Sunteți pe pagina 1din 2

FUNDAMENTELE METAFIZICII

NEVILLE GODDARD, 1953

La un subiect atât de vast, e dificil, într-adevăr, să rezumi în câteva sute de cuvinte ceea ce eu
consider a fi ideile cele mai de bază asupra cărora ar trebui să se concentreze cei care caută o înţelegere
adevărată a metafizicii. Voi face după cum îmi stă în putinţă în forma a trei fundamente. Aceste
fundamente sunt: auto-observarea, definirea scopului şi detaşarea [renunţarea la rezistenţă, n. tr.].
Menirea adevăratei metafizici este aceea de a produce o renaştere sau o schimbare psihologică radicală în
individ. O astfel de schimbare nu poate avea loc până ce individul nu îşi descoperă mai întâi sinele pe
care şi l-ar schimba. Descoperirea poate fi făcută numai prin observare necritică a reacţiilor sale la
provocările vieţii. Cvasitotalitatea acestor reacţii defineşte starea de conştienţă a individului, iar starea de
conştienţă a individului e cea care atrage situaţiile şi circumstanţele vieţii sale.
Aşadar punctul de plecare a adevăratei metafizici, în partea ei practică, este auto-observarea, pentru a-şi
descoperi reacţiile în faţa provocărilor cotidiane, reacţii care formează sinele secret al fiecăruia – cauza
fenomenelor vieţii.
Împreună cu Emerson, accept faptul că „Omul se împrejmuieşte pe sine cu adevărata imagine de sine
însuşi… ceea ce suntem, numai aceea putem vedea”.
Există o conexiune precisă între ceea ce e în afara şi înlăuntrul omului, iar starea noastră interioară e cea
care veşnic atrage viaţa exterioară. Astfel, individul trebuie mereu să înceapă cu sine însuşi. Este sinele
interior cel care trebuie schimbat.
Omul, în orbirea lui, e în general satisfăcut cu sine însuşi, dar îi displac profund circumstanţele şi
situaţiile vieţii sale. El simte astfel, neştiind că întreaga cauză a nemulţumirilor lui nu se află în condiţiile,
nici în persoanele de care e el nemulţumit, ci în însuşi sinele său, pe care el îl place atât de mult.
Nerealizând că „se împrejmuieşte pe sine cu adevărata imagine de sine însuşi” şi că „ceea ce e el, numai
aceea poate vedea”, e şocat când descoperă că propriile sale amăgiri au fost cele care l-au făcut mereu să
dea vina pe alţii.
Auto-observarea va revela acest amăgitor în fiecare dintre noi; şi acesta trebuie acceptat înainte de a avea
loc vreo transformare a sinelui nostru.
În acest moment, încearcă să-ţi observi starea interioară. Ce gânduri tolerezi? Cu ce sentimente te
identifici? Trebuie să fii mereu atent unde te situezi înlăuntrul tău.
Cei mai mulţi dintre noi credem că suntem drăguţi şi iubitori, generoşi şi îngăduitori, iertători şi nobili;
dar o observaţie necritică a reacţiilor noastre la… viaţă va arăta un sine care nu e deloc atât de drăguţ şi
iubitor, generos şi îngăduitor, iertător şi nobil. Şi acest sine e cel care trebuie acceptat mai întâi şi abia
apoi procedat la schimbare.
Renaşterea depinde de lucrarea noastră interioară asupra propriului sine. Nimeni nu (se) poate renaşte fără
a-şi schimba acest sine. Ori de câte ori un set complet nou de reacţii intră în viaţa unei persoane, o
schimbare a conştienţei a avut loc, o renaştere spirituală s-a produs.
Descoperind, prin observarea necritică [neanalitică, n. tr.] a reacţiilor la viaţă, un sine care trebuie
schimbat, acum trebuie să formulezi un scop. Anume, trebuie să-l defineşti pe cel care ţi-ar plăcea să fii în
locul celui care eşti de fapt în secret. Cu acest scop clar definit, trebuie, de-a lungul întregii tale zile, să-ţi
observi fiecare reacţie legată de acest scop.
Motivul pentru aceasta este acela că fiecare trăieşte într-o stare a conştienţei precisă, stare de conştienţă
pe care deja am descris-o drept cvasitotalitatea reacţiilor la viaţă. Aşadar, definindu-ţi scopul, îţi defineşti
o stare de conştienţă care, aşa ca toate stările de conştienţă, trebuie să-şi aibă reacţiile sale la viaţă. De
exemplu, dacă un zvon sau o remarcă neîntemeiată poate cauza o reacţie de îngrijorare unuia şi nicio
reacţie altuia, aceasta e o dovadă că cei doi indivizi trăiesc în două stări diferite de conştienţă.

Dacă-ţi defineşti scopul ca fiind un individ nobil, generos, liniştit, amabil – ştiind că toate lucrurile astea
sunt stări ale conştienţei – poţi spune cu uşurinţă dacă eşti loial scopului tău în viaţă urmărindu-ţi reacţiile
la evenimentele zilnice ale vieţii. Dacă eşti loial idealului tău, reacţiile tale se vor conforma scopului tău,
fiindcă te vei identifica tocmai cu scopul tău şi, astfel, vei gândi din scopul tău. Dacă reacţiile tale nu sunt
în armonie cu idealul tău, e un semn sigur că eşti separat de ideal şi gândeşti numai la el. Asumă-te ca
fiind iubitorul care te vrei a fi şi observă-ţi reacţiile de-a lungul zilei vizavi de această asumpţie; reacţiile
tale îţi vor spune care e starea din care operezi.

Aici intră în scenă cel de-al treilea fundament – detaşarea. Descoperind că totul e o stare de conştienţă
făcută vizibilă şi definind acea stare particulară pe care vrem să o facem vizibilă, purcedem la a intra într-
o astfel de stare, fiindcă trebuie să ne mutăm psihologic din locul în care suntem în locul în care vrem să
fim.

Scopul practicării detaşării este de a ne separa de reacţiile noastre la viaţă actuale şi să ne ataşăm de
scopul în viaţă. Această separare interioară trebuie să se dezvolte prin practică. La început pare că nu
avem nicio putere în a ne separa de starea interioară nedorită, pentru simplul motiv că mereu am
considerat fiecare dispoziţie, fiecare reacţie ca fiind firească şi am ajuns să ne identificăm cu ele. Când nu
avem habar că reacţiile noastre sunt numai stări de conştienţă din care e posibil să ne separăm, ne
învârtim în acelaşi cerc de probleme – fără să le vedem ca stări interioare, ci ca situaţii exterioare.
Practicăm detaşarea, sau separarea interioară, pentru a evada din cercul reacţiilor noastre reflexe la viaţă.
Iată de ce trebuie să formulăm un scop şi să ne observăm constant în relaţie cu acel scop.

Această învăţătură începe cu auto-observarea. Apoi, întrebarea, „Ce este ceea ce vrei?”, şi apoi învăţarea
detaşării de toate stările negative şi ataşarea de scop. Această ultimă stare – ataşarea de scop – se
realizează asumându-ţi constant sentimentul dorinţei deja împlinite.

Trebuie să practicăm separarea de dispoziţiile şi gândurile noastre negative în chiar mijlocul tuturor
necazurilor şi dezastrelor vieţii zilnice. Nimeni nu poate fi diferit de ceea ce e acum până nu începe să se
separeu pe sine de reacţiile actuale şi să se identifice pe sine cu scopul său. Detaşarea de stările negative
şi asumarea dorinţei deja împlinite trebuie practicate în mijlocul tuturor binecuvântărilor şi blestemelor
vieţii.

Calea adevăratei metafizici se află în mijlocul a tot ceea ce se petrece în viaţă. Trebuie sa practicăm
constant auto-observarea, gândind din scopul nostru şi detaşându-ne de dispoziţiile şi gândurile negative
de va fi să fim făcători ai adevărului sau numai simpli ascultători ai lui.

Practică aceste trei fundamente şi te vei ridica la tot mai înalte niveluri de conştienţă.
Aminteşte-ţi, mereu, faptul că starea ta de conştienţă este cea care îţi atrage viaţa.

Începe căţărarea!

Neville