Sunteți pe pagina 1din 19

CURS 10. MACROECONOMIE.

PIAȚA MONETARĂ ȘI INFLAȚIA

Ceea ce se întâmplă în economia reală cu producția efectivă sau cea


potențială, cu veniturile agenților economici sau cu rata șomajului este influențat și
de deciziile pe care le ia sectorul financiar, bancar sau nebancar. Sectorul financiar
atrage economiile agenților economici și permite alocarea acestora către investiții,
sprijinind astfel creșterea economică, în conformitate cu schema fluxului circular al
venitului (primul curs de macroeconomie – economisirea reprezenta o retragere, iar
investițiile constituiau o intrare în fluxul respectiv). Deciziile de economisire și de
investiții sunt influențate de măsurile de politică monetară adoptate, care se
transmit prin intermediul pieței monetare în sistemul bancar și apoi în economia
reală, la nivelul companiilor și gospodăriilor.
Parcurgând acest curs, veți înțelege care sunt instrumentele de politică
monetară, modul în care se transmit influenţele politicii monetare asupra
economiei reale, respectiv care sunt cauzele inflației în funcție de ceea ce se
întâmplă pe piața monetară și în economia reală.

10.1. Oferta de monedă


Oferta de monedă este creată de către banca centrală prin emisiune
monetară şi de către băncile comerciale prin acordarea de credite. Rolul băncii
centrale este de a supraveghea şi reglementa sistemul financiar – bancar, respectiv
de a elabora politica monetară (influenţarea ofertei de bani în funcţie de nevoile
economiei).
Instrumentele politicii monetare ale BNR sunt:
a) Rata dobânzii de politică monetară (pm) – este acea rată a dobânzii pe care
BNR o plătește pentru depozitele pe o săptămână atrase de la băncile
comerciale.
 d’(pm) ↑ => depozitele atrase de către BNR de la băncile comerciale ↑ =>
disponibilitățile băncilor pe piața interbancară scad => băncile se împrumută
mai scump una de la cealaltă => ROBOR ↑ => d’ la creditele pentru consum
și investiții pentru clienți ↑ => creditele acordate scad => oferta de monedă
scade (relativ la o perioadă anterioară)
 d’(pm) ↓ => depozitele atrase de către BNR de la băncile comerciale ↓ =>
disponibilitățile băncilor pe piața interbancară cresc => băncile se împrumută
mai ieftin una de la cealaltă => ROBOR ↓ => d’ la creditele pentru consum
și investiții pentru clienți ↓ => creditele acordate cresc => oferta de monedă
crește (relativ la o perioadă anterioară)

Rata dobânzii de politică monetară a BNR


11.00
10.00
9.00
8.00
7.00
6.00
5.00
4.00
3.00
2.00
1.00
0.00

Rata dobânzii de politică monetară

b) Operaţiunile repo şi reverse repo (REPO – repurchase agreement)


 În cazul operaţiunilor repo, BNR, cumpără de la băncile comerciale active
eligibile (în special titluri de stat), pentru a injecta lichiditate în sistemul
bancar. La scadență, băncile comerciale vor răscumpăra titlurile de stat și
vor plăti o dobândă în funcție de rata dobânzii repo.
 În cazul operaţiunilor reverse repo, rata dobânzii reverse repo este cea
practicată în situaţia în care BNR vinde obligaţiuni băncilor comerciale pe
care le va răscumpăra la scadenţă. BNR absoarbe excesul de lichiditate de
pe piaţa monetară.
 Rata dobânzii repo este mai mare decât rata dobanzii reverse repo,
deoarece operaţiunile repo sunt cele prin care BNR acordă lichidități
băncilor comerciale, iar operaţiunile reverse repo sunt acelea prin care
BNR atrage lichiditate.

c) Operaţiunile pe piaţa valutară


 Dacă BNR cumpără valută de pe piața interbancară => oferă lei în schimb =>
oferta de monedă creşte
 Dacă BNR vinde valută pe piața interbancară => atrage lei => oferta de
monedă scade

d) Facilităţile permanente de depozit/creditare oferite de către BNR băncilor


comerciale, care au rolul de a regla funcţionarea pieţei monetare pe termen foarte
scurt, overnight.
 Facilitatea de creditare – BNR oferă credite overnight băncilor comerciale
pentru a acoperi deficitul temporar al acestora. Rata dobânzii la facilitatea de
creditare = rata dobânzii de politică monetară + 0,5 % (un nivel plafon,
stabilit începând cu 23 martie 2020).
 Facilitatea de depozit – BNR atrage surplusul de resurse al băncilor
comerciale, rata dobânzii la facilitatea de depozit = rata dobânzii de politică
monetară – 0,5 %.
e) Rezervele minime obligatorii (RMO) – sunt disponibilităţi ale băncilor
comerciale la BNR şi se calculează in funcţie de r (rata RMO) care se aplică
depozitelor în lei şi valută.
 r (la depozitele în lei) = 8% (pentru depozitele cu scadenţa < 2 ani)
= 0 % (pentru depozitele cu scadenţa > 2 ani)
La un depozit de 100 lei => RMO = 8 lei => creditele acordate sunt de 92 lei.
 r (la depozite în valută) = 6% (pentru depozitele cu scadenţa < 2 ani)
= 0 % (pentru depozitele cu scadenţa > 2 ani)
 r (RMO) ↑ => resursele disponibile pentru acordarea de credite de către
băncile comerciale ↓ => d’la credite ↑ => oferta de monedă ↓
 r (RMO) ↓ => resursele disponibile pentru acordarea de credite de către
băncile comerciale ↑ => d’ la credite ↓ => oferta de monedă ↑

În funcţie de instrumentele analizate, rezultă:


 Politica monetară este expansionistă (oferta de monedă ↑) atunci când:
- d’ de politică monetară ↓
- BNR cumpără titluri de stat (operaţiuni repo)
- r (RMO) ↓
- BNR cumpără valută
 Politica monetară este restrictivă (oferta de monedă ↓) atunci când:
- d’ de politică monetară ↑
- BNR vinde titluri de stat (operaţiuni reverse repo)
- r (RMO) ↑
- BNR vinde valută
10.2. Cererea de monedă
Reprezintă cantitatea de active pe care agenții economici doresc să o deţină
sub formă de bani, ca urmare a trei mobiluri (motive):
a) Mobilul tranzacţional
 populaţia deţine monedă lichidă pentru a face faţă cheltuielilor care trebuie
efectuate în mod curent, pe perioada cuprinsă între două momente succesive
ale încasării veniturilor.
 firmele trebuie să dispună de resurse lichide pentru a face faţă cheltuielilor
de continuare a procesului de producţie, în perioada cuprinsă între momentul
încheierii contractelor de vânzare şi cel al decontării propriu-zise.
 așadar, agenții economici păstrează asupra lor lichidități cu scopul de a
realiza cheltuielile planificate pe termen scurt.
 Conform acestui mobil, există o relaţie directă între volumul
tranzacţiilor şi deţinerile de bani.
Y ↑ => tranzacţiile ↑ => L (cererea de monedă) ↑
b) Mobilul prudenţial (precauţional)
 Agenții economici doresc sa dețină lichidități pentru a face față unor situații
neprevăzute.
 Această cantitate de monedă este determinată de nivelul cheltuielilor posibil
a fi efectuate.
Y ↑ => tranzacţiile ↑ => sumele pe care indivizii trebuie să le păstreze sub formă
de lichidități ↑ => L ↑ (în scop prudenţial)
Există o relaţie directă între nivelul Y (producţia, venitul naţional) şi L
(cererea de monedă), ca urmare a mobilurilor tranzacţional şi prudenţial.

c) Mobilul speculativ – indivizii tind să păstreze anumite sume de bani sub formă
de numerar pentru a compensa eventualele pierderi generate de fluctuaţia
cursurilor – titlurilor financiare (obligaţiuni sau acţiuni), pe care le deţin. Uneori,
lichiditățile prezintă superioritate față de activele financiare.
 Dacă d’ în sistemul bancar ↑ => rentabilitatea deţinerii de numerar scade
(deoarece se pot obţine câştiguri mai mari din plasarea banilor în depozite)
=> cererea de monedă în scop speculativ ↓.
 Dacă d’ în sistemul bancar ↓ => rentabilitatea deţinerii de numerar ↑ => L↑
Cererea de monedă se află într-o relaţie directă cu Y şi într-o relaţie
inversă cu rata dobânzii (d’) => L = f(+Y;-d’)

10.3. Echilibrul pieţei monetare


Se realizează atunci când cererea de monedă este egală cu oferta de
monedă.
Ipoteze ale echilibrului pieţei monetare:
a) Oferta de monedă este influenţată de către banca centrală şi nu depinde de
rata dobânzii;
b) Cererea de monedă este influenţată în sens invers de rata dobânzii;
c) Agenţii economici deţin numerar şi obligaţiuni.
Grafic:
d' M (oferta de moneda)

Surplus de oferta
d’1

d’E E0

d’2 L
Deficit de oferta

M (cantitatea de moneda)
a) Dacă d’1 > d’E => surplus de ofertă de monedă al agenților economici care va fi
plasat pe piaţa financiară => cererea de obligaţiuni ↑ => cursul obligaţiunii ↑ =>
d’↓ până la d’E. Scade preferința pentru lichiditate a agenților economici.
b) Dacă d’2 < d’E => deficit de ofertă de monedă al agenților economici, care va fi
compensat prin vânzarea unor obligaţiuni pe piaţa financiară => oferta de
obligaţiuni ↑ => cursul obligaţiunilor ↓ => d’↑ până la d’ E. Crește preferința
pentru lichiditate a agenților economici.
Determinarea în acest fel a ratei dobânzii de echilibru, poartă denumirea de teoria
preferinţei pentru lichiditate (Keynes).

Cerințe pentru aprofundarea materiei


Cum se modifică echilibrul pieţei monetare, dacă:
a) ↑ rata rezervelor minime obligatorii (r) => oferta de monedă ↓ (scade
creditarea)
b) se înregistrează o creştere a PIB => L ↑ (mobilul tranzacţional şi prudenţial)
c) banca centrala efectuează operaţiuni de tip repo => injectează lichiditate
=> oferta de monedă ↑
d) banca centrală efectuează operaţiuni de tip reverse repo => atrage
lichiditate => oferta de monedă ↓
Grafice:
oferta de moneda
d' oferta de moneda
d'

d’E1 E1 d’E1 E1
d’E0 E0 d’E0 E0

L
L0
ME1ME0 M
a) ME0 M
b)
oferta de moneda
d' d' oferta de moneda

d’E0 E0
d’E1 E1
d’E1 E1
d’E0 E0

L
L
ME0 ME1 M ME1ME0 M
c) d)

10.4. Canalele de transmisie ale politicii monetare în economia reală


1. Relația dintre politica monetară și sistemul financiar-bancar
 deciziile de politică monetară ale BNR îşi produc efectele asupra economiei
reale în mod indirect, prin intermediul sistemului financiar-bancar;
 relaţia dintre BNR şi băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor
financiare (monetară, valutară);
 BNR are capacitatea de a controla ratele dobânzilor pe termen scurt prin
gestionarea lichidităţii pe piaţa monetară interbancară;
 deciziile de politică monetară ale BNR se transmit rapid în cadrul sectorului
financiar-bancar
2. Relația dintre sistemul financiar-bancar și economia reală
 impulsurile de politică monetară ale BNR se transmit în economia reală mai
degrabă imperfect şi cu un anumit decalaj (3-6 luni) care depinde de
particularităţile economiei
 BNR poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt, dar economia reală
este influenţată de ratele dobânzilor pe termen mediu şi lung practicate de
băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate
clienţilor acestora.
 nivelul dobânzilor practicate de către bănzile comerciale în relația cu sectorul
privat depinde nu doar de rata dobânzii de politică monetară, dar și de alți
factori, precum profilul de risc al domeniului în care agenții economici
activează, respectiv al agenților economici analizați în mod individual.
Canalul ratei dobânzii
Descrie relația dintre rata dobânzii și credite, cererea agregată și volumul
producției (Y).
 Dacă rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↓ =>
ROBOR ↓ => scade rata dobânzii la credite ↓ (după un anumit interval de
timp și nu în aceeași măsură) => creditele pentru consum, investiţii ↑ =>
cheltuielile pentru investiţii ↑ => CAg ↑ => Y↑ şi Ri ↑.
Canalul cursului de schimb
Descrie relația dintre rata dobânzii, cursul de schimb și volumul producției
(Y).
 Dacă rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↑ => rata
dobânzii din sistemul bancar ↑ => depozitele în lei devin mai atractive,
inclusiv pentru speculatorii străini => vor intra capitaluri speculative în ţară
=> oferta de valută ↑ => leul se va aprecia => Expnet ↓ => Y ↓
 Dacă rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↓ => rata
dobânzii din sistemul bancar ↓ => randamentele în lei (ale speculatorilor
valutari) devin mai nerentabile (↓) => o parte din valuta speculatorilor va ieși
din ţară => oferta de valută va scădea (speculatorii vor căuta randamente mai
bune în alte ţări) => leul se va deprecia => Expnet ↑=>Y↑
 Conform canalului cursului de schimb, există o relaţie directă între rata
dobânzii şi cursul de schimb (adică leul se apreciază atunci când rata
dobânzii de politică monetară ↑ şi se depreciază atunci când rata dobânzii de
politică monetară ↓).

Casetă. Neutralitatea monedei pe termen lung


Adepții teoriei monetariste susţin că majorarea masei monetare determină o
creştere a producţiei numai pe termen scurt. Pe termen lung, economia produce la
nivelul său potenţial, iar moneda este neutră.
Dacă se promovează o politică monetară expansionistă (M↑), economia
fiind la nivelul său potenţial => economia intră într-un decalaj inflaţionist =>
resursele din economie devin suprautilizate => preţul resurselor creşte => cresc
costurile medii de producţie => oferta agregată pe termen scurt ↓ => Y ↓ la nivelul
său potenţial => preţurile cresc.
Prin urmare, promovarea unei politici monetare expansioniste determină
creșterea cererii agregate și stimularea temporară a producției efective dintr-o
economie.
10.5. Relaţia dintre piaţa monetară şi piața bunurilor/serviciilor din
economie. Cerințe pentru înțelegerea corelațiilor
Precum am explicat în secțiunea anterioară, rata dobânzii face legătura
între piața monetară și piața bunurilor și serviciilor din economie. O reducere a
ratei dobânzii de politică monetară determină o scădere a ratei dobânzii la credite și
o majorare a creditării de consum și investiții, care conduc la creșterea cererii
agregate de bunuri și servicii, respectiv la majorarea producției.
O producție mai mare implică mai multe tranzacții în vederea achiziției
acesteia, dar și o majorare a cererii de monedă, care va avea implicații asupra ratei
dobânzii de pe piața monetară. Așadar, nivelul PIB, al veniturilor (Y) face
legătura dintre piața bunurilor și piața monetară.
Rata dobânzii corelează piaţa monetară cu piaţa bunurilor, iar Y corelează
piaţa bunurilor cu piaţa monetară.
În concluzie, sistemul bancar influențează prin intermediul creditării
producția de bunuri și servicii, dar și situația din economie exercită un impact
asupra activității din sistemul bancar.

1. Care este influenţa unei politici fiscale expansioniste asupra pieţei


bunurilor şi asupra pieţei monetare?

Dacă se promovează o politică fiscală expansionistă (T↓; TR↑; G↑) => CAg↑ => Y↑

Y↑ => L↑ => d’↑ => costul creditelor ↑ => C şi I ↓ => CAg↓ => Y↓

Piaţa bunurilor

Piaţa bunurilor
Piaţa monetară
oferta de moneda
d'

d’1

d’0
L1

L0

Impactul creşterii Y asupra cererii de monedă

Efectele unei politici fiscale expansioniste (T↓, G↑, TR↑)


 Veniturile bugetare se reduc, deoarece în urma scăderii taxelor, guvernul
obţine încasări bugetare mai mici (pe termen scurt; pe termen lung poate
avea loc majorarea bazei de impozitare, iar încasările bugetare pot creşte)
 Cheltuielile bugetare cresc
 Deficitul bugetar creşte sau surplusul bugetar se reduce
 CAg↑ => Y↑ => Ri↑ => L↑ => d’↑ => I↓* => Y↓
*
scăderea investiţiilor private ca urmare a finanţării deficitului bugetar din surse
interne poartă denumirea de crowding out (efectul de evicţiune).

2. Care sunt efectele unei politici monetare expansioniste asupra pieţei


bunurilor şi asupra pieţei monetare?

Politică monetară expansionistă => oferta de monedă ↑ => d’↓ => costul creditelor

Piaţa monetară

=> CAg↑ => Y↑ => L↑ => d’↑

Piaţa
bunurilor Piaţa monetară
10.6. Analiza inflației pe baza ecuaţiei cantitative a banilor

Inflația reprezintă creșterea generalizată a prețurilor din economiei și


scăderea puterii de cumpărare a banilor, fiind interpretată adesea ca fiind rezultatul
dezechilibrului la nivelul pieței monetare dintre oferta de monedă și cantitatea de
bunuri/tranzacții dintr-o economie.

10.6.1. Teoria cantitativă a banilor și cauzele inflației


Conform teoriei clasice/teoriei tranzacționale, masa monetară se află într-o
relaţie directă cu PIB-ul nominal/valoarea tranzacțiilor și într-o relaţie inversă cu
viteza de circulaţie a banilor. Viteza de circulaţie a banilor se măsoară prin numărul
de tranzacţii la care este folosită o unitate monetară.
P×Y
M= V

M = masa monetară
Y = PIBreal
V = viteza de circulaţie a banilor
P = Deflatorul PIB (Indicele General al Prețurilor – IGP)
PIB nominal
PIBreal = IGP
P x Y = PIBnominal
Extrăgând prețurile din relația de mai sus, rezultă:
M ×V oferta de monedă
P= Y => Deflatorul PIB = cantitatea de bunuri

Cauzele inflației
 Creșterea ofertei de monedă, ca urmare a unei politici monetare
expansioniste, care determină creșterea cererii agregate din economie, fără a
exista o creștere (proporțională) a producției reale – inflație prin cerere
 Scăderea cantității de bunuri, ca urmare a reducerii ofertei agregate pe
termen scurt (majorarea CTM, de exemplu), la aceeași ofertă de monedă –
inflație prin ofertă

10.6.2. Măsurarea inflației


Determinarea ratei inflaţiei dintr-o ţară se poate realiza cu ajutorul unor
indici de preţ, dintre care cei mai importanţi sunt indicele preţurilor bunurilor de
consum (IPC) și deflatorul PIB (IGP). Dintre aceştia, cel mai utilizat indice
pentru inflaţie este indicele preţurilor bunurilor de consum, care se determină
astfel:

Rata inflației = IPC – 100% = procentul de modificare a prețurilor bunurilor


de consum față de o perioadă de referință.
Dezinflaţia = reprezintă procesul de încetinire a creșterii prețurilor.
Dacă Ri ↓ de la 8% la 6% => preţurile cresc mai puţin comparativ cu perioada
anterioară. (Preţurile NU scad)!
Deflaţia = procesul de scădere a preţurilor
Dacă prețurile bunurilor de consum ↓ => IPC < 100% => Rinflaţiei < 0

Diferenţele dintre IGP şi IPC


IGP – indicele general al preţurilor (Deflatorul PIB) – evidenţiază evoluţia
preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor finale realizate de către agenţii economici
interni.
IPC – indicele preţurilor de consum (utilizat de către Institutul Naţional de
Statistică și de către BNR pentru a calcula rata inflaţiei în România) – surprinde
evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor finale achiziţionate de către populaţie
(bunuri alimentare, nealimentare şi servicii).
Exemple de diferenţe:
a) Preţul bunurilor industriale produse în România se va reflecta în IGP şi nu în
IPC (populaţia nu achiziţionează utilaje);
b) Preţul bunurilor alimentare importate de către România se va reflecta în IPC
şi nu în IGP (consumăm acele bunuri, care nu sunt produse în România);
c) Deprecierea monedei naţionale se va reflecta atât în IGP (deoarece va scumpi
materiile prime importate necesare pentru producţia internă), cât şi în IPC
(deoarece creşte şi preţul bunurilor de consum importate).

Calculul IPC
IPC se calculează pe baza elementelor care intră în consumul direct al
populaţiei (bunuri alimentare, bunuri nealimentare și servicii) şi exclude:
 consumul din resurse proprii reprezentând contravaloarea cantităţilor de
produse consumate de populaţie provenite din alte surse decât din cumpărări
 cheltuielile cu caracter de investiţii şi acumulare (cumpărarea de locuinţe,
materiale de construcții utilizate la construirea de noi locuințe sau efectuarea
de reparații capitale la locuințele vechi), rate de asigurare, amenzi, jocuri de
noroc, impozite etc.;
 cheltuieli aferente plăţii muncii pentru producţia gospodăriei (arat, semănat,
prăşit, îngrijirea grădinilor şi livezilor de pomi, a viilor, strângerea recoltelor,
cositul fânului, tratamentul medical al animalelor etc.).
 IPC exclude cheltuielile cu dobânda și de credit, referindu‐se la ele ca la un
cost de finanțare, nu ca la o cheltuială de consum.
IPC=∑ gi ∙ IP i

- gi – reprezintă ponderea bunului i în totalul cheltuielilor de consum


- IPi – reprezintă indicele prețurilor bunului i în prezent relativ la o
perioadă de referință.
Ponderile utilizate pentru calculul IPC sunt obţinute din Ancheta Bugetelor
de Familie (ABF) şi rezultă din structura cheltuielilor medii lunare efectuate de o
gospodărie pentru cumpărarea bunurilor alimentare și nealimentare şi pentru plata
serviciilor necesare satisfacerii nevoilor de trai.
IPC – aprilie 2020
Comunicat INSSE – 13 mai 2020
https://insse.ro/cms/ro/content/indicele-pre%C8%9Burilor-de-consum-ipc-57
Bunuri alimentare Bunuri Servicii
nealimentare
Ponderi în coșul de 31,32% 48,37% 20,31%
consum
Indicele prețurilor
aprilie 2020/martie 101,27% 99,67% 100,00%
2020
Indicele prețurilor
aprilie
104,42% 99,54% 101,17%
2020/decembrie
2019
Indicele prețurilor
aprilie 2020/aprilie 105,72% 100,53% 103,06%
2019

IPC (aprilie 2020/martie 2020) = 31,32%*101,27% + 48,37%*99,67% +


20,31%*100,00%
= 100,24%
=> prețurile au crescut cu 0,26% în aprilie 2020

față de luna martie 2020


Similar, se vor calcula IPC (aprilie 2020/decembrie 2019) și IPC (aprilie
2020/aprilie 2019), rezultând:
 Prețurile au crescut cu 1,42% în aprilie 2020 relativ la decembrie 2019
 Prețurile au crescut cu 2,68% în aprilie 2020 relativ la aprilie 2019

luna anterioară=100

aprilie-20
 
Total IPC exclusiv băuturi alcoolice şi tutun 100,26
Total IPC exclusiv combustibili 100,52
Total IPC exclusiv produsele ale căror preţuri sunt reglementate 100,29
Total IPC exclusiv legume, fructe, ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt
100,29
reglementate*
Total IPC exclusiv legume, fructe, ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt
100,30
reglementate*, băuturi şi tutun
TOTAL 100,26

Bunurile care au contribuit cel mai mult la majorarea prețurilor din aprilie
2020 cu 1,42% față de luna decembrie 2019

Contribuții la inflația totală


Categorii (puncte procentuale)

0,29%
Alte legume și conserve de legume
Tutun, ţigări 0,29%
Fructe proaspete 0,19%
Cartofi 0,10%
Carne de porcine 0,08%
Pâine 0,08%
Citrice şi alte fructe meridionale 0,08%
Preparate din carne 0,08%
Apă, canal, salubritate 0,06%
Lapte – total 0,04%
Brânză – total 0,04%
Energie electrică 0,03%
Articole de igienă, cosmetice 0,03%
Carne de pasăre 0,03%
Ouă -0,02%
Combustibili -0,73%