Sunteți pe pagina 1din 5

4 coincidențe absolut bizare din

istoria omenirii!
Unii cred în coincidenţe, alţii au credinţa că totul se întâmplă cu
un scop. Totuşi, unele coincidenţe sunt atât de bizare, încât te întrebi
dacă ciclicitatea vieţii nu are un simţ al umorului, uneori macabru.
Napoleon și Hitler
Cele mai importante personaje ale istoriei sunt cu siguranță
Napoleon și Hitler. Dacă la prima vedere, cei doi nu par să aibă foarte
multe lucruri în comun, după o analiză minuțioasă, realizăm că
lucrurile stau cu totul altfel. Fără îndoială, cei doi bărbaţi s-au ridicat
din necunoscut și au uimit întreaga lume prin victoriile or de
distrugere.
Ținta lor supremă a fost Rusia, Napoleon atacând-o din motive
pur personale sau chiar din orgoliu, în timp ce Hitler a dorit
„distrugerea bolșevismului pentru ca Europa să poată trăi”.
Chiar dacă scopurile au fost sensibil diferite, ambii zei ai
războiului au fost înfrânți în Rusia și poate că cel mai important
inamic al lor nu a fost armata rusă, ci vastul teritoriu pe care se
întinde această țară. Similitudinile și coincidențele între viața lui
Napoleon și a lui Hitler sunt de-a dreptul fascinante. Pe lângă faptul
că cei doi nu au ascultat de generalii lor când au luat decizia să atace
Rusia, mai există și alte coincidențe stranii.
Napoleon s-a născut în anul 1760, în timp ce Hitler în 1889, la o
diferență de 129 de ani.
Napoleon a intrat în Viena în 1812 și bineînțeles că Hitler a plecat
din același oraș 129 de ani mai târziu, adică în 1933.
Napoleon a venit la putere în 1804, iar Hitler în 1933, la 129 de
ani diferență.
Napoleon a pierdut războiul în 1816, iar Hitler la o diferență de
129 de ani, adică în 1945.
Aceste lucruri par surprinzătoare? Cu siguranță că da, dar
coincidențele nu se termină aici, pentru că ambii au atacat Rusia la 52
de ani și au pierdut războiul la 56 de ani.
Mulţi cercetători au găsit asemănări între locurile de naştere ale
lui Napoleon şi Hitler. Corsica a devenit teritoriu francez cu câteva
luni înainte de naşterea lui Napoleon. Austria a devenit o parte din
Germania, ca urmare a anexării acesteia din 12 martie 1938.
Aceste fapte sunt de-a dreptul incredibile și asemănarea dintre
Napoleon și Hitler este una care pare desprinsă din cărțile SF.
Probabil că aceasta este și cauza pentru care ambii au fost numiți și
Antihrişti. Probabil ca acest număr, 129, are o semnificație aparte
pentru cei doi zei ai războiului, pentru că este numărul care pur și
simplu i-a așezat unul lângă celălalt.
Lincoln și Kennedy
Un studiu asupra vieţii şi morţii violente al preşedinţilor americani
Abraham Lincoln şi John F. Kennedy scoate la iveală unele
coincidenţe remarcabile. Eminentul matematician şi profesor Jan
Stewart nu este convins că paralelele sunt altceva decât o pură
coincidenţă, însă recunoaşte că nu putem înţelege şi explică absolut
tot ce se întâmplă în univers. Iar în acest caz, se arăta el de acord,
circumstanţele sunt foarte interesante.
o -Numele lui Lincoln are 7 litere,
-Numele lui Kennedy are 7 litere.
o -În numele lui Lincoln si Kennedy vocalele și consoanele sunt în
exact aceeași poziție, în ordinea c,v,c,c, v,c,c.
o Lincoln a fost ales în Congres în 1846,
-Kennedy a fost ales în Congres în 1946.
o -Lincoln a fost ales președinte în 1860,
-Kennedy a fost ales președinte în 1960.
o -Kennedy avea o secretară pe nume Lincoln.
o -Lincoln a fost atacat imediat după inaugurare,
-Kennedy a fost atacat imediat după inaugurare.
o -Lincoln a ordonat Trezoreriei să tipărească banii.
-Kennedy a ordonat Trezoreriei să tipărească banii.
o -Se poate ca bancherii internaționali să fi aranjat asasinările lui
Lincoln și Kennedy.
o -Lincoln le-a redat negrilor libertatea și a legalizat egalitatea,
-Kennedy a întărit egalitatea negrilor.
o -Lincoln a plecat de la Adresa din Gettysburg pe 19 noiembrie
1863,
-Kennedy a fost asasinat pe 22 noiembrie 1963.
o -Lincoln a fost iubit de oameni și urât de instituție,
-Kennedy a fost iubit de oameni și urât de instituție.
o -Lincoln a fost succedat, după asasinare, de vice-președintele
Johnson,
-Kennedy a fost succedat, după asasinare, de vice-președintele
Johnson.
o -Andrew Johnson s-a născut în 1808,
-Lyndon Johnson s-a născut în 1908.
o -Numele lui Andrew Johnson are 13 litere,
-Numele lui Lyndon Johnson are 13 litere.
o -Lincoln stătea lângă soția lui când a fost împușcat,
-Kennedy stătea lângă soția lui când a fost împușcat.
o -Rathbone, care era cu Lincoln când a fost împușcat, a fost rănit
(fiind înjunghiat)
-Connally, care era cu Kennedy când a fost împușcat, a fost rănit
(fiind împușcat)
-Numele lui Rathbone are 8 litere.
-Numele lui Connally are 8 litere.
o -Soția lui Lincoln i-a ținut capul în poală după ce a fost împușcat,
-Soția lui Kennedy i-a ținut capul în poală după ce a fost
împușcat.
o -Lincoln a fost împușcat într-o vineri,
-Kennedy a fost împușcat într-o vineri.
o -Lincoln a fost împușcat într-un teatru numit Ford,
-Kennedy a fost împușcat într-o mașină făcută de Ford. Numele
mașinii era Lincoln.
o -Bodyguardul lui Lincoln nu era la postul său la ușa lojei de la
teatru a Președintelui.
-Bodyguarzii lui Kennedy nu erau la posturile lor langă treptele
mașinii Președintelui.
o -Lincoln a fost împușcat într-un teatru și asasinul său a fugit
într-un depozit,
-JFK a fost împușcat dintr-un depozit și presupusul său criminal
a fugit într-un teatru.
o -Asasinul lui Lincoln avea un nume format din trei cuvinte, John
Wilkes Booth,
-Presupusul asasin al lui Kennedy avea un nume format din trei
cuvinte, Lee Harvey Oswald.
o -Numele lui John Wilkes Booth are 15 litere.
-Numele lui Lee Harvey Oswald are 15 litere.
o -Lincoln nu a murit imediat după ce a fost împușcat.
– Kennedy nu a murit imediat după ce a fost împușcat.
Coincidența lui Poe
În secolul al XIX-lea, faimosul scriitor de povestiri horror, Egdar
Allan Poe, a scris o carte intitulată „Povestirea lui Arthur Gordon
Pym”. Cartea era despre patru supraviețuitori ai unui naufragiu, care
s-au aflat timp de mai multe zile într-o barcă, înainte de a se decide să
moară și să-l mănânce pe asistentul al cărui nume era Richard Parker.
Câțiva ani mai târziu, în 1884, iola cu rame, Mignonette, a naufragiat,
cu numai patru supraviețuitori, care s-au aflat într-o barcă timp de mai
multe zile. Într-un final, cei trei membri seniori ai echipajului au
recunoscut că l-au omorât și l-au mâncat pe asistent. Numele
asistentului-camerist era… Richard Parker.
Morgan Robertson a prevăzut tragedia Titanicului?
Autorul a scris o carte intitulată „Inutilitate sau Scufundarea
Titanului” în care este vorba despre scufundarea unui vas
nescufundabil. Coperta este destul de clară în ceea ce privește
subiectul. Chiar dacă s-au făcut zeci de filme, cartea lui Robertson a
fost prima care a tratat subiectul unui vas „indestructibil” care s-a
scufundat.
Cartea a fost publicată în 1898, cu 14 ani înainte ca Titanicul să fie
terminat de construit. Asemănările dintre cartea lui Morgan și cazul
Titanicului sunt atât de mari încât unii se întreabă dacă nu cumva
nava a fost construită după carte și pentru a îi face autorului în ciudă.
Titanul a fost descris ca „cea mai mare navă plutitoare și cea mai
mare creație a omului, egalul unui hotel de 5 stele și nescufundabil”.
Ambele nave au fost construite din oțel și s-au scufundat după ce
s-au lovit de un ghețar în Atlantic, în miezul nopții, în aprilie. În 1912
Robertson a republicat cartea pentru ca lumea să vadă că el o
scrisese înainte ca Titanicul să fie construit și demolat de un iceberg.
Chiar dacă romanul are câteva coincidențe ciudate cu realitatea, sunt
câteva lucruri la care autorul a dat greș: Titanicul nu s-a lovit de
iceberg la 400 de mile de Newfoundland cu viteza de 22 de noduri, ci
la 22,5.
Cele mai ciudate lucruri din carte au devenit realitate după mai
multe vizite la locul de prăbușire al Titanicului.