Sunteți pe pagina 1din 11

Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem.

II

Curs 02 Grupul social I

Cuprins:

 Introducere
 Grupurile sociale
Abordarea sociologică
Abordarea psihologiei sociale
 Dimensiuni în definirea unui grup social restrâns
A. Număr membri
B. Timp şi proximitatea fizică
Grup restrâns vs. echipa
C. Motivaţii, scopuri şi interacţiuni

Introducere
În timpul facultăţii, domnul profesor Adrian Neculau ne-a propus nouă, studenţilor
prezenţi la cursul de psihologie socială, să ne imaginăm o călătorie cu trenul. Într-un
compartiment se află opt persoane şi toţi îşi propun să ajungă în acelaşi oraş. Se întrevăd
deja câteva criterii care ne-ar putea duce cu gândul că avem de a face cu un grup: sunt
mai mult decât două persoane, călătorii au acelaşi scop, se află în proximitate fizică, se
întrezăresc, şi chiar au loc, interacţiuni minime „aici şi acum” în timpul destinat
călătoriei. Totuşi, deocamdată este prematur să vorbim despre un grup, ci mai degrabă de
un agregat social. Acum să ne imaginăm că, în timpul deplasării, trenul face o oprire
neprogramată. Cel mai probabil, se iscă o discuţie în compartiment despre acest incident
şi necesitatea de a clarifica ce s-a întâmplat. Este greu de imaginat că toţi cei opt vor
merge pentru a afla mai multe detalii. Mult mai pragmatic ar fi să meargă cineva, un
delegat al membrilor din acel compartiment, să constate cauza şi, ulterior, să o comunice
tuturor. Putem cocheta cu ideea că, începând cu acest moment, se prefigurează bazele
creării unui grup social. Să sperăm că problema s-a remediat şi trenul ajunge la destinaţie.
Două posibilităţi de încheiere a acestei călătorii pot exista. Foarte probabil, fiecare
călător îşi continuă calea pentru atingerea scopului personal. Ei nu se mai reunesc în
aceeaşi configuraţie nici o dată. Oricât de lungă ar fi călătoria, se pare că timpul în care
indivizii au interacţionat, mai mult sau mai puţin, pare insuficient să li se acorde titulatura
de grup social. Este posibil să se întâmple un alt final. După acel incident, membrii
constată necesitatea unor întâlniri ulterioare. Dacă aceeaşi idee este împărtăşită de fiecare
membru în mod voluntar şi reciproc, se stabilesc şi se respectă primele norme ale
grupului abia constituit, cel puţin privind participarea la o reuniune de grup în viitor.
Ulterior, se pot fixa noi scopuri şi obiective; membrii pot să propună un nume grupului
etc.
Asistăm la geneza unui grup social restrâns.

1
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

Grupurile sociale
Identificarea unei definiţii pentru termenul de grup este mai degrabă o aventură
costisitoare. Acest termen este folosit deopotrivă în ştiinţele exacte şi socio-umane; sigla
social delimitează mai precis aria de căutare.
Din punct de vedere semantic, grupul se referă la mai multe elemente
asemănătoare care sunt aflate laolaltă şi care alcătuiesc un tot (conform Dicţionarului
Explicativ al Limbii Române, 1998). Cel puţin, plecând de la această definiţie, putem
observa existenţa a două criterii fundamentale: numărul elementelor constitutive şi
asemănarea dintre acestea.
Atunci când ne referim la termenul „grup social” aceasta ne obligă într-o fază
incipientă să ne axăm pe două aspecte deja menţionate dar cu alt sens: elementele
constitutive se referă la obiecte sociale iar abordarea aparţine familiei de ştiinţe socio-
umane. Este posibil ca obiectul percepţiei să fie non-social, dar dacă prin aceasta este
implicat într-o anumită măsură un grup social sau individul îşi activează o faţetă a
identităţii sociale / de grup sau însuşi obiectul reprezintă o miză identitară, ne aflăm cel
mai probabil în spaţiul psihologiei grupurilor sociale.
În general, studiul grupurilor sociale cunoaşte trei abordări cvasigenerale:
psihanalitice, sociologice şi psihologice. Termenul de „grup social” cunoaşte multiple
definiţii care sunt formulate într-o manieră mai generală sau mai specifică. În anumite
cazuri, în definirea unui grup social teoreticienii propun şi se ghidează după anumite
criterii, fapt ce ne permite să înţelegem la care tipuri de grupuri se fac referiri.
Sociologia a fost legitimată ştiinţific anterior psihologiei, ceea ce i-a conferit
posibilitatea de a cadra teoretic grupurile sociale. Pe spaţiul acestui volum ne vom
rezuma la un număr restrâns de abordări sociologice, scopul pe care îl urmărim este
grupul social ca obiect de studiu al psihologiei sociale şi a disciplinelor psihologice
înrudite.

Abordarea sociologică
Aproape toate materialele teoretice consultate invocă distincţia dintre două
categorii de grupuri sociale propusă de către sociologul american Charles Horton Cooley
(1864-1929). În viziunea sa, grupurile primare, de mici dimensiuni şi de lungă durată,
sunt marcate de un substrat afectiv bogat, prezent în relaţiile interpersonale intime ale
membrilor, în care domină cooperarea şi buna înţelegere. În cadrul acestora membrii
împărtăşesc valorile culturale, credinţele şi idealurile urmărite. În cadrul grupurilor
primare are loc dezvoltarea identităţii personale şi a identităţii sociale. Spiritul de „Noi”
este interiorizat şi manifestat de către indivizi în mod natural. Autorul inventariază patru
grupuri universale pe care le cunoaşte umanitatea din cele mai vechi timpuri şi care
impregnează existenţa individului:
- Familia: după momentul naşterii individul este dependent de securizarea afectivă
şi asigurarea hranei de către persoanele care vor avea grijă, în majoritatea cazurilor fiind
vorba de părinţi. Aici se învăţă cele mai elementare deprinderi până în momentul în care
se capătă o relativă independenţă.
- Grupul de joc al copiilor: aici se dezvoltă abilităţile fundamentale ale individului
care îl vor ajuta să înfrunte mai târziu două nevoi fundamentale - cele referitor la
obţinerea hranei şi asigurarea securităţii sau apărării. Mai degrabă din punct de vedere

2
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

antropologic, aceste îndemânări au fost transmise şi învăţate din cele mai vechi timpuri,
pregătind persoana pentru ocupaţiile fundamentale: vânătoarea şi identificarea /
construcţia adăpostului. Nu în mod întâmplător în toate culturile copiii exersează
abilităţile prin intermediul a două jocuri prototipice: „de-a ascunselea” şi „de-a
prinselea”1;
- Grupul de vecinătate: intuit şi demonstrat, persoanele aflate în proximitate fizică
tind să se asocieze cu o mai mare probabilitate.
- Comunitatea de bătrâni: printre cauzele care stau la baza asocierii persoanelor de
vârsta a treia amintim valorificarea celor mai longevive relaţii interpersonale din istoricul
individului, necesitatea împărtăşirii experienţelor, resimţirea nostalgiei. În această
perioadă ritmul existenţei nu poate concura cu cel al tinerilor sau adulţilor care
traversează perioade mult mai solicitante.
Grupurile secundare sunt de dimensiuni mari iar primatul afectiv cedează unor relaţii
mai reci şi mai formale. Grupurile organizaţionale impun persoanei respectarea unor
standarde normative instituţionale care sunt mai rigide şi care atentează mai mult la
libertatea individuală.

Anzieu şi Martin (1994) propun un tabel sintetic în care, ghidaţi în funcţie de


şapte criterii de analiză, identifică o gamă mai largă de grupuri sociale. Atenţia noastră
este centrată în special pe caracteristicile grupului primar, care pot fi identificate în
Tabelul 1:

Efectul
Număr Relaţii
asupra Conştiinţa Acţiuni
Denumirea Structura Durata de între
credinţelor, scopurilor comune
indivizi indivizi
normelor
minute apatie sau
foarte contagiune credinţe
Mulţimea  mare slabă acţiune
slabă emoţională latente
zile paroxistică
ore contagiune spontanietate
Banda Slabă  mic întărire mijlocie
luni emoţională neimportantă
rezistenţă
săptămâni relaţii
mic- slabă / pasivă,
Gruparea Mijlocie  umane menţinere
luni mare mijlocie acţiuni
superficiale
limitate
Grup zile relaţii
 spontanietate
primar / Ridicată mic umane schimbare ridicată
zeci de importantă
restrâns ani bogate
Grup luni acţiuni
foarte 
mijlociu- relaţii introduce slabă /
secundar / planificare,
ridicată mare funcţionale presiuni ridicată
organizaţia decenii rutină

Tabelul 1. Taxonomia grupurilor sociale după Anzieu, Martin, 1994, p. 42.

1
Recomandăm aprofundarea acestei idei în lucrarea semnată de către istoricul Johan Huizinga (1949)
Homo ludens, operă tradusă în limba română în 2012 la editura Humanitas, Bucureşti.

3
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

Se poate observa că definirea grupului secundar este relativ similară cu cea


propusă de Cooley. Abordarea psihologică a grupului secundar este subscrisă mai
degrabă disciplinei psihologia organizaţională şi psihologia personalului cu care
psihologia socială este înrudită.
Cei mai frecvenţi termeni cu care grupul social se suprapune este „mulţimea” şi
„categoria socială”. Grupul social şi mulţimea sunt două entităţi sociale care se deosebesc
radical. Astfel, mulţimea se referă la un număr mare şi eterogen de indivizi, reuniţi pentru
o durată relativ scurtă de timp, care au la bază un pretext oarecare. În mulţime există
tendinţa individului de a-şi pierde identitatea personală şi de a cădea pradă contagiunii
emoţionale şi comportamentale. În aprofundarea înţelegerii mulţimilor din perspectivă
psihologică se impune parcurgerea unei lecturi reprezentative în acest sens elaborată de
către Gustave Le Bon, „Psychologie des foules” în 1895.
Conceptul de „categorie socială” a fost abordat de către Max Weber în 1920, atunci
când se făcea o distincţie de termenul „clasa socială”. În psihologia socială categoria
socială se referă la mai mulţi indivizi care au în comun cel puţin o caracteristică
psihosocială sau sociodemografică. Se pot inventaria numeroase criterii de grupare
invocate de obicei de către un cercetător: etnia, apartenenţa religioasă, specializarea din
cadrul facultăţii, anxietatea ca stare sau trăsătură etc.

Am constatat, din proprie experienţă, la studenţii care urmează specializarea


psihologie şi care solicită coordonarea lucrării de licenţă un caz frecvent. De obicei, se
anunţă intenţia de a studia un anumit fenomen psihosocial şi se estimează obţinerea
diferenţelor semnificative la grupuri sociale diferite. Cele mai frecvente criterii invocate
vizează genul persoanei, mediul de provenienţă şi... nivelul stimei de sine globale. Îmi
exprimam îndoiala că vor identifica cu atâta uşurinţă grupurile sociale vizate, fapt care îi
stârnește nedumerea. Un alt exemplu se referă la o experienţă în care un student îşi apăra 2
teza de licenţă şi care a stârnit iniţial curiozitatea membrilor din comisie. Candidatul
pretindea că a studiat două grupuri de subiecţi din cadrul unei şcoli - fete şi băieţi. Prima
întrebare viza să clarifice dacă grupurile erau naturale sau candidatul a folosit genul drept
criteriu pentru a obţine cele două loturi de subiecţi. În ambele exemple expuse anterior nu
era vorba despre grupuri sociale.

În concret, atunci când ne referim la un grup social, este absolut necesar să se


precizeze mai multe informaţii decât numărul de membri şi o caracteristică psihosocială
comună. Fiecare grup social s-a format în condiţii specifice, cunoaşte o evoluţie şi o stare
actuală particulară. Membrii se cunosc reciproc, au propriile norme de grup, sancţiuni
pentru nerespectarea acestora etc. De exemplu, ne putem referi la un grup specific de
studenţi doar că în acest caz trebuie precizate mai multe detalii: sunt din cadrul
Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,
specializarea psihologie, anul III, forma de învăţământ zi, grupa a treia, din anul
universitar 2019-2020. Un astfel de grup social reprezintă doar o parte din categoria
socială mai largă a studenţilor din cadrul specializării de psihologie. Dacă se descoperă o
constanţă comportamentală la grupul anterior menţionat, pentru a generaliza datele,

2
preferăm utilizarea termenului de „apărare” a tezei, comparativ cu cel de „susţinere”. De altfel, în
engleză se vehiculează formularea defending thesis.

4
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

studiul trebuie aplicat sau replicat la toate grupurile din aceeaşi generaţie, din mai multe
centre universitare româneşti, europene etc. în funcţie de opţiunea cercetătorului.

Abordarea psihologiei sociale


Investigarea literaturii de specialitate ne oferă multiple tentative de a defini grupul
social. În general, psihologii sociali care studiază teoretic grupurile sociale iau în calcul
mai multe definiţii propuse, referindu-se şi citând în prima fază personalităţi din
domeniul sociologiei, apoi completează sinopticul cu punctul de vedere al psihologilor
sociali. Psihologia socială şi sociologia abordează realitatea socială complementar, de la
particular la general sau invers, fiecare disciplină revendicând obiectul de studiu pe care
se focalizează: sociologia este orientată preponderent pe studiul macrogrupurilor sociale,
psihologia socială porneşte de la studiul individului pentru a aborda microgrupurile
sociale. Iată încă un argument care ne îndeamnă să ne concentrăm eforturile în studiul
grupurilor restrânse.
Unul dintre scopurile urmărite de psihologia socială, caracteristic de altfel pentru
oricare disciplină ştiinţifică, se referă la elaborarea de legităţi generalizate care să permită
predicţii [comportamentale] cât mai acurate. Cercetătorii care aplică studii de explorare
sau bazate pe corelaţii nu se opresc de regulă aici, relansând cercetarea cu scopul de a
demonstra o relaţie de tip cauză-efect, care implicit semnifică utilizarea metodelor
experimentale. Dacă presupoziţia cercetătorului nu este probată empiric, ipoteza netestată
echivalează cu o simplă opinie sau intuiţie. Nicidecum nu se poate deduce din cele
afirmate că metoda experimentului sau cvasiexperimentului sunt cele mai pertinente şi
utile în studiul comportamentului unui individ / grup social. O astfel de poziţie ne-ar
determina să abolim folosirea metodelor non-experimentale, de exemplu metoda studiului
de caz. În sfârşit, dacă experimentul rămâne a fi metoda de bază în psihologia socială să
ne imaginăm cel puţin cât de fezabil este de a-l aplica pe o mulţime psihologică?
French şi Vince (1999) au observat că mulţi autori invocă un aspect important în
definirea grupului social: membrii să se definească ca grup şi să se cunoască reciproc sau
să îşi reprezinte fiecare membru. Totuşi, datorită polisemiei siglei lingvistice de „grup
social”, termenul este folosit atunci când oamenii se referă la mai multe tipuri de
colectivităţi şi anume când se raportează la:
1. Un număr de persoane adunat la un loc (a cluster of people), fără ca neapărat
aceştia să constituie un grup;
2. O serie sau un şir de persoane care sunt legaţi de un anumit obiect sau
eveniment, fără ca neapărat să relaţioneze între ei;
3. Întâlnirea faţă-în-faţă cu mai multe persoane şi pe parcursul unui timp
îndelungat;
4. O întrunire, sesiune sau eveniment la care aceştia participă;
5. O grupare socială – indiferent dacă membrii sunt prezenţi fizic sau nu, aceştia se
consideră părţi componente al unui grup;
6. Un sistem social – aici autorul se referă la lucrările sociologilor de la începutul
anilor 1900 şi a lui Sigmund Freud care au în vedere colectivităţile, asociaţiile şi
comunităţile;
7. O categorie socială – persoane care au o caracteristică în comun şi care nu
neapărat se cunosc între ei. De exemplu, dacă bunicii locuiesc într-un sat şi le faceţi o

5
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

vizită, puteţi constata că localnicii vă urează o zi bună sau dau dovadă de familiaritate
care vă poate fascina (p. 25).

Cele mai multe „încercări” de a defini grupul social restrâns pot fi identificate în
lucrările psihologilor sociali din anii ’50-’60. John DeLamater (1974) atenţionează că
existenţa mai multor tentative de a cadra teoretic termenul de „grup social” nu trebuie
văzută ca fiind un soi de concurenţă a autorilor în încercarea de postula o singură
definiţie standardizată. Fiecare autor prezintă concepţia sa, stăruindu-se să clarifice
modalitatea de operaţionalizare a acestui concept, de care să se ţină cont în conturarea
strategiei de cercetare.
În articolul său teoretic John DeLamater analizează şase definiţii preexistente în
literatura de specialitate, elaborate de personalităţi de prim rang din această perioadă şi
anume: R. F. Bales, R. B. Cattell, G. C. Homans, D. Krech şi R. S. Crutchfield, R. K.
Merton şi T. M. Newcomb. Analiza tuturor definiţiilor componenţiale l-a condus în final
la elaborarea propriei definiţii, un compozit de proprietăţi complementare. Autorul insistă
ca operaţionalizarea conceptului de grup social să ţină cont de fiecare componentă.
Aşadar, un grup social restrâns este definit prin prisma a patru criterii:
a) interacţiunile faţă-în-faţă se referă la faptul că fiecare individ, care manifestă
un comportament, influenţează şi este influenţat la rândul său de alţi membri prin
intermediul comportamentelor elaborate;
b) perceperea mutuală are loc nu doar între membrii grupurilor, ci se va avea în
vedere rolurile sociale de grup şi dezvoltarea acestora. Perceperea mutuală este una
împărtăşită;
c) legăturile afective vizează trăirile, dezvoltarea şi împărtăşirea stărilor afective,
pozitive şi negative, faţă de membrii grupului;
d) interdependenţele sau rolurile sociale contribuie la atingerea scopurilor
propuse.
Autorul precizează că cele patru dimensiuni reprezintă un tot unitar în funcţie de
care se poate analiza un grup social, o organizaţie sau mulţime. Aceşti factori au
intensităţi variabile dar, în mod cert, diferite de zero. De exemplu, în cadrul grupurilor
organizaţionale relaţiile afective nu pot lipsi în totalitate, acestea fiind prezente într-o
proporţie mult mai mică decât în cadrul grupurilor primare.
Un alt psiholog social de origine americană, Joseph E. McGrath (1997), constată un
avânt în ceea ce priveşte studiul grupurilor restrânse în tradiţia nord americană şi
canadiană la începutul anilor ’60. El prezintă în primul număr şi articol al revistei Group
Dynamics: Theory, Research, and Practice trei modalităţi de abordare a grupurilor
sociale, ţinând cont de iniţierea şi multiplicarea cercetărilor empirice şi metodologice în
acest sens:
1. Şcoala Michigan defineşte grupul ca fiind un sistem social cu influenţă asupra
membrilor, luându-i ca referinţă pe K. Lewin, L. Festinger, J. W. Thibaut şi H. H. Kelley,
S. Schachter, J. P. French şi B. Raven etc. Grupurile au fost studiate preponderent prin
metoda experimentală care însemna desfăşurarea în condiţii artificiale de laborator, cu un
număr limitat de membri, întruniţi pentru prima dată şi pentru o perioadă scurtă de timp;
2. Şcoala Harvard consideră grupul un sistem social de paternuri de interacţiune.
Personalităţi precum R. F. Bales, E. F. Borgatta, A. P. Hare etc. au folosit preponderent
metoda observaţiei, colectând un volum impresionant de date, la început în format audio

6
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

şi mai apoi video. Ei au folosit un tip de analiză specific proceselor de interacţiune


(Interaction process analysis), propusă de către Bales, ceea ce a condus la crearea unui
model complex de codare a informaţiilor generate în cadrul unui grup;
3. Şcoala Ilinois consideră grupul drept un sistem menit să obţină performanţe în
sarcini. Pornind de la cercetările lui N. Triplett, F. Allport, I. Steiner etc., au fost studiate
experimental în cadrul laboratoarelor modalităţile de rezolvare a problemelor şi luarea
deciziilor în grup. În plus, au fost analizate structura, componenţa grupurilor şi totalitatea
proceselor care conducea spre o performanţă în sarcini.

Dimensiuni în definirea unui grup social restrâns

A. Număr membri
Unul dintre criteriile pe care-l propunem spre dezbatere vizează numărul membrilor dintr-
un grup restrâns. Vom evita să considerăm un grup restrâns alcătuit doar din două persoane,
considerând mai potrivit utilizarea termenului de cuplu sau diadă. De altfel, explorarea tuturor
fenomenelor şi proceselor psihosociale între două persoane este consacrat nivelului interpersonal
de analiză din psihologia socială.
Moreland (2012) relatează o provocare adresată în cadrul unei conferinţe ştiinţifice centrată
pe o polemică: nivelurile interpersonal şi de grup de analiză din psihologia socială trebuie incluse
în aceeaşi categorie sau acestea trebuie tratate separat? Această problematică s-a concretizat într-
un articol de reflecţie a cărui obiectiv a urmărit să elucideze pe cât posibil dacă un cuplu, o diadă
poate fi considerat cu adevărat un grup social. Moreland (2012) prezintă astfel patru argumente
care sunt prezentate în continuare:
1. Diadele comparativ cu grupurile sunt mai efemere. Dacă un grup este constituit din cel
puţin 3-4 persoane, atunci există trei, respectiv şase relaţii interpersonale. Chiar dacă relaţia dintre
doi membri din grup devine problematică, acest grup încă nu este compromis, comparativ cu
diada a cărei relaţie interpersonală încheiată semnifică şi dispariţia propriu-zisă a diadei. În plus,
procesele de formare şi dizolvare are o durată mai mare în grup decât în cadrul unei diade.
2. În cadrul diadelor sunt resimţite emoţii mai intense şi diferite decât în cadrul grupului şi
aceasta deoarece în cadrul diadei interacţiunile, participarea la variate activităţi sunt mai frecvente
iar impactul relaţiei este mai mare. Deseori, în cadrul grupurilor se fixează standarde normative în
privinţa unor comportamente care sunt expresia resimţirii emoţiilor.
3. Diadele sunt mai simple decât grupurile. Moreland invocă mai multe fenomene de grup
care nu au cum să se manifeste strict la nivel interpersonal: structura şi compoziţia grupului,
dinamica de grup, socializarea, formarea coaliţiilor, influenţa majoritară versus minoritară.
4. Chiar dacă anumite fenomene pot fi manifestate atât în diadă cât şi într-un grup, acestea
se desfăşoară în mod diferit, de exemplu, procesul de negociere, ostracismul total sau parţial,
autodezvăluirea.

Aşadar, putem considera că cel mai mic grup psihosocial este compus din trei
membri. Majoritatea autorilor consideră că cel mai vechi grup pe care îl cunoaşte
omenirea este familia, iar în componenţa acesteia, dacă ne limităm la trei persoane, fac
parte strict mama, tata şi copilul acestora. În privinţa numărului celui mai mare de
membri pe care îl poate avea un grup nu există un consens în acest moment.
Criteriul numeric rămâne important în analiza unui grup restrâns. Deşi mulţi autori
evită să specifice cu exactitate limitele, acestea se pot răsfrânge asupra altor fenomene
psihosociale care caracterizează grupul. În 1973, John F. Runcie abordează problematica

7
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

formării grupului din perspectivă teoretică şi empirică. În urma analizei definiţilor


elaborate în perioada anilor 1950-1960 (L. Broom şi P. Selznik; M. S. Olmstead; G.
Homans; R. K. Merton; L. Yablonsky; P. Feelin şi E. Litwak) autorul extrage 4 condiţii
comune şi de bază pentru grupul restrâns, în cadrul cărora se poate observa invocarea
criteriului numeric:
a) distanţa mică dintre membri;
b) număr mic de membri;
c) permanenţa relativă a grupului;
d) interacţiunea faţă-în-faţă.
Conform lui Runcie, aceste condiţii influenţează alte aspecte ale grupului ca
imaginea sinelui, consensul de grup, interacţiunile membrilor în interiorul grupului şi cu
membrii altor grupuri, dezvoltarea culturii de grup.

Credem că mai util este să determinăm un număr optim de membri dintr-un grup în
funcţie de un aspect specific urmărit.
În 1955, Solomon Asch a continuat studiul-princeps asupra conformismului de grup
în care şi-a propus să identifice o relaţie dintre numărul de participanţi şi gradul influenţei
pe care o majoritate unanimă l-ar putea exercita asupra unei minorităţi. În acest sens,
Asch a variat numărul de complici, de la o persoană la 15, care participa(u) alături de
subiectul naiv în îndeplinirea sarcinii propuse. Rezultatele obţinute sunt contraintuitive
simţului comun, care se aşteaptă că o dată ce creşte numărul complicilor să crească şi
magnitudinea influenţei majoritare. Ceea ce s-a constatat însă probează o altă realitate.
Influenţa a doi indivizi are impact în 13,6% din totalul răspunsurilor eronate, iar când
sunt trei persoane - influenţa atinge pragul de 31,8%. Adăugarea succesivă de alţi membri
nu creşte semnificativ din punct de vedere statistic conformismul de grup. Valoarea
maximă obţinută în cazul a şapte complici a atins limita de 37,1% din totalul
răspunsurilor eronate, după care s-a înregistrat o fază de platou cu o scădere treptată a
influenţei. Graficul 1 surprinde dinamica rezultatelor obţinute de către Asch:

Graficul 1. Poligonul de frecvenţă a ratei de


eroare în funcţie de variaţia numărului de
complici, Asch, 1955, p. 35.

Aceste date sugerează că numărul de 3-4 membri ai grupului majoritar, care au o


părere unanimă, este suficient pentru a provoca o influenţă semnificativă. Se poate
observa că termenul de „influenţă” presupune de fapt existenţa unei forme de „presiune”
exercitată sau percepută de către o entitate socială, în acest caz de către o minoritate.
O altă perspectivă este anunţată de către teoreticienii şi practicienii din domeniul
dinamicii de grup. „Numărul magic 72” este considerat optim pentru desfăşurarea
şedinţelor de formare (training) sau atunci când se aplică exerciţii structurate de dinamică
de grup. Dacă participă mai puţin de 5 persoane, este foarte probabil ca dinamica de grup
să fie săracă sau riscă să fie acaparată, dominată de către un singur membru al grupului.

8
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

Dacă grupul depăşeşte 12 persoane, în mod aproape inevitabil şi firesc grupul se va


scinda în cel puţin două subgrupuri. De asemenea, majoritatea grupurilor terapeutice sunt
constituite dintr-un număr limitat de participanţi.
În domeniul formării educaţionale o clasă de elevi sau o grupă de studenţi poate
varia de la 15 la 35 de persoane (chiar dacă această limită deseori este depăşită).
La extremă, am putea invoca grupul parlamentar actual3 din România care
însumează 332 deputaţi. Grupul parlamentar „ar putea fi” considerat cel mai numeros
grup social restrâns. Dacă da, merită să reflectăm dacă această entitate socială
îndeplineşte şi celelalte criterii din cadrul definiţiei grupurilor restrânse.

În scrierile istorice şi cele de beletristică, pictură sau în producţiile cineaştilor se


pot identifica numeroase cazuri în care are loc portretizarea destinelor numeroaselor
grupuri sociale de mărimi variate: Grupul celor 4 muschetari, aventurile căruia au fost
descrise de către Alexandre Dumas (tatăl) şi care au cucerit copilăria sau adolescenţa
multor cititori; Grupul celor 5 Măreţi Compozitori Ruşi 4; celebrul grup muzical Beatles
sau ABBA; scrierea biblică care invocă pe Mesia şi 12 apostoli; constituirea dificilă şi cu
scopuri nobile a unui grup este glorificată în legenda despre Regele Arthur şi 12 cavaleri
ai Mesei Rotunde; grupul compus din 12 juraţi confruntaţi cu analiza dificilă a unui caz
reflectat excelent în producţia cineastă regizată de Sydney Lumet din 1957 (12 Angry
men) şi care rămâne un film de referinţă pentru domeniul dinamica de grup; un grup
compus din 300 spartani curajoşi care a fost sortit pieririi în bătălia de la Termopile etc.
Lista prezintă doar câteva exemple pe care vă invităm să o completaţi.

B. Timp şi proximitatea fizică


De cât timp este nevoie ca un număr de indivizi să devină un grup? O întrebare la
care răspunsul nu are din nou limite fixe, ci aproximative. Conform taxonomiei
grupurilor sociale elaborată de către Anzieu şi Martin în 1994, pe care am prezentat-o
anterior în cadrul abordării sociologice a grupului social, grupul primar ar avea o viaţă de
la câteva zile până la zeci de ani.
În urma reflecţiilor şi experienţelor de participare la întrunirile colective organizate
într-o instituţie spitalicească, William Shalinsky (1983) afirma că se poate vorbi de
transformarea unui agregat social într-o formă de grup social doar după o singură sesiune
de întâlnire, adică după epuizarea aproximativ a 90 minute!
Se pare că stabilirea duratei de timp optime pentru un grup social intră sub
auspiciul relativităţii. Totuşi, o aproximare mai rafinată va fi dezvăluită atunci când se va
dezvolta problema formări unui grup şi analiza comparativă dintre un grup şi o echipă.

3
În momentul scrierii notelor de curs la nivelul anului 2014;
4
La sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60, în Sankt-Petersburg, arhivistul, criticul artistic şi
literar V. V. Stasov a inspirat crearea unei asociaţii culturale ruseşti pe fondul apariţiei mişcărilor de protest
a clasei intelectualilor ruşi. Grupul care a primit titlul de „măreţ” i-a întrunit pe M. A. Balakirev, M. P.
Musorgskii, A. P. Borodin, N. A. Rimskii-Korsakov, C. A. Cui.

9
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

Grupul social vs. echipa


Atunci când ne referim la o echipă înţelegem prin aceasta o asociere a unui număr
restrâns de persoane care îşi canalizează eforturile pentru a atinge cel puţin un obiectiv
comun. După ce echipa a dus la un bun sfârşit sarcina, aceasta se dizolvă de obicei, iar
membrii vor avea ocazia să participe, foarte probabil alături de alte persoane şi într-o altă
componenţă, pentru a atinge alte obiective.
Poate deveni o echipă un grup? O tipologiile a grupurilor restrânse a fost elaborată
în 1999 de către Chantal Leclerc care menţionează, alături de alte grupuri prototipice,
„grupul format la sfârşitul unei cercetări” (apud Neculau, 2007, p. 20). Acest tip de grup
a fost în trecut o echipă, care s-a întrunit pentru a atinge un scop, în cazul nostru a unei
cercetări, şi a l-a finalizat. Putem lesne să presupunem că în acest caz, în timpul şi după
atingerea scopului propus, membrii au constatat existenţa mai multor afinităţi între ei la
nivel valoric dar şi relaţional. Foarte probabil, în mod reciproc şi declarativ membrii au
împărtăşit dorinţa pentru a se reîntâlni şi pentru a se implica în alte sarcini sau cel puţin
pentru a petrece confortabil timpul.
În cazul în care membrii echipei de cercetare şi-au atins scopul şi sunt mulţumiţi
de produsul final, este foarte probabil ca fiecare dintre aceştia să elaboreze un pronostic
în privinţa implicării posibile în viitor alături de ceilalţi membri cu ocazia noilor proiecte.
Dacă echipa se va reuni iar membrii vor manifesta atitudini favorabile pentru continuarea
colaborării, aceasta se va metamorfoza într-un veritabil grup primar.

C. Motivaţii, scopuri şi interacţiuni


În cadrul studiului perceperii persoanelor Rosenberg, Nelson şi Vivekananthan
(1968) au propus un model teoretic de organizare a 64 trăsături de personalitate atunci
când are loc formarea impresiei. Cercetătorii au constatat că descriptorii au tendinţa de a
se organiza în jurul intersecţiei dintre două dimensiuni - „axa dezirabilităţii sociale” şi
„axa dezirabilităţii intelectuale”. Această modalitate de organizare se sprijină pe două
motive fundamentale care prezic interacţiunile sociale. Astfel, individul va decide să
iniţieze şi să menţină un contact social cu o altă persoană necunoscută dacă estimează că
aceasta îi va conferi un confort cognitiv sau afectiv.
Un „bun intelectual” este perceput ca fiind inteligent, competent, savant, care
posedă informaţii şi competenţe care se pot dovedi foarte utile. Împărtăşirea cunoştinţelor
creşte şansa identificării unor soluţii, pe care le caută iniţiatorul contactului social, sau
pot satisface curiozitatea pentru cunoaştere în general. „Un bun social” este o persoană
caldă / afectuoasă într-o relaţie interpersonală, iar interacţiunea cu aceasta este plăcută şi
reconfortantă. Bineînţeles, ar fi ideal să fim înconjuraţi de oameni care posedă
caracteristicile unui „bun intelectual” şi „ bun social”.
Un mecanism relativ similar al interacţiunii dintre dimensiunile axate pe sarcină şi
relaţii poate fi identificat în abordarea conflictului psihosocial (Stoica-Constantin, 2004).
În anii ’60, Robert Blake şi Jane Mouton propun un model atitudinal care a servit în
analiza stilului de leadership şi care presupune analiza felului în care are loc centrarea pe
producţie şi centrarea pe oameni.
În definirea şi analiza unui grup restrâns se va ţine cont de tiparul interacţiunii
interpersonale şi felul în care grupul acordă atenţie sarcinii şi / sau relaţiei în vederea
atingerii scopului propus. De altfel, capitolul destinat analizei rolurilor sociale de grup va

10
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2019-2020, sem. II

prezenta într-o manieră mai aprofundată un număr de tipare comportamentale prototipice


care, la rândul lor, se structurează în funcţie de dimensiunile menţionate anterior. O astfel
de viziune este tributară aplicării metodei observaţiei pentru o perioadă îndelungată şi
sistematică asupra grupurilor sociale.
Propunem o definiţie a grupului social restrâns în urma analizei elementelor
prezentate anterior.

Grupul social restrâns se referă la un număr minimum de trei membri (dar nu mai mare
de 12 membri), care au un istoric comun şi planuri de viitor, se cunosc între ei,
interacţionează faţă-în-faţă pentru o perioadă îndelungată de timp, centrându-se pe
sarcină şi relaţii în vederea atingerii scopurilor comune, respectând un set de norme
specifice de grup împărtăşite.

11
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi