Ceremonia nupțială la romani

Sursele antice au păstrat numeroase informații cu privire la ceremonialul nupțial al

romanilor. Unele abundă de detalii despre diferite ritualuri, însă cel mai probabil nunta decurgea
pentru fiecare familie în mod distinct. Există, totuși, anumite puncte comune, iar acest mic text se
concentrează pe modul în care o nuntă aristocratică din perioada imperială s-ar fi desfășurat.
Întregul eveniment avea loc pe cheltuiala familiei miresei.1 Deseori, sumele alocate nunților
erau enorme, iar diferite legi somptuare încercau să limiteze această risipă. Augustus a stabilit limita
la 1000 de sesterți, în timp ce în secolul II d. Chr, lex Licinia stipulează ca maximul să nu
depășească 200 de ași. 2
Ziua nunții era un aspect care cerea planificare, prin urmare existau anumite ocazii care erau
evitate din motive religioase : dies religioși( când nu aveau loc nici bătălii sau procese), dies festi
(când doar văduvelor le era permis să se căsătorească, din considerentul că ar avea mai puțini
invitați), nonele, calendele și idele fiecărei luni. După stabilirea dății evenimentului, musafirii erau
chemați. Era o datorie (officium) acceptarea invitației, iar grupul de nuntași era numit, de asemenea,
3
officium.
La împodobirea miresei luau parte toate femeile familiei, aceasta reprezentând un prilej
pentru sfaturi și urări de bine. Tânăra era îmbrăcată într-o tunică simplă, tunica recta, țesută la un
război vechi4 și încinsă la talie cu un cingulum,legat în mod complex cu nodul lui Hercule, pe care
mirele urma să îl desfacă. În picioare purta încălțări portocalii, lutei socci, iar pe cap un văl ,, de
culoarea flăcării”, flammeum,5 care este unul dintre simbolurile esențiale ale căsătoriei și este
asociat cu Junona, făcând parte și din ținuta Flaminicăi Dialis, soția preotului lui Jupiter.6 Sub văl,
părul era aranjat într-o coafură specială, seni crines, care consta în șase cosițe împletite. Părul era
împărțit cu un vârf de suliță, hasta caelibaris, iar întreaga coafură era fixată, foarte probabil, cu ac
și ață.7 De altminteri verbul folosit pentru învăluire, nubo, este înrudit lexical cu termenul nubes,
nori, și stă la originea termenilor nupta (femeie măritată), nova nupta (mireasă) și nuptiae (nuntă).8

1 Fapt menționat de mai multe ori în lucrarea lui Plautus, Aulularia. Dreptul roman legiferează acest lucru prin formula
Curator pro minore non tantum dotem dare debet, sed etiam impendia, quae ad nuptias facienda sunt.
2 Treggiari, Susan, Roman Marriage – Iusti coniuges from the Time of Cicero to the Time of Ulpian, Ed. Claredon
Press, 1991, p. 162.
3 Idem, p. 162
4  Isidorus, Etymologiarum sive Originum, cartea XIX, 22, 18, Recta dicitur vestis quam sursum versum stantesque
texunt.
5 Festus, De verborum significatione, 78, 29 Flammeo caput nubentis obvolvatur
6 Idem, 63, 31-21, Flaminia aedes domus flaminis Dialis. Flammeari, infectores tiammei coloris, Violari violacii
7 Stephens, Janet, Ancient Roman Hairdressing – On (Hair)Pins and Needles, în Journal of Roman Archaeology, vol.
21, 2008, p. 121
8 Treggiari, op.cit, p. 163
 Casa miresei și cea a mirelui erau, de asemenea, bogat decorate cu ghirlande și flori și
iluminate cu torțe, un alt obiect important în cadrul ceremonialului. Alt lucru esențial pentru buna
desfășurare a nunții erau semnele divinatorii benefice, auspices. Inițial era urmărit zborul păsărilor,
însă în vremea lui Cicero un prieten al cuplului purta titlul de auspex. Fără îndoială, erau făcute
sacrificii pentru zei, iar în perioada imperială, uneori și împăratului.9 Auspex (puteau fi mai mulți la
număr) simboliza legitimitatea noii legături și semnifica aprobarea cercului de apropiați. Un rol
important îl juca, de asemenea pronuba, o femeie măritată și cu soțul încă în viață, care avea sarcina
de a-i uni pe miri.10 Contractul nupțial era ratificat cu această ocazie, cu martori, iar acest document
este menționat în surse sub formele tabulae nuptiales sau tabulae dotales.11 Acesta este momentul
în care mirii primesc cadouri de la apropiați.
Urma deductio în domum măriți, sau pompa, procesiunea prin care mireasa era condusă spre
casa mirelui, însoțită de muzicieni și de purtători de torțe. Doi băieți, matrimi et patrimi, țineau
mireasa de mțnă, în timp ce un al treilea purta o torță numită spina albă. Tot cortegiul striga „hymen
hymenae”12, sau talasio” 13în timp ce aruncau cu nuci și spuneau glume deocheate, în anticiparea
consumării căsătoriei. Mirele trebuia să meargă înainte, cu propriul său cortegiu, pentru a fi deja
acasă ca să-și primească soția. Acest ritual era denumit plastic prin expresia ducere uxorem sau
deducere, a conduce o soție. Mireasa face astfel trecerea din grija familiei sale în cea a soțului.
Odată ajunsă, femeia ungea tocul ușii casei cu ulei sau unsoare și era trecută peste prag de
către însoțitorii ei, iar formula ritualică ,,Ubi tu Gaius, ego Gaia” era rostită. Aceasta primește tot la
intrare o torță și un vas cu apă, aquae et ignis comunicatio, care simbolizau viața oamenilor, în
special latura sa domestică.14
Consumarea are apoi loc, iar zeii erau invocați pentru a ajuta. Creștinii se referă cu ironie la
multitudinea deităților care participau la acest eveniment. Augustin se distrează întrebând: „la ce să
mai umpli dormitorul cu un roi de zeități, chiar și când toți nuntașii au plecat?”, continuând prin a-și
imagina cum atâtea prezențe ar intimida mireasa și ar inhiba performanța mirelui.15 Nu doar Venus
sau Priapus erau invocați, dar și Domiducus, Manturna, Virginensis, Subigus, Prema și Pertunda
trebuiau să asiste, fiecare veghind peste un aspect diferit al actului. Tot sursele creștine vorbesc
despre un ritual în cadrul căruia mireasa ar fi trebuit să se așeze pe o reprezentare în formă de falus
a zeului Mutunus Tutunus, însă cercetătorii moderni sunt de acord că acest obicei a existat mai

9 Idem, p. 164
10 Isidorus, op.cit, cartea IX, 7, 8-9
11 Treggiari, op.cit, p. 165
12 Catullus, Carmen 61, 1-5 Collis o Heliconii cultor, Vraniae genus, qui rapis teneram ad virum virginem, o
Hymenaee Hymen, o Hymen Hymenaee;
13 Plutarh, Questionae Romanae, 31 de la talarus, coș pentru lână
14 Treggiari, op.cit, p.168
15 Augustin, De Civitate Dei, cartea 4, apud Smith, D. Steven, Pagans and Christians în the City: Culture Wars from
the Tiber to the Potomac, Ed. William B. Eerdmans , 2018, p. 258.
degrabă în imaginația criticilor creștini decât în realitate, având în vedere că doar acestea îl
menționează, iar arheologia nu susține nicidecum afirmația.16
A doua zi după nuntă, avea loc la casa mirelui repotia, un banchet celebratoriu în cadrul
căruia cuplul făcea primele sacrificii pentru larii și penații noii lor locuințe.17 Festivitățile continuau
și în următoarele zile. Așadar, pentru romani, căsătoria era în intimă conexiune cu religia, ca toate
aspectele vieții, de altfel, iar bunăvoința zeilor era o condiție obligatorie, care trebuia cultivată
printr-o deosebit de scrupuloasă ritualizare.

Bibliografie:
Surse Primare:
• Augustin, De Civitate Dei
• Catullus, Carmen 61 http://rudy.negenborn.net/catullus/text2/l61.htm accesat 21.05.2020
• Festus, De verborum significatione
https://archive.org/stream/deverborumsignif00festuoft/deverborumsignif00festuoft_djvu.txt accesat 21. 05.
2020
• Isidorus, Etymologiarum sive Originum
https://penelope.uchicago.edu/Thayer/L/Roman/Texts/Isidore/19*.html accesat 21.05.2020
• Plautus, Aulularia https://www.thelatinlibrary.com/plautus/aulularia.shtml accesat 21.05.2020
• Plutarh, Questionae Romanae
https://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Plutarch/Moralia/Roman_Questions*/B.html#31

accesat 21.05.2020
Surse secundare:
• Stephens, Janet, Ancient Roman Hairdressing – On (Hair)Pins and Needles, în Journal of
Roman Archaeology, vol. 21, 2008
• Stewart, Peter, Statues in Roman Society: Representation and Response (Oxford University
Press, 2003)
• Treggiari, Susan, Roman Marriage – Iusti coniuges from the Time of Cicero to the Time of
Ulpian, Ed. Claredon Press, 1991,

16Stewart, Peter, Statues in Roman Society: Representation and Response (Oxford University Press, 2003), p. 266
17 Treggiari, op.cit, p. 169