Sunteți pe pagina 1din 25

Biofizică si imagistică medicală

Prof. Maria Diaconu


Notiuni introductive de biofizica
Fizica este o stiinta fundamentala care studiaza fenomenele ce au loc in
universul nostru.
 Este o stiinta bazata pe obseravtii experimentale si masuratori
cantitative.
 Obiectivul pricipal al abordarii stiintifce in fizica consta in
dezvoltarea unor teorii bazate pe anumite modele si legi
fundamentale apte sa prezica rezultatul fenomenelor sau
experimentelor fizice.
Fenomenele fizice pot fi explicate cu ajutorul unui numar (relativ mic)
de legi fundamentale (legi fizice).
Legile fundamentale in fizica sunt formulate in limbaj matematic,
exprimand legatura intre anumite marimi fizice.
Notiuni introductive de biofizica

Etapele in evolutia fizicii:


 Fizica Clasica (pana la 1900)
 Mecanica Clasica

 Termodinamica

 Electromagnetismul

 Fizica Moderna (apare datorita imposibilitatii de a explica anumite


fenomene fizice pe baza teoriilor fizicii clasice, spre exemplu,
aplicarea principiului relativitatii din mecanica clasica
(newtoniana) feneomenelor electromagnetice)
 Teoria Relativitatii

 Mecanica Cuantica
Bazele stiintifice
John von Neumann (în maghiară Margittai Neumann János Lajos)
(n. 28 decembrie 1903 – d. 8 februarie, 1957) a fost
un matematician american evreu de origine austro-ungară cu
importante contribuții în fizica cuantică, analiza funcțională, teoria
mulțimilor, topologie, economie, informatică, analiza
numerică, hidrodinamica exploziilor, statistică și în multe alte
domenii ale matematicii, fiind unul din cei mai importanți
matematicieni din istorie.

Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franța – d. 19


august 1662, Paris) a fost un matematician, fizician și filosof
francez având contribuții în numeroase domenii ale științei,
precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații
asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea
conceptelor de presiune și vid. În urma unei revelații religioase
în 1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte și își
dedică viața filozofiei și teologiei.
Bazele stiintifice
Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (n. 1 iulie 1646, Leipzig, d. 14
noiembrie 1716, Hanovra) a fost un filozof și matematician german,
unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea
și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii
iluminismului german. În matematică, Leibniz a introdus termenul de
"funcție" (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie
o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este
considerat fondatorul analizei matematice moderne cu mari aplicatii
in fizica si informatica.
Niels Henrik David Bohr (n. 7 octombrie 1885, Copenhaga - d. 18
noiembrie 1962), fizician danez de origine evreiască (din partea
mamei), care a avut contribuții esențiale la înțelegerea structurii
atomice și a mecanicii cuantice. Niels Bohr a fost profesor de fizică și
directorul Institutului de Fizică Teoretică din Copenhaga. A fost
autorul modelului atomic care îi poartă numele. A adaptat teoria
cuantică la studiul structurii atomice și s-a preocupat de cercetări
de fizică nucleară. Pentru contribuțiile sale fundamentale, Bohr a fost
laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1922. Fiul său, Aage Niels
Bohr a primit premiul Nobel în 1975 pentru cercetările sale, iar
fratele, Harald Bohr, a fost un cunoscut matematician.
Bazele stiintifice
Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (n. 12 august 1887,
Viena — d. 4 ianuarie 1961, Viena) a fost un fizician austriac, laureat
al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinții fizicii
cuantice. Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin,
Graz și Dublin și este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație
fundamentală îi poartă numele.
Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în
ianuarie 1926 înlocuiește electronul din modelul atomic al lui Niels
Bohr cu o serie de unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform
căreia electronii se comportă ca niște unde; această teorie este
încorporată în ecuația lui Schrödinger.
În fizică, în special în mecanica cuantică, ecuația lui Schrödinger este
o ecuație cu derivate parțiale care descrie modul în care se schimbă în
timp starea cuantică a unui sistem fizic, sau mai pe scurt
interdependența dintre spațiu și timp. Aceasta este ecuația centrală a
mecanicii cuantice, așa cum sunt legile lui Newton în mecanica
clasică.
În interpretarea standard din mecanica cuantică, starea cuantică, numită și funcția de undă sau
vectorul de stare, este cea mai cuprinzătoare descriere care poate fi făcută unui sistem fizic.
Soluția ecuației lui Schrödinger descrie nu numai sistemele atomice și subatomice, atomi și
electroni, ci și sistemele macroscopice, posibil chiar întregul univers. Ecuația a fost numită
astfel după Erwin Schrödinger, cel care a dedus-o în 1926.
Fizica in etapa contemporana

Fizica generala Fizica informatica Fizica medicala


Subdomenii ale fizicii moderne

- Fizica mediului
- Fizica tehnologica
- Fizica materialelor
-Biofizica
-Biomecanica
- Astrofizica si fizica nucleara
Subdomenii ale fizicii moderne
Cercetare stiintifica (simulari, modelari ale
proceselor fizice):
- Fizica teoretica
- Fizica matematica
Subdomenii ale fizicii moderne
Fizică informatică
Aplica informatica în:
studiul stiintelor naturii
domeniul tehnologiei informației
prelucrări de date
software științific și educațional
multimedia
domeniul bancar sau în servicii publice etc.
Subdomenii ale fizicii moderne
Fizica computaţională

Fizica computaţională se ocupă cu studiul şi punerea în


aplicare a algoritmilor numerici, pentru a rezolva probleme
în fizică pentru care există deja o teorie cantitativă.
Fizicienii au de multe ori o teorie matematică foarte precisă
care descrie exact modul în care va funcţiona un sistem.
Multe alte probleme numerice mai generale se rezolvă de
multe ori în domeniul fizicii computaţionale, deşi acestea ar
putea fi cu uşurinţă considerate ca ţinând de matematica
pură, sau parte a mai multor domenii aplicate. De exemplu:
Rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale
Integrale de evaluare
Metode stocastice, în special metoda Monte Carlo
Metode specializate în ecuaţii diferenţiale parţiale, de
exemplu metoda diferenţelor finite şi metoda
elementului finit
Problema valorii proprii a matricelor – respectiv,
problema de a găsi valorile proprii ale matricelor foarte
mari.
Subdomenii ale fizicii moderne

Diagnostic si imagistica
- Radiologie
- Tomografie computerizata (CT)
- Tomografie cu emisie de pozitroni (PET)
- Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM)
Subdomenii ale fizicii moderne
Radioterapie si medicina nucleara
Realizarea planurilor de tratament (cobaltoterapie,
acceleratoare liniare)
Utilizarea radioizotopilor in scopuri terapeutice
Radioprotectie
Subdomenii ale fizicii moderne
Radiobiologia
Studiul interactiunii radiatiei cu materia
Cercetare pre-clinica a parametrilor tumorali
Prezicerea raspunsului celulelor la tratament
Dezvoltarea a noi cai de tratament al cancerului
Subdomenii ale fizicii moderne
Dezvoltarea fizicii medicale, a radiobiologiei si a
terapiilor moderne prin:
Dezvoltarea tehnicilor de tratament
Modelarea proceselor biologice
Simularea tratamentelor radioterapeutice in
vederea dezvoltarii a noi planuri de tratament

RADIOTERAPI
E
Relatia fizicii cu alte domenii

Prezenţa
legăturilor
dintre fizică şi
alte discipline
nu alterează
importanţa sau
valoarea lor, ci
duce la
completări
reciproce utile
şi inerente.
Biofizica
Biofizica este unul dintre domeniile științelor naturii cele mai
dinamice și mai de viitor.
Biofizica este o stiinta interdisciplinara, care foloseste cunostinte,
notiuni, principii, metode din domenii precum:
 stiinte exacte (fizica, biologie, chimie, matematica)
 Tehnologia informatiei
 medicina (anatomie, fiziologie, recuperare medicala, explorari functionale,
etc.),
 inginerie (mecanica, electronica aplicata etc.),
 stiinte umaniste (educatie fizica), pe baza carora si-a dezvoltat propriile
investigatii stiintifice.
Biofizica
Luând drept criteriu de clasificare nivelul de organizare a materiei vii, ramurile
principale ale biofizicii sunt urmatoarele:
Biofizica electronică (cuantică)
Biofizica moleculară
Biofizica celulară
Biofizica sistemelor complexe

Biofizica foloseşte aproape toate domeniile clasice şi moderne ale fizicii:


Biomecanica - diferitele tipuri de locomoţie animală până la mobilitatea
celulară;
Bioelectricitatea - ansamblul fenomenelor electrice din lumea vie, la nivel
celular, tisular şi de organ;
Biotermodinamica şi bioenergetica - generarea, stocarea, conversia energiei la
nivel celular şi problemele energetice ale sistemelor biologice la nivel
supraindividual;
Biocibernetica - mecanismele reglării şi transmiterii de informaţii în sistemele
biologice;
Radiobiologia - fenomenele ce au loc la interacţiunea radiaţiei cu materia vie.

Fenomenele fizice stau la baza funcţionării mecanismelor biologice.


Mărimi fizice, unităţi de măsură, sisteme de mărimi şi unităţi
Mărimea fizică - o proprietate măsurabilă a unui corp
Mărimile fizice:
Fundamentale → se definesc fără ajutorul altora [lungimea (l), masa (m), timpul (t), temperatura (T),
intensitatea curentului electric (i), intensitatea luminoasă (I), cantitatea de substanţă (ν)]
Derivate → se obţin prin relaţii matematice din combinarea celor fundamentale [ex. forţa, lucrul
mecanic (combinaţia masei, lungimii şi timpului]
Pentru măsurarea unei mărimi → se alege o mărime de acelaşi fel cu ea, care se consideră etalon şi, de
aceea, se numeşte unitate de măsură.
A măsura o mărime înseamnă a o compara cu unitatea de măsură aleasă (cu etalonul) şi a vedea de câte
ori unitatea de măsură se cuprinde în mărimea de măsurat.
Unităţile de măsură:
 unităţi fundamentale
 unităţi derivate
În anul 1960 la cea de-a XI-a Conferinţă Generală de Măsuri şi Greutăţi s-au adoptat pe plan internaţional
unităţile fundamentale pentru mărimile fundamentale.
Mărimi fizice, unităţi de măsură, sisteme de mărimi şi unităţi
Grupul de unităţi fundamentale stabilite şi toate unităţile derivate din unităţile fundamentale
constituie un sistem de unităţi de măsură.
Sistem Internaţional de unităţi de măsură (SI) → ansamblu coerent de unităţi fundamentale
şi derivate. Sapte mărimi, respectiv şapte unităţi fundamentale: metrul, kilogramul, secunda,
kelvinul, candela, amperul, nr. de moli.
Sistemul tolerat de unităţi este sistemul C.G.S. (centimetru, gram, secundă) a cărui folosire
se face în funcţie de necesităţi.

Mărimi fizice scalare şi vectoriale


Mărimile fizice scalare → se caracterizează prin:
 valoare numerică
 unitate de măsură,
de exemplu: temperatura, lungimea, masa etc.
Mărimile fizice vectoriale → se caracterizează prin:
 valoare numerică
 unitate de măsură
 punct de aplicaţie
 orientare (direcţie şi sens)
de exemplu: forţa (se notează printr-o săgeata deasupra simbolului)
Mărimi fizice, unităţi de măsură, sisteme de mărimi şi unităţi
Mărimi fizice, unităţi de măsură, sisteme de mărimi şi unităţi