Sunteți pe pagina 1din 4

LP 4

FLUORIZAREA ȘI SIGILAREA
Îmbunătăţirea standardului de sănătate orală în rândul populaţiei, în ţările
cele mai dezvoltate, observată în ultimii ani, mai ales la copii şi adolescenţi, este
atribuită de majoritatea epidemiologilor utilizării tot mai crescute a preparatelor
ce conţin fluor, în cadrul programelor de prevenţie a cariilor.
Următorii factori sunt consideraţi unanim a fi esenţiala cauză a efectului
carioprotector al fluorurilor:
- Fluorul realizează o remineralizare accelerată a smalţului şi, după
opinii recente, acesta pare a fi singurul component crucial.
- În cursul procesului de remineralizare, se produce includerea de
cristale cu un volum mai mare atunci când este furnizat un aport mai
mare de fluor conducând la o rezistenţă la acid crescută şi la o scădere
a solubilităţii in acid.
- Fluorul se concentrează în placă şi exercită o influenţă în metabolismul
plăcii în concordanţă cu o reducere a eliberării de acid.
În ceea ce priveşte practica aplicării fluorului, la ora actuală se ştiu
următoarele:
- Combinatiile de fluoruri pot fi administrate topic sau sistemic, totuşi,
demarcarea între sistemic şi topic este dificilă deoarece, de exemplu,
atunci când se administrează sistemic - ingestie de tablete cu fluor -
întotdeauna este prezent şi un efect topic direct (prin mestecare sau
prin eliberare din glandele salivare). În mod invers se întâmplă în cazul
aplicării topice: adesea fluorul din pasta de dinţi sau geluri este
înghiţit, trecând deci în circuitul sistemic. Aceste cantităţi trebuie luate
în considerare atunci când se face calcularea cantităţilar zilnice de
fluor, in scopul evitării supradozării.
- Pentru a obţine cel mai înalt efect protectiv, un aport optim de fluor
trebuie să fie prezent, mai ales în stadiul preeruptiv al "maturizării
smalţului" şi în timpul întregii perioade "posteruptive", cel mai propice
pentru a se începe o profilaxie cu fluor pe baza unui program, este
după naştere.
- Fluorizarea sării de masă este o măsură curentă în ţări precum Elveţia,
Franţa, Ungaria, Columbia, Germania. Se speră ca, prin consumul
acesteia, rata de apariţiei a cariilor să se reducă cu până 50-60%. Acest
rezultat, care corespunde cu cel al fluorizării apei, se realizează cu
cheltuieli minime şi poate ajunge şi la pacienţii cu o mică complianţă
în ceea ce priveşte igiena orală.
- Tablete cu fluor - În ţările în care fIuorizarea apei nu constituie baza
unui program naţional de prevenţie, tabletele cu fIuor reprezintă o
alternativă adevărată, cel puţin în ceea ce priveşte rata reducerii cariilor
(50-60%) Calea de administrare oferă atât avantaje, cât şi dezavantaje.
Avantajul constă în aceea că doar în tablete se poate controla foarte
strict dozajul pentru un aport optim individual de fIuor. Pe de altă
parte, lipsa totală de acceptare la nivelul populaţiei (cu excepţia
cazurilor de profilaxie combinată atât a cariilor, cât şi a rahitismului, În
pediatrie, din primii ani de viaţă) s-a dovedit a fi un mare dezavantaj.
Un alt dezavantaj îl constituie obligativitatea unei foarte bune
complianţe, tabletele trebuind să fie administrate zilnic. Administrarea
neregulată a tabletelor, numai în grădiniţă sau la şcoală, sau începerea
târzie a administrării (nu de la naştere sau de la erupţia primului dinte,
ci de la vârsta de 4-5 ani), scade eficacitatea tratamentului. Este
necesar, pentru a se obţine un efect rapid şi garantat, ca tabletele să nu
fie înghiţite, ci să fie supte sau mestecate pentru o mai lungă perioadă
de timp. Acest lucru este valabil şi pentru adulţii care iau tablete.
FLUORIZAREA LOCALĂ
Fluorizarea locală este prima metodă recomandată de OMS pentru prevenţia
primară a cariei. Aceasta se realizează prin: paste de dinţi; clătiri orale (soluţii de
clătire); aplicaţii topice (colutorii, geluri, lacuri).
SIGILAREA
Sigilarea constă în închiderea reliefurilor retentive ale coroanelor dentare
(feţe ocluzale, feţe orale la maxilar şi vestibulare la mandibulă) cu materiale
adezive cario-profilactice.
La ora actuală metoda se aplică până la 4-5 ani de la erupţia dintelui pe
arcadă, dar se încearcă extinderea şi la vârste avansate.
Alegerea materialelor de sigilare se face în funcţie de anumiţi parametri
precum adezivitatea, rezistenţa la abrazie şi efectul cariostatic.
Tehnica sigilării
Tehnica de aplicare a sigilanţilor impune respectarea unui anumit
algoritm, pentru a se obţine o sigilare de calitate, cu o bună retenţie în timp.
Izolarea. Dinţii care vor fi sigilaţi necesită a fi izolaţi de contaminanţii
salivari înainte de gravarea acidă. De preferinţă se utilizează diga sau, în lipsa ei,
o foarte bună izolare, cu orice tehnică la dispozitie.
După gravarea acidă, contaminarea cu salivă va slăbi în mod dramatic
adeziunea sigilantului şi poate fi anticipată o pierdere precoce a acestuia. Dacă
se produce contaminarea salivară accidentală este mai bine să se reia procesul de
gravare acidă.
Curăţarea fisurii inaintea aplicării sigilantului. Nu se recomandă pasta
abrazivă de profilaxie deoarece se compactează la intrarea în şanţ sau în fisură.
Abrazia cu aer, utilizând bicarbonatul de sodiu, nu e recomandată deoarece
plasarea în sistemul fisural a unui material care din punct de vedere chimic e o
bază, înainte de a se realiza gravarea acidă, nu este adecvată şi conduce la o
foarte slabă penetrare a acidului în fisură.
Gravarea acidă. Aceasta trebuie realizată 60 de secunde folosindu-se un
acid sub formă lichidă.
Spălarea şi uscarea. Dintele trebuie foarte bine clătit şi uscat înainte de
aplicarea sigilantului; prin aceasta se îndepărtează acidul rezidual şi sărurile
minerale solubilizate din dinte ce există pe suprafaţa smalţului. Spălarea se face
prin utilizarea cu putere pentru 5 secunde a spray-ului de apă.
Aplicarea secvenţială. Sigilanţii umplu sistemul fisural mai complet atunci
când sunt aplicaţi într-o manieră controlată. Dacă sigilantul este aplicat într-un
singur timp pe toată suprafaţa dentară sau într-o manieră foarte rapidă, el va
prinde bule de aer în sistem şi nu va penetra suficient de profund.
Fotopolimerizarea. Fotopolimerizarea timp de 40 de secunde va realiza
priza materialului. Se preferă materialele fotopolimerizabile pentru că
polimerizarea iniţială nu împiedică capacitatea lor de a penetra în sistemul
fisural
Verificarea ocluziei orice material utilizat pentru sigilarea fisurilor care
are o concentraţie mai mare de 9% de filler necesită verificarea ocluziei.
În prevenţia bolii carioase, avantajele sigilării sunt evidente:
- metoda se poate aplica foarte uşor în practica zilnică;
- rezultatele în timp sunt foarte bune, cu condiţia respectării regulilor de
igienă orală;
- nu se cunosc efecte adverse;
- eşecul pierderii materialului se poate corecta prin reaplicarea acestuia;
- refacerea sigilărilor necorespunzătoare se realizează cu un efort minim;
- costul sigilării este mai redus decât un tratament restaurativ;
- cel mai mare beneficiu constă în conservarea integrităţii dentare
evitând procedurile restaurative.
Unele limitări ale metodei ar putea fi determinate de:
- necesitatea dispensarizării active a pacienţilor (din 6 în 6 luni), precum
şi controlul riguros al plăcii bacteriene;
- pierderea sigilantului (parţială sau totală) lasă dintele la fel de
susceptibil la carie ca şi atunci cînd n-ar fi fost sigilat;
- adesea sunt necesare 5-10 reaplicări ale sigilantului pe un dinte.