PR-ul reprezintă totalitatea eforturilor îndreptate spre schimbarea convingerilor şi atitudinii societăţii,

precum şi activităţile legate de armonizarea intereselor unei organizaţii cu cele ale publicului, ale
societăţii şi viceversa.”

Mass-media reprezintă partenerul constant de comunicare al structurilor de relaţii publice. Prin

intermediul acestora, organizaţiile se adresează tuturor categoriile de public enunţate mai sus. În acelaşi
timp, mass-media se constituie ca un public distinct, în calitate de vector al conţinuturilor informative
ale organizaţiilor. Comunicarea cu mass-media are calitatea de a acoperi şi de a unifica toate categoriile
de public, prin gradul extrem de ridicat de adresabilitate, prin aria de acoperire şi prin tehnicile de
comunicare pe care le pune în operă.

Relaţiile Publice în sfera politică reprezintă o gamă de activităţi, legate de organizarea şi gestionarea
campaniilor politice. Un teren fertil pentru utilizarea PR-ului politic îl reprezintă, ineluctabil, campaniile
electorale, ca fiind un amplu proces socio-cultural. Din aceste considerente deseori PR-ul este confundat
cu tehnologiile electorale şi considerate noţiuni similare. În consecinţă, conceptul de PR politic de cele
mai dese ori este redus la diversitatea activităţilor de formare a staff-urilor electorale, elaborarea
textelor de publicitate şi agitaţie electorală, diversele activităţi organizatorice şi de mobilizare pe
teritoriu. Din punctul nostru de vedere, PR-ul politic reprezintă o formă specifică de organizare a
procesului de comunicare în masă, adică o componentă a managementului comunicaţional, în sfera
politicii.

Studiile apărute pe această temă relevă contributia internetului la o mai bună informare a cetătenilor şi
la o mai mare transparentă a actiunii publice, precum şi faptul că favorizează tipuri de comunicare pe
care celelalte mijloace - considerate de acum traditionale - nu le pot simula. Într-un astfel de studiu,
intitulat Internetul şi practicile politice apărut în 2003, Thierry Vedel arată că fată de mijloacele de
informare existente, internetul prezintă patru avantaje principale: diminuarea costurilor de difuzare şi
stocare a informatiilor; accesul direct la textele originale şi integrale ale discursurilor, declaratii, diferite
rapoarte, etc. la informatia primară, utilizatorii de internet putând consulta şi formula propria opinie,
fără medierea altor factori; posibilitatea de cercetare personalizată în vederea constituirii unei baze de
date proprii, realizată pe baza perceptiilor şi clasificărilor personale; diversificarea surselor de informare,
internetul fiind o retea descentralizată în care se poate intra printr-o mare varietate de căi. În acest fel,
el poate scăpa controlului autoritătilor politice dintr-o anumită tară, existând totodată posibilitatea ca
atunci când nu este autorizat să poată fi instalat într-o altă tară.

Internetul stimulează dezbaterea politică făcând posibilă organizarea de discutii în forumuri, mesagerii,
sau blog-uri (liste de difuzare). Internetul poate favoriza constructia sau lărgirea unui spatiu public
riguros şi deschis, în măsură să asigure exprimarea ideilor ce nu se pot manifesta în cadrul institutional al
democratiei reprezentative sau în cadrul teritorial al statelor – natiuni. În acest sens, internetul este
potential deschis curentelor de opinie slab reprezentate sau nereprezentate în sistemele politice, care
pot înscrie pe agenda publică unele aspecte neabordate de partide sau de media. Forum-urile de
discutie de pe internet reprezintă o modalitate de a organiza adevărate dezbateri. Acest forum devine
un adevărat loc al libertătii şi al autenticitătii, în care fiecare individ se poate exprima liber, sincer şi fără
constrângerile impuse de viata institutională sau imaginea sa socială. Internetul transcende frontierele
geografice, sociale, culturale sau religioase, punând în contact indivizi de conditie diferită care fără acest
sistem nu ar fi avut posibilitatea materială de a intra în contact. În acest cadru, internetul devine locul de
percepere şi confruntare a unor idei noi, a unor noi moduri de gândire şi nu în ultimul rând un loc de
întelegere a punctelor de vedere exprimate de ceilalti. În legătură cu stimularea dezbaterii politice pe
care oferită de internet, mai pot fi aduse în sprijin următoarele argumente: participarea la forumuri
generează legături sociale şi condensează identitătile colective; forumurile reprezintă un loc de
autoreglare, internetul fiind perceput ca un spatiu de dezbatere ale cărui reguli sunt inventate şi
produse în comun de către ansamblul participantilor săi, aşa cum o dovedesc codurile de bună conduită
pe care internatii le elaborează pentru reglementarea schimburilor relatiilor dintre ei; ca urmare
internetul este prezentat ca un vector pedagogic care te învată principiul însuşi al dialogului. Internetul
constituie o modalitate deosebit de sugestivă de vitalizare a actiunii colective, de mobilizare politică,
deoarece facilitează regruparea politică, permitând indivizilor animati de un interes comun, dar izolati să
intre în contact şi să formeze un grup de apărare sau de presiune. Totodată, internetul diminuează
costurile de coordonare care frânează în mod normal angajarea politică a indivizilor, sprijinindu-i să se
pună de acord şi să elaboreze o strategie de actiune, fără a se deplasa din zona de origine. În acest sens,
internetul poate favoriza emergenta unor noi forte politice sau sociale, care până la acea dată erau
marcate de absenta unei structuri eficiente de coordonare. Tot pe această linie se înscrie şi ecoul pe care
internetul îl dă actiunii colective. El permite fortelor politice şi grupărilor de interes de a difuza în rândul
opiniei publice programul, revendicările sau pe reprezentantii lor fără a fi confruntati cu filtrul pe care îl
exercită media. Internetul favorizează o interactiune mai strânsă între guvernanti şi guvernati, în sensul
că el poate servi drept suport unei mai mari transparente a actiunii publice. Această transparentă
reprezintă în acelaşi timp conditia, mijlocul şi scopul democratiei. Ea permite verificarea respectării
principiilor înseşi ale democratiei, corespunde unui drept de control al societătii civile asupra sistemului
politic şi este de natură să amelioreze calitatea proceselor de decizie. În această perspectivă, accesul mai
larg la informatie şi la datele publice, pe care îl permite internetul, trebuie sa fie în consens cu nevoia de
transparentă, sustinută de vointă politică, codificată prin legi care să definească precis natura datelor
publice ce trebuie conservate sub formă electronică precum şi modalitătile de consultare a acestora. Pe
această latură a relaŃiilor mai strânse dintre guvernati şi guvernanti se înscrie şi aprecierea, potrivit
căreia internetul constituie un instrument prin care aleşii şi guvernanŃii pot cunoaşte mai bine
solicitările şi punctele de vedere ale cetătenilor. În acest sens, au fost create site-uri web cu scopul de a
colecta solicitările sau revendicările populaŃiei în legătură cu anumite informatii, probleme, proiecte
etc. şi de a inaugura un dialog „electronic” cu guvernantii.

Partidele politice din spaţiul post-sovietic, abia din anii '90 au realizat oportunităţile industriei PR în
competiţiile electorale.87 PR-ul a devenit, în consecinţă, o parte esenţială a proceselor şi transformărilor
politice. Spre deosebire de PR comercial sau cel instituţional, PR-ul politic este mai spectaculos şi miza
care se pune pe el - mai mare. În general, construcţia unui brand de imagine începe cu PR-ul. O
campanie PR dă conţinut, verbalizează brandul, explicându-l şi încurajând mass-media să scrie despre
„produs”. PR-ul îşi propune ca mesajele lansate să ajungă la liderii de opinie care mai apoi vor influenţa
segmente electorale importante. Spre deosebire de publicitatea politică, PR-ul este mai ieftin.88 În
sfârşit, PR-ul este creativ: presa scrie despre ceva nou, nu despre ceva „mai bun”89.
PR, punând în aplicare canalele media, şi spre deosebire de publicitatea politică, se bucură de o mai
mare credibilitate. Nu în zădar, PR-ul mai este supranumit în unele surse „arma prezentului”. Asta
pentru că descrie „realitatea” aşa cum este ea. PR politic reprezintă totalitatea tehnicilor de promovare
a „produsului” politic. Spre deosebire de publicitate, pentru atingerea unui obiectiv, PR are nevoie de o
strategie pe termen lung, de aceea un principiu fundamental al campaniei de PR politic îl constituie
coerenţa: pasul 1, pasul 2, pasul 3 etc.

Cercetătorul rus A.Ciumikov lansează o definiţie foarte realistă şi pragmatică: „PR-ul reprezintă un set de
activităţi informaţional – analitice şi organizaţional-tehnologice, ce au ca obiectiv armonizarea relaţiilor
multilaterale în cadrul unui proiect, precum şi a raportului dintre membrii acestui proiect şi mediul social
în vederea implementării cu succes a proiectului în cauză. Prin urmare, determinantele noţiunii devin 2
elemente: armonizarea (1) şi activităţile informaţional-tehnologice (2). PR-ul este o activitate bine

Punerea în practică a tehnologiilor de PR „negru” reprezintă tendinţa de expansiune a manipulării

opiniei publice în societăţile contemporane. Ar fi, astfel, profund eronat să afirmăm că manipularea este
un element al comunicării politice emergent sistemelor totalitare. Fenomenul manipulării persistă şi în
societăţile democratice, mai preponderent - în timpul competiţiilor electorale, în special, care includ pe
agenda politică şi aceste tehnologii reprobabile

Controversele PR-ului „negru”.

Practica a demonstrat deja că nici o campanie electorală nu este lipsită de aplicarea unor tehnologii
„murdare”, care au drept scop demoralizarea oponenţilor politici şi „ruperea” electoratului fluid de la
aceştia. Strategia elaborării imaginii negative se bazează pe identificarea punctelor slabe ale adversarului
politic, ce urmează a fi atacate cu multă hotărâre în timpul întâlnirilor electorale, cît şi prin intermediul
mass media. Este important să se ştie, că o campanie negativă nu va pune miză pe „nucleul dur„ de
votanţi ai unui subiect electoral. Acesta oricum nu dă crezare informaţiilor de acest gen şi rămâne fidel
„vechiului„ stăpân. De regulă, autorii campaniilor negative pot miza pe următoarele avantaje:

- devierea contracandidatului de la discursul iniţial;

- propria popularizare şi posibilitatea menţinerii în atenţia electoratului o perioadă mai îndelungată; -

posibilitatea reducerii credibilităţii adversarului.

Nu sunt excluse însă nici riscurile PR-ului negativ. Deseori descurajarea electoratului indecis prin
aplicarea tehnicilor „murdare” oferă un rezultat opus celui aşteptat. „Mersul prea departe”, depăşirea
bunului simţ, poate starni simpatie faţă de cel incriminat. În sfârşit, vor remarca şi faptul că orice
competiţie electorală cu aplicarea tehnologiilor de PR „negru” reflectă nu numai spiritul politic al unei
societăţi, opţiunile şi antipatiile acesteia, dar reprezintă şi o oglindă, o unitate de măsură a eticii şi
moralei care mai are imunitate în acest mediu social.

Bibliografie:

Agel W. Public Realtions. Strategies and Tactics. – Harper Cillins Publishers Inc.,1992.
Lebedeva T. Arta de a seduce. – Iaşi, Institutul European, 1999.

Cathala H. P. Epoca dezinformării. – Prahova: Antet XX Press, 1999.

Internetul reprezintă un mediu relativ nou de comunicare, care ne permite să facem schimb de
informație la distanțe foarte mari într-un timp redus.

Relaţiile publice reprezintă ansamblul de strategii şi tehnici de comunicare ale organizaţiilor în interiorul
acestora şi în exteriorul lor, desfăşurate în scopul adaptării organizaţiei la schimbările din mediul social.

Mass-media reprezintă partenerul constant de comunicare al structurilor de relaţii publice. Prin

intermediul acestora, organizaţiile se adresează tuturor categoriile de public enunţate mai sus. În acelaşi
timp, mass-media se constituie ca un public distinct, în calitate de vector al conţinuturilor informative
ale organizaţiilor. Comunicarea cu mass-media are calitatea de a acoperi şi de a unifica toate categoriile
de public, prin gradul extrem de ridicat de adresabilitate, prin aria de acoperire şi prin tehnicile de
comunicare pe care le pune în operă.