Sunteți pe pagina 1din 3

EXPLORAREA METABOLISMULUI GLUCIDIC

Modificarea homeostaziei metabolismului glucidic este cauzată în principal de alterarea secreţiei de


insulină: excesul (adenom hipersecretant insular) va avea drept consecinţă o scădere a nivelului glicemiei; deficitul
relativ sau absolut al insulinei va determina hiperglicemie.
În funcţie de valoarea glicemiei şi pragul renal, se poate instala glicozuria. Pentru facilitarea diagnosticului
sunt necesare o serie de teste:
Teste statice
1. determinarea glicemiei à jeun (pe nemâncate)
2. determinarea glicozuriei
3. determinarea cetonemiei şi cetonuriei
4. determinarea hemoglobinei glicozilate
5. microalbuminuria

Teste dinamice
1. testul de toleranţă la glucoză administrată orală (TTGO)

Determinarea glicemiei à jeun (pe nemâncate):


Primul şi cel mai important parametru biologic dozat;
Actualmente se utilizează metodele enzimatice datorită sepcificităţii lor, fiind considerate de referinţă.

a) Metoda cu hexokinază
Tipul metodei: test sangvin, se utilizează sânge venos sau capilar. Este o micrometodă ce necesită ca material
biologic 0,1ml.
VN: 70-100mg/dl

b)Metoda cu glucozoxidază – peroxidază


Tipul metodei:se poate utiliza sânge total, ser, plasmă, LCR (lichid cefalorahidian), orice lichid. Este de asemena
micrometodă.
VN: 55-95mg/dl

Interpretare:conform criteriilor OMS, o glicemie ≥ 126mg/dl (după două determinări succesive) sau o valoare ≥
200mg/dl însoţită de polifagie, polidipsie, poliurie, glicozurie, indică prezenţa unui diabet zaharat. O glicemie
bazală în limite normale nu exclude prezenţa diabetului zaharat. Scăderea glicemiei sub 50-60mg/dl semnifică
prezenţa hipoglicemiei (chiar în absenţa semnelor clinice).
Variaţii fiziologice: se caracterizează prin normalizarea valorilor după încetarea cauzei care le-a modificat,
neafectând homeostazia metabolică a organismului:
- legate de vârstă: în special la adulţii de peste 40 de ani s-a constatat o creştere a glicemiei à jeun cu 10mg/dl
pentru fiecare decadă de vârstă (Mincu şi colab.)
- la femeile însărcinate, sănătoase, glicemia poate scădea cu 15-20% (procent consumat de făt)
Variaţii patologice
Crescute
- diabetul zaharat - tip 1 (insulinodependent), tip 2 (insulinoindependent);
- afecţiuni endocrine: feocromocitom, tireotoxicoză, acromegalie, sindrom Cushing;
- afecţiuni pancreatice: pancreatita acută şi cronică, hemocromatoza, fibroza chistică;
- stări de şoc
- accident cerebrovascular
- arsuri extinse
- infarct miocardic
Scăzute:
- afecţiuni pancreatice: insulinomul, deficit de glucagon
- afecţiuni hepatice severe: ciroză hepatică, hepatite severe, intoxicaţii (tetraclorură de carbon, arsenic)
- afecţiuni endocrine: boala Addison (insuficienţă corticosuprarenală), hipotiroidism, insuficienţă hipofizară.

Determinarea glicozuriei:

Tipul testului: urinar


Metoda calitativă - nespecifică: benzi reactive impregnate cu reactiv care îşi schimbă culoarea în prezenţa glucozei
urinare – Chemstrip, Diastix, Uristix, Clinistix
Metoda cantitativă – specifică enzimatică

VN calitativ: absenţa glucozei în urină


VN cantitativ: 1-15mg/dl

Interpretare:
Valoarea glicemiei: 160-180mg/dl – glicozurie prezentă = diabet zaharat, dispariţia glicozuriei după o perioadă de
timp (ani) indică instalarea glomerulopatiei diabetice.

Determinarea cetonemiei şi cetonuriei:

Compuşii cetonici (corpii cetonici) sunt un grup de substanţe care rezultă în urma unui defect metabolic al
oxidării acizilor graşi. Din acest grup menţionăm acidul acetilacetic, betahidroxibutilic şi acetona.
Cetonemia – prezenţa corpilor cetonici în sânge
Cetonuria – excreţia lor prin urină
VN metoda cantitativă: 1,5-3,5mg/dl (10-30mg/24h), în special acetonă (acidul acetilacetic se decarboxidează
spontan, transformându-se în acetonă)
Metoda calitativă: bandelete reactive (acetest, ketostix), se introduc în urină şi în câteva minute se produce reacţia
de culoare care se compară cu un etalon.
Utilizare clinică: pentru monitorizarea pacienţilor cu dibet zaharat
Interpretare: prezenţa cetonuriei la bolnavii diabetici semnifică decompensarea metabolică cu tendinţa spre
instalarea cetoacidozei (diabet zaharat tip I).
Alte afecţiuni:
- stări catabolice
- inaniţie
- diaree
- vărsături prelungite
- tireotoxicoză severă
- acromegalie (puseu de activitate);
- catecolamine crescute (stres psihic susţinut, efort fizic intens)

Determinarea hemoglobinei glicozilate:

Generalităţi: reacţia de glicare a fost iniţial descrisă de L.C. Maillard în 1912. Reprezintă o reacţie chimică
survenind in vitro şi in vivo între funcţia aldehidică a unei oze şi funcţia amino-liberă şi accesibilă a unei proteine.
La suferinzii de diabet, creşterea cronică a glicemiei în sânge, are drept consecinţă glicozilarea neenzimatică a
hemoglobinei eritrocitare; ştiind că durata de viaţă a hematiilor este de 120 de zile, determinarea HbA1c la aceste
persoane, reprezintă un indice important al controlului glicemiei chiar şi anamnestic (2-3 luni).
Hemoglobină → Hemoglobină glicozilată (HbA1c)
Proteine plasmatice → Cetozamine
Metode:
- cromatografie de afinitate
- colorimetrie
- metode radioimune (RIA – radioimunoassay)

VN: 4-6%

Obiective terapeutice optime:


- 7-7,5% la diabeticii tip I
- 6,5% la diabeticii tip II

Microalbuminuria:
În cazul rinichiului sănătos, se elimină cantităţi nedetectabile de albumină prin metodele uzuale. Prin dozaj
imunologic: VN < 20mg/l
Interpretare:
marker al complicaţiilor renale cronice:
- nefropatie incipientă, reversibilă (dz tip I)
- risc crescut de mortalitate cardiovasculară (dz tip II)

Testul de toleranţă la glucoză administrată orală (TTGO):

Indicaţie: în cazul când valoarea maximă a glicemiei creşte cu 10%

Pregătirea bolnavului:
Regimul alimentar, trebuie supravegheat cu 3 zile înaintea efectuării probei, respectând următoarele condiţii:
- să cuprindă minimum 125g glucide/zi (fără abuz de dulciuri şi făinoase)
- în ajunul testului se ia ultima masă cu minimum 10 ore şi cu cel mult 16 ore înainte de efectuarea probei
- în seara ce precede testul, se interzice consumul de alcool
- în ziua efectuării testului, se interzice fumatul

Modul de viaţă în cele 3 zile, este obişnuit (activitate fizică normală). Se va evita repaosul la pat (se preferă testul
în ambulatoriu).

Observaţie: traumele fizice şi/sau psihice alterează efectuarea testului.

Starea de sănătate:
- În cazul când survine o boală infecţioasă, se recomandă amânarea testului până la câteva zile după vindecare.
- Unele afecţiuni endocrine pot favoriza obţinerea unui test patologic de tipul diabetului. În cursul sarcinii testul
este influenţat doar în ultimele luni (contraindicat).
- În cazul menstruaţiei, testul se va efectua la 3 zile după sfîrşitul acesteia.
- Obezitata şi dislipidemia alterează testul

Metoda:
La sosirea pacientului, se recoltează o probă de sânge, pentru determinarea glicemiei à jeun (t0).
Pentru un adult, se pregăteşte o doză de 75-100g glucoză, dizolvată în 300ml de apă, pe care pacientul o bea în 5
minute. Urmează prelevări de probe de sânge din 30 în 30 de minute până la 3 ore.
Interpretare:
Valori normale:
G0 < 110mg/dl
Gmax = G0 + 50% - vârful glicemicla 60 de minute şi clucoza la 120 de minute < 140mg/dl
Valori patologice:
G0 > 126mg/dl
G la 2 ore peste 200mg/dl