii, directă şi explicită sau
indirectă şi implicită, manifestată de către entitatea socială în rolul de sursă a influenţei.

1
Acest studiu empiric a fost analizat în cadrul tematicii de seminar la disciplina psihologia socială I.
2
Un aparat folosit în trecut care era destinat transmiterii şi recepţionării de mesaje text; în engleză
beeper.

5
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem. II

Nivelurile de analiză în psihologia socială

Psihologia socială abordează obiectul de studiu la mai multe niveluri de analiză.


Examinând oricare manual de psihologie socială, se poate observa de regulă structurarea
temelor în funcţie de mai multe dimensiuni (DeLamater, 2006; Kruglansky, Higgins,
2007; Hogg, Cooper, 2007; DeLamater, Ward, 2013). Numărul acestora poate varia în
funcţie de viziunea autorilor. Am considerat necesar să includem un nivel suplimentar de
analiză care este deseori evitat sau subinclus, astfel rezultând următoarele cinci
dimensiuni, aşa cum este ilustrat în Figura 3:

I. intra-individual

II. interpersonal

Niveluri de analiză intra-grup


din psihologia III. de grup inter-grup
socială
IV. categorial intra-categorial
inter-categorial
V. societal

Figura 3. Nivelurile de analiză în psihologia socială

I. Primul nivel este intraindividual, cel care studiază totalitatea proceselor


cognitive, afective şi motivaţionale care se desfăşoară la nivelul psihicului. Cunoştinţele
de la acest nivel reprezintă „ABC”-ul unui psiholog care le utilizează pentru explicarea
comportamentul individului. Fenomenele şi procesele cognitive, afective şi motivaţionale
sunt studiate iniţial în cadrul psihologiei generale, fiind aprofundate mai apoi la disciplina
psihologia cognitivă. În urma creării în anii ’50 a domeniului ştiinţa cognitivă, s-a creat o
disciplină de hotar între psihologia socială şi psihologia cognitivă care poartă denumirea
de psihologia socială cognitivă sau cogniţia socială. Aceasta este preocupată de studiul
felului în care omul cunoaşte şi îşi reprezintă realitatea socială, pe sine însuşi şi pe ceilalţi
(Santioso, Brown, Lungu, 1999; Yzerbyt, Schadron, 2002). De fapt, fenomenele şi
procesele psihice fundamentale sunt importate atunci când funcţionarea lor este legată de
context social şi când percepţia vizează un obiect social. Exemple de fenomene şi procese
intraindividuale sunt numeroase, menţionăm doar câteva dintre acestea: categorisirea
socială, formarea impresiei, atribuirea socială, gândirea contrafactuală, disonanţa
cognitivă, construcţia şi schimbarea atitudinilor, activarea schemelor cognitive, euristicile
etc.;
II. Al doilea nivel este interindividual sau interpersonal, cel care se axează pe
analiza relaţiilor dintre doi indivizi. În urma interacţiunii a două persoane pot rezulta un
număr impresionant de tipuri de relaţii. De exemplu, în 1976, Wish, Deutsch şi Kaplan au
constituit o listă care conţine 45 tipuri de relaţii interpersonale.

6
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem. II

Domeniul influenţei sociale, care studiază tipul şi consecinţele interacţiunii dintre o


sursă şi o ţintă, se poate regăsi la acest nivel, dacă cele două entităţi sociale sunt
reprezentate prin doi indivizi. În cazul în care sursa şi / sau ţinta este un grup, este nevoie
să ne comutăm atenţia spre următorul nivel de analiză. Pentru a evita o posibilă confuzie,
denumirea fenomenului studiat i se ajustează termenul de „interpersonal”. Un exemplu în
acest sens se referă la studiul complezenţei. Complezenţa de grup implică în mod necesar
o sursă sau o ţintă reprezentat de un grup social, iar dacă cele două entităţi sociale sunt
două persoane, ne vom referi la complezenţa interpersonală (Boncu, 2002).
Iată câteva teme care sunt abordate cel mai frecvent în cadrul acestui nivel de
analiză: atracţia interpersonală, complezenţa interpersonală, reactanţa psihologică,
imitaţia, altruismul şi comportamentul de ajutorare, agresivitatea, gelozia, invidia etc.;
III. Deşi elemente distincte din punct de vedere didactic, nivelul de grup are în
vedere două dimensiuni: intra-group şi inter-group. Ele se află în strânsă relaţie, cel mai
des fiind interdependente, aspect care va fi dezvoltat ulterior în cadrul capitolului
referitor la „Paradigma grupurilor minimale”. În plus, termenul de „grup social” este unul
polimorf şi, în funcţie de mai multe criterii, poate îmbrăca variate forme.
Volumul de faţă se va focaliza preponderent pe fenomenele şi procesele grupurilor
sociale restrânse, chiar dacă în anumite cazuri se va face apel inevitabil şi la dimensiunea
intergrup. Facilitarea socială, lenea socială, normalizarea, conformismul de grup,
polarizarea socială, deindividualizarea, gândirea de grup, ostracismul etc. sunt teme
predilecte abordate de către psihologii sociali în studiul grupurilor sociale restrânse
(Paulus, 1983; Brehm, Kassin, 1990; Hogg, Tindale, 2001; Pennington, 2002; Levine,
Moreland, 2006). Compararea socială, obedienţa, influenţa minoritară, stereotipul,
prejudecata şi discriminarea, privarea relativă etc. implică un demers comparativ cel
puţin între două grupuri (Brown, Gaertner, 2001).
IV. Dimensiunea suplimentară de analiză pe care am inclus-o este cea a categoriei
sociale şi care, la rândul său, implică două niveluri analizate în paralel: intra-categorial şi
inter-categorial. Vom menţiona deocamdată doar că există o diferenţă dintre termenii
„categoria socială” şi „grupul social”, acest aspect urmând a fi dezvoltat ulterior, într-un
capitol separat. Studiul fenomenelor şi proceselor psihosociale pot fi extrapolate la
entităţi sociale mai vaste precum: categoria socială de gen, mediu de provenienţă, tip de
ocupaţie socioprofesională, vârstă etc.
V. Ultimul nivel este societal şi care are gradul cel mai crescut de generalitate. Aici
ne referim ca şi unitate de analiză la mase sau mulţimi psihologice, comunităţi largi,
societăţi. Analiza din cadrul acestei dimensiuni este extrem de complexă şi dificil de
abordat. Reprezentarea socială, memoria socială, ideologia sunt doar câteva exemple care
nu pot fi abordate decât printr-o coroborare a psihologiei sociale cu psihologia politică şi
transculturală, sociologia, antropologia, istoria şi alte discipline socio-umane conexe
(Neculau, 1996, 2004). Se poate intui uşor că aplicarea metodei experimentului de
laborator este practic imposibilă, locul acesteia fiind parţial suplinit de experimentul
natural.
Structura nivelurilor de analiză prezentată anterior este destinată mai degrabă
trasării unei hărţi de ansamblu care să permită reperarea ţintită unui fenomen sau proces
de interes. În realitate, între aceste dimensiuni există o strânsă legătură; cunoaşterea
conţinutului proceselor şi fenomenelor psihosociale din cadrul fiecărui nivel permite
abordarea următorului nivel de analiză. În altă ordine de idei, abordarea unei societăţi

7
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem. II

necesită cunoaşterea categoriilor sociale, dar mai ales a grupurilor sociale aflate în
interacţiune care o compun. La rândul lor, acestea sunt alcătuite din varietăţi de relaţii
interpersonale, or înţelegerea lor se poate realiza prin raportare la comportamentul unui
individ, expresie a ceea ce gândeşte, simte şi îşi doreşte.
Studiul grupurilor sociale ne obligă să cunoaştem pentru început fenomenele şi
procesele fundamentale de la nivelul intra- şi inter-individual, pregătind o rampă de
lansare eficientă pentru abordarea societăţii în ansamblul său.

La un nivel general vom defini psihologia grupurilor sociale ca parte componentă a


psihologiei sociale care se ocupă de studiul şi explicarea comportamentelor unui individ
şi a unui grup social ca un tot unitar aflat în prezenţa sau interacţiunea cu un grup
social.

Domenii de aplicare a psihologiei grupurilor sociale


Domeniul psihologiei sociale, care are în centru atenţiei grupul social, se bucură
de un cadru teoretic, metodologic şi empiric vast. Cunoştinţele din cadrul psihologiei
grupurilor sociale şi a dinamicii de grup sunt aplicate în numeroase domenii prezentate
schematic în Figura 4:

- relaţii elev-elev - loc de muncă (organizaţii, industrii)


- relaţii elev-profesor - personal (recrutare, selecţie)
- relaţii profesor-profesor - vânzări (publicitate, persuasiune)

educaţie economie

- consiliere
drept - psihoterapie
psihologia
grupurilor sociale /
dinamica de grup clinică
- gr. delincvente
- gr. juraţi

politică sport

- gr. de decizie politică - de echipă (leadership,


- influenţa maselor cooperare, competiţie)
- procesul electoral

Figura 4. Domenii de aplicare ale psihologiei grupurilor sociale şi a dinamicii de grup

8
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs. An universitar 2019-2020, sem. II

Dacă un practician care îşi desfăşoară activitatea în cadrul grupurilor sociale va


folosi cunoştinţele teoretice, metodologice şi empirice din psihologia grupurilor sociale,
atunci identificarea problemelor cu care se confruntă grupul vizat va fi mai rapidă şi mai
ţintită. Un diagnostic corect va permite astfel elaborarea şi implementarea unui proiect de
intervenţie menit să diminueze impactul factorilor negativi şi să îmbunătăţească
performanţa grupului atât în ceea ce priveşte sarcina, cât şi relaţiile dintre membri
(Neculau, 2001).
O poveste terapeutică este binevenită în acest caz:

Trăia odată un bun fermier care îşi achiziţionase un tractor cu care se împăca de minune. Îl cunoştea ca
pe cele cinci degete ale sale. Ori de câte ori tractorul se strica, îl repara cu uşurinţă. A venit însă ziua în
care nici o euristică nu i-a mai fost de folos. După mai multe încercări, s-a decis să cheme un specialist.
Acesta din urmă, înainte de a întreprinde ceva, invită fermierul să descrie cu exactitate ce s-a întâmplat.
Apoi, a examinat cu atenţie tractorul în zona care părea să fi creat problema. La un moment dat, i-a
cerut fermierului să-i aducă un ciocan şi a lovit o singură dată şi cu o anumită putere o plăcuţă.
Scepticismul fermierului s-a risipit când a constatat că tractorul funcţiona perfect. Nota de plată l-a
uimit pe fermier: pentru o singură lovitură de ciocan trebuia să achite 100 de dolari. Specialistul i-a
explicat că lovitura de ciocan valorează 1 dolar, restul de 99 - pentru faptul că a ştiut locul potrivit.

Psihologia socială, la fel ca oricare ramură a psihologiei, abordează obiectul său de


studiu, în cazul de faţă - relaţia individ-grup şi se axează pe studiul cunoştinţelor sociale
şi a proceselor implicate care intervin în achiziţia, utilizarea şi transformarea acestor
informaţii prin intermediul apelului la metoda ştiinţifică. Uneori este necesară aplicarea
unui demers de cercetare explorativ / descriptiv, de obicei în prima fază a cercetării,
alteori - un demers constatativ / predictiv.
Studiul grupurilor sociale este chintesenţa cunoaşterii persoanei prin grup şi a
grupului prin persoană. Cum am putea concepe altfel dezvoltarea umanităţii?

9
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi