Sunteți pe pagina 1din 4

CUM MOTIVEZ COPILUL SĂ CITEASCĂ?

Până un copil învaţă să citească, are nevoie de mult exerciţiu, astfel


încât, el să poată înţelege literele ca simboluri, să poată înţelege că
în spatele unui simbol se află un sunet şi că aceste sunete, legate
între ele, formează cuvinte.
În primii ani de viaţă, copilul – prin mimetism – va învăţa să
reproducă forma literelor ( atunci când dezvoltarea sa fizică a ajuns
să îi permită) pe o foaie de hârtie şi va spune de multe ori că ... îşi
scrie numele.
Copiii trebuie mai întâi să înveţe că fiecărui sunet îi corespunde
o literă a alfabetului, că uneori sunetele pot fi exprimate în grupuri de
litere. Şi mai trebuie să fie ajutaţi să vorbească corect, să pronunţe
corect. De aceea, sunt puţini copii care ştiu ( în mod real ) să scrie şi
să citească mai devreme de 5 ani.
Cel mai important lucru care îl face pe copil să citească este
latura amuzantă a cititului. Mulţi dintre părinţi sau bunici greşesc
atunci când îi dau copilului o carte să citească, însă aceştia nu sunt
pregătiţi să o facă. Sunt părinţi care impun copilului să citească timp
de 15 minute, cărţi care le-au fost recomandate ( a se citi: impuse! )
de istoria personală a bunicului sau a părintelui după principiul: „Eu la
vârsta lui citeam...Jules Verne”. De multe ori se uită că sunt copii
cărora le place să citească poveşti cu zâne sau roboţi, cu maşini sau
cai şi sunt obligaţi să citească...programa şcolară, cu mult înainte de
a ajunge la şcoală. Multor copii le place să citească poveşti despre
copii care par reali şi cărţi în care eroii pot fi chiar ei. Ce trebuie să
facem totuşi pentru copilul nostru ca să deprindă plăcerea cititului? În
primul rând, copiii trebuie să fie învăţaţi cu tot ce înseamnă cartea: în
casă să aveţi cărţi, să aveţi obişnuinţa de a răsfoi o carte seara, să vă
vadă citind, să vă audă vorbind despre cărţi cu plăcere, să mergeţi
într-o librărie şi să vă petreceţi acolo câteva minute explicându-i câte
ceva despre acele cărţi. Atunci când intraţi în librărie, să nu uitaţi că
trebuie să fiţi pregătit să achiziţionaţi o carte, în cazul în care copilul
se hotărăşte să aleagă una!
Câteva trucuri pentru a obişnui copilul să citească

Să facem jurnalul familiei. Utilizăm un caiet în care notăm


evenimentele zilei, evenimente care ne-au bucurat sau care ne-au
întristat. Fiecare membru al familiei va scrie în acest caiet şi toţi au
dreptul să-l citească. Seara, putem să stăm de vorbă despre ce a fost
scris în caiet şi ne putem distra împreună pe seama „boacănelor”
zilnice.

Descoperiţi un nou cuvânt în fiecare zi. Un joc care îl va face


pe copil să „scotocească” după cuvinte noi. Competiţia care se va
naşte între el şi noi trebuie să fie egalizată. De aceea, putem să ne
propunem ca într-o săptămână să ştim cât mai multe flori sau
animale. Să le recunoaştem în realitate (în piaţă sau în parcuri) sau în
poze. În următoarele săptămâni se va stabili ce cuvinte să ştim.
Fiecare cuvânt nou poate fi echivalentul unui punct. Fiecare punct
„câştigat” de fiecare membru al familiei, îl trecem într-un tabel. La 7
puncte câştigate, ne oferim o surpriză ( o îngheţată, o ieşire la
film...etc.).

Să scriem o scrisoare cuiva drag.

În fiecare zi, scriem câteva rânduri unui om drag: mama, tata,


copilului nostru, fratelui, lui Moş Nicolae, lui Moş Crăciun, iepuraşului,
...etc. Fiecare scrisoare o punem într-un dosar. În serile ploioase, ne
hotărâm să nu deschidem televizorul, ci să ne aşezăm cu toţii în pat,
ne învelim bine şi citim scrisorile. Fiecare dintre noi câte una.
Să ne scriem povestea familiei. Fiecare membru al familiei
scrie câteva fraze, una în continuarea celeilalte. Subiectele pot fi
diverse şi nimeni nu critică ce a scris cel de dinainte.Copilul trebuie
să aleagă subiectul poveştii de luna aceasta. În acest fel, fiind
opţiunea sa, creşte gradul de interes pentru povestea construită de
noi toţi.

Să ne povestim întâmplările zilei. În fiecare seară, înainte de


culcare, îi putem povesti copilului ce am făcut peste zi. Sau îi putem
citi o parte dintr-o poveste. Când plecăm, lăsăm lumina aprinsă şi
cartea pe marginea patului. Copilului îi place să adoarmă ascultând
vocea caldă a părintelui, dar îi place şi să încalce regulile. Ne putem
preface că ţinem să stingă lumina la o anumită oră şi s-ar putea, ca
peste câteva minute, să vedem lumina aprinsă, pe sub uşa camerei
sale…

Citim împreună cartea de bucate atunci când suntem în


bucătărie.

Deoarece avem mâinile ocupate, îl rugăm să ne ajute să citim


modul de preparare al felului respectiv de mâncare. Şi miza este
importantă: o mâncare bună. Dar şi valorizarea este aproape
instantanee, deoarece vom avea grijă să îl lăudăm, că nu am fi reuşit
să gătim atât de bine fără el…
Când urmărim un film la televizor, nu îi mai citim, dar îl întrebăm
din când în când ce a înţeles. După film, ne petrecem câteva
minute discutând despre subiectul filmului. În acest fel, avem ocazia
să evaluăm şi gradul său de înţelegere a subiectului filmului, dar
putem să observăm şi cursivitatea povestirii, nuanţele, tonurile, ariile
sale de interes.
Îi lăsăm la îndemână cărţi amuzante, cu poze mari şi colorate şi
text mai puţin. Dacă îl surprindem citindu-le, ne oprim puţin din ceea
ce facem şi vorbim cu el despre ce îi place în cartea respectivă. Cu
prima ieşire la cumpărături, vom intra şi într-o librărie să îi arătăm
câte cărţi sunt şi, bineînţeles, vom achiziţiona o carte.