Anatomia cailor le permite să se folosească de viteză pentru a scăpa de prădători.

Caii au un bine dezvoltat simț al echilibrului și instinctul de a lupta sau a fugi

în caz de pericol. Legată de această necesitate de a scăpa de prădători în
sălbăticie este o trăsătură neobișnuită: caii sunt capabili de a dormi în picioare.
Caii de sex feminin, numite iepe, au o perioadă de gestație de aproximativ 11 luni
(340 de zile), iar puiul, numit mânz, poate sta în picioare și alerga la scurt timp
după naștere. Cei mai mulți cai domestici încep pregătirea cu șa sau ham la vârste
cuprinse între doi și patru ani. Ei devin adulți la vârsta de cinci ani, și au o
durată de viață medie între 25 și 30 de ani.

Corpul calului este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu
piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu
câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece
se tocesc, pe suprafața incisivilor apar urme în relief, după care se apreciază
vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini și premolari se află bara
cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalț.

Este folosit pentru călărie, tracțiunea unor diverse tipuri de atelaje, dresaj și
pentru carnea lui, care poate fi consumată.

Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a petrecut în urmă cu

circa 6.000 ani, într-un vast perimetru care cuprinde astăzi stepele ierboase din
Ucraina, sud-estul Rusiei și vestul Kazahstanului.[3]

Rasele de cai sunt împărțite în trei categorii în funcție de temperament: cai cu

„sânge fierbinte” cu viteză și rezistență la oboseală; cu „sânge rece”, cai
folosiți pentru munca grea și anevoioasă; și cu „sânge cald”, care au ieșit din
încrucișări între cai cu sânge fierbinte și sânge rece, având ca scop crearea unor
anumite rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent, sunt mai mult de 300
de rase de cai în lume, utilizați pentru diferite activități.