Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GRIGORE T.

POPA” IAŞI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ, DEPARTAMENT ŞTIINŢE BIOMEDICALE
DISCIPLINA ELECTRONICĂ MEDICALĂ, ANUL III, SEMESTRUL 2
LUCRAREA DE LABORATOR NR. 11

ZGOMOTUL ÎN CIRCUITELE ELECTRONICE


Obiectul lucrării: prezentarea principalelor tipuri de zgomote ce apar în circuitele
electronice.

1. Generalităţi

Este numit zgomot orice semnal nedorit ce se suprapune peste semnalul util sau interferă cu
acesta. În funcţie de originea sa, zgomotul se clasifică în zgomot extern (de interferenţă) şi zgomot
intern (inerent).
Zgomotul extern (de interferenţă) are drept cauză interacţiunea nedorită dintre circuit şi mediul
exterior sau dintre diferitele părţi componente ale circuitului. Interacţiunea poate fi de natură
electrică, magnetică sau electromagnetică. Interacţiunea electrică şi magnetică apare cel mai
frecvent prin intermediul capacităţilor parazite sau a inductivităţilor dintre circuite adiacente sau
între diferitele părţi ale circuitului. Interacţiunea electromagnetică apare prin faptul că fiecare fir
sau porţiune de cablaj poate fi privit ca o potenţială antenă. O altă sursă de zgomot extern o
constituie circuitele de alimentare, precum şi legătura la masă. Efectul zgomotului de interferenţă
poate fi micşorat prin: ecranare electrostatică şi electromagnetică, plasarea corectă în spaţiu a
diferitelor componente şi fire de legătură, eliminarea buclelor de masă, filtrarea, decuplarea,
gardarea, utilizarea surselor de alimentare cu zgomot redus.
Zgomotul intern (inerent) este zgomotul ce rămâne în circuit chiar şi în condiţiile eliminării
complete a zgomotului de interferenţă. El se datorează diferitelor componente constituente
circuitului, este inerent, aleator şi se datorează agitaţiei termice a electronilor în rezistoare sau
generarea şi recombinarea aleatoare a perechilor electron – gol în semiconductoare.
Prezenţa celor două tipuri de zgomot descrise alterează calitatea semnalului şi impune o
valoare limită a semnalului ce poate fi detectat, măsurat şi interpretat.
Indicativul pentru calitatea semnalului în prezenţa zgomotului este raportul semnal – zgomot
(S/N) definit conform relaţiei:
S U
 20 lg s [dB] unde: U s este valoarea efectivă a semnalului, iar U n este valoarea
N Un
efectivă a zgomotului.
Chiar dacă unele procedee, ca medierea sau alt tip de filtrare, permit extragerea semnalului
util din zgomot nu trebuie pierdut din vedere că aceste metode introduc şi limitări suplimentare.
De exemplu: prin filtrare trece bandă se micşorează zgomotul, dar se reduce şi banda semnalului
util.

2. Parametri ce caracterizează zgomotul

Fiind un fenomen aleator, zgomotul are valori instantanee de tensiune, respectiv de curent şi
prin urmare poate fi caracterizat doar statistic (Figura 1).
a) Valoarea efectivă. Ca şi în cazul altor mărimi alternative, parametrul cel mai utilizat îl
constituie valoarea efectivă a tensiunii de zgomot U n definită conform relaţiei:
T
1 2
T 0
Un  u n (t )dt ,

unde T este perioada de timp de observare a zgomotului.

1
Figura 1 – Distribuţie Gaussiană a zgomotului de medie nulă şi deviaţie standard 1

În mod analog, valoarea efectivă a curentului de zgomot I n este definită conform relaţiei:
T
1 2
T 0
In  in (t )dt

Pătratele valorilor efective, respectiv sunt numite valori medii pătratice, şi reprezintă puterea
medie de zgomot disipată într-un rezistor de 1 Ω.
În practică, pentru a calcula valoarea efectivă a zgomotului rezultat din înserierea a două sau
mai multe surse de tensiune de zgomot sau rezultat din punerea în paralel a două sau mai multe
surse de curent de zgomot se folosesc relaţiile:
U n  U n21  U n22 , I n  I n21  I n22 ,
valabile atunci când sursele de zgomot sunt necorelate (cazul cel mai des întâlnit).
b) Spectrul zgomotului. Datorită naturii aleatoare a zgomotului puterea acestuia este distribuită la
toate frecvenţele, având, deci, un spectru infinit. De aceea, când ne referim la zgomot trebuie
specificată banda de frecvenţă în care se face observarea, măsurarea sau calcularea lui.
c) Densitatea de putere a zgomotului arată modificarea cu frecvenţa a puterii zgomotului.
Definiţiile în funcţie de tensiunea sau curentul de zgomot sunt date de relaţiile:
dU n2 dI 2
un ( f )  , in ( f )  n
df df
d) Densitatea spectrală de tensiune un ( f ) iar de curent in ( f ) reprezintă parametrii cei mai des
specificaţi de producătorii de componente electronice. Cu ajutorul lor se pot calcula valorile
efective ale tensiunii de zgomot , respectiv a curentului de zgomot într-o bandă de frecvenţă
( f l , f h ) conform relaţiilor:
fh fh

Un  u ( f )df , I n  i
2 2
n n ( f )df .
fl fl

3. Tipuri de zgomot

Zgomotul în dispozitivele electronice poate fi clasificat după forma densităţii lui spectrale
sau după mecanismul de producere.
Funcţie de densitatea spectrală, cele mai des întâlnite sunt zgomotul alb şi zgomotul 1/f.
a) Zgomotul alb este caracterizat printr-o densitate spectrală constantă funcţie de
frecvenţă u n  u na şi in  ina . Pe seama relaţiilor de mai sus se poate calcula valoarea efectivă a
tensiunii de zgomot trecut printr-un filtru trece bandă ideal ( f l , f h ) : U n  u na  f h  f l ,
I n  ina  f h  f l .

2
Valoarea efectivă a zgomotului alb creşte cu rădăcina pătrată a benzii de frecvenţă. Dacă
f h  10  f l valorile efective de mai sus pot fi aproximate astfel:
U n  u na  f h , I n  ina  f h , cu o eroare de maxim 5%.
Observaţie: valoarea efectivă, cât şi puterea zgomotului depind de banda de frecvenţă, dar nu
depind de situarea acesteia în spectrul de frecvenţă.
b) Zgomotul 1/f . Se cheamă zgomot 1/f zgomotul la care densitatea de putere este invers
proporţională cu frecvenţa.
K2 K2
u n2 ( f )  u , in2 ( f )  i , unde K u şi K i au dimensiunea de V, respectiv A şi
f f
sunt constante a căror valoare reprezintă densităţile spectrale de zgomot de tensiune,
respectiv de curent, la frecvenţa de 1 Hz.
Se observă că densităţile de putere un2 ( f ) şi in2 ( f ) se reprezintă în scară logaritmică
funcţie de frecvenţă printr-o pantă de -1 dB/dec, iar densităţile spectrale u n ( f ) şi in ( f ) printr-o
pantă de -0.5 dB/dec.
Valorile efective ale zgomotului în banda de frecvenţă ( f l , f h ) sunt:
fh f
U n  K u  ln , I n  K i  ln h
fl fl
Observaţii:
1. Puterea zgomotului 1/f este direct proporţională cu logaritmul natural al raportului
frecvenţelor extreme ale benzii considerate;
2. Ca şi la zgomotul alb, nu contează situarea benzii de interes în spectrul de
frecvenţe.

In cazul amplificatoarelor operaţionale, zgomotul este o combinaţie dintre zgomotul alb şi


zgomotul 1/f. În figura 2 se arată dependenţa cu frecvenţa a densităţilor spectrale de tensiune
(figura 2.a) şi în curent (figura 2.b) pentru un amplificator operaţional realizat cu tranzistoare
bipolare.

nV pA
Un In
Hz Hz

- 0.5 dB/dec
- 0.5 dB/dec
una ina

fcu f fci f

Figura 2 – Combinaţia între zgomotul alb şi zgomotul 1/f la un AO bipolar

La frecvenţe joase predomină zgomotul 1/f iar la frecvenţe înalte zgomotul alb. Frecvenţa
situată la limita de la care unul din cele două tipuri de zgomote predomină se numeşte frecvenţă
de colţ: pentru tensiunea de zgomot este notată fcu iar pentru curentul de zgomot este notată cu fci.
Din figura 2 se poate exprima dependenţa de frecvenţă a densităţilor de putere în

3
 f 
tensiune, respectiv în curent: u n2  u na
2
  cu  1  , in2  ina2   f ci  1 .
 f 
 f   
Valorile efective ale tensiunii de zgomot, respectiv ale curentului de zgomot pentru o bandă de
frecvenţă ( f l , f h ) rezultă astfel:
fh f
U n  u na  f cu  ln  f h  f l , I n  ina  f ci  ln h  f h  f l .
fl fl
c) Zgomot termic. Este prezent la toate elementele pasive de circuit, are caracter rezistiv şi se datorează
mişcării aleatoare, termice a electronilor (sau a golurilor). Acest tip de zgomot nu depinde de curent şi
prin urmare este prezent şi în rezistoarele neconectate în circuit.
Densităţile de putere în cazul zgomotului termic sunt:
4  k T
u R2  4  k  T  R , iR2  unde k este constanta lui Boltzmann ( k  1.38  10 23 J/K ), iar T
R
este temperatura absolută în K. Cum majoritatea aplicaţiilor au loc la 25˚C , unde
4  k  T  1.68  1020 V 2 /(  Hz) , se evidenţiază formulele de calcul prescurtat pentru densităţile
spectrale în tensiune şi în curent ale zgomotului termic:
 nV   pA 
uR  4  R   , iR  4  R   , unde R se consideră în kΩ.
 Hz   Hz 
Observaţie: Reactanţele pure nu au zgomot termic.

d) Zgomotul de alice. Este generat la trecerea purtătorilor de sarcină printr-o barieră de potenţial. Ca urmare,
zgomotul de alice se întâlneşte cu precădere la diode şi tranzistoare prin care trece curent. Zgomotul de
alice are o densitate de putere uniformă (nu depinde de frecvenţă): in2  2  q  I , unde q este sarcina
electronului q  1.62 10 19 C , iar I – valoarea curentului continuu ce străbate bariera de potenţial
(formula Schottky). În practică, se foloseşte o formulă prescurtată de calcul a densităţii spectrale de
 pA 
zgomot de alice: in  0.57  I  .
 Hz 

4. Interferenţe electrice

Aproape în orice clădire întâlnim cabluri electrice de mare putere, puncte de transformare şi
control pentru diferite maşini, pentru distribuirea tensiunii electrice de alimentare. Astfel sunt prezente
fire în pereţi capabile de a transporta curenţi de zeci şi sute de amperi la o frecvenţă de 50 Hz. De
exemplu într-un un simplu fir neprotejat de doar un metru se poate induce o tensiune de 100 mV la
frecvenţa de 50 Hz.
Interferenţa este interacţiunea nedorită dintre circuit şi mediul exterior sau dintre diferitele părţi
ale circuitului însuşi. Interacţiunea poate fi de natură electrică, magnetică sau electromagnetică.
Interacţiunea electrică şi magnectică apare cel mai frecvent prin intermediul capacităţilor parazite sau
inductivităţilor mutuale dintre circuite adiacente sau dintre diferite părţi ale circuitului însuşi.
Interacţiunea electromagnetică apare prin faptul că fiecare fir sau porţiune de cablaj poate fi privit ca
o potenţială antenă.
Printre procedeele de micşorare a zgomotului extern se numără: ecranarea electrostatică şi
electromagnetică, orientarea corectă în spaţiu a diferitelor componente şi fire de legătură, eliminarea
buclelor de masă, filtrarea, decuplarea, gararea, utilizarea unor surse de alimentare cu zgomot redus, etc.

4
4.1 Mase inadecvate
Circuitul de masă este în general referinţa comună prin care curenţii sunt trimişi înapoi către sursa de
alimentare. În special, circuitele digitale au curenţi de tranziţie mari ce pot genera pentru scurtă durată
tensiuni prin firele de masă. Din acest motiv este important ca masa analogică să fie separată de masa
circuitelor digitale.

4.2 Gardare

La proiectarea cablajului trebuie luaţi în considerare şi curenţii de scurgere prin rezistenţa finită de
izolare ce apare între pinii circuitului integrat. Adeseori, curenţii de scurgere sunt de zeci de ori mai mari
decât curenţii de intrare proprii amplificatorului operaţional folosit. Pentru a împiedica ajungerea
curenţilor de scurgere la intrările amplificatorului, pinii corespunzători intrărilor se înconjoară cu un inel
de gardă atât pe o faţă cât şi pe cealaltă a cablajului imprimat.
Potenţialul electric al inelului de gardă trebuie să fie egal cu potenţialul intrărilor pentru a nu exista
curenţi de scurgere între intrări şi inelul de gardă. În Figura 3 se arată modul de legare a inelului de gardă
pentru amplificatorul inversor şi neinversor.
Inelul de gardă constituie totodată şi un ecran privind pătrunderea perturbaţiilor şi contribuie la
micşorarea capacităţii de mod comun văzută la intrare. Pe de altă parte inelul de gardă introduce o
capacitate parazită la intrare a cărui efect poate fi compensat de o capacitate Cf de câţiva pF legată între
ieşire şi intrarea inversoare.
În cazul amplificatorului neinversor, folosit în special pentru realizarea unei impedanţe foarte mari de
intrare pentru sursa de semnal Ui, o grijă deosebită trebuie acordată modului de legare a sursei Ui la
borna Hi a rezistorului R3. Rezistorul R3 este plasat în aer, iar borna Hi este realizată dintr-o pastilă de
teflon. Legătura de la sursa Ui la borna Hi se face printr-un fir bine izolat, cât mai scurt şi plasat în aer.

Figura 3 – Conectarea inelului de gardă la: a) amplificatorul inversor şi b) amplificatorul


neinversor
5. Aplicaţii

1. Calculaţi valoarea efectivă a tensiunii de zgomot la intrarea unui AO βA741 în următoarele benzi
de frecvenţă:
a) 0.1 Hz la 1 kHz (domeniul frecvenţelor joase);
b) 20 Hz la 20 kHz (domeniul frecvenţelor audio);
c) 0.1 Hz la 1 MHz (domeniul larg de frecvenţă).
Din catalog se extrag următoarele date: una  20 nV/ Hz , f cu  200 Hz , ina  0.5 pA/ Hz ,
f ci  2 kHz .

2. Se consideră un rezistor având 10 kΩ la temperatura de 25˚C. Calculaţi:


a) densitatea de putere în tensiune a zgomotului termic;
b) densitatea spectrală în tensiune;
c) valoarea efectivă a tensiunii de zgomot printr-un filtru trece-jos ideal cu banda de
20 MHz;

5
d) estimaţi lăţimea trasei unui osciloscop de 50 MHz cu ajutorul căruia se observă zgomotul
de la punctul c).

3. Calculaţi densitatea spectrală de zgomot în cazul unei diode străbătută de curentul I D pentru o
bandă de frecvenţă de 1 MHz şi pentru următoarele puncte de funcţionare:
a) I D  1 μA ;
b) I D  1 nA .
Se ia în considerare doar zgomotul de alice al diodei.