Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Disciplina:
Bazele Administrației Publice
Temă Control:
Noțiunile de Proprietate Publică și Domeniu Public

Noțiunea de Proprietate Publică și Domeniu Public

Noțiunea de proprietate ia naștere ca și concept, înaintea noțiunii de drept find


probabil una dintre primele noțiuni pe care strămoșii noștri le-au învățat ,din nevoia de a
deține și folosi diverse lucruri de care să poată dipune după bunul plac.Deci putem spune că
proprietatea a apărut în același timp cu omul pe pământ și reprezintă una din problemele
fundamentale ale societății umane,fiind o noțiune esențială care dă expresie aproprierii
bunurilor naturale sau create de om.

În țara noastră, primele acte juridice care fac referință la noțiunea de domeniu public
într-o accepțiune apropiată celei de acum ,sunt regulamentele organice ale Valahiei și

1
Moldovei (la capitolul dedicat finanțelor ca surse de venit sunt menționate și domeniile
statului)

Ca și concept domeniul public include „acele bunuri care nu pot fi apropriate , nu pot
fi deținute de persoanele fizice sau juridice ci doar de statul sau unitățile administrativ
teritoriale respective sau,deși pot fi deținute și de particulari ,ele ele se supun unor reguli de
proprietate din partea statului, pe care aceștia sunt obligați să le respecte1.”

Actuala lege fundamentală nu folosește sintagma domeniu public, ci aceea de


proprietate sub cele două forme ale sale : proprietate publică și proprietate privată .Cele două
noțiuni nu sunt sinonime ,între ele existând o relație de la întreg la parte : „ În domeniul public
se includ pe lângă bunurile de proprietate publică , și anumite bunuri private care prin
semnificația lor artistică , științifică , culturală,economică,istorică,justifică apartenența la
domeniul public,ceea ce atrage un regim juridic specific,în care normele de drept public se
suprapun peste cele de drept privat,având un rol dominant față de acesta din urmă2.”

Domeniul public a fost considerat un ansamblu de bunuri supuse unui regim juridic de
drept administrativ, dominat de principiul inalienabilităţii şi de un regim de protecţie specială,
reprezentând ansamblu bunurilor colectivităţilor publice şi stabilimentelor publice care sunt
puse la dispoziţia directă a publicului care le foloseşte sau sunt afectate unui serviciu public
prin natura lor sau prin amenajari speciale, adaptându-se exclusiv sau esenţial scopului
particular al acestor servicii.

Bunurile care formeză obiectul dreptului de proprietate publică, alcătuiesc domeniul


public şi poartă denumirea de bunuri dominale.

Cu privire la bunurile dominale, vom distinge intre domeniul public şi domeniul privat,
domeniul public putând fi de interes naţional (al satului ), de interes judeţean sau de interes
local(al unităţilor administrativ-teritoriale).3

Bunurile dominale nu trebuie confundate cu res comunes, adică bunurile care sunt
neapropriabile.

Res comunes sunt bunurile neapropriabile, precum lumina soarelui, apa mării, aerul.

În nouă formulare a Legii Fundamentale, bunurile care constituie obiectul exclusiv al


proprietăţii publice sunt acelea enumerate la art. 136 pct. 3 „ Bogăţiile de interes public ale
subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional,
plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental,
precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

1
A.Iorgovan ,Tratat de drept administrativ, vol.2 ed a IV-a ,p123
2
V.Vedinaș,Drept Admnistrativ,ed a XI-a revăzută și adăugită,ed.Universul Juridic,Bucuresti 2019,p501
3
Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București 2009, pg 409

2
Reglementările din Legea Fundamntală, din art. 136, prevăd cu claritate distincţia
dintre domeniul public şi domeniul privat.

Analizănd cu atenţie reglementările din art. 136 alin (4) şi alin. (5) din Constituţia României,
revizuită, observăm această distincţia dintre domeniul public şi domeniul privat. La alin. (4)
se menţioneză că bunurile propriete publică sunt inalienabile, nu pot fi, deci, înstrăinate ca
urmare a faptului că aceste bunuri formeză exclusiv obiectul proprietăţii publice,lege
fundamentală referindu-se la domeniul public.

Legea nr. 213̸ 1998 privind bunurile proprietate publică arată că dreptul de proprietate
publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, aceste persoane juridice
exercitând posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor ce formeză domeniul public.4

Proprietatea publică este garantă şi ocotită prin lege şi aparţine deci statului şi
unităţilor administrativ-teritoriale.

Domeniul public conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea 213̸ 1998- este alcătuit
din bunurile prevazute de art. 136 din Constituţie, din cele stabilite în anexa la Legea nr. 213̸
1998 şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau te interes
public şi sunt dobandite de stat sau de unităţile administrativ teritoriale prin modurile
prevazute de lege.5

Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute în Constituţie, de cele
prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau te interes naţional, declarate
ca atare prin lege.

Domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevazute la pct. II din anexă şi
din alte bunuri de uz sau de interes judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului
Judeţean, dacă nu sunt declare prin lege de uz dau de interes public naţional.

Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile


prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes local, declarate ca atare
prin hotărâre a Consiliului Local, dacă nu sunt declare prin lege bunuri de uz sau de interes
public naţional sau judeţean.

Domeniul public al statului

Domeniul public al statului este alcătuit, astfel cum arată Anexa la Legea 213̸ 1998,
bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ; spaţiul aerian; apele de
suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime
interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic
valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare; pădurile
4
Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2012, pg 92
5
Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2012, pg 93

3
şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producţie ori de
administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în
amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate
privată; terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945;
terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri, de desecări şi de combatere a eroziunii solului;
terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol
şi silvic, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile
biologice şi de animale de rasă; parcurile naţionale; rezervaţiile naturale şi monumentele
naturii; patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"; resursele naturale ale
zonei economice şi ale platoului continental, împreună cu platoul continental; infrastructura
căilor ferate, inclusiv tunelele şi lucrările de artă; tunelele şi casetele de metrou, precum şi
instalaţiile aferente acestuia; drumurile naţionale - autostrăzi, drumuri expres, drumuri
naţionale europene, principale, secundare; canalele navigabile, cuvetele canalului,
construcţiile hidrotehnice aferente canalului, ecluzele, apărările şi consolidările de maluri şi
de taluzuri, zonele de siguranţă de pe malurile canalului, drumurile de acces şi teritoriile pe
care sunt realizate acestea; reţelele de transport al energiei electrice; spectre de frecvenţă şi
reţelele de transport şi de distribuţie de telecomunicaţii; canalele magistrale şi reţelele de
distribuţie pentru irigaţii, cu prizele aferente; conductele de transport al ţiţeiului, al produselor
petroliere şi al gazelor naturale; lacurile de acumulare şi barajele acestora, în cazul în care
activitatea de producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional, sau
cele cu tranşe pentru atenuarea undelor de viitură; digurile de apărare împotriva inundaţiilor;
lucrările de regularizare a cursurilor de ape; cantoanele hidrotehnice, staţiile hidrologice,
meteorologice şi de calitate a apelor; porturile maritime şi fluviale, civile şi militare -
terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii hidrotehnice
pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi şenale
de acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri şi
pereuri situate pe malul căilor navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităţilor de
navigaţie; terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare; pichetele de grăniceri şi
fortificaţiile de apărare a ţării; pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele
pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate; statuile şi
monumentele declarate de interes public naţional; ansamblurile şi siturile istorice şi
arheologice; muzeele, colecţiile de artă declarate de interes public naţional; terenurile şi
clădirile în care îşi desfăşoară activitatea: Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, ministerele şi
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice
subordonate acestora; instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea; unităţi ale
Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale serviciilor
publice de informaţii, precum şi cele ale Direcţiei generale a penitenciarelor; serviciile publice
descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale, precum şi prefecturile, cu excepţia celor dobândite din venituri proprii
extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora.6

6
Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2012, pg 96, 97 ,98

4
Domeniul public al judeţelor

Domeniul public al judeţelor→ este alcătuit aşa cum arată art. II din Anexa la Legea213̸ 1998
– din următoarele bunuri: drumurile judeţene; terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară
activitatea consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia, precum şi instituţiile publice de
interes judeţean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale judeţene şi alte asemenea bunuri, dacă nu
au fost declarate de uz sau interes public naţional sau local; reţelele de alimentare cu apă
realizate în sistem zonal sau microzonal, precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile,
construcţiile şi terenurile aferente acestora.

Domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor

Conform art. III din Anexa la Legea 213̸ 1998, domeniul public local este alcătuit din
următoarele bunuri :

Drumurile comunale;

Vicinale şi străzile;

Pieţele publice, comerciale

Târgurile;

Oboarele

Parcurile publice;

Zonele de agrement;

Lacurile şi plajele ( cele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean);

Reţele de alimentare cu apă;

Reţele de canalizare ; termoficare

Staţiile de tratare şi epurare a apelor utilizate cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile


aferente;

Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria precum şi
instituţiile publice de interes local ( teatre, biblioteci, muzee spitale, policlinici );

5
Locuinţele sociale ;

Statuile şi monumentele ( dacă nu au fost declarate de interes public naţional);

Bogăţiile de orice natură ale subsolului în stare de zăcământ ( dacă nu au fost declarate de
interes public naţional);

Terenurile cu destinaţie forestieră ( dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi
dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;

Cimitirile orăşeneşti şi comunale.

Exercitarea drepturilor asupra domeniului public.

Statul şi unităţile administrativ teritoriale, prin exercitarea dreptului de proprietate, au


calitatea atât de subiecte de drept privat cât şi calitatea de subiecte de drept public, cele două
calităţi manifestându-se concomitent, în anumite situaţii, deoarece regimul juridic al dreptului
de proprietate publică constituie o sinteză inseparabilă de elemente de drept public şi de drept
privat.

Totodată statul şi unităţile administrativ-teritoriale acţionează în calitate de titulare ale


patrimoniului lor şi nu numai că titulare ale dreptului de proprietate publică asupra anumitor
bunuri.

Exercitarea atributelor dreptului de proprietate publică se face direct prin unităţile


administrativ-teritoriale, prin intermediul consiliilor locale sau consiliilor judeţene ori
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, atunci când asupra bunurilor din domeniul
public nu s-au constituit drepturi reale specifice sau dacă asemenea bunuri nu au fost
închiriate ori se exercita direct de către stat prin Ministerul Finanţelor Publice, conform
prevederilor art, 24 din Decretul nr. 31/1954.

Exercitarea atributelor asupra bunurilor din domeniul public se poate face şi în mod
indirect de către unităţile administrativ teritoriale, în conformitate cu art. 136 alin. (4) din
Constituţia României, republicata, şi în baza prevederilor Legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr.
213/1998, sens în care ne referim şi la constituirea dreptului de administrare, a dreptului de
concesiune, închirierea sau constituirea dreptului de folosinţă cu titlu gratuit a bunurilor
prorpietate publică.

Statul şi unităţile administrativ-teritoriale nu au posibilitatea să înstrăineze bunurile


din domeniul public, deoarece în conformitate cu punctul 4 al art. 136 din Constituţia
României, revizuita, şi cu prevederile art. 861 alin. (1) din Codul civil, bunurile ce constituie
prorpietate publică sunt alienabile.

6
Aceste bunuri pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau
pot fi concesionate ori închiriate, în condiţiile legii organice. Bunurile proprietate publică pot
fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. (art. 17 din Legea nr. 213/1998; art.
123 din Legea nr. 215/2001 ) .

Statul sau, după caz, unităţile administrativ teritoriale exercita prerogativele


recunoscute dreptului de prorprietate adică posesia, folosinţa şi dispoziţia, asupra bunurilor
care formează domeniul public, însă cu limitele prevăzute de lege.

Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, în


domeniul public al statului se poate face la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului
judeţean, respectiv a Consiliului General al municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

Dacă bunul care constituie obiect al dreptului de proprietate publică a pierit ori a fost trecut în
domeniul privat, atunci încetează şi dreptul de proprietate publică.

Trecerea din domeniul public în domeniul privat se poate face prin hotărâre a
Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti,
sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin altă lege nu se dispune altfel. 7

Bunurile din domeniul public pot fi date în administrarea regiilor autonome, a


prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice
de interes naţional, judeţean sau local şi aceasta se realizează prin hotărâre a Guvernului sau a
consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al municipiului Bucureşti, sau a
consiliului local. De asemenea aceste bunuri pot fi concesionate sau închiriate regiilor
autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor
instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local. Concesionarea sau închirierea
bunurilor se face numai prin licitaţie publică iar sumele încasate fac venit la bugetul de stat
sau, după caz la bugetele locale.

Bibliografie:

 A.Iorgovan ,Tratat de drept administrativ, vol.2 ed a IV-a


 V.Vedinaș,Drept Admnistrativ,ed a XI-a revăzută și adăugită,ed.Universul
Juridic,Bucuresti 2019
 Cristian Jora, Drept civil. Drepturi reale în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic,
2012.
 Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București 2009.
 Noul Cod Civil
7
Art. 860 alin (3) Cod Civil face distincţie între regimul juridic al bunurilor care formează
obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale
potrivit unei legi organice, care nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul
public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers.

.
7
8

S-ar putea să vă placă și