Sunteți pe pagina 1din 9

Curs nr.

8
Schema de prezentare
Prescripția extinctivă (V)
Subtema 1. Repunerea în termenul de prescripție extinctivă.
Subtema 2. Împlinirea prescripției extinctive.
Subtema 3. Decăderea din termen

1. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă

 Noţiunea de repunere în termenul de prescripţie


Repunerea în termen reprezintă beneficiul acordat titularului dreptului la acţiune
de către organul de jurisdicţie competent, de a judeca cererea formulată după împlinirea
termenului de prescripţie, în măsura în care reclamantul care solicită aceasta dovedește că a
fost împiedicat, din motive temeinice, să intenteze acţiunea în justiţie înăuntrul termenului de
prescripţie – art. 2.522 C. civ. Cererea de repunere în termen poate fi formulată doar de partea
interesată, iar oportunitatea acesteia este evaluată de instanţă, spre deosebire de cazurile de
suspendare sau întreruperea prescripţiei.

 Domeniul repunerii în termenul de prescripţie


Circumstanțele care justifică repunerea în termen nu sunt enunțate în lege, fiind lăsate
la aprecierea instanţei în fața căreia au fost invocate de titularul dreptului în susținerea cererii
sale.
Măsura are așadar un caracter jurisdicțional și excepțional.
În doctrină se arată că în categoria „cauzelor temeinic justificate”trebuie incluse
numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore (care determină
suspendarea), sunt exclusive de culpă (pentru a nu atrage prescripţia). Pot fi reținute așadar
doar acele împrejurări care constituie piedici relative, care intră sub incidenţa cazului fortuit,
nu și piedicile absolute, care ţin de forţa majoră. Aprecierea impactului acestor circumstanțe
se va face prin raportare la persoana reclamantului comparativ cu conduita omului obişnuit,
care trebuia să acţioneze cu diligenţă în condiţii asemănătoare. Vor fi luate în considerare
acele evenimente care nu au avut un caracter absolut invincibil, dar au condus la o
imposibilitate concretă de a acţiona.
În jurisprudență au fost reținute ca fiind motive justificate următoarele ipoteze:
spitalizarea îndelungată sau repetată a mamei împreună cu copilul, care au împiedicat-o să
introducă o acţiune în stabilirea paternităţii copilului; stabilirea domiciliului unei persoane în
străinătate şi imposibilitatea revenirii în ţară pentru promovarea unei acţiuni; părăsirea
minorului de către reprezentantul său legal; executarea unei pedepse privative de libertate, etc.
Dimpotrivă, s-a considerat că nu justifică repunerea în termenul de prescripţie: eroarea de
drept invocată de titularul dreptului de acţiune; schimbarea repetată a domiciliului
reclamantului, fără a comunica acest lucru instanţei; ruperea legăturilor dintre defunct şi
moştenitorul care domicilia în altă localitate; absenţa sau aglomerarea cu probleme a
conducătorului persoanei juridice sau a consilierului juridic ş.a.

 Termenul de repunere în termenul de prescripţie


Repunerea în termenul de prescripţie poate fi dispusă numai dacă partea şi-a exercitat
dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a
cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului
de prescripţie – art. 2.522 alin. (2) C. civ. Reclamantul trebuie să dovedească faptul că
motivul temeinic care l-a împiedicat pe reclamant să formuleze acte de întrerupere s-a
manifestat în ultima parte a termenului de prescripţie, fiind irelevant dacă acesta a existat sau
nu de la data la care prescripția a început să curgă. Natura acestui termen a fost calificată
drept prescripţie extinctivă, astfel că ar fi susceptibil de suspendare, întrerupere şi chiar
repunere în termen.

Momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile de repunere în termen este


data la care persoana îndreptăţită a luat efectiv la cunoştinţă de încetarea motivelor care
justificau repunerea în termen - reper subiectiv, sau data la care persoana îndreptăţită trebuia
să cunoască încetarea motivelor care justificau repunerea în termen - reper obiectiv. În
doctrină se considera că termenul de 30 de zile priveşte atât cererea de repunere în termen, cât
şi introducerea cererii de chemare în judecată pentru valorificarea dreptului subiectiv.

(!) Noul C.civ. nu mai face referire expresă la necesitatea formulării cererii de
repunere în termen, termenul de 30 de zile de la data încetării cauzei de împiedicare fiind
instituit doar în privinţa exercitării dreptului la acţiune. Având în vedere că prescripţia nu
mai poate fi invocată din oficiu de către instanţă, formularea cererii de repunere în termen ar
fi justificată doar în măsura în care excepția prescripţiei este invocată de către pârât prin
întâmpinare. Astfel, formularea cererii de repunere în termen înainte sau odată sau cu cererea
de chemare în judecată ar putea fi considerată prematur introdusă, respectiv lipsită de obiect.

 Efectul repunerii în termen

Efectul repunerii în termen constă în anihilarea efectului extinctiv al prescripţiei,


chiar dacă termenul de prescripţie era împlinit. Astfel, excepţia prescripţiei ridicată de pârât
va fi respinsă, iar acţiunea introdusă de către titularul dreptului va fi soluţionată pe fond. (!)
Repunerea în termen nu afectează cursul prescripției inițiale, care s-a împlinit, dar face
să curgă un termen diferit, al prescripției speciale de 30 de zile pentru introducerea acţiunii.

2. Împlinirea termenului prescripţiei extinctive


 Noţiunea de împlinire a termenului prescripţiei extinctive
Prin împlinirea prescripţiei extinctive înţelegem determinarea momentului la care
expiră termenul de prescripţie. Determinarea acestui moment presupune coroborarea
următoarelor date: durata termenului; momentul de la care a început să curgă; incidenţa
eventualelor cauze de suspendare sau de întrerupere; tehnica de calcul a cursului prescripţiei.
Regulile privind calculul termenului de prescripţie sunt instituite de art. 2.551-2.556C.
civ., care trimit la prevederile art. 2.544 C. civ., care reprezintă regulile de drept comun
privind termenele.
 Reguli de calcul al termenelor de prescripţie
- termenul de prescripţie stabilit pe săptămâni, luni sau ani se calculează conform
prevederilor art. 2.552 C. civ.: termenul se va împlini în ziua corespunzătoare din ultima
săptămână, lună sau an; dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care a început
să curgă termenul (cum este februarie), termenul se socoteşte împlinit în ultima zi a acelei
luni. Mijlocul lunii se socoteşte a cincisprezecea zi. Dacă termenul este stabilit pe o lună şi
jumătate sau pe mai multe luni şi jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârşitul termenului.
Spre exemplu: termenul general de 3 ani care a început să curgă la 17 aprilie 2012 se va
împlini la 17 aprilie 2015; termenul special de 6 luni care a început să curgă la 31 martie 2016
se va împlini la 30 septembrie 2016;
- termenul de prescripţie stabilit pe zile se calculează conform normelor prevăzute de
art. 2.553 alin. (1)-(3) C. civ.: ziua în cursul căreia prescripţia începe şi cea în care se
împlineşte nu intră în calculul termenului. Dacă ultima zi a termenului de prescripţie este o
zi nelucrătoare, atunci termenul se împlineşte la sfârşitul primei zile lucrătoare ce îi urmează –
art. 2.554 C. civ. Termenul se va împlini la ora 24,00 a ultimei zile. Dacă se are în vedere un
act ce trebuie îndeplinit în cadrul serviciului, termenul se va împlini la ora la care încetează
programul normal de lucru. În cazul comunicărilor făcute prin fax sau email, dacă recepţia a
avut loc în timpul programului de lucru, ele vor fi înregistrate în acea zi, în caz contrar fiind
înregistrate în ziua următoare. Acest sistem de calcul se numeşte „sistemul termenului
exclusiv” sau pe zile libere, în care nu se iau în calcul nici prima şi nici ultima zi ale
termenului, spre deosebire de„sistemul termenului inclusiv”, numit şi pe zile pline, în care
intră în calcul atât prima,cât şi ultima zi a termenului;
- termenul de prescripţie stabilit pe ore se calculează conform normelor prevăzute de
art. 2.555 C. civ.: nu se iau în calcul prima şi ultima oră a termenului. În completare, art.
2.556 C. civ. dispune că actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care
le constată au fost predate oficiului poştal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a
termenului, până la ora când încetează în mod obişnuit activitatea la acel oficiu, iar această
dispoziţie se aplică şi în cazul prevăzut de art. 2.553 alin. (3) C. civ.
3. DECĂDEREA DIN TERMEN

Noţiunea de decădere
Decăderea poate fi definită drept o măsură de constrângere juridică ce constă în
stingerea dreptului subiectiv sau a facultăţii de a da naştere unui act unilateral, ca urmare
a neexercitării acelui drept într-un anumit termen – art. 2.545 alin. (1) C. civ. Decăderea nu
constituie o sancţiune propriu-zisă, întrucât efectele sale operează şi în lipsa oricărei culpe.

Termenele de decădere

Clasificarea după izvorul lor


După izvorul lor, termenele de decădere pot fi:
 Termene legale – sunt cele stabilite prin lege;
 Termene convenționale – sunt cele stabilite prin convenţia părţilor.

Clasificarea după natura interesului ocrotit


După natura interesului ocrotit, termenele de decădere pot fi:
 Termene deordine publică – sunt cele care ocrotesc interese generale, de exemplu:
termenele stabilite în materia acţiunilor în rectificarea înscrierilor în cartea funciară ;
 Termene deordine privată – sunt cele careocrotesc interese particulare, de
exemplu: termenele stabilite în materia obligaţiilor alternative privind alegerea prestaţiei.
(!) Importanţa acestei clasificări constă în aceea că părţile pot să modifice doar
termenele de decădere care ocrotesc interese particulare (instituite prin convenţia părţilor
sau prin norme de ordine privată), după cum reiese din interpretarea per a contrario a regulii
care interzice părţilor să modifice termenele de decădere de ordine publică – art. 2.549 alin.
(2) C. civ. Modificarea trebuie să se limiteze la mărirea sau micşorea duratei lor, nefiind
posibilă eliminarea aplicării acelor termene.

Clasificarea după modul de reglementare


După modul de reglementare, termenele de decădere pot fi:
 Termene exprese – sunt cele calificate de lege sau de părţile convenţiei ca termene
de decădere;
 Termene tacite – sunt cele a căror natură rezultă neîndoielnic din lege sau din
contract.

Domeniul de aplicare al decăderii


Legea instituie o prezumţie relativă privind caracterul derogatoriu, special, al
termenelor de decădere, în raport cu cele de prescripţie extinctivă. Termenelor care nu
comportă caracteristicile specifice decăderii, urmează să li se aplice regulile din materia
prescripţiei extinctive – art. 2.547 C. civ. Pentru ca un termen să poată fi considerat de
decădere, din prevederea legală sau convenţională trebuie să reiasă fără echivoc faptul că
împlinirea termenului atrage sancţiunea proprie decăderii: pierderea dreptului subiectiv
neexercitat în termenul respectiv sau împiedicarea efectuării unui act unilateral. În schimb,
termenul care nu priveşte exercitarea dreptului la acţiune în justiţie nu poate fi calificat drept
termen de prescripţie extinctivă, ci doar ca termen de decădere sau, după caz, de modalitate a
actului juridic.

 Din categoria termenelor de decădere legale exprese fac parte:

 termene din materia drepturilor reale:


-termenul de 3 ani, aplicabil acţiunii în revendicarea bunului mobil pierdut sau furat
de la posesorul de bună-credinţă, care se socoteşte din ziua când proprietarul a pierdut
stăpânirea materială a bunului – art. 937 alin. (1) C. civ.;
- termenul de 3 ani,termenul de 6 luni, aplicabil dreptului proprietarului de a pretinde
restituirea bunului găsit sau preţul obţinut din valorificarea acestuia, care începe să curgă de
la data predării bunului de către organele de poliţie din localitatea în care a fost găsit – art.
945 alin. (1) C. civ. şi art. 942 alin. (2) C. civ.;
- termenul de 3 ani, aplicabil acţiunii în rectificare, îndreptate împotriva terţului
subdobânditor de bună-credinţă şi cu titlu oneros, care începe să curgă de la data
înregistrării cererii de înscriere în cartea funciară – art. 908 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. civ. şi art.
909alin. (3) şi (4) C. civ.;
- termenul de 1 an, aplicabil acţiunii în rectificare îndreptate împotriva terţului
subdobânditor de bună-credinţă şi cu titlu oneros, în ipoteza comunicării celui îndreptăţit a
încheierii prin care s-a ordonat înscrierea, care curge de la data comunicării acesteia – art.
908alin. (1) pct. 1 şi 2 C. civ. şi art. 909 alin. (3) şi (4) C. civ.;
- termenul de 5 ani, aplicabil acţiunii în rectificare îndreptate împotriva terţului
subdobânditor cu titlu gratuit, care curge de la data înregistrării cererii de înscriere în cartea
funciară a dreptului real dobândit – art. 909 alin. (2) şi (4) C. civ.;

 termene din materia drepturilor de creanță:


- termenul de 6 luni, aplicabil dreptului de a cere anularea contractului, care curge de
la data notificării, prin care partea interesată îi solicită celui îndreptăţit să invoce nulitatea
relativă, fie să confirme actul anulabil, fie să exercite acţiunea în anulare – art. 1.263 alin. (6)
C. civ.;
-termenul „rezonabil” înăuntrul căruia cumpărătorul trebuie să denunţe – să aducă la
cunoştinţa vânzătorului viciile ascunse,care se calculează de la data descoperirii acestora, sub
sancţiunea decăderii din dreptul de a solicita rezoluţiunea contractului de vânzare; termenul
este de 2 zile în cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil
corporal – art. 1.709 alin. (1)-(2) C. civ.;
-termenul de garanţie înăuntrul căruia cumpărătorul trebuie să comunice
defecţiunea, sub sancţiunea decăderii din dreptul de garanţie pentru buna funcţionare a
bunului vândut; dacă această comunicare nu a putut fi făcută în termenul de garanţie, din
motive obiective, cumpărătorul are obligaţia să comunice defecţiunea într-un termen
rezonabil de la data expirării termenului de garanţie – art. 1.718 alin. (1) C. civ.;
- termenul de 1 an, aplicabil acţiunii vânzătorului pentru suplimentul de preţ şi
acţiunii cumpărătorului pentru reducerea preţului sau pentru rezoluţiunea contractului,
care curge de la data încheierii contractului de vânzare; dacă părţile au fixat o dată pentru
măsurarea imobilului, termenul curge de la acea dată – art. 1.744 C. civ.;
- termenul de 1 lună, înăuntrul căruia vânzătorul trebuie să consemneze, la dispoziţia
cumpărătorului sau, după caz, a terţului subdobânditor, preţul primit şi cheltuielile efectuate
de cumpărător pentru încheierea contractului de vânzare şi realizarea formalităţilor de
publicitate, termen care curge de la data notificării, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a
exercita opţiunea de răscumpărare – art. 1.760 alin. (3) C. civ.;
- termenul de 5 zile sau, după caz, de 6 ore - în ipoteza bunurilor perisabile ori a
animalelor vii, înăuntrul căruia cel îndreptăţit poate aduce la cunoştinţa transportatorului
pieirea, alterarea sau deteriorarea bunului, care curge din momentul primirii acestora, sub
sancţiunea decăderii din dreptul de a solicita daune-interese – art. 1.994 alin. (2) C. civ.;
- termenul de 24 de ore, în cadrul căruia clientul trebuie să înştiinţeze administraţia
hotelului despre paguba suferită, care curge de la data când clientul a cunoscut prejudicial
suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuşi ori care
au fost aduse pentru el în hotel, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a solicita repararea
prejudiciului – art. 2.134 alin. (1) lit. a) C. civ., precum și termenul de 6 luni, aplicabil
dreptului la acţiunea în repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau
deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuşi, ori care au fost aduse pentru el în hotel,
care curge la data producerii acestuia– art. 2.134 alin. (1) lit. b) C. civ.

 termene din materia drepturilor succesorale:


- termenul de 1 an, aplicabil acţiunii prin care succesibilul solicită declararea
nedemnităţii, care curge de la data deschiderii succesiunii sau, în ipoteza pronunţării hotărârii
judecătoreşti de condamnare pentru faptele prevăzute la art. 959 alin. (1) lit. a) C. civ., ulterior
deschiderii succesiunii, de la data rămânerii definitive a hotărârii – art. 959 alin. (2) şi (3) C.
civ.; în cazul în care condamnarea ar fi împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie
sau prin prescripţia răspunderii penale, termenul începe să curgă de la data apariţiei cauzei de
împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii – art. 959
alin. (4) C. civ.; pentru ipoteza cazurilor de nedemnitate prevăzute de art. 959 alin. (1) lit. b) şi
c) C. civ., termenul de 1 an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de
nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii – art. 959 alin. (5) C. civ.;

 termene din materia drepturilor societăților:


- termenul de 15 zile, aplicabil acţiunii asociatului prin care se contestă o hotărâre
luată cu majoritatea asociaţilor, care curge de la data la care aceasta a fost luată, dacă
asociatul a fost prezent, sau de la momentul comunicării hotărârii, dacă acesta a fost lipsă; în
ipoteza în care hotărârea luată nu i-a fost comunicată, termenul curge de la data la care
asociatul a luat cunoştinţă de aceasta, însă cel mai târziu de la trecerea perioadei de 1 an de la
luarea hotărârii – art. 1.912 C. civ.;
- termenul de 6 luni, aplicabil dreptului de a cere anularea societăţii, care curge de la
data punerii în întârziere a persoanei îndreptăţite să invoce nulitatea pentru vicierea
consimţământului sau incapacitatea unui asociat, fie pentru a se face regularizarea, fie
pentru a exercita acţiunea în anulare – art. 1.934 alin. (1) C. civ.

 Din categoria termenelor de decădere legale tacite, menţionăm următoarele


subcategorii:
- termenul de 1 an, aplicabil dreptului de opţiune succesorală, care curge de la data
deschiderii succesiunii – art. 1.103 alin. (1) C. civ.; sau de la o altă dată prevăzută în raport cu
circumstanţele enunţate la art. 1.103 alin. (2) C. civ.;
- termenul de 10 zile, aplicabil dreptului de preempţiune în cazul vânzării de
bunuri mobile, sau de 30 de zile, în cazul vânzării de bunuri imobile, care curge de la data
comunicării către preemptor a notificării cuprinsului contractului încheiat cu terţul – art. 1.732
alin. (4) C. civ.
- termenul de 2 zile, de la data la care roiul de albine a trecut pe terenul altuia, în care
proprietarul roiului trebuie să îl urmărească, respectiv termenul de 2 zile de la data la care
proprietarul roiului a încetat urmărirea – art. 576 alin. (3) C. civ.

 Din categoria termenelor de decădere convenţionale, pot face parte numai acelea
care respectă următoarele limitări:
- nu aduc atingere prevederilor legale care ocrotesc un interes general;
- nu fac ca exercitarea dreptului subiectiv civil sau săvârşirea actului de către partea
interesată să devină excesiv de dificile; clauza prin care s-ar institui un astfel de termen este
lovită de nulitate absolută – art. 2.546 C. civ.;
- nu urmăresc să transforme un termen de prescripţie într-un termen de decădere.

Ca EXEMPLIFICĂRI ale unor termene de decădere convenţională pot fi menţionate


termenele stabilite de părţi pentru:
- renunţarea la un contract încheiat, în măsura în care acesta nu a fost încă executat;
- exercitarea facultăţii de alegere a unei prestaţii dintre cele alternative stabilite în
cazul obligaţiei cu pluralitate de obiecte – art. 1.462 C. civ.

Cursul termenului de decădere


Termenelor de decădere, spre deosebire de termenele de prescripţie, nu sunt de regulă
supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel – art. 2.548 C. civ. Prin
excepţie, anumite incidente pot afecta curgerea termenelor de decădere. Dintre acestea, unele
incidente sunt de natură să afecteze orice termene de decădere, având vocaţie generală, altele
afectează numai anumite termene de decădere, având vocaţie specială.

 Incidente de aplicaţie generală în cursul termenelor de decădere:


 cauza de amânare: pentru apariţia unui caz de forţă majoră la data la care ar fi
trebuit să înceapă curgerea termenului de decădere; începutul termenului de decădere va fi
amânat până la data încetării forţei majore;
 cauza de suspendare: pentru pentru apariţia unui caz de forţă majoră care intervine
în decursul curgerii termenului de decădere, are ca efect oprirea curgerii acestuia, termenul
reluându-şi cursul de la data încetării forţei majore. Şi în acest caz, suspendarea poate
determina un efect special, constând în prorogarea termenului. Astfel, dacă după reluarea
cursului decăderii, ar rămâne mai puţin de 5 zile din termenul de decădere, atunci acesta se
împlineşte după 5 zile de la data când suspendarea a încetat;
 cauza de întrerupere, care intervine atunci când realizarea dreptului subiectiv
presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul de decădere este întrerupt pe data
introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după
caz, dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei fiind aplicabile în mod corespunzător. În
schimb, posibilitatea repunerii în termenul de decădere nu este recunoscută de prevederile
legale. Prin urmare, dacă titularul dreptului a fost împiedicat să şi-l exercite dintr-o
împrejurare mai presus de voinţa sa, acesta nu poate să şi-l mai valorifice ulterior,decât dacă
acea împiedicare avea caracteristicile forţei majore şi ar fi putut atrage suspendarea decăderii.

 Incidente de aplicaţie specială în cursul termenelor de decădere:

 cazurile de suspendare – art. 2.532 şi urm. C. civ. – şi de repunere în


termen –art. 2.522 C. civ. –, prevăzute pentru termenele de prescripţie extinctivă, sunt
aplicabile şi în cazul termenului de exercitare a dreptului de opţiune succesorală – art.
1.103 alin. (3)C. civ.;
 cazurile de suspendare – art. 2.532 şi urm. C. civ. – şi de repunere în termen
–art. 2.522 C. civ. – prevăzute pentru termenele de prescripţie extinctivă, sunt aplicabile şi în
cazul termenului de comunicare a defecţiunilor lucrului către vânzător, dacă depăşirea
termenului de garanţie de către cumpărător se datorează unor motive obiective – art.
1.718alin. (1) C. civ. Momentul împlinirii termenului de decădere se determină prin aplicarea
regulilor prevăzute de art. 2.551-art. 2.556 C. civ.

Invocarea decăderii şi renunţarea la acest beneficiu

 Invocarea decăderii:
Decăderea poate fi invocată de către partea interesată numai la judecata în primă
instanţă, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate – art.
2.550 alin.(1) C.civ. Ca şi prescripţia, decăderea poate fi invocată nu doar pe cale de acţiune,
ci şi pe cale de excepţie, însă, cel mai târziu până la primul termen de judecată cu procedura
legal îndeplinită în faţa primei instanţe. Spre deosebire de prescripţia extinctivă, care a
dobândit valenţele unei instituţii juridice de ordine privată, decăderea este considerată, în
principiu, o instituţie de ordine publică. Pe cale de consecinţă, spre deosebire de prescripţie, în
cazul decăderii, instanţa este obligată să invoce şi să aplice din oficiu regulile din materia
decăderii, indiferent dacă cel interesat pune sau nu în discuţie incidenţa termenului de
decădere, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod
liber – art. 2.550 alin. (2) C. civ. S-a apreciat că regula invocării din oficiu a decăderii
vizează numai termenele instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general, deci
termenele de decădere de ordine publică.

 Renunțarea la beneficiul decăderii:


Renunţarea la beneficul decăderii se poate realiza de către cel în favoarea căruia a
fost stipulat ori instituit, după împlinirea termenului, însă, numai în privinţa termenelor de
decădere convenţionale sau legale de ordine privată. În situaţia în care renunţarea la termenul
de decădere intervine înainte de împlinirea acestuia, de la data renunţării începe să curgă un
nou termen de decădere, fiind aplicabile regulile din materia întreruperii prin recunoaşterea
dreptului. Aceasta echivalează în fapt cu o convertire legală a termenului de decădere într-
unul de prescripţie, cu toate consecinţele juridice ce decurg din această transformare.
Însă nu se admite posibilitatea renunţării, nici anticipat şi nici după începerea
cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică – art. 2.549 C. civ. S-a apreciat că
unul din efectele renunţării la beneficul decăderii este acela că dreptul subiectiv nu mai este
stins.

Efectele decăderii
Efectele decăderii diferă în funcţie de natura dreptului afectat de decădere, astfel că
pot consta fie în pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termen, fie în împiedicarea
efectuării actului unilateral după împlinirea termenului,după caz.