Sunteți pe pagina 1din 23

CAPITOLUL III

CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE

1. Contractul de vânzare-cumpărare comercială

1.1. Noțiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială

Contractul de vânzare-cumpărare reprezintă actul juridic cel mai des întâlnit în activitatea
comercială, fiind obiectul unei ample reglementări legale. În Codul civil sunt cuprinse numai
anumite norme juridice prin care se reglementează aspecte specifice vânzării-cumpărării (art.
1650-1762): prețul vânzării, transferul dreptului de proprietate și al riscurilor, obligațiile părților
etc.

1.2. Comercialitatea contractului de vânzare-cumpărare

Sub aspectul structurii, vânzarea-cumpărarea comercială este similară vânzării-cumpărării


civile; în ambele cazuri este vorba de un contract prin intermediul căruia se transmite proprietatea
unui lucru în schimbul unui preț. Ceea ce deosebește vânzarea-cumpărarea comercială de cea civilă
este funcția economică a contractului și anume interpunerea în schimbul bunurilor. Această funcție
conferă vânzării cumpărării caracterul comercial. 1 Având în vedere aceasta deosebire exista reguli
speciale referitoare la obiectul și finalitatea vânzării-cumpărării comerciale.
a) Condițiile legale ale vânzării-cumpărării comerciale
Sunt considerate fapte de comerț cumpărările de producte sau de mărfuri spre a se revinde
fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria. Are aceeași
valoare și cumpărarea spre a se revinde, de obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit care circulă
în comerț. De asemenea, sunt fapte de comerț vânzările de producte, vânzările și închirierile de
mărfuri în natură sau. prelucrate și vânzările de obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit care
circulă în comerț, când au fost cumpărați în scop de revânzare sau închiriere .
Mărfurile sunt produse ale muncii destinate schimbului, prin vânzare-cumpărare.
Productele sunt produsele naturale ale pământului, care se obțin prin cultură sau exploatare directă
(de ex. cerealele, legumele, etc)sau produsele animalelor (laptele, lâna, etc.). Titlurile de credit
sunt înscrisuri în baza cărora titularii au calitatea să exercite drepturile specificate în cuprinsul lor.
Întrucât documentele încorporează drepturi, titlurile de credit pot fi obiect al dreptului de
proprietate, precum și al unor operații juridice, între care și vânzarea-cumpărarea.
Cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere, iar vânzarea este precedată de
o cumpărare făcută în scop de revânzare. Legea nu cere ca bunul cumpărat să fie vândut în forma
în care a fost cumpărat, bunul poate fi revândut și după ce a suferit unele transformări. 2
b) Trăsăturile caracteristice ale vânzării-cumpărării comerciale.
Trăsătura specifică a vânzării-cumpărării comerciale este intenția de revânzare;

1
Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte comerciale, vol. I, Ed. Universul Juridic,
București, 2001, p. 9;
2
Este cazul meseriașului care prelucrează materialul pentru a obține unui produs. Dacă meseriașul transformă
materialul procurat de client, este o locațiune de servicii. Actul este civil, iar nu comercial, deoarece nu este un act de
interpunere în circulație. Dacă meseriașul cumpără materialul și, după prelucrarea lui, vinde produsele rezultate, el
face un act de comerț - Camelia Toader, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, București, 2003, p. 9 ;
cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere, iar vânzarea este precedată de o
cumpărare făcută în scop de revânzare. Pentru a fi considerată o trăsătură distinctivă a vânzării-
cumpărării comerciale, intenția de revânzare sau închiriere trebuie să îndeplinească trei condiții:
a) intenția de revânzare sau închiriere trebuie să existe la data cumpărării
b) intenția de revânzare sau închiriere trebuie să fie exprimată de cumpărător, adică să fie
cunoscută de contractant;
c) intenția de revânzare sau închiriere trebuie să privească bunul cumpărat.

1.3. Definiția și caracterele juridice ale contractului pe vânzare-cumpărare


comercială

1.3.1. Definiție

Contactul de vânzare-cumpărare comercială este definit de dispozițiile art. 1650 Cod civil:
Vânzarea este acel contract prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să
transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se
obligă să îl plătească.

1.3.2. Caracterele juridice

Din definiție rezultă caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare comercială:


a) contractul este bilateral (sinalagmatic), adică dă naștere la obligații în sarcina ambelor
părți contractante;
b)contractul este cu titlu oneros, ceea ce înseamnă că ambele părți urmăresc obținerea unor
foloase patrimoniale;
c) contractul este comutativ; existența și întinderea obligațiilor asumate de către părți sunt
certe și cunoscute chiar de la momentul încheierii contractului;
d) contractul este consensual; se încheie prin simplul acord de voință al părților
contractante; vinderea este perfectă între părți "îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra
prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul nu se va fi numărat";
e) contractul este translativ de proprietate; prin contract se transmite dreptul de proprietate
asupra lucrului vândut de la vânzător la cumpărător.

1.4. Condițiile pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare comercial

Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare comercială, trebuie să îndeplinească


anumite condiții de existență:

1.4.1. Consimțământul părților. Promisiunea de vânzare

a) Consimțământul părților. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare comercială


implică un acord de voință al părților, în sensul transmiterii de la vânzător la cumpărător a dreptului
de proprietate asupra unui bun, în schimbul unui preț. Condițiile în care trebuie să se manifeste
voința părților pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare comercială sunt cele prevăzute
de lege pentru încheierea oricărui contract3.
3
Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Tratat, p. 42 și urm. ;
b) Promisiunea de vânzare.
Promisiunea unilaterală de vânzare. Primind oferta de vânzare a unui bun, beneficiarul
poate să o accepte, caz în care se încheie contractul de vânzare-cumpărare, sau poate să o refuze,
caz în care contractul nu se încheie, oferta putând fi făcută altei persoane.
Promisiunea bilaterala de vânzare. În cazul promisiunii bilaterale de vânzare, promitentul
se obligă să vândă, iar beneficiarul se obligă să cumpere un anumit bun, în baza unui contract de
vânzare-cumpărare care se va încheia în viitor. Promisiunea bilaterală de vânzare este un
antecontract prin care ambele părți se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare
având ca obiect bunul promis. (obligație "a face").

1.4.2. Capacitatea părților

Art. 1652 Cod civil stabilește principiul potrivit căruia “pot cumpăra și vinde toți cărora nu
le este oprit prin lege". Orice persoană care îndeplinește condițiile generale de capacitate privind
încheierea actelor juridice poate să încheie un contract de vânzare-cumpărare comercială, afară de
cazul când legea îi interzice încheierea unui atare contract. În materia vânzării-cumpărării
comerciale, capacitatea este regula, iar incapacitatea reprezintă o excepție care operează numai în
cazurile expres prevăzute de lege.
a) Incapacități speciale privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare
comercială.
a. l. Interdicția încheierii contractului de vânzare-cumpărare între soți;
a. 2. Interdicția încheierii contractului de vânzare-cumpărare între tutore și minorul de sub
tutela sa;
a. 3. Interdicția cumpărării de către mandatari a bunurilor pe care au fost împuterniciți să
le vândă;
a. 4. Interdicția cumpărării de către persoanele care administrează bunurile statului sau ale
unităților administrativ-teritoriale, precum și de către funcționarii publici, a bunurilor pe care le
administrează, respectiv a bunurilor care se vând prin mijlocirea lor;
a. 5. Interdicția încheierii contractului de vânzare-cumpărare de către persoanele care
îndeplinesc anumite funcții în organele statului ;
b) Interdicții speciale de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare comercială.
b. l. Interdicția încheierii de către prepus a unor operațiuni de natura comerțului cu care
este însărcinat;
b. 2. Interdicția încheierii de către asociații cu răspundere nelimitată a unor operațiuni care
ar atinge interesele societății comerciale.

1.5. Obiectul contractului

1.5.1. Lucrul vândut

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească lucrul vândut. . Contractul de vânzare-


cumpărare comercială poate avea ca obiect lucrurile mobile corporale sau incorporale, lucrurile
prezente ori viitoare, lucrurile determinate sau determinabile. Bunurile imobile nu pot constitui
obiectul contractului de vânzare-cumpărare comercială; actele de vânzare-cumpărare privind
aceste bunuri sunt acte juridice civile. Oricare ar fi lucrul vândut, pentru a fi considerat obiectul
obligației vânzătorului și, implicit, obiectul contractului de vânzare-cumpărare, el trebuie să
îndeplinească următoarele condiții: să se afle în circuitul civil4; să existe în momentul încheierii
contractului ori să existe în viitor; să fie determinat sau determinabil; să fie proprietatea
vânzătorului.

1.5.2. Prețul vânzării

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească prețul. Pentru încheierea contractului de


vânzare-cumpărare, părțile trebuie să cadă de acord nu numai asupra lucrului vândut, ci și asupra
prețului, care este obiectul prestației cumpărătorului5. Prețul este suma de bani pe care
cumpărătorul o dă vânzătorului în schimbul lucrului. Pentru a putea fi obiect al contractului de
vânzare-cumpărare, prețul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie stabilit în bani; să
fie determinat sau determinabil; să fie real.
a. Prețul să fie stabilit în bani. Legea nu prevede în mod expres o atare condiție. Este
îndeobște admis că stabilirea prețului în bani este de esența contractului de vânzare-cumpărare.
b. Prețul să fie determinat sau determinabil. Pentru a putea fi obiect al contractului de
vânzare-cumpărare, se cere ca prețul să fie precizat în contract. Prin stabilirea prețului se poate
cunoaște întinderea obligației asumate de către cumpărător. Prețul vânzării trebuie convenit de
către părți în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (art. 1662C. civ. ), respectiv
stabilirea prețului nu poate să depindă de voința exclusivă a uneia dintre părți și nici nu poate fi
lăsată la aprecierea ulterioară a părților
Prețul este determinat când în contract s-a precizat în concret suma de bani datorată pentru
lucrul vândut (de exemplu 10. 500 lei).
Prețul este determinabil în cazul când în contract s-au prevăzut anumite elemente cu
ajutorul cărora se va stabili în viitor cuantumul prețului6. Un contract care cuprinde un preț
determinabil este perfect valabil. Vânzarea pe un preț nedeterminat în contract este valabil dacă
părțile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urmă. Prețul vânzării poate fi determinat
de către părți și prin trimiterea la prețul legal, dacă un atare preț există;7
c. Prețul să fie real. Prețul în contractul de vânzare-cumpărare comercială, trebuie să fie
real, adică să existe efectiv și să se plătească de către cumpărător. Potrivit legii, prețul vânzării este
real dacă el este sincer și serios (art. 1660 C. civ. ). Elementele noțiunii de preț serios au caracterul
unei situații de fapt și deci ele sunt lăsate la aprecierea instanței judecătorești. Dacă prețul stabilit
de părți este fictiv sau derizoriu, contractul de vânzare-cumpărare este nul, deoarece obligația
cumpărătorului, în lipsa prețului sau a caracterului său derizoriu este fără obiect, iar obligația
vânzătorului este fără cauză.

1.6. Efectele contractului de vânzare-cumpărare comercială

Prin încheierea sa în condițiile legii, contractul de vânzare-cumpărare comercială produce


efecte juridice.
Principalul efect al contractului de vânzare-cumpărare îl constituie transmiterea dreptului

4
Francisc Deak, op. cit. , 2001, p. 47;
5
Ion Turcu, Liviu Pop, Contracte comerciale, vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 1997, p. 75-76;
6
de ex. , prețul vânzării va fi prețul pieței din luna octombrie 2019-Fr. Deak, Tratat, 2006, p. 84.
7
de ex. , arătarea actului normativ care stabilește prețul benzinei. Pentru a facilita încheierea contractului, se recunoaște
valabilitatea vânzării, chiar când prețul nu s-a prevăzut în contract, dacă părțile au înțeles să se refere la adevăratul
preț sau la prețul curent.
de proprietate asupra lucrului de la vânzător la cumpărător. Din contractul de vânzare-cumpărare
se nasc anumite obligații în sarcina părților în legătură cu lucrul vândut și prețul vânzării.

1.6.1. Transmiterea dreptului de proprietate și a riscurilor de la vânzător la cumpărător

Contractul de vânzare-cumpărare este un contract translativ de proprietate asupra lucrului


de la vânzător la cumpărător.
Regulile generale stabilite de Codul civil. Potrivit Codului civil, de regulă, transmiterea
dreptului de proprietate operează în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. În
anumite cazuri, dreptul de proprietate se transmite ulterior încheierii contractului, după
îndeplinirea unor cerințe ale legii.
Regula transmiterii de drept a proprietății. Codul civil instituie regula potrivit căreia
transmiterea asupra lucrului vândut de la vânzător la cumpărător operează de drept, din chiar
momentul încheierii contractului. Această regulă este concretizarea, în materia contractului de
vânzare-cumpărare, a principiului general potrivit căruia "în contractele ce au ca obiect translația
proprietății, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul
consimțământului părților. Odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului se
transmit de la vânzător la cumpărător și riscurile.
În caz de pieire fortuită a lucrului vândut, chiar înainte de predare, riscul va fi suportat de
către cumpărător (res perit domino)8.
Regula transmiterii de drept a proprietății în contractul de vânzare-cumpărare operează
numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: contractul să fie valabil încheiat, vânzătorul să
fie proprietarul lucrului, lucrul vândut să fie un bun individual determinat. Transmiterea de drept
a proprietății, nu are caracter imperativ, ci dispozitiv. Drept urmare, părțile pot deroga de la această
regulă, în sensul transmiterii dreptului de proprietate numai la predarea lucrului ori la plata prețului
sau la împlinirea unui termen ori a unei condiții.

1.7. Obligațiile părților

1.7.1. Obligațiile vânzătorului

Potrivit Codului civil, vânzătorul are două obligații: să predea lucrul cumpărătorului și să
răspundă pentru lucru, adică să îl garanteze pe cumpărător în privința lucrului dobândit.
În afară de aceste obligații principalele ale vânzătorului (art. 1671C. civ.) părțile, prin
acordul lor de voință, pot conveni și alte obligații în sarcina vânzătorului.9 Datorită caracterului
supletiv al dispozițiilor Codului civil incidente, părțile pot aduce modificări obligațiilor
reglementate de lege.
Obligația de a preda lucrul vândut. Noțiunea și cuprinsul obligației de predare. Prin
predare se înțelege punerea efectivă a lucrului la dispoziția cumpărătorului, astfel încât acesta să
poată să-și exercite toate prerogativele pe care i le conferă dreptul de proprietate asupra lucrului.
Obiectul obligației de predare îl constituie lucrul vândut, asupra căruia au convenit părțile
contractante; bunul individual determinat trebuie predat în starea în care se afla în momentul
încheierii contractului.

8
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II,
Ed. All. Beck, București, 2002, p. 547;
9
Marin Voicu, Drept comercial, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2002, p. 157;
Obligația de predare cuprinde și accesoriile lucrului și tot ceea ce ține de folosirea normală
a acestuia (art. 1672 C. civ. ); ea cuprinde și obligația de a conserva lucrul până la predare.
Modul de executare a obligației de predare. Predarea bunurilor care fac obiectul contractului
de vânzare-cumpărare comercială poate fi o predare reală sau simbolică. Predarea reală se
realizează când bunurile sunt puse efectiv la dispoziția cumpărătorului sau predate cărăușului
pentru a le transporta.
Predarea simbolică se realizează diferit, în funcție de situația în care se află bunurile. Astfel,
în cazul bunurilor depozitate în docuri, antrepozite, silozuri, etc, predarea bunurilor se efectuează
prin înmânarea recipisei de depozit către cumpărător. Tot astfel, dacă bunurile se află în cursul
călătoriei pe apă, predarea se poate realiza prin remiterea poliței de încărcare (conosamentul).
Bunurile se predau cumpărătorului însoțite de factură, în care sunt precizate elemente
precum: cantitatea, calitatea, prețul, etc. Factura constituie un mijloc de probă, în caz de litigiu și
poate fi transmisă și separat. Profactura.
Termenul la care se face predarea. Lucrul vândut trebuie predat la termenul convenit de
către părțile contractante. Dacă părțile nu au stabilit un termen, predarea se va face potrivit
principiilor generale, imediat după realizarea acordului de voință sau la cererea cumpărătorului.
Locul unde se face predarea. Predarea lucrului se execută la locul arătat prin contract de
către părțile contractante. Dacă contractul nu cuprinde nici o prevedere în acest sens, predarea
trebuie să se facă la locul care ar rezulta din natura operațiunii ori din intenția părților contractante.
Suportarea cheltuielilor predării. Dacă părțile din contract nu au convenit altfel,
cheltuielile aferente predării lucrului vândut (cântărire, măsurare, numărare etc.) sunt suportate de
către vânzător, iar cheltuielile aferente ridicării bunului (încărcare, descărcare, transport etc.) sunt
în sarcina cumpărătorului.
Obligația de garanție contra evicțiunii. Potrivit art. 1695 C. civ. , vânzătorul răspunde
pentru evicțiunea totală sau parțială a lucrului și pentru sarcinile care grevează lucrul vândut și nu
au fost declarate la încheierea contractului. Prin evicțiune se înțelege pierderea dreptului de
proprietate asupra lucrului, total sau în parte, ori tulburarea cumpărătorului în exercitarea dreptului
de proprietate, rezultând din valorificarea de către terț a unui drept asupra lucrului vândut, drept
care exclude dreptul dobândit de cumpărător în temeiul contractului de vânzare-cumpărare10.
Garanția contra viciilor lucrului. Potrivit art. 1695 C. civ. , vânzătorul va răspunde pentru
viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acestora lucrul nu este bun de întrebuințat, după
destinația sa, sau întrebuințarea sa este atât de micșorată, încât se poate presupune că cumpărătorul
nu l-ar fi cumpărat, sau nu ar fi dat prețul achitat, dacă ar fi cunoscut viciile lucrului.
În concepția Codului civil, vânzătorul răspunde numai pentru viciile ascunse, nu și pentru
viciile aparente ale lucrului. Viciile ascunse sunt acele lipsuri calitative ale lucrului care nu puteau
fi descoperite la predare, folosind mijloace obișnuite de verificare și care fac lucrul impropriu
întrebuințării potrivit destinației sale sau îi micșorează întrebuințarea.
Pentru a exista obligația de garanție contra viciilor lucrului trebuie îndeplinite mai multe
condiții. În primul rând, vânzătorul datorează garanție numai pentru viciile ascunse, adică pentru
acele lipsuri calitative ale lucrului care nu puteau fi descoperite la predare cu mijloacele obișnuite de
verificare. Pentru viciile aparente, de care cumpărătorul putea lua cunoștință, vânzătorul nu
răspunde. În al doilea rând, vânzătorul răspunde numai dacă viciile ascunse existau în momentul
vânzării. Existența viciilor în momentul vânzării nu trebuie confundată cu existența în acest moment
a defectelor, adică a manifestărilor exterioare ale viciilor. În momentul vânzării trebuie să existe

10
Camelia Toader, Evicțiunea în contractele comerciale, ed. 2, Ed. All Beck, București, 1998, p. 3;
viciile (cauza), chiar dacă defectele (efectul) apar ulterior acestui moment11; În al treilea rând,
vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului numai dacă acestea sunt grave, adică datorită
lor lucrul devine impropriu întrebuințării potrivit destinației sau îi micșorează întrebuințarea în așa
măsură, încât să se poată presupune că dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi încheiat
contractul sau ar fi plătit un preț mai mic.
Garanția calității produselor pentru protecției consumatorilor. Privitor la protecția
intereselor economice ale consumatorilor, a fost instituit un nou cadru juridic al asigurării calității
produselor și serviciilor si care reglementează răspunderea agenților economici pentru calitatea
produselor.
a. Răspunderea pentru calitatea produselor în termenul de garanție. Consumatorii au
dreptul de a pretinde agenților economici remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor obținute,
precum și despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficiențelor constatate în cadrul
termenului de garanție sau de valabilitate.
În termenul de garanție sau de valabilitate a produselor, agentul economic răspunde pentru
toate deficiențele constatate în cadrul acestui termen, fără a se face vreo distincție între viciile
aparențe și viciile ascunse.
Termenul de garanție este definit ca limita de timp, stabilită de producător, în cadrul căreia
produsul achiziționat trebuie să-și păstreze caracteristicile calitative prescrise, iar cumpărătorul are
dreptul la remedierea sau înlocuirea gratuită a acestuia, dacă deficiențele nu-i sunt imputabile.
Termenul de valabilitate privește produse care pot fi folosite numai într-un anumit termen
(produse alimentare, farmaceutice, cosmetice). Este definit ca o limită de timp, stabilită de
producător, în care produsul poate fi consumat și în care acesta trebuie să-și mențină caracteristicile
calitative prescrise, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și
consum.
Atât termenul de garanție cât și termenul de valabilitate, curg de la data dobândirii
produsului de către consumator, înlocuirea produselor cu deficiențe calitative cu alte produse
corespunzătoare calitativ ori restituirea prețului produselor se face imediat după constatarea
imposibilității folosirii produselor, dacă această situație nu este imputabilă consumatorului. În
cazul remedierii sau al înlocuirii produselor necorespunzătoare calitativ, consumatorul poate
solicita plata de despăgubiri, în condițiile stabilite în contract sau în lege.
b. Răspunderea pentru calitatea produselor pentru durata medie de utilizare a acestora.
După expirarea termenului de garanție, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea
produselor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, urmare a unor vicii
ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora. Expirarea termenului de garanție nu duce
la încetarea răspunderii comerciantului pentru calitatea produselor, care va răspunde în continuare,
dar pentru viciile ascunse ale produselor apărute în perioada medie de utilizare a produselor în
cauză.

1.7.2. Obligațiile cumpărătorului

Obligația de plată a prețului. Data plății prețului. Prețul se plătește la diata convenită de părți
în contract. în lipsa unei stipulații contractuale, prețul trebuie plătit în momentul predării lucrului
de către vânzător (art. 1719 C. civ. ).
Locul plății prețului. Plata prețului se face la locul determinat de părți în contract. În

11
de ex. în momentul vânzării aparatul de radio cumpărat funcționează, dar după câteva zile, datorită unor vicii de
fabricație, se defectează. Francisc Deak, Tratat, 2006, p. 116.
absența unei înțelegeri a părților, prețul trebuie plătit la locul unde se predă lucrul vândut. Deci, în
lipsa unei dispoziții contrare, plata nu se face la domiciliul debitorului (cumpărătorului), așa cum
prevede regula generală, ci la locul unde se predă lucrul.
Suspendarea plății prețului. Legea permite cumpărătorului să suspende plata prețului, în
cazul când este tulburat ori are motive de a se teme că va fi tulburat printr-o acțiune în revendicare.
Plata prețului poate fi suspendată până când vânzătorul face să înceteze tulburarea sau va da
cauțiune cumpărătorului12.
Dobânda prețului datorat. Potrivit legii, cumpărătorul datorează, pe lângă prețul vânzării,
și dobânda prețului. În comercial cumpărătorul este obligat să plătească dobânzi în toate cazurile
de întârziere la plata prețului. Dobânda este datorată de la data scadenței și până la plata prețului
vânzării.
Modalitatea de plată a prețului
Prețul vânzării trebuie plătit în condițiile stabilite de părțile contractante. Dacă părțile s-au
înțeles ca prețul să fie achitat printr-o singură prestație, cumpărătorul este obligat să plătească, la
termenul convenit ori în momentul predării lucrului, întreaga sumă care constituie prețul vânzării.
Obligația de a lua în primire lucrul vândut. Luarea în primire a lucrului vândut se face la
data și locul convenite de părți în contract. Dacă părțile nu au stabilit un termen, preluarea bunului
se va face mediat după realizarea acordului de voință sau la cererea vânzătorului.
Obligația de a suporta cheltuielile vânzării. Cheltuielile vânzării sunt în sarcina
cumpărătorului în lipsă de stipulație contrară. Dacă părțile nu au convenit altfel, cheltuielile
vânzării vor fi suportate de către cumpărător.
Prin cheltuieli ale vânzării se înțeleg cheltuielile ocazionate de vânzare; de exemplu,
cheltuielile de redactare a contractului. Aceste cheltuieli sunt diferite de cheltuielile de predare
(cântărire, măsurare, numărare etc.) aflate în sarcina vânzătorului și cheltuielile de ridicare a
lucrului, suportate de cumpărător, afară de cazul când părțile s-au înțeles altfel13.

2. Contractul de mandat comercial

2.1. Noțiunea și caracteristicile mandatului comercial

2.1.1 Noțiunea mandatului comercial

În multe cazuri, activitățile comerciale se realizează prin intermediari având ca instrument


juridic, contractul de mandat. Structural, mandatul comercial se aseamănă cu mandatul civil, motiv
pentru care îi sunt aplicabile principiile generale referitoare la mandatul civil14. Mandatul
comercial are o funcție deosebită, aceea de a mijloci afaceri comerciale. 15Aplicabilitatea practica
a contractului de mandat este foarte variata. Astfel, o persoana poate împuternici o alta persoana
sa încheie, pe seama si/sau in numele ei, un contract de vânzare, locațiune, leasing etc. Forma
mandatului trebuie avuta in vedere pentru încheierea valabila a actelor juridice pentru care
mandatarul a fost împuternicit.

12
I. L. Georgescu, Drept comercial român. Teoria generală a obligațiilor comerciale. Contractul de vânzare-
cumpărare comercială, lucrare revizuită și completată de Ion Băcanu, Ed. Lumina Lex, București, 1994, p. 59-61;
13
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. , 2016, p. 501;
14
Francisc Deak, op. cit. , 2006, p. 336 și urm. ; Camelia Toader, Drept civil, p. 211 și urm. ;
15
Contractul de mandat comercial este folosit în activitatea de intermediere a agenților economici comerciali, care au
calitatea de comerciant, exercitând intermedierea în mod independent și cu titlu profesional. Agenții comerciali
reprezintă accidental sau continuu interesele mandantului lor, în schimbul unei remunerații.
Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama și socoteala
mandantului. Pentru definirea mandatului comercial trebuie să avem în vedere și definiția
mandatului civil. Potrivit art. 2009 C. civ, mandatul este contractul prin care o persoană numita
mandatar se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte persoane numita
mandantul. În lumina acestei prevederi, contractul de mandat comercial poate fi definit ca acel
contract în temeiul căruia o persoană (mandatarul) se obligă să încheie în numele și pe seama altei
persoane care i-a dat împuternicirea (mandantul) anumite acte juridice care pentru mandant sunt
fapte de comerț. ( activități de întreprindere).

2.1.2. Caracteristicile mandatului comercial

Deosebiri față de mandatul civil. Din această definiție, ca și din dispozițiile legale citate,
rezultă că mandatul comercial are unele particularități, care îl deosebesc de mandatul civil.
a. Ceea ce deosebește mandatul comercial de cel civil este, în primul rând, obiectul
contractului; pe când mandatul civil are ca obiect încheierea actelor juridice civile, mandatul
comercial are ca obiect încheierea actelor juridice care, sunt fapte de comerț pentru mandant.
b. Mandatul comercial este un contract cu titlu oneros. Întrucât afacerile comerciale nu sunt
gratuite, caracterul oneros al contractului de mandat se prezumă. Fără o stipulație contractuală,
remunerația va fi stabilită de către instanța judecătorească. Deci, pe când mandatul civil este
prezumat a fi gratuit, mandatul comercial este prezumat a fi oneros.
c. Mandatul civil implică, în mod obișnuit, reprezentarea; mandatarul încheie actele juridice
cu terțul în numele și pe seama mandantului. Reprezentarea nu este de esența, ci numai de natura
mandatului; există și mandat fără reprezentare, caz în care mandatarul încheie actele juridice în
nume propriu, dar pe seama mandantului. Dacă mandatul civil este un mandat cu reprezentare,
mandatul comercial poate fi atât cu reprezentare, cât și fără reprezentare.
d. O altă deosebire dintre mandatul comercial și cel civil privește puterile mandatarului. În
cazul mandatului civil, împuternicirea trebuie să precizeze riguros puterile mandatarului, mandatul
putând fi general sau special. În schimb, mandatul comercial conferă mandatarului o mai mare
libertate de acțiune și independență, reclamate de exigențele activității comerciale. Mandatul
special dat pentru o anumită afacere cuprinde împuternicirea și pentru toate actele necesare
executării ei, chiar când nu ar fi precizate în mod expres.
Delimitarea contractului de mandat comercial de contractul de muncă. Principala
deosebire între contractul de mandat comercial și contractul de muncă privește natura actelor care
constituie obiectul contractului; în cazul contractului de mandat, mandatarul este împuternicit să
încheie acte juridice în numele și pe seama mandantului, ceea ce implică ideea de reprezentare, pe
când în cazul contractului de muncă, salariatul îndeplinește acte materiale, ceea ce exclude ideea
de reprezentare. Mandatarul își păstrează libertatea de acțiune față de mandant în conducerea
afacerii cu care a fost însărcinat, față de salariat, care se află în raporturi de subordonare față de
cel care angajează.

2.2. Condițiile de validitate a contractului de mandat comercial

Pentru a fi valabil încheiat, contractul de mandat comercial trebuie să îndeplinească


următoarele condiții: consimțământul, capacitatea, obiectul și cauza.
2.2.1. Consimțământul părților

Contractul de mandat comercial se încheie prin acordul de voință al mandantului și


mandatarului. Mandatul poate fi expres sau tacit; primirea mandatului poate fi tacită și să rezulte
din executarea lui din partea mandatarului. Comerciantul profesionist care nu voiește să primească
însărcinarea mandantului are obligația ca, în cel mai scurt termen posibil, să îl înștiințeze pe
mandant despre refuzul său. Totodată, legea obligă pe comerciant să păstreze bunurile care i s-au
expediat și să le conserve pe cheltuiala mandantului, până ce acesta va putea să ia măsurile
necesare.

2.2.2. Capacitatea părților

Pentru încheierea contractului de mandat comercial, trebuie să fie îndeplinite condițiile de


capacitate cerute de lege.
Mandantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuși actele juridice care urmează a
fi încheiate în numele său de către mandatar. Cum aceste acte juridice sunt, prin definiție, fapte de
comerț pentru mandant, înseamnă că mandantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de
comerț. Având calitatea de comerciant, mandantul trebuie să aibă capacitatea deplină de exercițiu.
Mandatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, pentru că trebuie să exprime un
consimțământ valabil. Întrucât încheie actele juridice în numele mandantului, legea nu cere ca
mandatarul să aibă calitatea de comerciant16.

2.2.3. Obiectul contractului

Contractul de mandat are ca obiect tratarea de afaceri comerciale. Obiectul contractului îl


constituie actele juridice care, potrivit legii, sunt fapte de comerț (cu predilecție pentru mandant).
17

2.3. Efectele contractului de mandat comercial

2.3.1. Obligațiile părților

a. Obligațiile mandatarului. Din contract rezultă anumite obligații pentru mandatar, care
acționează în numele și pe seama mandantului.
a) Mandatarul are obligația să execute mandatul in limitele stabilite prin împuternicire
Această obligație constă în încheierea actelor juridice cu care a fost împuternicit de
mandant (art. 2017 C. civ. ). Actele juridice trebuie încheiate în limitele împuternicirii date de
mandant. Având în vedere că, în activitatea comercială, este necesară o mai mare libertate de
acțiune a mandatarului, depășirea împuternicirii este considerată permisă, dacă este în interesul
mandantului. Mandatarul trebuie să poată lua el măsurile pe care le crede de cuviință, în cazul în
care nu are timpul necesar pentru a obține instrucțiunile mandantului, dacă aceste măsuri sunt
avantajoase pentru mandant.
b) Mandatarul este ținut să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință și diligenta unui
bun proprietar. El trebuie să respecte clauzele contractului și instrucțiunile primite. Mandatarul
care nu se conformează instrucțiunilor primite de la mandant va răspunde pentru prejudiciile

16
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. , p. 552;
17
Cel mai adesea, actele juridice care, se încheie în baza mandatului privesc vânzarea-cumpărarea.
cauzate mandantului. Întrucât mandatul comercial este un contract cu titlu oneros, răspunderea
mandatarului se va aprecia in abstracto. Deci, mandatarul va răspunde indiferent de forma culpei
sale. De asemenea, mandatarul răspunde pentru toate stricăciunile bunurilor care îi sunt
încredințate spre păstrare cu ocazia mandatului, afară de cazul când dovedește că nu a fost în culpă
ori că aceste stricăciuni sunt datorate unor împrejurări de forță majoră, viciilor sau naturii acelor
bunuri .
c) Mandatarul are obligația să aducă la cunoștință terțului cu care încheie actul
împuternicirea în temeiul căreia acționează. Întrucât mandatarul acționează nomine alieno, el
trebuie să îi comunice terțului calitatea sa de reprezentant și limitele împuternicirii de care dispune.
Potrivit legii, nici mandatarul și nici mandantul nu pot opune terțului instrucțiuni deosebite de cele
înfățișate, afară de cazul când se face dovada că terțul avea cunoștință de existența acestor
instrucțiuni la data încheierii actului juridic.
d) Mandatarul are obligația să îl înștiințeze pe mandant despre executarea mandatului.
Întrucât mandatarul încheie actele juridice cu terțul în numele și pe seama mandantului,
este firesc ca, la îndeplinirea împuternicirii primite, mandatarul să îl înștiințeze pe mandant despre
executarea mandatului. În cazul în care, prin contract au fost convenite anumite modalități de
informare a mandantului, mandatarul trebuie să se conformeze clauzelor contractului.
Dacă în urma primirii înștiințării, mandantul întârzie răspunsul peste termenul impus de
natura afacerii, legea consideră că mandantul a acceptat executarea mandatului, chiar dacă
mandatarul a depășit limitele mandatului. Dacă mandatarul nu își îndeplinește această obligație și,
prin încheierea actelor juridice în temeiul împuternicirii primite, a cauzat anumite prejudicii,
mandantul are dreptul la despăgubiri.
e) Mandatarul are obligație să plătească dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului
.
În cazul în care, în executarea mandatului, a încasat anumite sume de bani cuvenite
mandantului, mandatarul este obligat să le remită acestuia ori să le consemneze pe numele
mandantului. Această obligație este expresia obligației care revine mandatarului și în cazul
mandatului civil, de a da socoteală mandantului asupra mandatului său. Nerespectarea obligației
atrage curgerea dobânzilor în favoarea mandantului. Mandatarul va plăti dobânzi din ziua în care
era dator a le trimite sau a le "consemna".
Obligațiile mandatarului. Mandatarul este împuternicit să încheie acte juridice în numele
și pe seama mandantului. Potrivit art. 2017 C. civ. , mandatarul nu poate să depășească limitele
stabilite prin mandat. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ținut să execute mandatul
cu diligența unui bun proprietar. Dacă însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat
să îl îndeplinească cu diligența pe care o manifestă în propriile afaceri.
Orice mandatar este ținut să dea socoteală despre gestiunea sa și să remită mandantului tot
ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat
mandantului. În perioada în care bunurile primite cu ocazia executării mandatului de la mandant
ori în numele lui se află în deținerea mandatarului, acesta este obligat să le conserve.
Obligațiile mandantului
Contractul de mandat impune obligații și în sarcina mandantului:
a) Mandantul este obligat să pună la dispoziția mandatarului mijloacele necesare pentru
executarea mandatului
b) Mandantul are obligația să plătească mandatarului remunerația datorată pentru
executarea mandantului. Remunerația datorată este prevăzută în contract sau, în absența unei
stipulații contractuale, este fi stabilită de către instanța judecătorească. Conform legii, dacă
mandatul este cu titlu oneros, mandantul datorează remunerația, "chiar când afacerea n-a reușit",
(mandatul nu a putut fi executat), dacă mandatarul nu a fost în culpă (art. 2028 C. civ. ).
c) Mandantul are obligația să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea
mandatului. Prin cheltuieli de executarea a mandatului, legea înțelege sumele de bani avansate de
mandatar pentru îndeplinirea mandatului, precum și despăgubirile cuvenite mandatarului pentru
pagubele suferite cu ocazia îndeplinirii mandatului. Mandantul va suporta aceste cheltuieli, daca
sunt rezonabile și numai în măsura în care mandatarul a acționat potrivit împuternicirii primite și
nu i se poate reține nici o culpă în îndeplinirea mandatului.
d)Mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de către mandatar în executarea
mandatului. Prin repararea prejudiciului suferit de către mandatar în executarea mandatului, legea
înțelege despăgubirile cuvenite mandatarului pentru pagubele suferite cu ocazia îndeplinirii
mandatului. Mandantul va suporta aceste despăgubiri numai cazul în care mandatarul a acționat
potrivit împuternicirii primite și dacă acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului.

2.3.2. Privilegiul mandatarului

a) Conținutul privilegiului. În scopul protejării intereselor mandatarului, legea îi conferă


un privilegiu special, prin care i se garantează satisfacerea drepturilor sale bănești de către
mandant. Mandatarul beneficiază de un privilegiu special "pentru tot ceea ce i se datorează din
executarea mandantului său și chiar pentru retribuția sa". Prin acest privilegiu i se garantează
mandatarului plata sumelor de bani pe care le datorează mandantul cu titlu de retribuție, cheltuieli
făcute pentru execuția mandatului, despăgubiri pentru prejudiciul suferit cu ocazia îndeplinirii
mandatului etc.
Privilegiul se execută asupra tuturor bunurilor mandantului pe care mandatarul le deține,
pentru executarea mandatului sau care se găsesc la dispoziția sa, în magaziile sale ori în depozitele
publice, sau pentru care el poate proba prin posesia legitimă a poliței de încărcare (documentul, de
transport) că i-au fost expediate. În cazul în care bunurile mandantului au fost vândute de mandatar,
potrivit mandatului, privilegiul poartă asupra prețului.
b) Valorificarea privilegiului de către mandatar. Dacă mandantul nu și-a executat
obligațiile privind plata sumelor de bani datorate pentru remunerație, cheltuieli sau despăgubiri,
mandatarul va uza de garanția pe care o oferă privilegiul. Potrivit legii, pentru a exercita dreptul
de garanție, mandatarul trebuie să îi notifice mandantului sumele de bani pe care acesta le
datorează, cu somația de a fi achitate în termen de cinci zile și cu precizarea că, în caz de neplată,
va proceda la vânzarea bunurilor supuse privilegiului.

2.3.3. Efectele executării mandatului

Prin executarea mandatului, adică prin încheierea actului juridic de către mandatar și terț,
se creează raporturi juridice directe între mandant și terț; numai actele juridice încheiate în limitele
împuternicirii date îl obligă pe mandant18.
Formele mandatului : Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros
Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea,
mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale, (mandatul comercial) se
prezumă a fi cu titlu oneros. Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remunerația mandatarului nu este
determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanțelor ori, în lipsă, după valoarea
18
Francisc Deak, op. cit. , 2006, p. 354-356;
serviciilor prestate. Dreptul la acțiunea pentru stabilirea cuantumului remunerației se prescrie odată
cu dreptul la acțiunea pentru plata acesteia. Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu
titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale se
prezumă a fi cu titlu oneros. Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remunerația mandatarului nu este
determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanțelor ori, în lipsă, după valoarea
serviciilor prestate. Dreptul la acțiunea pentru stabilirea cuantumului remunerației se prescrie odată
cu dreptul la acțiunea pentru plata acesteia.

2.3.4. Felurile mandatului

Mandatul este cu sau fără reprezentare. Dacă din împrejurări nu rezulta altfel, mandatarul
îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit. Împuternicirea pentru
reprezentare sau, daca este cazul, înscrisul care o constata se numeşte procura.
Mandatul cu reprezentare. Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică
ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta și din executarea sa
de către mandatar. Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei
anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși. Prevederea
nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului față de terți, dacă
prin lege nu se prevede altfel. În absența unui refuz neîntârziat, mandatul se consideră acceptat
dacă privește actele a căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care
acesta și-a oferit serviciile fie în mod public, fie direct mandantului.
Mandatul fără reprezentare. Varietățile acestui tip de contract sunt uzitate frecvent în
practica comercială, fiind aplicabile activității profesioniștilor.19

2.3.5. Forma și întinderea mandatului

Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată,
sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta și din executarea sa de către mandatar. Mandatul
dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte
acea formă, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși. Prevederea nu se aplică atunci când forma
este necesară doar pentru opozabilitatea actului față de terți, dacă prin lege nu se prevede altfel. În
absența unui refuz neîntârziat, mandatul se consideră acceptat dacă privește actele a căror încheiere
intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care acesta și-a oferit serviciile fie în mod
public, fie direct mandantului.
În ce privește întinderea mandatului, printr-un mandat general mandatarul este autorizat să
efectueze numai acte de conservare și de administrare. Pentru a încheia acte de înstrăinare sau
grevare, tranzacții ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori
pentru a intenta acțiuni în justiție, precum și pentru a încheia orice alte acte de dispoziție,
mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.
Mandatul general îl autorizează pe mandatar sa efectueze numai acte de conservare si de
administrare. Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru
a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni in justiție, precum si
pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie sa fie împuternicit in mod expres.

19
Un element de noutate adus în Codul civil este reglementarea expresa a mandatului fără reprezentare, care are drept
aplicații contractele de comision, de consignație si expediție. In baza mandatului fără reprezentare, mandatarul va
încheia actele juridice doar pe seama mandantului, dar nu si in numele acestuia.
Mandatul se întinde si asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar daca nu sunt
precizate in mod expres. În ce privește întinderea mandatului, printr-un mandat general mandatarul
este autorizat să efectueze numai acte de conservare și de administrare. Pentru a încheia acte de
înstrăinare sau grevare, tranzacții ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete
la ordin ori pentru a intenta acțiuni în justiție, precum și pentru a încheia orice alte acte de
dispoziție, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.
Durata mandatului este de 3 ani de la încheierea lui, dacă părțile nu au prevăzut un termen.
Răspunderea pentru obligațiile terților. În lipsa unei convenții contrare, mandatarul care
și-a îndeplinit mandatul nu răspunde față de mandant cu privire la executarea obligațiilor asumate
de persoanele cu care a contractat, cu excepția cazului în care insolvabilitatea lor i-a fost sau ar fi
trebuit să îi fi fost cunoscută la data încheierii contractului cu acele persoane.

2.4. Încetarea contractului de mandat comercial

Mandatul comercial încetează în cazurile prevăzute de art. 2030 C. civ. : prin revocarea
mandatarului de către mandant; prin renunțarea mandatarului la mandat; prin moartea, incapacitatea,
sau falimentul mandantului sau mandatarului.
Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care
contractul de mandat a fost încheiat.
Mandantul sau mandatarul care, fără cauză justă, prin revocarea sau renunțarea să întrerupă
executarea mandatului, răspunde pentru prejudiciile cauzate. Având în vedere caracterul său
intuitu personae, mandatul nu poate fi menținut în contra voinței mandantului, chiar dacă a fost
revocat în mod arbitrar. Singurul drept al mandatarului într-un asemenea caz este o acțiune în
daune, iar nu o acțiune în reintegrare20. Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeași
afacere revocă mandatul inițial.
Efectele revocării. Mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile
față de mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din
cauza revocării nejustificate ori intempestive. Atunci când părțile au declarat mandatul irevocabil,
revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de
un caz fortuit ori de forță majoră.
Renunțarea mandatarului. Mandatarul poate renunța oricând la mandat, notificând
mandantului renunțarea sa. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate pretinde
remunerația pentru actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunțării.
Mandatarul este obligat să îl despăgubească pe mandant pentru prejudiciile suferite prin
efectul renunțării, cu excepția cazului când continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat
mandatarului însuși o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării mandatului.
Moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre părți. Potrivit art. 2. 035 alin. (1), în
caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre părți, moștenitorii ori reprezentanții acesteia
au obligația de a informa de îndată cealaltă parte. În cazul acesta, mandatarul sau moștenitorii ori
reprezentanții săi sunt obligați să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să
pună în pericol interesele mandantului ori ale moștenitorilor săi.
Necunoașterea cauzei de încetare a mandatului. Tot ceea ce mandatarul a făcut, în numele
mandantului, înainte de a cunoaște sau de a fi putut cunoaște cauza de încetare a mandatului este
socotit ca valabil făcut în executarea acestuia.

20
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. , 2016, p. 557-559;
3. Contractul de comision comercial

3.1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de comision

3.1.1. Noțiunea contractului de comision

În relațiile comerciale, mandatul apare, de multe ori, un procedeu tehnic prea riguros; el
presupune cunoașterea de către terți a persoanei mandantului, precum și limitele împuternicirii
date de acesta mandatarului. Pentru asemenea relații, mai avantajos pentru terți este contractul de
comision, care este tot un mandat, dar fără reprezentare sau cu o reprezentare indirectă.
Contractul de comision are ca obiect achiziționarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de
servicii de către persoana împuternicită, care acționează cu titlu profesional, în schimbul unui
comision. Regulile aplicabile mandatului fără reprezentare se vor aplica ori de cate ori dispoziţiile
speciale care reglementează contractul de comision nu dispun altfel21.
Contractul de comision se diferențiază de mandatul clasic tocmai prin specificul obiectului
său, respectiv tratarea de afaceri comerciale, achiziționarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea
de servicii de către comisionar pe seama comitentului. Spre deosebire de mandat, care poate fi și
cu titlu gratuit, contractul de comision este întotdeauna cu titlu oneros. Particularitatea obiectului
unui contract de comision este cea care determină caracterul oneros al acestuia, întrucât
comisionarul nu poate fi decât un profesionist (care exploatează o întreprindere, în înțelesul art. 3
Cod civil). Ca o noutate față de vechea reglementare a mandatului comercial, în relația cu terțe
părți comisionarul nu mai trebuie sa facă dovada împuternicirii primite de la comitent, având în
vedere ca acționează în nume propriu.
Contractul de comision este un contract prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe
baza împuternicirii celeilalte părți, numită comitent, să încheie anumite acte de comerț, în nume
propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remunerații, numită comision. Având în
vedere elementele care îl definesc, contractul de comision apare ca o varietate a mandatului
comercial : contractul de comision este un mandat comercial fără reprezentare.
Între contractul de mandat comercial și contractul de comision există asemănări și
deosebiri. Cele două contracte se aseamănă prin obiectul lor; ele au ca obiect "tratarea de afaceri
comerciale"; totodată, în ambele contracte, actele juridice se încheie cu terții pe seama altei
persoane, care a dat împuternicirea.
Deosebirea dintre cele două contracte privește structura lor; în cazul mandatului,
mandatarul are un drept de reprezentare și deci el încheie actele juridice în numele și pe seama
mandantului; în cazul contractului de comision, comisionarul nu beneficiază de dreptul de
reprezentare și, în consecință, el încheie actele juridice în nume propriu, dar pe seama
comitentului22.

3.1.2. Caracterele juridice ale contractului de comision

Din definiția contractului de comision rezultă caracteristicile contractului:


a. Contractul de comision este un contract bilateral (sinalagmatic); el dă naștere la obligații
în sarcina comisionarului și comitentului.

21
Sediul materiei este reprezentat de art. 2043-2053 Cod civil. Pe baza dispozițiilor legale se poate determina noțiunea
contractului de comision și caracteristicile acestuia.
22
I. L. Georgescu, op. cit. , vol. I, p. 625-628;
b. Contractul de comision este un contract cu titlu oneros; prin încheierea contractului,
ambele părți urmăresc realizarea unui folos patrimonial.
c. Contractul de comision este un contract consensual; el ia naștere prin simplul acord de
voință al părților.
Delimitări și interferențe între contractele de comision civil și de comision comercial.
Deosebirile dintre cele două tipuri ale contractului de comision constau în următoarele aspecte:
- în privința obiectului: contractul de comision comercial are ca obiect tratarea de afaceri
comerciale, iar obiectul contractului de comision civil îl constituie vânzarea-cumpărarea civilă de
bunuri;
- în privința caracterului oneros sau gratuit: contractul de comision comercial are
întotdeauna un caracter oneros; contractul de comision civil poate fi cu titlu oneros sau cu titlu
gratuit.
- în privința calității părților: comisionarul în contractul de comision comercial este
comerciant; comisionarul în contractul de comision civil este necomerciant.
Asemănările dintre contractul de comision comercial și contractul de comision civil
constau în următoarele aspecte :
- în privința naturii juridice, ambele sunt contracte de intermediere;
- în privința reprezentării, amândouă sunt contracte de reprezentare indirect sau imperfect
deoarece comitentul nu apare în raporturile cu terțul;
- în privința caracterelor juridice, ambele tipuri de contracte au caractere comune precum
caracterul sinalagmatic si caracterul consensual;
- în privința părților implicate, amândouă au aceleași părți : comitentul, comisionarul,
terțul.
Contractul de comision este valabil încheiat dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege
pentru validitatea oricărei convenții: consimțământul, capacitatea, obiectul și cauza.

3.2. Condițiile de validitate ale contractului de comision

3.2.1. Consimțământul părților

Contractul de comision se încheie prin acordul de voință al părților. Întrucât contractul de


comision este un mandat (fără reprezentare), el are la bază împuternicirea pe care comitentul o
conferă comisionarului de a încheia anumite acte juridice, cu precizarea condițiilor în care va
acționa comisionarul. Împuternicirea este un act unilateral, care exprimă voința comitentului și
înscrisul constatator poartă denumirea de procură, ca și în cazul contractului de mandat.

3.2.2. Capacitatea părților

Pentru încheierea contractului de comision, trebuie îndeplinite condițiile de capacitate


legale.
Comitentul trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuși actele juridice pe care le va
încheia pe seama comisionarului. Deoarece aceste acte juridice sunt fapte de comerț pentru
comitent, înseamnă că acesta trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de comerț.
Comisionarul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, într-adevăr, încheind actele
juridice proprio nomine, comisionarul trebuie să îndeplinească cerințele legii privind capacitatea
de a încheia acte juridice. Întrucât acționează în nume propriu, dacă încheie acte juridice ca o
profesiune obișnuită, comisionarul dobândește calitatea de comerciant.
3.2.3. Obiectul contractului

Contractul de comision are ca obiect "tratarea de afaceri comerciale", adică actele juridice
pe care comisionarul le încheie cu terții trebuie să fie fapte de comerț. De remarcat că obligația pe
care și-o asumă comisionarul este aceea de a încheia acte juridice comerciale. Această obligație
este o obligație "de a face", iar nu o obligație de "a da"; comisionarul este un prestator de servicii23.

3.3. Efectele contractului de comision

Prin contractul de comision, comitentul îl împuternicește pe comisionar să încheie, în nume


propriu, dar pe seama comitentului, anumite acte juridice. Din contractul de comision se nasc
anumite obligații în raporturile dintre comitent și comisionar, care sunt guvernate de regulile
mandatului; încheierea și executarea unui contract de comision creează două categorii de raporturi
juridice: între comitent și comisionar (raporturi interne) și între comisionar și terți (raporturi externe);
între comitent și terț nu se nasc nici un fel de raporturi juridice.

3.3.1. Efectele contractului în raporturile dintre comitent și comisionar

1. Obligațiile comisionarului
a) Comisionarul este obligat să execute mandatul încredințat de comitent. În baza
împuternicirii primite, comisionarul este obligat să încheie actele juridice stabilite de comitent,
însă potrivit legii, obligația comisionarului nu se reduce la încheierea actelor juridice; comisionarul
este ținut să îndeplinească toate actele pe care le reclamă realizarea operațiunii comerciale cu care
a fost împuternicit de comitent; comisionarul-vânzător primește de la comitent mărfurile ce
urmează să fie vândute și încasează prețul de la terți, iar comisionarul-cumpărător primește
bunurile și face plata prețului către terți. În executarea mandatului, comisionarul este obligat să se
conformeze instrucțiunilor comitentului și să acționeze în limitele împuternicirii primite (termen,
preț, etc. ).
b) Comisionarul este obligat să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului
primit.
În temeiul acestei obligații, comisionarul este ținut să-l informeze pe comitent asupra
mersului operațiunilor și a împrejurărilor de natură să modifice împuternicirea primită. Întrucât
contractul cu terțul este încheiat de comisionar în nume propriu, dar pe seama comitentului,
drepturile dobândite de comisionar se transferă direct asupra comitentului, titularul afacerii.
Obligațiile asumate de comisionar prin contractul încheiat cu terțul se răsfrâng asupra
comitentului.
c) Comisionarul este ținut să își îndeplinească obligațiile cu buna –credință și diligența
unui profesionist. În îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, comisionarul trebuie să
acționeze cu bună-credință și să depună o diligentă sporită, cerută unui profesionist. În consecință,
comisionarul răspunde pentru nerespectarea obligațiilor, chiar și în cazul unei culpe foarte ușoare.
2. Obligațiile comitentului
a) Comitentul are obligația să plătească remunerația (comisionul) cuvenită
comisionarului.
Pentru îndeplinirea obligației privind încheierea actelor juridice care au făcut obiectul
23
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. , 2016, p. 561;
însărcinării primite, comisionarul este îndreptățit să primească o remunerație. Comitentul este
obligat la plata remunerației din momentul în care comisionarul a încheiat actele juridice cu terții,
chiar dacă nu au fost executate încă obligațiile rezultate din actele juridice încheiate.
b) Comitentul este obligat să restituie cheltuielile făcute de comisionar cu îndeplinirea
însărcinării primite. În cazul când, în îndeplinirea însărcinării primite, comisionarul a făcut
anumite cheltuieli, comitentul are obligația să restituie sumele de bani respective. Dacă cu aceeași
ocazie comisionarul a suferit anumite prejudicii, comitentul are obligația să plătească despăgubiri.
Întrucât în raporturile dintre comitent și comisionar se aplică regulile mandatului
comercial, plata sumelor de bani datorate de comitent pentru cheltuielile făcute, ca și pentru
remunerație, este garantată cu privilegiul pe care comisionarul îl are asupra bunurilor comitentului
pe care comisionarul le deține în executarea contractului de comision.

3.3.2. Efectele executării contractului de comision față de terți

În baza împuternicirii primite, comisionarul încheie actele juridice în nume propriu. În


contractul încheiat între comisionar și terț, comisionarul este partea contractantă și are calitatea de
debitor sau creditor, după caz, față de terț.
Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat ca și cum afacerea ar
fi fost a sa proprie". Rezultă că prin încheierea contractului între comisionar și terț nu se stabilesc
raporturi juridice între comitent și terț.
Comitentul nu are acțiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul și nici
acestea nu au vreo acțiune contra comitentului". Trebuie arătat că, pentru nerespectarea obligațiilor
din contractul încheiat între comisionar și terț, răspunderea aparține părții contractante în culpă24.

3.4. Încetarea contractului de comision

Întrucât contractul de comision este o formă a mandatului, el va înceta în aceleași cazuri ca


și contractul de mandat: revocarea împuternicirii, renunțarea la împuternicirea primită, moartea,
interdicția, insolvabilitatea sau falimentul comitentului sau comisionarului.
4. Contractul de consignație

4.1. Noțiunea contractului de consignație.

Contractul de consignație, consacrat legal de art. 2054 și următoarele Cod civil, are o largă
aplicare este in activitatea comercială. 25
Contractul de consignație este definit ca acel contract prin care o parte, numită consignant,
încredințează celeilalte părți, numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute, în
nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preț stabilit anticipat, cu obligația
consignatarului de a remite consignantului prețul obținut sau de a-i restitui bunul nevândut. 26
Contractul de consignație este o varietate a contractului de comision, 27dar are caracteristici proprii,

24
Marin Voicu, op. cit. , p. 180.
25
de ex. consignația se utilizează în raporturile juridice dintre deținătorul unor obiecte de artă (picturi, sculpturi) și
proprietarul unei expoziții, ce este împuternicit să vândă respectivele obiecte.
26
Stanciu D. Cărpenaru, Tratat, 2019, p. 569.
27
Regulile generale care guvernează contractul de consignație sunt cele din materia comisionului completate, cu
dispozițiile ce reglementează contractul de mandat.
care justifică recunoașterea sa ca un contract comercial de sine-stătător.
Contractul de consignație are un obiect bine delimitat, de natură comercială, respective
vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop, act
juridic efectuat în nume propriu de consignatar, dar pe seama consignantului.
Vinderea bunurilor se face pe un preț anticipat stabilit de consignant, iar consignatarul este
obligat să remită consignantului suma de bani obținută ca preț al vânzării (plata în numerar, virament
sau cec barat) sau, dacă bunul nu a putut fi vândut, să restituie bunul in natură. Obligația
consignantului de a preda bunurile mobile reprezintă o condiție de validitate a contractului de
consignație, încheierea valabilă a contractului fiind astfel condiționată de însăși predarea bunurilor.
Persoana împuternicită nu va mai avea obligația de a încheia o poliță de asigurare pentru
mărfurile primite de la proprietar. Dreptul de retenție al persoanei împuternicite asupra bunurilor
primite și a sumelor cuvenite proprietarului poate fi prevăzut prin contractul de consignație.
Cheltuielile de conservare și vânzare a bunurilor predate vor fi suportate de proprietarul acestora,
nu de persoana împuternicită.
Contractul de consignație se încheie în scris, deoarece acest act juridic se poate dovedi
numai prin probă scrisă. Forma scrisă fiind cerută ad probationem

4.1.1. Caracterele juridice ale contractului de consignație.

Din definiție rezultă, caracterele juridice ale contractului de consignație:


a. Contractul de consignație este un contract bilateral (sinalagmatic);el dă naștere la
obligații în sarcina consignatarului și a consignantului.
b. Contractul de consignație este un contract cu titlu oneros; fiecare dintre cărțile
contractante urmărește realizarea unui folos patrimonial.
c. Contractul de consignație este un contract consensual; el ia naștere prin simplul acord
de voință al părților. Remiterea către consignatar a bunurilor mobile pentru a fi vândute terților nu
este o condiție a încheierii contractului, ci un efect al acestuia. La formarea contractului
manifestările de voință ale părților trebuie să fie exprese. Se admite încheierea contractului în mod
tacit, întrucât voința implicită rezultă din exercitarea de către consignatar a însărcinării primite.

4.1.2. Efectele contractului de consignație

Contractul de consignație dă naștere la anumite obligații între părțile contractante.


Totodată, prin încheierea actelor de vânzare-cumpărare se nasc anumite obligații între consignatar
și terți.
Obligațiile consignantului
1. Să predea consignatarului bunurile mobile ce urmează să fie vândute. Ele se predau o
singură dată sau treptat prin facturi sau note succesive. Consignatarul nu primește dreptul de proprietate
asupra bunurilor, rămânând un simplu detentor. În acest caz, consignantul poate dispune oricând de
bunurile date consignatarului, dacă nu se stipulează altfel: poate ridica bunul oricând fără preaviz; în
caz de refuz, are la dispoziție o ordonanță președințială de a obține bunul imediat; controlează, verifică
bunul încredințat; inventariază aceste bunuri. Consignantul poate modifica oricând, unilateral
condițiile de vânzare (dacă părțile nu s-au înțeles altfel).
2. Să plătească renumerația cuvenită consignatarului, în condițiile convenite.
3. Să restituie cheltuielile făcute de consignatar în îndeplinirea însărcinării primite. Aceste
cheltuieli cuprind sumele avansate pentru conservarea și desfacerea bunului precum și eventualele
despăgubiri cuvenite pentru paguba suferită prin executarea contractului.
Obligațiile consignatarului
1. Să ia măsuri pentru păstrarea și conservarea bunurilor primite. Păstrarea se face în
condițiile în care au fost primite, iar depozitarea la locul convenit. Aprecierea conduitei lui se face
prin raportare la conduita unui bun comerciant. Consignatarul răspunde pentru orice pagubă
produsă din vina sa ori a prepușilor. Consignatarul trebuie să comunice proprietarului viciile
aparente ori ascunse ale bunurilor primite. Necomunicarea prezumă că bunurile sunt în stare bună.
Viciile aparente se comunică în două zile de la primire, iar cele ascunse în două zile de la
descoperire. Nerespectarea termenelor atrage răspunderea consignatarului pentru aceste vicii.
Cheltuielile de conservare sunt în sarcina consignatarului. Tot el are sarcina să asigure
bunurile la o societate agreată de consignant. Asigurarea se face la o valoare cel puțin egală cu
prețul bunurilor și cu acoperirea tuturor riscurilor. Asigurarea se consideră de plin drept ca
încheiată în favoarea consignantului, cu condiția ca acesta să notifice asiguratorului existența
consignației înainte de plata despăgubirilor. Dacă nu se respectă sarcina de asigurare a bunurilor,
consignatarul este considerat în cuplă și răspunde pentru pagubele cauzate de evenimente fortuite.
2. Să execute mandatul dat de consignant, adică de a încheia contracte de vânzare-
cumpărare cu terții. Consignatarul acționează în limitele împuternicirii primite: să țină seama de
prețul de vânzare a bunurilor primite, preț stabilit prin contract, prin note ori facturi emise în baza
contractului; să vândă bunurile pe credit dacă a fost autorizat în acest sens.
3. Să dea socoteală consignantului asupra îndeplinirii mandatului, adică să comunice
acestea, la termenele stabilite despre vânzările făcute (numerar sau pe credit – în acest caz va
comunica și numele și adresele cumpărătorilor).

4.2. Efectele executării contractului

În virtutea contractului de consignație consignatarul vinde bunul terților, în nume propriu,


dar pe seama consignantului. Această schemă presupune raporturi juridice de vânzare-cumpărare
între consignatar în calitate de vânzător și terți în calitate de cumpărători(aceste raporturi nu se
stabilesc între consignant și terți). Transferul dreptului real și al riscurilor operează direct între
consignant și terți. Consignatarul nu este nici un moment proprietarul bunului, întrucât acționează
în baza însărcinării consignantului. Nerespectarea obligațiilor atrage răspunderea părții aflate în
culpă. Răspunderea poate fi civilă, contractuală ce după regimul juridic al răspunderii specifice
contractului de mandat, sau penală.

4.2.1. Încetarea contractului de consignație

Deoarece în raporturile dintre consignant și consignatar sunt aplicabile regulile


mandatului, contractul de consignație încetează prin revocarea de către consignant a împuternicirii,
renunțarea ia mandat, precum și în cazul morții, interdicției, insolvabilității ori falimentul
consignantului sau consignatarului. Contractul de consignație este revocabil de către consignant
oricând, chiar dacă a fost încheiat pe o durată determinată, afară de stipulație contrară în contract.
7. Contractul de împrumut de folosință (comodatul)

7.1. Noțiune

Împrumutul este un contract prin care o persoană numită împrumutător transmite folosința
sau proprietate unui bun altei persoane numită împrumutat, care are obligația de a restitui bunul,
în natură sau în alte bunuri (de aceeași calitate și cantitate)28.
Codul civil reglementează două feluri de împrumut: împrumutul de folosință (comodat) și
împrumutul de consumație (mutuum). Atât împrumutul de folosință, cât și împrumutul de
consumație fac parte din categoria contractelor reale, pentru a căror încheiere valabilă se cere, pe
lângă acordul de voință al părților și tradițiunea (predarea efectivă) a lucrului ce face obiectul
contractului. Deosebite, în principal prin obiectul său și având reglementări speciale diferite,
împrumutul de folosință și împrumutul de consumație sunt contracte independente (distincte).
Împrumutul de folosință (comodatul) este un contract cu titlu gratuit prin care o parte,
numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodatar, pentru a se
folosi de acest bun, cu obligația de a-l restitui după un anumit timp. (art. 2146C. civ. ).
Părțile contractante sunt: comodantul, care se obligă, în principal, să transmită folosința
temporară a unui lucrul determinat și comodatarul care are obligația de a-l restitui la termen.
Comodatul se poate încheia atât între persoane fizice, cât și între persoane juridice (cu
mențiunea că dacă părțile sunt persoane juridice, având în vedere caracterul său gratuit, încheierea
se face în condiții speciale).
Caractere juridice
a) Comodatul este un contract real deoarece încheierea lui valabilă presupune atât acordul
de voință al părților, cât și tradițiunea (predarea efectivă) lucrului ce formează obiectul
contractului. 29
b) Comodatul este esențial gratuit. Din dispoziția legii rezultă că, atât prin natura, cât și
prin esența sa, comodatul este un contract cu titlu gratuit. 30
c) Comodatul este un contract unilateral, deoarece naște obligații numai în sarcina
comodatarului. În această situație, predarea lucrului de către comodant la momentul încheierii
contractului are semnificația îndeplinirii unei condiții de validitate a contractului (tradițiunea) și
nu este o obligație (consecință a unui contract valabil încheiat)31. Chiar dacă pe parcursul derulării
contractului se pot naște obligații și în sarcina comodantului, cum ar fi: obligația de restituire către
comodatar a cheltuielilor făcute pentru conservarea bunului, contractul rămâne unilateral
(deoarece obligația respectivă nu își are temeiul în contract, ci într-un fapt posterior încheierii
acestuia)32.
d) Comodatul este un contact translativ de folosință ( nu constituie un drept real în favoarea
împrumutatului33). Caracterul netranslativ de proprietate al comodatului denotă menținerea,

28
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. 2, Ed. All, București, 1998, p.
622.
29
De menționat că antecontractul de comodat nu presupune tradițiunea lucrului (fiind valabil încheiat exclusiv prin
acordul de voință al părților, actul juridic fiind guvernat de regulile generale ale dreptului obligațional .
30
Drept consecință a caracterul esențialmente gratuit al contractului, comodatarul nu este obligat să plătească nici
contravaloarea uzurii lucrului rezultata din folosirea acestuia pentru destinația convenită;
31
Contractul „se formează prin remiterea bunului împrumutat în mâinile celui care se împrumută”, C. Hamangiu, I
Rosetti -Bălănescu, Al Băicoianu, op. cit. , p. 623.
32
Surse de obligații ar mai fi: gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără temei sau delictul civil;
33
Literatura juridică franceză numește sugestiv comodatul „pret a usage”.
comodantul ca proprietar al lucrului și după încheierea contractului (suportând riscul pierii fortuite
a acestuia, după regula res perit domino), comodatarul dobândind numai detențiunea lucrului.
Condiții de validitate. Contractul de comodat prezintă particularități în materia capacității
și a obiectului.
1. Capacitate. Comodatul este un act de administrare, astfel încât comodantul trebuie să
aibă capacitatea necesară pentru a efectua acte de administrare.
2. Obiect. Comodatul poate avea ca obiect deopotrivă, bunuri mobile sau imobile, cu
condiția să fie nefungibile (urmând a fi restituite în individualitatea lor) și neconsumptibile (fiind
necesar ca bunul să nu-și consume substanța la prima întrebuințare, pentru a putea fi restituit în
natura sa).
Dovada contractului de comodat se face potrivit regulilor generale, ad probationem fiind
necesar un înscris redactat într-un singur exemplar . Faptul material al predării efective a lucrului
(tradițiunea) poate fi dovedit prin orice mijloc de proba.

7.2. Efectele contractului de comodat

Principalul efect al încheierii valabile a contractului de împrumut de folosință este


transmiterea dreptului de folosință de la comodant la comodatar. Datorită caracterului unilateral,
comodatul dă naștere, în principiu, la obligații numai pentru comodatar.
A. Obligațiile comodatarului
1. Obligația de conservare a lucrului. Potrivit art. 2148 C. civ. „comodatarul este ținut să
păzească și să conserve bunul împrumutat cu prudența și diligența unui bun proprietar”.
Obligația de conservare este o obligație de mijloace, iar culpa comodatarului se apreciază
după un criteriu mai sever decât diligența lui bonus pater familias, comodatarul fiind chiar obligat
să-și sacrifice propriile bunuri, la nevoie, în vederea conservării lucrului împrumutat.
2. Obligația de folosire a lucrului potrivit destinației. Din textul de lege, rezultă că bunul
împrumutat poate fi folosit numai potrivit destinației date prin natura sa, ori potrivit destinației
date prin acordul părților.
Dacă comodatarul nu respectă obligația de folosință a bunului potrivit destinației,
comodantul poate cere daune-interese ori suportarea riscului pieirii fortuite, dacă este cazul. În
cazul, în care folosința bunului este „abuzivă” comodantul poate cere și rezilierea contractului.
3. Obligația de plată a cheltuielilor necesare folosinței lucrului. Fiind un drept accesoriu
al folosinței lucrului, cheltuielile făcute de comodatar în acest sens, cad în sarcina lui (fără drept
să ceară restituirea lor).
4. Obligația de restituire a lucrului. Principala obligație a comodatarului este de a restitui,
la expirarea contractului, lucrul împrumutat în natura sa specifică (art. 2155 C. civ. ) Având în
vedere că obligația de restituire (obligație de a face) nu este alternativă, dacă lucrul s-a deteriorat
din culpa comodatarului, el este obligat să-l repare și să-l restituie în natură.
În cazul în care comodatarul refuză restituirea lucrului, comodantul are la dispoziție:
a) o acțiune reală în revendicare, derivată din dreptul de proprietate al împrumutătorului,
care prezintă avantajul că este imprescriptibilă și poate fi intentată și împotriva terțelor persoane;
și
b) o acțiune personală, care derivă din contract (ex contractu) și prezintă avantajul (pentru
comodant) că este mai ușor de dovedit34.
B. Obligațiile comodantului
34
Această acțiune este însă supusă prescripției extinctive și nu poate fi intentată împotriva terților detentori precari.
Datorită caracterului unilateral al împrumutului de folosință, contractul nu creează obligații
decât în sarcina comodatarului. În principiu, comodantul nu are obligații născute din contractul de
comodat. Cu toate acestea, legea prevede anumite situații în care se pot naște unele obligații
extracontractuale și în sarcina împrumutătorului (comodantului).
Comodantul este obligat, astfel, să restituie cheltuielile făcute de comodatar în vederea
conservării lucrului, dacă sunt întrunite cumulativ anumite condiții (art. 2151alin. 2C. civ):
cheltuielile au avut caracter extraordinar, necesar și foarte urgent (de așa natură, încât comodatarul
nu a putut preveni pe comodant. De asemenea, comodantul are obligația de a-l despăgubi pe
comodatar pentru pagubele provocate de un viciu al lucrului, dacă cunoscând acele defecte nu le-
a adus la cunoștința comodatarului .
Încetarea contractului de comodat. Contractul de comodat încetează, potrivit regulilor
generale, la epuizarea efectelor sale sau prin acordul părților contractante (înainte de producerea
efectelor). În mod particular, acest contract mai încetează prin restituirea lucrului, prin reziliere și
prin moartea comodatarului.