Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GRIGORE T.

POPA” IAŞI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ, DEPARTAMENT ŞTIINŢE BIOMEDICALE
DISCIPLINA ELECTRONICĂ MEDICALĂ, ANUL III, SEMESTRUL 2
LUCRAREA DE LABORATOR NR. 13

SISTEM MULTICANAL DE CULEGERE A SEMNALULUI ECG


Obiectul lucrării: prezentarea unui sistem multicanal de culegere a semnalului ECG bazat pe
amplificatoare de instrumentaţie.

1. Introducere

Electrocardiografia (ECG) este tehnica măsurării şi reprezentării grafice a potenţialelor electrice


generate de inimă şi transmise la suprafaţa corpului.
Ciclul cardiac este o succesiune de contracţii (sistole) şi relaxări (diastole) ale miocardului. Activarea
unei părţi a ţesutului muscular al inimii provoacă o polarizare electronegativă a acestuia şi o polarizare
electropozitivă a zonei neactivate vecine, ceea ce produce un câmp electric. Potenţialul maxim defineşte
polii electrici, care împreună cu câmpul aferent formează un dipol electric caracterizat printr-un moment
electric dipolar numit vectorul cardiac (Figura 1 (a): 1– depolarizare atrială; 2– depolarizare ventriculară;
3– repolarizare ventriculară).
ECG analizează variaţiile în timp ale proiecţiilor vectorului cardiac în cele trei plane ortogonale:
frontal, transversal şi sagital (Figura 2).
ECG analizează variaţiile în timp ale proiecţiilor vectorului cardiac în cele trei plane ortogonale:
frontal, transversal şi sagital (Figura 2). Vectorcardiografia măsoară şi reprezintă curbele închise în spaţiu
din Figura 1 (b).

Figura 1 – Câmpul electric creat de dipolul cardiac Figura 2 – Planele electrocardio-grafice:


(a) şi curbele descrise de vârful vectorului cardiac în frontal (xy), transversal (xz) şi sagital (yz)
ciclul cardiac (b)

2. Măsurarea vectorului cardiac în plan frontal

Proiecţiile unui vector într-un plan pot fi reconstituite dacă se cunosc proiecţiile pe două axe. În ECG
se folosesc, pentru planul frontal, măsurări pe trei direcţii care formează un triunghi echilateral numit
triunghiul lui Einthoven. Măsurările sunt bipolare (amplificatorul preia semnale pe ambele intrări de la
electrozi “calzi”) sau unipolare, la care potenţialul de masă este cel al piciorului drept (RL – Right Leg).
Derivaţiile bipolare sunt notate cu I, II, III. Culegerea I redă semnalul cules între mâna dreaptă (RA –
Right Arm, electrodul fiind conectat la borna ““ a amplificatorului) şi mâna stângă (LA – Left Arm,
electrod conectat la borna “+” - Figura 3).

1
Figura 3 – Derivaţiile bipolare I, II, III

Măsurările unipolare în planul frontal sunt notate cu VR, VL, VF si reprezintă variaţiile în timp ale
potenţialelor mâinii drepte, mâinii stângi si respectiv piciorul stâng fata de potenţialul de referinţă rezultat
din conectarea prin rezistoare de rezistenţe egale a mâinii drepte, mâinii stângi si piciorului stâng
împreună. în potenţialul de referinţa intrând si variaţiile în timp ale potenţialului de măsurat, diferenţele
de potenţial sunt mici si nesemnificative pentru diagnostic.
În Figura 6 se prezintă cele trei tipuri de măsurări unipolare.

Figura 4 – Derivaţiile unipolare Figura 5 – Derivaţia bipolară II


amplificate aVR, aVL şi aVF

În urma măsurătorilor forma de undă a electrocardiogramei în derivaţia bipolară II arată ca în Figura


5.
Acestei unde îi sunt caracteristice cinci vârfuri:
 unda P reprezintă activitatea cardiaca de contracţie a camerelor atriale (depolarizare
atrială);
 undele QRS se culeg în ciclul cardiac la contracţia ventriculelor (depolarizare
ventriculară);
 unda T caracterizează repolarizarea fibrelor musculare ventriculare.

3. Modul de lucru în laborator

1. Se utilizează montajul experimental din laborator cu schema electrică din ANEXA. Se identifică
schema montajului, etajele componente şi se comentează.
2. Se măsoară amplificarea etajelor intermediare şi totală.

2
3. Se calculează şi apoi se determina experimental banda de frecvenţă a unu canal prin aplicarea la
intrare a unui semnal simetric de 1mVvv.
4. Se fac achiziţii de semnale ECG, având grija ca electrozii de culegere sa fie corect amplasaţi, iar
rezistenţa de contact dintre electrozi şi piele să fie cât mai mică (se foloseşte fie soluţie de apă cu NaCl,
fie alcool sanitar).
5. Se aplică la intrare un semnal sinusoidal cu amplitudinea de 100mVvv şi frecvenţa variabilă de la
1Hz la 1KHz. Se determină amplificarea circuitului pentru 20 frecvenţe din banda 1-100Hz. Se reprezintă
grafic.

3
ANEXA