Sunteți pe pagina 1din 8

INTRODUCERE

Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care trăim
devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are acelaşi sens.
Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o populaţie de alta. Astfel, tot ce
uşurează viaţa cetăţenilor, uşurează şi activitatea infractorilor. La ora când restricţiile în
călătoriile internaţionale au fost simplificate şi când mijloacele de transport şi comunicare s-au
modernizat, posibilităţile oferite criminalităţii internaţionale au crescut considerabil. Dezvoltarea
economică şi socială a societăţii moderne, implementarea elementelor noi de structură deschid
continuu noi posibilităţi criminalităţii internaţionale. Criminalitatea internațională este
considerată una din amenințările majore la adresa securității mondiale, având o influență
negativă foarte mare asupra dezvoltării sociale, economice, politice și culturale a societății.1
Expresia „criminalitate internaţională” nu înseamnă o categorie de infracţiuni delimitate
juridic. Ea se aplică totuşi la un număr mare de infracţiuni, cum ar fi falsul de monedă, comerţul
cu fiinţe umane, proxenetismul, traficul de droguri, care sunt prevăzute de diverse convenţii
internaţionale. În toate cazurile menţionate, autorii infracţiunilor se dovedesc a fi greu de
identificat şi de arestat. Numai cooperarea şi conlucrarea europeană, schimbul de informaţii
între autorităţile de poliţie ale ţărilor cointeresate, vor contribui la aducerea infractorilor în faţa
justiţiei și la asigurarea securității persoanelor.2

I. EVOLUȚIA COOPERĂRII POLIŢIENEȘTI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Primii paşi către cooperarea poliţienească s-au făcut datorită necesităţii cooperării în
cadrul Comunităţii Europene împotriva ameninţării terorismului. Cooperarea polițienească dintre
statele membre a început în 1976 prin așa-numitul „Grup TERVI”, o rețea interguvernamentală a
reprezentanților ministerelor de justiție și de interne. Asupra constituirii Grupului TREVI, s-a
hotărât în cadrul Consiliului European de la Roma, din 1 decembrie 1975. Grupul TREVI s-a
întâlnit, pentru prima dată, la 29 iunie 1976. Scopul Grupului era de a stabili modalităţi de
cooperare şi schimb de informaţii cu privire la ameninţările teroriste şi de a facilita dezvoltarea
de strategii complementare ale Statelor Membre în lupta antiteroristă. Începând cu 1985,
Grupului TREVI i s-a extins activitatea şi asupra imigraţiei ilegale şi combaterii criminalităţii
organizate. Grupul a dezvoltat politica JAI, în special în probleme de contraterorism TREVI și
se împarte în patru grupuri. Trevi I este grupul cel mai vechi, el funcționează încă din 1976 și
reunește specialiști în lupta contra terorismului. Trevi II are competențe multiple: schimb de

1
V. Lungu, S. Văcaru, Cooperarea juridică internațională în materie penală, Chișinău 2011, p. 8
2
http://www.cultura.mai.gov.ro/biblioteca%20virtuala/editura%20mai/cooperare%20politieneasca/cooperare%20
politieneasca.pdf
1
experiență și de informații in domeniul menținerii ordinii publice, reprezentanții fiecărei țări în
cadrul întrunirilor prezintă soluții practice adaptate în domeniul menținerii și restabilirii ordinii;
schimb de informații privind dotarea si pregătirea cadrelor de politie. Trevi III este organismul
de luptă contra criminalității organizate. Serviciile specializate efectuează permanent schimb de
informații privitoare la modalitățile de acțiune in scopul definirii unor noi tactici și strategii
internaționale. Trevi ’92 este ultimul născut din familia Trevi. Grupul a fost creat in urma
deschiderii frontierelor in scopul rezolvării problemelor de siguranță socială a cetățenilor țărilor
semnatare.3
Cadrul legal ce vizează cooperarea polițienească a fost instituit prin Tratatul de la
Maastricht din 07.02.1992, în vigoare din 1993. Acesta a consfințit crearea UE pe tei piloni de
bază: 1) Comunitățile Europene, 2) politica externă și de securitate comună, 3) cooperarea
polițienească și judiciară în materie penală – ce vizează acel mediu de cooperare între organele
de poliție și organele de justiție din statele membre pentru întărirea securității interne U.E. 4 El a
introdus și principiul creării unui „Oficiu european de poliție” (EUROPOL), care, inițial, a
funcționat ca Unitatea Droguri EUROPOL. Convenția EUROPOL a fost semnată la 26 iulie
1995, deși oficiul nu și-a început oficial activitatea decât la 1 iulie 1999, cu atribuții extinse
acordate prin Tratatul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie 1997).
Conform art. 29 al Tratatul de la Amsterdam „obiectivul Uniunii este de a oferi
cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie în spaţiul libertăţii, securităţii şi justiţiei…Acest obiectiv
este atins prin prevenirea criminalităţii, organizate sau alta, şi lupta contra acestui fenomen, în
special terorismul, traficul fiinţelor umane şi crimele împotriva copiilor, traficul de droguri,
traficul de arme, corupţia şi frauda” la o cooperare mai strânsă în special între poliţie şi
autorităţile de justiţie, graţie apropierii regulilor de drept penal.5
Cu toate acestea, cooperarea polițienească progresase deja înaintea înființării EUROPOL.
La 14 iunie 1985, Republica Federală Germania, Franța, Belgia, Luxemburg si Olanda au semnat
Acordul Schengen (Schengen fiind o localitate din Luxemburg) cu privire la abolirea treptată a
controlului vamal comun acestor țări. Ulterior, la 19 iunie 1990 a fost semnată Convenția cu
privire la Implementarea Acordului Schengen.
Punctele cheie ale acordului vizează măsurile de creare, in urma abolirii controlului
vamal comun, a unui spațiu comun de securitate și justiție. Obiectivele principalele ale acordului
rezidă în: armonizarea prevederilor legate de intrarea și șederea de scurtă durată în spațiul
Schengen a cetățenilor din afara UE (omogenizarea vizei Schengen); problema azilului (cu

3
http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/Instrumente-elaborate-sub-ausp43.php
4
O. Gălățeanu, Suport de curs „Drept penal european”
5
V. Melnic Perspectivele dreptului penal al uniunii europene Revistă ştiinţifico-practică Nr.2/2017, p.171

2
determinarea privind cărui dintre Statele Membre se va supune solicitantul azilului); probleme de
combatere vamală a crimelor legate de droguri; cooperarea poliției (urmăriri periculoase);
cooperarea dintre statele Schengen în probleme de justiție. 6 Convenția cu privire la
Implementarea Acordului Schengen a intrat in vigoare la 1 septembrie 1993.
Odată cu intrarea în vigoare a Protocolului de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul
Uniunii Europene din 02.10.1997, s-a integrat cooperarea Schengen in cadrul Uniunii Europene.
Astfel, Comunitatea Europeană și-a asumat competența pentru largile spații ale acqui-urilor
Schengen (Acordul Schengen și variatele prevederi adoptate in acest context), precum și pentru
ulterioara sa dezvoltare.
Aceeași abordare interguvernamentală a fost aplicată pentru măsurile de cooperare
polițienească adoptate de un grup mic de state membre în temeiul Tratatului de la Prüm, care
conținea dispoziții privind schimbul de informații referitoare la ADN, amprente digitale și datele
de înmatriculare ale autovehiculelor. Tratatul de la Prüm a fost introdus complet în legislația
Uniunii prin Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008.7
La 13 decembrie 2007 statele membre U.E. au semnat Tratatul de la Lisabona, care a
intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. În urma semnării Tratatului respectiv, dispare pilonul III –
Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală. Urmare a reformei aduse de acest Tratat,
U.E. dezvoltă politici comune în domeniul azilului, imigrației și controlului la frontierele
externe, ia măsuri pentru prevenirea infracționalității de mare amploare și pentru ghidarea și
cooperarea dintre autoritățile polițienești și judiciare competente.
Tratatul de la Lisabona a întărit EUROPOL și EUROJUST pentru a avea un răspuns
eficient la acțiunile de criminalitate organizată, traficul de persoane și infracțiunilor de spălare a
banilor, fapte, ce prin urmările grave pe care le au, prezintă un interes comun al statelor membre
și fac obiectul unei politici a U.E.8

II. INSTITUȚII ÎN DOMENIUL COOPERARĂRII POLIȚIENEȘTI


ÎN SPAȚIUL UE ȘI MISIUNILE ACESTORA

A. INTERPOL - Organizația Internațională de Cooperare a Forțelor de Poliție


(International Criminal Police Organization)

INTERPOL este o organizație internațională de cooperare a forțelor de poliție, care a fost


creată în 1923, în prezent numără circa 190 de state membre și își are sediul în Franța, Lyon.
Structura, reprezintă o instituție interguvernamentală ce asigură asistența reciprocă, între

6
http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/ACORDUL-DE-LA-SCHENGEN-DIN-IUN93681.php
7
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/156/cooperarea-politieneasca
8
O. Gălățeanu, Suport de curs „Drept penal european”
3
organele de poliție a țărilor membre pentru prevenirea și reprimarea criminalității, respectă
suveranitatea și independența fiecărei țări, asigură schimbul de informații din domeniul
polițienesc cu caracter internațional, identifică infractorii internaționali în privința cărora s-au
emis mandate de arestare, coordonează activitatea de supraveghere și prindere a infractorilor
internaționali.9
Prin intermediul INTERPOL statele membre realizează următoarele acțiuni: transmiterea
„red alert” sau „red notice” pentru localizarea persoanelor urmărite internațional, care poate
conție o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, dar fără a fi confundată cu aceasta din
urmă; în situații de urgență, solicitările de extrădare și documentele în sprijinul lor pot fi
transmise în copie pe canalele INTERPOL;în situații de urgență, se pot transmite pe canalele
INTERPOL copii de pe cererile de asistență judiciară în materie penală cu condiția obligatorie ca
ulterior originalele lor să fie transmise pe căile de comunicare specifice cooperării judiciare în
materie; realizarea de misiuni specifice cooperării polițienești, precum culegerea de informații ce
au scop de a duce la localizarea unor bunuri furate ori a identificării AND-ului.10

B. EUROPOL - Oficiul European de Poliție (European Police Office)

EUROPOL are rolul de a spori eficacitatea autorităților naționale de poliție și a altor


autorități similare, facilitând cooperarea dintre ele. Cooperarea se concentrează pe prevenirea și
combaterea terorismului, criminalității informatice, traficului de droguri și a altor forme de
infracțiuni transfrontaliere grave. Începând cu 1 ianuarie 2010, EUROPOL este o agenție a UE,
finanțată din bugetul UE și dispune de aproape 1 400 de angajați și își are sediul său central de la
Haga. Obiectivul principal al EUROPOL constă în îmbunătățirea schimbului de informații dintre
autoritățile de poliție. În acest sens, EUROPOL elaborează o Evaluare a riscurilor de
criminalitate gravă și criminalitate organizată în UE (Serious and Organised Crime Threat
Assessment - SOCTA), care servește drept bază pentru Deciziile Consiliului, precum și Raportul
privind situația și tendințele terorismului în UE (TE-SAT). EUROPOL nu are puteri coercitive -
nu poate face arestări sau percheziții - dar competențele sale operative au crescut treptat.
Actul Consiliului din 28 noiembrie 2002 a abilitat EUROPOL să facă parte din echipe de
anchetă mixte și să solicite statelor membre să inițieze anchete penale. Acesta a consolidat și
capacitățile analitice ale EUROPOL, în special prin înființarea, în ianuarie 2013, a Centrului
european de combatere a criminalității informatice (EC3), care se ocupă, printre altele, de
evaluarea riscurilor de criminalitate organizată prin internet (iOCTA). EUROPOL s-a aflat în
prima linie a reacției UE de apărare a ordinii publice în fața amenințărilor emergente.

9
V. Lungu, S. Văcaru, Cooperarea juridică internațională în materie penală, Chișinău 2011, p. 40
10
O. Gălățeanu, Suport de curs „Drept penal european”
4
În urma atacurilor teroriste de la Paris și Copenhaga de la începutul lui 2015, Consiliul
Justiție și Afaceri Interne i-a încredințat EUROPOL mandatul de a înființa o Unitate de
monitorizare a internetului menită să combată propaganda teroristă online și alte activități
extremiste. Unitatea și-a început activitatea la 1 iulie 2015. Ulterior, în urma atacurilor teroriste
din noiembrie 2015 de la Paris, Consiliul a extins mandatul EUROPOL de combatere a
terorismului prin lansarea, la 1 ianuarie 2016, a Centrului european de combatere a terorismului,
la care sunt detașați din statele membre experți în combaterea terorismului, pentru a crește
capacitatea de anchetă transfrontalieră a EUROPOL.
În 2014 și începutul anului 2015, EUROPOL a lansat în martie 2015 Operațiunea comună
MARE în efortul de a sprijini acțiunile de contracarare a traficului de ființe umane. EUROPOL
contribuie, de asemenea, la această operațiune prin implicarea sa în așa-numitele „hotspots” la
granițele externe. EUROPOL a semnat acorduri de cooperare cu Interpolul și cu Statele Unite.
În mai 2016, Parlamentul și Consiliul au adoptat noul Regulament EUROPOL. 11
Regulamentul facilitează crearea de către EUROPOL a unor unități specializate pentru a
răspunde la amenințările emergente, instituie norme privind unitățile existente (cum ar fi unitățile
de combatere a terorismului menționate anterior) și prevede un regim mai solid de protecție a
datelor, guvernanță consolidată și responsabilitate sporită a agenției, ceea ce se va realiza prin
intermediul unui grup comun de control parlamentar care ar reuni Parlamentul European și
parlamentele naționale.

C. CEPOL-Colegiul European de Poliție (European Union Agency for Law


Enforcement Training)

Formarea polițiștilor constituie un aspect important al cooperării polițienești. În acest


scop, în anul 2000 a fost creat CEPOL, inițial sub forma unei rețele a institutelor naționale de
formare existente și, ulterior, sub forma unei agenții a UE (Decizia 2005/681/JAI a Consiliului
din 20 septembrie 2005). Decizia a fost înlocuită și abrogată de Regulamentul (UE) 2015/2219 al
Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind Agenția Uniunii
Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL). Situată inițial la Bramshill în
Regatul Unit, începând din 1 octombrie 2014 CEPOL și-a mutat sediul la Budapesta.
Atribuțiile de bază ale CEPOL sunt: desfășurarea cursurilor de formare pentru poliție și alte
agenții de aplicare a legii; îmbunătățește securitatea UE prin formare și schimb de cunoștințe;
instituie rețele de formare profesională.12
11
Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția
Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a
Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului.
12
https://europa.eu/european-union/about-eu/agencies/cepol_ro
5
CEPOL organizează cursuri de formare avansate și inovatoare. Agenția integrează cele
mai recente cunoștințe și evoluții din domeniul cercetării și tehnologiei în programele sale de
formare și întărește cooperarea între autoritățile polițienești.

D. COSI Comitetul permanent pentru cooperarea operațională în materie de


securitate internă (Committee on operational cooperation on internal security)

COSI a fost înființat formal printr-o decizie a Consiliului din 25 februarie 2010
(2010/131/UE). Responsabilitățile COSI sunt următoarele: evaluarea orientărilor generale și a
deficiențelor înregistrate la nivelul cooperării operaționale; adoptarea de recomandări concrete;
asistarea Consiliului în ceea ce privește „clauza de solidaritate”. COSI se regăsește în capitalele
naționale, reprezentanții statelor membre reunindu-se la Bruxelles, unde se bucură de sprijinul
consilierilor pe probleme de justiție și afaceri interne din cadrul reprezentanțelor permanente. La
reuniunile COSI participă în mod frecvent reprezentanți ai altor organizații din domeniul
securității interne, precum EUROPOL, EUROJUST și FRONTEX. 13

III. ACTE NORMATIVE ÎN DOMENIUL COOPERĂRII POLIȚIENEȘTI

În cadrul exercitării atribuțiilor ce le revin, structurile europene din domeniul cooperării


polițienești se ghidează de un șir de acte normative, inclusiv: Decizia-cadru 2002/465/JAI a
Consiliului privind echipele comune de anchetă; Recomandarea Consiliului privind schimbul de
informații referitoare la răpirile comise de teroriști; Decizia 2008/615/JAI a Consiliului privind
cooperarea transfrontalieră, în special în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii
transfrontaliere; Decizia-Cadru 2006/960/JAI a Consiliului privind simplificarea schimbului de
informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre ale Uniunii
Europene; Regulamentul (UE) Nr. 513/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de
instituire, în cadrul Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar
pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor și
de abrogare a Deciziei 2007/125/JAI a Consiliului; Regulamentul (UE) 2015/2219 al
Parlamentului European și al Consiliului privind Agenția Uniunii Europene pentru Formare în
Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) și de înlocuire și de abrogare a Deciziei 2005/681/JAI a
Consiliului; Decizia 2005/511/JAI a Consiliului privind protecția monedei euro împotriva
falsificării, prin desemnarea Europol ca fiind biroul central pentru combaterea falsificării
monedei euro; Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului privind
Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de

13
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:12012E/TXT
6
înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI
și 2009/968/JAI ale Consiliului; Decizia 2008/633/JAI a Consiliului privind accesul la Sistemul
de informații privind vizele (VIS) în vederea consultării de către autoritățile desemnate ale
statelor membre și de către Europol în scopul prevenirii, depistării și cercetării infracțiunilor de
terorism și a altor infracțiuni grave.14

CONCLUZII

Cu toate că obiectivul principal al Uniunii Europene este de a fi un spaţiu al libertăţii,


securităţii şi al justiţiei, şi de a asigura tuturor cetăţenilor ei un nivel ridicat de siguranţă, trebuie
să avem în vedere faptul că, pe lângă numeroasele ei beneficii, libertatea de circulaţie
favorizează fenomenul infracţional transeuropean, astfel încât se impune o cooperare
polițienească, tot mai eficientă între statele membre ale Uniunii Europene.15
Cooperarea polițienească eficace reprezintă un element esențial care contribuie la
transformarea Uniune Europeană într-un spațiu de libertate, securitate și justiție bazat pe
respectarea drepturilor fundamentale. Cooperarea transfrontalieră între agențiile de ordine
publică - care implică forțele de poliție, vămile și alte servicii de asigurare a ordinii publice - este
destinată prevenirii, detectării și anchetării infracțiunilor penale din întreaga UE. În practică,
această cooperare privește, în principal, infracțiunile grave precum criminalitatea organizată,
traficul de droguri, traficul de ființe umane, criminalitatea informatică.
În urma studiului efectuat, remarcăm că politicile și cooperarea polițienească în spațiul
european sunt în continuă dezvoltare. Cu toate acestea, este necesară perfecționarea continuă a
cadrului normativ ce vizează cooperarea polițienească, în scopul contracarării mai eficace a
amenințărilor și infracțiunilor paneuropene, cu respectarea normelor UE în materie și drepturilor
fundamentale ale omului.

REFERINȚE

Acte normative, monografii, articole de specialitate:


1. Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai
2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii

14
https://eurlex.europa.eu/summary/chapter/justice_freedom_security/2304.html?obsolete=false&root
=2304&locale=ro#arrow_230401
15
Agata-Mihaela POPESCU, Importanța cooperării polițienești internaționale, Acta Universitatis George Bacovia.
Juridica - Volume 3. Issue 2/2014, P.5

7
(Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI,
2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului;
2. V. Lungu, S. Văcaru, Cooperarea juridică internațională în materie penală, Chișinău
2011;
3. O. Gălățeanu, Suport de curs „Drept penal european”;
4. Agata-Mihaela POPESCU, Importanța cooperării polițienești internaționale, Acta
Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 3. Issue 2/2014;
5. V. Melnic Perspectivele dreptului penal al uniunii europene Revistă ştiinţifico-practică
Nr.2/2017

Surse internet:

6. http://www.cultura.mai.gov.ro/biblioteca%20virtuala/editura%20mai/cooperare
%20politieneasca/cooperare%20 politieneasca.pdf;
7. http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/Instrumente-elaborate-sub-ausp43.php;
8. http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/ACORDUL-DE-LA-SCHENGEN-DIN-
IUN93681.php;
9. http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/156/cooperarea-politieneasca;
10. https://europa.eu/european-union/about-eu/agencies/cepol_ro;
11. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:12012E/TXT;
12. https://eurlex.europa.eu/summary/chapter/justice_freedom_security/2304.html?
obsolete=false&root=2304&locale=ro#arrow_230401.