2020 Suport Curs DF

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Facultatea de Drept
Anul universitar 2019-2020
Semestrul II
I. Informaţii generale despre curs
Titlul disciplinei:Drept Financiar

Tipul disciplinei (impusă, opţională, facultativă): DI
II. Informaţii despre coordonatorul de disciplină
Nume şi titlul ştiinţific: conf. univ.dr. Ioana Maria COSTEA

Contact e-mail:ioana.costea@uaic.ro
Program consultaţii: conform pagină web
III. Condiţionări şi cunoştinţe pre-rechizite

Pentru această disciplină, este obligatorie parcurgerea cursului de drept civil, drept constituțional, drept
administrativ.
1
IV. Obiectivele și competențele asigurate (identice cu cele menționate în Fișa Disciplinei)
1. Obiective
Obiectivul general
Asimilarea noțiunilor și procedurilor fundamentale privind dreptul financiar. Asimilarea noţiunilor specifice,
tipologiilor specifice și criteriilor de delimitare. Asimilarea principalelor mecanisme de stabilirea a obligaţiilor
fiscale. Identificarea particularităţilor şi condiţiilor de legalitate în procedurile de administrare a obligațiilor
fiscale.
Obiectivele specifice
La finalizarea cu succes a acestei discipline, studenţii vor fi capabili să:
• Identifice principalele etape în procedura bugetară ;
• Descrie principalele tipuri de obligații fiscale ;
• Explice principalele proceduri de colectare a creanțelor fiscale ;
• Descrie procedura litigioasă în materie bugetară și fiscală ;
2. Competențe
Competenţe profesionale
C.1. Cunoașterea, înțelegerea și utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, paradigmelor şi metodologiilor din
domeniul dreptului financiar
C.2. Aplicarea tehnicilor şi instrumentelor specifice la anumite situații, procese, proiecte specifice.
C.3. Aplicarea legislaţiei româneşti la situațiile de fapt.
C.4. Interpretarea, corelarea şi compararea instituţiilor juridice din dreptul financiar național.
UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

C.5. Aplicarea cunoştinţelor necesare în culegerea datelor şi informaţiilor referitoare la o problemă de drept
concretă
C.6. Utilizarea legislaţiei în vigoare în analiza situaţiilor juridice, în încadrarea lor corectă din punct de vedere
juridic şi în soluţionarea lor
Competenţe transversale
CT.1. Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil
CT.2. Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă individuală, precum și în echipă
CT.3. Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare şi a surselor de informare
CT.4. Sintetizarea de soluții generice și alternative la probleme punctuale de practică.
V. Structura cursului – pe unități de învățare, cu indicarea duratei de parcurgere
CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITE

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2. PROCEDURA BUGETARĂ – ASPECTE GENERALE – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3. PROCEDURA BUGETARĂ – ELABORARE ȘI APROBARE – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4. PROCEDURA BUGETARĂ – EXECUTARE ȘI ÎNCHEIERE – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5. OBLIGAȚIILE FISCALE. GENERALITAȚI – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6. OBLIGAȚIILE FISCALE DIRECTE. PERSOANE FIZICE (1) – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7. OBLIGAȚIILE FISCALE DIRECTE. PERSOANE FIZICE (2) – 2 ORE 2
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8. OBLIGAȚIILE FISCALE DIRECTE. PERSOANE JURIDICE. IVM-IP – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9. OBLIGAȚIILE FISCALE INDIRECTE – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10. PROCEDURA FISCALĂ – INREGISTRARE, STABILIRE – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11. PROCEDURA FISCALĂ – EXECUTAREA – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12. PROCEDURĂ FISCALĂ – INSPECȚIE. CONTESTARE – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 13. PROCEDURĂ FISCALĂ – CONTESTARE – 2 ORE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 14. DREPTUL FISCAL ÎN PLAN EXTRANAȚIONAL – 2 ORE
VI. Numărul și formatul lucrărilor de verificare pe parcurs

EVALUARE FORMATIVĂ 1 – Teste grilă. Spețe
EVALUARE FORMATIVĂ 2 – Teste grilă. Spețe
VII. Metodele și instrumentele de evaluare

- Evaluare finală – examen scris: 50%
- Evaluare formativă continuă: 50%
VIII. Bibliografie obligatorie și resurse suplimentare

Bibliografie obligatorie:
1. Costea Ioana Maria, Drept financiar, Note de curs, Ed. Hamangiu, București, 2020 (în curs de apariție)
Referinţe suplimentare:
2. Fanu-Moca Adrian, Drept financiar public, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
3. Şova Dan, Drept fiscal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
4. Drosu Şaguna Dan, Drept financiar public, ed. a IV-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
5. Costaş Cosmin Flavius, Drept financiar, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2016
6. Costaş Cosmin Flavius, Drept fiscal, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2016
7. Duca Emilian, Noul Cod de procedura fiscală – Comentat și adnotat (...), Ed. Universul Juridic, București,
2016.
8. Duca Emilian, Noul Cod fiscal – Comentat și adnotat(...), Ed. Universul Juridic, București, 2016.
9. Bostan Ionel, Drept financiar public, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006.
10. Costea Ioana Maria, Optimizarea fiscală. Doctrină. Soluții. Jurisprudență, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
11. Costea Ioana Maria, Inspecția fiscală. Ed. A 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
12. Revista Curierul fiscal - http://www.curierulfiscal.ro/
13. Revista TaxNews - http://taxnews.ro/
http://www.scj.ro/, http://curia.europa.eu

CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITE
Indicaţi varianta/variantele corecte:

1. Sistemul administrativ actual constă în: a) luarea deciziilor central pentru maximum de eficienţă; b)
partajarea domeniilor de acţiune între nivelul central şi local; c) partajarea de competenţe între nivelul central
şi local;
2. Resursele financiare publice aparţin: a) guvernului, care le gestionează conform legii; b) unităţilor
administrativ-teritoriale, care le gestionează conform legii; c) instituţiilor publice sau private după caz;
3. Resursele financiare publice provin din: a) fonduri alocate de instituţii internaţionale; b) fonduri colectate de
la populaţie; c) fonduri donate de populaţie;
4. Resursele financiare publice se utilizează pentru: a) servicii publice privind siguranţa naţională; b) servicii
publice sociale pentru populaţie; c) servicii publice din sistemul judiciar;
5. Resursele financiare publice se utilizează pentru: a) achiziţionarea de bunuri: b) plata de salarii; c) plata de
burse;
6. Sunt subiecte de drept financiar doar: a) persoanele fizice; b) persoanele juridice de drept public; c)
persoanele fizice şi juridice;
7. Pot realiza venituri: a) instituţiile publice; b) persoanele fizice; c) persoanele juridice cu scop patrimonial;
8. În patrimoniul unei persoane fizice, se realizează modificări din: a) realizarea de venituri; b) realizarea de
economii; c) efectuarea de acte de consum;
9. O persoană de drept privat asigură resurse publice prin: a) amenzi, taxe, salarii; b) impozite, contribuţii,
4
amenzi; c) impozite, taxe, cheltuieli judiciare;
10. Pot fi prelevate impozite pentru: a) venituri; b) bunuri aflate în proprietate; c) bunurile achiziţionate.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 – NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învăţare nr. 1 prezintă: structura, izvoarele, noţiunile, raporturile juridice,
instituţii competente specifice dreptului financiar.
1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea unităţii de învăţare, studentul va fi capabil:
 să definească noţiunile specifice dreptului financiar
 să identifice raporturile juridice specifice materiei
 să identifice particularităţile materiei faţă de alte ramuri de drept
1.3. Durata
Durata medie de parcurgere a fiecărei unităţi de învăţare este de 2 ore.
1.4. Conţinutul unităţii de învăţare
DREPTUL FINANCIAR 5
1. Definiţia dreptului financiar
Dreptul financiar este definit ca ansamblul normelor juridice care reglementează, în regim
de drept public, constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare ale instituţiilor
publice, precum şi controlul financiar de interes public.
2. Izvoarele dreptului financiar
Normele de drept financiar sunt numeroase şi variate ca forţă juridică.
(1) Norme constituţionale. La nivel constituţional, este consacrat principiul
contributivităţii obligatorii – Art. 56 Constituţie - Contribuţii financiare (1) Cetăţenii au
obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal
de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
fiscale
(2) Legislaţie principală. O serie de acte normative instituie regimul juridic general
aplicabil finanţelor publice:
- Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, M.Of. nr. 597/ 13 august 2002
- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, M.Of. nr. 618/ 18 iulie 2006
- Legea nr. 227/2015
15 privind Codul Fiscal, M.Of. nr. 688/10 sept. 2015
15
- Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, M.Of. nr. 547/23
547 iul. 2015
(3) Legislaţie secundară. O serie de acte normative secundare asigură punerea în aplicare
a dispoziţiilor legale în materie, pentru funcţionarea sistemul
sistemul administrativ necesar
gestiunii fondurilor publice.

- Hotărârea de Guvern privind norme metodologice de aplicare a Codului fiscal
- Hotărârea de Guvern privind norme metodologice de aplicare a Codului de procedură
fiscală
- Ordine specifice ale Ministerului
Minister Finanţelor Publice
- Ordine specifice ale Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
(4) Legislaţie europeană. La nivel european, procedurile privind finanţarea UE sunt
reglementate prin dispoziţiile TFUE şi o serie de regulamente.
- http://eur-lex.europa.eu/ro/legis/latest/chap09.htm
lex.europa.eu/ro/legis/latest/chap09.htm
3. Noţiuni specifice dreptului financiar
- Buget – (1) documentul prin care sunt prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile
unei instituţii publice pentru un exerciţiu bugetar; (2) ansamblul veniturilor şi
cheltuielilor publice rezervate unei instituţii publice – bugetul unui minister, bugetul
unei şcoli.
- Bugetul general consolidat – ansamblul bugetelor, componente ale sistemului
bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg.
- Bugetul de stat – bugetul elaborat, aprobat şi executat la nivel central.
- Bugetele locale – bugetul elaborat, aprobat şi executat la nivelul fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale.
teritoriale.
- Bugetele fondurilor speciale – bugetele elaborate, aprobate şi executate de instituţii
autonome pentru o anumită funcţie publică – bugetul asigurărilor sociale, bugetul 6
asigurărilor
or sociale de sănătate, bugetul asigurărilor de şomaj.
- Legi bugetare anuale – actele normative prin care se aprobă Bugetul de stat şi Bugetul
asigurărilor sociale şi care în anexă cuprind bugetele propriu-zise.
propriu
- Instituţie publică – instituţie cu personalitate juridică, a administraţiei publice
centrale, locale sau europene, care gestionează resurse financiare publice.
- Ordonator de credite – persoana fizică, ce ocupă funcţia de conducere a unei instituţii
publice şi exercită atribuţiile
atribu în procedura bugetară.
- Exerciţiul bugetar – perioadă de timp pentru care se aprobă bugetul, corespunzând
unui an calendaristic
- Contul general anual de execuţie bugetară – document simetric bugetului, care
reflectă, la finalul exerciţiului bugetar modul
modul în care a fost executat bugetul.
- Impozit - o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată,
conform legii, unui buget de către persoanele fizice, juridice ori alte entităţi pentru
veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le deţin ori consumă.
- Taxă - o plată efectuată de persoanele fizice, juridice ori alte entităţi pentru serviciile
prestate acestora de către instituţii sau autorităţi publice fără că nivelul acesteia să se
afle în corelare cu serviciul prestat.
- ţie socială - orice contribuţie care trebuie plătită, în conformitate cu legislaţia
Contribuţie
în vigoare, pentru asigurări publice de şomaj, asigurări de sănătate sau asigurări

sociale.
- Alte sume datorate bugetului general consolidat – noţiunea include orice creanţă
creanţ a
unei instituţii publice, de natură fiscală sau parafiscală, care se execută în condiţiile
C.proc.fisc.
- Contribuabil – orice persoană fizică, persoană juridică sau orice altă entitate fără
personalitate juridică, care în cadrul unui raport de drept fiscal
fiscal este titulară în nume
propriu sau pentru altul, de drepturi şi obligaţii patrimoniale sau nepatrimoniale.
- Plătitor - o persoană terţă, căreia îi revine obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a
plăti impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri
venituri bugetare pentru altul.
- Persoană impozabilă – noţiune utilizată în materie de TVA, desemnând orice
persoană, care realizează de manieră independentă o activitate economică, indiferent
de scop şi rezultat, reglementată ca operaţiune impozabilă.
To do
Exemplificați
ți la alegere 5 categorii juridice din cele definite mai sus.
4. Raporturi de drept financiar

Dreptul financiar este alcătuit din două subramuri principale: dreptul bugetar şi dreptul
fiscal.
4.1. Dreptul bugetar
Definiţie. Dreptul bugetar reprezintă ansamblul normelor juridice, reglementând
7
competenţe şi proceduri în procesul de elaborare, aprobare, execuţie şi încheiere a
exerciţiului bugetar central, local, a fondurilor speciale şi comunitar.
Sediul materiei. Legea nr. 500/2002
500/2002 privind finanţelor publice, Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale şi TFUE, precum şi o serie de reglementări speciale.
Obiect. Dreptul bugetar reglementează conţinutul bugetului (venituri şi cheltuieli) şi
etapele procedurii bugetare
bugetare (elaborarea bugetului, aprobarea bugetului, execuţia
bugetară şi controlul execuţiei bugetare).
4.2. Dreptul fiscal

Definiţie. Dreptul fiscal este componenta dreptului financiar, care reuneşte norme
juridice privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetelor publice,
precum şi modalităţile de stabilire, administrare şi colectare a acestora.
În raport de izvoarele de drept şi conţinutul raportului juridic, dreptul fiscal prezintă două
subdiviziuni: drept material fiscal
fiscal şi drept procesual (procedural) fiscal.
4.2.1. Drept material fiscal

Definiţie. Dreptul material fiscal reprezintă ansamblul normelor juridice, ce
reglementează regimul juridic al principalelor impozite, taxe, contribuţii şi alte sume
datorate bugetelor publice.

Raportul de drept fiscal material constă în relaţia socială privind constituirea,
determinarea şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut fiscal impuse de lege.
Sediul materiei. Codul Fiscal – Legea nr. 227/2015 (şi acte normative conexe).
Obiect. Dreptul material fiscal stab
stabileşte
ileşte regulile privind: denumirea venitului, subiectul
impunerii, obiectul impunerii, unitatea de evaluare şi unitatea de impunere, asieta,
perceperea, termenele şi modalităţile de plată pentru: impozitul pe profit, impozitul pe
venit, TVA, accizele, cont
contribuţiile
ribuţiile sociale, impozitele locale şi diferite taxe.
4.2.2. Drept procesual fiscal
Definiţie. Dreptul procesual fiscal reprezintă ansamblul normelor juridice, ce
reglementează modalităţile de stabilire, exercitare şi stingere a drepturilor şi obligaţiilor
părţilor din raportul de drept material fiscal.
Raportul de drept procesual-fiscal
procesual însumează drepturile şi obligaţiile, ce decurg din
stabilirea, exercitarea şi stingerea raporturilor de drept fiscal material.
Sediul materiei. Codul de Procedură Fiscală – Legea nr. 207/2015 (şi acte normative
conexe).
Obiect. Dreptul procesual fiscal stabileşte regulile privind înregistrarea fiscală, stabilirea
impozitelor şi taxelor, executarea creanţelor fiscale, inspecţia fiscală, soluţionarea
contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale etc.
1.5. Exemple generice 8

Exemplu de raport de drept bugetar: raportul dintre rectorul unui universităţi şi ministrul
educației,
ției, ordonatorul principal de credite.
Exemplu de drepturi şi obligaţii cu conţinut fiscal: Sunt creanţe fiscale principale
principale: (1)
dreptul la perceperea impozitelor şi taxelor şi a altor sume, care constituie venituri ale
bugetului general consolidat, (2) dreptul la rambursarea TVA, (3) dreptul la restituirea
impozitelor şi taxelor. Sunt creanţe fiscale accesorii:: (1) dreptul la perceperea d
dobânzilor,
penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz.
1.6. To do
Identificaţi şi descrieţi 3 raporturi juridice de drept financiar în care sunteţi parte.
1.7. Să ne reamintim
Dreptul bugetar reprezintă ansamblul normelor juridice, reglementând competenţe şi
proceduri în procesul de elaborare, aprobare, execuţie şi încheiere a exerciţiului bugetar
central, local, a fondurilor speciale şi comunitar.
Dreptul fiscal este componenta dreptului financiar, care reuneşte norme
norme juridice privind
impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetelor publice, precum şi
modalităţile de stabilire, administrare şi colectare a acestora.
Dreptul material fiscal reprezintă ansamblul normelor juridice, ce reglementează regimul
reg

juridic al principalelor impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetelor publice.
Dreptul procesual fiscal reprezintă ansamblul normelor juridice, ce reglementează
modalităţile de stabilire, exercitare şi stingere a drepturilor şi obligaţiilor
obligaţi părţilor din
raportul de drept material fiscal.
1.8. Rezumat
Dreptul financiar este o ramură de drept cu structură complexă. Acesta include raporturi
juridice patrimoniale şi nepatrimoniale, decurgând din procedura bugetară şi procedura
fiscală. Dreptul financiar reglementează două categorii de raporturi juridice: de drept
bugetar și de drept fiscal.
1.9. Test de evaluare - autoevaluare
Identificaţi 2 acte normative cu incidenţă în dreptul financiar

Identificaţi 2 raporturi juridice de drept financiar încheiate de o instituţie publică.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2,3,4 – PROCEDURA BUGETARĂ
Cuprins
1.1. Introducere
Procedura bugetară este procedura legală pentru elaborarea, aprobarea, executarea şi
încheierea executării bugetului. Dispoziţiile legale în materie stabilesc proceduri şi reguli de
redactare a documentelor, de încheiere şi executare a actelor juridice, de soluţionare a
situaţiilor conflictuale.

 să identifice tipuri de ordonatori de credite;
 să identifice etape în procedurile bugetare;
 să identifice condiţii de legalitate şi regularitate în procedurile bugetare
1.3. Durata
1.4. Conţinutul unităţilor de învăţare

10
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2. PROCEDURA BUGETARĂ – ASPECTE GENERALE – 2 ORE

SISTEMUL BUGETAR
1. Bugetul
1.1. Definiţie. Noţiunea de buget este definită la nivel legislativ, prin art. 2 pct. 6 Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice şi art. 2 pct. 6 Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale: buget - document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi
cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor
publice.
1.2. Sistemul bugetar naţional
Fiecare instituţie publică are propriul buget. Acest buget propriu include (a) resursele proprii şi
(b) resursele instituţiilor subordonate.
Resursele publice se constituie şi utilizează într-un
într un sistem de bugete – de stat, locale,
autonome etc. Conceptual, acestea sunt reunite prin bugetul general consolidat – definit ca
ansamblul bugetelor, component
componentee ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a
forma un întreg.
Sistemul bugetar naţional, sintetizat prin bugetul general consolidat cuprinde:

A. Bugetul de stat – bugetul autorităţilor publice centrale reunind:
a. Bugetele instituţiilor autonome.
b. Bugetele Ministerelor.
c. Bugetele instituţiilor publice centrale.
B. Bugetele locale – definite conform art. 2 pct. din Legea nr. 273/2006 ca fiind documentul
prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile unităţilor
u
administrativ-teritoriale.
teritoriale.
a. Bugetele comunelor, oraşelor şi municipiilor – inclusiv Mun. Bucureşti
b. Bugetele judeţelor
C. Bugetele fondurilor speciale – sunt bugete constituite din resurse proprii pentru un anumit
obiectiv, asigurări obligatorii.
a. Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
b. Fondul naţional unic de asigurări de şomaj
c. Bugetul asigurărilor sociale de stat
D. Diverse
Fac parte de asemenea din sistemul bugetar naţional - bugetelor instituţiilor publice
finanţate integral din venituri proprii; bugetului fondurilor provenite din credite externe;
bugetul fondurilor externe nerambursabile.
1.3. Sistemul bugetar al UE
Sediul materiei:: art. 310-326
310 326 TFUE (Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) şi de 11
legislaţia secundară.
Instituţiile implicate în procesul de elaborare a bugetului sunt: Consiliul, Comisia şi
Parlamentul. Competenţa de executare a bugetului revine Comisiei. Procedura bugetară
comunitară este anuală; specifică este existenţa unui Cadru financiar multianual ad
adoptat prin
regulament al Consiliului, care stabileşte plafoanele maximale de resurse pentru sectoarele
importante din activitatea europeană.
Sistemul bugetar european cuprinde un singur buget.
2. Sistemul de venituri şi cheltuieli publice

2.1. Sursa finanţelor publice – veniturile publice
Veniturile bugetare sunt clasificate în venituri curente – venituri din impozite, concesiuni, taxe
şi venituri de capital – venituri rezultând din valorificarea bunurilor. Veniturile curente au ca
principală sursă veniturile
niturile fiscale – provenind din prelevări obligatorii cu titlu de impozit, taxă
sau contribuţie. Veniturile fiscale asigură 90% din resursele bugetare. O sursă secundară sunt
veniturile nefiscale – provenind din contracte de exploatare a dreptului de proprietate,
prop din
dobânzi, amenzi, penalităţi etc.
Fondurile externe nerambursabile – programe sectoriale UE - se cuprind în anexe la bugetele
ordonatorilor principali de credite şi se aprobă o dată cu acestea.
2.2. Destinaţiile finanţelor publice – cheltuielile publice
Cheltuielile publice se înscriu într-un
într un anumit buget în funcţie de competenţele unei autorităţi
în respectivul domeniu (spre exemplu, cheltuieli pentru învăţământ sunt prevăzute în bugetul
de stat – bugetul Ministerului Educaţiei, în bugetul Ju Judeţului
deţului şi în bugetul Municipiului,
oraşului, comunei).
Cheltuielile publice sunt organizate în buget în funcţie de activitatea asigurată – servicii
publice generale, cheltuieli socio-culturale,
socio culturale, acţiuni economice. Cheltuielile publice sunt
prevăzute în buget,
get, în sume brute, pe categorii principale. Aceste sume sunt ulterior defalcate
pe ordonator şi obiectiv de activitate în credite bugetare.
3. Structura bugetului
Bugetul are o structură bipartită, cuprinzând venituri şi cheltuieli.
Bugetul este organizat pe ordonatori de credite şi pe domenii de acţiune. 12
Cheltuielile prevăzute în buget au destinaţie precisă şi limitată.
To do
Cautăți
ți în surse legislative structura bugetului de stat.
4. Principiile procedurii bugetare

Procedura bugetară este guvernată de o serie de principii consacrate la nivel legislativ şi
explicitate de doctrină.
4.1. Principiul universalităţii
4.2. Principiu neafectării veniturilor
4.3. Principiul publicităţii
4.4. Principiul unităţii
4.5. Principiul anualităţii
4.6. Principiul specializării
4.7. Principiul unităţii monetare
4.8. Principiul echilibrului bugetar
4.9. Alte reguli bugetare
Regula legalităţii cheltuielilor – art. 14 Legea nr. 500/2002, art. 14 Legea nr. 273/2006, art. 310
(3) TFUE
Principiul bunei-gestiuni
gestiuni – art. 22 (2) lit. c Legea nr. 500/2002, art. 310 (5) TFUE.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3. PROCEDURA BUGETAR
BUGETARĂ – ELABORARE ȘI APROBARE – 2 ORE
ELABORAREA ŞI APROBAREA BUGETULUI
1. Ordonatorul de credite
Ordonatorii de credite sunt de trei categorii, conform legii:
- ordonator principal de credite – conducătorul unei instituţii publice autonome – ministru,
primar, preşedintele Curţii de conturi.
- ordonator secundar de credite – conducătorul unei instituţii publice subordonate
subor – directorul
Direcţiei Agricole Judeţene, directorul Agenţiei Judeţene de Mediu, inspectorul general al
Inspectoratului şcolar judeţean, preşedintele Curţii de Apel
- ordonator terţiar de credite – conducătorul unei instituţii publice subordonate – directorul
unei şcoli, preşedintele unei judecătorii, directorul unui spital.
2. Elaborarea bugetului
Elaborarea bugetului este o procedură internă a instituţiilor publice, în cadrul căreia acestea
redactează o variantă a bugetului propriu, în raport de dispoziţiile legale şi previziunile
economice. Elaborarea bugetului se realizează în anul curent pentru anul viitor, conform unui
calendar bugetar.
2.1. Elaborarea bugetului de stat
31 Legea 500/2002 privind finanţele publice.
Competenţe.. Competente în procesul de elaborare a bugetului de stat sunt: (1) Guvernul, (2)
Ministerul Finanţelor Publice, (3) ordonatorii de credite. 13
Etape obligatorii – calendarul bugetar
1) Elaborarea
area prognozelor indicatorilor macro
macro-economici şi sociali
Prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali se elaborează de către Comisia Naţională
de Strategie și Prognoză. Aceste prognoze vor fi actualizate, după caz, pe parcursul
desfăşurării procesuluiui bugetar şi vor fi publicate pe site-ul
site ul Comisiei Naţionale de Prognoză.
Indicatorii macro-economici
economici sunt o serie de informaţii cheie colectate din economie, care
redau tendinţele economice. Sunt indicatori macro-economici
macro economici şi sociali: produsul intern brut –
evoluţia acestuia pe ramuri de producţie, consumul final, importul, exportul, creşterea
preţurilor de consum, numărul mediu de salariaţi, numărul de şomeri înregistraţi, câştigul
salarial mediu.
Scopul acestei etape este de a determina direcţiile de acţiuneacţiune ale puterii publice pe termen
scurt şi mediu.
Termen limită: 1 iunie
2) Stabilirea limitelor de cheltuieli
Ministerul Finanţelor Publice transmite Guvernului (a) obiectivele politicii fiscale şi bugetare
pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi următorii 3 ani şi (b)
limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite.
Termen limită: 31 iulie
3) Scrisoarea-cadru

Ministerul Finanţelor Publice va transmite ordonatorilor principali de credite o scrisoare cadru
în care va specifica:
Secţiunea I - contextul macro-economic pentru anul în curs şi următorii 3 ani indicând
modificarea procentuală faţă de anul anterior:
Secţiunea a II-a - normele metodologice de elaborare a bugetului, care stabilesc A. scopul
metodologiei, B. cerinţele de respectat în elaborarea proiectului de buget, C. precizări cu
privire la schemele de ajutor de stat, D. precizări pentru estimarea cheltuielilor, E. atenţionări
speciale, F. aspecte tehnice.
Secţiunea a III–a: limitele de cheltuieli stabilite de Guvern pentru fiecare ordonator principal
de credite
Termen limită: 1 august
Guvernul are competenţa de a modifica limitele de cheltuieli propuse şi de a le comunica
ordonatorilor principali de credite.
4) Elaborarea propunerilor de proiect
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să depună la MFP propunerile pentru proiectul
de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor şi următorii 3 ani, însoţite de
documentaţii şi fundamentări detaliate.
Sunt ordonatori principali de credite: miniştrii, directorii generali/preşedinţii autorităţilor
centrale autonome (SRI, SIE, ICCJ, CCR, ANI etc.), secretarul general pentru Senat, Camera
Deputaţilor şi Guvern.
Proiectul de buget pentru domeniul de activitate propriu trebuie realizat cu încadrarea în 14
limitele de cheltuieli comunicate de Guvern prin MFP. Anexele privesc fonduri
nerambursabile, venituri proprii etc. Propunerile de proiect se depun la MFP. Conform
www.mfp.ro, la nivel naţional există 48 de ordonatori principali de credite.
Termen limită: 1 septembrie
5) Definitivarea limitelor de cheltuieli
Ministerul Finanțelor Publice exercită controlul de cenzură și transmite observațiile sale către
ordonatorii de credite. În cazul în care ordonatorii de credite nu aliniază propunerea lor de
buget în intervalul de timp specificat de Ministerul Finantelor Publice, acesta este abilitat,
după negocieri, sub medierea primului-ministru, să ajusteze unilateral propunerea de buget,
spre a fi inclusă în bugetul anual. Față de procedura bugetară anterioară, observăm o limitare
a spațiului de negociere intergurvernamentală și o accentuare a disciplinei bugetare.
6) Definitivarea propunerilor de proiect
Ordonatorii principali de credite definitivează proiectele bugetelor instituţiilor publice pe care
le conduc, în funcţie de deciziile luate şi le depun la MFP.
7) Elaborarea proiectelor de buget şi proiectelor legilor bugetare anuale
Proiectele de buget provenind de la ordonatorii principali de credite (48 de proiecte) sunt
supuse unui control de cenzură de către MFP. În această etapă, MFP se asigură de
conformitatea proiectelor cu legislaţia şi cu politicile de guvernare.

Pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, MFP elaborează proiectele de buget şi
proiectele legilor bugetare.
De asemenea, MFP realizează pe baza estimărilor primite, un raport privind situaţia macro-
macro
economică pentru anul bugetar şi următorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al
politicilor macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum
şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.
8) Însuşirea proiectelor de buget
b şi de legi bugetare anuale
MFP prezintă proiectele de buget şi proiectele legilor bugetare anuale Guvernului. Guvernul îşi
însuşeşte proiectele (eventual realizează ultimele modificări).
Termen limită: 1 noiembrie
9) Înaintarea spre aprobare
Guvernul înaintează proiectele spre aprobarea Parlamentului
Termen limită: 15 noiembrie
2.2. Elaborarea bugetelor locale
Sediul materiei: art. 37-41
37 41 Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Competenţe. Competente în procesul de elaborare a bugetelor locale sunt: (1) primarii
unităţilor administrativ-teritoriale,
administrativ teritoriale, primarul general al Mun. Bucureşti, primarii sectoarelor
Mun. Bucureşti, (2) preşedinţii consiliilor judeţene, (3) MFP.
Etape obligatorii – calendarul
cal bugetar
15
1) Elaborarea indicatorilor macro
macro-economici şi sociali – nu este cazul
2) Stabilirea limitelor de cheltuieli – nu este cazul
3) Scrisoarea cadru
MFP transmite DGFP, consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti o
scrisoare-cadru,
cadru, cu următoarea structură:
Secţiunea I priveşte contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de
buget prognozate.
Secţiunea a II-aa stabileşte metodologiile de elaborare a proiectelor de buget.
Secţiunea a III-aa indică limitele
limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi ale
transferurilor consolidabile, pe ansamblul judeţului şi municipiului Bucureşti.
Bugetele locale se autofinanţează şi ca atare ordonatorii de credite au deplina putere de a
decide volumulmul de cheltuieli pentru un an bugetar, prin cuantificarea veniturilor proprii.
Bugetele locale sunt beneficiare ale unor sume transmise de la bugetul de stat:
(1) Cote defalcate – art. 32 Legea nr. 273/2006 - din impozitul pe venit încasat la bugetul de
stat
tat la nivelul fiecărei unităţi administrativ
administrativ-teritoriale se aloca lunar.
(2) Sume defalcate – art. 33 Legea nr. 273/2006 - pentru finanţarea cheltuielilor publice şi
pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale,
administrativ prin legea
bugetului de stat se aprobă sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - TVA, cu
destinaţie specială şi pentru echilibrarea bugetelor locale.
(3) Transferurile consolidabile – art. 34 Legea nr. 273/2006 - pentru investiţii finanţate din

împrumuturi
umuturi externe la a căror realizare contribuie şi Guvernul. Potrivit legii, se aprobă prin
legea bugetului de stat transferuri pentru finanţarea unor programe de dezvoltare sau sociale
de interes naţional, judeţean ori local.
Termen limită: 1 iunie.
4) Elaborarea
aborarea propunerilor de proiect
Ordonatorii principali de credite – primarii şi preşedinţii CJ elaborează proiectele bugetelor
locale echilibrate şi anexele la acestea pentru anul bugetar următor, precum şi estimările
pentru următorii 3 ani. Temeiul proie
proiectului
ctului de buget sunt veniturile proprii şi limitele sumelor
comunicate în scrisoarea-cadru.
scrisoarea
Aceste proiecte se depun la DGFP.
5) Centralizarea propunerilor de proiect
DGFP transmite proiectele bugetelor locale centralizate pe ansamblul judeţului şi municipiului
Bucureşti la MFP.
6) Definitivarea limitelor de cheltuieli
MFP comunică sumele defalcate şi transferurile consolidabile aprobate prin Legea bugetului
de stat, către DGFP şi Consiliile judeţene.
Termen
rmen limită: 5 zile de la publicarea în M.Of. a bugetului de stat.
DGFP şi Consiliile judeţene repartizează sumele defalcate şi transferurile consolidabile către
unităţile administrativ-teritoriale
administrativ – comune, oraşe, municipii. 16
Termen limită: 5 zile de la co
comunicarea MFP
7) Definitivarea proiectelor de buget
Ordonatorii de credite definitivează proiectele bugetelor publice locale, în baza veniturilor
proprii şi a sumelor repartizate. Bugetele locale se publică în presa locală sau se afişează la
sediul unităţiii administrative.
Termen limită: 15 zile de la publicarea în M.Of. a bugetului de stat
8) Controlul bugetelor locale
Proiectele bugetelor locale afişate conform legii sunt susceptibile de a fi contestate de
locuitorii unităţii administrativ-teritoriale.
administrativ
Termen
ermen limită: 15 zile de la afişare
9) Înaintarea spre aprobare
Proiectul de buget împreună cu raportul ordonatorului principal de credite şi contestaţiile
primite se depun spre aprobare la Consiliul Local, Judeţean.
Termen limită: 5 zile de la expirarea termenului de contestare.
2.3. Elaborarea bugetelor fondurilor speciale
2.3.1. Bugetul asigurărilor sociale de stat
Sediul materiei: art. 20 Legea nr. 263/2010 sistemului unitar de pensii publice.
Competenţe::: (1) preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, (2) Ministrul Apărării
Naţionale, Ministrul Administraţiei şi Internelor şi Directorul SRI pentru casele de pensii

sectoriale, (3) Guvernul.
Guvernul elaborează anual, pe baza propunerilor CNPP şi ale celorlalte
celorlalte instituţii, proiectul legii
bugetului asigurărilor sociale de stat.
Procedura urmează etapele de la procedura privind bugetul de stat. Bugetul asigurărilor
sociale şi legea privind asigurările sociale sunt elaborate concomitent cu bugetul de stat şi
legea bugetară anuală.
2.3.2. Bugetul asigurărilor pentru şomaj
Sediul materiei:: art. 23 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă
Competenţe:: (1) Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, (2) Preşedintele Agenţiei Naţionale
pentru Ocuparea forţei de Muncă, (3) Guvernul.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale fundamentează anual, pe baza propunerilor Agenţiei
Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, proiectul bugetului asigurărilor pentru
pen şomaj.
Bugetul asigurărilor pentru şomaj se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
2.4. Elaborarea bugetului UE
313 TFUE
Competenţe:: Consiliul, Parlamentul şi Comisia.
Etape obligatorii – calendarul bugetar.
1) Estimările instituţiilor europene
Instituţiile Uniunii Europene pregătesc estimările lor pentru bugetul propriu, în conformitate
17
cu procedurile lor interne.
Termen limită: 1 iulie.
2) Elaborarea proiectului de buget
Comisia grupează aceste est estimări
imări şi stabileşte proiectul de buget anual, care este prezentat
Consiliului şi Parlamentului European.
3) Lectura Consiliului
Consiliul adoptă poziţia sa cu privire la bugetul propus de Comisie, inclusiv propriile
amendamente. Consiliul informează Parlamentul European cu privire la motivele care l-au l
condus la adoptarea poziţiei sale.
Termen limită: 1 octombrie
4) Lectura Parlamentului
Parlamentul primeşte proiectul cu amendamentele de la Consiliu şi adoptăpropria sa s poziţie.
Termen limită: 42 de zile de la comunicarea Consiliului.
5).1. Adoptarea simplă – a doua lectură a Consiliului
Consiliul poate accepta amendamentele propuse de Parlamentul European în termen de 10
zile şi adoptă proiectul de buget.
5).2. Adoptarea
rea complexă - Comitetul de conciliere.
În cazul în care Consiliul nu acceptă amendamentele propuse de Parlamentul European, un
comitet de conciliere este convocat. Acesta este compus din membrii Consiliului şi un număr

egal de deputaţi care reprezintă Parlamentul
Pa European.
a) Dacă conciliere eşuează, Comisia elaborează un nou proiect de buget.
b) Dacă concilierea reuşeşte, proiectul comun este trimis spre aprobare.
3. Aprobarea bugetului
3.1. Aprobarea bugetului de stat
36 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice
Competenţe:: Parlamentul.
Procedura: Bugetele se aprobă pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole,
precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar,
bug
precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
Termen limită: nu există.
3.2. Aprobarea bugetelor locale
Sediul materiei:: art. 39 din Legea nr.
r. 273/2006 privind finanţele publice locale
Competenţe.. Competente sunt autorităţile deliberative: Consiliile locale, Consiliile judeţene,
Consiliul general al Municipiului Bucureşti.
Procedura: Autorităţile deliberative se pronunţă asupra contestaţiilor depuse de locuitori şi
adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri,
articole, alineate, după caz, şi pe anexe.
Termen limită: 10 zile de la comunicarea proiectului de buget / 45 de zile de la publicarea
bugetului de stat în M.Of.. Sancţiunea constă în sistarea
sistarea fondurilor de la bugetul de stat 18
3.3. Adoptarea bugetelor fondurilor speciale
Bugetele fondurilor speciale se aprobă în aceeaşi procedură ca bugetul de stat.
3.4. Aprobarea bugetului UE
Sediul materiei:: art. 314 TFUE
Competenţe: Consiliul şi Parlamentul.
3.4.1. Procedura simplă
Dacă Consiliul la a doua lectură a proiectului este de acord cu amendamentele propuse de
Parlament, bugetul este aprobat în această formă.
3.4.2. Procedura complexă
Dacă Consiliul la a doua lectură a proiectului
proiectului nu este de acord cu amendamentele de la
Parlament, se formează un Comitet de conciliere. Variante:
a) Concilierea eşuează, Comisia elaborează un nou buget.
b) Concilierea reuşeşte, se adoptă un proiect comun de buget.
Soluţii: în termen de 14 zile de la comunicarea textului comun:
(i) Adoptare. Parlamentul European şi Consiliul (a) aprobă fiecare proiectul comun sau (b) nu
iau o hotărâre ori (c) în cazul în care una dintre aceste instituţii aprobă proiectul comun iar
cealaltă nu ia o hotărâre, bugetul
buge este adoptat – Aprobare expresă a ambilor, aprobare tacită
a ambilor sau o aprobare expresă & o aprobare tacită.
(ii) Respingere. Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor şi Consiliul (a)

resping proiectul comun ori (b) în cazul în care una dintre instituţii respinge proiectul comun,
iar cealaltă nu ia o hotărâre, Comisia prezintă un nou proiect de buget – Respingere expresă a
ambilor, respingere expresă & tacită.
(iii) Respingere. Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care c îl compun,
respinge proiectul comun, iar Consiliul îl aprobă, Comisia prezintă un nou proiect de buget.
(iv) Adoptare. Dacă Parlamentul European aprobă proiectul comun dar Consiliul îl respinge,
Parlamentul European poate decide, într-un
într termen de 14 zile şi cu majoritatea membrilor şi a
trei cincimi din totalul voturilor exprimate, confirmarea tuturor sau doar a anumitor
amendamente. În cazul în care unul dintre amendamentele Parlamentului European nu este
confirmat, se reţine poziţia aprobată în cadrul
cadrul comitetului de conciliere. Pe această bază,
bugetul este considerat adoptat definitiv.
Termen limită: luna noiembrie.
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4.. PROCEDURA BUGETARĂ – EXECUTARE ȘI ÎNCHEIERE
EXECUŢIA ŞI CONTROLUL EXECUŢIEI BUGETULUI
1. Execuţia bugetară
1.1. Execuţia bugetară în sistemul naţional
Sediul materiei:
- pentru bugetele centrale - art. 47-61 Legea nr. 500/2002
- pentru bugetele locale – art. 49-60 Legea nr. 273/2006
Competenţe: 19
- pentru bugetele centrale sunt: (1) MFP, (2) ordonatorii de credite, (3) Trezoreria
-pentru
pentru bugetele locale sunt: (1) DGFP, (2) ordonatorii de credite, (3) Trezoreria
Procedura execuţiei bugetare este formată din următoarele faze: 1. trimestrializarea
veniturilor şi cheltuielilor bugetare; 2. execuţia de casă bugetară;
bugetară; 3. realizarea veniturilor
bugetare; 4. efectuarea cheltuielilor bugetare.
1.1.1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
Veniturile şi cheltuielile publice au două dimensiuni. Veniturile şi cheltuielile sunt scriptic
prevăzute în buget, conform principiului universalităţii în sumă totală, pe surse conform
clasificaţiei bugetare. Veniturile şi cheltuielile sunt faptic derulate
derulate pe parcursul întregului
exerciţiu bugetar (spre exemplu, impozitul pe venit se încasează în 4 rate trimestriale; salariile
se plătesc în 12 luni).
Astfel, prima etapă în execuţia bugetară constă în repartizarea pe trimestre – 4.
a veniturilor.
Repartizarea
area pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor se aprobă astfel:
Pentru bugetele centrale, de către:
a) Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de cheltuieli şi în cadrul acestora, pe titluri, la
propunerea ordonatorilor principali de credite pentru pentru bugetul de stat; pe capitole şi
subcapitole la venituri şi pe capitole şi în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor

principali de credite; pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru
transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali
de credite ai bugetele locale;
b) ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare,
pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite sau ale
ordonatorilor terţiari de credite;
c) ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor
terţiari de credite bugetare.
Pentru bugetele locale, de către:
a) Ministerul Finanţelor Publice, pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de
stat şi pentru transferurile de la acest buget. Sumele aprobate se repartizează pe unităţi
administrativ-teritoriale în cadrul judeţului de către DGFP.
b) ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.
Fiecare ordonator de credite are competenţa de a repartiza pe trimestre veniturile şi
cheltuielile pentru bugetul propriu.
1.1.2. Execuţia de casă
Sediul materiei. art. 60 din Legea 500/2002; art. 59 Legea nr. 273/2006
Definiţie. Execuţia de casă este o etapă a procedurii bugetare continue, constând în încasarea
veniturilor, deschiderea creditelor bugetare, efectuarea plăţilor din buget în contul
cheltuielilor
Competenţe. Unica autoritate competentă este Trezoreria prin unităţile sale teritoriale. 20
Aceasta acţionează în:
- calitate de casier: operaţiuni de încasare şi plăţi, controlul asupra cheltuielilor, gestiunea
echilibrului zilnic pentru asigurarea lichidităţilor.
- calitate de bancă: organizează evidenţa contabilă a instituţiilor publice, gestionează datoria
publică
1.1.3. Realizarea veniturilor la buget
Competențe: Agenția Națională de Administrare Fiscală, compartimentele de specialitate ale
UAT și fiecare instituție în parte.
Mecanismul veniturilor bugetare este alcătuit din: (1) metodele de încasare (plăţi în numerar,
prin virament, compensări, executare silită), (2) documentaţia folosită – documente contabile,
declaraţii fiscale, facturi etc., (3) sistemul de conturi pentru încasarea şi distribuirea sumelor
realizate.
Cele mai importante venituri bugetare provin din prelevări fiscale. Acestea sunt guvernate de
principiul legalităţii impunerii, care presupune că: niciun impozit sau nicio taxă nu se poate
aplica fără text de lege; lista impozitelor se aprobă prin lege bugetară anuală;
În procedura de realizare a veniturilor fiscale sunt 3 etape:
(a) identificarea veniturilor (prin declaraţie fiscală a contribuabilului, prin decizie de impunere,
prin declaraţia fiscală a unui plătitor).
(b) încasarea veniturilor: prin executări voluntare – plăţi sau executări silite

(c) urmărirea realizării veniturilor: prin activităţi de control.
Principalii actori sunt organele fiscale: (1) Agenţia Naţională pentru Administraţie Fiscală
pentru veniturile centrale şi (2) departamentele
departamentele cu atribuţii fiscale ale unităţilor administrativ-
administrativ
teritoriale şi altor instituţii publice.
1.1.4. Efectuarea cheltuielilor bugetare
Noţiunea de credit bugetar desemnează suma aprobată prin buget, reprezentând limita
maximă până la care: (a) se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru
angajamentele contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare
an pentru
acţiuni multianuale, (b) se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru celelalte
acţiuni. Astfel, bugetul cuprinde în partea de cheltuieli, un ansamblu de credite bugetare:
adică o anumită sumă de bani destinată unui angajament contractat anual sau multianual
(contract de antrepriză, contract de vânzare
vânzare-cumpărare,
cumpărare, contract de muncă) sau unei alte
acţiuni (burse, contribuţii proprii la proiecte finanţate de UE).
Efectuarea cheltuielilor bugetare înseamnă executarea creditelor bugetare.
bugetare.
Activitatea principală a ordonatorilor constă în executarea fiecărui credit bugetar, conform
repartizării pe trimestre şi deciziilor manageriale proprii.
Procedura de executare a unui credit bugetar presupune două etape:
(1) Etapa preliminară - Deschiderea
schiderea creditului bugetar constă în individualizarea sumei de
cheltuit şi punerea la dispoziţia ordonatorului competent. M.F.P., ordonatorii principali de
credite, ordonatorii secundari de credite la începutul exerciţiului bugetar şi al fiecărui
trimestru,
ru, transmit sumele de bani aferente. 21
Conturi buget de stat Conturi O.P.C
Conturi O.P.C Conturi O.S.C
Conturi O.S.C Conturi O.T.C
(2) Etapa principală - Executarea efectivă, conform art. 52 Legea 500/2002; art. 54 Legea nr.
273/2006 constă în realizarea efectivă a unei cheltuieli prin achiziţionarea unui bun, unui
serviciu (achiziţionarea de calculatoare, plata facturilor curente – electricitate, energie
termică, apă etc.) sau efectuarea unui act cu titlu gratuit (decontare costuri spitalizare, plata
burselor, plata ajutorului de şomaj etc.).
Procedura de efectuare a unei cheltuieli este strict reglementată de lege şi presupune:
(2.1.) Angajarea creditului bugetar
Ordonatorii de credite încheie acte juridice (angajament legal), cu diferite subiecte de drept
care generează raporturi juridice, conţinând obligaţii patrimoniale pe seama fondurilor
bugetare (angajament bugetar).
Actele juridice pot fi ca natură:
a) contracte
racte administrative. Procedura este dată de Legea nr. 98/2016 privind atribuirea
contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii.
servicii
b) contracte de muncă. Procedura este dată de dreptul muncii.
c) decizii ale ordonatorului de credite. Este cazul plăţilor unilaterale (burse, indemnizaţii

(creştere copil)); plăţilor din sistem de asigurări (pensii, costuri îngrijiri de sănătate).
Angajamentul contractual sau actul intern similar trebuie
trebuie să respecte o serie de condiţii de
formă: să fie încheiat în scris, semnat de ordonatorul de credite şi să poarte viză de control
financiar preventiv.
Spre exemplu: Primăria Iaşi încheie, prin licitaţie publică cu negociere directă un contract de
antrepriză având ca obiect reparare căi de rulare tramvai, pe traseul 13.
(2.2.) Lichidarea cheltuielilor
Angajamentul legal – contractul sau actul juridic unilateral lateral dau naştere unei obligaţii
patrimoniale în sarcina instituţiei publice. Obligaţia se naşte la data exigibilităţii
angajamentului legal (termenul de plată a salariilor, a unui preţ, a unei chirii, a unei cheltuieli
dintr-o
o deplasare, a unei burse et etc.).
c.). La baza lichidării unei cheltuieli stau documentele, care
atestă o livrare de bunuri, o executare de lucrări, o prestare de servicii. Lichidarea se face prin
menţiunea bun de plată, înscrisă de ordonatorul de credite pe documentul atestând
executarea pentru conformitate.
În cazul actelor cu executare uno ictu, lichidarea se face la momentul executării integrale.
În cazul actelor cu executare succesivă, lichidarea se va face în mod repetat, la fiecare interval
de executare. Spre exemplu: pensiile/bursel
pensiile/burselee se plătesc lunar, facturile de utilităţi se achită
lunar etc.
Spre exemplu: Societate comercială cu profil lucrări drumuri emite factura către Primăria Iaşi
nr. 1009/5.06.2012 pentru un tronson din calea de rulare Piaţa Eminescu-Universitate.
Eminescu
Lichidarea constă în efectuarea menţiunii bun de plată de către ordonatorul de credite, prin 22
care se confirmă (a) existenţa şi calitatea lucrării şi (b) preţul acesteia
(2.3.) Ordonanţarea cheltuielilor
În baza existenţei unei obligaţii certe, lichide şi exigibile, ordonatorul de credite emite
ordonanţarea de plată. Ordonanţarea de plată este actul de drept financiar prin care
ordonatorul de credite dă dispoziţie conducătorului departamentului financiar-contabil
financiar să
stingă raportul obligaţional şi să întocmească instr
instrumentele de plată.
Spre exemplu: Primăria Municipiului Iaşi emite ordinul de plată a facturii nr. 1009/05.06.2019
1009/05.06.201
(2.4.) Plata
Plata este operaţiunea prin care se sting obligaţii bugetare, legal angajate. Operaţiunile de
plată se fac fie în numerar, fie prin virament prin Trezorerie.
Spre exemplu: Trezoreria Municipiului Iaşi va vira suma din ordinul de plată către contul
societăţii comerciale care a executat lucrările de reparaţie.
317 TFUE.
Competenţe:: Comisia europeană. Statele membre (76% din buget este executat în procedură
conjunctă).
Procedura.. Comisia are la dispoziţie patru modalităţi de executare a bugetului:
(1) Gestiunea directă. Executarea creditelor se face sub coordonarea Comisiei,
C prin serviciile

sale, inclusiv prin personalul din cadrul delegațiilor
delegațiilor Uniunii care se află
afl sub supravegherea
șefului de delegație
(2) Gestiunea partajată. Execuţia bugetară se realizează de către statele membre. Este cazul
fondurilor structuralee şi a altor instrumente financiare europene.
(3) Gestiunea indirectă prin delegarea sarcinilor de execuție execuție bugetară:
bugetar (i) țărilor terțe sau
organismelor desemnate de acestea; (ii) organizațiilor
organizațiilor internaționale și agențiilor acestora;
(iii) BEI și Fondului European de Investiții;
Investiții; (iv) organismelor menționate la articolele 208 și 209;
(v) organismelor de drept public; etc.
2. Încheierea procedurii bugetare anuale
2.1. Sistemul naţional
Încheierea exerciţiului financiar – prin trecerea anului calendaristic – declanşează procedura
de raportare cu privire la modul de executare a bugetului. Documentul de raportare este
Contul general anual de execuţie bugetară (CGAEB). CGAEB este un document de sinteză,
elaborat simetric în raport cu bugetul. Bugetul
Bugetul prezintă venituri şi cheltuieli preconizate,
Contul prezintă venituri şi cheltuieli efectiv realizate.
2.2. Sistemul bugetar UE
Conturile anuale – instituţie corespondentă a CGAEB – ale UE se elaborează pe baza datelor
contabile prezentate de fiecare instituţie europeană. Conturile anuale sunt constituite din
rapoarte financiare consolidate despre executarea bugetului.
3. Controlul exerciţiului financiar
23
3.1. Sistemul bugetar naţional - Bugetele centrale şi locale
Bugetele centrale sunt supuse unor forme şi proceduri diferite de control.
(1) Controlul politic este realizat de către Parlament, care verifică executarea conformă cu
legea a bugetelor centrale. Prin aprobarea / neaprobarea CGAEB, Parlamentul validează sau s
nu gestiunea resurselor publice realizată de Guvern.
(2) Controlul tehnic independent este realizat de Curtea de Conturi. Curtea de Conturi prezintă
Parlamentului un raport privind modul de execuţie a bugetelor publice.
(3) Controlul administrativ specializat
specializat este realizat de MFP, care pe parcursul întregii proceduri
bugetare are obligaţia de a verifica respectarea de către ordonatorii de credite a procedurilor
obligatorii şi a dispoziţiilor legale.
Procedura bugetară europeană este supusă următoarelor forme de control:
- Audit intern
- Audit extern
Situaţiile financiare ale UE şi de gestionare a resurselor sunt supuse unui audit extern şi
independent de către Curtea Europeană de Conturi, care prezintă un raport anual
Parlamentului European şi a Consiliului din Miniştri.
Acest raport: (a) examinează legalitatea şi regularitatea operaţiunilor şi a plăţilor individuale;
(b) monitorizează soliditatea situaţiilor financiare pentru a stabili dacă acestea redau o fidel şi

corect situaţia financiară.
1.5. Exemple generice

Spre exemplu, bugetul de stat include bugetul Ministerului Educaţiei, bugetul Ministerului
Educaţiei include bugetul Inspectoratului şcolar judeţean Iaşi, bugetul inspectoratului şcolar
judeţean Iaşi include bugetul Liceului Costache Negruzzi.
Spre exemplu, din Partea Servicii socio-culturale,
socio culturale, Capitolul Sănătate, Grupa 01 Cheltuieli
curente, Titlu II Bunuri şi servicii, ministrul sănătăţii va utiliza suma de 500.000 de lei pentru
achiziţionarea de incubatoare
incu nou-născuţi.
Spre exemplu, organizarea bugetului se realizează conform clasificaţiei bugetare.
1.6. To do
Exemplificaţi structura ordonatorilor de credite pentru domeniul educaţie.
Exemplificaţi procedura de urmat pentru a achiziţiona materiale sanitare la un spital. 24
Exemplificaţi tipuri de venituri bugetare.
Procedura bugetară are 4 etape:
1. elaborare. 2. aprobare. 3. executare. 4. control
Procedura de executare are 4 subetape:
1. trimestrializare. 2. execuţia
execuţia de casă. 3. realizarea veniturilor. 4. executarea cheltuielilor
Procedura de executare a cheltuielilor are 4 subsub-sub-etape:
1. angajare.
re. 2. lichidare. 3. ordonanţare. 4. plată.
1.8. Rezumat
Procedura bugetară are două obiective: realizarea veniturilor şi efectuare cheltuielilor.
Procedura bugetară se derulează în coordonare executiv
executiv-legislativ.
legislativ. Există dispoziţii legale
distincte pentru fiecare etapă din procedura bugetară şi pentru fiecare componentăco a
sistemului bugetar: bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul UE.

TEMA DE CONTROL NR. 1
I. Indicaţi varianta/variantele corecte:
1. Procedura de elaborare a bugetului are la bază: a) propunerile de cheltuieli estimate de ordonatorii
principali de credite; b) determinarea volumului total de credite bugetare alocate unei instituţii
publice; c) conţinutul bugetului pe anul anterior;
2. În procedura bugetară centrală, Guvernul răspunde în calitate de: a) ordonator principal de credite la
nivel naţional; b) instituţie exercitând puterea executivă; c) instituţie supraordonată Ministerului
Finanţelor Publice;
3. În procesul de elaborare a bugetului: a) atât Guvernul, cât şi MFP verifică conţinutul proiectelor
elaborate de instituţiile subordonate; b) MFP exercită un control de cenzură; c) MFP exercită un control
de regularitate, în raport cu care Guvernul este mediator;
4. Bugetele locale sunt: a) beneficiare ale transferurilor consolidabile distribuite de Guvern; (numai
judeţean); b) beneficiare de cote defalcate distribuite de Guvern; c) beneficiare de sume defalcate,
distribuite de o comisie judeţeană, în funcţie, exclusiv de numărul de locuitori;
5. Definitivarea proiectelor de buget: a) presupune negocieri între ordonatorii secundari de credite şi
MFP; b) se face în termen de 15 zile de la publicarea în M.O. bugetului de stat; c) se datorează
modificării limitelor de cheltuieli comunicate în scrisoarea-cadru;
6. În cadrul procedurii bugetare locale: a) D.G.F.P elaborează un buget pe ansamblul fiecărui judeţ supus
aprobării C.J.; b) ordonatorii terţiari de credite elaborează propriile bugete în funcţie de veniturile
proprii; c) toate cheltuielile se înscriu în buget conform clasificaţiei bugetare;
7. Procesul de elaborare a bugetului UE este: a) guvernat de principiul dialogului între instituţiile 25
comunitare; b) plurianual, prin emiterea Cadrului Financiar pentru 7 ani; c) coordonat de Consiliul
European;
8. În conţinutul bugetului: a) veniturile sunt prevăzute pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi,
capitole, subcapitole; b) nu se includ cheltuielile de capital provenind din credite de angajament; c) se
includ fondurile de rezervă aflate la dispoziţia ordonatorului principal de credite;
9. M.F.P: a) elaborează norme metodologice privind procedura bugetară; b) are calitatea de ordonator
principal de credite; c) repartizează pe unit. adm.- terit. sumele defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat;
10. Aprobarea proiectului de buget: a) se face fără dezbaterea acestuia; b) produce efecte numai pentru
viitor; c) se face cu majoritate calificată;
II. Soluţionaţi următoarele ipoteze de lucru:

(1) În fapt, s-a reţinut că, la data de 15 martie 2013, directorul Direcţiei pentru Asistenţă Socială, Iaşi, a virat
suma de 15.000 lei, înscrisă în Bugetul pentru anul 2012, la Capitolul Cheltuieli de personal, subcapitolul
Cheltuieli cu instruirea personalului, pe trimestrul I, în contul deschis la B.C.R., al S.C. Construct Unu S.A.,
pentru unele reparaţii de întreţinere la sediul Direcţiei, în baza contractului nr. 112/10.02.2011.
Identificaţi: Calitatea în care Directorul a luat această decizie. Ilegalitatea din această operaţiune. În cazul în
care există avizul Consiliului Local, această operaţiune poate fi efectuată pe parcursul unui exerciţiu bugetar ?
În ce condiţii ?

(2) În fapt, s-a reţinut că, la data de 1 februarie 2013, primarul comunei Tomeşti, printr-o decizie a reţinut suma
de 20 mii lei, reprezentând creditul bugetar pentru repararea unor segmente de drum public comunal,
repartizată pentru anul 2011, trimestrul IV, şi a folosit-o în scopul de a achiziţiona un microbuz destinat
transportului elevilor din comună.
Identificaţi: Calitatea în care primarul a luat această decizie. Ilegalitatea intervenită. Ce se întâmplă cu un venit
nerealizat, în cadrul exerciţiului bugetar? Cui revine atribuţia de a decide asupra virărilor de credite neutilizate?
Care credite pot fi virate?
(3) Pornind de la ipoteza unui credit bugetar în valoare de 40.000 lei, înscris în bugetul Municipiului Vaslui pe
anul 2014, pentru dotarea bibliotecii centrale „Mihai Eminescu” cu 1.000 de volume de literatură română şi
internaţională, identificaţi: Ordonatorul principal de credite, care va realiza executarea creditului. Actele
procedurale prin care acest credit va fi executat.
26

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7,8,9,10 – REGIMUL JURIDIC AL OBLIGAŢIILOR
OB FISCALE
Cuprins
1.1. Introducere
Principala sursă a veniturilor publice o constituie obligaţiile fiscale. Acestea se colectează
sub formă de impozite, taxe, contribuţii. Regulile de stabilire a impunerii diferă în funcţie de
modul de colectare şi de titularul obligaţiei fiscale.

După parcurgerea unităţilor
unităţi de învăţare, studentul va fi capabil:
 să identifice principale categorii juridice ale impunerii
 să stabilească impunerea aplicabilă unei anumite situaţii juridice
 să distingă pe ipoteză de fapt tipul impunerii aplicabile.
1.3. Durata

27
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5. OBLIGAȚIILE
ȚIILE FISCALE.
FISCAL GENERALITĂȚI – 2 ORE
TEMEIUL FAPTIC ȘI LEGAL AL OBLIGAȚIILOR FISCALE
1. Obligaţia fiscală
Definiție. Codul de procedură fiscală enumeră: creanţele fiscale (principale şi accesorii)
accesorii)–
drepturi patrimoniale rezultând din raporturile de drept fiscal şi obligaţiile fiscale – prin
indicarea categoriilor de obligaţii .
Obligaţia fiscală are astfel două dimensiuni: (a) o dimensiune materială, constând, în
genere, în cuantumul datorat cu titlu de impozite, taxe, contribuţii şi eventual accesorii –
dobânzi şi penalităţi; (b) o dimensiune procesuală constând în gestionarea obligaţiilor
materiale, în sistem de autoimpunere: obligaţii declarative, obligaţii de evidenţiere, obligaţii
de comunicare de informaţii etc.
2. Elementele raportului juridic de impunere
Elementele raportului juridic de impunere sunt
2.1. Titularul impunerii
Legislaţia în vigoare utilizează o serie de noţiuni specifice pentru a desemna persoana
titular al obligaţiilor fiscale materiale şi procesuale.
2.1.1. Contribuabilul
Subiectul predilect al raportului juridic fiscal este contribuabilul.
Noţiunea de contribuabil este definită prin art. 1 pct. 4 C.proc.fisc. ca orice persoană fizică

sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică, ce datorează impozite şi taxe,
contribuţii,
tribuţii, în condiţiile legii. Prin definiţia din lege, noţiunea desemnează titularul de
obligaţii patrimoniale de natură fiscală propriu-zise
propriu zise provenind din impozite, taxe şi
contribuţii sociale.
Spre exemplu, au calitatea de contribuabil persoanele, care datorează creanţe vamale în
condiţiile dispoziţiilor Codului Vamal – Legea nr. 86/2006.
Distingem în privinţa regimului fiscal între persoana fizică, persoana juridică şi entitatea fără
personalitate juridică.
2.1.2. Plătitorul
Reţinerea la sursă. În raporturile juridice fiscale stabilite prin sistemul reţinerii (stopajului) la
sursă intervine, ca titular de drepturi şi obligaţii, pe lângă debitor (persoana care a realizat
venitul) şi creditor (instituţia publică), şi un plătitor.
plătitor. Acesta este reprezentat de o persoană
terţă faţă de raportul fiscal patrimonial, căreia îi revine (i) obligaţia de a plăti sau (ii)
obligaţia de a reţine şi de a plăti, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri
bugetare, conform art. 1 pct. 35 C.proc.fisc. Plătitorul este parte a unui raport juridic atipic;
reţinerea la sursă este un mecanism juridic tripartit.
Exemple: Impozitul pe dividende, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale.
Plătitorul este subiect pasiv pentru obligaţii fiscale: (a) evidenţierea veniturilor în
contabilitate; (b) depunerea declaraţiilor relevând veniturile realizate şi pentru obligaţii
patrimoniale (a) reţinerea sumelor din venitul plătit şi (b) virarea acestor sume către
bugetul general consolidat. Aceste obligaţii
obligaţii sunt executate în nume propriu, plătitorul 28
angajându-şi şi răspunderea pentru neexecutarea lor. Sfera de obligaţii proprii a plătitorului
include şi suportarea consecinţelor neplăţii la timp a sumelor reţinute cu titlu de impozit,
consecinţe de natură administrativă
admi sau penală.
2.1.3. Persoana impozabilă
În materie de TVA, C.fisc. nu utilizează noţiunea de contribuabil, ci noţiunea de persoană
impozabilă, reprezentată de orice persoană fizică, grup de persoane, instituţie publică,
persoană juridică, precum şi orice entitate, care realizează de manieră independentă o
activitate economică, indiferent de scop şi rezultat. Conform art. 269 alin. (2) C.fisc. prin
activitate economică se desemnează activităţile producătorilor, comercianţilor sau
prestatorilor de servicii,
ervicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor
libere, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale cu caracter de continuitate. Aceste
persoane realizează operaţiuni taxabile sau scutite cu drept de deducere şi au obligaţia
oblig de a
se înregistra ca plătitor de TVA, de a evidenţia operaţiunile impozabile şi de a depune
decontul de TVA, declaraţia recapitulativă, declaraţia statistică Intrastat , de a calcula şi
plăti taxa.
2.1.4. Suportatorul impunerii
Tot în materie de im impozite indirecte – TVA şi accize, doctrina utilizează noţiunea de
suportator al impunerii. Pentru impozitele datorate în acte de consum, suportatorul
impunerii este consumatorul, adică persoana care achiziţionează bunuri sau beneficiază de
servicii taxate ori accizate de la un comerciant. Acesta nu are obligaţii fiscale directe, deşi

achită impozitul integrat în preţ.
2.2. Faptul juridic generator al impunerii
Literatura de specialitate utilizează noţiunea de fapt juridic generator al impunerii pentru a
desemna evenimentul indicat de lege, care se produce în patrimoniul unei persoane şi
determină apariţia de obligaţii fiscale patrimoniale.
Faptul juridic generatortor al impunerii este reprezentat de (a) realizarea unui venit. Venitul
provine dintr-unun fapt juridic lato sensu, de regulă dintr-un
dintr un act juridic cu titlu oneros –
contract de muncă, de vânzare-cumpărare,
vânzare cumpărare, de locaţiune, de prestări servicii. Mecanismul
contractual
actual determină creşterea patrimoniului unui contribuabil, ca urmare a activităţii sale
lucrative. La momentul înregistrării în patrimoniul al unui plus (ca diferenţă între veniturile
realizate şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri) se naşte creanţa fiscală
– dreptul autorităţii publice de a încasa o cotă din acest venit cu titlu de impozit.
Faptul juridic generator al impunerii este reprezentat de (b) efectuarea unui act de consum.
Actul de consum constă în achiziţionarea de către un contribuabil de bunuri sau servicii;
acestea au introdus în preţul de achiziţie şi costul unui impozit indirect. Impozitele
indirecte pot greva orice act de consum – TVA care se include în preţul combustibililor,
medicamentelor, servicii tehnice eetc.
tc. sau numai anumite acte de consum – accizele: alcool,
tutun, energie electrică etc.
Faptul juridic generator al impunerii este reprezentat de (c) deţinerea unui bun în
proprietate. Proprietarul suportă o serie de impozite şi taxe, ca şi accesoriu al pr
proprietăţii.
Acesta are obligaţia de a achita anual, creanţele fiscale determinate de proprietatea asupra 29
unui imobil sau asupra unui mijloc de transport.
Pentru contribuţiile sociale, faptul generator al impunerii este realizarea venitului.
Pentru taxe, faptul juridic generator al impunerii este efectuarea unui serviciu public, de
către o instituţie publică.
2.3. Obiectul impunerii
Obiectul impunerii este valoarea asupra căreia se calculează impozitul ori contribuţia.
Obiectul impunerii este: un venit, un bun, un preţ etc.
2.4. Cota de impunere
Cota de impunere este procentul din obiectul impunerii datorat ca şi creanţă fiscală.
Regula este cotata de impunere procentuală diferă: 16% - pentru impozitul pe profit; profit 19%
pentru TVA. Pentru anumite impozite: impozitul pe venitul microîntreprinderilor, accize
sunt stabilite prin lege cote diferite. În cazul taxelor, acestea au cuantum fix ori procentual.
3. Tipuri de obligaţii fiscale: impozit, taxă, contribuţie, alte sume
3.1. Impozitele
3.1.1. Impozitele directe
Impozitarea directă reprezentă forma legală de prelevare la buget a unor sume de bani
colectate în mod direct şi în raport cu mărirea veniturilor realizate într într-o perioadă
determinată, de către contribuabili indicaţi de lege. Impozitele directe sunt, datorate,
dator în
persoană proprie, calculate, plătite şi suportate de către aceeaşi persoană – contribuabilul.

a. Persoanele juridice
Principalul impozit datorat este impozitul pe profit – art. 19-46 C.fisc. Ca alternativă la
impozitul pe profit, persoanele juridice române pot datora impozitul pe venitul
microîntreprinderilor – art. 47-57 C.fisc..
În directă legătură cu funcţionarea societăţilor comerciale, C.fisc. instituie şi impozitul pe
dividende,, datorat în sistem de reţinere la sursă – art. 43 C.fisc.
b. Persoanele fizice
Impunerea veniturilor persoanelor fizice se face prin impozitul pe venit.
58 C.Fiscal.
Sunt incidente mai multe forme de determinare a impozitului.
(i) Venituri impuse în regim de reţinere la sursă. Acestea presupun ca un terţ plătitorul
venitului să execute obligaţiile de colectare a impozitului pe venit. Este cazul veniturilor
realizate de persoanele fizice din: salarii sau surse asimilate (art. 76 și urm. C.fisc.); unele
activităţi independente, contracte de agent, comision (67 ( și urm.); ); investiţii (art. 91 și urm.
C.fisc.); pensii (art. 99 și urm. C.fisc.); premii şi jocuri de noroc (art. 108-110 C.fisc.);
transferul proprietăţilor imobiliare (art. 111 și urm. C.fisc.).
(ii) Venituri impuse în persoană proprie. În acest caz, persoana fizică titular al venitului are
obligaţia de colectare a impozitului. Contribuabilul este astfel obligat să declare activitatea
desfăşurată, urmând ca regimul său fiscalfiscal şi contabil să fie stabilit, la alegere, în sistem
forfetar sau în sistem real. Persoana fizică datorează în sistem de impunere separată,
impozit pentru venitul din: activităţi independente – profesii liberale, activităţi profesioniste 30
(art. 67-699 C.fisc.); proprietate intelectuală (art. 70-73 C.fisc.); cedarea folosinţei bunurilor
mobile sau imobile (art. 83-90 C.fisc.); activităţi agricole, desfăşurate în nume propriu (art.
103-107 C.fisc.).
c. Impozitele pe bunuri
Persoana juridică şi persoana fizică datorează impozite locale pentru anumite bunuri:
clădiri, terenuri, mijloace de transport.
3.1.2. Impozitele indirecte
Impozitarea indirectă este o formă de prelevare la buget a unor sume de bani în mod
exclusiv pentru consumul de bunuri şi servicii. Impozitele indirecte sunt gestionate de către
o persoană impozabilă, apoi repercutează asupra unui suportator al impunerii, care este
contribuabil efectiv. Sunt impozite indirecte taxa pe valoare adăugată şi accizele.
a. Taxa pe valoare adăugată – TVA
TVA grefează o serie de operaţiuni comerciale indicate expres şi limitativ de C.fisc. şi
anume: art. 270 Livrarea de bunuri; art. 271 Prestarea de servicii; art. 272 Schimbul de
bunuri sau servicii; art. 273 Achiziţiile intracomunitare de bunuri; art art. 274 Importul de
bunuri. TVA are un mecanism de impunere specific: distingem între TVA în amonte, adică
taxa plătită de persoana impozabilă către furnizorii săi şi TVA în aval, adică taxa plătită către
persoana impozabilă de către clienţii săi. La finele unei perioade impozabile – o lună, un
trimestru etc. – se determină diferenţa între cele două TVA. Dacă diferenţa este negativă,

contribuabilul este titularul unei sume negative de taxă, având dreptul la rambursare de
TVA. Dacă diferenţa este pozitivă, atunci
atunci contribuabilul este titularul unei obligaţii fiscale
faţă de bugetul de stat.
b. Accize
Acest impozit este datorat bugetului de stat pentru anumite produse provenite din
producţia internă sau din import: alcool, tutun, produse energetice. Operaţiunile
comerciale cu produse accizabile sunt efectuate doar de către antrepozitari fiscali – în
condiţiile art. 335-452452 C.fisc.. Spre deosebire de TVA, care se determină la fiecare
comerciant din lanţul de producere şi distribuire, accizele circulă în regim suspensiv, între
antrepozitari fiscali.
3.2. Taxele
Taxele sunt sume datorate de un contribuabil, la un moment oarecare pentru faptul de a fi
beneficiat de un serviciu din partea unui instituţii publice: taxe judiciare, taxa de parcare,
taxa pentru cartea de identitate etc. Acestea au mecanism simplu de colectare, fiind
încasate de instituţia
uţia care asigură serviciul public şi nu implică obligaţii procesuale
secundare pentru contribuabil.
3.3. Contribuţiile sociale
135 C.fisc.
În sistemul public de pensii, de asigurări de sănătate, de asigurări de şomaj, contribuţiile
sociale sunt datorate exclusiv de persoanele fizice, ca urmare a realizării unor venituri
31
lucrative profesionale. Sistemul de evidenţiere şi colectare a contribuţiilor
contribuţi este similar celui
privind impozitele directe – predominant reţinere la sursă şi în subsidiar colectarea în
persoana proprie .
În acest sens, a se vedea: C.A. Craiova, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr.
1554/2008: rezultă că şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate are natura
juridică a impozitelor şi taxelor reglementate de C.Fiscal şi cum reclamantul nu şi-a
şi
îndeplinit obligaţia de plată a acestei contribuţii din anul 2004 şi până la data
efectuării controlului, în mod legal a fost obligat
obligat la plata acesteia, precum şi a
accesoriilor aferente pe perioada 2004 – trimestrul II 2007.
3.4. Alte sume
Sunt asimilate creanţelor fiscale o serie de obligaţii patrimoniale, stabilite prin act de
autoritate publică în beneficiul unei instituţii publice: amenzi, sume stabilite de organele
judiciare, taxe vamale.
ȚIILE FISCALE
FISCAL DIRECTE. PERSOANE FIZICE (1) – 2 ORE
OBLIGAŢIILE FISCALE DIRECTE ALE PERSOANEI FIZICE
1. Activitatea lucrativă relevantă fiscal
O persoană fizică are în lumina legii acces la o paletă largă de activităţi lucrative. Acestea au
ca rezultat obţinerea de venituri şi generează creanţe fiscale. Sunt venituri impozabile în
cazul persoanei fizice veniturile din muncă şi activităţi profesionale,
profesionale, din exploatarea

patrimoniului şi din asigurări de pensii.
2. Impozitarea persoanei fizice
2.1. Persoane impozabile
Sfera persoanelor fizice având calitatea de contribuabil este mai restrânsă decât sfera
persoanei fizice, omul, privit ca titular de drepturi subiective şi de obligaţii. Persoana fizică
dobândeşte această calitate, în situaţia în care realizează venituri, deţine bunuri sau
efectuează acte de consum, aşa cum prevede legislaţia fiscală, în teritoriul de aplicare a legii
fiscale române (participă ori suportă un fapt juridic generator al impunerii)
2.2. Venituri impozabile
Criteriul esenţial de individualizare a persoanelor fizice titulare de obligaţii fiscale este
dinamica şi componenţa patrimoniului acestora. Astfel, sunt subiecte de drept fiscal acele
persoane fizice, în patrimoniul cărora se produce un fapt generator al impunerii. Faptul
juridic generator al impunerii constă în realizarea veniturilor indicate de art. 61 C.fisc.:
venituri din activităţi independente (art. 67 67-693 C. fisc.); veniturile din drepturi de
proprietate intelectuală (art. 70-7370 C. fisc.); veniturile
e din salarii (art. 76-82
76 C. fisc.);
veniturile din cedarea folosinţei bunurilor (art. 83 83-90
90 C. fisc.); veniturile din investiţii (art.
91-98
98 C. fisc.); veniturile din pensii (art. 99-102
99 102 C. fisc.); veniturile din activităţi agricole,
silvicultură, piscicultură
ltură (art. 103-107
103 107 C. fisc.); veniturile din premii şi jocuri de noroc (art.
108-110
110 C. fisc.); veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare (art. 111
111-113 C. fisc.); alte
venituri impozabile (art. 114-117
114 C. fisc.).
2.2.1. Veniturile din activit
activităţi independente 32
67 3 C.Fiscal. Sunt incluse în această categorie: venitule comerciale:
comerţ, prestări servicii, meserii – flori, accesorii deco, coafor, zidar etc.; veniturile din
profesii liberale: avocat, notar, expert contabil
contabil,, arhitect; venituri din contracte de agent,
comision sau mandat comercial; venituri din drepturi de proprietate intelectuală: brevete,
mărci. Acest impozit pe venit acoperă o sferă largă de activităţi lucrative, derulate în mod
independent, pe riscul prop
propriu.
Cota de impunere este 1 10%.
%. Baza impozabilă se determină în două sisteme: (1) sistem
forfetar (prin estimare) ori (2) în sistem real (pe bază de contabilitate, prin formula:
Totalitatea veniturilor – Cheltuielile deductibile). Conform art. 69 C.Fiscal,
C.Fiscal (...)Venitul net
anual din activități ți independente se determină
determină în sistem real, pe baza datelor din
contabilitate, ca diferență
diferen între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul
excep situațiilor în care suntt aplicabile prevederile art. 681 și art.
realizării de venituri, cu excepția
69.
În acest sens, a se vedea: C.A. Braşov, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr. nr. 698/2008:
Cheltuielile efectuate de intimat cu achiziţionarea laptopului şi a autoturismului sunt
cheltuieli efectuate în vederea obţinerii de venituri impozabile potrivit art. 21 alin. (1)
din C.Fiscal.
2.2.2. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală
70 C. fisc.

Sunt venituri din drepturi de proprietate intelectuală, veniturile din acte sau fapte juridice
specifice activităților
ților creative, așa cum sunt identificate în legile speciale: drepturi de autor,
brevete, invenții
ții etc. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală
intelectual sunt considerate
ca fiind obţinute din România, numai dacă sunt primite de la un plătitor de venit din
România sau de la un nerezident prin intermediul unui sediu permanent al acestuia stabilit
în România.
Cota de impunere este 1 10%.
Baza impozabilă se determină în două sisteme,
sisteme, reţinere la sursă ori autoimpunere.
autoimpunere În cadrul
sistemul de autoimpunere sunt posibile două varinate:
varinate: (1) sistem forfetar (prin estimare)
ori (2) în sistem real (pe bază de contabilitate, prin formula: Totalitatea veniturilor – 40%
cotă de cheltuieli)
2.2.3.. Veniturile din salarii şi veniturile asimilate
76 C.Fiscal. Sunt incluse veniturile realizate în baza unui contract de
muncă sau în baza unui act asimilat (funcţii de demnitate publică, funcţii alese, funcţii de
conducere ale societăţilor comerciale). Este aplicabilă o deducere pro forma – deducerea
de bază.
Cota de impunere este 10%. 1 %. Baza impozabilă se determină prin cumularea salariului şi a
altor beneficii patrimoniale. Impozitul este datorat în sistem de reţinere la sursă.
În acest sens, a se vedea: C.A. Braşov, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr.
n 25/2008: Din
interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că deducerile personale se scad din
venitul anual global. Dacă însă contribuabilul nu a realizat venit în anul fiscal în 33
discuţie acesta nu beneficiază de deducerile personale. Aceasta deoarece deoarec natura
juridică a deducerilor este aceea a unor facilităţi de care beneficiază o persoană care
realizează venituri. În cazul în care aceste venituri nu se realizează nu există nici
posibilitatea aplicării deducerilor personale.
2.2.4.. Veniturile din ce
cedarea folosinţei bunurilor
83 C.Fiscal. Sunt incluse venituri din contractele cu titlu oneros de
cedare a folosinţei bunurilor mobile şi imobile – locaţiune, închiriere, arendă, încheiat de
către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal.
Cota de impunere este 10%. 1 Baza impozabilăilă se determină în sistem forfetar (Venituri –
25% din venit stabilit ex lege ca şi cheltuieli deductibile) ori în sistem real (pe baza
contabilitate, prin formula Venituri – cheltuieli deductibile).
În acest sens, a se vedea: C.A. Craiova, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr. 310/2010:
Faptul că acest contract de închiriere a fost reziliat la un interval scurt de timp de la
încheierea acestuia, nu exonerează contribuabilul de plata impozitului aferent chiriei
pentru perioada de valabilitate a contractului,
contractului, în lege nefiind stipulate excepţii de la
regula plăţii, în caz de neplată a chiriei.
2.2.5.. Veniturile din investiţii
Sediul materiei: art. 91-98 C.Fiscal. Sunt incluse veniturile din activităţi de plasare a
capitalului personal: din dividende; contracte
contracte de depozit bancar/împrumut – dobânzi;
transferul de titluri de valoare; operaţiuni de vânzare de valută la termen; venituri din

lichidarea unei persoane juridice.
Cota de impunere este 10%. Sunt incluse veniturile din activităţi de plasare a capitalului
personal. Acestea pot proveni din surse diferite. (a) Veniturile din dividende sunt veniturile
obţinute de o persoană fizică, ca urmare a deţinerii de părţi sociale în cadrul unei persoane
juridice, ce a înregistrat profit şi a decis distribuirea acestui profit către asociaţi (dividend)
proporţional cu cota deţinută. Specific este faptul că în sistemul fiscal român, aceste
venituri sunt impozitate de două ori, odată în patrimoniul persoanei juridice şi a doua oară
în patrimoniul persoanei fizice. (b) Veniturile din dobânzi sunt veniturile plătite de un
cocontractant, pentru deţinerea de obligaţiuni, pentru contracte de depozit bancar, pentru
contracte de împrumut, cu titlu oneros, precum şi orice alte venituri generate de titlurile de
creanţă. Aceste venituri sunt venituri relativ fixe1, având drept sursă fructele civile generate
de plasarea capitalului principal. (c) Câştiguri din transferul titlurilor de valoare sunt
diferenţele de preţ obţinute din vânzarea oricăror valori mobiliare, titluri de participare la
un fond deschis de investiţii sau alt instrument financiar, calificat astfel de către Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi părţile
sociale (deţinute la societăţi). Regimul fiscal al acestor sume a devenit din ce în ce mai
oneros, fără preocuparea de a încuraja persoanele fizice să investească în societăţi. (d)
Câştiguri din transferul aurului financiar reprezintă diferenţa pozitivă/negativă dintre preţul
de vânzare şi valoarea fiscală, care include şi costurile aferente tranzacţiei. (e) Veniturile din
lichidarea unei persoane juridice reprezintă veniturile realizate ca urmare a distribuirii
patrimoniului unei persoane juridice dizolvate, către asociaţii persoane fizice, fiind
34
impozabile sumele care depăşesc aportul iniţial al asociatului.
2.2.6. Veniturile din pensii
Sediul materiei: art. 99-102 C.Fiscal. Sunt incluse sume primite ca pensii de la fondurile
înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii, de la un sistem de asigurări sociale, inclusiv
cele din schemele facultative de pensii ocupaţionale, şi cele finanţate de la bugetul de stat.
Cota de impunere este 10%. Baza de impunere se stabileşte prin deducerea din venit a
sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii. Impozitul este datorat
exclusiv în sistem de reţinere la sursă.
2.2.7. Veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură
Sediul materiei: art. 103-107 C.Fiscal. Sunt impozabile veniturile din anumite activităţi
agricole, indicate expres de lege: a) cultivarea produselor agricole vegetale; b) exploatarea
pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea; c) creşterea şi exploatarea animalelor,
inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. Începând cu
februarie 2013, impozitul a fost extins şi cuprinde o varietate de activităţi.
Cota de impunere este 10%. Baza impozabilă se determină exclusiv în sistem forfetar, fiind
determinate prin lege sumele venit, în funcţie de suprafeţele de teren, tipul acestora ori
alte date.
Spre exemplu: legume în câmp, peste 0,5 ha norma de venit este 2.326 lei; vaci peste 2

capete, norma de venit este 453 lei.
2.2.8.. Veniturile din premii şi jocuri de noroc
108 C.Fiscal. Sunt impozabile două categorii de venituri: (i) din
premii – adică sumele realizate ca urmare a unui concurs şi (ii) din câştiguri – adică sumele
realizate din participarea la jocuri de noroc.
Cota de impunere este de 1 10% pentru premii, progresivă pentru jocuri de noroc (1%, 16%,
25%).. Specifică este existenţa unei sume neimpozabile de 600 lei. Impozitul este datorat
exclusiv în sistem de reţinere la sursă.
2.2.9.. Veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare
111 C.Fiscal. Sunt impozabile veniturile realizate din transferul
dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii,
asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora sau asupra terenurilor de
orice fel,
el, fără construcţii.
Cota de impunere este 3% p peste valoarea de 450.000 lei inclusiv.
În acest sens, a se vedea: C.A. Bucureşti, secţ com
com.,
., cont. adm. fisc., dec. nr. 411/2010:
se constată că art. 771 din C.Fiscal prevede că se datorează impozit la transferul
dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia. Însă hotărârea de partaj
precum şi partajul voluntar nu reprezintă un act translativ de proprietate, ci are un
efect declarativ de drepturi deoarece se transformă o coproprietate comună în
proprietate exclusivă, reclamanta nepierzând sau nedobândind calitatea de proprietar
35
asupra terenului, chiar dacă au intervenit cele două actactee declarative de drepturi, astfel
că disp. art. 77/1 din Codul fiscal nu sunt aplicabile cauzei.
ȚIILE FISCALE
FISCAL DIRECTE. PERSOANE FIZICE (2) – 2 ORE
2.3. Alte obligaţii fiscale
2.3.1. Impozitarea dreptului de proprietate
453 C.Fiscal.
Au calitatea de contribuabil persoanele fizice care deţin în proprietate bunurile impozitate
şi anume: clădiri , terenuri sau mijloace de transport .
2.3.2. Taxele
Persoana fizică dobândeşte calitatea de contrcontribuabil
ibuabil atunci când, ca beneficiar al unui
serviciu public datorează o taxă fiscală. În această ipoteză, distingem diferite regimuri de
administrare a taxelor. Pentru taxele curente – taxe judiciare, taxe pentru acte emise de
autorităţile publice – plata lor
or se face direct, la data accesării unui serviciu public. Pentru
taxele parafiscale – taxa de poluare, taxa de radio radio-televiziune,
televiziune, taxa pentru deşeuri de
ambalaje – regimul de administrare este cel prevăzut de reglementarea specială.
2.3.3. Contribuţiile
e sociale
135 C.Fiscal.
Persoana fizică datorează contribuţii sociale, în nume propriu atunci când desfăşoară
activităţi independente sau profesionale, în mod independent ori în numele altuia când

verifică şi calitatea de angajator. Contribuţiile datorate sunt: contribuţia la sistemul public
de pensii, contribuţia la sistemul public de sănătate, contribuţia la Fondul de şomaj. Nivelul
contribuţiei şi modul de datorare se stabilesc, în raport de dispoziţiile art. 29618 C.fisc., în
funcţie de tipul venitului şi situaţia specifică. Cuantumul contribuţiilor atinge aproximativ
40% din venit.
Sunt persoane impozabile, cele care realizează venituri din salarii (şi venituri asimilate); din
activităţi independente; din alte surse (cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole).
ȚIILE FISCALE
FISCAL DIRECTE. PERSOANE JURIDICE. IVM-IP
IVM – 2 ORE
OBLIGAŢIILE FISCALE DIRECTE ALE PERSOANEI JURIDICE
1. IMPOZITUL PE PROFIT
13 C.Fiscal.
Acest impozit reprezintă regula în materia impunerii persoanelor juridice şi a unor asocieri
fără personalitate juridică.
1.1.1. Definiţie şi forme de persoane juridice

Conform art. 188 C.civ
C.civ..,
.., sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice
alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice,
îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187 – (...) trebuie să aibă o organizare de sisine
stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în
acord cu interesul general. 36
Distingem între persoanele juridice de drept privat şi persoanele juridice de drept public.
Între persoanele juridice de drept privat
privat distingem (i) persoanele juridice cu scop lucrativ şi
(ii) persoanele juridice fără scop lucrativ.
În plan fiscal, C. Fiscal realizează o delimitare între:
(i) Persoana juridică de naţionalitate română este orice persoană juridică care a fost
înfiinţată în conformitate cu legislaţia României – art. 7 pct. 29 C.fisc.
(ii) Persoana juridică înfiinţată potrivit legislaţiei europene este orice persoană juridică
constituită în condiţiile şi prin mecanismele prevăzute de reglementările europene – art. 7
pct. 30 C.fisc.
(iii) Persoana juridică străină este orice persoană juridică care nu este persoană juridică
română şi orice persoană juridică înfiinţată potrivit legislaţiei europene care nu are sediul
social în România – art. 7 pct. 31 C.fisc. Distincţia
cţia priveşte exclusiv regimul fiscal de urmat,
în materie de impozit pe profit, impozit pe dividende şi TVA.
În funcţie de forma de organizare a activităţii, distingem mai multe ipoteze:
(i) Societăţile (comerciale). Subiectul predilect al impozitului pe profit sunt societăţile
comerciale, indiferent dacă sunt societăţi de persoane sau societăţi de capitaluri. Sunt
contribuabili şi grupurile de societăţi: grupurile de interes economic şi grupurile europene
de interes economic, definite în se
sensul Legii nr. 161/2003 .
Sunt subiect al impozitului pe profit societăţile române, societăţile străine, societăţile

europene – Regulament (CE) nr. 2157/2001 privitor la statutul societăţii europene (SE) şi
societăţile cooperative europene – Regulament (CE) E) nr. 1435/2003 privitor la statutul
societăţii cooperative europene (SCE).
(ii) Asociaţii şi fundaţii. Sunt în egală măsură subiect de drept fiscal pentru impozitul pe
profit, persoanele juridice fără scop lucrativ. Datorează impozit pe profit pentru veniturile
v
din activităţi cu natură economică: (i) persoanele juridice constituite conform legislaţiei
generale – O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi (ii) persoanele juridice cu
statut special. În aceeaşi categoria, amintim: organizaţiile
organizaţiile sindicale , organizaţiile patronale ,
asociaţiile de proprietari , asociaţiile sportive , composesoratele, obştile şi alte forme de
asociere conform Legii nr. 1/2000 .
(iii) Societăţile agricole. Sunt supuse regimului de impunere al impozitului pe profit profi şi
societăţile agricole , definite ca o societate de tip privat, cu capital variabil şi un număr
nelimitat şi variabil de asociaţi, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului,
uneltelor, animalelor şi altor mijloace aduse în societate, precum şi realizarea
r de investiţii
de interes agricol. Regimul contabil şi fiscal al acestei forme de asociere este similar
societăţilor comerciale.
(iv) Alte tipuri de persoane juridice. Pentru activităţile economice desfăşurate de instituţiile
publice, legea a sta stabilit
bilit forme distincte de organizare: regii autonome şi societăţi
comerciale , companii naţionale, societăţi naţionale . Aceste persoane juridice intră în sfera
de aplicare a impozitului pe profit.
(v) Excepţii. Pentru impozitul pe profit, nu sunt contribu
contribuabili
abili persoanele juridice indicate la 37
art. 13 alin. 2 C.fisc. şi anume: a) Trezoreria Statului; b) instituţia publică, înfiinţată potrivit
legii, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de aceasta; c) Academia Română,
precum şi fundaţiile înfiinţate
înfiinţate de Academia Română în calitate de fondator unic, cu excepţia
activităţilor economice desfăşurate de acestea; d) Banca Naţională a României; e) Fondul
de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii; f) Fondul de
compensare a investitorilor,
estitorilor, înfiinţat potrivit legii; g) Fondul de garantare a pensiilor
private, înfiinţat potrivit legii; h) persoana juridică română care plăteşte impozit pe
veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile titlului III; i) fundaţia
constituită
stituită ca urmare a unui legat; j) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.
În acest sens, a se vedea: C.A. Galaţi, secţ. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 491/2009: De
asemenea, cheltuielile cu plata serviciilor turistice s-au
s făcut în favoarea asociaţilor şi
nu a societăţii, pentru a putea fi dedus TVA. În fine, societatea recurentă nu justifică
nici achiziţionarea unui autoturism în leasing în condiţiile în care societatea mai avea
două autoturisme. De aici concluzia corectă că autoturismul
autoturismul nu a fost achiziţionat în
interesul societăţii, ci doar în interesul asociaţilor.
Răspunderea fiscală revine direct şi imediat contribuabilului persoană juridică, care a
realizat faptul impozabil. Modul de executare a acestor obligaţii este tranşat la nivel
normativ prin dispoziţiile art. 20 alin. (1) C.Fiscal – Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice
şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească
obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.

1.2. Determinarea impozitului pe profit
1.2.1. Calcului rezultatului fiscal – art. 19-35 C.Fiscal
a. Baza impozabilă
Conform art. 19 C.Fiscal, rezultatul fiscal se calculează ca diferenţă între veniturile şi
cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad
veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
nedeductibile
Profit impozabil = Toate veniturile – Toate Cheltuielile deductibile – Venituri neimpozabile +
Cheltuieli nedeductibile
Pierderea fiscală. În cazul în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile deductibile
contribuabilul înregistrează pierdere fiscală, pe care o va compensa cu rezultatul fiscal al
următorilor 5 ani.
b. Deductibilitatea cheltuielilor
Codul fiscal reglementează regimul cheltuielilor, stabilind 3 categorii de cheltuieli: (i)
cheltuieli deductibile integral (indicate generic de art. 252 alin. (1) şi expres de alin. (2)):
salarii, materii prime, chirii, amenajări,
amenajări, instalaţii, utilaje, provizioane, rezerve etc. (ii)
cheltuieli deductibile limitat (art. 25
2 alin. (3)): cheltuieli de protocol, cheltuieli sociale,
perisabilităţi, provizioane, rezerve; (iii) cheltuieli nedeductibile (art. 25
2 alin. (4)): amenzi,
penalităţi,
enalităţi, pierderi, degradări, contribuţii peste limitele legale, cheltuieli nedovedite prin
documente justificative, cheltuieli pe baza unui document emis de un contribuabil inactiv
etc.
Generic, conform art. 25 2 C.Fiscal, sunt cheltuieli deductibile numai
mai cheltuielile efectuate în 38
scopul realizării de venituri impozabile. Deductibilitatea este condiţionată de dovedirea
legăturii cu activitatea generatoare de venituri.
În acest sens, a se vedea: C.A. Bucureşti, secţ. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 401/2010:
În ceea ce priveşte cheltuielile considerate de societatea comercială ca fiind
deductibile, rezultă că societatea comercială a prezentat doar facturile pe baza cărora
a decontat cheltuielile respective, fără însă ca la dosarul cauzei să fie depuse depus
documente din care să rezulte modul în care au fost folosite materialele respective şi
dacă acestea au concurat la obţinerea veniturilor impozabile.
Deductibilitatea este direct legată de obiectul de activitate al contribuabilului – obiectul
principal sau secundar, efectiv realizat la data înregistrării cheltuielii. Achiziţionarea de
bunuri ori servicii dă drept de deducere, în măsura în care este justificată direct de
domeniul de lucru şi de probe directe privind implicarea respectivelor bunuri, servic servicii în
activitatea contribuabilului.
Deductibilitatea este condiţionată şi de efectivitatea activităţii realizate. În plan secundar,
pentru a nu se reţine deductibilitatea este necesar ca lipsa de activitate să fie un fapt
imputabil contribuabilului.
În sens
ns contrar, cheltuielile care nu verifică condiţiile de la art. 25-28 C.Fiscal sunt cheltuieli
nedeductibile şi vor fi reintegrate profitului impozabil.

1.2.2. Declararea şi plata impozitului
Conform art. 41 C.Fiscal, pentru trimestrele I-III - Declararea şi plata impozitului pe profit se
efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii
trimestrului.
Pentru trimestrul IV - Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal
respectiv se efectuează până la 25 martie a anului următor.
Începând cu ianuarie 2013 – Contribuabilii pot opta pentru declararea şi plata impozitului
pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial, în baza profitului realizat în anul
precedent. La finele fiecărui an, se va proceda la regularizarea impozitului, adică la
determinarea profitului real şi la plata diferenţelor.
Anumite categorii de contribuabili – societăţi bancare, asociaţii, societăţi cu activitate în
agricultură fac plata impozitului anual.
Formularul fiscal aferent este Declaraţia 101. Declaraţia se depune în format electronic, sau
pe hârtie prin codificarea informaţiilor sub formă de cod de bare (vezi OMFP 409/2006),
prin folosirea programelor electronice. Se poate depune şi prin Internet. Conform OPANAF
2520/2010, contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, au obligaţia depunerii declaraţiei
prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin accesarea site-ului www.e-
guvernare.ro. Semnarea declaraţiilor se realizează prin utilizarea certificatului calificat, în
condiţiile Legii nr. 455/2001.
1.2.3. Regimul contabil
În cazul persoanelor juridice, regula este contabilitatea în partidă dublă, conform Legii nr. 39
82/1991. Regulile contabile sunt mai riguroase. Excepţia este dată de sistemul simplificat de
contabilitate aplicabil întreprinderilor mici conform art. 5 alin. (12) din Legea nr. 82/1991.
2. IMPOZITUL PE VENITUL MICROÎNTREPRINDERILOR
Sediul materiei: art. 47-57 C.fisc.
Pentru accesarea impozitului pe venitul microîntreprinderilor este imperativă îndeplinirea
condiţiilor speciale – art. 47 C.fisc.
Definiție. O microîntreprindere se defineşte ca persoana juridică română, care îndeplineşte
cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent: a) a
realizat venituri, altele decât cele obţinute din desfăşurarea activităţilor, prevăzute la art.
48 alin. (6); …. c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 1.000.000 euro.
Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea
exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile; d) capitalul social al acesteia este
deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale; e) nu se află în
dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele
judecătoreşti, potrivit legii.
2.2. Regimul fiscal
Impozitul pe venitul microîntreprinderilor are caracter obligatoriu.
Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 1% (pentru întreprinderile cu

salariați) și 3% (pentru întreprinderile fără salaria
salariați).
Baza impozabilă, conform art. 53 C.Fiscal se determină ca diferenţă între: (i) veniturile din
orice sursă şi (ii) veniturile aferente costurilor a) stocurilor de produse; b) serviciilor în curs
de execuţie; c) din producţia de imobilizări corporale şi necorporale; d) din subvenţii de
exploatare; e) din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare; f)
rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au
fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil; g) realizate din despăgubiri, de
la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele
pagubele produse bunurilor de natura
stocurilor sau a activelor corporale proprii.
Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial,
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează
impozitul.
ȚIILE FISCALE
FISCAL INDIRECTE – 2 ORE
OBLIGAŢII FISCALE INDIRECTE. TVA
1. Aspecte generale
Sediul materiei: art. 265-334 C.Fiscal şi o serie de acte normative secundare privind
procedurile de gestionare a taxei.
Reglementarea are ca sursă – Directiva 112 - Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii
Europene privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (anterior materia a fost
reglementată prin Directiva a 6-a,6 a, respectiv Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai
40
1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de
afaceri - sistemul comun privind TVA) .
TVA este un impozit indirect. Astfel, pentru agentul economic, TVA este o taxă neutră,
grevând doar valoarea adăugată
adăugată în procesul comercial. Mecanismul TVA include:
(1) Taxă colectată (în aval)
aval) reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de
servicii taxabile, efectuate de persoana impozabilă, precum şi taxa aferentă operaţiunilor
pentru care beneficiarul
eficiarul este obligat la plata taxei – TVA în aval
(2) Taxă deductibilă (în amonte) reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de
către o persoană impozabilă pentru achiziţiile efectuate – TVA în amonte
(3) Dreptul de deducere prin decontul de TVA TVA constă în dreptul persoanei impozabile de a
determina TVA prin scăderea din Taxa colectată a Taxei deductibile pentru o anumită
perioadă fiscală. Rezultă:
- când TC>TD – TVA de plată
- când TC<TD – sumă negativă de TVA – TVA de rambursat.
În acest sens, a se vedea: CEJ, Cauza 184/04, Uudenkaupungin kaupunki, pct. 24 -
Trebuie remarcat de la bun început că, în conformitate cu logica sistemului instituit
prin A şasea directivă, taxa achitată în amonte pentru bunuri sau servicii utilizate de
către
ătre o persoană impozabilă în scopul operaţiunilor sale impozabile poate fi dedusă.
Deducerea taxei în aval este direct legată de colectarea taxei în amonte. În măsura în
care bunurile sau serviciile sunt utilizate în scopul operaţiunilor taxate în aval (la
(l

ieşire), o deducere a impozitului pentru operaţiunile taxate în amonte (la intrare) este
necesară pentru a evita dubla impozitare. Cu toate acestea, atunci când bunurile sau
serviciile achiziţionate de către o persoană impozabilă sunt utilizate în scopul
operaţiunilor scutite sau operaţiunilor care nu intră în domeniul de aplicare al TVA-
TVA
ului, nu va exista nici percepe a taxei în aval, nici deducere a taxei în amonte.
Regimul deducerilor de TVA este guvernat de art. 297-306 C.Fiscal. Taxa aferentă
achiziţiilor
iţiilor (TVA deductibilă) se deduce din taxa aferentă operaţiunilor impozabile (TVA
colectată) cu condiţia unei legături faptice şi juridice, între ceea ce s-a
s a consumat şi ceea ce
s-aa produs ca rezultat al activităţii persoanei impozabile.
Libertatea contractuală. Faptul generator al TVA rezultă dintr-un un act juridic – contract
sinalagmatic, oneros etc. TVA colectat şi TVA deductibil sunt rezultate ale actelor juridice
încheiate de agentul economic.
Persoana impozabilă are deplina libertate în elaborarea
elaborarea şi punerea în practică a strategiei
sale de afaceri – prin studii, proiecte, reclamă etc. TVA aferent acestor cheltuieli este
deductibil, sub două condiţii: (a) o condiţie de fond – legătură directă cu obiectul de
activitate al persoanei impozabile şi ((b) o condiţie de formă – dovedirea caracterului real al
operaţiunii prin documente contabile: facturi, rapoarte, situaţii de lucrări etc.. Astfel, revine
persoanei impozabile obligaţia de a dovedi caracterul real al contractelor invocate ca sursă
de TVA deductibil,
ductibil, prin situaţii de lucrări şi documente primare şi nu simple rapoarte de
execuţie.
În acest sens, a se vedea: C.A. Piteşti, secţ. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 774/2008: 41
Una din condiţiile exprese impuse de textul precitat este aceea de a dovedi
dov că serviciile
prestate în folosul reclamantei au fost destinate utilizării în activitatea sa normală
pentru operaţiunile sale taxabile.
Factura. Documentul obligatoriu de individualizare a TVA este factura. Conform art. 319
C.Fiscal, aceasta documen
documentt justificativ cuprinde o serie de elemente de identificare a
faptului generator al taxei: persoane, obiect, valoare etc. Evidenţa TVA este supusă unor
reguli contabile speciale, TVA deductibilă stabilindu-se
stabilindu se pe bază de documente expres
indicate de lege.
Factura este un document de sinteză; dovada exigibilităţii TVA se face cu ansamblul actelor
contabile emise de persoana impozabilă: rapoarte, procese-verbale
procese verbale etc.
2. Persoana impozabilă
Conform art. 269 C.Fiscal, este considerată persoană impozabilă orice persoană care
desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice, oricare ar
fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
Activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de
servicii,
vicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate
acestora. Constituie activitate economică şi exploatarea bunurilor în scopul obţinerii de
venituri cu caracter de continuitate.
Criteriile de determinare a persoanei impozabile sunt: (i) realizarea unei activităţi

economice, (ii) de manieră independentă, (iii) cu caracter de continuitate. Anumite situaţii
sunt precizate expres prin lege: angajaţii nu sunt persoane impozabile; instituţiile publice
nu sunt persoane
oane impozabile pentru activităţile rezultând din calitatea de autoritate
publică.
3. Operaţiuni taxabile
3.1. Livrarea de bunuri
Livrarea de bunuri este definită prin art. 270 C.Fiscal ca transferul dreptului de a dispune de
bunuri ca şi un proprietar. Sunt livrări de bunuri: vânzarea en gros, vânzarea cu amănuntul,
consumul intern de bunuri mobile, fără legătură cu activitatea economică, lipsa de bunuri
din gestiune – cu excepţia
excepţia degradărilor, perisabilităţilor etc. Livrarea intracomunitară
reprezintă o livrare de bunuri, care sunt expediate sau transportate dintr
dintr-un stat membru
în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de
altă persoană
ersoană în contul acestora.
3.2. Prestarea de servicii
Conform art. 271 C.Fiscal, prestarea de servicii este definită ca orice operaţiune care nu
constituie livrare de bunuri. Sunt prestări de servicii: serviciile efective indiferent de natură
– reparaţii, cosmetică, furnizări etc., închirierile de bunuri (mobile) şi contracte
contract de leasing,
angajamentul de neconcurenţă. Nu constituie prestări: serviciile realizate în scop de
reclamă, garanţia tehnică.
În acest sens, a se vedea: CJCE, Cauza C-72/05,
C 72/05, Hausgemeinschaft Jörg und Stefanie
42
Wollny contra Finanzamt Landshut, pct. 23: Cu toate acestea, în temeiul articolului 6,
alineatul 2, primul paragraf a) din A şasea directivă, [transpus în art. 129 C.Fiscal] în
cazul în care un bun afectat întreprinderii a dat drept de deducere totală sau parţială a
TVA-ului
ului în amonte, utilizarea bunului
bunului în scopuri private de către persoana impozabilă
sau personalul acesteia, sau pentru un scop necomercial este tratată ca o prestare de
servicii efectuată cu titlu oneros.
3.3. Achiziţiile intracomunitare de bunuri
Conform art. 273 C.Fiscal achiziţia comunitară de bunuri este obţinerea dreptului de a
dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la
destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă
persoană,
nă, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel
de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.
3.4. Importul de bunuri
Conform art. 274 C.Fiscal constituie Importul de bunuri reprezintă: a) intrarea pe teritoriul
Uniunii Europene de bunuri care nu se află în liberă circulaţie în înţelesul art. 29 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene; b) pe lângă operaţiunile prevăzute la lit. a), intrarea
în Uniunea Europeană a bunurilor care se află în liberă liberă circulaţie, provenite dintr-un
dintr
teritoriu terţ, care face parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene.
Scutiri.. O serie de operaţiuni sunt scutite de la plata TVA: art. 292 C.Fiscal – operaţiuni
medicale, anumite operaţiuni bancare, transmiterea proprietăţii şi folosinţei bunurilor

imobile.
4. Determinarea TVA
4.1. Faptul generator şi exigibilitatea TVA
Faptul generator reprezintă conform art. 280 C.Fiscal faptul prin care sunt realizate
condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.
Pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii. Regula: faptul generator intervine la data
livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor. Excepţiile sunt adaptări la mecanismele
contractuale utilizate în practică.
Spre exemplu, conform art. 281 alin. (7) C.Fiscal, prestările de servicii care determină
decontări sau plăţi succesive, cum sunt serviciile de construcţii-
construcţii-montaj, consultanţă,
cercetare, expertiză şi alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt
emise situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se
stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcţie de prevederile contractuale, la data
acceptării acestora de către beneficiari.
Pentru achiziţii intracomunitare. În cazul unei
nei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul
generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri
similare, în statul membru în care se face achiziţia.
Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza
legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei
taxe poate fi amânată.
43
Perioada fiscală pentru TVA este luna calendaristică. Pentru persoanele impozabile cu cifră
de afaceri mai mică de 100.000 euro perioada fiscală este trimestrul.
To do
Identificați pe site-ul http://curia.europa.eu/ o spețăă privind exigibilitatea TVA și extrageți
problema centrală.
4.2. Baza de impozitare
În sens generic, baza de impozitare reprezintă contrapartida obţinută sau care urmează a fi
obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ,
inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni. Baza de impozitare cuprinde:
impozitele şi taxele, cu excepţia TVA; cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele,
ambalare, transport şi asigurare.
În acest sens, a se vedea: CJCE C C-184/00,
184/00, Office des produits wallons ASBL împotriva
Statului belgian, pct. 18: termenul subvenţiile direct legate de preţ, în sensul articolului
11 A, paragraful 1 a) din A şasea directivă [transpus art. 137 C.Fiscal], trebuie să fie
interpretat în sensul că include numai subvenţiile care constituie contrapartida
integrală sau parţială
arţială a unei livrări de bunuri sau servicii şi care sunt vărsate de către
un terţ prestatorului ori beneficiarului.
Acelaşi regim juridic se aplică şi pentru a determina baza de impozitare în cazul achiziţiilor
intracomunitare de bunuri.
Pentru operaţiunile de import, baza de impozitare este valoarea în vamă a bunurilor,

stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite,
comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare
urm a
importului bunurilor în România, cu excepţia TVA.
4.3. Cotele TVA
Cota standard este de 19%. %. Cota redusă aplicabilă anumitor bunuri indicate expres de art.
140 alin. (2)) C.Fiscal este de 9%: alimente, proteze et.; cota redusă de 5% pentru servicii
muzeale, manuale, cărțicăr etc. Cota redusă specială aplicabilă livrării de locuinţe ca parte a
politicii sociale este de 5% sub condiţiile indicate expres de art. 140 alin. (3)
( C.Fiscal.
4.4. Plata TVA
Persoana obligată la plata TVA este persoana impoz impozabilă
abilă care efectuează livrări de bunuri
sau prestări de servicii. Pe cale de excepţie, beneficiarul poate fi obligat la plata TVA în
condiţiile art. 307 C.Fiscal. Beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru
plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul,
dacă factura: a) nu a fost emisă, b) conţine date incorecte, c) nu conţine valoarea TVA.
Beneficiarul îşi înlătură răspunderea dacă dovedeşte plata taxei către persoana obligată
4.5. Decontul de TVA
Persoanele înregistrate trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare
perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în
care se încheie perioada fiscală respectivă. Formularul 300 se completează şi depune
electronic.
44
Decontul special de TVA se depune de persoanele sunt înregistrate ca persoane care
efectuează achiziţii intracomunitare, în condiţiile art. 1531 C.Fiscal.
Plata efectivă a taxei. Orice persoană trebuie ssăă achite taxa de plată organelor fiscale până
la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile sau declaraţiile prevăzute la
art. 323-324.
1.6. To do
1. Realizaţi o fişă de prezentare a unei taxe prevăzute în Codul Fiscal ori într
într-o lege specială,
prin identificarea:
a) persoanei impozabile; b) obiectului impunerii; c) cuantumului impunerii.
2. Realizaţi o fişă de seminar prin identificarea a 5 asemănări
asemănări şi/deosebiri între un impozit
direct şi unul indirect.
Impozite directe: Impozit pe profit, Impozit pe venit, Impozit micro.
Impozite indirecte: TVA şi accize.
Contribuţii sociale. Taxe.
Persoanele fizice pot datora: impozit pe venit, TVA, accize, contribuţii sociale, taxe.
Persoanele juridice pot datora: impozit pe profit ori impozit pe venitul

microîntreprinderilor, TVA, accize, contribuţii sociale, taxe.
1.8. Rezumat
Obligaţiile fiscale se determină în funcţie de titularul impunerii, de obiectul impunerii şi de
modul de colectare. Parcursul unei obligaţii fiscale este constituit dintr-o
dintr serie de etape:
(1) Producerea faptului juridic generator al impunerii – constă în modificarea patrimoniului
contribuabilului, în sensul indicat de legea fiscală. Pentru a determina aceste modificări şi
valoarea lor, contribuabilul profesionist are obligaţia de a conduce evidenţe contabile.
(2) Exigibilitatea creanţei fiscale. Consecinţa
Conseci imediată, ex lege este constituirea creanţei
fiscale – dreptul instituţiei publice de a preleva o sumă de bani cu titlu de impozit, taxă ori
contribuţie.
(3) Evidenţierea creanţei fiscale. Obligaţia de evidenţiere a acestei creanţe aparţine
contribuabilului
lului (implicit plătitorului ori persoanei impozabile). Acesta are obligaţia de a
depune la termenul indicat de lege: lunar, trimestrial ori anual, declaraţia fiscală prin care
individualizează baza impozabilă ori baza impozabilă şi creanţa fiscală.
(4) Scadenţa
cadenţa creanţei fiscale. Odată evidenţiată creanţa, contribuabilul are obligaţia de a
face plata în termenul indicat de lege.
(5) Executarea obligaţiilor fiscale: executare voluntară (prin plată) ori executare silită.
1.9. Test de evaluare – autoevaluare

45
Identificaţi soluţiile aplicabile următoarelor ipoteze:
1. În fapt, s-aa reţinut că M.N, persoană fizică realizează în cursul unui an venituri din lecţii
de pian date acasă unor elevi de gimnaziu, închirierea către o societate comercială a unui
spaţiu
iu comercial moştenire de familie şi din vânzarea de bilete la spectacole de pian.
Determinaţi: a) Natura impozabilă a acestor venituri, b) Impozitul datorat şi sistemul de
impunere
2. În fapt, s-aa reţinut că T.I., persoană fizică realizează venituri din ssalarii, lucrând la o
Fundaţie de asistenţă socială a bătrânilor, precum şi din vânzarea unor bunuri mobile
personale: bijuterii şi obiecte de artă primite în dar.
Determinaţi: a) Natura impozabilă a acestor venituri b) Impozitul datorat şi sistemul de
impunere
3. În fapt, s-aa reţinut că T.P. în calitate de avocat stagiar a depus la data intrării în profesie
Declaraţia 220 prin care a estimat pentru anul 2012 venituri în cuantum de 12.000 lei
pentru care a achitat plăţi anticipate din impozitul pe venit. În 2013, a depus Declaraţia 200
prin care venitul efectiv realizat a fost de 15.000 lei.
Determinaţi: a) Regimul fiscal legal al acestor venituri.
4. În fapt, s-aa reţinut că SC. MT. SA cu sediul în Iaşi, activând în domeniul asigurărilor a avut
în perioada iunie-decembrie
decembrie 2009, un număr de 7 angajaţi în baza unui contract de muncă.
Aceste persoane au realizat în acelaşi domeniu de lucru, în această perioadă şi venituri în
baza unor contracte de comision. Prima instanţă a reţinut că prevederea legală impune

angajatorului de a însera în cartea de muncă şi de a achita impozitul pe venit şi alte
contribuţii chiar în situaţia în care sunt achitate sume în baza unor contracte pentru
activităţi care ţin de domeniul de activitate al societăţii comerciale. Din această perspectivă
prima instanţă a apreciat că deşi aparent activităţile din contractul individual de muncă nu
corespund cu cele din contractul de comision, activitatea desfăşurată de acele persoane
poate fi considerată o activitate ce ţine de însăşi domeniul de activitate al reclamantei şi
fiind desfăşurată sub controlul acestei societăţi, poate fi considerată o activitate
dependentă, iar veniturile asimilate unor venituri din salariu.
46

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10,11,12,13,14
11,12,13,14 – PROCEDURA FISCALĂ
Cuprins
1.1. Introducere
Obligaţia fiscală se naşte din lege. Aceasta însă parcurge o serie de etape de identificare,
individualizare, colectare şi control.

După parcurgerea unităţilor
unităţi de învăţare, studentul va fi capabil:
 să identifice titlurile de creanţă specifice procedurii fiscale
 să prezinte modul de executare voluntară a obligaţiilor fiscale
 să prezinte modul de executare silită a obligaţiilor fiscale
1.3. Durata

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10.. PROCEDURA FISCALĂ – INREGISTRARE, STABILIRE – 2 ORE 47
ÎNREGISTRAREA FISCALĂ ŞI STABILIREA OBLIGAŢIILOR FISCALE
1. Înregistrarea fiscală
81 C.proc.fisc.
1.1. Persoanele înregistrabile
Categorii de persoane cu obligaţia de a se înregistra:
1) Persoanele juridice care au calitatea de comerciant – societăţi, grupuri, sucursale etc. –
se înregistrează în procedura simplificată cu depunerea Anexei 1 la constituire la ONRC .
2) Persoanele juridice care nu au calitatea de comerciant – asociaţii, fundaţii etc. – se
înregistrează după constituire prin depunerea declaraţiei de înregis
înregistrare
trare fiscală – Formular
010
3) Asocierile şi entităţile fără personalitate juridică se înregistrează după constituire prin
depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală – F 010
4) Persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente, distinge
distingem:
a. Activităţi comerciale – înregistrarea se face în procedura simplificată prin completarea
Anexei 1 la cererea depusă la ONRC.
b. Profesii liberale – înregistrarea se face ulterior admiterii în profesie prin depunerea
directă a declaraţiei de înregistrare
înregistr – Formular 070
c. Venituri cu reţinere la sursă – înregistrarea se face la obţinerea venitului prin depunerea
directă a declaraţiei de înregistrare – Formular 010

5) Persoanele fizice care au calitatea de angajator – Formular 020
6) Persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal – înregistrarea se face prin
depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală - Formular 030
7) Alte categorii de persoanele fizice care deţin cod numeric personal - înregistrarea se face
din oficiu.
Proceduri speciale. Reguli
Reguli speciale sunt incidente în cazul (i) înregistrării ca plătitor de TVA;
(ii) înregistrării ca plătitor de contribuţii sociale – în nume propriu.
1.2. Procedura de înregistrare
81 C.proc.fisc..
Înregistrarea fiscală reprezintă
reprezintă luarea în evidenţă de către organele fiscale a persoanelor
care dobândesc drepturi şi obligaţii în raporturile juridice fiscale.
1.2.1. Declaraţia de înregistrare fiscală
Înregistrarea fiscală se realizează de către contribuabil pe bază de declaraţie de înregistrare
fiscală, conform art. 86 C.proc.fisc.. Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin
completarea formularului corespunzător. Aceasta va conţine, cu titl titlu obligatoriu
următoarele elemente: date de identificare a contribuabilului; categoriile de obligaţii de
plată datorate conform C. Fiscal. (impozit pe profit, T.V.A, accize, impozit pe teren etc.);
date privind sediile secundare; date de identificare ale împuternicitului;
împuternicitului; date privind
situaţia juridică a contribuabilului şi oricare altă informaţie necesară. Declaraţia va fi
însoţită la momentul depunerii de o copie după actul de funcţionare, de dovada sediului
48
permanent şi alte acte doveditoare.
Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la: a) data înfiinţării
potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate
juridică (ex. înregistrarea la ORC, încheierea de înfiinţare a unei asociaţii,
asociaţii, autorizarea cerută
de legea specială) şi b) data eliberării actului legal de funcţionare, data începerii activităţii,
data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul
persoanelor fizice (ex. decizia baroului de primire în profesia de avocat, data începerii
activităţi persoanei fizice ce desfăşoară activităţi agricole, data autorizării ca şi angajator).
1.2.2. Codul de identificare fiscală
Codul de identificare fiscală cunoaşte următoarele cinci forme potrivit
potrivit art. 82 C.proc.fisc. în
funcţie de categoria juridică:
1) persoane fizice care obţin venituri din activităţi independente (mai puţin comercianţii) –
codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal.
2) persoane fizice fără cod numeric personal – numărul de înregistrare fiscală atribuit de
organul fiscal.
3) alte categorii de persoane fizice care deţin cod numeric personal - codul numeric
personal atribuit la naştere.
4) persoane juridice care nu au calitatea de comerciant şi entităţile fără personalitate
pers
juridică - codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal.
5) persoane fizice şi juridice care au calitatea de comercianţi - codul unic de înregistrare

atribuit în procedura de le ORC.
Pentru plătitorii de T.V.A, codul de înregistrare fiscală va fi întotdeauna precedat de
menţiunea RO. Spre exemplu, pentru un comerciant RO 13788632.
Codul de identificare fiscală va fi înscris ca element de identificare pe orice facturi, scrisori,
oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise de contribuabil.
con
1.2.3. Certificatul de înregistrare fiscală
În termen de 10 zile de la data depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală, organul fiscal
emite un certificat de înregistrare fiscală, conform art. 87 C.proc.fisc.
Certificatul de înregistrare fiscală are valoare de document de identificare. Acesta cuprinde
un număr redus de elemente: numele/denumirea contribuabilului, domiciliul/sediul, codul
de identificare fiscală, temeiul juridic al funcţionării (numărul de înregistrare la registrul
comerţului,ui, numărul autorizaţiei de funcţionare, hotărârea judecătorească), ştampila şi
semnătura organului emitent. Specifică este existenţa unor elemente de siguranţă, precum
şi forma şi culoarea diferită pentru categoriile de contribuabili. Certificatul se emite
emit în dublu
exemplar, din care unul va fi înmânat contribuabilului, iar al doilea va rămâne la dosarul
fiscal al acestuia.
Contribuabilii care realizează venituri din activitatea de comerţ sau prestări de servicii către
populaţie sunt obligaţi să afişeze certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se
desfăşoară activitatea.
Eventualele modificări, în situaţia juridică a contribuabilului trebuie semnalate pe bază de
declaraţie de menţiuni, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora. 49
Laa data încetării condiţiilor, care au generat înregistrarea (dizolvare, fuziune, încetare de
contract, excluderea din profesie, etc.) contribuabilul are obligaţia de a depune certificatul
de înregistrare pentru a fi anulat. Odată cu anularea se efectuează de către organul fiscal şi
radierea din Registrul Contribuabililor.
Pentru plătitorii de TVA se emite un Certificat de înregistrare în scopuri de TVA – acesta
conţine Codul de înregistrare fiscală cu menţiunea RO.
To do
1. Identificați printr-un
un motor de căutare (google, bing, etc. ) modele de certificate de
înregistrare fiscală și observați diferențele de form
formă și conținut.
1.2.4. Registrul contribuabililor
În urma admiterii declaraţiei de înregistrare fiscală, şi concomitent cu eliberarea certificatul
fiscal, organul fiscal va opera înregistrarea şi în Registrul Contribuabililor. Acest registru
cuprinde: datele de identificare a contribuabilului; categoriile de obligaţii fiscale de plată
datorate - vector fiscal; alte informaţii utile. Registrul contribuabililor nu conţine creanţe
fiscale ci categorii de creanţe fiscale.
Sursele de informaţii sunt declaraţiile primite, dar şi surse oficiale: Oficiul Registru
Registrului
Comerţului, Serviciile de Evidenţă a Populaţiei, constatările organului fiscal.
2. Stabilirea obligaţiilor fiscale
Procedura de stabilire a obligaţii fiscale constă în identificarea bazei de impunere,

determinarea volumului obligaţiei fiscale şi emiterea unui act juridic de constatare a
creanţei – titlu de creanţă.
Sursa procedurii poate fi contribuabilul – prin declarare ori organul fiscal – din oficiu.
2.1. Titlurile de creanţă fiscală
Principalele titluri de creanţă fiscală sunt declaraţia fiscală şi decizia de impunere.
2.1.1. Declaraţia fiscală
Sediul materiei: art. 101-105 C.proc.fisc.
Definiţie. Declaraţia fiscală constă în manifestarea de voinţă a plătitorului de impozite
(inclusiv contribuţii, taxe etc.) prin care se declară în faţa organelor fiscale: (i) masa
impozabilă – declarația fiscală simplă ori (ii) masa impozabilă şi impozitul aferent pentru o
anumită perioadă fiscală – declarația de impunere
Declaraţia de impunere este de plano un titlu de creanţă fiscală – instrument de stabilire a
impozitelor şi contribuţiilor sociale. Cu titlu de excepţie, în cazurile limitativ indicate de
lege, declaraţia fiscală nu face decât să prezinte date relevante fiscal – instrumentul de
stabilire a impunerii va fi decizia de impunere emisă ulterior de organul fiscal (impozitul pe
clădiri).
Depunerea declaraţiei fiscale este o obligaţie de sine stătătoare, independentă de obligaţia
de plată a creanţelor fiscale. Conform art. 101 C.proc.fisc., obligaţia de a depune declaraţia
fiscală se menţine şi în cazurile în care: a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale; b)
obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale; c) pentru
50
obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia
declarativă, conform legii; d) veniturile sunt obţinute în România de contribuabili
nerezidenţi şi care potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri nu sunt impozabile în
România.
Obiect. Obiectul declaraţiei fiscale este stabilit de Codul Fiscal prin reglementarea venitului
impozabil, a modului de calcul a impozitului şi a cotei de impunere.
Termen. Termenele de depunere a declaraţiilor fiscale sunt stabilite de Codul Fiscal.
Forma. Forma declaraţiei este ad validitatem cea stabilită prin OMFP pentru fiecare venit.
Formular 212 – Impozit venit şi contribuţii sociale persoane fizice, Formular 101 – Impozit
pe profit, Formular 112 – Stopaj la sursă pentru venituri salariale.
Locul. Locul depunerii declaraţiei este domiciliul fiscal.
Modalităţi de depunere. Depunerea declaraţiei se face: la registratură, prin poştă cu
confirmare de primire, prin mijloace de comunicare la distanţă, prin mijloace electronice –
art. 103 C.proc.fisc..
Modificare. Corectarea declaraţiilor se face prin depunerea declaraţiilor rectificative, în
cazul unor erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, la bunurile şi
veniturile impozabile ori alte elemente ale bazei de impunere.
Sancţiuni. Omisiunile privitoare la declaraţiile fiscale sunt susceptibile de o serie de
consecinţe juridice: (a) stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de
impunere; (b) sancţiune contravenţională conform art. 336 C.proc.fisc.; (c) sancţiune penală

conform Legii nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii
evaziun fiscale.
2.1.2. Decizia de impunere
95 C.proc.fisc.
Definiţie. Decizia de impunere este actul administrativ-fiscal
administrativ fiscal emis de organul fiscal prin care
se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, în două sensuri: (i
(i)) datorată către bugetul
general consolidat; (ii) de restituit de la bugetul general consolidat.
Surse.. Decizia de impunere se emite pa baza informaţiilor din (i) declaraţia fiscală depusă
de contribuabil; (ii) din surse proprii – prin estimare, ajustare, verificare. În sistemul de plăţi
anticipate, impozitul de plătit se stabileşte întotdeauna pe bază de decizie de impunere.
În acest sens, a se vedea: C.A. Timişoara, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr. 570/2008:
Prima instanţă a avut în vedere la pro
pronunţarea
nunţarea sentinţei, raportul de inspecţie fiscală
şi decizia de impunere, care au reţinut că reclamantul nu a prezentat actele contabile,
astfel că organul fiscal a procedat în mod legal la o estimare a veniturilor realizate de
acesta.
Obiect. Decizia de impunere cuprinde tipul de impunere, codul obligaţiei fiscale, baza
impozabilă, perioada fiscală, cuantumul impunerii – art. 95 C.proc.fisc..
Forma. Forma deciziei de impunere se supune art. 46 C.proc.fisc. – actul administrativ-
fiscal.
Comunicare. Decizia de impunere se comunică contribuabilului în condiţiile art. 47
C.proc.fisc..
51
Sunt asimilate deciziilor de impunere:
- deciziile privind restituiri de impozite şi rambursări de TVA
- deciziile privind bazele de impunere – emise pentru a stabilili baza impozabilă, fără a
calcula şi impozitul aferent – art. 98 C.proc.fisc.
- deciziile privind obligaţiile fiscale accesorii – emise pentru a calcula majorări şi penalităţi.
Estimarea bazei de impunere este un drept al organului fiscal, constând în stabilireast din
oficiu a venitului impozabil realizat de un contribuabil într-o într o anumită perioadă fiscală.
Estimarea se realizează pe baza informaţiilor şi probelor colectate din surse diferite.
To do
1. Identificați printr-un
un motor de căutare (google, bing, etc. ) modele de decizii de impunere
și observați diferențele de formă
form și conținut.
3. Prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale

110 C.proc.fisc.
Dreptul de creanţă de natură fiscală se constituie la data faptului juridic generator al
impunerii. Această creanţă este supusă apoi unor proceduri de relevare – prin declaraţie
fiscală ori prin decizie de impunere.
Termene. Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani.

Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea
rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
3.1. Începutul cursului prescripţiei
Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale începe să curgă de la data de
1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obliga
obligația fiscalăă. Termenul de 10 ani
curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată
sancţionată ca atare printr
printr-o
hotărâre judecătorească definitivă.
În acest sens, a se vedea: C.A. Târgu-Mureş,
Târgu Mureş, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr.
1005/2008: Instanţa a avut în vedere prevederile privind termenul de prescripţie a
dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale, termen care începe să curgă de la 1 ianuarie
a anului următor celui în care s-a s a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, iar dreptul
organului fiscal de a stabili obligaţiile fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia
cazului în care legea dispune altfel.
3.2. Întreruperea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţe fiscale.
Cursul prescripţiei este întrerupt:
1) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune. Conform art. 2537 C.CIV., prescripţia se întrerupe:
1. printr-un
un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a
cărui acţiune se prescrie, făcuta de către cel în folosul căruia curge prescripţia.
2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea
52
creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de
intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invoca
invocarea, pe cale de
excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie.
3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de
judecata până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acorda,
potrivit
otrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă
nu a avut loc constituirea ca parte civilă.
4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere.
5. în alte cazuri prevăzute
ăzute de lege.
2) la data depunerii de către contribuabil a declaraţiei fiscale după expirarea termenului
legal de depunere a acesteia;
3) la data la care contribuabilul corectează declaraţia fiscală sau efectuează un alt act
voluntar de recunoaştere a impozitului
impozitului datorat. Această ipoteză se confundă cu cea din
reglementarea generală.
3.3. Suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţe fiscale.
Cursul prescripţiei se suspendă:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune. Conform art. 2532 C.CIV., prescripţia se suspendă :
5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa datoriei sau
exigibilitatea acesteia. Astfel, omisiunea de a de depune
pune declaraţia fiscală suspendă cursul

prescripţiei.
7. în cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului,
să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă,
încercarea de împăcare
împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să
cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea
procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a
s stabilit un alt termen.
8. în cazul în care titularul dreptului
dre sau cel care l-aa încălcat face parte din forţele armate
ale României, cât timp acestea se afla în stare de mobilizare sau de război.
9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat
de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat aceasta
împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu constituie o cauza de suspendare a
prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de
prescripţie.
10. în alte cazuri prevăzute de lege.
b) pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale şi data emiterii deciziei de
impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale;
c) pe timpul cât contribuabilul se sustrage de la efectuarea inspecţiei fisca
fiscale;
d) pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil inactiv şi data reactivării
acestuia.
3.4. Efectul împlinirii termenului de prescripţie
prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale.
Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a 53
obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.
Împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii
obligaţii fiscale poate fi invocată
şi de către contribuabil prin contestarea actului administrativ emis cu privire la obligaţii
prescrise.
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11.. PROCEDURA FISCALĂ – EXECUTAREA – 2 ORE
Executarea voluntară
1. Executarea voluntară a obligaţiilor fiscale
Principala modalitate de stingere a unei obligaţii fiscale o reprezintă executarea voluntară.
1.1. Plata
În materie fiscală, distingem două categorii de obligaţii: obligaţii nepatrimoniale (de a
declara, de a conduce evidenţe contabile) şi obligaţii patrimoniale (de a da sume de bani).
Regula generală în materia executării este dată de instituţia plăţii. În sensul art. 1469 C.CIV.,
obligaţia se stinge prin plată atunci când prestaţia datorată este executată de bunăvoie.
În planul
nul dreptului fiscal, plata corespunde întotdeauna unei obligaţii de a da – remiterea
unei sume de bani
1.1.1. Cine poate face plata ?
În cazul obligaţiilor nepatrimoniale – de regulă cu caracter intuitu personae - plata se face
doar de către contribua
contribuabil: personal ori prin reprezentant.

În cazul obligaţiilor patrimoniale, distingem următoarele situaţii:
situaţii
1) Debitorul face plata, adică execută obligaţia. Debitorul poate acţiona personal sau prin
reprezentant, legal sau voluntar.
a. În cazul persoanelor juridice plata este făcută în numele persoanei juridice prin
reprezentantul legal ori un mandatar.
b. Persoana juridică, care lucrează prin mai multe sedii va face plata impozitelor datorate de
oricare din aceste sedii secundare. În mod excepţional, plata impozitului pe salarii se face
de către sediile secundare, conform cu locul de muncă al salariaţilor.
2) Persoană ţinută pentru debitor face plata. Este cazul unui fidejusor (garanţie personală
dată, ca măsură asiguratorie). Acesta în baza angajamentului asumat va executa obligaţia în
locul debitorului, care nu poate sau nu vrea să execute.
3) Persoană ţinută alături de debitor, în situaţia codebitorilor solidari, care execută integral
obligaţia (asociaţii unei entităţi fără personalitate juridică, coproprietarii)
coproprietarii)
4) Un terţ. Terţul poate face plata cu valori juridice diferite: în interes propriu, spre
exemplu, un locator plăteşte ipoteca pentru a salva soarta bunului, sau în interesul
debitorului – o liberalitate ori gestiune de afaceri.
1.1.2. Termenul de plată
Regula. Toate obligaţiile fiscale sunt stabilite, ex lege, cu termen de plată. C. Fiscal
stabileşte expres termenul de exigibilitate şi de scadenţă pentru fiecare tip de impunere.
Termenele de executare a obligaţiilor sunt lunare, trimestriale ori anuale.
De regulă, legea acordă un termen comun pentru individualizarea creanţei (depunerea 54
declaraţiei) şi pentru efectuarea plăţii. Spre exemplu: conform art. 80 C.Fiscal - Termenul de
plată a impozitului (1) Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a
calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii
acestor venituri, precum şi de aa-ll vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei pentrutru care se plătesc aceste venituri.
De cele mai multe ori, de la data exigibilităţii, legea acordă un termen comun pentru
individualizarea creanţei – depunerea declaraţiei şi efectuarea plăţii. Ca şi regulă, C. Fiscal
stabileşte expres termenul de exigibilitate
exigibilitate şi de scadenţă pentru fiecare tip de impunere.
Spre exemplu, impozitul pe salarii se stabileşte la data plăţii salariului, 14.06.2012,
angajatorul este obligat să facă plata începând cu data de 1.07.2012 (data exigibilităţii) şi
până la 25.07.2012 (data
data scadenţei).
1.1.3. Modul de plată
Remiterea sumei se realizează efectiv: (a) în numerar, (b) prin mandat poştal; (c) prin
decontare bancară; (d) prin card.
card
În toate cazurile, plata se dovedeşte prin documente de plată.
1.1.4. Data plăţii
În funcţie de forma de efectuare a plăţii se determină şi momentul stingerii obligaţiei,
conform art. 163 alin. (11) C.proc.fisc.:
a) în cazul plăţilor în numerar - data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele

sau persoanele abilitate de organul fiscal;
b) în cazul plăţilor prin mandat poştal - data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;
c) în cazul plăţilor prin decontare bancară - data la care băncile debitează contul plătitorului
pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informaţie este
transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, potrivit
reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 121, data putând
fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilulu
contribuabilului;
c^1) în cazul plăţilor prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată
tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia; procedura şi
categoriile de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale buget
bugetului
ului general consolidat
care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin OPANAF;
1.2. Compensarea şi dreptul de restituire/rambursare
Sediul materiei: art. 167
1 C.proc.fisc..
O altă modalitate de stingere a obligaţiilor fiscale este
est compensarea.
Ipoteză.. Aceasta intervine atunci când în două raporturi juridice patrimoniale distincte
părţile au concomitent calitatea de debitor şi creditor, unul faţă de celălalt, urmând ca prin
manifestarea lor de voinţă obligaţiile să se stingă până la concurenţa celei mai mici.
Procedura. Compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind
deopotrivă certe, lichide şi exigibile. Este necesar ca obligaţiile compensate să rezulte din
debite faţă de acelaşi buget. Nu intervine compensarea între o creanţă de la bugetul bugetu
naţional şi una de la bugetul local. Compensarea se realizează de către organul fiscal din 55
oficiu sau la cererea debitorului anterior restituirii de sume. Rezultatul compensării va fi
consemnat într-oo notă de compensare, care se comunică contribuabilului
contribuabilului.
Pentru situaţia în care contribuabilul nu are obligaţii fiscale restante, organul fiscal va
proceda la remiterea sumelor din restituiri.
1.3. Restituirea de sume.
sume
Sediul materiei: art. 168
1 C.proc.fisc..
Ipoteze. Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului
contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată
fără a fi datorată. În situaţia în care s-a
s a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a
s
făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Prevederile prezentului articol
se aplică şi pentru sumele de restituit ca urmare a aplicării, potrivit legii, a scutirii indirecte
sau a altor asemenea scutiri. Prin excepţie, se restituie din oficiu următoarele sume: a) cele
de restituit, reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regulari regularizarea anuală a
impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60
de zile de la data comunicării deciziei de impunere; b) cele încasate prin poprire, în plus faţă
de creanţele fiscale pentru care s-a
s înfiinţat poprirea,
rirea, care se restituie în termen de cel mult
5 zile lucrătoare de la data încasării. Diferenţele de impozit pe venit şi/sau contribuţii
sociale de restituit mai mici de 10 lei rămân în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu
datorii viitoare, urmând să se restituie atunci când suma cumulată a acestora depăşeşte
limita menţionată.

Rambursarea de TVA..
În ipoteza în care decontul de TVA cuprinde o sumă negativă, ne aflăm în prezenţa unui
drept de rambursare, persoana impozabilă urmând să primească înapoi ssumele de TVA
diferenţă.
1.3. Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale
Ipoteza. Un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte
sume reprezentând creanţe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate
datoriile.
Regula în materie este dreptul de opţiune al contribuabilului. Dacă u un contribuabil
datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe
fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting
datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală principală pe care o stabileşte
contribuabilul.
Ordinea legală.. În absenţa unei indicaţii a contribuabilului, organul fiscal aplică ordinea de
stingere din oficiu, prin raportare la dispoziţii art. 1
165 C.proc.fisc.:
a) Sumele curente corespunzătoare graficelor
graficelor de eşalonări sau amânări la plată
b) Obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii şi apoi obligaţiile fiscale accesorii în
ordinea vechimii.
c) Sumele viitoare corespunzătoare graficelor de eşalonări sau amânări la plată
d) Obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului
Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel: a) în funcţie de scadenţă, pentru
56
obligaţiile fiscale principale; b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii
fiscale principale
ncipale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale
accesorii; c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative,
pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.
În acest sens, a se vedea: C.A Bacău, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr. 964/2009: Se
observă, aşadar, că organul fiscal a procedat în mod corect, ţinând seama de faptul că
vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte în funcţie de data depunerii la
organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative pentru diferenţele de obligaţii fiscale
principale stabilite de contribuabil
Pentru debitorii care se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei,
ordinea de stingere
re este stabilită distinct prin art. 1
165
5 alin. (3) C.proc.fisc.
2. Incidente
ncidente în procedura de executare a obligaţiilor fiscale
Regula executării la termen şi integral a obligaţiilor fiscale găseşte în practică o serie de
impedimente. În aceste cazuri, conform dispoziţiilor legale, sunt incidente o serie de norme
specifice pentru a asigura integritatea resurselor financiare bugetare.
2.1. Obligaţiile fiscale accesorii
173 C.proc.fisc.
Pentru neachitarea la timp a obligaţiilor fiscale, debitorul va suporta o serie de sancţiuni,

datorând după termenul de scadenţă dobânzi şi penalităţi de întârziere. Nu sunt
generatoare de obligaţii accesorii sumele datorate cu titlu de: amenzi, obligaţii accesorii,
cheltuieli de executare silită ori cheltuieli judiciare.
Accesoriile fiscale se calculează şi se datorează pentru perioada cuprinsă între termenul de
scadenţă şi actul de executare voluntară sau silită. În mod excepţional, nu se datorează
penalităţi
tăţi pentru perioadele afectate de înlesniri la plată.
Pentru fiecare obligaţie fiscală accesorie curge un termen de prescripţie distinct, începând
de la 1 ianuarie a anului următor stabilirii. Prescrierea principalului atrage şi stingerea
accesoriilor – art. 2503 C.CIV..
Obligaţii fiscale centrale. În cazul obligaţiilor fiscale centrale există un sistem mixt de
dobânzi şi penalităţi.
(1) Dobânzi.. Neexecutarea voluntară şi la termen a obligaţiei generează un prejudiciu, care
se cere a fi acoperit prin pla plata de daune-interese;
interese; astfel, debitorul datorează dobânzi
pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după termenul de scadenţă şi până la
stingerea obligaţiei principale. Dobânzile sunt daune daune-interese
interese moratorii datorate ca
echivalent al prejudic
prejudiciului
iului cauzat prin întârzierea la executare; nivelul acestora este de
0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
(2) Penalităţi. A doua categorie de obligaţii fiscale accesorii este reprezentantă de
penalităţi. Acestea sunt daune-interese
daune cominatorii prevăzute cu titlu de sancţiune pentru
neexecutarea în termen a obligaţiei fiscale.
Spre deosebire de dreptul comun, penalităţile nu se dispun de instanţă prin hotărâre 57
judecătorească, ci prin simplul fapt al prevederii legale. Penalităţile se stabilesc în funcţie de
d
momentul stingerii obligaţiilor:
Nivelul penalităţii de întârziere este de 0.01%.
0.
În acest sens, a se vedea: C.A. Braşov, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr. 5060/2007:
Ori, verificând actele de la dosar, raportat la prevederile legale invocate de ambele
recurente, rezultă că, în fapt, reclamantul a achitat impozitul pe venitul din salarii,
chiar dacă nu la Trezoreria B., ci la Trezoreria de la sediul principal şi în termen legal.
Ca atare, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina reclamantului pentru pent neplata
obligaţiilor fiscale, care să conducă la calcularea dobânzilor şi penalităţilor de
întârziere de către A.F.P. B.
(3) Penalitatea de nedeclarare. Conform art. 181 C.proc.fisc. - pentru obligaţiile fiscale
principale nedeclarate sau declarate inco
incorect
rect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul
de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează o
penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare
scadenţei şi până la data stingerii
stingerii sumei datorate, inclusiv, din obligaţiile fiscale principale
nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de
inspecţie fiscală prin decizii de impunere.
(4) Obligaţii fiscale locale. Un sistem juridic distinct este aplicabil creanţelor fiscale către
bugetele locale. Obligaţiile accesorii sunt majorările de întârziere conform art. 183
C.proc.fisc. Nivelul majorării de întârziere este de 1% % din cuantumul obligaţiilor fiscale

principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună,
începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei
datorate inclusiv.
To do
1. Calculați
ți pentru o obligație de 1000 de lei, restantă
restant de 90 de zile (scaden
(scadență la data de
26.09.), accesoriile datorate, în două ipoteze: dacă este creanță
crean ă centrală și dacă este
creanțăă locală. Observați
Observa diferențele!
2.2. Înlesniri la plată

1 C.proc.fisc.
Definiţie.. Prin înlesniri la plată se desemnează facilităţile acordate de creditorul fiscal,
debitorului său, la cererea acestuia pentru executarea voluntară a obligaţiei fiscale
scadente, înainte de începerea executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia.
acesteia
Forme.. Înlesniri sunt (a) eşalonările – partajarea obligaţiei principale în tranşe pe un anumit
interval de timp şi (b) amânările – acordarea unui termen de graţie.
Procedura. Eşalonarea are ca obiect toate obligaţiile fiscale – principale, accesorii – ale
unui contribuabil, la data emiterii certificatului de înregistrare fiscală. Este susceptibil a
solicita eşalonarea orice contribuabil, care îndeplineşte condiţiile indicate de lege – art. 4.
De subliniat că procedura este accesibilă unor contribuabili aflaţi în dificultate financiară 58
temporară – printre documentele solicitate se numără şi un plan de redresare financiară –
fiind excluşi cei în situaţie de deschidere a procedurii de insolvenţă; cu un comportament
fiscal corect; capabili să constituie gar
garanţia cerută de lege – garanţia trebuie să acopere
integral creanţele restante şi să asigure un plus între 10-40
10 40 procente, în funcţie de durata
eşalonării.
Înlesnirile la plată se dispun şi se revocă sub condiţia respectării graficului de plăţi.
2.3. Constituirea de garanţii
210 C.proc.fisc..
Definiţie. Procedural, constituirea de garanţii este o condiţie impusă de organul fiscal,
contribuabilului, având obligaţii fiscale restante, care solicită un anumit beneficiu. Fiind o
procedură suplimentară şi oneroasă, organul fiscal o aplică în ipotezele expres p prevăzute de
lege: suspendarea executării silite, ridicarea măsurilor asiguratorii, asumarea obligaţiei de
plată de către altă persoană prin angajament de plată.
Forme.. Tipurile de garanţii indicate de lege – art. 211 C.proc.fisc. sunt: a) consemnarea de
mijloace
ijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului; b) scrisoarea de garanţie bancară; c)
ipoteca asupra unor bunuri imobile din ţară; d) gaj asupra unor bunuri mobile; e)
fidejusiune.
Mecanismul garanţiilor se explică prin dreptul organului fiscal de a sese îndestula din garanţii,
dacă nu s-aa realizat scopul pentru care acestea au fost constituite (spre exemplu,
contribuabilul sustrage bunurile de la executare silită, terţul nu plăteşte). Garanţiile

consemnate în sume de bani se execută prin virarea sumei în
în conturile de venituri bugetare
corespunzătoare, iar în bunuri prin executarea bunurilor în condiţiile prevăzute pentru
executarea silită
În acest sens, a se vedea: C.A. Braşov, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr. 160/2008:
Instanţa apreciază că este corectă susţinerea expertului că, în privinţa constituirii
garanţiilor prevăzute în convenţiile încheiate, chiar dacă în unele perioade nu a avut
constituită garanţia la nivelul iniţial, aceasta nu a influenţat negativ mecanismul de
plată la timp a obligaţiilor
obligaţiilor fiscale. Expertul a concluzionat în mod corect că reclamanta
a respectat condiţiile privind eşalonarea la plată a datoriilor precum şi plata
obligaţiilor curente încă de la data de 19.12.2005, astfel încât organele fiscale nu erau
îndreptăţite să-ii încaseze scutirile la plata eşalonărilor prevăzute în convenţie.
2.4. Măsurile asiguratorii
213 C.proc.fisc.
În vederea asigurării executării obligaţiilor fiscale, organul fiscal dispune şi duce la
îndeplinire măsuri asiguratorii, în ipotezele şi limitele impuse de lege.
Definiţie. Măsurile asiguratorii sunt măsurile luate de organul fiscal, înainte sau în timpul
timpu
executării, fie acestea voluntară sau silită, când există pericolul ca debitorul să se sustragă,
să-şi
şi ascundă bunurile sau să să-şi
şi risipească patrimoniul periclitând considerabil colectarea
creanţei fiscale.
Forme. Art. 213 C.proc.fisc. instituie următoa
următoarele
rele tipuri de măsuri: (a) poprirea şi (b)
sechestrul asiguratoriu – asupra bunurilor mobile şi/sau imobile. 59
Poprirea asiguratorie constă în indisponibilizarea sumelor de bani deţinute ori datorate
debitorului fiscal de către terţe persoane.
Sechestrul asiguratoriu
siguratoriu constă în indisponibilizarea bunurilor mobile ori imobile, prezente şi
viitoare ale debitorului fiscal.
Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate: a) de
către debitor, sumele obţinute consemnându
consemnându-se laa dispoziţia organului de executare; b)
prin vânzare în regim de urgenţă. În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra
bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal
procesului verbal întocmit de organul de executare se
comunică pentru înscriere Biroului de carte
ca funciară.
Procedură. Măsurile asiguratorii se dispun de organul fiscal prin decizie şi se execută prin
procedură administrativă. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi
semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
competent. În decizie, organul fiscal va
preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau
estimate, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. Procedura aplicată este cea referitoare la
executarea silită.
Momentul. Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în
cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii
dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte
organe
gane competente. Măsurile asiguratorii dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii,
rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată

cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile
asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel
interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172 C.proc.fisc.
Revocare. Măsurile
urile asigurătorii instituite se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii
fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei
prevăzute la art. 127 C.proc.fisc.
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

1. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere restituirea
215 C.proc.fisc.
Termenul de prescripţie, în materie de executare silită a creanţelor fiscale principale ori
accesorii este de 5 ani.
Începutul cursului prescripţiei.
prescripţiei. Momentul de la care curge acest termen, conform art. 131,
este data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la executare
silită. În cazul creanţelor
creanţelor accesorii, dreptul de a cere executarea silită se prescrie după un
termen calculat distinct pentru fiecare grup anual de creanţe accesorii. Acest termen se
aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Suspendarea termenului de prescripţie dreptului de a cere executarea silită
60
Termenul de prescripţie este susceptibil de suspendare, în cazurile prevăzute la art. 216
C.proc.fisc. şi anume:
a) Cazurile prevăzute de dreptul comun pentru suspendarea prescripţiei dreptului la
acţiune – art. 2532 C.CIV..
b) În cazurile în care: ▪ legea prevede expres (executarea asupra imobilelor cu dare în plată),
▪ instanţa acordă suspendarea (prin suspendarea executării actului în condiţiile Legii nr.
554/2004 orii prin suspendarea executării silite), ▪ alt organ competent acordă suspendarea
(prin procedura de suspendare administrativă, sub scrisoare de garanţie bancară).
c) Pe perioada valabilităţii înlesnirilor – eşalonări, amânări.
d) Cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la exec
executarea
utarea silită.
e) Alte cazuri prevăzute de lege – Cod procedură civilă.
Întreruperea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită
Termenul de prescripţie este susceptibil şi de întrerupere, în cazurile prevăzute la art. 217
C.proc.fisc.:
a) Cazurile prevăzute de dreptul comun pentru întreruperea prescripţiei dreptului la
acţiune;
b) Pe data îndeplinirii de către debitor (înainte de executarea silită sau în timpul acesteia) a
unui act voluntar de plată sau a recunoaşterii în orice mod a datoriei. Recunoaşterea
trebuie să fie neechivocă.

c) Pe data îndeplinirii de către organul fisc fiscal
al (din subordinea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală) a unui act de executare silită. Spre exemplu: comunicarea somaţiei,
instituirea popririi pe conturi, sechestrarea unui bun.
d)Pe data întocmirii actului de constatare a stării de insolvabilitate
insolvabilitate a debitorului. În cazul în
care procedându-se se la executarea silită, organ fiscal constată că debitorul nu deţine bunuri
sau alte valori, care pot fi executate, acesta va constata insolvabilitatea debitorului.
Efectul împlinirii termenului de prescripţ
prescripţie
ie a dreptului de a cere executarea silită
Efectele împlinirii termenului de prescripţie constau în stingerea dreptului de a realiza acte
de executare silită. Împlinirea poate fi invocată de către contribuabil sau de către organul
fiscal. Organul fiscal, constatând
constatând împlinirea termenului de prescripţie va proceda la
încetarea măsurilor de executare silită şi întocmirea unui proces
proces-verbal
verbal de constatare a
prescrierii dreptului de a realiza executarea silită. Obligaţia fiscală supravieţuieşte ca
obligaţie imperfectă,
fectă, plata făcută ulterior nefiind supusă repetiţiunii.
2. Procedura de executare silită
Sediul materiei: art.. 220-267
220 C.proc.fisc.
Definiţie. Prin executare silită se înţelege ansamblul mijloacelor procedurale, prin care
creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-un
printr un titlu executoriu constrânge, cu concursul
forţei coercitive a statului, pe debitor să execute o obligaţie fiscală.
Pentru a trece la executarea silită este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii:
- existenţa unui titlu executoriu. 61
- obligaţia să fie scadentă.
- plata să nu fi fost realizată în mod voluntar.
Competenţa. Sunt competente organele fiscale cen centrale
trale sau locale, care administrează
creanţa fiscală; funcţionarii competenţi se numesc executori fiscali.
Bunurile. Pot fi urmărite bunurile în proprietatea debitorului, în valoare totală de 150% din
valoarea creanţelor de recuperat şi a cheltuielilor de executare.
Spre exemplu, pentru o creanţă de 9.000 cu cheltuieli de executare de 1.000, organul fiscal
va urmări bunuri în valoare de 15.000 lei.
Somaţia. Somaţia este actul administrativ
administrativ-fiscal
fiscal prin care debutează procedura de
executare silită. Aceasta se comunică însoţită de un exemplar din titlul executoriu. Somaţia
este un înscris cuprinzând numărul dosarului de executare silită, suma de executat,
consecinţele
cinţele neexecutării. Prin comunicarea somaţiei se acordă un nou termen de plată de
15 zile debitorului, urmând ca în caz de neplată, să se continue măsurile de executare silită
– art. 145 C.proc.fisc.
2.1. Executarea silită prin poprire
238 C.proc.fisc.
Obiect. Prin poprire sunt urmărite veniturile sau orice sumă bănească, în lei sau în valută,
titlurile de valoare sau bunurile mobile necorporale, deţinute sau datorate debitorului fiscal
de către terţe persoane (terţ poprit) sau pe care acestea le vor datora în viitor, în temeiul

unor raporturi juridice existente.
Spre exemplu,, debitorul fiscal (D) datorează 15.000 lei cu titlu de impozit pe profit.
Debitorul este creditorul unei creanţe comerciale, faţă de un client al său (C), în valoare de
18.000, scadentă şi neplătită încă. Prin poprire, executorul fiscal va urmări creanţa
comercială, astfel încât C va face plata către bugetul statului pentru 15.000 lei, şi restul faţă
de creditorul său (D).
Înscris. Poprirea se înfiinţează
fiinţează printr-o
printr o adresă de înfiinţare a popririi, trimisă terţului poprit
de către organul fiscal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, împreună cu o
copie certificată, după titlul executoriu.
Procedura. Poprirea nu este supusă confirmării.
confirmării. Poprirea se consideră înfiinţată din
momentul primirii adresei de înfiinţare. Terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua,
cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi. După înfiinţarea popririi, terţul poprit este
obligat: a) să plătească
scă organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de
organul de executare; b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite,
înştiinţând despre aceasta organul de executare.
În ipoteza în care terţul poprit contestă poprirea sau comunică nereguli în procedură,
organul fiscal competent va solicita instanţei de judecată să pronunţe menţinerea sau
desfiinţarea popririi. Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu
executoriu, organul de executare poate începe exe executarea
cutarea silită a terţului poprit.
poprit
2.2. Executarea silită a bunurilor mobile
230 C.proc.fisc. 62
Obiect. Ca regulă pot fi executate orice bunuri mobile, animate sau neanimate, fungibile
sau nefungibile, consumptibile sau neconsu neconsumptibile.
mptibile. În cazul urmăririi unui debitor
persoană fizică, nu pot fi executate silit anumite bunuri pentru desfăşurarea traiului zilnic şi
uzului personal – indicate limitativ de art. 238 alin. (2) C.proc.fisc.. În cazul urmăririi unui
debitor persoană juridică,
idică, vor fi urmărite orice bunuri mobile indiferent de destinaţia
acestora.
Procedura. La expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea somaţiei de plată, dacă
debitorul nu execută voluntar creanţa, se trece la punerea sub sechestru a bunurilor.
Sechestrarea
estrarea se efectuează după evaluarea bunurilor (de către un expert), prin întocmirea
de către executorul fiscal a unui proces
proces-verbal de sechestru.
Înscris. Procesul-verbal
verbal de sechestru este actul administrativ fiscal prin care bunul este
indisponibilizat (scos din circuitul civil). Acesta cuprinde o serie de elemente obligatorii –
art. 239 C.proc.fisc..
Prin punerea sub sechestru se generează o serie de efecte juridice.
În primul rând, la data punerii sub sechestru se naşte un drept de ipotecă mobiliară ori un
drept de gaj al statului/unităţii administrativ
administrativ-teritoriale
teritoriale asupra bunului respectiv.
Sechestrarea poate fi fără deposedare, caz în care bunul rămâne în posesia de debitorului
(ipotecă mobiliară) sau cu deposedare, caz în care organul fiscal va numi un custode pentru
bunul respectiv (gaj). Custodele semnează procesul-verbal
procesul verbal de sechestru şi răspunde ca un
depozitar remunerat pentru starea bunurilor – art. 240 C.Proc.Fisc.

În al doilea rând, ca efect al punerii sub sechestru bunurile sunt indisponibilizate; acestea
sunt scoase din circuitul civil. Actele de dispoziţie cu privire la aceste bunuri sunt lovite de
nulitate absolută. Ca efect al punerii sub sechestru, dacă în termen de 15 zile debitorul nu
execută voluntar creanţa, organul fiscal poate trece la valorificarea bunului în una din
formele prevăzute de lege.
2. 3. Executarea silită a bunurilor imobile
242 C.Proc.Fisc.
Obiect. Pentru satisfacerea unei creanţe fiscale pot fi urmărite orice bunuri imobile aflate în
proprietatea debitorului fiscal. Vor fi executate silit împreună cu acesta şi bunurile accesorii
bunului imobil, bunurile imobile prin destinaţie, conform C.CIV.. Sunt exceptate de la
executarea silită construcţiile reprezentând spaţiul minim de locuit pentru debitor şi familia
sa, stabilite conform normelor în vigoare – art. 242 alin. (3) C.proc.fisc.. Pentru stabilirea
spaţiului minim de locuit pentru debitor şi familia
familia sa facem trimitere la OG. nr. 40/1999.
Procedura. După somarea debitorului şi evaluarea bunurilor printr-o
printr o expertiză se va trece la
punerea bunurilor imobile sub sechestru.
Procesul-verbal
verbal de sechestru va avea un conţinut identic cu cel de la bunurile mobile, m
făcând referire la atributele de identificare ale executorului fiscal, atributele de identificare
ale creanţei executate, descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii acestora,
menţiuni privind alte drepturi reale existente cu privire la bubun,
n, atributele de identificare ale
administratorului-sechestru,
sechestru, menţiunea că, în caz de neplată în termen de 15 zile, se va
trece la valorificarea bunurilor sechestrate, semnătura executorului fiscal, care a aplicat 63
sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare.
Efectele punerii sub sechestru.
sechestru. În primul rând, punerea sub sechestru duce la constituirea
unui drept de ipotecă legală. Bunul aflat sub sechestru va fi indisponibilizat.
Suspendare.. Procedura de executare silită asupra unu unuii bun imobil poate fi suspendată în
condiţiile art. 244 C.proc.fisc. când debitorul oferă fructele civile – veniturile din închirierea
bunului urmărit pentru 6 luni sau alte venituri pentru a salva soarta imobilului.
3. Valorificarea bunurilor puse sub sechestru
La trecerea termenului de 15 zile şi în lipsa executării voluntare, bunurile urmează să fie
valorificate, fără efectuarea altor formalităţi.
Procedura este reglementată de art. 247-256 C.Proc.Fisc.; valorificarea se face în una din
formele prevăzute
văzute de lege.
3.1. Valorificarea bunurilor prin înţelegerea părţilor
Sediul materiei: art. 248 C.proc.fisc..
Procedura.. Rolul central în această procedură revine debitorului, care, cu acordul organului
fiscal va căuta propuneri pentru cumpărarea bunului respectiv. Acesta va prezenta în scris
propunerile primite şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, către executorul
executoru fiscal,
indicând numele, adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta poate
face plata. De subliniat este faptul că vânzarea bunurilor sechestrate se poate face numai
către persoanele fizice sau juridice, care nu au obligaţii fiscal
fiscalee restante.

Organul fiscal va analiza ofertele şi va alege pe una dintre acestea comunicând debitorului
termenul şi contul bugetar în care va fi virat preţul plătit.
Cumpărătorul ales va efectua plata în contul bugetar indicat de organul fiscal. La
înregistrarea plăţii, indisponibilitatea pusă prin sechestru asupra bunului va fi ridicată, iar
contractul de vânzare--cumpărare
cumpărare îşi va produce efectul translativ de proprietate.
propriet
3.2. Valorificarea bunurilor prin vânzare directă
Procedura. Bunurile puse sub sechestru pot fi valorificate în regim de consignaţie sau
vândute în mod direct. Procedura se aplică în mod excepţional atunci (a) când bunurile sunt
perisabile sau supuse degradării, (b) când prin vânzarea lor se va acoperi în întregime
creanţa fiscală, (c) după finalizarea procedurii de licitaţie dacă bunul nu a fost vândut şi un
cumpărător oferă preţul de evaluare a bunului.
3.3. Valorificarea bunurilor prin vânzare la licitaţie
Procedura. Rolul central în această procedură îl ocupă executorul fiscal, căruia îi revin o
serie de obligaţii impuse de lege, menit să asigure desfăşurarea normală a procedurii de
valorificare.
În primă etapă, executorul fiscal va asigura publicitatea vânzării, într-un
într un termen regresiv, de
10 zile, înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţie. Anunţul va cuprinde elemente
privind data, ora şi locul lilicitaţiei,
citaţiei, preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei,
64
invitaţie de a participa la licitaţie.
A doua etapă a procedurii constă în depunerea de către cei interesaţi a ofertelor cu cel
puţin o zi înainte de desfăşurarea licitaţiei, împreună, cu o copie de după actul de identitate
al cumpărătorului, dovada plătii taxei de participare (10% din preţul de evaluare a bunului),
cazierul fiscal (dovada că ofertantul nu are creanţe fiscale scadente). Preţul de pornire a
licitaţiei poate varia, fiind fie cel
cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare, fie preţul de
pornire a licitaţie. La a doua şi a treia licitaţie, preţul iniţial va fi diminuat cu 25%, respectiv
50%.
Vânzarea propriu-zisăzisă se face sub coordonarea unei comisii de licitaţie. Executorul fiscal la
termenul şi locul fixate va da citire anunţului de vânzare şi ofertelor primite. Se va proceda
la strigarea preţurilor. Comisia va reţine oferta cea mai bună şi va desemna pe adjudecatar.
Plata preţului (diminuat cu valoarea taxei de participare) se va fface ace în termen de 5 zile, la o
unitate a Trezoreriei. În lipsa plăţii o nouă licitaţie va fi organizată în termen de 10 zile de la
adjudecare, urmând ca orice costuri să fie suportate de către adjudecatar. Plata se poate
face în cazul bunurilor imobile şi îîn rate de maxim 12 luni.
1.6. To do
Exemplificaţi pentru cazul unui avocat procedurile de înregistrare fiscală.
Exemplificaţi pentru bunuri mobile perisabile procedura de executare silită.

Obligaţii fiscale sunt obligaţii patrimoniale şi nepatrimoniale.
Principala formă de executare este plata.
Temeiul executării voluntare este titlul de crean
creanță.
Executarea se poate face şi silit.
Temeiul executării silite este titlul executoriu.
1.8. Rezumat
O creanţa fiscală cunoaşte mai multe momente în existenţa sa.
a) constituirea creanţei;
b) individualizarea creanţei;
c) termenul de plată;
d) scadenţa;
e) generarea de accesorii;
f) stingerea prin executare voluntară ori silită.
65

TEMA DE CONTROL NR. 2
Indicaţi varianta/variantele corecte:

1. Raportul juridic de drept fiscal: a) are o componentă materială şi una procesuală; b) poate fi material sau
procesual; c) depinde întotdeauna de naşterea unui raport juridic din altă ramură de drept.
2. Raportul juridic fiscal: a) se naşte la data exigibilităţii impozitului, dacă este raport de drept material; b) se
naşte la data constituirii acordului de voinţă al părţilor într-un contract de închiriere; c) se stinge întotdeauna la
data plăţii.
3. În cadrul raportul juridic de drept fiscal: a) statul sau unitatea administrativ-teritorială are întotdeauna
calitatea de subiect activ, dacă obligaţiile sunt nepatrimoniale; b) statul sau unitatea administrativ-teritorială
are întotdeauna calitatea de subiect activ, dacă obligaţiile sunt patrimoniale; c) statul sau unitatea
administrativ-teritorială este întotdeauna subiect de drept, activ sau pasiv.
4. Subiectul raportului de drept fiscal: a) este un organ din subordinea ANAF; b) poate avea numai drepturi şi
obligaţii procesuale, fără a fi subiect de drept material; c) poate cumula calitatea de creditor şi debitor de
obligaţii fiscale, numai de acelaşi tip.
5. Contribuabilul: a) poate să nu aibă capacitate de folosinţă; b) poate să nu aibă capacitate de exerciţiu; c)
poate să nu aibă personalitate juridică.
6. Mandatarul fiscal: a) este identic cu plătitorul, în sensul art. 26 C. Proc. Fisc.; b) are drepturi şi obligaţii
proprii, în raport cu organul fiscal; c) este asociat al unei entităţi fără personalitate juridică.
7. Domiciliul fiscal înseamnă: a) sediul secundar al persoanei juridice; b) domiciliul legal al persoanei fizice; c)
reşedinţa unei persoanei fizice. 66
8. În raport cu organele fiscale: a) domiciliul fiscal poate fi domiciliul ales; b) adresa unde locuiesc efectiv
produce efectele unei reşedinţe; c) lipsa de la domiciliu fiscal pentru 2 ani, pentru tratament produce efectele
unei schimbări de domiciliu
9. Declaraţia de înregistrare fiscală: a) are ca efect stabilirea obligaţiilor de plată ale contribuabilului; b) are ca
efect atribuirea unui cod de identificare fiscală; c) se depune de persoana fizică în termen de 60 de zile de la
începerea activităţii.10. Declaraţia de înregistrare fiscală: a) cuprinde date privind identitatea contribuabilului,
categoriile de obligaţii fiscale, date privind reprezentantul fiscal; b) se depune la organul fiscal de la domiciliul
fiscal; c) de depune la constituire în cazul comercianţilor.
11. Codul de identificare fiscală poate fi: a) un număr de înregistrare fiscală în cazul persoanelor fizice; b) un
cod unic de înregistrare în cazul persoanelor juridice; c) un cod de înregistrare fiscală în cazul comercianţilor
12. Certificatul de înregistrare fiscală: a) este un înscris autentic, act de identificare; b) este obligatoriu afişat la
sediul persoanei juridice; c) se eliberează în 3 exemplare.
13. Certificatul de înregistrare fiscală: a) face menţiune despre obligaţiile fiscale ale contribuabilului; b) se
reface în caz de furt cu plata taxelor de timbru; c) se modifică prin emiterea unei declaraţii de menţiuni de
către organul fiscal.
14. Registrul Contribuabililor: a) se ţine de Tribunalul competent, după domiciliul fiscal; b) face vorbire despre
vectorul fiscal; c) priveşte doar contribuabilii activi
15. Registrul Contribuabililor: a) se modifică din oficiu, când organul fiscal constată diferenţe faţă de situaţia de
fapt; b) are ca sursă de informare Registrul Comerţului; c) se ţine separat pentru contribuabilii inactivi.

Indicaţi soluţia la următoarele ipoteze de lucru:
În fapt s-a reţinut că S.C. MomentZ S.A, societate de distribuţie materiale de construcţii lemnului a realizat pe
primul trimestru al anului 2011 profit net impozabil în cuantum de 90.000 lei. Conform art. 34 din Codul Fiscal
impozitul pe profit se plăteşte trimestrial până la data de 25 a primei luni următoare. La data de 20.04
societatea depune declaraţia fiscală cu privire la profitul impozabil, prin care se individualizează creanţa fiscală
în cuantum de 14.400 lei.
Întrebări: Cine poate face plata obligaţiei ? Dar dacă la data de 23 aprilie, societatea este supusă unei divizări ?
Care este data exigibilităţii obligaţiei? Dar data scadenţei? Cum este creanţa la această dată? Cum se face
plata? Care este data plăţii? Dacă societatea mai are de achitat impozitul pe dividende pentru anul 2010, în
cuantum de 18.000 lei cu penalităţi de 1.440 lei, iar societatea achită 16.000 lei, care este ordinea stingerii
obligaţiilor? Dacă la data de 25 iunie societatea nu a plătit impozitul, care sunt sancţiunile? Termenul de la
curg?
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă împrejurarea că SC B. J. SRL şi-a încetat activitatea în anul
1997, împrejurare necontestată de către pârâtă. Probele existente la dosar relevă împrejurarea că urmare a
activităţii comerciale desfăşurate de SC B. J. SRL se datorează bugetului general consolidat, cu titlu de TVA
suma de 44,67 lei, suma fiind stabilită în baza unei declaraţii din data de 01.01.2001. Întrucât această sumă nu
a fost achitată la scadenţă, pârâta a procedat la calcularea de penalităţi şi majorări de întârziere, iar pentru a
asigura recuperarea creanţelor bugetare a întocmit titluri executorii şi ulterior somaţii, înregistrate sub nr.
(...)/2002 respectiv nr. (...)/2005. Reclamantul a susţinut că greşit a arătat instanţa că termenul de prescripţie a 67
fost întrerupt prin somaţiile nr. 20.9751/2002, 13.245/2003... etc., deoarece S.C. B. J. S.R.L nu a mai făcut nici
un act comercial sau de altă natură începând cu 1 ianuarie 1997 şi prin urmare aşa-zisa creanţă nu poate să se
fi născut decât, cel devreme, în 1996; prin urmare, termenul de 5 ani în care survine prescripţia extinctivă se
calculează din data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa, începând cu 1 ianuarie 1997
şi până în august 2002 când se emite pentru prima dată o somaţie care întrerupe cursul prescripţiei, respectiv
somaţia nr. (...)/2002, s-au scurs exact 5(cinci) ani şi 7(şapte luni) adică suficient timp ca aşa-zisa creanţă să fie
prescrisă. Curtea de apel a dispus respingerea recursului, întrucât în speţă, se poate constata că dreptul de a
cere executarea silită a creanţelor fiscale stabilite de către pârâtă nu este prescris întrucât dreptul de a cere
executarea silită a luat naştere la data de 1 ianuarie 1998 deoarece din afirmaţiile reclamantului cuprinse în
cererea de chemare în judecată precum şi în contestaţia la executare formulate rezultă că societatea şi-a
încetat activitatea în anul 1997.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 13 – CONTESTAREA ACTELOR EMISE DE ORGANELE FISCALE
Cuprins
1.1. Introducere
Actele administrativ--fiscale
fiscale sunt actele de autoritate, cu conţinut patrimonial ori
nepatrimonial, pe care părţile raportului juridic de drept fiscal le emit pentru a constata,
modifica sau stinge raportul juridic. Aceste pot fi emise şi de organul fiscal, caz în care pot fi
contestate.

 să explice condiţiile de legalitate ale actului administrativ
administrativ-fiscal
fiscal
 să indice condiţiile de fond şi de formă
formă ale principalelor acte procesuale specifice
contenciosului fiscal
1.3. Durata
68
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 13. PROCEDURĂ FISCALĂ – INSPECȚIE. CONTESTARE – 2 ORE
1. Actul administrativ-fiscal
administrativ
Definiţie.. Actul administrativ fiscal este definit prin art. 46
4 C.proc.fisc., reprezentând actul
emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau
stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Sunt acte administrativ-fiscale:
administrativ decizia de
impunere, declaraţia fiscală, certifi
certificatul
catul de înregistrare, certificatul de cazier fiscal, decizia
de restituire, decizia privind măsuri de îndeplinit, notă de compensare, notă de scădere,
decizia de soluţionare a unei contestaţii etc. Nu sunt acte administrativ
administrativ-fiscale actele
premergătoare: Raportul de inspecţie fiscală, Procesul-verbal
Procesul verbal de control şi nici Adresele de
înştiinţare.
Conţinut. Cu privire la conţinutul actului administrativ fiscal, art. 4 46 alin. (2) C.proc.fisc.
stabileşte o serie de elemente obligatorii, care pot fi grupate astf
astfel:
el: elemente de identificare
a organului fiscal emitent; elemente (nume/denumire, domiciliu/sediu) de identificare a
contribuabilului; obiectul actului administrativ fiscal; temeiurile emiterii – în fapt şi în drept;
posibilitatea de a fi contestat, termenul
termenul de depunere a contestaţiei şi organul competent a
primi cererea; menţiunea privind audierea contribuabilului şi poziţia acestuia; data şi locul
emiterii, semnătura şi ştampila emitentului.
Forma. Raportat la aspecte de formă se aplică regula formei scrise, scrise, condiţie cerută ad
validitatem, actul administrativ fiscal având caracter autentic.

Comunicare. Formele de comunicare sunt multiple şi se raportează la situaţia de fapt şi la
tipul actului administrativ fiscal. Procedura se completează cu prevederile C.proc.civ. privind
citaţiile şi comunicarea actelor de procedură.
Comunicarea se face prin:
- prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului
administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind f data ridicării sub
semnătură a actului;
- prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele
împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub
semnătură a actului;
- prin poştă,, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare
de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail,
e mail, dacă se asigură transmiterea
textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii;
- prin publicitate.
e. Comunicarea prin publicitate este o formă subsidiară de comunicare, când
nu s-aa realizat prin alte forme. Actul se consideră comunicat în termen de 15 zile de la
afişarea Anunţului de publicare.
Efecte.. Principala funcţiei a actului administrativ-fiscal
administrativ l este consemnarea unui raport juridic
ori a unor modificări în acest raport: constituirea creanţei (decizia de impunere, decizia de
restituire), stingerea acesteia (chitanţa, nota de compensare) ori o altă procedură (proces-
(proces
verbal de stabilire accesorii, avizul de inspecţie fiscală).
2. Procedura judiciare 69
2.1. Contestarea actelor administrativ
administrativ-fiscale
Soluţionarea conflictelor privind actele administrativ-fiscale
administrativ fiscale se face printr-o
printr procedură cu
două etape: contestarea administrativă (obligatorie) şi contestarea judiciară (accesibilă doar
după contestaţia administrativă).
2.1.1. Contestarea administrativă
administrati – procedură prealabilă obligatorie
268 C.proc.fisc.
C.proc.fisc. consacră prin art. 268
2 dreptul la contestaţie – cale administrativă de atac, a celui
ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un
printr un act administrativ fiscal sau prin lipsa
acestuia, care însă nu înlătură dreptul la acţiune. Calea administrativă de atac a actelor
fiscale reglementată de C.proc.fisc. reprezintă o procedură prealabilă
obligatorie, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, a se vedea: I.C.C.J., s. cont. adm. fisc., dec. nr. 496/2006 : C.proc.fisc.
reglementează în mod amănunţit procedura contestării actelor administrativ-fiscale,
administrativ
această cale administrativă de atac fiind obligatorie, şi nu facultativă. Actele de
soluţionare
onare de către organele administrative a contestaţiilor, formulate de asemenea
potrivit dispoziţiilor C.proc.fisc., nu sunt aşadar acte de jurisdicţie, ci acte
administrative supuse cenzurii instanţei de judecată.
Obiect.. Pot fi contestate, în sens larg, toate actele administrativ-fiscale
fiscale emise în activitatea
organului fiscal, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial. C.proc.fisc. are în vedere în

primul rând Deciziile de impunere. Declaraţiile fiscale şi cele vamale pot fi contestate numai
privitor la intervenţia
ntervenţia organului fiscal, nu şi la simplele declaraţii ale contribuabilului.
Prin obiect al contestaţiei în sensul art. 269
2 salin. 2 C.proc.fisc. se desemnează a) baza de
impunere - faptele juridice constatate, b) sumele şi măsurile stabilite prin titl titlul de creanţă
fiscală sau alt act administrativ, precum şi c) refuzul nejustificat al organului fiscal de a emite
un act administrativ fiscal. Poate constitui obiect al contestaţiei şi lipsa unui act, atunci când
contribuabilul are dreptul la acel înscris (neemitere certificat de înregistrare fiscală).
Contestația scrisă. Controlul administrativ al actelor fiscale se declanşează printr printr-o
contestaţie scrisă, care va cuprinde datele de identificare ale contestatorului; obiectul
contestaţiei; motivele de fapt şi de drept; dovezile, pe care se întemeiază; semnătura
contestatorului sau a împuternicitului acestuia.
acestuia
Contestaţia este întocmită în formă scrisă şi se depune la organul fiscal al cărui act se
contestă.
Motivarea. Contestaţia se va depune cu îndeplinireaîndeplinirea condiţiilor indicate de art. 206
C.proc.fisc., în acest scop fiind necesar a se motiva în fapt şi în drept pretenţiile. Lipsa
motivării contestaţiei se apreciază cumulativ.
To do
Redactați
ți modelul unei contestații scrise având în vedere cerințele legale.
Termenul de depunere a contestaţiei este de 50 0 de zile. Termenul curge de la data 70

comunicării actului administrativ-fiscal.
administrativ fiscal. Termenul de depunere a contestaţiei este un
termen de decădere. Expirarea termenului de introducere a contestaţiei conferă caracter
definitiv actului administrativ-fiscal
administrativ
În acest sens, a se vedea: C.A. Bucureşti, s. cont. adm. fisc., dec. nr. 11/2005: Curtea nu
va reţine susţinerile din motivele de recurs,
recur în sensul că s-a a formulat contestaţia în
termen în raport de data comunicării anexelor actului de control (proces (proces-verbal de
control), deoarece termenul de decădere de 15 zile a început să curgă de la data
comunicării procesului-verbal
procesului din 13 aprilie 2001,
1, şi nu de la data comunicării anexelor
Procedura.. Contestaţia se va soluţiona conform dispoziţiilor Ordinului PANAF nr. 2906/2014.
Procedura internă presupune un referat al organului emitent privind soluţia legală (un fel de
întâmpinare), o etapă de analiză
analiză a excepţiilor de procedură şi o etapă de analiză a fondului.
Decizia de soluţionare a organului competent va fi dată în formă scrisă şi va fi structurată,
similar unei hotărâri judecătoreşti pe trei componente – art. 274 C.proc.fisc: preambulul,
(cuprinzând:
uprinzând: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea
contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul
de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţil
părţilor atunci când
organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat),
considerentele – motivele de fapt şi de drept, care au fundamentat decizia organului fiscal şi
dispozitivul conţinând soluţia pronunţată, calea de atac
atac şi termenul de exercitare a acesteia.
Se pot formula în conţinutul acesteia trei tipuri de soluţii juridice: de admitere totală a

contestaţiei, de admitere parţială a contestaţiei şi soluţia de respingere a contestaţiei.
Admiterea contestaţiei.
contestaţiei. Admiterea contestaţiei va duce la anularea, după caz totală sau
parţială a actului administrativ fiscal ori la obligarea organului fiscal la emiterea actului; se
va întocmi un nou act administrativ-fiscal,
administrativ fiscal, care va avea în vedere strict considerentele
deciziei
iziei de soluţionare. Admiterea contestaţiei de către organul fiscal are ca efect anularea
actului administrativ-fiscal
fiscal atacat, precum şi înlăturarea efectelor produse de acesta. Mai
mult, contribuabilul are dreptul de a solicita repararea prejudiciului cauzat
ca prin executarea
actului administrativ-fiscal
fiscal nelegal, precum şi a cheltuielilor avansate.
Respingerea contestaţiei. Respingerea contestaţie, ca soluţie se poate pronunţa pe temei
procedural, atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de C.proc.fisc.
C.proc (inadmisibilă)
sau pe fond (neîntemeiată), lipsind temeiurile în fapt şi în drept ale contestaţiei.
2.1.2. Contestarea judiciară a Deciziei de soluţionare ori a lipsei acestui act
Decizia organului fiscal este susceptibilă de a fi atacată, la instanţa
instanţa judecătorească de
contencios administrativ competentă. Procedura va fi guvernată de Legea contenciosului
contenciosului-
administrativ nr. 554 din 02/12/2004.
În acest sens, a se vedea: C.A. Bacău, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 40/2010: Astfel,
instanţa nu poate
oate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra
substanţei măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin
emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
Contestaţia jurisdicţion
jurisdicţională poate interveni în două situaţii:
- o contestare a deciziei emise de organul fiscal, în soluţionarea contestaţiei iniţiale; 71
- o contestare a absenţei deciziei emise de organul fiscal, în termenul de 45 zile de la data
înregistrării contestaţiei.
În ipoteza
teza lipsei unei Decizii de soluţionare în termenul legal, contribuabilul poate introduce
o acţiune în anulare, doar dacă a trecut un termen de 6 luni de la expirarea termenului de
soluționare.
În calea judecătorească de atac se vor contesta dispoziţiile deciziei de soluţionare a
contestaţiei emisă de autoritatea administrativ-fiscală
administrativ fiscală competentă, iar judecata se face
conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Competenţa materială revine instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport de
două criterii:
erii: valoare actului atacat şi autoritatea emitentă.
În acest sens, a se vedea: C.A. Bacău, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 75/2009: Potrivit
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau
încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi
impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la
500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ
administrativ-fiscale, iar cele
privind actele
tele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale,
precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi
accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de
contencios
os administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel

Cu privire la termenul de introducere a contestaţiei în faţa instanţei de contencios
administrativ acesta este dat de dispoziţiile art. 11 alin. (1)
(1) din Legea nr. 554/2004, şi anume
6 luni de la emiterea Deciziei de soluţionare. Pentru obligaţia de a face, acţiunea se poate
introduce de la expirarea termenului de 45 de zile pentru soluţionarea contestaţiei
prealabile până la împlinirea a 6 luni.
Momentul
entul introducerii cererii de chemare în judecată depinde de finalizarea procedurii
prealabile. Astfel, termenul curge de la data comunicării deciziei de soluţionare ori în lipsa
acesteia de la expirarea termenului de soluţionare indicat de art. 77 7 C.proc.fisc..
C.proc.
Contestarea actului administrativ-fiscal
administrativ fiscal pune în discuţie şi problema suspendării efectelor
acestuia – cu predilecţie ale deciziei de impunere. Cadrul normativ de raportare este dat de
art. 14-15
15 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce priveşte condiţiile ce se impun a fi îndeplinite
pentru a dispune suspendarea, acestea sunt: cauza justificată şi iminenţa producerii unui
prejudiciu.
Suspendarea poate fi solicitată pe cale de acţiune principală, în condiţiile art. 14 imediat ce a
fost comunicat actul ori pe cale
cale de cerere accesorie, în condiţiile art. 15 odată cu cererea de
anulare.
Împotriva sentinţei instanţei, se poate declara recurs: art. 10 din Legea nr. 554/2004:
hotărârile în materie de contencios administrativ se atacă cu recurs
Competenţa
• competenţa Curţii de Apel pentru deciziile Tribunalului
• competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru deciziile Curţii de Apel. 72
Titularul recursului sunt contribuabilul, dacă acţiunea sa a fost respinsă, organul fiscal, dacă
acţiunea a fost admisă.
2.2. Contestaţia
ntestaţia la executare silită
260 C.proc.fisc.
Obiect.. Obiectul contestaţiei constă în orice act de executare efectuat cu încălcarea
prevederilor C.proc.fisc. de către organele de executare, precum şi refuzul organelor fiscale
săă îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită
executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească
sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură
prevăzută de lege
În acest sens, a se vedea: C.A Craiova, secţ com., cont. adm. fisc., dec. nr. 1003/2008:
Este evident aşadar că obiectul litigiului cu care a fost investită instanţa de fond îl
constituie o contestaţie la executare, şi nu o acţiune în contencios administrativ în
condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul a solicitat anularea
executării silite începute în baza titlului executoriu nr. 150/15
150/15.01.2008
.01.2008 şi a somaţiei nr.
136/15.01.2008, emise de CAS O, şi nu anularea unui act administrativ
administrativ, contestaţia se
introduce la instanţa judecătorească competentă, (…),, instanţa de executare este
judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, nenefiind
fiind aplicabile prevederile

art. 205 alin. (1) C.proc.fisc..
Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă – judecătoria în raza căreia
se desfăşoară executarea silită şi se judecă în procedură de urgenţă. Contestaţia va verifica
condiţiile impuse de C.proc.civ. privind cererea de chemare în judecată, indicând motivele
de fapt şi de drept ale contestării.
Obiect. Prin această procedură se contestă actele de executare silită executate de organul
fiscal, precum şi actele administrativ-fiscale emise de acesta: somaţia, procesul-verbal de
sechestru.
În acest sens, a se vedea: I.C.C.J., Recursul în interesul legii nr. XIV/2007
Termen de contestare. Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea
decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le
contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu
ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a
îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe
care le contestă.
Judecarea contestaţiei. La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a
cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are
sediul sau domiciliul terţul poprit. La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în 73
cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în
proprietate comună cu alte persoane. Soluţia contestaţiei se dă printr-o hotărâre
judecătorească – sentinţă.
Soluţii. Admiterea contestaţiei. Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz,
poate dispune: a) anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia; b)
anularea ori încetarea executării înseşi; c) anularea sau lămurirea titlului executoriu;
efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Respingerea contestaţiei. În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la
cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea
executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata
unei amenzi de la 50 lei la 1.000 lei.
Soluţia este supusă apelului.
2.3. Contestarea procesului-verbal de sancţionare a unei contravenţii fiscale
Procesul-verbal de sancţionare a contravenţiei este un act administrativ-fiscal, emis ca
urmare a exercitării unor acţiuni de control, prin care sunt constate contravenţii la regimul
fiscal. Spre exemplu: nedepunerea declaraţiei de înregistrare fiscală; nedepunerea
declaraţiei fiscale, necomunicarea de documente; nevărsarea sumelor reţinute prin stopaj la
sursă.
Sediul materiei. Contravenţii în materie fiscală sunt reglementate prin art. 336-339

C.proc.fisc. şi Codul fiscal pentru accize şi impunerile locale.
loca
Acesta trebuie să verifice condiţiile impuse O.U.G nr. 2/2001, în sensul de a cuprinde datele
de identificare ale contribuabilului, constatările organului fiscal, motivarea în fapt şi în drept
a acestor constatări, precum şi posibilitatea de a fi contestat,
contestat, cu indicarea termenului de
contestare şi a organului, la care se depune contestaţia. Prin raportare la Decizia Curţii
Constituţionale, nr. 200/2004, în ipoteza în care, controlul se finalizează cu constatarea
uneia sau mai multor contravenţii, contrcontravenientul
avenientul va adresa contestaţia direct instanţei
competente – judecătoria - conform O.U.G nr. 2/2001.
Obiectul contestaţiei constă în orice aspect de fond şi de formă, privind inexistenţa
contravenţiei (spre exemplu, nu există culpa contribuabilului) ori imposibilitatea de a fi
sancţionată (spre exemplu, s-a s a prescris răspunderea contravenţională). Lipsa menţiunilor
privind (a) numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, (b) numele şi prenumele
contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa
lipsa denumirii şi a sediului acesteia, (c) a
faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau (d) a semnăturii agentului constatator atrage
nulitatea procesului-verbal
verbal sunt sancţionate cu nulitatea. Nulitatea se constată şi din oficiu.
Plângerea poate pri privi
vi atât contravenţia cât şi sancţiunea aplicată. (Spre exemplu,
contribuabilul recunoaşte fapta, dar contestă modul de stabilire şi de calcul a sancţiunii
aplicate).
Plângerea se depune la instanţa de judecată în termen de 15 zile de la data înmânării sau
comunicării procesului-verbal
procesului verbal de constatare (art. 31 alin. (1) O.U.G nr. 2/2001). Răspunderea
contravenţională se prescrie în termen de 6 luni de la data contravenţiei ori în cazul 74
contravenţiilor continue, de la data constatării contravenţiei.
Judecata. Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune
citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care
a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul
procesul-verbal
verbal sau în plângere,
plângere precum şi a
oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifica dacă aceasta a fost
introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o
făcut o şi pe celelalte persoane citate,
c dacă aceştia
s-au
au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea
verificării legalităţii şi temeiniciei procesului
procesului-verbal,
verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii,
despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării
confiscării.
Instanţa poate decide menţinerea soluţiei din procesul-verbal
procesul verbal de sancţionare a contravenţiei
şi a sancţiunii aplicate ori poate constata nulitatea procesului-verbal
procesului verbal şi dispune anularea
acestuia. Hotărârea judecătoreasca prin care ss-aa soluţionat plângere
plângerea poate fi atacata cu
apel în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului.
Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în fata instanţei.
1.6. To do
Identificaţi pe jurisprudenta.org o speţă de contencios fiscal şi subliniaţi probleme de fond şi
de procedură ce au fost ridicate în faţa instanţei.

Procedura fiscală de contestare a actelor administrativ
fiscale urmează două etape:
e o
procedură prealabilă şi o procedură judiciară.
Procesele-verbale
verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se contestă pe o procedură
distinctă.
Actele de executare silită se contestă pe o procedură distinctă.
1.8. Rezumat
Forma Obiect Etape
Contestație act Decizie de impunere și alte 1. Procedură prealabilă
administrativ-fiscal decizii 2. Acțiune
țiune fond
3. Recurs
Contestație
ție executare silită
silit Acte de executare și titlu 1. Acțiune
țiune fond
executoriu 2. Apel
Contestare contravenții
contraven Proces-verbal de constatare 1. Acțiune
țiune fond
fiscale și sancționare a contravenției 2. Apel
75

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 14 – DREPTUL FISCAL ÎN PLAN
PLA EXTRANAȚIONAL
Cuprins
1.1. Introducere
În materie de fiscalitate, impunerea este determinată de regula suveranităţii, astfel că
competenţele de legiferare aparţin exclusiv statelor membre. Evoluţia economiei mondiale
şi globalizarea au generat activităţi economice în plan multinaţional. Regula legiferării
regaliene a fost atenuată de libertatea de circulaţie
circulaţie a masei impozabile, în sensul că
activităţile economice migrează spre jurisdicţii fiscale mai favorabile, acest drept neputând fi
limitat de jurisdicţiile naţionale.

 să explice condiţiile de aplicare ale dreptului fiscal în spațiul
țiul european
 să indice condiţiile de fond ale trimiterii preliminare
1.3. Durata
1.4. Conţinutul unităţii de învăţare 76

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 14. Dreptul fiscal în plan extrana
extranațional – 2 ore
1. Interzicerea impunerilor interne discriminatorii
110 TFUE (fostele art. 90-92 TCE)
Articolul 110. Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state
membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau
indirect, produselor naţionale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică
produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare
de producţie.
Articolul 111. Produsele exportate pe teritoriul unuia dintre statele membre nu pot beneficia
de nicio rambursare a impozitelor interne mai ma mare re decât impozitele aplicate direct sau
indirect.
Articolul 112. În ceea ce priveşte impozitele, altele decât cele pe cifra de afaceri, accizele şi
alte impozite indirecte, pot fi acordate scutiri sau rambursări la exportul către celelalte state
membre şi pot fi introduse taxe compensatorii la importurile care provin din statele membre
numai în cazul în care măsurile preconizate au fost aprobate în prealabil pentru o perioadă
limitată de către Consiliu, care hotărăşte la propunerea Comisiei.
Dispoziţiile privitoare
ivitoare la taxe cu efect echivalent şi la impozite interne discriminatorii nu pot
fi aplicate concomitent, fiind vorba despre situaţii juridice diferite. Criteriul de aplicare al
art. 110 TFUE este caracterul discriminatoriu ori protecţionist al unei impuneri impu

interne. Curtea a reţinut ca fiind discriminatorii: cuantumul impunerii produselor importate
mai mare decât al produselor naţionale; exonerări acordate doar producţiei naţionale;
includerea producţiei naţionale în categoria fiscală cea mai avantajoasă; reguli diferite de
calcul a bazei impozabile; majorarea taxei doar pentru produsele importate. Este
discriminatoriu şi un regim de sancţionare diferit pentru infracţiuni la regimul TVA, după
cum au fost legate de operaţiuni interne sau externe.
Articolul 110 TFUE îşi găseşte aplicarea şi în materia TVA, în materia altor impuneri
indirecte. Articolul 110 nu se aplică importurilor directe din state terţe.
Dispoziţiile fiscale sunt contrare dreptului Uniunii, dacă produsele pe care le grevează se află
într-un raport de similitudine dintre produsele naţionale şi produsele provenind din alte
state membre. Curtea a aplicat trei criterii: criteriul pur formal al clasificaţiei fiscale, vamale
ori statistice din care produsele fac parte; criteriul material relativ la caracteristicile
produsului (compoziţie, fabricare); criteriul subiectiv referitor la poziţia consumatorului
pentru care produsele prezintă proprietăţi analoge şi serveşte aceluiaşi scop.
Aplicabilitate directă. Dispoziţiile art. 110 TFUE sunt direct aplicabile. Resortisanţii statelor
membre pot invoca aceste dispoziţii în faţa organelor fiscale şi a jurisdicţiilor naţionale
pentru a obţine restituirea impunerilor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.
2. Obligaţia de neutralitate privitor la libertăţile fundamentale
Statele membre au obligaţia generică de a nu pune în pericol realizarea scopurilor
tratatelor. Această obligaţie de neutralitate se aplică de manieră punctuală şi dispoziţiilor de
drept fiscal. În plan general, reţinem obligaţia negativă a statelor membre de a nu adopta, 77
implicit la nivelul sistemului fiscal, soluţii normative contrare mecanismelor europene
conform art. 4 alin. (3) parag. 2 TUE: statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune
a misiunii sale şi se abţin de la orice măsură susceptibilă de a pune în pericol realizarea
obiectivelor Uniunii.
Coordonarea politicilor naţionale la nivelul Uniunii Europene este axată, în principal, pe
lupta împotriva concurenţei fiscale dintre statele membre. Dreptul european cenzurează
acele prevederi din legislaţiile fiscale naţionale, care ar avea efect protecţionist faţă de
resortisanţii proprii şi efect discriminatoriu faţă de resortisanţii altor state. Statele membre
au tendinţa de a introduce asemenea dispoziţii în legislaţia naţională pentru a-şi proteja
resortisanţii şi pentru a evita diminuarea masei impozabile prin „fuga masei impozabile”
către alte jurisdicţii fiscale. Între statele membre există un fenomen de competiţie fiscală,
acestea încercând să ofere sisteme fiscale atractive pentru investitori.
Problema centrală o reprezintă fiscalitatea directă; impozitele directe nu rezidă în domeniul
de competenţă al Uniunii. Cu toate acestea, statele membre îşi vor exercita competenţele
exclusive în materie de impozite directe cu respectarea dreptului Uniunii.
Filtrul de verificare al reglementărilor naţionale în materie de fiscalitate directă este dat de
principiul nondiscriminării şi de libertăţile de circulaţie.
2.4.1. Nediscriminarea pe temei de cetăţenie ori naţionalitate
Sediul materiei: art. 18 TFUE (fostul art. 12 TCE).
Dispoziţii în materie

Articolul 18. În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor
speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetăţenie
sau naţionalitate. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări.
Conform jurisprudenţei constante a Curţii, art. 18 TFUE se aplică ca regulă generică, acolo
unde nu sunt incidente alte dispoziţii europene, fiind o normă subsidiară dispoziţiilor
privitoare la libertăţi.
Definiţie. În sensul art. 18 TFUE, prin discriminare se desemnează orice diferenţă de
tratament, care nu este justificată de diferenţe obiective între cele două situaţii juridice
comparate (internă şi transnaţională). Într-o formulare negativă, principiul nondiscriminării
interzice a aplica unor situaţii diferite aceleaşi norme juridice.
Principiul obligă statele membre în două sensuri, pe de o parte să accepte activităţile
exercitate de resortisanţii altor state membre iar, pe de altă parte, să permită propriilor
resortisanţi să fie activi în străinătate.
Sunt incluse în această categorie nu numai discriminările evidente, rezultând din texte
normative explicite, ce utilizează criteriul naţionalităţii sau sediului pentru a impune drepturi
şi obligaţii diferite, dar şi discriminările indirecte, bazate pe alte criterii decât naţionalitatea
sau sediul.
Se poate reţine existenţa unui concept al nondiscriminării fiscale, conform căruia statul
membru se angajează să nu aplice faţă de rezidenţii altui stat membru, în materie de
impozitare, dispoziţii normative mai împovărătoare decât cele aplicabile, propriilor 78
contribuabili aflaţi în aceeaşi situaţie. Drept criteriu de delimitare ratione loci, dreptul fiscal
utilizează mai puţin instituţii precum naţionalitatea (persoane juridice) sau cetăţenia
(persoane fizice). Câmpul de aplicare al unui anumit regim fiscal şi competenţa unei
administraţii fiscale sunt date de criterii faptice cum ar fi: domiciliul fiscal, rezidenţa sau
sediul. Raportat la aceste criterii de aplicare a legii fiscale, jurisprudenţa CJUE a confirmat
obligaţia de nediscriminare inclusiv în materie fiscală.
2.4.2. Libertatea de circulaţie a mărfurilor
Sediul materiei: art. 34-36 TFUE (fostele art. 28-30 TCE)
Articolul 34. Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi
orice măsuri cu efect echivalent.
Articolul 35. Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la export, precum şi
orice măsuri cu efect echivalent.
Articolul 36. Dispoziţiile articolelor 34 şi 35 nu se opun interdicţiilor sau restricţiilor la import,
la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de
siguranţă publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi a animalelor sau de
conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu naţional cu valoare
artistică, istorică sau arheologică sau de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale. Cu
toate acestea, interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de
discriminare arbitrară şi nicio restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre.

Curtea a condamnat regimul fiscal francez al provizioanelor speciale, calificându-l ca măsură
cu efect echivalent limitării cantitative.
În acest sens, a se vedea CJUE, C-18/84: Curtea a statuat că dispoziţiile fiscale criticate de
către Comisie, deoarece încurajează companiile să facă presă tipărită în Franţa, mai degrabă
decât în alte state membre, sunt de natură să limiteze importurile de produse tipărite din
aceste state şi, prin urmare, ar trebui să fie clasificate drept o măsură cu efect echivalent
unei restricţii cantitative, interzisă prin art. 30 TCE (actual art. 36 TFUE).
2.4.3. Libertatea de circulaţie a persoanelor
Sediul materiei: art. 45-55 TFUE (fostele art. 39-498 şi art. 294 TCE)
2.4.3.1. Lucrătorii
Articolul 45. (1) Libera circulaţie a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii. (2) Libera
circulaţie implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie între lucrătorii
statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi celelalte condiţii
de muncă. (3) Sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publică, siguranţă
publică şi sănătate publică, libera circulaţie a lucrătorilor implică dreptul: (a) de a accepta
ofertele reale de încadrare în muncă; (b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor
membre; (c) de şedere într-un stat membru pentru a desfăşura o activitate salarizată în
conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative care reglementează
încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv; (d) de a rămâne pe teritoriul unui stat
membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat, în condiţiile care vor face obiectul 79
unor regulamente adoptate de Comisie. (4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică
încadrării în administraţia publică.
Articolul 46 şi urm. instituie dispoziţii exprese privind competenţa Parlamentului şi a
Consiliului de a legifera instrumente suport pentru libertatea de circulaţie a lucrătorilor.
Conform art. 45 TFUE, libera circulaţie a lucrătorilor este garantată în interiorul
Uniunii. Statele membre au obligaţia de a înlătura orice discriminări privind locul de muncă,
remuneraţia muncii şi condiţiile de muncă, precum şi obligaţia de a se abţine de la legiferări
cu conţinut discriminatoriu. Regulamentul Consiliului nr. 1612 din 15 octombrie 1968 privind
libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii garantează pentru toţi resortisanţii
Uniunii, în statele membre, aceleaşi avantaje sociale şi fiscale, ca şi naţionalilor.
Dispoziţiile europene garantează nu numai libertatea de circulaţie, dar şi: dreptul de a intra
pe teritoriul unui stat membru, dreptul a rămâne pe acest teritoriu, precum şi dreptul a
exercita o anumită activitate economică.
Chestiunea de drept fiscal conexă liberei circulaţii a muncitorilor priveşte impozitarea
veniturilor realizate într-un stat membru de către un resortisant european.
Criteriul rezidenţei. Impunerea diferită a unui rezident şi a unui nerezident nu este
discriminatorie, întrucât nu face referire la situaţii juridice comparabile, sediul ori domiciliul
fiscal fiind relevante în domeniul dreptului fiscal. Un nerezident prin faptul că îşi are sediul
fiscal în alt stat membru este într-o situaţie juridică diferită faţă de un rezident; astfel sunt
conforme cu dreptul Uniunii dispoziţii fiscale diferite privind impunerea nerezidenţilor.

În acest sens, a se vedea CJUE, C-279/93, pct. 34: (...) faptul că un stat membru nu
recunoaşte unui nerezident anumite avantaje fiscale, pe care le acordă unui rezident, nu
este, ca regulă, discriminatoriu pentru că cele două categorii de contribuabili nu se găsesc
într-o situaţie comparabilă.
Principiul nediscriminării lucrătorilor în materie fiscală este legat de principiul egalităţii de
tratament în materie de remuneraţie, care ar fi încălcat prin dispoziţii naţionale
discriminatorii în materie de impozit pe venit. Astfel, prin art. 7 din Regulamentul
nr. 1612/68, se stabileşte că resortisanţii unui stat membru beneficiază de aceleaşi avantaje
fiscale ca şi muncitorii naţionali. Este exclusă, astfel, orice diferenţă de tratament care nu se
fundamentează pe o diferenţă de situaţie juridică.
În principiu, un resortisant al altui stat membru, care derulează activităţi lucrative
profesionale în alt stat membru este şi rezident, drept pentru care sunt interzise diferenţele
de impunere sau de tehnică de colectare între lucrătorii naţionali şi lucrătorii din alt stat
membru în materia impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale.
2.4.3.2. Dreptul de stabilire
Sediul materiei: art. 49 TFUE (fostul art. 43 TCE)
Dispoziţii aplicabile: În conformitate cu dispoziţiile care urmează, sunt interzise restricţiile
privind libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat
membru. Această interdicţie vizează şi restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, sucursale sau
filiale de către resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat
membru. Libertatea de stabilire presupune accesul la activităţi independente şi exercitarea 80
acestora, precum şi constituirea şi administrarea întreprinderilor şi, în special, a societăţilor
în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condiţiile definite pentru resortisanţii proprii
de legislaţia ţării de stabilire, sub rezerva dispoziţiilor capitolului privind capitalurile.
Articolul 49 TFUE se opune oricărei forme de discriminare. Regula în materie fiscală este că
resortisantul altui stat membru beneficiază de aceleaşi condiţii ca şi un resortisant naţional
privind înregistrarea fiscală, garanţiile, regimul de calcul al impozitului pentru venituri din
activităţi independente, din administrarea întreprinderilor (în sensul de activităţi lucrative cu
caracter de continuitate) şi a societăţilor. Unele dispoziţii privind jurisdicţia fiscală şi efectele
fiscale ale activităţii lucrative sunt admise, dacă au ca temei un criteriu obiectiv. Statul
membru poate solicita dovada pierderilor fiscale legate de activitatea derulată pe teritoriul
său şi poate recunoaşte aceste pierderi condiţionat de legătura cu activitatea teritorial
derulată sub jurisdicţia sa.
2.4.3.3. Impozitarea societăţilor
În materie de societăţi, statele membre sunt obligate să asigure aceleaşi condiţii pentru
regimul de calcul al impozitului pe profit. Recunoaşterea pierderilor numai pentru agenţiile
şi sucursale din acelaşi stat membru reprezintă o discriminare.
2.4.4. Libertatea de circulaţie a serviciilor
Sediul materiei: art. 56-62 TFUE (fostele art. 49-55 TCE)
Articolul 56. În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, sunt interzise restricţiile privind

libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre
stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor. Parlamentul European
şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot extinde
beneficiul dispoziţiilor prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai
unui stat terţ şi sunt stabiliţi în cadrul Uniunii.
Articolul 57. În înţelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod
obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile
privind libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor. Serviciile cuprind în
special: (a) activităţi cu caracter industrial; (b) activităţi cu caracter comercial; (c) activităţi
artizanale; (d) activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale. Fără a aduce atingere
dispoziţiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul poate, în vederea executării
prestaţiei, să îşi desfăşoare temporar activitatea în statul membru în care prestează
serviciul, în aceleaşi condiţii care sunt impuse de acest stat propriilor resortisanţi.
Articolul 58 şi urm. stabilesc reguli punctuale privind anumite domenii şi obligaţia statelor
membre de a depune eforturi pentru liberalizarea pieţei serviciilor.
Articolul 56 şi art. 57 TFUE instituie principiul liberei circulaţii a serviciilor.
Textul Tratatului defineşte serviciile, ca fiind prestaţiile furnizate, în mod obişnuit contra unei
remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de norme privind libera circulaţie a
mărfurilor, a capitalurilor sau a persoanelor. Articolul 57 parag. 2 TFUE enumeră, cu titlu
indicativ, şi nu limitativ, principalele domenii de prestare a serviciilor: a) activităţile cu
caracter industrial; b) activităţile cu caracter comercial; c) activităţile artizanale; 81
d) activităţile profesiilor liberale. Această libertate fundamentală comportă două sensuri de
acţiune: libertatea prestatorilor de servicii de a lucra în întreg spaţiul Uniunii şi libertatea
beneficiarilor de a alege serviciul pe piaţa unică.
Principiul consacrat normativ este dublat de jurisprudenţa constantă a CJUE. Curtea a
condamnat legislaţii naţionale, care prevăd dobânzi la rambursarea de TVA către
nerezidenţi, condiţionate de punerea în întârziere a statului membru debitor şi având nivel
inferior celui recunoscut pentru creanţele resortisanţilor; legislaţiile naţionale, care impun un
tratament fiscal mai puţin favorabil contribuţiilor la sistemul de pensii vărsate către o
societate de asigurare, cu sediul în alt stat membru.
2.4.5. Libertatea de circulaţie a capitalurilor
Sediul materiei: 63-66 TFUE (fostele art. 56-59 TCE)
Articolul 63. (1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii
privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările
terţe. (2) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind
plăţile între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.
Articolul 64 şi urm. nuanţează această interdicţie, reglementând punctual anumite spaţii de
manevră pentru statele membre.
Această dispoziţie produce efecte limitate în materie fiscală, sub aspectul unei obligaţii de
neutralitate fiscală. Curtea a reafirmat această soluţie în cazul limitării sau omiterii deducerii

din venitul impozabil a cotizaţiilor vărsate într
într-un plan de pensii
nsii încheiat cu o instituţie fără
sedii pe teritoriul naţional, în cazul refuzului exonerării de la impozitul pe profit a
dividendelor obţinute de o societate rezidentă de la o societate nerezidentă în care deţine
cel puţin 10% din drepturile de vot sau înîn cazul calificării diferite a răscumpărării de acţiuni
de către un rezident – considerată plus valoare mobiliară, cu drept de deducere a costurilor
de achiziţie – sau de către un nerezident – considerată distribuţie de dividende fără drept de
a deduce costurile
turile de achiziţie.
1.6. To do
Identificaţi pe jurisprudenta.org o speţă de contencios fiscal şi subliniaţi probleme de fond şi
de procedură ce au fost ridicate în faţa instanţei.
Dreptul Uniunii are aplicare directă, considerent pentru care dispoziţiile pot fi aplicate direct
de organele administrative ori de instanţele naţionale.
Aplicarea se face evident sub supravegherea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Aceasta poate, în materie fiscală, să fie sesizată prin:
a) acțiunea
țiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor - un recurs în carenţă, pentru a obliga
statul membru la îndeplinirea în legislaţia fiscală a obligaţiilor europene;
b) o trimitere preliminară. Cea mai utilizată formă de lucru, trimiterea preliminară
82
presupune ca instanţa de contencios administrativ şi fiscal sesizată cu o acţiune privitoare la
un act administrativ fiscal ori la lipsa acestuia, din oficiu ori la cererea uneia dintre părţi,
ridică o serie de întrebări
întrebări vizând compatibilitatea dispoziţiei fiscale din cauză cu dreptul
comunitar. CJUE dispune, atunci când trimiterea este întemeiată printr o hotărâre cu efect
obligatoriu în cauza respectivă, definind şi interpretând dreptul Uniunii .
c) Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona
d) Acţiunea în anulare
e) Excepţia de nelegalitate

RECAPITULARE
Test de evaluare – autoevaluare

Indicaţi soluţia la următoarele ipoteze de lucru:
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios
administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un într drept al său sau
într-un
un interes legitim, printr-un
printr un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii
publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot
sau în parte, a acestuia. Instanţa apreciază că procedura prealabilă administrativă este o
procedură obligatorie, fiind o condiţie de admisibilitate
admisibilitate a acţiunii la instanţa de contencios
administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă. Prin
dispoziţiile art. 205-218
218 C.proc.fisc. se instituie o procedură administrativă specială care,
fără a fi calificată drept jurisdicţie
jurisdicţie administrativă, derogă de la normele de drept comun
privind procedura prealabilă. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea
de chemare în judecată. Din prevederile art. 218 alin. 2 C.proc.fisc., conform cărora deciziile
emisee în soluţionarea contestaţiei pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ
competentă, rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de
legalitate asupra măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administr administrative prin
emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal. În speţă, reclamantul a
solicitat anularea titlului executoriu nr.(...)/13.04.2007, precizându
precizându-se se faptul ca obligaţia de
plata a fost stabilita prin decizie de impunere pentru pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit 83
aferent venitului din activităţi independente pe anii 2002 2002-2007.
2007. Din analizarea materialului
probator administrat în cauză-înscrisuri,
cauză înscrisuri, se constată că reclamantul nu a uzat de calea de
atac instituită de art. 218 alinalin .2 din OG nr. 92/2003 coroborat cu art. 10 din Legea nr.
554/2004, în sensul de a contesta actele administrative generatoare a obligaţiilor fiscale- fiscale
decizii de impunere aferente impozitului de venituri din activităţi independente pe cale
administrativ şi ulterior de a sesiza instanţa cu anularea actelor administrativ fiscale ce a stat
la baza emiterii titlului executoriu nr.(...)/13.04.2007. Faţă de cele reţinute, instanţa de fond
a constatat ca reclamantul E. G. nu a efectuat procedura prealabilă în ce p priveşte anularea
actelor administrativ fiscale invocate, considerente pentru care a admis excepţia lipsei
procedurii prealabile, invocată din oficiu şi pe cale de consecinţă a dispus respingerea
acţiunii, ca inadmisibilă. Curtea, examinând natura actului juridic juridic ce formează obiectul
prezentei contestaţii, reţine că acesta este un titlu executoriu fiscal, ce materializează în
cuprinsul său o creanţă fiscală ajunsă la scadenţă, având un regim juridic distinct de cel al
actului administrativ fiscal ce este sup supus
us regulilor prevăzute de art. 175 C.proc.fisc.. Astfel,
potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. 3 C.proc.fisc. contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului
executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o
hotărâre
otărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru
contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege, contestaţie ce va fi introdusă la
instanţa judecătorească competentă. Interpretând coroborat prevederile art. 137, 169 şi
175 din OG nr. 92/2003, Curtea reţine că sunt evidenţiate distinct căile de contestare pentru

actul administrativ fiscal, în sfera acestei noţiuni intrând şi titlul de creanţă, şi titlul
executoriu fiscal, pentru acesta fiind competentă judecătoria. În acelaşi sens a fost
pronunţată şi decizia nr. XIV/5.02.2007 a ÎCCJ, prin care s-a admis recursul în interesul legii şi
s-a stabilit că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să
judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare,
a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile
legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul
în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ
jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Prin
urmare, reţinând că este incident în cauză motivul de ordine publică prevăzut de art. 304,
pct. 3 c. proc. civ, Curtea, în raport de dispoziţiile art. 312 c. proc. civ., va admite recursul
declarat de recurentul E. G., va casa hotărârea nr. 367/14.04.2009 a Tribunalului Constanţa
şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoriei Constanţa, pentru
soluţionarea fondului contestaţiei formulate de contestatorul E. G..
Indicaţi soluţia legală
84

2020 Suport Curs DF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2020 Suport Curs DF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

I. Informaţii generale despre curs

Titlul disciplinei:Drept Financiar

II. Informaţii despre coordonatorul de disciplină

Nume şi titlul ştiinţific: conf. univ.dr. Ioana Maria COSTEA

III. Condiţionări şi cunoştinţe pre-rechizite

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

V. Structura cursului – pe unități de învățare, cu indicarea duratei de parcurgere

CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITE

VI. Numărul și formatul lucrărilor de verificare pe parcurs

VII. Metodele și instrumentele de evaluare

VIII. Bibliografie obligatorie și resurse suplimentare

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

Indicaţi varianta/variantele corecte:

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

1.4. Conţinutul unităţii de învăţare

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

4. Raporturi de drept financiar

4.2. Dreptul fiscal

4.2.1. Drept material fiscal

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

1.5. Exemple generice 8

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

1.9. Test de evaluare - autoevaluare

Identificaţi 2 acte normative cu incidenţă în dreptul financiar

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

1.4. Conţinutul unităţilor de învăţare

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2. PROCEDURA BUGETARĂ – ASPECTE GENERALE – 2 ORE

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

4. Principiile procedurii bugetare

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

1.5. Exemple generice

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

II. Soluţionaţi următoarele ipoteze de lucru:

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

1.4. Conţinutul unităţii de învăţare

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II

UAIC_ Facultatea de Drept – Drept financiar an II – sem. II