Acesta spune, sugerează, susține, subliniază, explică, afirmă, remarcă, amintește prin aceasta de

Iată motivul pentru care îi consacru această carte

În opoziție cu
Iau în serios
Reprezintă punctul de plecare al doctrinei umaniste chiar dacă ea nu se reduce la aceasta
Acesta din urmă are drept subiect
Celelalte idei vor apărea treptat în cursul prezentei anchete
Această opțiune nu înseamnă, așa cum vom avea de asemenea ocazia să vedem
Pentru a duce la bun sfârșit această anchetă, mi-am impus anumite limite în timp și spațiu. Mă
voi referi, ca atare, exclusiv la umaniștii din tradiția franceză (o delimitare arbitrară, dar
necesară).
Și asta pentru că, dimpotrivă
În forma în care aceasta din urmă e prezentă în discursul curent de astăzi.
Dar tocmai această omiprezență
Iată de ce
Ne mai poate încă surprinde și lămuri
Au reușit într-un anumit fel să dea o replică acestor poeți
Fără a se limita însă la
Gândirea umanistă pe care o examinez a cunoscut trei momente de vârf, și anume (exemple) Trei
autori le reprezinta (exemple) Deci, mă voi întoarce în primul rând spre acești autori, pentru a
căuta în opera lor instrumentele de gândire ce pot fi folosite din nou azi
Mai trebuie să mai precizez că mă interesează, în primul rând, nu să reconstitui, ci să
Mai precis ceea ce numim uneori
Altfel spus, proiectul meu este mai degrabă tipologic decât istoric
Chiar dacă am convingerea că singurele tipologii utile sunt cele evidențiate de istorie
Din acelaşi motiv am renunțat la orice preocupare legata de exhaustivitate, oprindu-mă cel mai
adesea nu la prima formulare a unei idei, ci la formularea care mi se pare a fi cea mai temeinică
Aceste precizări sunt cu atât mai necesare cu cât
Întreaga problematică a acestei noi gândiri
Tematici diverse, uneori chiar destul de diferite de problematica mea, cum ar fi (exemple)
Ci doar că, pentru moment, ea nu face pur și simplu parte din proiectul meu.
Cu riscul de a-i nemulțumi pe istoricii puri, c ât și pe ideologii puri, continui să cred că
O lucrare în care erau deja evocate câteva teme (exemple) în special tema x
Aceste cărți sunt prin urmare, în unele privințe, complementare
Dacă e să o surprindem în maxima ei generalitate, o putem descrie drept
Aceste două justificări pot întra în conflict una cu cealaltă, sau pot fi reconciliate
E vorba despre ceea ce apare uneori descris ca rivalitatea dintre x și y
Consultat în prealabil
Revoluția constă în posibilitatea de a afirma că cea mai bună justificare
Ceea ce îi conferă cea mai mare legimitate
Se poate spune astăzi că nu există divergențe majore privitoare la x
Teza de la care îmi propun să pornesc poate fi formulată astfel:
În urma criticilor la care a fost supusă
În cadrul ei au fost evidențiate mai multe tendințe ce constituie cadrul de gândire socială
Iată de ce
Fie el x, y, z sau chiar 1 și aceasta cu atât mai mult cu cât
Folosit în scopuri
Are la rândul ei particularități proprii
Acestea sau conturat încă din a doua jumătate a sec. X
Ei reprezintă cele trei curente literare
Lungă tradiție anterioară
Întotdeauna este problematic să
Nimeni nu agreează, pe bună dreptate
Orice clasificare presupune un fel de voință
Fiecare operă este unică și merită să fie analizată separat
Doar x și y corespund întru totul etichetelor
Sunt conștient de inconvenientele acestui procedeu
Mi-a dat convingerea că anumite afinități, anumite diferențe sunt mai importante decât altele și
justifică în consecință, o clasificare sau alta. De aceea, în cele ce urmează, le voi prezenta mai
detaliat
Pentru început, trebuie amintite principalele reproșuri adresate modernității
În felul acesta vom reuși sa identificăm
Asta nu înseamnă că până atunci nu au fost combătute
Este vorba de o dezbatere limitată la un autor anume, la o temă izolată
Această din urmă admite faptul că
Sunt în măsură să compenseze
Iată motivul pentru care putem spune că, indiferent de nuanțele feluritelor formulări, acestea
pleacă întotdeauna de la o poziție conservatoare. În același timp poziția respectivă nu înseamnă
revenirea la
Dar nu aceasta critică le permite lor să x
Ei se prezintă mai curând drept
Apreciază dacă nu x, cel puțin y
Pentru a ilustra această varietate, am hotărât să mă opresc la doi dintre cei mai vechi
reprezentanți ai săi, aleși în mod intenționat cât se poate de diferiți unul de celălalt
Tratatul său care dă amploare acestor critici
Înainte de a se manifesta prin acțiuni, libertatea a cucerit spiritele
Ea a acționat în două direcții
Urmați în această privință de x, după părerea căruia
Este vorba de x și de y cu toate ca substanța este aceeași și la unul și la altul
Nu a propus decât x
O asemenea extindere face imposibilă orice legătură veritabilă.
Însăși ideea de contract, încercarea de-a întemeia totul pe voința unor indivizi... duce la o
concepție,, individualistă'' despre omenire
Valoare deasupra interesului
Cu alte cuvinte
Această înlănțuire logică deosebit de problematică
În raport cu ceea ce socotește a fi individualismul, conservatorul privilegiază socialul
Problematica este deja prezentă la X
sunt mai importante decât y
Lui x i se datorează y
Această cerință ar putea întra în conflict cu x
X afirmă valori absolute ce se întemeiază pe y sau z
X îl evită prin y prin separarea politicii de morală
X apare frecvent la y
X rămâne facultativ
Totuși x nu determină y
Cum se întâmplă (adesea) în cazul
Ideea formulata de x
În această privință
X este dictată de y
Și acesta poate fi diferit de la o țară la alta, chiar dacă și una, și alta au aceeași religie
Și nici nu își propune să
Nu este deci un x, și cu atât mai puțin un y
Pe plan internațional, …
X apreciază mai mult decât orice Y.
Este însuflețit de dorința de a face x.
În schimb, x afirmă că
 Această separare corespunde opoziției dintre morală și etică Și din perspectiva uneia, și din
perspectiva celeilalte, individualismul...
X este de acord cu y în ceea ce privește z dar este de acord și cu x și y care susțin că X
Chiar dacă nu are o viziune atât de y asupra z,
Crede și el că x
În consecință doar x îl poate constrânge pe acesta să y
X ar trebui să fie mai curând y
De aceea până și ideea de alegere trebuie x
Deci, nu autonomia, ci ascultarea este virtutea cardinală.
Tentativele sunt sortite eșecului
X disprețuieste fără rezerve Y
Cu toate acestea, chiar un spirit atât de radical ca Bonald nu este cu adevărat unul din Cei Vechi
Cea mai bună dovadă este gustul său pentru x
Bruke, conservatorul exemplar,
Este atât de puternică încât ajungem chiar să credem că x
În anumite privințe, el este...
Ei prețuiesc într-o asemenea măsură tradițiile pentru că le consideră depozitare ale înțelepciunii
colective, cu certitudine superioară rațiunii individuale. Tradițiile adăpostesc o înțelepciune pe
care indivizii nu o pot explica, dar trebuie să o respecte.
Spre deosebire de ceea ce crede x nu va putea să o reducă la y și z
Iată de ce, spre deosebire de x, y.... ei se mulțumesc să
Evenimente curente
Și, din această pricină,
În deplinul sens al cuvântului
Așa se explică faptul că y
În scrierile lui x, ca și în cele ale contemporanului său, y
O sursă de inspirație inepuizabilă
Activitatea celui de-al doilea autor pe care aș vrea să-l prezint aici, x se desfășoară
Dacă, în scopul de a ilustra x, m-am oprit la cel care e cunoscut pentru y
Nu am făcut-o pentru a x ci pentru a arăta că
X și Y pot avea, până la urmă,viziuni destul de apropiate
Mai exact, X, este deopotrivă conservator și umanist
Singularitatea poziției lui X constă tocmai în
Punctul său de plecare este complet diferit de cel al lui X
În primul rând, el nu crede în X
Situându-se din perspectiva istoriei, X constată că
Pot fi identificate trei direcții: prima este X, cea de-a doua este Y, iar cea de-a treia este Z
X în opoziție totală cu Y
Explicația este după părerea lui, un scop superior care ar putea fi atins prin intermediul
Se regăsește în
Caută altceva decât
X are drept obiect
Atitudinea lui X în ceea ce privește/ fată de
Ea se bucură de o prețuire deosebită din partea autorului
Ideile lui X nu seamănă defel cu cele ale lui Y. Acesta din urmă afirmă că…, iar primul afirmă
că…
Cauza este, cu toate acestea, aceeași:
Și nu lipsește nici ideea unui pact
X a fost printre primii autori care au
A folosit acest termen pentru a desemna
Și anume preferința pentru
Precum și lipsa de interes pentru
Motivul cel mai important al acestei evoluții este, după părerea lui X,
Care are la temelie ierarhia
Prin urmare, X le dă tuturor același statut
El numai există decât în cazul în care
În absența unei clasificări
Nu este decât parțial compensată, pe de o parte de o viață privată mai intensă și de un anumit
sentiment de apartenență la … pe de alta …
Și în această privință X îl continuă pe Y
Tendința către X riscă să se accentueze și mai mult
După ce, în prealabil, x se reducea pentru el doar la y
Riscă până la urmă să
El sfârșește prin a
Cealaltă mare primejdie care planează asupra societății democratice pleacă de la oamenii care
trăiesc în ea
Tocmai din această cauză, ei neglijează valorile spirituale
Astfel că,
Și nu este doar o ipoteză
Aceasta ocupă un loc important în ierarhia
Acesta ocupă vârful ierarhiei rezervat onorurilor
X încurajează gustul pentru
X, la rândul lui susține că
Acesta este momentul în care x se deosebește de y prin z
Ideile sale în legătură cu
Celelalte caracteristici ale x
X urmărește să protejeze libertatea
Căci, și aceasta este noutatea pe care a descoperit-o X
Condițiile de viață specific democratice
Libertate dobândită
X nu face decât să restrângă în aceeași măsură domeniul acțiunilor
Acțiunea voinței va fi tot mai redusă/ din ce în ce mai restrânsă
X de care el însuși este răspunzător
Încetul cu încetul
Rezultatul acestui proces este un despotism democratic care se împacă foarte bine cu
restrângerea tuturor intereselor noastre doar la viață privată
Departe de a lupta împotriva acestei tendințe, despotismul o face de nestăvilit deoarece îi lipsește
pe cetățeni de orice pasiune comună (..) de orice prilej de a lucra împreună
Dacă pot spune așa
Bineînțeles, …
Un anume gust pentru
Nu e vorba doar de
Sporind atât uniformizarea cât și conformismul indivizilor
Idei prezente deja în opera lui x
Încep să semene din ce în ce mai mult între ei
Trece de la o societate la alta
X este tentat de întoarcerea la societatea aristocratică, dar e doar un fel de a vorbi;în realitate nu
cedează acestei tentații
Viziunea sa despre lumea modernă este cea a unui conservator, dar proiectul său politic rămâne
democratic
Prin lucrarea sa x vrea să
X vrea să găsească soluții
X are și o a treia consecință în afara de y:
Ieșim astfel din cadrul politic pentru a întra în cel al analizei individului
Iată motivul pentru care, de data aceasta, formulările nu vor mai fi atât de sistematice ca în
primele două cazuri
Acest reproș va fi enunțat mai curând de către X decât de Y
În loc să fie x a devenit y
Astfel, mergând și mai departe în sensul celor observate de X, se poate spune nu numai că..., dar
și că...
Rezultatul lui X ar fi deci
Am identificat x pornind de la...
Alături de alte obiective pe care și le propune X se rezumă la a spune
Din acest punct de vedere, poziția lui X este clară
Tabloul se complică însă când
Cele trei familii acceptă principiul modernității, dar ajung la concluzii diferite
X cuprinde mai multe teze.
În primul rând,... X aderă la viziune deterministă asupra lumii. Aceastã viziune se manifestă în
prelungirea materialismului Luminilor
De la autorul X la autorul Y
Se răspândește apoi în sec. XVIII
Vom regăsi această idee la X, Y sau Z Însă, antecedentele sale sunt cu mult mai vechi
Reprezintă o simplificare a
La fel cum se întâmplă și în cazul lui X
Așa cum am amintit în trecere
X previlegiază referința la Dumnezeu
Această idee se repeta și la X însă sub o altă formă
X împărtășește la rândul său convingerea că există o ordine
X se opune lui Y prin
Rezultatul la care ajunge X
Cea care susține X în detrimentul Y
X constă tocmai în X se revolta împotriva practicilor papiste
Să vină din altă parte decât prin
În acest caz se poate vorbi de
Forțele care îi guvernează pe Y sunt de naturi diferite
Esențial este doar faptul că Secolul XIX va asista la ascensiunea a trei forme ce vor deveni
obiectul a trei științe distincte. Cea de inspirație istorică și socială:
Cea care se dezvoltă în paralel cu momentul provocării conservatoare
X este produsul împrejurărilor istorice, al condițiilor sociale, al structurilor economice
În a doua jumătate a secolului, acestui determinism social i se adaugă o cauzalitate biologică:x
X este hotărât de y sau z
Sau orice altă caractetistică
La sfârșitul secolului se afirma și o a treia cauzalitate, de data aceasta pur psihică și individuală:
X nu este dictat de Y și Z, ci de A
Forțe care acționează și care sunt la rândul lor produsul istoriei
Cum ar fi pentru X, configurația alcătuită în jurul lui Y
Aceste trei determinisme luptă uneori unul cu altul pentru a-și asigura supremația, iar alteori se
combină între ele
Fiecare generație va avantaja o formă anume de cauzalitate
Aceste idei sunt, de altfel, mereu prezente:
Continuăm și astăzi să vorbim despre sau despre
Și dacă nu mai credem în X, ne îndoim mult mai puțin de Y
X apare și ea din nou în zilele noastre
Singurul lucru pe care îl au în comun aceste trei cauzalități, socială, biologică și psihică, este
faptul de a vedea în libertatea individului, înainte de orice, o iluzie
Omniprezentă, cauzalitatea este deopotriva aceleiași pretutindeni:
Dacă legile sunt peste tot aceleași, nu putem spune același lucru despre faptele pe care le
reglementează
Rasele sunt diferite, la fel și perioadele istorice, dar și unele, și altele se supun cu strictețe
forțelor care le determină și produc consecințe cu totul previzibile
Alături de această primă teză referitoare la structură există o a doua: înlănțuire cauzelor și
efectelor poate fi cunoscută în mod exhaustiv
 X reprezinta calea spre
Prin aceasta, doctrina x se opune acceptării pasive a lumii așa cum e ea. Dar se desparte și de
fatalismul Anticilor, iar această ruptură este decisivă
X are în vedere că, pornind de la aceleași legi, să contribuie la apariția unei alte realități
X anterior precizată
Dar aceasta nu poate exista decât datorită lui x
X introduce ideea de X
X duce la Y, iar aceasta permite
Apare astfel tentația de a extinde același principiu și la societățile umane:
Din moment ce cunoaștem mecanismele acestora putem să
Și totuși, atunci când vorbim de producerea a ceva nou, vorbim și de idealul în virtutea căruia se
produce
Pe baza acestor criterii putem afirma că
Aceasta este cea de-a treia teză
Valorile decurg din x
X plecând de la ceea ce se considera a fi rezultatele lui y
X sunt un efect al legilor ce guvernează lumea
X constă, într-adevăr, în întemeierea unei etici
Altfel spus, știința, sau ceea ce este perceput ca atare, încetează să mai fie o simplă cunoaștere a
lumii existente și devine generatoare de valori
,, x'' scrie Y în Z (y e autorul, z e opera)
Avem aici o reconstrucție făcută în scopuri strategice
Din punct de vedere istoric
X nu elimină Y, dar consideră că X trebuie sa se supună lui y
X elimina astfel frontiera dintre două feluri de libertate:cea care se opune necesității și cea care
rezistă constrângerii; postulând absenta uneia, ajung sa conchidă că absența celeilalte ar fi de
dorit
...,pretind aceștia,...
Indivizilor cărora li se adresează
Așa vedeau lucrurile. marii reprezentanți ai x
În folosul lui x
X aderă, cu toate acestea, la tezele deterministe:
x propovăduiește a, iar Y, b
În secolul X, ideologia y s-a dezvoltat în doua contexte politice foarte diferite, care au
influențat-o la rândul lor atât de mult, încât cu greu se mai poate vorbi de descendenții uneia și
aceleași familii
Prima varianta a x este cea pusa în practica de y
X și y au cunoscut o anume prosperitate
Au crezut sau au lăsat sa se creadă ca evoluția se supune unor legi stricte, de natură socială sau
biologică
Dar, departe de a vedea aceasta un motiv care sa ducă la resemnare sau la pasivitate,
au găsit cu cale, să-și urmărească scopul cu și mai multă încredere
Totul este necesar, bineînțeles, dar avem libertatea de a
X aflat la baza proiectului totalitar îmbină două extreme:un determinism sistematic și un
voluntarism nelimitat
Pe de o parte, dar, pe de alta,
Iar caracteristicile sale nu reprezintă obstacole serioase în calea proiectului ales
și, în același timp
Asocierea acestor două afirmații o presupune pe cea de-a treia, conform căreia totul poate fi
cunoscut
Această asociere este cu adevărat periculoasă
X poate duce la Y
X poate fi combătut de Y
Așa s-a trecut de la X și Y menite să orienteze critica, la Z
Încercări de a impune o mai mare coeziune socială
Consecințele sunt…
Clasele sunt…
X sunt sortite dispariției/ eșecului (ca urmare a)
Le putem elimina fără nici un scrupul
Rasele inferioare sunt deopotrivă dăunătoare și condamnate
După cum ne arată x
Și alte aspecte mai puțin/ la fel de importante
De la x până la y
X suferă aceeași interpretare:
Până la organizarea
X are cu atât mai puține motive de a ezita cu cât susține că se sprijină pe
Supunerea tuturor în fața unor valori comune
Așa s-a procedat în cadrul revoluției:
Influența lui x asupra y
X amintește prin aceasta de
…, de pildă, …
X încearcă să restabilească prin
La fel se va întâmpla și cu x
X își propune să instituie unele din valorile atât de prețioase pentru conservatori
Această apropiere între x și y ar putea surprinde
Suntem mai curând sensibili la diferențele dintre ei:
Unii invocă în sprijinul lor stabilitatea, ceilalți, schimbarea
Unii își plasează idealul în trecut, ceilalți, în viitor
Unii se referă la x, ceilalți la y
Unul dintre primii reprezentanți ai
Iluminismul reprezentat de X
X apărătorul lui Y
Accentul pus pe apartenența la x
X,Y,Z sunt caracteristici comune socialiștilor și tradiționaliștilor
Așa se explică, cel puțin în parte, ușurința cu care x a trecut de la y la z sau invers
Cea de-a doua ramură a X se manifestă în cadrul democrațiilor occidentale
Elementele sale: x, y și z intervin în nenumărate aspecte ale vieții publice
Convingerea că aceste scopuri decurg automat din procesele descrise de știință
Dorința de a subordona acțiunea în fața cunoașterii
X și Y își îndreaptă observația asupra societății și a indivizilor, și au sentimentul că identifică
legile comportamentului lor, direcția lor de evoluție
X îl îndeamnă pe Y să se conformeze acestor legi
În ciuda acestei proximități, regimurile democratice
X se opune transformării lui x în y
Punctul de plecare al scientiștilor este
Următoarea familie se definește în același cadru, dar are la temelie o ipoteză antropologică:
anume faptul că individul uman este o entitate autosuficientă
Acesta este motivul pentru care o numesc individualistă, un termen pe care îl folosesc aici într-
un sens mult mai îngust decât cel care i se dă pentru a desemna întreaga modernitate (îl urmez în
acest sens pe Alain Renaut)
Termen folosit într-un sens mult mai larg în
Dacă ne întoarcem la punctul nostru de plecare
Dezvăluirea lui X
Consecințele neprevăzute
Putem spune că X nu constă în
Reacția individualistă nu constă în negarea, manifestarea, recunoașterea
Recunoașterea adevărului conținut de această constatare
Judecata de valoare care i se aplică:
Individualism, materialism
Dispersare a eului
E acum revendicat sus și tare de X
Singurul lor regret are legătură cu faptul că omul nu s-a eliberat cu totul de aceste ficțiuni ce
poartă numele de morală
Ca și familiile precedente, familia individualiștilor își are rădăcinile într-un trecut îndepărtat
X prezintă omul ca pe o ființă autosuficientă sau, cel puțin, o ființă care tinde către acest ideal
X insistă asupra relativității tuturor judecăților noastre
Imposibilitatea de a justifica o poziție morală altfel decât prin obișnuințele și interesele noastre
Autorul X amintește mereu că
X reprezintă un alt ingredient al individualismului
Nu există nimic în afară de
Dacă abstracțiile nu sunt decât năluciri
Relațiile pe care le stabilește cu alte ființe din jurul ei nu o modifică, nu alcătuiește împreună cu
ele o entitate nouă
Transpunând unele principii în
În cadrul căreia individul este singur
X îl concepe pe om ca fiind independent de semenii săi
Aceste idei vor alimenta o imagine despre om care se va cristaliza în Franța secolului XVII
În mod fundamental
Acțiunile sale fiind motivate de interesul personal
Tot înșelându-i pe ceilalți, sfârșim prin a crede în propriile noastre închipuiri și socotim că viața
în societate este indispensabilă
X se întemeiază doar pe
Dar la fel ca X, Y deplânge această singurătate
Această concepție va fi reluată în sec XVIII-lea
X va pierde treptat
Interesul X trebuie să aibă prioritate față de interesul Y
X este în același timp și un caz cu adevărat extrem: este vorba despre X
Pentru început, el remarcă pe urmele predecesorilor săi că, …
Viața socială le este impusă oamenilor din afară
Ba, chiar mai mult, cu toții cred că…
Ca și la X, Y socotește că virtuțile
Binefacerea este mai degrabă un viciu născut din orgoliu decât o adevărată virtute a sufletului
(III,57) (Grădina nedesăvârșită- Tzvetlan Todorov p.37)
Nu mai este vorba despre x, ca la Diderot sau Helvetius, ci de…
Dispariția celui de-al doilea termen în beneficiul primului
X s-ar ridica împotriva legilor firii
Din fericire, x
Dându-ne astfel prilejul să știm exact ce este în interesul nostru; de aceea. experiența individului
este hotărâtoare
Relativismul valorilor, care la Helvetius se referea la grup, ajunge acum la individ:
X nu trebuie să țină cont/ seama de convențiile sociale
Ne putem lăsa în voia tuturor dorințelor noastre, oricât de neobișnuite ar putea părea ele
Din orice pricină
Individul își este suficient sieși, deci nu trebuie să se preocupe decât de
,,Nici o altă opreliște în calea plăcerilor tale în afară celei puse de puterile sau dorințele tale” (66)
Mișcarea de eliberare începută o dată cu Revoluția franceză trebuie continuată în plan personal:
individul va scăpa de orice constrângere socială
X și Y nu sunt decât o piedică în calea z
Dacă corpul joacă un atât de mare rol în imaginarul lui X (adică autor), acest lucru se datorează
faptului că el îi aparține în exclusivitate individului
 Se știe că, pornind de la această doctrină, Sade însuși va ajunge la câteva concluzii mai
speciale: după ce a descoperit că… […] recomanda situațiile în care subiectul îi provoca
suferință celeilalte ființe umane sau, la limită, chiar moartea
Dar această variantă sadică nu face parte în mod obligatoriu din doctrină; reprezentativă
pentru ea este doar antropologia individualistă, ca și morala, dacă se poate spune, hedonistă
X va fi perceput în cadrul familiei individualiste ca o rudă compromițătoare de care e mai bine să
nu ții seama.
Iar hedonismul va fi mai mult practicat decât revendicat. În schimb, utilitarismul, forma
filosofică pe care o va lua doctrina individualistă, se va revendica direct de la Helvetius sau, mai
departe, de la Epicur. Egoismul va fi, de altfel, reprimat, deoarece obiectivul său declarat nu este
fericirea individuală, ci fericirea tuturor membrilor comunității.
În ciuda acestei extinderi cantitative, ipoteza antropologică de plecare va rămâne în
picioare: indivizii sunt atomii societății, iar aceasta se obține prin juxtapunerea și alăturarea lor,
(…)
Apariția cuvântului ,,individualist”, semnalată de Tocqueville, ilustrează larga răspândire
a doctrinei. Familia individualistă are însă și alți membri, cum ar fi estetismul la care mă voi
referi mai târziu; o regăsim și în/ la x
x, astăzi atât de familiar.
Nu voi intra acum în detaliile acestor subcategorii, nu ele mă interesează aici.
Important este doar locul pe care îl ocupă individualiștii alături de celelalte familii: o
doctrină (…) eliberarea individului față de tutela anterioară, indiferent de natura acesteia, și pe
care dorește să o adâncească și mai mult chiar dacă, pentru a realiza acest lucru, va trebui să se
desprindă de legăturile sociale și de valorile comune.
… de altfel, cu atât mai ușor de făcut cu cât, conform acestei doctrine, indivudul este o
ființă autosuficientă.
După ce am identificat aceste trei mari reacții la dezvăluirea pactului, rămâne să o
analizăm pe cea care este, în ochii mei, cea mai importantă și căreia îi voi consacra această
lucrare. E vorba despre reacția umaniștilor, ce constă în negarea pactului, fie el neștiut sau
identificat; altfel spus negarea existenței unei relații necesare între, pe de o parte, dobândirea
dreptului de a se conduce pe sine și, pe de alta, dizolvarea societății, a moralei sau a eului.
Va fi de-ajuns să evităm câteva erori
X vor spune umaniștii;
X va veni replica adversarilor lor:
să păstreze
fără a fi/să fie obligați să renunțe la legăturile, recunoașterea, identitatea
Cuvântul ,,umanist” are cel puțin trei sensuri distincte, chiar dacă între ele există relații
semnificative. Cel mai vechi sens este cel ce s-a impus în perioada Renașterii și se referă la (…)
ce se consacră studiului (…)
…, adică, în special, …
X pun deci accentul pe studiu ca atare sau pe obiectul său.
Sensul cel mai recent este pur afectiv:
Sunt cei care … sau cei care ne spun că…
Față de ceilalți
Pe scurt, aceștia sunt umaniștii
Dar eu nu folosesc aici cuvântul nici în sens istoric, nici în sens moral; îl folosesc pentru
a desemna o doctrină ce acordă ființei umane un rol special. Care este, mai precis, acest rol? În
primul rând, el presupune că omul (…)
sau a unei părți a acestora
poate deci să acționeze bazându-se pe
Trăsătura distinctivă a modernității este parte componentă a umanismului
Acest rol mai înseamnă și faptul că omul este
Ele nu au în vedere entități supraumane (exemple) și nici infraumane (exemple)
În sfârșit, tot el permite conturarea teritoriului în care se mișcă agenții acestora: cel al
tuturor oamenilor și nu numai al lor.
 Pentru a mă referi la aceste trei caracteristici ale familiei umaniste, voi folosi formule mai
concise: voi vorbi astfel despre (opera x), despre (opera y) și despre (opera z).
Mă servesc de data aceasta de o opoziție familiară teoreticienilor limbajului, și anume
deosebirea dintre x și y
Căci opoziția dintre x și y este clară
Scopul acțiunilor lui X este
Unitatea acestor trei caracteristici este dată de locul central acordat speciei umane
întrupate în fiecare dintre membrii săi:
X este deopotrivă punctul de plecare, scopul și cadrul acțiunilor sale
În timp ce în aceeași perioadă a Renașterii, se trece de la geocentrism la heliocentrism, iar
Pământul își pierde locul central în univers, în planul problemelor umane se trece de la x la y
Orice ființă umană, indiferent de celelalte caracteristici ale sale, este considerată
răspunzătoare de ceea ce face și merită să fie tratată ca țel ultim.
Punctul de plecare al acțiunii
Scopul acțiunii
Ei aparțin toți aceleiași specii umane
Aceste trei caracteristici (pe care X le numea Y) nu se regăsesc întotdeauna împreună;
Un autor anume poate combina mai multe puncte de vedere
Doar în prezența celor trei putem vorbi cu adevărat de…
Această gândire este în același timp x, y și z
O specie aparte ai cărei membri sunt sociabili și parțial nedeterminați
și, din acest motiv, își pot exercita libertatea
să le recunoască tuturor aceeași demnitate
X previlegiază a
X și Y se bucură de aceleași drepturi
Putem considera că x se referă, fie și cu aproximație, la această triplă exigență umanistă:
X desemnează a
Nu înseamnă, oare, că îi considerăm drept scop, deopotrivă al sentimentelor și al
acțiunilor noastre?
La rândul lor, statele democratice moderne adoptă aceleași trei principii, transpunându-le
din planul individual în planul colectivității:
41 sus