Sunteți pe pagina 1din 1

Edictul de la Milano este o declarație imperială emisă de împăratul Constantin cel Mare în anul 313, prin care toate religiile deveneau

legale în Imperiul Roman, inclusiv creștinismul. Documentul era probabil conceput pentru a conferi creştinismului statutul de
religie legală sau licită (religio licita).

Păgânismul, religia oficială a Imperiului Roman şi îndeosebi a armatei romane a încetat să mai fie religie de stat. Proprietăţile care fuseseră confiscate de la creştini au fost restituite.

Edictul a urmat deciziei lui Constantin cel Mare dinaintea bătăliei de la Podul Milvius, de a îşi conduce armata în luptă sub protecţia Domnului Iisus Hristos. Potrivit lui Eusebiu de Cezareea, Constantin a avut o viziune în care i s-a arătat fie semnul crucii, fie
monograma lui Hristos, emblema Chi-Rho (ambele simbolizându-L pe Hristos), sub care stătea scris "in hoc signo vinces" (i.e., întru acest semn vei învinge). Constantin a poruncit însemnarea scuturilor ostaşilor săi cu însemnul lui Hristos şi a fost primul împărat
roman care a purtat ca steag de luptă, în locul acvilei romane, labarum-ul, un steag care avea în vârf monograma hristică, Chi-Rho. Constantin a câştigat bătălia şi totodată control asupra părţii de Apus a Imperiului.

Edictul nu a pus însă cu totul capăt tuturor persecuţiilor împotriva creştinilor. Liciniu, împăratul Răsăritului, ostil creştinilor, s-a ridicat împotriva lui Constantin, încercând să pună stăpânire pe întregul Imperiu. A permis totodată reluarea persecuţiilor, sperând să
dobândească astfel sprijinul păgânilor care alcătuiau încă o mare parte a armatei. Constantin l-a învins însă şi în cele din urmă l-a executat. După Constantin, împăraţi precum Iulian Apostatul s-au întors împotriva creştinilor, reluând şi el persecuţiile o vreme, dar, în
ansamblu, gestul lui Constantin a fost hotărâtor în încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor.