FUNCȚIA DE REPRODUCERE, sinteză cl.

a X a

Asigură perpetuarea speciilior și înmulțirea indivizilor; se manifestă la maturitatea biologică a

indivizilor și se realizează asexuat (fără celule sexuale sau gameți) și sexuat ( cu celule sexuale).

A. Reproducerea la plante: - asexuată și sexuată.

Reproducerea asexuată- fără fecundație, se realizează specializat prin spori sau nespecializat,
(vegetativ), prin organe, țesuturi, fragmente de organe. Sporii sunt prezenți la alge,
ciuperci ,mușchi, ferigi, ei rezultă prin diviziune celulară (meioză), vezi fig. 135, pag. 93 din
manual. Sporii pot fi imobili (alge roșii) sau mobili (zoospori), de ex . la ciuperci, mușchi,
ferigi. Înmulțirea vegetativă –se poate face natural prin înmugurire, de ex. la drojdii, la
grâușor (Ficaria verna), bulbi (ceapă, usturoi, viorea, zambilă,crin, ghiocel), rizomi (ferigă,
lăcrămioară, mentă, iris, sparanghel, pir, pecetea lui Solomon), tuberculi (cartof, cartof
dulce), rădăcini tuberizate (dalie), stoloni sau tulpini târâtoare care sunt niște marcote
naturale (căpșun, Chlorophytum), despărțirea tufei la bujor, margaretă; prin drajoni (lăstari
ce se dezvoltă din muguri de pe rădăcini) la tei, măr, păr, prun, pălămidă etc și prin anumite
tehnici realizate de om, prin butășire, marcotaj , altoire și microbutășire.
Prin înmulțirea vegetativă, rezultă noi plante, care moștenesc programul genetic al
organismului parental (planta mamă), fără procese de recombinare genetică. Bulbii, rizomii și
tuberculii sunt tulpini subterane, care au muguri din care se pot dezvolta noi plante. Butașii
sunt fragmente de tulpină,lăstar, ramură, frunză, rădăcină, care sunt desprinși de planta
mamă și sunt puși în mediu umed, unde generează rădăcini adventive, apoi sunt plantați în
sol /nisip și vor dezvolta noi plante. Butașii de tulpină (fig. 136, pag. 94) sunt utilizați la vița
de vie, trandafir, salcie, cactus, mușcată, telegraf, coacăz roșu; ei trebuie să aibă 2-3 noduri
cu muguri, la cei verzi, se reduce numărul de frunze pentru a diminua transpirația. Butașii de
frunze se întâlnesc la ficus, begonie, Sansevieria zeylanica etc. Butășirea este o metodă
uzuală de înmulțire vegetativă, de asemenea și marcotajul, care constă în înrădăcinarea unor
fragmente vegetale (marcote), fără a fi separate de planta mamă. Partea de ramură
îngropată în pământ, va forma rădăcini adventive, apoi va fi separată ( de obicei, toamna) de
planta mamă și va evolua independent (vezi fig. 137, pag.94). Marcotajul se practică la vița
de vie , coacăz (se mușuroiește baza tufei). Altoirea (fig.138, pag.94) este utilă , mai ales, în
pomicultură, viticultură, floricultură și constă în îmbinarea a două plante : portaltoiul ce este
înrădăcinat și mai rezistent la factorii climatici și la dăunători și altoiul, planta care trebuie
înmulțită și utilă omului , datorită unor calități; pe această cale se pot obține și hibrizi
vegetativi. Cei doi parteneri se vor uni, dacă meristemele lor vin în contact , pentru formarea
legăturilor la nivelul vaselor conducătoare, de care depinde succesul altoirii, ce se poate face
în variate moduri ( în ochi, în despicătură și sub coajă). Microbutășirea utilizează meristeme
sau celule ca și butaș; celulele vegetale sunt tratate enzimatic, pentru distrugerea peretelui
celular, rezultând protoplaștii , care trec într-un mediu de cultură steril și cu o anumită
compoziție chimică, unde se vor înmulți (au însușirea de totipotență adică pot genera diverse
țesuturi) rezultând un nou organism. Înmulțirea vegetativă artificială prin tehnicile
enumerate (butășire, marcotaj, altoire, microbutășire) utilizată în legumicultură, floricultură,
pomicultură, permite creșterea mai rapidă a plantelor, decât prin semănat, îmbunătățirea
soiurilor existente și crearea de soiuri noi, mai productive.