Sunteți pe pagina 1din 5

METABOLISMUL PROTEIC

Evaluarea de laborator a metabolismului proteic implică o mulţime de parametrii, fapt justificat


de numărul de funcţii importante îndeplinite de fracţiunile proteice sangvine.
1.Determinarea proteinelor serice totale
2.Electroforeza proteinelor (proteinograma)
3.Imunelectroforeza
4.Imunodifuziunea radială (metoda Mancini)
5.Dozarea acidului uric

Determinarea proteinelor serice totale:

Indicaţie:
- în special în boli renale cronice
- diaree cronică
- edeme
- unele infecţii
- hepatopatii cronice
- boli reumatice
- dureri osoase
- limfoame maligne
- tumori maligne
- proteinurii

Metode de determinare:
- refractometria
- colorimetria (având la bază reacţia biuretului)
- metode de dozare bazate pe absorbţia protinelor în UV (ultraviolet)

Valori Normale: 6,5-8g/dl

Proteine urinare: în repaos <150mg/zi după efort intens <250mg/zi

Interpretare:
A. în plasmă
-hiperproteinemie relativă (falsă):
•hemoconcentraţie (vărsături, diaree severă, diureză excesivă, hipersudoraţie)
•erori de recoltare (staza prelungită peste 5 minute, duce la ocreştere a proteinemiei cu
8% şi o creştere de 15% dintr-un braţ care a stat 20 de minute atârnat în jos)
-hiperproteinemie absolută (reală):
•hiperimunoglobulinemii mono şi policlonale
-hipoproteinemie relativă:
•hemodiluţie (aport masiv de lichide - perfuzii, etc)
-hipoproteinemia reală:
•lipsă de aport
•maldigestie
•malabsorbţie
•tulburări de sinteză (hepatopatii cronice)
•stări hipercatabolice (febră, inflamaţii, hipertiroidism, neoplasme)
•pierderi pe cale renală (sindrom nefrotic)
•pe cale cutanată (arsuri extinse)
•pe cale digestivă (enteropatia exudativă)

B. în urină – proteinuria (vezi microalbuminuria)


- reprezintă creşterea excreţiei proteice peste 150mg/zi în cazul adulţilor şi este considerată
semnificativă atunci când depăşeşte 300mg/zi
- proteinurie peste 1000mg/zi este înalt sugestivă pentru o afectare parenchimatoasă renală.
- valori peste 2000mg/zi semnifică afectare probabil glomerulară.
- proteinurie peste 3500mg/zi şi raportul proteine/creatinină > 3,5 (VN: < 0,2) = sindrom nefrotic

Determinări calitative:
Se utilizează bandelete reactive – dipstick, care se compară cu o scală de referinţă.
Sensibilitate – la o proteinurie de aprox. 30mg/dl.

Proteinurie fiziologică:
-ortostatică (posurală - < 1,5 g/zi)
-după eforturi fizice susţinute (antrenamente)
-expunerea la frig

Proteinurie patologică:
a. de cauză extrarenală (tranzitorie)
- hipertensiune arterială
- insuficienţă cardiacă
- diabet zaharat
- stres
- convulsii
b. de cauză renală (persistentă)
1. glomerulară (leziuni ale membranei glomerulare)
•se elimină: albumine, α1 anitripsină, transferină
•afecţiuni primare ideopatice (nefroza lipoidică, glomeruloscleroza focală şi sgmentară,
amiloidoza)
•afecţiuni secundare (infecţii, hepatită B, endocardită bacteriană subacută, pielonefrită, infecţii
streptococice, etc.)
•afecţiuni vasculare (tromboza venei renale, stenoza arterei renale)
•unele medicamente (antiinflamatoare nesteroidiene AINS, săruri de aur, penicilamină)
•boli autoimune (lupus eritematos sistemic, dermatomiozită, poliartrita reumatoidă)
•boli canceroase
•cauze ereditare (rinichi polichistic) şi metabolice (boala Fabry, sindromul Alport, diabet
zaharat)
2. tubulară (scăderea reabsorbţiei proteinelor)
•sunt afectate: α şi β microglobuline, lanţuri uşoare libere de IgG.
•ereditară (siclemia, oxaloza, cistinoza, boala Wilson)
•congenitală (sindromul oculo-cerebro-renal, sindromul Toni-Debre-Fanconi)
•dobândită (pielonefrita acută sau cronică, nefrita interstiţială, sarcoidoza, acidoza renală
tubulară, intoxicţia cu metale grele Pb, Hg, Cd, unele medicamente – aminoglicozide
cefalosporine, analgezice în doze mari, etc.)
3. hiperproteinemie plasmatică cu proteine normale şi patologice (proteine Bence Jones, mioglobină)
Electroforeza:

-metodă de separare a proteinelor, bazată pe proprietatea acestora de a migra în câmp elecric, cu


viteze diferite, funcţie de greutatea lor moleculară.
Indicaţii clinice:
-reacţii inflamatorii acute sau cronice
-hepatopatii
-tumori maligne
-boli renale
-gamapatii monoclonale şi policlonale
-proteinurii
-hiper şi hipolipoproteinemii

Valori Normale:

Proteine totale: 6-8g/dl


albumine: 45-60%
α1-globuline: 3-5%
α2-globuline: 7-12%
β-globuline:10-14%
γ-globuline:18-23%
raport albumine/globuline(de Ritis): 1,2-2,2

Interpretare:
Variţii fiziologice:
-la acelaşi individ, proteinele plasmatice au valoare mai mare în sângele venos decât în cel
arterial (datorită hemoconcentraţiei din sângele venos)
-variaţii diurne: valoarea proteinelor serice este mai scăzută noaptea
-variaţii dependente de poziţia corpului: valori mai scăzute în poziţie orizontală
-variaţii în funcţie de vârstă: scade odată cu înaintarea în vârstă

Variaţii patologice:
-mobilitate anormală a albuminei (este o formă alomorfă de albumină care migrează diferit de
cea normală – formă heterozigotă moştenită)
-analbuminemia (lipsa totală a fracţiunii electroforetice)
-prezenţa unei fracţiuni suplimentare în zona α1-globuline dând aspect de bisalbuminemie
(observată în mielom)
-absenţa fracţiunii α1 (absenţa ereditară a α1-antitripsină)
-apariţia mai multor fracţiuni în zona β-globulinelor (observată în mielomul cu IgA, bolnavii cu
neoplasme – bronhopulmonar şi de colon)
-fracţiune suplimentară între β şi γ-globuline (mielom multiplu, boala Waldenström, şi
carcinomul metastazat)
-fracţiune anormală apărută între fracţiunea β şi γ-globulinică, simulând o dedublare a fracţiunii
γ (apare în mod pasager la pacienţi dializaţi)
în zona γ-globuline poate apărea o bandă îngustă şi densă, asemănătoare cu cea din gamapatiile
monoclonale (în leucemii cronice, boli inflamatorii ale ficatului, rinichiului, plamânilor, căilor
biliare)

Utilitate clinică:
a. în precizarea diagnosticului:
- mielomul multiplu (boala Kahler)
- macroglobulinemia Waldenström
- boala lanţurilor grele
- boala lanţurilor uşoare
- nefroza lipoidică (scad albuminele şi cresc α2-globulinele)
- colagenoze (LES, PR, etc – cresc γ-globulinele)
- reumatism articular acut (cresc α2-globulinele)
b. în monitorizarea unor afecţiuni:
- reumatism articular acut (cresc α2 şi α1-globulinele)
- tuberculoză
- ciroza hepatică (scade albumina şi cresc beta şi β şi γ-globulinele)
- infarct miocardic (cresc α1-globulinele)

Imunelectroforeza:
-test ce permite identificarea prin seruri imune specifice a antigenelor dintr-un produs, după
separarea lor electroforetică. În urma reacţiei antigen-anticorp, apar benzi de precipitare
caracteristice.
-utilizând un imunoser polivalent de înalt nivel calitativ, se pot identifica 15-25 constituenţi
antigenici:
•în zona albuminică: prealbumina, α1-globulina, albumina, α1-seromucoidul acid, α1-
antitripsina, α1-lipoproteina, etc.
•în zona α2-globulinică: haptoglobina, ceruloplasmina, α2-macroglobulina, etc.
•în zona β şi γ:transferina, fibrinogenul, proteina C reactivă, imunoglobulinele A,M,D,E.

Imunograma normală:
IgG = 90-800mg%
IgA = 70-240mg%
IgM= 75-250mg%
IgA secretorie = 42-174mg%

Modificări patologice:

Valori cresucte:
-hepatopatii cronice
-infecţii cronice
-boli autoimune
-boli neoplazice

Valori scăzute:
-în deficitul genetic de IgG
-în deficitul dobândit de IgG (SIDA)
-arsuri
-sindrom nefrotic (proteinurie neselectivă)
-catabolism crescut
-terapie imunosupresivă
Imunodifuziunea radială (Mancini, Carbonara, Heremans):

Metodă cantitativă de evaluare a fracţiunilor proteice.

Principiul: constă în vizualizarea antigen-anticorp prin inele de precipitare produse în jurul orificiului
ştanţat în gel de agar sau agaroză, în care s-a introdus antigenul (ser, plasmă L.C.R.); în gel a fost
înglobat anticorpul. Cantitatea de imunoglobuline din ser se apreciază comparând diametrul inelului de
precipitare, cu diametrul inelelor de precipitare obţinute în cazul unor etaloane de concentraţie
cunoscută, prelucrate în mod identic cu probele. Mărimea inelelor de precipitare este direct
proporţională cu cantitatea de antigen din produsul biologic.

Tipul metodei: micrometodă; este o metodă sepcifică.

Cu ajutorul acestei metode se dozează: imunoglobulinele, proteina C reactivă, ceruloplasmina, etc.

Dozarea acidului uric (alterări ale metabolismului purinelor):

Tipul testului: sangvin sau urinar


Tipul metodei: specrofotometrie
Valori normale: plasmatic – 2-6mg/dl (0,15-0,35mmol/l)
urinar – 25-75mg/24h (1,48-4,43mmol/zi)
Indicaţii:
-semne şi simptome de gută
-istoric familial de gută
-litiaza renală
-monitorizarea terapiei antigutoase

Interpretare:
Valori crescute (hiperuricemie):
-gută
-ingestie în exces de purine
-obezitate
-diabet zaharat
-afecţiuni cardiovasculare
-hemoliză
-rabdomioliză
-insuficienţă renală cronică
-rinichi policistic
-cetoacidoză
-hipotiroidie
-hiper şi hipoparatiroidie

Valori scăzute (hipouricemie):


-hepatopatii severe
-boala Wilson
-sindrom Fanconi
-saturnism