Tema 12

Deficitul bugetar

Instrumentele fiscal bugetare sunt foarte diversificate, din categoria acestora făcând parte şi
deficitul bugetar şi datoria publică. Dar aceşti doi indicatori bugetari trebuie analizaţi în
corelaţie cu PIB.
Cea mai simplă „definiţie” a deficitului bugetar, arată că acesta apare ca un sold negativ al
bugetului analizat, între veniturile încasate şi cheltuielile efectuate la nivelul unui exerciţiu
financiar.
În literatura de specialitate, autori precum Dornbusch şi Fischer (1990), reliefau posibilitatea
ca responsabilii politicilor publice să apeleze la finanţarea deficitului bugetar printr-o serie de
modalităţi şi anume:
 prin reducerea cheltuielilor bugetare;
 prin creşterea veniturilor fiscale;
 prin emisiune monetară;
 prin apelarea la împrumuturi interne şi externe, generatoare de datorie publică.
Fiecare modalitate de finanţare a deficitului este controversată. Nu există o metodă mai bună
sau mai rea, pentru fiecare există argumente pro şi contra în funcţie de specificul economic,
politic şi social unde se aplică.
Deficitul bugetar, din alt punct de vedere, poate fi acoperit prin apelarea de împrumuturi de
la instituţii financiare internaţionale, bănci comerciale, agenţi economici sau chiar de la
populaţie.
Într-o economie în plină dezvoltare, este important ca măsurile de politică fiscală, bugetară şi
monetară să menţină constant gradul de îndatorare pe termen lung, astfel că volumul datoriei
publice să crească în acelaşi ritm cu PIB nominal. Deficitul bugetar care va asigura stabilitatea
raportului dintre datorie şi PIB este egal cu produsul dintre volumul datoriei publice şi rata de
creştere a PIB nominal, şi anume:

Deficit bugetar = z × Datorie publică

unde:
z = rata de creştere a PIB nominal;
z = rata de creştere a PIB real + rata inflaţiei.
Conform constrângerii bugetare pe termen scurt,

Deficit bugetar = i × Datorie publică + Cheltuieli primare

– Venituri fiscale
unde:
i = rata nominală a dobânzii;
cheltuieli primare = cheltuieli totale guvernamentale – cheltuieli cu dobânzile
aferente datoriei publice.
Deficitul bugetar este influenţat de rata inflaţiei şi rata dobânzii, dar pe termen lung, pentru o
stabilitate financiară la nivelul statului trebuie avute în vedere costul real al împrumuturilor şi
rata de creştere a economiei.
Deficitele bugetare cronice şi un nivel ridicat al datoriei publice au un impact negativ asupra
creşterii economice.
În literatura de specialitate şi în practica instituţiilor financiare internaţionale precum Banca
Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, se folosesc mai mulţi indicatori pentru măsurarea
deficitului bugetar sau soldului bugetar.
Cel mai utilizat indicator este soldul bugetar convenţional, care reprezintă totalitatea
resurselor utilizate de guvern pe parcursul unui an fiscal, folosite pentru finanţarea părţii de
cheltuieli rămasă neacoperită de venituri.
Banca Mondială defineşte soldul convenţional ca diferenţă dintre cheltuieli (exemplu:
cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu bunurile şi serviciile, cheltuieli de capital, cheltuieli cu
dobânzile la datoria publică, transferurile şi subvenţiile) şi următoarele venituri (impozite şi taxe,
grant-urile primite de la instituţiile financiare, venituri din vânzarea unor active, venituri proprii
ale întreprinderilor cu capital de stat).
Avand in vedere cele prezentate, soldul bugetar convenţional sau deficitul convenţional,
reprezintă diferenţa dintre veniturile totale şi cheltuielile totale, diferenţă care va trebui finanţată
pe baza apelării la împrumuturi publice. De precizat că aceste cheltuieli totale trebuie să includă
cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice dar nu şi ratele de rambursat în contul datoriei
publice.
Măsurarea dezechilibrului financiar public se face pe baza mai multor tipuri de solduri
bugetare sau deficite bugetare, soldul convenţional fiind punctul de plecare în calculul acestora.
 În România, Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României calculează şi
raportează anual următoarele deficite bugetare:
 deficitul/excedentul bugetului general consolidat sau deficitul/excedentul convenţional;
 deficitul/excedentul primar;
 deficitul/excedentul structural;
 deficitul/excedentul de cont curent;
 deficitul/excedentul operaţional.

Deficitul bugetului general consolidat (deficitul convenţional), exprimă în sens larg,

dezechilibrul financiar dintre resursele şi nevoile sectorului public. Se calculează ca diferenţă
între veniturile bugetului general consolidat şi cheltuielile aferente acestui buget.
Deficitul/excedentul primar se calculează scăzând din deficitul bugetului general consolidat
cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice. Este un indicator utilizat pentru analiza
sustenabilităţii politicilor fiscale şi bugetare.
Deficitul/excedentul structural – exclude din deficitul convenţional încasările din
privatizare, care sunt considerate surse de finanţare şi nu de venit. Mărimea şi structura
deficitului structural sunt stabilite de Banca Naţională a României, care le dă şi publicităţii.
Este un indicator folosit în procesele de ajustare fiscală şi în numeroase studii privind
sustenabilitatea politcilor fiscale şi bugetare.
Deficitul/excedentul de cont curent – se determină ca diferenţă între veniturile curente şi
cheltuielile curente ale bugetului. Măsoară gradul de economisire a guvernului.
Deficitul/excedentul operaţional – se calculează ca diferenţă între soldul convenţional şi
componenta inflaţionistă a cheltuielilor cu dobânzile (sau mai poate fi definit ca deficitul primar
plus dobânda reală plătită în contul datoriei publice interne). Este un indicator ce reflectă
impactul politicii fiscale în perioadele cu inflaţie ridicată.
Exista o preocuparea permanentă a statelor de a-şi menţine nivelul deficitului bugetar
conform cerinţelor Tratatului de la Maastricht din februarie 1992 şi a Pactului de Stabilitate şi
Creştere Economică adoptat în 1997.
Bibliografie selectiva

Vacarel, I. si colectivul (2007), Finante publice, EDP, Bucuresti

Mosteanu, T. si colectivul (2008), Finante publice, Note de curs si aplicatii pentru seminar,
Editia a III a, Editura Universitara, Bucuresti
Gherghina, R., Cretan, G. (2012), Finante, Editura Universitara, Bucuresti
Postole, M. (2011), Managementul datoriei publice, Editura Economica, Bucuresti