UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENŢĂ SOCIALĂ
ANUL III - ID

Evaluarea unei comunități rome

din
municipiul Târgu-Jiu, județul Gorj

Profesor:
Conf. Dr. Cristina Baciu

Student:
Liliana-Marinela Ciucur
(Geamănu-Ciucur)

Cluj-Napoca
Decembrie 2019
 Locuiesc în muncipiul Tg-Jiu din anul 1994, adică de douăzeci și cinci ani, dar pot să spun că,
deși m-am născut în municipiul Drobeta-Turnu-Severin, județul Mehedinți, sunt fiică a Gorjului
datorită faptului că ambii mei părinți sunt născuți pe aceste meleaguri.
Municipiul Tg-Jiu este reședința județului Gorj, fiind situat 1 la intersecţia paralelei de
450 latitudine nordică cu meridianul de 230 longitudine estică. Paralela de 450 latitudine nordică care
trece prin municipiu, demonstrează aşezarea oraşului Tg-Jiu pe glob, la egală depărtare de Ecuator şi
Polul Nord, în plină zonă temperată. Tg-Jiu se află pe aceeaşi paralelă cu oraşele Torino din Italia,
Bordeaux din Franţa, Mineapolis din Statele Unite ale Americii. Se întinde pe o lungime de
treisprezece kilometri de la nord la sud şi zece kilometri de la est la vest, pe ambele maluri ale r\ului
Jiu. Ocupă o poziţie centrală în cadrul judeţului Gorj. Suprafaţa totală a municipiului Tg Jiu este de
10 255 hectare.
Orașul este mențioat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de "Jiul", într-o poruncă dată
mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân. Tot în secolul al XV-lea, localitatea apare
pentru prima dată în documente având calitatea de târg. Cu timpul, în izvoarele istorice apar și
mențiuni ce indică o cristalizare a vieții orășenești. Orașul pomenit ca atare, de un document din
anul 1611 dat de Radu Mihnea, este atestat ca organizare municipală, având la conducerea treburilor
orășenești un jude și mai mulți pârgari. În secolul al XVII-lea orașul Târgu Jiu îndeplinește funcția de
reședință a Gorjului. Din rândul populației gorjene s-a ridicat și tânăra eroină Ecaterina
Teodoroiu care și-a dat viața pentru apărarea pământului strămoșesc în timpul luptelor de la Mărășești
din 1917. Pentru cinstirea memoriei acesteia, precum și a celorlalți eroi gorjeni în anul 1937 a fost
realizat, sub conducerea lui Constantin Brâncuși, ansamblul monumental devenit celebru pe toate
meridianele globului.
O scurtă prezentare a principalelor obiective din municipiul Tg-Jiu și din județului Gorj poate
fi vizionată în scurtul videoclip de la adresa următoare:
https://www.youtube.com/watch?v=abajHloOTjQ&feature=youtu.be
În urma recensământului realizat în anul 2011, conform datelor finale de la recensământul
populației făcute publice de Institutul Național de Statistică și prezentate de Primăria municipiului
Tg-Jiu în Planul de mobilitate la pagina 56 (anexa 1), structura etnică a populației municipiului este

1
https://sites.google.com/site/orasultgjiu/home
următoarea: dintr-un număr total de 82.504 persoane, 90% (74.829 persoane) sunt locuitori de etnie
română, urmat pe locul doi de un procent de 3,21% (2650 persoane) - locuitori de etnie romă.
Comunitatea romă este grupată în câteva cartiere mărginașe ale municipiului, unul dintre
acestea (a cărui evaluare o voi face în paginile următoare) este situat în partea de vest a orașului
(anexa nr.2 și anexa nr. 3). Străzile care alcătuiesc acest cartier și care fac obiectul prezentei evaluări
sunt: strada Luncilor, strada Victor Daimaca, strada Panduri, strada Motrului, Aleea Luncilor și strada
Făgăraș. Spre deosebire de alte cartiere ale municipiului Tg-Jiu, toate locuințele din această zonă sunt
case. Populația majoritară este de etnie romă, densitatea fiind destul de scăzută pe un kilometru pătrat.
Nu putem să spunem același lucru despre densitatea celor care locuiesc într-o casă, media fiind de
patru persoane pe o cameră de locuit. Din punct de vedere al categoriilor de vârstă, este o populație în
care predomină numărul de copii (fiind, de altfel, un fapt cunoscut că, în cazul romilor, rata natalității
este mult mai ridicată față de cea a populației majoritare), bătrânii fiind cei mai puțini numeric (rata
mortalității în cazul acestei categorii fiind mult mai ridicată datorită faptului că majoritatea nu are
asigurare medicală și, astfel, nu beneficiază de servicii medicale). Populația adultă se situează la un
nivel mediu ca număr, înregistrându-se, totuși, în ultimii ani scăderi semnificative ale numărului
acestora (fapt datorat plecărilor pentru perioade lungi de timp în alte țări în căutarea unui job care să
le asigure o anumită stabilitate financiară). Limba oficială este limba română iar orientarea religioasă
este predominant ortodoxă, existând însă, un număr semnificativ de persoane care sunt de orientare
religioasă protestantă, de altfel, în zona studiată, pe lângă biserica ortodoxă fiind și o biserică
protestantă.
Din observațiile directe pe care le-am făcut în comunitate și din intervievările pe care le-am
avut cu membrii adulți ai unui număr de aproximativ 140 de familii ce au beneficiat/beneficiază de
asistența organizației în cadrul căreia activez ca lucrător social de mai bine de șapte ani (am utilizat
un chestionar ce este prezentat în anexa nr. 4), precum și din discuțiile pe care le-am avut de-a lungul
timpului atât cu liderii formali (ex: cu pastorul ce slujește în biserica locală) dar și cu cei informali ai
comunității, am concluzionat următoarele: în comunitate, starea de sărăcie este la un nivel foarte
ridicat și ca o consecință directă starea de sănătate este la un nivel foarte scăzut; datorită educației
extrem de precare (majoritatea adulților absolvind mai puțin de opt clase, unii chiar neavând niciun
fel de pregătire școlară) joburile sunt foarte greu de accesat așa că majoritatea sunt beneficiari de
ajutor social, veniturile lor fiind compuse din acest ajutor social, alocațiile de stat acordate copiilor și
venituri obținute din munca ocazională (în special vara, în construcții și agricultură). Starea de sărăcie
accentuată atrage după sine consumul mare de alcool, fiind considerată această modalitate ca o
evadare din cruda realitate. Lipsurile materiale și financiare duc inevitabil la discuții între partenerii
de viață (majoritatea cuplurilor fiind în concubinaj) ce au ca finalitate acte de violență domestică (ce
sunt considerate încă, din păcate, ca fiind normale).
Majoritatea caselor din această zonă sunt construite fără autorizație de construire iar terenurile
pe care sunt așezate acestea aparțin unor proprietari care, în baza legilor retrocedărilor de după 1989,
au solicitat în instanță obținerea drepturilor lor de proprietate. Situația este încă incertă în majoritatea
cazurilor dar există și situații când proprietarii care și-au redobândit drepturile au solicitat demolarea
caselor construie ilegal pe terenul lor. Datorită faptului că nu posedă acte pe terenuri și autorizații de
construire a caselor, familiile nu beneficiază nici de acces la utilitățile de bază (energie electrică,
gaze, apă) ceea ce le face traiul extrem de greu. Cei care au reușit, totuși, în anumite conjuncturi
politice locale, să încheie contracte cu furnizorii de energie electrică, au „împrumutat” și celor care nu
aveau curent cu ajutorul cablurilor electrice ilegal instalate, urmând ca facturile să fie achitate în
comun. Dincolo de situația juridică complicată, majoritatea acestor case sunt într-o stare avansată de
degradare, unele nefiind nici măcar tencuite (foarte puțini oameni reușind să realizeze o izolare
termică a acestora) iar condițiile la interior sunt foarte departe de ceea ce se numește condiții de locuit
decente (nu au baie ci wc-ul se află în spatele casei, în unele case nu există dușumea sau parchet ci
pământ gol iar altele nu au tavan sau acesta este atât de deteriorat încât se poate vedea acoperișul).
Unele locuințe nu au gard iar în spatele caselor sunt depozitate gunoaie care degajă, în special vara,
mirosuri greu de suportat, poluarea atmosferică, a solului și a apei producând îmbolnăviri frecvente.
Aceste „mormane” de gunoaie au atras, în mod inevitabil, câini vagabonzi dar și pisici fără stăpân în
căutare de hrană.
Străzile zonei evaluate, considerate a fi principale, sunt asfaltate pe când străzile secundare
(aleile) nu sunt asfaltate deloc. Din păcate, chiar și acele străzi care sunt asfaltate sunt într-o stare
destul de proastă, asfaltul fiind decupat din loc în loc acolo unde s-au făcut săpături pentru
introducerea conductelor iar acolo unde stâlpii de electricitate au fost îndepărtați au rămas găuri mari
pe marginea drumului ce sunt un adevărat pericol pentru cei care nu cunosc foarte bine zona.
În privința mijloacelor de transport pot spune că acestea lipsesc cu desăvârșire. Nu există
niciun fel de mijloc de transport în comun iar copiii din comunitate merg la școală pe jos. Unele
familii au căruțe trase de cai dar cu care circulă doar în zonă pentru că astfel de vehicule nu mai sunt
acceptate în oraș.
Ambele instituții de sănătate de stat (spitalul municipal și cel județean) ca și instituțiile
administrative (primăria, prefectura, poliția, etc) sunt situate în afara zonei studiate la aproximativ
patru-cinci kilometri. Chiar și instituția de învățământ cea mai apropiată este la trei kilometri și
jumătate. În comunitate nu se găsește niciun cabinet medical privat sau unul stomatologic, pentru
orice intervenție locuitorii trebuind să se deplaseze până la cele din oraș. Activitățile aducătoare de
profit din zonă sunt un bar, o vulcanizare și o spălătorie auto și două magazine cu produse alimentare
de unde cei din comunitate cumpără ce au nevoie iar atunci când banii nu le ajung cumpără „pe
caiet”. Singurele posibilități de destindere sunt terenurile virane din spatele caselor care servesc drept
teren de fotbal pentru copiii comunității.
Problema reprezentativă pentru comunitatea pe care tocmai am prezentat-o este conflictul
apărut între aspirațiile membrilor comunității la o viață mai bună și starea de sărăcie accentuată
(venituri foarte mici și inconstante exceptând alocațiile de stat ale copiilor, condiții de locuit mult sub
limita decenței) și, din păcate, perpetuă, de la o generație la alta. Afectată de această problemă este
întreaga comunitate efectele fiind vizibile pe toate planurile vieții sociale și personale ale indivizilor.
Cauza acestei probleme generalizate în comunitate este lipsa educației de bază (în ciuda unei
inteligențe native pe care o posedă mulți dintre ei) care a condus nu numai la lipsa unei pregătiri
profesionale minime (adaptată cerințelor societății moderne, care să le ofere acces pe piața forței de
muncă), dar a produs și o stimă de sine scăzută ceea ce a condus la ideea că orice efort ar depune
situația nu va putea fi depășită.
Având în vedere complexitatea problemei ar fi necesară o intervenție etapizată care presupune
utilizarea resurselor materiale dar și umane existente și disponibile în comunitate dar și de o echipă
care să fie coordonată foarte bine pentru ca intervenția să fie eficientă.
Este necesar, de asemenea, ca obiectivul general (acela de creștere a calității vieții membrilor
comunității și reducere a sărăciei) să fie împărțit în mai multe obiective specifice, iar acestea, la
rândul lor să poată fi evaluate pentru ca progresele obținute să fie vizibile.
Din discuțiile purtate cu adulții din comunitate, cu toate că majoritatea au declarat că recunosc
importanța educației școlare și că ar dori să poată să-și termine studiile începute, atunci când le-am
spus despre existența programelor educaționale așa numite „șansa a doua”, majoritatea au spus că, în
calitatea lor de soți/soții și părinți, nu au timpul necesar pentru a mai merge la școală așa că,
observând reticența vizibilă a adulților la această provocare, atenția mi-a fost îndreptată spre copiii lor
care ar putea să fie ajutați, educați și motivați să spere la o viață mai bună decât aceea dusă de părinții
lor. Așa că, unul dintre obiectivele specifice pe care le propun ar putea să fie numit „Sprijinirea
copiilor și adolescenților din comunitate pentru accesul la o mai bună educație”. Mai exact,
sprijinirea copiilor și adolescenților la efectuarea temelor, antrenarea lor într-o serie de activități
extrașcolare (grup de lectură, grup de teatru, activități sportive, etc., ținând cont de abilitățile lor și de
ceea ce le face plăcere), ore de educație în ceea ce privește igiena, educația sexuală, bunele maniere,
creștere a stimei de sine și valorizare personală, ore de dezvoltare personală.
Etapele pe care le propun pentru atingerea obiectivului specific menționat anterior sunt
următoarele:
 o Construirea unei echipe de lucru care presupune2:
- Pregătirea pentru munca în echipă;
- Organizarea pentru acțiune;
- Stabilirea unui climat corespunzător muncii în echipă;
- Clarificarea sarcinii de lucru;
- Identificarea resurselor;
- Munca efectivă și analiza acesteia.
În ceea ce privește resursele materiale și umane, un ajutor consistent ar putea veni din partea
bisericilor locale care ar putea să ofere spațiul necesar desfășurării activităților dar și să recruteze
specialiști și voluntari care să sprijine proiectul.
o Pregătirea intervenției în comunitate care presupune parcurgerea următoarelor
etape adaptate proiectului menționat:
- Prezentarea proiectului în fața comunității;
- Obținerea sprijinului liderilor formali și informali din comunitate;
o Intervenția propriu-zisă care se poate derula pe perioade mari de timp pentru a
obține rezultate semnificative;
o Evaluarea ce presupune compararea rezultatelor cu obiectivele stabilite.

Considerații personale

Din experiența personală, munca cu omul este una dintre cele mai dificile iar rezultatele
obținute sunt, de cele mai multe ori, imprevizibile și mult diferite față de așteptările inițiale. Am
observat, de asemenea, că oamenii au nevoie de modele care să-i încurajeze și să le ofere speranță.
Găsirea unor astfel de modele care să fie din rândul etniei lor ar avea un mare impact și ar ajuta la
educarea copiilor și a tinerilor. În plus, ritmul vieții prezente, alergarea după resursele care să acopere
nevoile (și în cazul membrilor acestei comunități vorbim despre acele nevoi primare care sunt regăsite
la baza piramidei lui Maslow) are ca și consecință faptul că oamenii nu mai știu să viseze și ar trebui
reînvățați să viseze și să aspire la o viață decentă și normală.

2
Baciu, C. (2019). Metode de asistență socială: dezvoltare comunitară. Suport de curs pentru anul III. Universitatea
Babeș-Bolyai. Facultatea de Sociologie și Asistență socială, pag. 41
Anexa nr. 1

Anexa nr. 2 - Harta municipiului Tg-Jiu

 Anexa nr. 3 – Harta zonei evaluate

Anexa nr. 4 – Chestionar

În partea I și a III-a a ghidului de interviu prezentat mai jos întrebările sunt deschise dorind să
înțeleg viziunea proprie a acestora, iar în partea a II-a am conceput întrebări închise care presupun
alegerea unui răspuns din cele menționate. Pentru a eficientiza această activitate eu am citit întrebările
și am consemnat răspunsurile participanților ținând cont de faptul că majoritatea sunt analfabeți
funcționali.

I. Autoprezentarea
1. Vorbiți-mi, vă rog, despre familia dumneavoastră, în general!
2. Ce vă doriți pentru viitorul familiei dumneavoastră?
II. Chestionarul propriu-zis:
 Cât de importantă credeți că este educația pentru membrii familiei dumneavoastră?
 Foarte importantă;
  Importantă;
 Mai puțin importantă;
 Deloc importantă.

 Ce studii ați dori să aibă copiii dumneavoastră?

 Studii superioare;
 Studii liceale;
 Studii gimnaziale;
 Nicio formă de studii.

 Credeți că este important să aveți un serviciu stabil?

 Foarte important;
 Important;
 Mai puțin important;
 Deloc important.

 Considerați că aveți nevoie de servicii medicale?

 Da;
 Nu;

 Condițiile în care locuți în prezent cum vi se par a fi?

 Foarte bune;
 Bune;
 Acceptabile;
 Inacceptabile.

 Credeți că statul ar trebui să vă ajute mai mult din punct de vedere financiar?
 Da;
 Nu;
 Nu știu.

 Credeți că dacă ați fi terminat studiile, viața dumneavoastră ar fi fost mai bună decât
cea din prezent?
 Da;
  Nu;
 La fel;
 Nu știu;

 Sunteți dispus/ă să faceți modificări în stilul de viață, în comportament, în educație sau

în domeniul în care va fi necesar pentru a putea obține rezultatele dorite?
 Da;
 Nu;
 Nu m-am gândit până acum;

 Ați auzit de programele educaționale numite generic „Șansa a doua” care oferă
adulților posibilitatea de a-și relua studiile?
 Da;
 Nu;

 V-ar interesa să urmați un astfel de program ca cel menționat anterior?

 Da;
 Nu;

 Considerați că a emigra în altă țară ar fi o soluție viabilă pentru a putea evolua în viața
dumneavoastră și a familiei dumneavoastră?
 Da, cu siguranță;
 Nu, nu cred;
 Ar fi o posibilă soluție;
 Nu știu.

III. Încheierea interviului

1. Înainte de a termina interviul, considerați că mai aveți de adăugat alte aspecte sau aveți
informații care ne-ar putea ajuta suplimentar?
2. Acum, că ne-am apropiat de sfârșitul întâlnirii noastre, aveți ceva nelămuriri sau sunt
întrebări pe care ați dori să mi le puneți?
BIBLIOGRAFIE:
1. https://sites.google.com/site/orasultgjiu/home
2. https://www.youtube.com/watch?v=abajHloOTjQ&feature=youtu.be
3. Baciu, C. (2019). Metode de asistență socială: dezvoltare comunitară. Suport de curs pentru anul III.
Universitatea Babeș-Bolyai. Facultatea de Sociologie și Asistență socială.